Cursul 9

ACIZI NUCLEICI
 ACIZI NUCLEICI
• compuşi macromoleculari polinucleotide care depozitează,
transmit şi transferă informaţia genetică

• două tipuri: Acizi deoxiribonucleici (ADN)

Acizi ribonucleici (ARN)
transcriere

traducere
replicare ADN ARN PROTEINĂ

reverstranscriere
Figura 4.1. Transferul informaţiei genetice în celulă

• Nucleotidele - esteri fosforici ai nucleozidelor

• Nucleozidele - compuşi formaţi dintr-o bază aromatică purinică

sau pirimidinică legate printr-o legătură -glicozidică
 Bazele azotate derivate de la purină, sunt:
adenina (A) - (6-aminopurina) şi guanina - (G)(2-amino 6-hidroxipurina).
NH2 O

N N N
N1 6 7 N HN
5
8
2 4 9
3 N
N N N N H2N N
H H H
purina adenina (A) guanina (G)

Bazele azotate derivate de la pirimidină, sunt:

uracilul (U) - (2,4-dihidroxipirimidina),
timina (T) - (2,4-dihidroxi 5-metilpirimidina)
citozina (C) - (2-hidroxi 4-aminopirimidina).

O O NH2

HN HN N
N3 4 5
2 6
1 O N O N
N O N
H H H
pirimidina uracil timina citosina
 În unele plante se găsesc baze minore cu proprietăţi farmacologice:
cafeina (1,3,7-trimetilxantina), teofilina (1,3-dimetilxantina), tiobromina (3,7-dimetilxantina)

O O O
H
N N N
N N HN

N O N N O N N
O N
cafeină teofilină tiobromină
 NUCLEOZIDE
Nucleozide bază azotată + pentoză

purinică pirimidinică

riboză deoxiriboză

Legătura este glicozidică și se formează :

• între N9 al unei baze purinice şi carbonul anomeric al
pentozei
• între N1 al unei baze piridimice şi carbonul anomeric al
pentozei
 NUCLEOTIDE

ribonucleotidele şi deoxiribonucleotidele
sunt
• ribonucleozidfosfaţi, respectiv deoxiribonucleozidfosfaţi
(Esteri fosforici ai nucleozidelor )

• esterificarea făcându-se la OH-ul de la C5

 NH2 NH2

N N
N N
9 9
N O N N
N
HO - 5'
5' O O P O O
4' H3' 2'H 1' O- H H
H H H H
OH OH(H) OH OH(H)
adenozină adenozin 5'-monofosfat (AMP)
(adenilat)
NH2 NH2

N N
1 1
O N O O N
HO -
O P O O
O H H
H H O-
H H
H H OH OH(H)
OH OH(H)
citidin 5'-monofosfat (CMP)
citidină (citidilat)
Figura 4.3. Nucleozidele şi nucleotidele derivate de la adenină şi citidină
 O OH
|| CH3 | CH3
C C
Timina HN C N C
C CH C C
N N
O H O H Lactim Figura 4.2. Formele tautomere ale bazelor purinice şi pirimidinice
Lactam
O
|| OH
C |

HN C
N C N Bazele purinice şi
N C
Guanina
C
CH
CH
pirimidinice sunt molecule
C C
N N C
N N
plane. Ele pot exista în
H
H2N
H2N
H două forme tautomere:
Lactam
Lactim lactim (-OH)-lactam (=O)
NH2 NH
şi amino (NH2)-imino
| || (=NH). Formele lactam şi
C
N
C N N amino sunt predominante
C HN C
Adenină
CH CH la pH-ul fiziologic.
HC C HC C
N N N N
H H
Amino Imino

NH2 NH
| ||
C C
Citozină N C HN CH

C C C CH
N N
O H O H Imino
Amino
 ADN
• polideoxiribonucleotid
• resturi deoxiribonucleotidice unite prin legături
fosfodiesterice realizate între gruparea 5’OH dintr-
un deoxiribonucleotid şi gruparea 3’OH a
deoxiribonucleotidului adiacent
• secvenţa liniară a bazelor azotate este purtătoarea
informaţiei genetice
• deoxiriboza şi acidul fosforic au rol structural
• Structura primară (covalentă) a ADN: de felul,
numărul şi ordinea în care se succed bazele
purinice şi pirimidinice în catena ADN
 NH2
5'

N
N Adenină

OH N N
ADN NH2
-
O P O
O Citozină
H H N
O
H H
H O N
O
-
O
5'
O P O
O Guanină
O H H N
O HN
H H
H
CH2 N
O H2N N
3' B1 O Timină
-
O P O
O
P
O H H HN
5' B2
H H
H
P O O N
B3
-
O P O
O
P H H
O
B4
3' H H
OH H
O
3'
Figura 4.4. Structura covalentă a lanţului de ADN
 Structura secundară a ADN
• elaborată de J.D.Watson şi F.H.C. Crick (1953)
• ADN se găseşte sub forma unui dublu helix
• cele două catene polideoxiribonucleotidice au polaritate opusă
(antiparalele)
• se răsucesc împreună în acelaşi sens (de la stânga la dreapta), în
jurul unui ax comun
• Unul din lanţuri evoluează în direcţie 5’3’ şi celălalt în direcţia
3’5’
• Inelele glucidice legate prin resturi fosfat care reprezintă partea
hidrofilă a moleculei de ADN sunt îndreptate spre exterior.
• Bazele azotate, hidrofobe sunt situate în interiorul helixului, una
deasupra celeilalte, planurile lor fiind perpendiculare pe axa helixului
• pasul elicei este de 3,4nm
• distanţa dintre două baze adiacente este 0,34nm
• diametrul helixului este de 2nm
 H
N H O N

N H N N
Deoxiriboză
N N
Deoxiriboză O H N Stabilitatea dublului helix este datorată
în principal legăturilor de hidrogen
H
care se stabilesc între perechile de
citozină-guanină baze timină-adenină şi citozină-
guanină, situate pe catene opuse.

