Sunteți pe pagina 1din 6

CHESTIONAR

STILUL PERSONAL DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR

Mai jos sunt 15 afirmaţii. Fiecare afirmaţie poate reprezenta o strategie pentru
soluţionarea conflictelor. Notaţi în faţa fiecărei afirmaţii o valoare, după cum urmează:

 Întotdeauna - 5 puncte
 Deseori – 4 puncte
 Destul de des – 3 puncte
 Nu foarte des – 2 puncte
 Rar – 1 punct

____ a. Discut conflictul cu colegii, cu părţile aflate în conflict, cu alţi colaboratori,


pentru a demonstra avantajele poziţiei pe care o am faţă de conflict.

____ b. Prin negociere încerc să ajung la compromisuri.

____ c. Încerc să ţin cont de aşteptările celorlalţi.

____ d. Caut, împreună cu ceilalţi, să investighez toate aspectele problemei pentru a găsi
soluţii acceptabile de către toţi cei implicaţi în conflict.

____ e. Sunt ferm pe poziţie atunci când trebuie să apăr aspectele problemei care mă
privesc pe mine.

____ f. Încerc să evit să fiu exclus dintr-un grup, ţinând în mine dezacordul cu ceilalţi.

____ g. Îmi impun soluţiile la problemele ivite.

____ h. Fac compromisuri pentru a ajunge la o înţelegere.

____ i. Împărtăşesc informaţiile importante şi celorlalţi, pentru a putea rezolva împreună


problema .

____ j. Evit să discut diferenţele de opinie cu ceilalţi .

____ k. Încerc să aplanez disensiunile între colegi .

____ l. Caut să aduc în dezbatere nemulţumirile fiecăruia, pentru a le rezolva în cel mai
bun mod posibil .

____ m. Adopt o poziţie conciliantă în efortul de a debloca conflictele .

____ n. Accept recomandările colegilor şi colaboratorilor.

____ o. Evit conflictul, ţinând pentru mine dezacordul cu ceilalţi.

1
Scor: cele 15 afirmaţii sunt grupate mai jos în 5 categorii. Fiecare categorie conţine
literele a 3 afirmaţii. Scrieţi numărul pe care l-aţi notat în faţa fiecărei afirmaţii. Calculaţi
totalul pentru fiecare categorie .

Stil Total
Competiţie - Rechinul a. _____ e._____ g. _____ ______
Colaborare - Bufniţa d. _____ i. _____ l. _____ ______
Evitare - Ţestoasa f. _____ j. _____ o. _____ ______
Aplanare - Cameleonul c._____ k. _____ n. _____ ______
Compromis - Vulpea b. _____ h. _____ m. _____ ______

Rezultat:

Stilul meu dominant este ________________________________(valoarea cea mai mare)

Stilul meu de rezervă este_______________________________

2
Evitarea - Ţestoasa

Caracteristici generale:

 stil de evitare sau întârziere a conflictului;


 ţestoasele mai degrabă se ascund şi ignoră conflictul decât să-l resolve ; acest
lucru le face necooperante şi neasertive;
 tind să renunţe la interesele personale şi să adopte un comportament pasiv, creând
situaţii pierdere-pierdere.

Avantaj:

 pot ajuta la remedierea relaţiilor după rezolvarea conflictului

Dezavantaj:

 Conflictele rămân nerezolvate, iar utilizarea în exces a acestui stil poate duce la
apariția unor noi conflicte.

Când poate fi folosit?

o Când miza nu este mare sau problema este obişnuită;


o Când conflictul strică o relaţie bună;
o Când sunt şanse mici să-ţi atingi scopurile;
o Când rezultatele negative sunt mai mari decât beneficiile rezolvării
conflictului;
o Când păstrarea informaţiei e mai importantă decât luarea unei decizii
imediate;
o Când sunt alţii care pot rezolva conflictul mai bine decât tine;
o Când nu este timp.

3
Competiţia - Rechinul

Caracteristici generale:

 Stil de forţă, de competiţie;


 Sunt puternic orientaţi spre scop;
 Păstrarea relaţiilor nu reprezintă o prioritate ;
 Nu ezită să folosească un comportament agresiv pentru soluţionarea conflictelor ;
 Pot fi autocratici, autoritari, necooperanţi; ameninţă şi intimidează ;
 Au nevoie să câştige, prin urmare crează situaţii câştig-pierdere .

Avantaj: dacă decizia rechinului e corectă, rezultă o soluţie mai bună fără compromisuri.

Dezadvantaj: persoana care foloseşte acest stil poate atrage ostilitate şi resentimente.

Când poate fi folosit?

o Când conflictul implică divergenţe personale care sunt greu de schimbat;


o Când creearea unor relaţii apropiate sau supportive nu este critică ;
o Când alţii vor să profite de un comportament necompetitiv ;
o Când rezolvarea conflictului e urgentă ; când decizia în criză e vitală ;
o Când decizii nepopulare trebuie implementate .

Aplanarea - Cameleonul

Caracteristici generale:

 stil de calmare, de aplanare a conflictului, cu accent pe relaţiile interumane ;


 cameleonii ignoră scopurile personale şi rezolvă conflictul promovând scopurile
altora ;
 neasertivi şi cooperanţi crează situaţii câştig-pierdere (cameleonul pierde)

Avantaj: aplanarea menţine relaţiile .

Dezavantaj: renunţarea la interesele personale poate fi neproductivă, cameleonul dând


ocazia celorlalţi să profite de el.
4
Când poate fi folosit?

o Când menţinerea relaţiilor e mai importantă decât alte considerente;


o Când sugestiile/schimbările nu sunt importante pentru el;
o Când se doreşte minimalizarea pierderilor în situaţii în care oricum ar
pierde;
o Când timpul este limitat sau când armonia şi stabilitatea sunt considerate
mai importante.

Compromisul - Vulpea

Caracteristici generale:

 stil de soluţionare prin compromis; grija este pentru scopuri şi relaţii;


 vulpile sacrifică bucuroase unele din scopurile lor în timp ce îi conving pe ceilalţi
să renunţe şi ei la o parte din scopurile lor;
 assertive şi cooperante, rezultatele sunt ori câştig-pierdere ori pierdere-pierdere;

Avantaj: relaţiile sunt păstrate şi conflictele demontate.

Dezavantaj: compromisul poate duce la un rezultat mai puţin bun şi astfel problemele să
se reaprindă din nou.

Când poate fi folosit?

o Când probleme importante/complexe nu lasă loc soluţiilor ssimple şi clare;


o Când toţi cei angrenaţi în conflict au putere egală şi au interese puternice
pentru soluţii diferite ;
o Când nu există constrângeri de timp.

5
Colaborarea - Bufniţa

Caracteristici generale:

 stil de colaborare, de confruntare a problemelor, valorizând scopurile şi relaţiile;


 Bufnița vede conflictele ca pe probleme ce trebuie rezolvate prin soluţii agreate de
ambele părţi (câştig-câştig);

Avantaj: ambele tabere primesc ceea ce doresc, eliminându-se sentimentele negative.

Dezavantaj: mare mâncător de timp şi de efort.

Când poate fi folosit?

o Când menţinerea relaţiilor este importantă;


o Când timpul nu reprezintă o problemă;
o Când se încearcă obţinerea acordului prin consens;
o Când se încearcă îmbinarea unor perspective diferite.

Anthony Falikowski, Mastering Human Relations, 3rd Ed., 2002, Pearson Education
http://www.pearsoned.ca

S-ar putea să vă placă și