DILEMA SECURITĂȚII –

ROBERT JERVIS
Seminar Studii de Securitate
Drd. Ana-Maria Anghelescu
 ROBERT JERVIS
• Neorealist – realist defensiv = statele se înarmează pentru a
se apăra, a supraviețui;
• Strategii pentru supraviețuire: balansare prin curse ale
înarmărilor și creșterea capacității interne;
• Realismul defensiv consideră că gradul de neîncredere în
SI variază și se poate schimba prin cooperare
internațională, în special prin acorduri de securitate
reciprocă.

• ”So you ask me: how to get there? That’s the big question,
which unfortunately I cannot answer. Things like choosing
a dissertation topic are extremely hard. Fritz Stern, a
colleague of mine, once replied a student who came to ask
him for help with his topic: ‘young man, I would rather http://www.theory-talks.org/2008/07/theory-talk-12.html
choose your wife for you than your dissertation topic!’”
https://warontherocks.com/2019/08/an-interview-with-robert-jervis-refl
ections-on-political-science-politics-and-policy
/
COOPERATION UNDER THE
SECURITY DILEMMA
Publicat în World Politics, vol. 30, iss. 2, 1978
 ACȚIUNE COLECTIVĂ: VÂNĂTOAREA DE
Cooperare 2
CERBI
Defectare 2
Cooperare 1 3 2
3 0
Premise Cooperare și Menținerea unui
dezarmare nivel înalt de
• 2 vânători; înarmare și
dezarmarea
• În vizor: un cerb și 2 iepuri de câmp; celorlalți
• Amândoi vânătorii trebuie să Defectare 1 0 1
urmărească cerbul ca să-l prindă și să 2 1
împartă carnea; Menținerea unui Cursa înarmărilor și
nivel înalt de risc mare de război
• Cei doi iepuri de câmp pot fi prinși înarmare și
individual; dezarmarea
celorlalți
• Carnea cerbului > carnea iepurilor.
 ACȚIUNE COLECTIVĂ: CHICKEN GAME

Premise Virează 2 Conduce drept 2

• 2 șoferi conduc unul spre celălalt; Virează 1 0 +1
0 -1
• Pierde cel care virează (chickens aut); Tie Win-Lose
• Dacă ambii șoferi continuă drept =>
Conduce drept 1 -1 +10
ciocnire; +1 -10
• Situația ideală este când fiecare șofer Lose-win Crash
optează pentru o strategie diferită
 SISTEMUL INTERNAȚIONAL –
DILEMA ACȚIUNII COLECTIVE
Vânătoarea de cerbi: Dilema prizonierului:
• Mai multe runde => în interesul tuturor ca ceilalți actori să nu • Nu există o soluție în avantajul tuturor participanților;
aibă opțiunea de a defecta;
• Presiuni ofensive și defensive pentru a defecta;
• Toți actorii implicați ar fi dispuși să își sacrifice abilitatea de a
defecta dacă toți cei implicați fac același lucru. • Dacă este o singură rundă => răspuns rațional = defectare.

Întrebarea de cercetare
• Anarhia și dilema securității fac cooperarea
aproape imposibilă.
• De ce ar coopera statele?
 Existența unui mecanism care permite
statelor să se angajeze oficial să nu
defecteze;
 Cel puțin un mecanism prin care defectarea
este identificată timpuriu și se poate
răspunde corespunzător.
Problemele de la nivel internațional chiar și în cazul
unei soluții de cooperare convenabilă pentru toți
• Teama că ceilalți vor defecta mai târziu, deși s-au
angajat să coopereze;
• Tendința statelor de a controla resursele sau teritoriile
care nu le aparțin pentru a-și proteja posesiunile:
• Statele care nu se pot auto-susține trebuie să se
asigure că în caz de război au acces la rezervele
necesare;
• Dacă se consideră că există legături între politica
internă și politica externă/internă a altui stat => risc
de interferență preemptivă pentru asigurarea unei
zone tampon dpdv ideologic;
• Tendința de control/neutralizare a zonelor de la
graniță (zone tampon).
• Dilema securității.
 VARIABILE CARE INFLUENȚEAZĂ
COOPERAREA
I. Orice mecanism care crește stimulentele pentru cooperare prin:
a) creșterea câștigurilor cooperării (CC);
b) scăderea costurilor pe care un actor le plătește dacă el cooperează și celălalt defectează =
costurile opțiunii de a fi exploatat (CD);
II. Orice mecanism care scade stimulentele pentru defectare prin:
a) scăderea câștigurilor oferite de profitul de pe urma celorlalți (DC);
b) creșterea costurilor defectării de ambele părți (DD);
III. Orice mecanism care crește așteptarea fiecărui actor că celălalt va coopera (încredere).
 REZULTATE ALE INTERACȚIUNII ÎNTRE
VARIABILE
O>D
Postura nediferențiată Statele sunt înclinate să adopte măsuri
ofensive pentru a-și crește securitatea;
Neîncredere mare => Dilema securității
mare.
PERICOL MAJOR = CC mic
Postură clară Dilema securității nu funcționează;
Statele sunt înclinate să folosească ofensiva
pentru a se apăra;
Statele care apără status-quo-ul se pot
diferenția de agresori și pot avertiza asupra
intențiilor agresorilor.
O<D
Statele sunt înclinate să investească în
capabilități de apărare;
Dilema securității există;
Nevoile de securitate sunt compatibile.
Dilema securității nu are o influență
semnificativă, deoarece actorii pot distinge
capabilitățile oponenților;
Investiția în capabilități defensive nu va
amenința vecinii.
MEDIUL CEL MAI SIGUR
 CE INFLUENȚEAZĂ BALANȚA OFENSIVĂ-
DEFENSIVĂ ȘI DIFERENȚIEREA CAPABILITĂȚILOR
• Balanța ofensivă-defensivă se auto-reproduce => determină cât de influentă e dilema
securității;
• Experiența anterioară afectează ideile decidenților cu privire la balanța ofensivă-defensivă;
• Tehnologia și geografia influențează care tip de capabilități are avantajul;
• Diferențierea între ofensivă și defensivă => dilema securității nu se aplică, deoarece statele
pot să evalueze clar intențiile vecinilor.
 CÂND APARE RĂZBOIUL?
• În funcție de nivelul dilemei securității, un stat amenințat poate adopta următoarele acțiuni:

