Pastelul

• Pastelul este o creație lirică descriptivă,

aparținând literaturii culte care, prin
intermediul unui peisaj, transmite
sentimentele eului liric. Modul de expunere
folosit este descrierea. Într-un pastel,
dominante sunt imaginile artistice, realizate
prin figuri de stil, organizate într-o descriere
tip tablou.
• Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un
colț de naturǎ, un moment al zilei, un aspect
din viața micilor viețuitoare etc.
• Termenul „pastel” provine din artele plastice.
La origine acest termen desemna un creion
colorat, moale, pentru desen, făcut din
pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu
gumă arabică; termenul s-a extins, desemnând
atât o tehnică artistică de pictură, cât și orice
tablou sau desen executat cu acest fel de
creioane.
• În literatură, preluat de poetul român Vasile
Alecsandri, termenul a ajuns să desemneze o
poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește
un tablou din natură. Vasile Alecsandri este
considerat cel mai mare autor român de
pasteluri.[1] Exemple: „Sfârșit de toamnă”,
„Iarna”, „Miezul iernii”, „Gerul”, „Viscolul”,
„Dimineața”, „Noaptea”, „Malul Siretului”.
• Pastelurile, bogate în imagini artistice (vizuale,
olfactive și auditive) exprimă sentimentele
poetului în mod direct, prin intermediul
descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al
personificărilor. Autorul creionează un tablou
al naturii având în prim-plan elementele ale
naturii pe care le descrie.
• Deoarece pastelul este o specie a genului liric,
în el mai sunt prezente și elemente de
prozodie, ritm și măsură.
• Creatorul pastelului în literatura română este
considerat Vasile Alecsandri. Toate pastelurile
sale au fost publicate în revista „Convorbiri
Literare”(1868-1869)
• Pasteluri au mai scris: Ion Heliade Rădulescu,
Mihai Eminescu, George Coșbuc, George
Bacovia, George Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian
Blaga etc.
• Trăsăturile pastelului
• Sunt prezentate trăsături caracteristice ale unui
anotimp sau ale unei scene din natură
• Sunt exprimate, prin tabloul creat, sentimentele
poetului
• Se folosesc figuri de stil specifice descrierii: epitetul
dublu, triplu, ornant, cromatic, precum și
personificarea, comparația, metafora, repetiția,
aliterația, enumerația, asonanța
• Modul de expunere utilizat este descrierea