• Exonul

• Exonul reprezintă partea secvenţei unei gene

transcrise în structura ARNm până la
transducţie.

• Există exoni de lungimi variabile:

• fragmente scurte (34 nucleotide pentru exonul 1
al apoAII), lung (7572 nucleotide pentru exonul
26 al apoB).
• Un exon codifică cel mai adesea un domeniu
funcţional al proteinei sau o parte a
acestuia.
• Astfel că poteinele eucariotelor sunt formate din
mai multe domenii codificate de gene care
posedă cel puţin atâţea exoni (cât are proteina).
• În cursul evoluţiei, gena poate fi modificată prin
substituţia, inserţia sau deleţia unui exon întreg
(conversia genei) ceea ce modifică proteina
(aduce sau retrage proteinei un domeniu
funcţional în întregime).
• Modificări ale transcrisului

• Capişon sau bonetă: o enzimă adăugă o

guanina la fosfatului 5 a primei nucleotide a
transcrisului formând 7-metilguanilat trifosfat şi
transferă radicalii metil pe primele nucleotide.

• Aceste modificări au loc în debutul tuturor

transcripţilor
• ARNm sunt distruşi de ribonucleazele din
citoplasmă.
• Prin hidroliza lor se eliberează nucleotide care
vor fi refolosite la sinteza altor acizi nucleici.
• Pentru a proteja ARNm de acest catabolism, o
structură specială ascunde extremitatea 5
terminală a acestuia de exonucleaze
specifice.
• Această structură este numită coiful
mesagerului, sau 7metilguanilat
• Coada poli A
• Este o catenă cu o lungime de 500-2000
nucleotide de adenină policondensată.
• Această coadă polyA este indispensabilă
maturării şi activităţii ARNm pe care-l poartă.
Ea va fi digerată lent de o exonuclează din
citoplasmă dacă mesagerul va fi activ.
• Dacă va fi redusă la câteva sute de nucleotide
mesagerul va fi distrus total pentru a fi înlocuit
de un mesager nou.
Transcris primar
• Excizia, matisarea.

• Părţile necodante, intronii, ale structurii primare

a transcrisului sunt secţionate şi eliminate, iar
părţile codate reasamblate.

• După excizia intronilor şi matisarea exonilor,

mesagerul nu conţine decât exoni reuniţi într-o
singură secvenţă codantă.

• Excizia, matisarea este o etapa de maturare a

ARNm.
• Exonii, părţi codante, sunt temporar legaţi cap
la cap (matisare) pentru a forma secvenţa
primară a ARNm.

• Matisarea poate fi alternativă adică poate

conduce la mai multe structuri ale ARNm.

• ARNm alternativ are fiecare anumiţi exoni

proprii ca şi unii exoni în comun.
• Intronul eliberat sub formă de lasou este
distrus de nucleaze.

• Transcrisul pierde succesiv toţi intronii săi şi

exonii se leagă constituind secvenţa codantă a
ARNm.
Excizia intronilor
• Splicing alternativ care duce la formarea de
proteine diferite
• În genaral, exonii sunt coliniari cu domeniile
proteice.
• Astfel prin selectarea exonilor într-un pre-
ARNm dat, ar fi posibilă generarea unor
molecule de ARNm diferite, pornind de la
acceaşi secţiune a ADN genomic.
• Splicing-ul alternativ apare frecvent.
• Un exemplu este acela de generare a două
imunoglobuline diferite.
• Un alt exemplu de splicing alternativ este al
troponinei.
• Datorită prezenţei proteinelor reglatoare pe
transcrisul primar legarea poate fi de mai multe
feluri, se face diferenţiat de la o celulă la alta.
• Este posibil să se lege alternativ fie la exonul 3
fie la exonul 4 din gena troponina T.
• Dacă exonul 3 este păstrat se obţine α-
troponina, iar dacă exonul 4 este păstrat se
obţine -troponina T.
• Această matisare alternativă stă la originea
numeroaselor proteine izomorfe.
• Este de asemenea posibil să se determine
dependenţa expresiei genei a 2 promotori
diferiţi, responsabili de reglarea diferenţiată.
• Fiecare din aceşti promotori este legat de un
exon 1 sau 1bis care vor fi matisaţi alternativ
cu secvenţa transcrisului.
 Se poate întâmpla să existe mai mulţi exoni la sfârşitul genei care
conţin codoni STOP. În acest caz matisarea alternativă va da proteine
cu lungimi diferite.
• Stabilitatea mesagerului

