Entropia

sistemelor reale

Pop Briana

Clasa a XII-a D
Bibliografie

 https://prezi.com/vfbme91micg8/entropia-sistemelor-reale/
 https://ro.scribd.com/doc/219840987/176108367-Entropia-Sistemelor-Reale
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Entropia_termodinamic%C4%83_(dup%C4%83_C
arath%C3%A9odory
)
 https://
kupdf.net/download/entropia-sistemelor-reale_5afc9b2fe2b6f5421691a5d4_pd
f
– Entropia este o funcție termodinamică de stare, cu proprietatea remarcabilă că
într-un sistem izolat nici un proces nu poate duce la scăderea ei. Stabilirea
existenței acestei funcții și a proprietăților ei este o realizare impresionantă a
fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și care până azi nu și-a pierdut din
fascinație. Prezentarea clasică a subiectului se găsește, neîntrecută în claritate,
în lecțiile lui Șerban Țițeica.
Principiile termodinamicii

– Existența entropiei este o consecință riguroasă a principiilor termodinamicii („zero”, unu și

doi). Înainte de a le reaminti, trebuie precizate modurile în care un sistem dat Σ poate fi în
contact cu exteriorul:
– (i) dacă starea de echilibru a sistemului poate fi schimbată numai efectuând un lucru
mecanic asupra sa (sau de către el), spunem că sistemul este izolat adiabatic; toate
schimbările de stare ale sistemului pot fi imaginate în acest caz ca provenind (sau
provocând) de la mișcarea unei greutăți într-un câmp gravitațional; în afară de aceasta,
exteriorul sistemului rămâne strict neschimbat.
– (ii) un contact care nu este adiabatic este numit diatermic; în acest caz sistemul poate fi
scos din echilibru printr-o acțiune exterioară, nereductibilă la simpla deplasare a unei
greutăți.
– Despre două sisteme în echilibru aflate in contact diatermic unul cu celălalt se
spune că sunt în echilibru termic. O formulare a principiului „zero” este:
– (P0) Echilibrul termic este tranzitiv: dacă sistemul Σ1 este în echilibru cu
sistemul Σ2 și sistemul Σ2 este în echilibru cu sistemul Σ3, atunci și sistemul Σ1
este în echilibru cu sistemul Σ3.
– Starea de echilibru ("starea") a unui sistem poate fi caracterizată numai
incomplet de parametrii săi geometrici. În continuare, se presupune (după
Carathéodory) că (A) pe lângă parametrii săi geometrici ( x1, x2 … xn )
descrierea completă a stării de echilibru a sistemului mai necesită un singur
parametru x0 :de exemplu, pentru un gaz într-un recipient, presiunea sau (vezi
mai jos) temperatura empirică; sistemele fizice omogene satisfac această
ipoteză (dar de asemenea și sisteme compuse aflate în echilibru termic, vezi
figura alăturată).
– Efectuând lucru mecanic asupra unui sistem izolat adiabatic se pot atinge, pornind de la o stare
inițială σi, diferite stări finale σf cu aceiași parametri geometrici, diferind numai prin valoarea
parametrului negeometric (de exemplu, mișcând un piston cu diferite viteze). Urmând pe
Carathéodory, se presupune (B) că, pentru parametri geometrici fixați ai stării finale σf, mulțimea
valorilor parametrilor negeometrici care pot fi realizați plecând din σi este conexă și umple deci un
interval (finit sau infinit) al axei reale. Se pot lăsa chiar parametrii geometrici ai stării inițiale σi
neschimbați și agita fluidul (gazul) cu ajutorul unei elici, rotită de o greutate care cade în câmpul
gravitațional (ca în aparatul lui J.P.Joule pentru determinarea echivalentului mecanic al caloriei).
Constatarea pe care se bazează primul principiu este aceea că, date fiind stările inițială și finală ale
unui sistem adiabatic, lucrul mecanic efectuat pentru a trece de la una la alta este independent de
drumul ales (pentru a aprecia aceasta este nevoie de un sistem mai complicat decât un gaz într-un
recipient; de exemplu un sistem cu mai multe compartimente, separate prin pistoane: vezi figura
alăturată). Formularea primului principiu este atunci:
– (P1) Există o funcție de stare U(x0, x1 … xn) - energia sistemului - cu
proprietatea că diferența valorilor ei în doua stări diferite este egală cu lucrul
mecanic necesar pentru a trece de la una din aceste stări la cealaltă printr-un
proces adiabatic.
– În general, trecerea între aceste stări se poate face adiabatic numai într-un
singur sens. Stabilirea acestui sens este rolul principiului al doilea al
termodinamicii. Dacă cele două stări pot fi unite printr-o succesiune de stări de
echilibru, adică deformarea sistemului are loc cu viteză infinitezimală
(cvasistatic) lucrul mecanic este dat de:
– (P2) În orice vecinătate a oricărei stări σ de echilibru a unui sistem simplu există
stări care nu pot fi atinse pornind de la σ printr-un proces adiabatic.
– Versiunea lui Carathéodory este în general evitată în manualele de
termodinamică, deoarece este mai dificil de formulat matematic. Eleganța ei
este însă evidentă. În penultimul paragraf discutăm echivalența ei cu celelate
formulări ale principiului al doilea.
– Considerând acum un proces oarecare (deci nu adiabatic) care conduce de la o
stare inițiala σi la una finală de echilibru σf: diferența între energiile interne
corespunzătoare nu mai e dată de lucrul mecanic efectuat.