Ierarhizări spațiale

multicriteriale
Complexitatea unităților teritoriale => clasificarea şi ierarhizarea
judicioasă nu se poate face cu un singur indicator statistic, oricât de
relevant ar fi => analiză multicriterială.

Ierarhizarea multicriterială = elaborarea unor clasamente complexe

folosind mai mulți indicatori simultan.

Etape:
1.Identificarea și selectarea indicatorilor relevanți-> criterii:
• Evitarea redundanţei: dacă există doi sau mai mulţi indicatori care
oferă informaţii asemănătoare se selectează unul singur, preferabil
cel folosit în analizele anterioare (pentru comparabilitate);
• Disponibilitatea: sunt preferaţi indicatorii disponibili pentru un
număr cât mai mare de regiuni/ţări şi care apar în statisticile
oficiale.
2.Transformarea datelor primare în vederea creşterii gradului de
comparabilitate
– exprimarea variabilelor pe unitatea de suprafaţă sau pe
persoană, în funcţie de natura indicatorului: de exemplu, PIB pe
locuitor, lungimea şoselelor la 100 km2, studenţi la 1000 de
locuitori etc.
– standardizarea valorilor = transformarea în mărimi
adimensionale, cuprinse în intervalul de variaţie [0-1].
3. Clasamente provizorii pe baza fiecărui indicator selectat
4. Agregarea indicatorilor standardizaţi sau a clasamentelor provizorii
(rangurilor) într-un singur indicator pe baza căruia se realizează
propriu-zis ierarhizarea.
5. Ierarhizarea finală
I. ANALIZA DIRECTĂ A PERFORMANŢELOR ALTERNATIVELOR

-> limitată la o analiză cantitativa a calităților relative ale opțiunilor

prin examinarea directă a performanțelor alternativelor.
- Este verificată poziția dominantă a unor criterii față de altele.
- Poziția dominantă se manifestă atunci când performanțele unei
opțiuni sunt, cel puțin, la fel de bune ca ale alteia, pentru toate
criteriile, şi sunt strict mai bune decât ale alteia pentru cel puțin
un criteriu.
- În principiu, o opțiune le poate domina pe toate celelalte, dar
este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în practică.
- Se recomandă folosirea acestei metode numai în etapele
timpurii ale dezvoltării unui proiect, de exemplu, pentru
clarificarea criteriilor sau pentru furnizarea de informaţii cu
privire la posibilele alternative. 
II. MODELE LINIARE CUMULATIVE

• metodă aplicabilă în ipoteza că criteriile sunt preferențial

independente unul de celălalt şi incertitudinea nu este
încorporată explicit în modelul analizei multicriteriale.
• valorile unei opțiuni aferente mai multor criterii pot fi combinate
într-o valoare de ansamblu prin înmulțirea punctajelor
standardizate Rij ale fiecărui criteriu j, pentru fiecare unitate
teritorială i cu ponderea adecvată a acelui criteriu Wj, urmată de
însumarea punctajelor ponderate ale tuturor criteriilor =>
punctajul total pentru fiecare unitate teritorială i:
Ri = ∑j Rij Wj

• alegerea punctajelor standardizate Rij şi a ponderilor aplicate

implică un grad ridicat de subiectivism; în modelele mai simple,
ponderile Wj sunt nule
 II. 1. Metoda sumei rangurilor

1. se atribuie un rang parțial Rij fiecărei regiuni i, i=1,...,n pentru

fiecare variabilă j, j =1,...,m, astfel:
• unitatea cu performanţa calitativă maximă primeşte rangul 1. În
funcție de semnificația indicatorului, performanță maximă înseamnă:
-valoarea maximă (ex. speranţa de viaţă, productivitatea
sau PIB/locuitor)
sau
- valoarea minimă (ex. rata şomajului, inflație sau
mortalitate infantilă);
• următoarele regiuni sunt numerotate cu ranguri tot mai mari, pe
măsura descreşterii performanţei;
• rangul maxim n este atribuit regiunii cu performanţa minimă pentru
variabila considerată.
2. Agregarea rangurilor pentru fiecare regiune i, după cei m indicatori
(importanță egală a tuturor criteriilor j => ponderile Wj sunt nule).
Ri = ∑j Rij

3. Rangul final este atribuit crescător, după Ri (suma rangurilor

inițiale), astfel:
– regiunea cu cea mai mică sumă a rangurilor parţiale primeşte
rangul final 1 (cea mai bună performanţă combinată);
– regiunea cu cea mai mare sumă a rangurilor parţiale primeşte
rangul n (cea mai slabă performanţă).
– celelalte regiuni au ranguri cuprinse între 2 şi n-1, în ordinea
crescătoare a sumei rangurilor parțiale (reprezentând ordinea
descrescătoare a performanţei).
Ex. Ierarhizarea regiunilor României după activitatea de cercetare-
dezvoltare (CD)