• ARNm este o copie de lucru a genelor,

destinată dirijării transducţiei şi catalizării prin
ribozomi.
• Extremitatea 5 fosfat este protejată prin coif
(boneta) fără ca ARN să fie degradat în cursul
transcrierii de 5 exonucleaze.
• La extremitatea sa 3OH , fără coadă polyA,
mesagerul este inapt pentru transducţie şi va fi
distrus de endonucleaze.
• Mesagerii care poartă puţini ribozomi pentru că
iniţierea transducţiei este încetinită sau inhibată
sunt distruşi direct de către endonucleaze.

• Anumiţi mesageri au durata de viaţă scurtă;

mulţi dintre aceştia provin din mecanisme
postprandiale (după masă) au durată de viaţă
de 2 ore şi sunt resintetizaţi în întregime după
fiecare masă.

• Alţi mesageri din sistemul nervos de exemplu,

sunt complet stabili pe parcursul anilor.
• ARNm cuprinde mai multe secvenţe:
• o secvenţă 5 necodantă care nu va fi tradusă
care corespunde exonului 1 şi unei părţi a
exonului 2 (ex. din gena apoAII);
• primul codon AUG, fixează ARNt la metionină
iniţială;
• secvenţe de codoni care vor încorpora
aminoacizi, ca peptide semnal şi polipeptide;
• secvenţa codonilor a căror aminoacizi vor
forma secvenţa primară a proteinelor;
• codonul de terminare (aici UGA);
• secvenţa 3 netradusă care se va termina prin
coada polyA.
Pe secvenţa 5 netradusă se va constitui complex de iniţiere a
transducţiei unde ribozomii se vor asambla succesiv, pentru
continuarea transducţiei.
• Transducţia

• Transducţia constă în citirea ARNm de către ribozomi

care sintetizează proteinele a căror structură primară
este determinată de acest ARNm.
• Proteinele sunt produsi ai transcriptiei si translatiei
acizilor nucleici. Chiar daca acizii nucleici sunt de cele
mai multe ori centrul analizei moleculare, rezultatul
informatiei inmagazinate si eliberate de catre acidul
nucleic sunt proteinele.
• Analiza cantitatii si a stadiului mutational al proteinelor
specifice au fost de mult timp effectuate in situ folosind
imunochimia, pe cellule vii folosind citometria in flux si
proteine izolate cu Western blots.
• Mai recent, analiza globala a proteinelor cu ajutorul
spectrometriei in masa (proteomica) a fost aplicata
cercetarilor clinice.
 Aminoacizii

• Proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor.

