Cursul 2

PROTEINE 2
 Proprietăţi chimice ale AA

• Reacţii caracteristice grupării –COOH din poziţia α

– Decarboxilarea aminoacizilor

• Rezultă amine biogene:

R—CH—COOH  R—CH2—NH2 + CO2


NH2

• Histidină  Histamină

• Acid glutamic  Acid -aminobutiric (GABA)
• Lizină  Cadaverină
• Serină  Etanolamină
• Cisteină  Cisteamină
• Ornitină  Putresceină
 Proprietăţi chimice ale AA
Reacţii ale grupării -NH2

– Reacţia de condensare cu compuşi carbonilici

R—CH—COOH + R—C=O  R—CH—COOH

  -H2O 
NH2 H(R’) N=CH(R’)

R
azometină (bază Schiff)

– Reacţia de alchilare (metilare)

R — CH — COOH + 3 CH3X  R — CH — COOH

 -3HX 
NH2 +N(CH )
3 3
betaină
 Proprietăţi chimice ale AA
Reacţii ale grupării -NH2
 Reacţia de acilare
HOOCCH2NH2 + HOOCC6H5  C6H5CONHCH2COOH
-H2O
glicină acid benzoic acid hipuric

R — CH — COOH + OC(OH)2  R — CH — COOH

 -H2O 
NH2 acid carbonic NHC=O

OH
acizi carbamici (carbaminoacizi)

HgNH2 + O=C=O HgNHC=O + H+


O-
hemoglobină carbaminohemoglobină
 Proprietăţi chimice ale AA
Reacţii ale grupării -NH2

 Reacţia de dezaminare

reductivă
R-CH2-COOH + NH3
acid carboxilic
oxidativă H 2O
RCHCOOH RC=NH  RC=O + NH3
  
NH2 COOH COOH
iminoacid -cetoacid

hidrolitică RCHCOOH + NH3


OH
-hidroxiacid
 Proprietăţi chimice ale AA
Reacţii ale grupărilor funcţionale din radicalul R

 Reacţia cu amoniacul

HOOC (CH2)2CH COOH+ NH3  H2NOC (CH2)2 CHCOOH+ H2O

 
NH2 NH2
acid glutamic glutamină

 Reacţii de esterificare ale grupărilor -OH

H2N CH CH2OH + H3PO4  H2N CH CH2OPO3H2
 
COOH COOH
serină serinfosfat
 Proprietăţi chimice ale AA
Reacţii ale grupărilor funcţionale din radicalul R

 Reacţii de oxidare ale grupării SH

CH2  SH blândă CH2  S  S CH2
 -2H  
CH NH2 CH NH2 CH NH2
 +2H  
COOH COOH COOH
cisteină cistină

OH

CH2  SH energică ,O2 CH2  S=O
  +H2O CH2SO3H
CH NH2 cistein dioxigenază CH NH2  hipotaurină  
  -CO2 CH2 NH2
COOH COOH
cisteină cistein sulfinat taurină
 Reacţia de formare a legăturii peptidice
H2N-CH-COOH + H2N-CH-COOH H2N-CH-CO-HN-CH-COOH
  -H2O  
R1 R2 R1 R2
dipeptid

H2N-CH-COOH+ H2N-CH-COOH+…+ H2N-CH-COOH  H2N-CH-CO- HN-CH-CO….. HN-CH-COOH

     
R1 R2 Rn R1 R2 Rn
polipeptid

• Legătura peptidică este o legătura amidică substituită.

H O H COOH H O COOH
      
R’ C  C + H : N C H  R’ C C : N C H
     
NH2 OH R’’ NH2 H R’’
 PEPTIDE

• Insulină
• Glucagon
• Hormoni hipotalamici
• Hormoni hipofizari
• Hormoni neurohipofizari: Oxitocina şi Vasopresina
• Neurotransmiţători
• Neuromodulatori (Cefaline)
• Antibiotice (Valinomicina, Gramicidina A)
• Angiotensina
• Glutation
Sistemul reninã-angiotensinã

Angiotensinogen
H2O
renină
polipeptid

Angiotensină I (decapeptid)

enzima de H2 O
conversie
a angiotensinei dipeptid
(ACE)

Angiotensină II (octapeptid)

H2O
aminopeptidază

Asp

Angiotensină III (heptapeptid)

 Glutationul (-glutamil-cisteinil-glicină)

• tripeptid atipic;
• ubicuitar răspândit la bacterii şi la eucariote;
• rol important în diferite procese biochimice:
glutation peroxidază
– apărarea antioxidantă celulară 2GSH <    > GS-SG
glutation reductază

– descompunerea H2O2 în reacţia catalizată de glutation peroxidază:

2GSH + H2O2  GS-SG + 2 H2O

– apărare eficientă împotriva unor compuşi toxici (carcinogeni, medicamente):

R + GSH  RSG + 1/2 H2

– menţinerea grupărilor -SH ale enzimelor în stare redusă (reducător intracelular)