H
O H N N
A = T şi G ≡ C
N H N N
Deoxiriboză
N C N
Deoxiriboză O H
timină-adenină
Exemplu:
secvenţa cunoscută: 5’ ACGTCAG 3’
secvenţa complementară: 3’ TGCAGTC 5’
scrisă conform regulei 5’3’, va fi: 5’ CTGACGT 3’

La procariote ADN este sub forma unui singur dublu helix circular,
format prin unirea capetelor 3’ şi 5’. Acesta adoptă prin suprarăsuciri o
structură compactă.

La eucariote cea mai mare parte din ADN se găseşte în nucleu sub
formă de cromatină. Există şi ADN mitocondrial dublu catenar circular.

Nucleozomul - forma primară de împachetare a ADN în cromatină.

- miez - octamer histonic (H2A, H2B, H3 şi H4)2 care
este înfăşurat de două ori de ADN dublu catenar şi are aspect de disc.
Nucleozomii adiacenți sunt uniți prin ADN liber, legat de H1
 În timpul mitozei cromatina se condensează şi se formează
cromozomii (numărul lor variază în funcţie de specie):
• Celulele umane conţin 46 de cromozomi.
• Fiecare cromozom conţine o singură moleculă de ADN.
de mărime variabilă.
– cromozomul uman 1 conţine cea mai mare moleculă de ADN
(250x106 pb)
– cromozomul 23 conţine cea mai mică moleculă de ADN (50x106 pb)
– Fiecare cromozom conţine mai multe gene.
– cromozomii umani conţin între 50000-100000 de gene (la E.coli
conţin în jur de 3000 de gene).
Totalitatea genelor cuprinse în cromozomii unei celule
formează genomul.
• Genomul eucariot este caracterizat prin discontinuitatea
genelor. Acestea sunt formate din
– exoni (expressed regions) care sunt transcrise în ARN şi
– introni (intervening sequences) care nu sunt transcrise în ARN
Exonii şi intronii formează împreună o unitate de transcriere.
 Biosinteza ADN-(replicare)
proces semiconservativ – permite transferul informației și
menținerea stabilității genetice
5' 3'
ADN
A T parental
T A
G C

C G

T A

3' 5' I-a

generaţie

5' 3' 5' 3'

A T A T
T A T A

G C G C
a II-a
C G C G generaţie
T A T A

3' 5' 3' 5'

Figura 4.6. Replicarea moleculei de ADN
 Cele două catene complementare se desfac şi fiecare din ele constituie catena
matriţă pe baza căreia se va sintetiza o catenă complementară pentru un nou helix. În
fiecare din cele două dublu helixuri nou formate, una din catene provine din duplexul
iniţial (catena parentală) iar cealaltă este nou formată.
•moleculă de ADN dublu catenar parental formează două molecule de ADN dublu
catenar fiice şi procesul se repetă.
•dublul helix nu se separă complet înainte de a începe biosinteza catenelor
complementare,
• procesele de separare şi biosinteză decurgând concomitent, existând o furcă de
replicare.
•la E.coli există un singur loc de iniţiere a replicării ADN denumită origine (oriC).
•La om există aproximativ 40000 de asemenea locuri de iniţiere.
•Reacţia de formare a catenei ADN este catalizată de ADN polimeraza-ADN
dependentă. La om există 5 enzime, din care patru (,, şi ) sunt localizate în nucleu
şi una , în mitocondrie.
•ADN polimerazele sunt incapabile să iniţieze sinteza de novo a unei molecule
ADN necesitând un primer ARN şi un ADN template.
•ADN plimerazele catalizează reacţii de creştere a lanţului numai în direcţia 5’3’.
•Fragmente Okazaki (segmente scurte de ADN (100-1000) nucleotide) sintetizate
în direcția opusă a furcii de replicare
 3'
5'

Leading

5'

5' 3'

3'

Lagging

3'
5'

Furca de replicare. Fragmente Okazaki

 5' 3' 5'

Primer
Primer
3' |
5' 3' |
CH2 CH2
A=T A= T
O O
H H H H
ADN polimerază

1 HO
..
HO H
.. O O -
O –P = O
|| ||
O– O– O –
O-P~O-P-OH
| | // O
– | | |
O-P~O-P~O~P O– O–
|| || | CH2 GC
O O O O– H2O O
| 2 pirofosfatază H H
CH2
GC
O 2Pi
H H HO H

HO H

Figura 4.8. Biosinteza ADN, reacţia de elongare catalizată de ADN-polimerază

 ADN mitocondrial - ADNm
• localizat în mitocondrie
• este dublu catenar, circular
• format din 37 gene: 13- fosforilare oxidative,
2 - ARN ribosomal
22- ARN de transfer
• nu conține introni
• conține 4 codoni eretici (altă semnificație)
• nu formează complexe cu histonele
• replicarea și transcrierea au loc continuu,
parcurgând întreaga lungime a moleculei ADN
• rată înaltă a mutațiilor (de15 ori mai mare)
• nu are sisteme eficiente de control a replicarii și
de reparare