Război preventiv – atacă primul când percepe schimbări în balanța de putere care îl
avantajează pe oponent => avantajul atacului surpriză, al primului atac, deoarece
condițiile se pot degrada;

Război preemptiv – atacă primul pentru a elimina o amenințare ofensivă iminentă sau
pentru a câștiga un avantaj strategic într-un război iminent înainte ca acesta să se
materializeze.
WHY NUCLEAR SUPERIORITY DOESN’T MATTER
Published in Political Science Quarterly, vol. 94, no. 4, 1979-1980
ETAPELE
RĂZBOIULUI RECE
• November 1969: Strategic Arms Limitation
Talks;
• February 1971: Nuclear Weapons Ban on
Seabed;
• September 1971: Agreement to Reduce Risk
of Nuclear War;
• June-July 1974: Moscow Summit - arms
control and several international and
bilateral issues;
• June 1979: SALT II Agreements.

• Triada nucleară = vectorii nucleari necesari
operaționalizării unei arme nucleare:
• Bombardierul strategic;
• ICBM = Intercontinental Ballistic Missile;
• SLBM = Sea Launched Ballistic Missile.
• Vector nuclear = vehiculul care poartă spre
țintă încărcătura nucleară.
ARMELE NUCLEARE
• Arma absolută (Bernard Brodie) =>
anularea raționalității războiului (sensul lui
Clausewitz):
• Război între putere nucleară și putere non-
nucleară – supraviețuirea biologică,
dincolo de supraviețuirea instituțională a
statului;
• Război între 2 puteri nucleare – distrugerea
este reciprocă, probabilitatea ca cei doi
participanți să nu supraviețuiască.
 ARME NUCLEARE

Triada nucleară – clasică vs actuală


Răspunsul flexibil (FR)
• Opțiuni nucleare limitate (importanță
relativă); țintirea forțelor inamicului;
• Amenințarea de a distruge orașele
adversarului ca răspuns la primul atac =>
credibilitate scăzută, mai ales în cazul
MAD => necesitatea unor opțiuni politice
și militare variate pentru întărirea
descurajării.
• MAD – amenințarea de a răspunde masiv
nu are credibilitate și nu îl descurajează pe
adversar să atace aliații + dacă este
implementată, reduce șansele unui război
scurt
Distrugerea asigurată (AD) =
finite deterrers
• Forțe nucleare mici; țintirea orașelor
inamicului;
• Atac de răspuns eficient => suficient pentru
a asigura descurajarea nucleară => nu este
nevoie de capabilități de contraforță (număr
scăzut de arme nucleare, important să fie
invulnerabile la un prim atac);
• Opțiuni nucleare limitate – costisitoare,
ineficiente și periculoase = creează iluzia
limitării războiului nuclear și crește
probabilitatea acestuia.
 DISTRUGEREA ASIGURATĂ -
JERVIS
• Transformarea strategiei odată cu vulnerabilitatea orașelor SUA și URSS provenită din
capabilitățile celei de-a doua lovituri (avantajul militar nu mai asigură o victorie decisivă) =>
orașele sunt menținute în starea de ostatic prin pericolul perceput al distrugerii totale
(amenințare, modul în care este prezentată și utilizarea forței).
• Implicații:
 Competiție în asumarea riscului = avantajul în termeni militari (armate mari, arme nucleare
tactice sau chiar lovituri strategice limitate) nu pentru protecția propriei țări, ci pentru a-i arăta
adversarului că o continuare a conflictului crește nivelul pericolului.
 Capabilitățile nucleare sunt evaluate în termeni absoluți (capacitate de a distruge orașele
adversarului) nu în termeni relativi (capabilități superioare numeric sau tehnic decât cele ale
adversarului).
 Dilema securității nu mai este alimentată (amenințarea se măsoară obiectiv, iar capabilitățile pot
fi obținute simultan de adversari).
 Războiul nuclear este improbabil, deoarece decidenții nu vor să își asume riscul escaladării prin
expunerea centrelor populate.
 RĂSPUNSUL FLEXIBIL - JERVIS
• Paradoxul stabilitate-instabilitate – deoarece balanța este stabilă la nivelul unui război
nuclear total, părțile sunt libere să inițieze provocări și acțiuni militare la niveluri mai joase
de violență (Glenn Snyder).
• Implicații:
 Pregătire pentru a lupta diferite tipuri de războaie pentru a-i descuraja pe adversari să inițieze
vreo acțiune militară sau să îi descurajeze să escaladeze dacă inițiază și să asigure un rezultat cât
mai favorabil posibil la orice nivel de violență.
 Importanța relativă a arsenalului militar, deoarece centrele populate și forțele militare sunt ținte.
 Capacitatea de a iniția o a doua lovitură nu descurajează adversarul pe toate nivelurile =>
necesitatea de ea răspunde eficient și realist pe orice nivel constituie o descurajare credibilă.