– transportul aminoacizilor prin membrana celulară în jejun şi rinichi (ciclul -glutamil de transport al
aminoacizilor).
Ciclul -glutamil de transport al aminoacizilor

-
O
O
Glu-Cis-Gly R Cis-Gly
N+H3
exterior
membrană
interior O
NH
O- cisteină + glicină
O
R

Glutamil-aminoacid resinteză glutation

N+H3
O
O-

aminoacid
Figura 1.3. Ciclul -glutamil de transport al aminoacizilor
 Structura proteinelor

• Proteinele: - monomere (un singur lanţ polipeptidic)

- oligomere sau multimere (mai mulţi protomeri/subunităţi).
• Structura proteinelor: primară, secundară, terţiară şi cuaternară

• Legea lui Anfinsen - structura primară determină celelalte

structuri: secundară, terţiară şi cuaternară
 Structura primară

• Structura primară (covalentă) precizează:

– numărul, felul şi ordinea în care resturile aminoacizilor se succed în
lanţul polipeptidic
– natura şi poziţia grupărilor ataşate covalent de radicalul R.
– este codificată în genom

• Determină:
– proprietăţile fizico-chimice ale proteinei;
– celelalte structuri în ordine ierarhică - deci şi configuraţia proteinei;
– localizarea; în urma sintezei proteice, proteinele, în funcţie de anumite
motive (succesiuni caracteristice ale resturilor de aminoacizi) sunt
îndreptate spre locul unde îşi vor exercita funcţia fiziologică.
– durata de viaţă: aproape toate proteinele cu viaţă scurtă conţin una
sau mai multe secvenţe PEST (prolină, glutamat, serină, treonină) care
constituie un semnal de degradare.
 Insulina
• Este formată din două lanţuri:
– lanţul A (21 resturi de aminoacizi)
– lanţul B (30 resturi de aminoacizi)
– unite prin două legături disulfidice intercatenare stabilite între 2 perechi de
resturi de cisteină.
– lanţul A conţine o legătură disulfidică intracatenară.

S S

H3N+ Cys6 Cys7 Cys11 Cys20 COO-

S S

S
S

H3N+ Cys7 Cys19 COO-

Figura 1.5. Structura primară a insulinei
 Structura secundară
• determinata de modul în care
se realizează legăturile de
hidrogen
O H O
Legătura de hidrogen:
O H O C
• un atom de hidrogen legat
printr-o legătură covalentă O H N
polară de un atom
electronegativ (donorul de
hidrogen) interacţionează N H O
electrostatic cu un alt atom
electronegativ (acceptorul de
hidrogen). N H O C

• legături slabe (2-5 Kcal/mol) N H N

• numărul mare de legături Figura 1.5. Modalităţi de realizare a legăturilor de hidrogen

conferă stabilitate.
 -helixul
• 3,6 resturi de aminoacizi per rotaţie.

• Pasul elicei este de 5,4 Å.

• Planul legăturii peptidice paralel cu

axul cilindrului care încadrează -
helixul

• Legăturile de hidrogen se exercită

pe verticală, paralel cu axul
cilindrului.

• Atomii participanţi la fiecare legătură

peptidică realizează două legături
de hidrogen, cu atomii celei de a
patra legături care o precede şi cu a Aminoacizi destabilizatori ai -helixului:
patra legătură care o urmează •R voluminos: Val, Thr, Ile
•succesiuni de R cu sarcină: Arg, Lys
• Radicalii R orientaţi spre exteriorul •R de la C este în ciclu (Pro)
elicei. •Cys prin formarea legăturii disulfidice -S-S-
 Structura  (foaie pliată)
Caracteristicile structurii :
H H R O H
• lanţul polipeptidic extins
N C C N
• planul legăturilor peptidice C N C C
perpendicular pe axul longitudinal
O H H R O
• C situat alternativ de o parte şi
alta a planului. H O H
R H

• legăturile de hidrogen sunt N C C N

intercatenare.
C C N C

• În funcţie de direcţia de evoluţie O R H H O

raportată la grupările terminale Figura 1.7. Structura 
-NH2 şi -COOH lanţurile pot fi:
• paralele
• antiparalele
 Structura terţiară
• Modul de aranjament tridimensional al lanţului polipeptidic
determinat de interacţiunile dintre radicalii de la C.

• Legăturile necovalente:
– legături de hidrogen stabilite între radicalii cu grupări alcoolice (seril,
treonil), fenolice (tirozil), amidice (glutaminil, asparaginil).
– legături ionice rezultate prin atracţii electrostatice între grupări
încărcate pozitiv şi negativ şi anume între radicalii încărcaţi negativ
(aspartil şi glutamil) şi cei încărcaţi pozitiv (lizil, histidil şi arginil).
– interacţiuni hidrofobe, interacţiuni nepolare între lanţurile
hidrocarbonate care se exercită între radicalii aminoacizilor nepolari
(valil, alanil, leucil, izoleucil, fenilalanil). Sunt legături slabe (1Kcal/mol)
dar prezenţa lor în număr mare stabilizează structura.
– legături Van der Waals reprezintă interacţiuni mutuale între electronii şi
nucleele moleculelor şi sunt rezultatul atracţiei electrostatice dintre
nucleul unei molecule şi electronii altor molecule. Sunt forţe slabe
(1Kcal/mol).