• Fiecare aminoacid are proprietati biochimice
caracteristice determinate de natura lantului
aminoacidic.
• Aminoacizii sunt grupati in functie de polaritatea
lor (tendinta de a interactiona cu apa la un pH 7)
dupa cum urmeaza: nepolari, neincarcati polar,
incarcati negative polar si incarcati pozitiv polar
• Gruparile terminale carboxyl si amino ale
aminoacizilor sunt unite de o legatura amidica
substituienta carbon- carbon-azot (legatura peptidica)
pentru a forma scheletul proteic (Fig. 3-4). Doi
aminoacizi uniti de o legatura peptidica alcatuiesc o
dipeptida. Peptidele cu unitita in plus sunt tri-, tetra-,
pentapeptide si asa mai departe depinzand de cate
unitati sunt atasate de fiecare.
• Un al 21-lea anino acid neobisnuit, selenocistina,
este un component al selenoproteinelor cum ar fi
peroxidaza glutationica si formeaza dehidrogenaze.
La mamifere sunt cunoscute 25 de selenoproteine.
Selenocistina este cisteina cu atomul de sulf inlocuit
de selenium. 31 Selenocistina este codata de un
codon UGA predefinit ce insereaza selenocistina in loc
de un semnal terminal.
• Colectia de proteine produsa de un genom
este un proteom.
• Proteomul uman este mai mare decat
genomul, posibil de 10 ori marimea
acestuia.
• Motivul este ca o singura gena poate da
nastere mai multor proteine datorita lipirii
alternative si a altor modificari
posttranscriptionale sau posttranslationale.
• Secventa amino acizilor intr-o proteina
determina natura si activitatea acelei
proteine.
• Aceasta secventa este structura primara a
proteinei si este citita prin conventie de pe
capatul amino la capatului carboxyl.
• Schimbari minore in structura primara pot
altera serios activitatea acelei proteine.
• Singurul aminoacid substituit ce produce
hemoglobina S in anemia falciforma este
un exemplu bine cunoscut.
 Genele si codul genetic
• O gena este definita ca o secventa ordonata de nucleotide
dintr-un cromozom ce codifica un produs functional specific.
• Gena este unitatea fundamentala fizica si functionala a
mostenirii genetice.
• Definirea fizica a genei a fost complicata in textele initiale
din cauza metodelor folosite in definirea unitatilor mostenirii
genetice.
• Genele au fost studiate initial prin urmarirea mutatiilor ce le
eliminau functiile.
• O gena a fost considerata o parte din cromozom
responsabila pentru functia afectata de mutatie.
• Genele nu au fost delimitate bine in ceea ce priveste
marimea lor fizica dar au fost cartografiate una fata de
cealalta bazandu-se pe frecventa recombinarilor dintre ele.
 Codul genetic
• Natura unei gene a fost clarificata mai departe cu descifrarea
codului genetic de catre Francis Crick, Marshall Nirenberg,
Philip Lender, Gobind Khorana si Sydney Brenner.(8-10).
• Codul genetic nu este in sine o informatie dar este un dictionar
pentru traducerea secventei de informatie 4-nucleotide din
ADN, in secventa de informatie 20-amino din proteine.
• Doar metionina si triptofanul au un singur codon.
• Codonul UGA codifica deasemenea pentru selenocistina.
• Selenoproteinele au codoni UGA in mijlocul regiunilor lor de
codificare. In absenta seleniumului, sinteza proteinelor se
opreste prematur in aceste gene.
• O observatie interesanta despre codul genetic este
aceea ca, cu mici exceptii repertoriul AA este limitat la
20 in toate organismele, indiferent de cresterea mediilor.
Organisnele termofilice si cirofilice sunt adptate pentru
cresterea la 1000 C si respectiv temperaturi de inghet,
nu prin folosirea AA structural diferiti ci prin varietatea de
combinatii de AA naturali. Studiile recente au aratat ca
este posibila manipularea codului genetic pentru
introducerea de AA modificati (13,14). Abilitatea de a
introduce site-uri reactive chimic si fizic in proteinele in
vivo au implicatii semnificative in biotehnologie.
 Translatia

