Cursul 3

PROTEINE 3-4
 Structura terţiară
• Modul de aranjament tridimensional al lanţului polipeptidic
determinat de interacţiunile dintre radicalii de la C.

• Legăturile necovalente:
– legături de hidrogen stabilite între radicalii cu grupări alcoolice (seril,
treonil), fenolice (tirozil), amidice (glutaminil, asparaginil).
– legături ionice rezultate prin atracţii electrostatice între grupări
încărcate pozitiv şi negativ şi anume între radicalii încărcaţi negativ
(aspartil şi glutamil) şi cei încărcaţi pozitiv (lizil, histidil şi arginil).
– interacţiuni hidrofobe, interacţiuni nepolare între lanţurile
hidrocarbonate care se exercită între radicalii aminoacizilor nepolari
(valil, alanil, leucil, izoleucil, fenilalanil). Sunt legături slabe (1Kcal/mol)
dar prezenţa lor în număr mare stabilizează structura.
– legături Van der Waals reprezintă interacţiuni mutuale între electronii şi
nucleele moleculelor şi sunt rezultatul atracţiei electrostatice dintre
nucleul unei molecule şi electronii altor molecule. Sunt forţe slabe
(1Kcal/mol).

• Legături covalente:
– legături disulfidice între resturile cisteinil.
 Mioglobina
• hemoproteină monomer
• formată dintr-un lanţ polipeptidic (153 resturi aminoacizi)
şi o grupare prostetică hem
• 8 segmente de -helix (A - H), unite prin regiuni
nehelicoidale (joncţiuni) (AB, BC, CD,etc)
• structură compactă, sferică
• suprafaţa exterioară hidrofilă, datorită orientării resturilor
provenite de la aminoacizii polari spre exterior şi a celor
provenite de la aminoacizii nepolari spre interior
• “buzunar” interior hidrofob (contine gruparea prostetică
hem si două resturi de histidil, hidrofile, implicate în
formarea de legături coordinative cu hemul şi care
străbat lumenul buzunarului)
• cantitate mare în muşchi
• depozit intracelular de oxigen
 Structura cuaternară a proteinelor
• Caracteristică proteinelor
oligomere (multimere)

• numărul şi felul protomerilor:

identici sau diferiţi

• natura interacţiilor necovalente

• conformaţia în ansamblu a
proteinei oligomere

• Funcţia specifică a unei proteine

oligomere se exercită la nivelul
conformaţiei fiziologic active
corespunzătoare structurii
cuaternare (protomerii separaţi -
inactivi)
 Hemoglobina
• hemoproteină oligomeră

• tetramer format din două tipuri de CH3 CH=CH2

protomeri (,,, şi S)

• protomer - lanţ polipeptidic legat de o HC CH

grupare hem N
H3C CH3
2+
N Fe N
• hemul este un ciclu tetrapirolic plan
format din asocierea protoporfirinei IX H2C CH
||
N
cu Fe2+ |
CH2
H2C HC CH
|
• Fe2+ hexacoordinat –
OOC

– His proximală His F8

H2 C
– His distală His F7 |
CH3
H2 C
|
–
COO
• HbA-22.
• HbA2-22
• HbF -22
• HbS -2S2
 Funcțiile fiziologice
Miogobina
• depozit tisular de oxigen
• reprezentarea grafică a concentraţiei oxigenului legat de mioglobină în funcţie de
concentraţia oxigenului este o hiperbolă.
Hemoglobina
– transportă O2 de la plămâni la organele periferice;
– transportă CO2 şi H+ de la ţesuturi la plămâni;
– sistem tampon sanguin;
• Curba de oxigenare a hemoglobinei are un aspect sigmoid – fenomen de
cooperare
saturare %
Mioglobină
100
Hemoglobină

50

20 40 60 80 100 pO2 (mmHg)

Figura 1.9. Curba de oxigenare a mioglobinei şi hemoglobinei

 ŢESUT PERIFERIC
difuzie anhidrază
CO2 CO2 + H2O H2CO3 H+ + HCO3- HCO3-
carbonică

ERITROCIT
Cl- Cl-

Hb(H+)2
Hb(O2)4
O2 O2

O2 O2
Hb(O2)4
+
Hb(H )2

Cl- Cl-

anhidrază
CO2 CO2 + H2O H2CO3 H+ + HCO3- HCO3-
carbonică
PLĂMÂN
Figura 1.11. Transportul CO2
• Transportul CO2, format în ciclul Krebs de la
ţesuturi la plămâni de către hemoglobină se
realizează în două moduri:

• 15% din CO2 sub formă de carbaminohemoglobină

CO2 + Hb-NH3+  2H+ + Hb-NH-COO-

• 85% sub forma CO2 + H+

Efectul Bohr:
• Abilitatea hemoglobinei de a lega O2 scade cu creşterea acidităţii, scăderea pH-
ului determinând eliberarea O2.