Ponderea (%) regiunilor în:  Ranguri parțiale după:

Suma Rang
Regiunea Cheltuieli Numărul Numărul rangurilor final
totale salariaţilor unităţilor cheltuieli salariaţi unităţi parțiale
CD CD CD

Bucureşti- Ilfov 58,7 50,66 255 1 1 1 3 1

Sud 14,1 10,02 48 2 2 5 9 2
Sud-Vest 5,7 6,87 34 3 5 7 15 4-5-6
Nord-Est 5,3 7,78 73 4 4 2 10 3
Centru 4,9 6,16 63 5 6 4 15 4-5-6
Vest 4,8 8,14 40 6 3 6 15 4-5-6
Nord-Vest 3,4 5,65 64 7 7 3 17 7
Sud-Est 3,2 4,72 30 8 8 8 24 8

Ierarhizarea finală nu este clară deoarece regiunile Sud-Vest, Centru

şi Vest au acelaşi rang.
II. 2. Metoda distanţelor relative

1. Pentru fiecare caracteristică de clasificare j se identifică

performanţa maximă a max j (poate fi valoarea maximă sau
minimă, după natura variabilei) și se calculează mărimile
relative de coordonare Kij pentru toate unităţile teritoriale i:

a ij
Kij 
amax j
Kij – valori subunitare care măsoară distanța relativă față de
unitatea teritorială cea mai performantă (pentru care Kij =1).
2. Pentru fiecare unitate teritorială i se calculează distanţa medie faţă
de performanţa maximă, ca medie geometrică simplă a mărimilor
relative de coordonare Kij determinate anterior pentru cele m
caracteristici de clasificare j:

m a ij
Ii  m a
j 1 max j

3. Rangurile finale ale unităţilor teritoriale i se atribuie în ordinea

descrescătoare a valorilor acestei distanțe medii. Cel mai mare
punctaj corespunde performanţei maxime şi primeşte rangul final
1, iar celui mai mic punctaj îi revine rangul n.
 Export Import Ki Ki Ii Rang
Ţara i (mil. (mil. final
euro) euro) export import i

Germania 5009 8845 0,9952 1,0000 0,9976 1 Ex.Ierarhizarea

primilor 10
Italia 5033 6529 1,0000 0,7382 0,8592 2
parteneri de
Franţa 2272 3260 0,4514 0,3686 0,4079 3 comerţ exterior
din UE ai
Ungaria 1691 3566 0,3360 0,4032 0,3680 4
României.
Austria 760 2483 0,1510 0,2807 0,2059 5
Regatul 1221 983 0,2426 0,1111 0,1642 6
Unit
Olanda 608 1858 0,1208 0,2101 0,1593 7

Polonia 637 1732 0,1266 0,1958 0,1574 8

Spania 679 1035 0,1349 0,1170 0,1256 9

Bulgaria 941 609 0,1870 0,0689 0,1135 10

II. 3. Metoda rangurilor reale

1.Calcularea rangurilor reale parţiale → pentru fiecare unitate

teritorială „i” şi pentru fiecare caracteristică „j” se determină un
rang provizoriu, astfel:

a. în cazul indicatorilor care exprimă o situaţie cu atât mai favorabilă cu

cât au valori mai mari (ex. PIB, consum):
a ij  a min
R ij  n 
j
 n  1
a max
j a min
j

unitati teritoriale i = 1, n; indicatori j = 1, m

-unitatea teritorială cu performanţa cea mai bună (care este a max) va
j
primi rangul 1, iar unitatea teritorială cu performanţa cea mai slabă
va avea rangul n.
b.în cazul indicatorilor care exprimă o situaţie cu atât mai bună cu cât
au valori mai mici (de ex., rata şomajului):

a max  a i

R ij  n 
j j
 n  1
a max
j a min
j

-și în acest caz unitatea teritorială cu performanţa cea mai bună (care
min
este de această dată a j ) va primi rangul 1, iar unitatea cu
performanţa cea mai slabă va avea rangul n => evaluare unitară
indiferent de natura indicatorului şi modul de interpretare a variaţiei
(creştere / scădere) valorilor individuale.
2. Pentru fiecare caracteristică j, se face agregarea rangurilor parţiale
sub forma unor medii ponderate.
• Ponderea pj acordată fiecărui indicator j are în vedere importanţa lui
relativă (se poate stabili prin consultarea experţilor) iar suma
ponderilor este 100%.
• Rangul real final al fiecărei unităţi teritoriale i este media ponderată
a rangurilor parţiale pentru cele m caracteristici:
m