• Dupa transcriptia secventei de informatie din

ADN in ARN, secventa transcrisa trebuie
transferata in proteine.
• In cadrul codului genetic, secventa de acid
nucleic specifica este tradusa in secventa AA iar
in ultima faza, in fenotip.
• Sinteza proteinelor incepe cu activarea
AA prin atasarea lor covalenta la tARN
• .Incarcarea tARN este o reactie catalizata de
20 aminoacil tARN sintetaze.
• Reactia are loc in etape. Prima etapa, AA este
activat prin aditia de AMP:
• Aminoacid + ATP  aminoacil-AMP + PPi
• AIIa etapa, AA activat este adaugat la tARN:
• aminoacil-AMP + tARN 
• aminoacil-tARN + AMP
• Produsul de reactie este o legatura esterica intre gruparea
hidroxil 3’ a adeninei terminale din tARN si gruparea carboxil a
AA. Exista 20 de aminoacil tARN sintetaze, una pentru fiecare
AA. Dispuse in doua clase, I si II, aceste enzime
interactioneaza cu fereastra mare si mica a braului tARN
acceptor.
• Ambele clase recunosc deasemenea tARN-urile prin secventa
anticodon, iar AA prin lanturile laterale.
• Doar tARN-urile potrivite si AA se vor integra in sintetaza cu
aceeasi origine.
• Un AA ratacit legat la sintetaza gresita se va disocia rapid
inainte schimbarii conformatiei si inainte ca incarcarea sa se
produca. La un alt nivel de editare, tARN-urile aminoacilate
incarcate sunt hidrolizate la punctul de eliberare din enzime.
Fidelitatea acestui sistem este atat timp cat incarcarea gresita
este 103-106 mai eficienta decat incarcarea corecta.
 Sinteza proteinelor
• Translatia are loc in ribozomi, ribonucleoproteine mici
observate initial cu ajutorul microscopiei electronice pe
celule animale.
• Odata ce AA este esteriicat in tARN, nu se face nici o
diferenta in specificitatea adaugarii la proteina. Fidelitatea
translatiei este determinata de anticodonul (trei baze
complementare la codonul AA) tARN ca un adaptor intre
mARN si proteina in dezvoltare.
• Aceasta asociere a fost exploatata de atasarea sintetica a
AA la tARN-urile selectate.
• Daca AA atasati sunt anticodoni de transport ai tARN la
UAG, UAAm sau UGA, lantul peptidic va continua sa
creasca in loc sa se termine la codonul de stop.
• Aceste tARN-uri sunt denumite tARN-uri supresoare
deoarece pot suprima mutatiile punctuale ce genereaza
codonii stop din cadrul unei secvente unei proteine
codificante.
• Ribozomii eucariotelor sunt putin mai mari (80S)
si structura mai compleza cu o subunitate mica
(40s – 1.3 milioane daltoni) si o subunitate 60S
(2.7 milioane daltoni). Subunitatea 40S este
alcatuita dintr-un rARN 18S si aproximativ 30 de
proteine ribozomale. Unitatea 60S contine un
rARN - 5S, un rARN 5.8S, unul 28S si
aproximativ 40 de proteine ribozomale.
• Sinteza proteinelor in ribozom incepe aproape
intotdeauna cu metionina AA la eucariote si N-
formilmetionina la bacterii, mitocondrii si
cloroplaste. Factorii de initiere ce participa in
formarea complexului ribozomal, diferentiaza
tARN-urile metionil initiatoare de acele care
adauga metionina in interiorul proteinelor
• In translatia proteinelor, subunitatea ribozomala mica
se leaga initial la factorul initiator 3 (IF-3) si apoi la
secventa specifica langa terminatia 5’ a mARN-ului,
locatia de legatura ribozomala (ribosomal binding
site).
• Aceasta ghideaza codonul AUG (codonul de “Start”)
spre locatia corecta in subunitatea ribozomala.
• Un alt factor initiator, IF-2 se leaga de GTP si
tARNMET sau tARN fMET , apoi se alatura
complexului. (Fig. 3-9).
• Unitatea mare ribozomala asociaza coordonat apoi cu
hidroliza GTP eliberand GDP si fosfat, IF-2 si IF-3.
• Ribozomul 70S si 80S rezultat si functional reprezinta
complexul de initiere. In acet complex, tARNMET
sau tARN fMET
• Sunt situate in locatia peptidil (P site) a
ribozomului functional. tARNMET sau tARN
fMET se pot lega doar la locatia P a
ribozomului ce este formata din ambele
subunitati functionale. In contrast, toate
celelalte tARN-uri se leaga la o locatie
adiacenta, locatia aminoacil (locatia A) a
ribozomului.
• Sinteza incepe in etapa de elongare unde
tARN-ul ce poarta urmatorul AA se leaga la
locatia A a ribozomului intr-un complex cu
factorul de elongare Tu (Ef-TU) si GTP.