Acidul lactic - semnal

Funcţia tampon
• Hb captează protoni când trece de la forma oxigenată la cea deoxigenată
Hb(O2)4 + 2H+  HbH2 + 4O2
2,3 bisfosfogliceratul
• intermediar glicolitic din hematii, se leagă preferenţial de deoxihemoglobină şi
determină oxihemoglobina să cedeze oxigenul
• reglator alosteric al hemoglobinei, creşte la om în urma adaptării la presiuni
scăzute de oxigen (cei ce trăiesc la altitudine mare)
COO-

CHOPO3 2-

CH2OPO32-

Hemoglobinopatii - boli genetice cauzate de:

I. mutaţii care alterează structura lanţului polipeptidic (ex. anemia cu hematii în seceră;
HbS diferă de HbA printr-o conversie Glu-Val
II.sinteza scăzută a lanţurilor polipeptidice  sau β
 CLASIFICAREA PROTEINELOR
În funcţie de structura lor:
• proteine simple (prin hidroliză eliberează numai aminoacizi)
• proteine conjugate sau heteroproteine (prin hidroliza lor se formează
aminoacizi şi compuşi neproteici)
solubile - protamine, histone, albumine, globuline
proteine
insolubile - colagen, elastină, keratină
Heteroproteinele (după natura grupării prostetice):
• glicoproteine (proteinele plasmatice cu excepţia albuminei)
• lipoproteine
• fosfoproteine
• metaloproteine (ceruloplasmina)
• cromoproteine:
– hemoproteine (hemoglobina,mioglobina, citocromii, catalaza şi peroxidaza)
– flavoproteine (coenzimele FAD, FMN)
– pigmenţii vizuali
• nucleoproteine

În funcţie de localizarea lor: plasmatice, musculare, hepatice

În funcţie de rol: enzime, proteine de transport,etc

 Proteine plasmatice

Prin electroforeză se separă cinci fracţii:

• Albumina (50-60 %)
• Globulinele
 1 5-7 %
 2 6-10 %
 8-13 %
 10-18 %

• Concentraţia normală
• în plasmă: 7-8 g/100ml
• în salivă (rol antibacterian): 35 de ori mai mică.
 Albumina
• componentă proteică majoră
• monomer- 601 resturi de aa -pI = 4,9
• precipită în soluţii suprasaturate de sulfat de amoniu

Funcţii:
• menţinerea presiunii coloidal osmotice a plasmei
• transportă:
• metaboliţi (bilirubină)
• lipide (acizii graşi liberi)
• hormoni liposolubili
• vitamine liposolubile
• medicamente (penicilina G, sulfamide)
• ioni metalici (Ca 2+ , Cu 2+)
 Globulinele

• Glicoproteine

• proteine greu solubile în apă

• solubile în soluţii saline
• precipită în soluţii semisaturate de sulfat de
amoniu; în acest fel se separă de albumina din
ser

• au rol în apărarea organismului

 Imunitatea
Imunitatea - totalitatea mecanismelor biologice prin care un organism
pluricelular
– îşi menţine integritatea celulelor şi ţesuturilor
– se apără de
• agresivitatea substanţelor străine și a agenţilor infecţioşi
• de transformarea malignă a celulelor.

nespecifica (naturală)
– Doua tipuri
specifică (moștenită)

Antigene - substanţe care în urma pătrunderii în organism au două

proprietăţi distincte:
– antigenicitatea (capacitatea de a reacţiona in vivo şi in vitro cu
anticorpi specifici)
– imunogenicitatea (capacitatea de a iniţia un răspuns imun)
Imunogliobulinele (Ig)
• sub formă circulantă (anticorpi ) - fracţiunea -
globulinelor
• sub formă de imunoglobuline de membrană (receptori pe
suprafaţa limfocitelor B şi T).

ANTIGEN – EPITOP (determinant antigenic)

ANTICORP – PARATOP – la capatul –NH2 terminal

Interacţiunea antigen-anticorp se realizează prin

legături necovalente datorită complementarităţii
structurale dintre epitop şi paratop
 Structura moleculei de
imunoglobulinei

Ig - glicoptoteine tetramere constituite din două subunităţi identice:

un lanţ uşor L (light)
Fiecare subunitate
unul greu H (heavy), H2 L2.
Ig sunt molecule bifuncţionale:
•capătul -NH2 terminal leagă antigenul (paratop) in regiunea variabila (H si L)
•capătul -COOH terminal interacţionează cu componentele sistemului imun sau
cu complementul.
Lanţurile L conţin o regiune variabilă (VL) o regiune constantă (CL)
Lanţurile H conţin o regiune variabila VH şi trei regiuni constante (CH1, CH2 şi CH3).
• lanţurile H - unite prin legături disulfidice între ele şi de câte un lanţ L
 H IgA(), IgG(), IgM(), IgD() şi IgE()

L Lanţurile uşoare sunt de două tipuri:  şi .