• Legături covalente:
– legături disulfidice între resturile cisteinil.
 Mioglobina
• hemoproteină monomer
• formată dintr-un lanţ polipeptidic (153 resturi aminoacizi)
şi o grupare prostetică hem
• 8 segmente de -helix (A - H), unite prin regiuni
nehelicoidale (joncţiuni) (AB, BC, CD,etc)
• structură compactă, sferică
• suprafaţa exterioară hidrofilă, datorită orientării resturilor
provenite de la aminoacizii polari spre exterior şi a celor
provenite de la aminoacizii nepolari spre interior
• “buzunar” interior hidrofob (contine gruparea prostetică
hem si două resturi de histidil, hidrofile, implicate în
formarea de legături coordinative cu hemul şi care
străbat lumenul buzunarului)
• cantitate mare în muşchi
• depozit intracelular de oxigen
 Structura cuaternară a proteinelor
• Caracteristică proteinelor
oligomere (multimere)

• numărul şi felul protomerilor:

identici sau diferiţi

• natura interacţiilor necovalente

• conformaţia în ansamblu a
proteinei oligomere

• Funcţia specifică a unei proteine

oligomere se exercită la nivelul
conformaţiei fiziologic active
corespunzătoare structurii
cuaternare (protomerii separaţi -
inactivi)
 Hemoglobina
• hemoproteină oligomeră

• tetramer format din două tipuri de CH3 CH=CH2

protomeri (,,, şi S)

• protomer - lanţ polipeptidic legat de o HC CH

grupare hem N
H3C CH3
2+
N Fe N
• hemul este un ciclu tetrapirolic plan
format din asocierea protoporfirinei IX H2C CH
||
N
cu Fe2+ |
CH2
H2C HC CH
|
• Fe2+ hexacoordinat –
OOC

– His proximală His F8

H2 C
– His distală His F7 |
CH3
H2 C
|
–
COO
• HbA-22.
• HbA2-22
• HbF -22
• HbS -2S2
 Funcțiile fiziologice
Miogobina
• depozit tisular de oxigen
• reprezentarea grafică a concentraţiei oxigenului legat de mioglobină în funcţie de
concentraţia oxigenului este o hiperbolă.
Hemoglobina
– transportă O2 de la plămâni la organele periferice;
– transportă CO2 şi H+ de la ţesuturi la plămâni;
– sistem tampon sanguin;
• Curba de oxigenare a hemoglobinei are un aspect sigmoid – fenomen de
cooperare
saturare %
Mioglobină
100
Hemoglobină

50

20 40 60 80 100 pO2 (mmHg)

Figura 1.9. Curba de oxigenare a mioglobinei şi hemoglobinei

 ŢESUT PERIFERIC
difuzie anhidrază
CO2 CO2 + H2O H2CO3 H+ + HCO3- HCO3-
carbonică

ERITROCIT
Cl- Cl-

Hb(H+)2
Hb(O2)4
O2 O2

O2 O2
Hb(O2)4
+
Hb(H )2

Cl- Cl-

anhidrază
CO2 CO2 + H2O H2CO3 H+ + HCO3- HCO3-
carbonică
PLĂMÂN
Figura 1.11. Transportul CO2
• Transportul CO2, format în ciclul Krebs de la
ţesuturi la plămâni de către hemoglobină se
realizează în două moduri:

• 15% din CO2 sub formă de carbaminohemoglobină

CO2 + Hb-NH3+  2H+ + Hb-NH-COO-

• 85% sub forma CO2 + H+

Efectul Bohr:
• Abilitatea hemoglobinei de a lega O2 scade cu creşterea acidităţii, scăderea pH-
ului determinând eliberarea O2.

Acidul lactic - semnal

Funcţia tampon
• Hb captează protoni când trece de la forma oxigenată la cea deoxigenată
Hb(O2)4 + 2H+  HbH2 + 4O2
2,3 bisfosfogliceratul
• intermediar glicolitic din hematii, se leagă preferenţial de deoxihemoglobină şi
determină oxihemoglobina să cedeze oxigenul
• reglator alosteric al hemoglobinei, creşte la om în urma adaptării la presiuni
scăzute de oxigen (cei ce trăiesc la altitudine mare)
COO-

CHOPO3 2-

CH2OPO32-

Hemoglobinopatii - boli genetice cauzate de:

I. mutaţii care alterează structura lanţului polipeptidic (ex. anemia cu hematii în seceră;
HbS diferă de HbA printr-o conversie Glu-Val
II.sinteza scăzută a lanţurilor polipeptidice  sau β