 j  pj
R i

j 1
Ri  , i  1, n
100
• Teoretic, R ipoate lua valori între 1 (dacă aceeași unitate teritorială
este cea mai performantă la toți indicatorii) și n (dacă aceeași unitate
teritorială este ultima la toți indicatorii). Practic este improbabil.
3. Ierarhizarea finală a unităţilor teritoriale i , de la
cea mai mică valoare a lui R i (performanţa maximă) la cea mai
mare valoare (situaţia cea mai defavorabilă).

Avantajele metodei:
• ţine seama de distanţele diferite dintre valorile individuale ale
caracteristicii.
Ex. în metodele mai simple de ierarhizare valorile 1000, 200 şi 100 ale
unui indicator oarecare primesc rangurile 1 şi respectiv 2 şi 3, deşi
prima valoare este la distanţă f. mare de celelalte două.
• are în vedere importanţa diferită a indicatorilor incluşi în analiză.
Ex. un indicator sintetic cu conţinut informaţional ridicat ca PIB va
primi o pondere mai mare în media finală a rangurilor.
III. INDICI SINTETICI ȘI COMPOZIȚI FOLOSIŢI ÎN COMPARAŢIILE
SPAȚIALE

Etape:

1. Selectarea indicatorilor și împărțirea lor în grupe de indicatori

înrudiți

2. Transformarea datelor primare în vederea creşterii gradului de

comparabilitate

2.1. indicatorii primari sunt exprimaţi în unităţi de măsură diferite, au

marjă de variație diferită, interpretare diferită (ex. valorile mari au
semnificație pozitivă pentru salariu și negativă pentru șomaj) => de
câte ori este posibil se transformă indicatorii în mărimi derivate:
PIB/locuitor, lungimea conductelor de apă la 100 km2, nr. medici/
1000 locuitori etc.
2.2. Procedee de normalizare: metoda min-max

• pentru indicatorii cu semnificaţie pozitivă (de exemplu, venituri)

valorile normalizate sunt calculate cu relația:

Xi  X j j
Ii  j
j min

X max  X j
min
j
-Xvaloarea
i indicatorului j pentru unitatea i,
j j
X min
şi X max
- valoarea minimă/maximă a indicatorului j.
• pentru indicatorii cu semnificaţie negativă (de exemplu, rata
şomajului):
X j
 X j
Ii  j
j max i

X max  X min
j
• Procedeul are ca rezultat o uniformizare a variaţiei în intervalul
de valori (0,1), indiferent de tipul indicatorului sau de marja sa
de variaţie iniţială:
=> valoarea normalizată 0 pentru cazul cel mai
nefavorabil şi 1 pentru cazul cel mai bun.

• valorile extreme/aberante pot denatura indicatorul

transformat
 2.3. Procedee de normalizare: standardizarea

• Standardizarea (z-score) convertește indicatorii la o scară comună, cu

medie zero și abatere standard 1.

x ij  x j
z ij 
j
• Indicatorii cu valori extreme au astfel un efect mai mare asupra
indicatorului compozit. Acest efect ar putea fi indezirabil → se poate
corecta prin metodologia de agregare, de exemplu excluzând cele mai
bune și cele mai rele punctaje individuale.
3. Agregarea indicatorilor la nivelul fiecărei grupe: se calculează media
aritmetică simplă a valorilor normalizate din grupă => un indice parţial
Iji al fiecărei grupe j de variabile, pentru fiecare unitate i.
4. Indicele compozit final pentru fiecare unitate teritorială i se obţine ca
o medie aritmetică simplă sau ponderată a indicilor de grupă Iji :
m

 i
I
j 1
j

Ii 
m
Ierarhizarea unităţilor teritoriale se face după valoarea descrescătoare a
indicelui.
Valoarea maximă posibilă este 1 şi s-ar înregistra dacă aceeaşi unitate
teritorială ar deţine cea mai mare mărime a tuturor indicatorilor
analizaţi.
Valoarea minimă 0 - corespunde situaţiei în care o unitate teritorială are
cel mai scăzut nivel al tuturor variabilelor.
Avantaje :

• reuneşte mai multe criterii de evaluare (variabile) diferite;

• spre deosebire de metodele mai simple (de exemplu, metoda
sumei rangurilor) ţine seama de distanţele diferite dintre
valorile individuale ale caracteristicii;
• are în vedere importanţa diferită a indicatorilor incluşi în
analiză → posibilitatea de a acorda o ponderi mai mari în
media finală indicatorilor cu un conţinut informaţional mult
mai bogat sau celor mai importanţi pentru analiză.
 Ex.1. Indicele dezvoltării umane (IDU)

