Mihai Eminsecu


Viața și
Activiteatea
 Data și Locul Nașterii

 La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la 
Ateneul Român că Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova
[29]. Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca

loc al nașterii Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849[30]. În

registrul școlii primare a fost consemnată data de 6 decembrie 1850[31],
iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută data de 
14 decembrie 1849[32]. Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare
către Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar
loc al nașterii Ipotești.[33] Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 
8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăvenii[34], iar mai târziu a
susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:
 „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute
evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.[35]”
 Copilăria

 Copilăria a petrecut-o la Boto șani și  Ipotești, în casa părintească și prin
împrejurimi[24], într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și
cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (
Fiind băiet…[39] sau O, rămâi).
 Nu se cunoaște unde face primele două clase primare [25]. Începând cu
clasa a III-a în 1858 a urmat școala primară National Hauptschule (Școala
primară ortodoxă orientală) la Cernăuți. La finalul clasei a III-a este
clasificat al 15-lea dintre cei 72 de elevi. [27][40] Frecventează aici și clasa a
IV-a în anul școlar 1859/1860. Are ca învă țători pe Ioan Litviniuc și Ioan
Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. [40] Cadre didactice cu
experiență, învățătorii săi participă la viața culturală și întocmesc manuale
școlare. Termină școala primară cu rezultate bune la învă țătură. A
terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, [39][41][42].
 Date Personale

 Nume La Naștere:Mihail Eminovici
 Născut:15 Ianuarie 1850,Botoșani,Moldova
 Decedat:15 Iunie 1889(39 de ani)București,Regatul Ro
 Înmormântat:Cimitirul Bellu
 Naționalitate:Român
 Cetățrnie:Moldova,Principatele Unite,Regatul Ro
 Ocupațiie:Poet,Jurnalist
 Limbi:Română
 Studii:Universitatea Din Viena
 Familia
Strămoșii paterni ai
poetului se presupune
că provin dintr-o familie românească din 
Banatul ocupat de turci. Acolo la 1675 s-a
născut un copil care adult fiind a fost
poreclit Iminul[12], fiul lui Iminul a fost Iovul
lui Iminul, născut la 1705, care a fost
hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de
Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul
limbii slavone al cancelariei mitropoliei de
la Carloviț.[13][14]
 
 Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din 1735-1739,
în urma căruia Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la
turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă, și în
urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către
românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul
Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj pe la 1738-
1740, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol
contra unei taxe, învățământ gratuit în limba română
pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi
unit.[14]. Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani
la 1755, și Petrea Iminovici.[14]
 
 Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în 
1735[14], iar din căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută în 
1736, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine
fiind doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile
Iminovici, născut la 1778, a făcut școala normală din Blaj și se
însoară cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia
se despart, Petrea decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoțind
familia fiului Vasile în Bucovina și stingându-se la Călineștii
Cuparencu în anul 1818 la vârsta de 83 de ani.[14]
 
 Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile
economice și sociale oferite de Imperiul Austro-Ungar
 imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la
Călineștii Cuparencu în 1804, unde primește post de
dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A
avut patru fete și trei feciori. Cel mai mare dintre feciori,
Gheorghe, născut la 10 februarie 1812, a fost tatăl lui
Mihai Eminescu.[14][15] Vasile Iminovici a decedat la 
20 februarie 1844.[15]
 
 Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la
dascălul Ioniță din Suceava[16][17], a fost în slujba
boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi
scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar
mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova.
După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl
numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi
capătă de la vodă titlul de sulger.[18]
 Moartea

 La București, în 23 iunie[Când?], pe o căldură
înăbușitoare, Eminescu a dat semne de alienare
mintală, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin. În
aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului
Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. Conform
părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea
„Eminescu, structura somato-psihică” (1972), poetul
suferea de psihoză maniaco-depresivă - opinie
adoptată și de criticul Nicolae Manolescu[44].
Mormântul

 Poezia Rugaciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
In fața strălucirii tale.
In drum mi se desfac prăpăstii
Si-n negură se-mbracă zarea,
Eu în ghenunchi spre tine caut:
Stăpâne-orânduie-mi cărarea !
In pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Si cu povața ta-nțeleaptă
In veci spre cei rămași în urmă
Stăpâne, văsul meu îndreaptă.
Desleagă minții mele taina
Si legea farmecelor firii,
Sădește-n brațul meu, stăpâne,
Taina urii si-a iubirii.
Dă-mi cântecul și dă-mi lumina
Si zvonu firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Ploapei mele ostenite.
Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge
Si de durerea altor inimi
Invață-mă stăpâne a plânge.
Nu rostul meu, de-apururi pradă zbate,
Ursitei mastere și rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.
Dă-mi tot amarul,toată truda
Atâtor patimi fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Si gem robiile de veacuri.
-Demult plâng umiliți-n
umbră
Cu umerii gârbori de
povoară…
Durerea lor înfricoșată
In inimă tu mi-o coboară.
In suflet samănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate:
Si cum sub bolata lui aprinsă,
In smalț de fulgere albastre,
Inchingă-mi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.