• Potrivirea tARN ia loc prin recunoasterea si
apoi corectarea perechilor de baze codon-
anticodon.
• Hidroliza GTP de către EF-Tu intervine intre acesti
doi pasi(18).
• EF-Tu-GDP este eliberat iar EF-Tu-GTP este
regenerat de catre alt factor de elongare, EF-Ts.
• Desi aceste interactiuni asigura imperecherea precisa
a pozitiilor primilor doi codoni, imperecherea la pozitia
a treia nu este asa stricta, reprezentand zigzagul din
codul genetic (19).
• Prima legatura peptidica este formata intre AA in
locatiile A si P prin transferul gruparii N-formilmetionil
la gruparea amino a AA secundar, lasand un tARN-
dipeptil in locatia A.
• Acest pas este catalizat de activitatea enzimatica din
subunitatea mare, peptidil transferaza.
• Dupa formarea legaturii peptidice, ribozomul se
misca, schimband tARN-ul-dipeptidil din locatia A la
P si eliberarea tARN “gol” din pozitia 3. loctia E a
ribozomului.
• Aceasta miscare (translocatia) tARN pe o distanta
de 20 angstromi de la locatia A la P si 28 angstromi
de la P la E, necesita factorul de elongare EF-G.
• Cum complexul ribozomal se misca dea lungul
mARN, lantul peptidic in crestere este intotdeauna
atasat la AA ce vine.
• Doua GTP sunt hidrolizate in GDP cu adaugarea
fiecarui AA. Aceasta translocare dependenta de
energie apare cu schimbarea si rotatia subunitatilor
ribozomale.
• In timpul translatiei, polipeptidele crescande
incep sa se plieze in forma matura.
• Acest proces este asistat de chaperonii
moleculari.
• Aceste proteine specializate se leaga la
subunitatea ribozomala mare, formand un
buzunar hidrofobic ce retine polipeptidele
emergente.
• Chaperonii protejeaza in aparenta regiunile
hidrofobice ale peptidelor neterminate pana
cand pot fi asociate in cadrul proteinei.
• In absenta acestei activitati, proteinele
neterminate se pot lega inter ele si forma
agregate nonfunctionale.
• Partea terminala a lantului AA este semnalizata de unul
dintre acesti trei codoni non sens sau terminali, UAA,
UAG sau UGA ce nu sunt incarcate cu un AA.
• Cand ribozomulul intalneste un codon terminal,
terminatia sau factorul de eliberare (R1, R2 si S in
E.coli), provoaca: hidroliza polipeptidelor terminate din
tARN-ul final, eliberarea tARN-ului respectiv din ribozom
si disocierea subunitatilor mari si mici din ribozom.
• La eucariote, legatura terminala mediata de codon a
factorilor de eliberare din lantul polipeptidic (eRF1 si
eRF3), declanseaza hidroliza tARN-peptidil la nivelul
centrului ribozomal peptidiltransferaza(24,25)
• . E coli poate sintetiza o proteina 300-400 in 10-20
secunde. Deoarece proteina ia forma secundara dupa ce
este sintetizata, aceasta are deja conformatia finala
atunci cand este eliberata din ribozom.
• sLa bacterii, translatia si transcriptia intervin simultan. In
celulele nucleate, majoritatea translatiilor apar in
citoplasma. Cateva linii de proba sugereaza ca translatia
ar putea aparea in nucleu.
• Transducţia se face:
• -în citoplasma celulelor fie prin eliberarea de
proteine citoplasmatice;
• -în organitele celulei în RE, apoi transferate la
AG,
• -pentru a structura membrana celulară şi
endomembrane pentru lizozomi, mitocondrii,
membrana nucleară etc.,
• -fie pentru a excreta aceste proteine prin
exocitoză.
• Codul genetic
• ADN este compact în nucleu şi asamblează
cromozomii.
• Sunt 23 perechi de cromozomi în celulele
umane, fiecare având o secvenţă cu
caracteristici unice.
• Informaţia genetică specifică zisă codantă este
decriptată, apoi tradusă în secvenţa primară a
unei proteine.
• 20 aminoaicizi pot fi integraţi sub formă de
proteine.
• Tripletul de baze (numit codon) codifică un aminoacid,
moleculă de bază care intră în structura proteinelor.
• Relaţia triplet/aminoacid poartă numele de cod
genetic.
• Limbajul nucleic se scrie cu 4 litere (A,G,C,T).
• Dacă o literă nucleică s-ar traduce printr-un
aminoacid nu am putea avea decât 4 aminoacizi.
• Grupând literele nucleice în cuvinte de câte 2 litere
vom putea avea 16 cuvinte dar acestea nu vor permite
decât codificarea a 16 aminoacizi.
• Grupând literele câte 3 în cuvinte putem avea 64