IgG -principalii anticorpi circulanţi, combat infecţiile, străbat

placenta.

IgA -salivă, lapte, lacrimi, secreţii intestinale.

IgD -funcţia nu este stabilită clar

IgE -în reacţii alergice, în eliberarea histaminei, în combaterea

paraziţiilor intestinali.

IgM -în răspunsul, primar

 Fibrinogenul
• concentraţia plasmatică 200-400mg/100ml

• proteină plasmatică solubilă formată din trei tipuri de lanţuri

polipeptidice diferite: (A B )2 legate prin punţi disulfidice

• A şi B - fibrinopeptide

trombina
(A B    
fibrină monomer
4H2O -2A -2B
agregare spontană

fibrină polimer
 Fibrinogenul

• Trombina se formează din protrombină (precursor inactiv),

sub acţiunea factorilor Xa şi V în prezenţa Ca 2+

• Trombina activează şi factorul XIII transformându-l în XIIIa,

care are activitate transamidazică.

Fibrină CH2 CH2 CH2 CH2 N+H3 + NH2 CO CH2 CH2 fibrină
lizil glutaminil

-NH3 fibrină CH2 CH2 CH2 CH2 NH CO CH2 CH2 fibrină

 Fibrinogenul

Activarea factorului X - locul unde se întâlnesc căile

coagulării:
• calea intrinsecă
• calea scurtă extrinsecăi(tromboplastină)

Anticoagulanţi:
• antitrombină III activată de heparină,
• proteina C

Concentrația fibrinogenului – crescută în inflamație

 Colagenul
• principala componentă a ţesutului conjunctiv
• 1/3 din masa proteică totală a organismului
• sintetizat de diferite celule mezenchimale ca: fibroblaşti,
• osteoblaşti, condroblaşti şi odontoblaşti
• proteina majoră din ţesuturi ca: vase sanguine, oase,
cornee,
• ligamente, piele, tendoane, dentină şi cementul dinţilor.
• 12 tipuri de colagen
• unitatea structurală a fibrelor de colagen este
tropocolagenul:
– proteină oligomeră alcătuită
– din trei lanţuri polipeptidice
– ce formează o triplă elice;
– formă de bastonaş
– (L=300nm, D=1,5nm)
 Colagenul

Structura primară:
• secvenţa de aminoacizi a colagenului este (Gly-X-Y)n ,
• prolina se găseşte în concentraţie mare.
• conţine aminoacizii necodificaţi: hidroxiprolină şi
hidroxilizină.

Structura secundară:
• structură helicoidală specifică (lanţul  răsucit la stînga)

Colagenopatiile - sunt boli de origine genetică:

• osteogeneza imperfectă (4 tipuri)
• Sindromul Ehlers-Danlos (10 variante)
 Sinteza colagenului: intracelular + extracelular
Intracelular
• hidroxilarea resturilor prolil şi lizil (O2, -cetoglutarat, acid ascorbic, Fe2+)
• glicozilarea unui număr mic de resturi de hidroxilizină
• asocierea a 3 lanţuri  ale procolagenului prin legături disulfidice din
regiunea carboxi teminală într-un triplul helix de la capătul carboxi-
terminal spre cel amino-terminal.
• secreţia extracelulară a procolagenului

Extracelular
• îndepărtarea fragmentelor polipeptidice carboxi- şi amino-terminale

tropocolagenul
(unitatea structurală matură a colagenului)

formează spontan straturi paralele

stabilizate prin reacţii încrucişate

colagenul matur insolubil

 Elastina
• predomină în ţesuturile conjunctive elastice:
• pereţii arterelor mari
• ligamente .

• elastina matură este insolubilă şi foarte stabilă

• se deosebeşte de colagen prin: nu conţine hidroxilixină

• are un conţinut mic de hidroxiprolină

• are un conţinut mare de aminoacizi nepolari

• sintetizată în fibroblaşti ca monomer solubil, proelastină

• sub acţiunea liziloxidazei se formează grupări aldehidice care participă

la reacţii în care se formează desmozina şi izodesmozina, markerii
elastinei.

• extensibilitate şi elasticitate
 Keratinele

Proteine fibrilare insolubile caracteristice ţesuturilor

de acoperire:
• smalţul dinţilor,
• piele,
• păr
• unghii

• conţinut mare de cisteină  rezistenţă mecanică

mare

• inactivitate chimică
 Citocromii
• componente ale lanţului transportor de electroni
mitocondrial

• hemoproteine

• au fost clasificaţi în 3 clase: a, b, c;

• funcţia de transportor de electroni a citocromilor este

posibilă datorită reacţiei de oxido-reducere fiziologică
dintre ionul Fe2+ şi Fe3+

Fe2+  Fe3+

• citocromul c este o proteină solubilă