• introdus de ONU în 1990, în încercarea de a exprima bunăstarea mai

bine decât pe baza PIB/loc

• integrează trei componente esenţiale ale dezvoltării umane:

sănătatea, educaţia şi veniturile

• utilitate:
- evidenţierea disparităţilor şi ierarhizarea unităţilor teritoriale,
- analiza dinamicii dezvoltării umane,
- identificarea zonelor-problemă.
1. longevitatea, măsurată prin speranţa medie de viaţă la
naştere, reflectă starea de sănătate a populaţiei,
alimentaţia etc;

2. nivelul educaţional  medie geometrică a doi indicatori:

- nr. mediu de ani școlarizare efectuați de o persoană
cu vârsta peste 25 de ani;
- nr. probabil (așteptat) de ani școlarizare pentru un
copil aflat în primul an de şcoală;

3. standardul de viaţă este exprimat prin PNB/locuitor

calculat la paritatea puterii de cumpărare în echivalent
dolari SUA şi reflectă veniturile medii de care dispune
populaţia.
1. calcularea indicilor parţiali normalizaţi

X j
 X j
I i j  ji min

X max  X min
j

Spre deosebire de ceilalți indicatori, PNB pe locuitor se normalizează pe

baza valorilor logaritmate, pentru a reduce variaţia. Ex. pentru anul
2012:
ln PNBi  ln 100
I PNBi 
ln 87478  ln 100
 se consideră că plusul de venit, situat peste un nivel acceptabil, care
asigură satisfacerea nevoilor de viaţă, este mai puţin relevant pentru
dezvoltarea umană.
2. Cei 3 indicii parțiali sunt agregaţi în IDU sub forma unei medii
geometrice simple pentru fiecare țară.
Teoretic IDU poate lua valori în intervalul [0,1]; atingerea limitei
minime/maxime presupune ca aceeaşi unitate teritorială să înregistreze cele
mai mici/mari valori la toate componentele indicelui (improbabil).

2016

România: IDU a crescut continuu din 1990 (0,775); din 2004 e în grupul ţărilor
cu un nivel avansat de dezvoltare umană. PIB pe locuitor este factorul cel mai
dinamic din cadrul IDU. Celelalte componente au variaţie mult mai lentă în timp
=> influenţează mai puţin modificarea indicelui pe termen scurt şi mediu.
Avantaje:

a) simplitatea calculelor;
b) posibilitatea de a face comparații internaționale;
c) disponibilitatea datelor oficiale pentru toate țările;
d) diminuarea considerabilă a colinearității
componentelor legate de dezvoltarea umană;
e) este utilizat de principalele instituții internaționale:
ONU, FMI, Banca Mondială etc.
Dezavantaje:

a) deficiențe teoretice ale indicatorilor:

- PIB/locuitor nu dezvăluie structura economiei, calitatea mediului
natural, caracteristicile distribuției veniturilor, bunăstarea reală etc.
- Educație: indicatorii utilizați reflectă aspectele cantitative și doar
implicit calitatea activității sistemului educațional;
b) procedura de normalizare captează doar diferențierea dintre nivelul
maxim și cel minim și nu dezvăluie alte caracteristici ale diferențierii
indicatorilor analizați;
c) posibilitatea compensării aspectelor negative cu cele pozitive;
d) concentrarea asupra aspectelor cantitative și a unui număr redus de
indicatori duce la neglijarea unor aspecte calitative sau a
caracteristicilor cadrului instituțional, cum ar fi garantarea dreptului la
proprietate privată, libertăți civile.
Variante extinse ale IDU
1. Epuizarea resurselor naturale și degradarea biosferei cauzate de
creșterea continuă a producției a impus includerea unor variabile de
mediu:
Indicele dezvoltării umane durabile - Human Sustainable
Development Index (HSDI)= IDU+ emisiile de carbon pe cap de
locuitor
Indicele Fericirii Planetare - Happy Planet Index (HPI) =
IDU+indicatori privind protecția mediului (ca o condiție a bunăstării)

2. Includerea unor variabile care reflectă bunăstarea reală a

indivizilor și colectivităților
Fericirea Națională Brută - Gross National Happiness (GNH) →
domenii: bunăstarea psihologică, sănătatea, utilizarea timpului,
educația, diversitatea culturală și rezistența, buna guvernare,
vitalitatea comunității, diversitatea ecologică și reziliența, nivelul de
trai.
 Ex.2. Indicele Global al Dezvoltării Regionale