cuvinte ceea ce permite exprimarea celor 20 de
aminoacizi şi a semnelor de punctuaţie.
• Totuşi mai mulţi codoni codifică acelaşi
aminoacid este aşa zisa degenerare.
• Alături de tripleţii care codifică aminoacizii,
există:
• un codon de iniţiere ATG care soseşte la
începutul traducerii şi care este codonul pentru
un aminoacid metionină (este aminoacidul
corespunzător semnalului de debut al
transducţiei);
• 3 codoni specifici, codonul STOP (TAA, TAG,
TGA) care sunt semnele de sfârşit ale
traducerii;
• O succesiune de mai mulţi codoni de ADN
definesc o zonă codantă a unei gene.
• Codonii vor fi traduşi în aminoacizi care vor fi
asociaţi pentru a forma scheletul unei proteine.
• Există mai mulţi codoni în codul genetic decât
aminoacizi şi semne de punctuaţie.
• Vor exista mai mulţi codoni traduşi prin
aminoacizi omonimi.
• Aceşti omonimi reprezintă o pierdere de
informaţie între limbaj nucleic (64
semnificativi) şi limbajul proteinic (21
semnificativ) face să se spună că acel cod
genetic este degenerat.
• Legarea ARNt cu ARNm purtător al informaţiei
se face prin complementaritatea între 3
nucleotide a fiecăruia din cele două molecule
de ARN.
• Cele 3 nucleotide ale ARNm constituie un
codon şi cele 3 nucleotide ale ARNt un
anticodon.
• În cursul transducţiei anticodonul şi codonul se
leagă de maniera antiparalelă şi aminoacidul
purtat prin ARNt este încorporat în proteină în
procesul de sinteză.
• Codul genetic. Secvenţa codantă este o
secvenţă de codoni, care permite încorporarea
specifică a unui aminoacid în sinteza unei
proteine.
• Codul genetic este acelaşi pentru toate
vieţuitoarele biosferei (universal). Există câteva
variaţii (codoni responsabili de biosinteza
proteinelor din mitocondrii).
• Codul genetic degenerat
• Scriind codul genetic în alt sens, s-a arătat că sunt
mai mulţi aminoacizi cu codoni omonimi.
• Pentru unii aminoacizi sunt 6 codoni diferiţi, pentru alţii
4, 3 sau 2.
• Aceşti codoni omonimi nu sunt înlocuiţi la întâmplare
pentru că ARN corespunzător nu există în toate
celulele în aceiaşi concentraţie.
• O parte din aceşti codoni vor avea mai puţine şanse
de a se exprima în ţesuturile în care ARNt
corespunzător este rar.
• Există numeroase ARNt a căror anticodoni nu se
leagă specific cu a 3-a bază a codonului.
• Aceste baze sunt mai puţin recunoscute mai puţin
specifice sau de loc, ceea ce explică degenerarea
obişnuită a celei de-a III-a litere.
• Ribozomii la eucariote
• Ribozomii din citoplasma celulelor eucariote sunt
complexe multienzimatice care asociază 82 de lanţuri
de aminoacizi şi 4 acizi ribonucleici.
• Aceste molecule sunt asociate între ele pentru a
forma 2 particule distincte subunitatea mare 60S şi
subunitatea mică 40S care se pot disocia uşor.
• ARNr şi proteinele au situsuri de fixare pentru
secvenţele de ARNm şi pentru ARNt care poartă
aminoacidul de încorporat (situs A) şi peptida în
cursul sintezei (situs P), un situs catalitic pentru a
forma legături peptidice, situsuri de fixare pentru
cofactorii proteici ai iniţierii elongaţiei (eIF2, eIF3), de
terminare şi situs de reglare (proteina S6).
• Poliribozomii
• Pe acelaşi mesager mai mulţi ribozomi
efectuează transducţia aceleeaşi proteine unul
după altul, totul constituind un poliribozom.
• Iniţierea permite extremităţii 5 a unui ARNm să
ataşeze ribozomii succesiv câte unul la 100
nucleotide.
• Primul aminoacid încorporat constituie
extremitatea NH2 terminală a proteinei.
• La extremitatea 3 soseşte codonul de
terminare, subunităţile ribozomului se separă şi
eliberează proteina sintetizată.
• Ultimul aminoacid încorporat constituie
extremitatea COOH terminală a proteinelor.
• Poliribozomii prezintă un aspect diferit în funcţie
de reglarea etapelor de transducţie.
• Iniţierea este activată pe ARNm de numeroşi
ribozomi.
• Dacă elongaţia este lentă ribozomii vor
necesita mai mult timp pentru a citi secvenţa
codantă.
• O activare brutală a terminării disociază toţi
ribozomii de ARNm.
• Numeroase antibiotice sunt capabile să
interfereze cu fiecare din etapele sintezei
proteinelor- streptomicina, cyclohexamide,
puromicine.
• ARN de transport sau ARNt (treflă)

