INIMA SI

ACTIVITATEA CARDIACA
 Inima- localizare
Forta motrice a sistemului cardiovascular
este inima- pompa aspiro-
respingatoare.
Inima, organul central al sistemului cardio-
vascular, este situată în mediastin, o
regiune a cutiei toracice dispusă între
cei doi plămâni, posterior de stern şi
deasupra muşchiului diafragm .
Inima este învelită de pericard, format din
două straturi
pericardul fibros (stratul extern cu rol de
protecţie) şi
pericardul seros, format la rândul său din
două foiţe: foiţa parietală (aderentă la
pericardul fibros) şi foiţa viscerală
(aderentă de muşchiul inimii, numită şi
epicard).
• Intre cele doua foite exista lichid seros,
lichidul pericardic.
 Configuraţia externă
Inima are formă de con şi prezintă o bază,
situată superior şi spre dreapta, un vârf
situat inferior şi spre stânga şi două feţe.
Feţele inimii sunt: faţa sternocostală şi faţa
diafragmatică.
Pe cele două feţe se observă şanţuri:
şanţul atrio-ventricular (coronar) înconjoară
inima a limita dintre atrii şi ventricule,
iar şanţul interventricular (anterior şi posterior)
este situat la limita dintre ventricule. La
nivelul şanţurilor se dispun arterele şi
venele inimii.
Vascularizaţia arterială este asigurată de
arterele coronare, ramuri directe din porţiunea
ascendentă a arterei aorte. Ele se dispun la
nivelul şanţului coronar şi se ramifică
progresiv, pătrunzând în miocard.

Sângele venos al inimii este colectat de

venele coronare, care se unesc în sinusul
coronar, care se deschide în atriul drept.
 Alcatuire interna

Inima este un organ musculo-cavitar şi prezintă

patru cămăruţe: două atrii (superior) şi două
ventricule (inferior), delimitate între ele prin
septuri: - septul longitudinal (format din
septul interatrial şi interventricular) împarte
inima în două jumătăţi: jumătatea dreaptă şi
jumătatea stângă, care nu comunică între
ele - septul transversal (atrio-ventricular),
drept şi stâng, care prin orificiile atrio-
ventriculare prevăzute cu valvele atrio-
ventriculare, permite comunicarea atriului şi
ventriculului de aceiaşi parte.

Atriile sunt cavităţi mai mici şi cu pereţi mai

subţiri decât ai ventriculelor. Din punct de
vedere funcţional sunt “staţii de primire” ale
sângelui din sistemul vascular, adus de
vene.
Ventriculele au pereţi mai groşi, iar pe faţa
internă prezintă coloane musculare, unele
cu aspect conic, numite muşchi papilari
.Din punct de vedere funcţional, ventriculele
sunt “staţii de pompare” ale sângelui în
sistemul vascular, prin artere.
 Structura peretelui inimii

Peretele inimii este format din epicard (foiţa viscerală a

pericardului seros), miocard şi endocard, în alcătuirea sa
intrând şi un schelet fibros pe care se inseră celulele
musculare cardiace.
Miocardul (muşchiul cardiac) constituie cea mai mare parte a
peretelui inimii. Este format din două tipuri de celule
musculare: celule miocardice de tip contractil şi celule
miocardice de tip necontractil.
Celulele miocardice de tip contractil formează pereţii atriali
şi ventriculari. Sunt organizate în fascicule musculare, cu
dispoziţie circulară în atrii şi oblic- spiralată în ventricule.
Celulele miocardice de tip necontractil reprezintă doar 1%
din întreg miocardul şi formează ţesutul excito-conductor.
Sunt celule autoexcitabile, specializate în generarea şi
conducerea stimulilor contractili, asigurând automatismul
cardiac. Sunt grupate sub formă de noduli, fascicule şi
reţele. Nodulul sinoatrial este situat în peretele atriului
drept, lângă orificiul de vărsare al venei cave superioare.
Nodulul atrio-ventricular este situat în partea inferioară a
septului interatrial. Fasciculul atrio-ventricular His pleacă
de la nivelul nodulului atrioventricular, coboară prin septul
interventricular şi se împarte în două ramuri, dreaptă şi
stângă, care îşi continuă ramificarea, formând reţeaua
Purkinje.
Endocardul căptuşeşte cavităţile inimii şi se continuă cu
tunica internă a vaselor de sânge care vin şi pleacă de la
inimă.
 Fiziologia inimii
Aparatul cardio-vascular asigură circulaţia sângelui în organism ,care la om şi la toate vertebratele se realizează prin
sistem închis de vase.Propulsia sângelui o realizeaza inima care are rolul de pompa realizand o succesiune de
contractii si relaxari,un ciclu(1 contractie+1 relaxare)numindu-se revolutie cardiaca.Contractia ventriculelor este
sincronizata si cantitati aprox.egale sint propulsate in ambele circulatii(mare si mica).
Proprietatile functionale ale inimii sint: automatismul , excitabilitatea,conductibilitatea si contractilitatea