• Economie: PIB, rata şomajului;

• Infrastructură: densitatea drumurilor publice, a căilor ferate, a
conductelor de distribuţie a gazului metan, a reţei de apă etc;
• Demografie: densitatea populaţiei, speranţa de viaţă la naştere, rata
emigraţiei/imigraţiei spre/dinspre alte regiuni etc.;
• Educaţie: gradul de alfabetizare a adulţilor, rata brută de cuprindere
şcolară, durata medie de şcolarizare etc;
• Sănătate: rata mortalităţii infantile, număr de medici şi număr de
paturi de spital la 1000 locuitori etc;
• Urbanizare: ponderea populaţiei urbane, lungimea străzilor
modernizate, suprafaţa spaţiilor verzi, transportul urban, calitatea
aerului şi a apei (în comparaţie cu standardele);
• Standardul vieţii: consumul de produse alimentare şi nealimentare,
suprafaţa locuibilă, dotarea cu autoturisme, cu abonamente radio,
TV, telefon etc.
 Ex. 3. Indicele sintetic al inovării
(European Innovation Scoreboard)
I. Factorii determinanţii ai inovării
1. Resurse umane  
- absolvenţi de învăţământ superior, ca pondere (0/00) în numărul total al populaţiei cu
vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani ;
- absolvenţi de studii doctorale, ca pondere (%) în numărul total al populaţiei cu vârsta
cuprinsă între 25 şi 34 de ani;
- numărul total al persoanelor cu studii superioare (orice formă de învăţământ postliceal), ca
procent (%) din populaţia din grupa de vârstă 25-64 ani;
- participarea la învăţământul pe parcursul vieţii (cursuri de perfecţionare, recalificare etc), ca
pondere în populaţia de 25-64 ani;
- absolvenţi de studii secundare (liceale), ca pondere (%) în numărul total al populaţiei cu
vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani.
2. Finanţare şi suport :
- cheltuieli publice pentru cercetare-dezvoltare ca pondere în PIB;
- capital privat investit ca pondere în PIB;
- credit privat ca pondere în PIB;
- acces internet broadband pentru firme, ca pondere în total firme.
II. Activitatea firmelor

3. Investiţiile firmelor pentru generarea inovaţiilor:

- cheltuielile firmelor pentru cercetare-dezvoltare, ca pondere în PIB;
- cheltuieli pentru tehnologia informaţiei, ca pondere în PIB;
- cheltuieli cu inovarea, în afara cercetării-dezvoltării, ca pondere în cifra de afaceri.

4. Legături şi antreprenoriat → colaborarea pentru cercetare:

- IMM-uri care desfăşoară activitate internă de inovare (% în numărul total de IMM);
- IMM-uri inovative implicate în cooperarea pentru activitatea de inovare (% în numărul total
de IMM) ;
- reînnoirea firmelor: numărul total de firme noi şi desfiinţate, ca pondere în total;
- parteneriatul public-privat în elaborarea lucrărilor de cercetare (numărul articolelor
publicate în colaborare la 1 milion de locuitori).

5. Rata de succes:
- brevete noi depuse la European Patent Office (nr. la un milion de locuitori)
- număr de mărci de fabricaţie noi la un milion de locuitori ;
- număr de design-uri noi la un milion de locuitori ;
- balanţa tehnologică de plăţi, ca pondere în PIB.
III. Output

6. Inovatorii :
- IMM care introduc produse sau tehnologii noi, ca pondere în numărul total de IMM;
- IMM care introduc inovaţii de marketing sau organizare, ca pondere în numărul total de
IMM;
- ponderea firmelor care îşi reduc costurile cu forţa de muncă sau consumul de materiale şi
energie datorită inovării.

7. Efecte economice:
- ponderea populaţiei ocupate în sectoare de nivel tehnic ridicat şi mediu;
- ponderea populaţiei ocupate în servicii care utilizează intensiv cunoaşterea;
- exportul produselor de nivel tehnic mediu şi ridicat, ca pondere în valoarea totală a
exportului.
- ponderea serviciilor care utilizează intensiv cunoaşterea în valoarea totală a exportului;
- produse noi pentru piaţă (sau produse semnificativ îmbunătăţite), ca pondere în cifra de
afaceri ;
- produse noi pentru firmă, dar existente deja pe piaţă, ca pondere în cifra de afaceri .
Performanța sistemului național al inovării

RO = 34 SE = 153

Sursa: EUROSTAT, The European Innovation scoreboard 2020

Indicele inovării
la nivel regional
(NUTS 2)