• ARN constituie legătura chimică necesară între

structura codon recunoscută de anticodon şi
aminoacidul specific purtat prin ARNt. Acesta
este pe scurt dicţionarul transducţiei.

• Anticodonul este o secvenţă de 3 nucleotide

situate la extremitatea buclei inferioare din
ARNt, complementare şi antiparalele secvenţei
din codon a aminoacidului corespunzător.
• Fiecare aminoacid este legat specific (cod
genetic) de un amino-acyl-ARNt-sintetaza la
extremitatea 3 din ARNt a cărui anticodon îi
este corespunzător (tARN – încărcat).

• Ribozomii leagă ARNt încărcaţi pe situsul A de

elongaţie dacă anticodonii lor se potrivesc
mesagerului la acest nivel.
•
• Elongaţia transferă astfel peptidul pe un
aminoacid nou, el însuşi purtat de un ARN de
transfer.
ARNt
• Sinteza proteinelor.
• Activarea unui aminoacid
• Aminoacizii liberi din citoplasmă sunt
substraturi pentru sinteza proteinelor.
• Pentru a participa ei vor fi activaţi.
• Activarea aminoacizilor este catalizată prin
enzime specifice: aminoacyl-tARN
sintetaza.
• Există cel puţin una pentru fiecare din cei 20
aminoacizi.
• Aceste enzime au o dublă specifictate: ele
recunosc specific un aminoacid şi recunosc
specific ARNt neîncărcat corespondent.
• Aminoacil ARNt-sintetaza hidrolizează un
ATP în AMP (legătura bogată în energie)
apoi activează aminoacidul legându-l de
fracţiunea acidă a fosfatului  a AMPc
(legătură anhidridă bogată în energie).
• Pirofosfatul este imediat distrus în totalitate
printr-o pirofosfatază.
• Aminoacidul astfel activat este transferat cu
legătura sa bogată în energie, pe una din
funcţiunile alcool secundare ale ribozei
AMP3 terminal al ARNt încărcat se leagă,
apoi de ribozomii pentru a sintetiza proteinele.
• Iniţierea transducţiei
• Iniţierea este etapa limitantă a transducţiei.
• Subunităţile ribozomilor sunt disociate în
citoplasmă.
• O cascadă de evenimente vor forma un
complex de iniţiere, ca răspuns la factorul eIF2
(eucariotic initiation factor 2), purtător a unui
GDP, coenzimă care a hidrolizat în cursul
ciclului de iniţiere precedentă.
• În prezenţa factorului eIF2B un nou GTP este
substituit cu un GDP.
•
• Factorul eIF2 astfel activat, poate să lege ARNt
încărcat cu metionina a cărui anticodon este
complementar cu codonul de iniţiere (AUG) a
mesagerului.
• În prezenţa cofactorului eIF4C, subunitatea
mică va fixa factorul eIF3 şi factorul eIF2 activat
care poartă ARNt încărcat cu metionina iniţială.
• Energia de formare a acestui complex a fost
furnizată prin hidroliza legăturii bogate în
energie a GTP purtat prin factorul eIF2 .
• Secvenţa 5 netradusă de ARNm este recunoscută
de cofactorul eIF4A, eIF4B şi eIF4F pe care se
fixează ca urmare a hidrolizei unui ATP pentru
furnizarea energiei.
• Mesagerul este transferat pe subunitatea mică faţă
în faţă cu situsul P, pentru a hibrida nucleotidele
codonului de iniţiere cu cele ale anticodonului ARNt a
metioninei iniţiale.
• În prezenţa ultimului cofactor eIF5, complexul se va
lega cu subunitatea mare pentru a construi ribozomul
funcţional.
• Cofactorii de iniţiere sunt eliberaţi şi începe
transducţia în totalitate. Cofactorul eIF2 totdeauna
purtat de GDP-ul său, este eliberat pentru a începe
un nou ciclu de iniţiere.
• În sfârşit datorită factorului eEF2 şi a hidrolizei
altui GTP, ARNt din situsul P este eliberat;

• ARNm, ARNt rămas şi peptidele în cursul

sintezei sunt deci deplasate (translocate) de la
situsul A la situsul P, fără ca să aibă loc
separarea între codon şi anticodon.

• Situsul A este din nou eliberat pentru a primi

ARNt a aminoacidului următor.