1.Automatismul : Este proprietatea inimii de a se autoexcita.Inima scoasa din corp continua sa se contracte daca i se
asigura irigarea ei cu lichid nutritiv corespunzator.Activitatea inimii se datoreste existentei testutului nodal care se
afla grupat in trei centrii de automatism(2 noduli si o retea),care actioneaza intr-o ordine ierarhica astfel:
1.Nodul sino-atrial,care genereaza stimuli cu o frecventa de 75/min.Acesta reprezinta ritmul sinusal si el este
ritmul fiziologic.
2.Nodul atrio-ventricular,care genereaza stimuli cu o frecventa de 40/min.Cand nodul sino-atrial nu mai
emite,ritmul inimii este preluat de nodul atrio-ventricular si ritmul imprimat este o frecventa mai mica numita
ritm nodal.
3.Fascicolul Hiss si reteaua Purkinje:determina prin automatismul lor un ritm mai redus de 25/min numit
ritm idio ventricular, care se intalneste in cazul suprimarii automatismului din noduli atriali.

2.Excitabilitatea : Este proprietatea inimii de a raspunde la un stimul prin creerea unui potential de actiune
propagat.Inima are o proprietate importanta:ea nu este excitabila in timpul contractiei,ci numai cand este relaxata
adica in diastola.Astfel se succed contractii si relaxari ale inimii si nu se formeaza niciodata starea de tetanos.La
stimuli subliminari inima nu da raspuns ci numai la care au valoare peste valoarea prag.

3.Conductibilitatea : Este proprietatea inimii de a conduce stimulii in tot miocardul.Conducerea prin muschiul inimii
se face cu viteza mai mica,iar conducerea prin fascicolul Hiss si retea cu viteza mai mare.La nivelul nodului atrio-
ventricular conducerea stimulilor sufera o mica intarziere si datorita acestui fapt se realizeaza un mic asincronism
intre contractia atriilor si a ventriculilor,foarte important pentru functia de pompa a inimii.

4.Contractilitatea : Este proprietatea inimii de a-si scurta fibrele si aceasta se datoreste structurii sale:de fibra
musculara striata de tip cardiac.Forta de contractie este direct proportionala cu grosimea miocardului deci atriile
au forta mai mica iar ventriculele forta mai mare,in mod deosebit ventricolul stang.In timpul contractiilor in cavitati
creste presiunea aceasta fiind necesara propulsiei coloanei de sange si de asemenea in mecanismul de
inchidere-deschidere a valvulelor.Forta de contractie in sistola este cu atat mai mare cu cat alungirea fibrelor si
umplerea cavitatilor in diastola este mai mare.Aceasta reprezinta “legea inimii”.
 Ciclul cardiac
Activitatea de pompa a inimii este
reprezentata de o succesiune de
contractii(sistole) si (relaxari).Un
ansamblu format din o sistola si o
diastola este revolutia cardiaca sau
ciclul cardiac.
Atriile si ventriculele se contracta usor
asincron.O revolutie cardiaca la un
ritm normal de 75 contractii/min
dureaza 0,8 sec.
- Ciclul atrial: 0,1 s (sistola)+0,7 s
(diastola)
- Ciclul ventricular: 0,3 s (sistola)+0,5
s (diastole
Diastola generală: 0,4s
Perioadele de relaxare (diastolele) sunt
mai lungi decât cele de contracție
(sistole), fapt ce face ca inima să
bată o viață întreagă fără să
obosească.
Valori masurabile ale ciclului cardiac – prin care se apreciază
activitatea mecanică a cordului.
• Debitul sistolic: volumul de sange expulzat de inima intr-o sistola
• (75 ml).
• Debitul cardiac: volumul de sange trimis in organism/min.-5,5 l/min.
• Travaliul cardiac:lucrul mecanic al inimii in sistola ( 86g/m)
( 10000kg/m în24h)
Manifestările care însoțesc ciclul cardiac
• Electrice: variațiile biocurenților de depolarizare și repolarizare a
miocardului. Înregistrarea grafică a acestora reprezintă
electrocardiograma (EKG).
• Mecanice: șocul apexian (”lovitură” a vârfului inimii în spațiul
intercostal cinci) și pulsul arterial ( expansiunea sistolică a peretelui
arterial datorată creșterii presiunii sangvine).
• Acustice:
Zgomotul I, sistolic, este mai lung și de tonalitate joasă. Produs de
închiderea valvulelor atior-ventriculare și de vibrația miocardului
ventricular la începutul sistolei.
Zgomotul II, diastolic, este scurt și ascuțit. Produs de închiderea
valvulelor semilunare.
Identificati structurile indicate cu numere: