Fortificații, așezări și locuințe în

epoca fierului
 Periodizarea epocii fierului
Prima perioada a epocii fierului:
 Timpuriu: 1200-800 î.Hr.
 Mijlociu: 800 650/600 î.Hr
 Târziu: 600-450/400
A doua perioada a epocii fierului
 400/350 î.Hr. -106/271 d.Hr.

 1 . Târziu
 -Cultura hallstattiană timpurie Holihrady din
regiunile de la est de Carpaţi şi din Podolia de
Vest (cca 1200 – cca 800) aparţine de cultura cu
ceramică canelată Gáva, originară din bazinul
carpatic, formând toate împreună aşa-numitul
bloc cultural Gáva-Holihrady-Grăniceşti.
 Pentru cultura Gáva-Holihrady-Grăniceşti sunt
caracteristice două tipuri de aşezări: fortifi cate
şi deschise.
Așezările deschise sunt mult
mai numeroase: 16 sigure ți 3 nesigure. 6 sunt
situate pe înălțimi, dealuri sau promontorii, 2 pe
terase înalte , 1 pe o terasă medie , 6 pe terase
inferiore.
 În asezarile culturii Gava-Holihrady au gosy
descoperite 2 tipuri de locuinte:bordeie țși
locuinte de suprafata .
Prima perioadă
Bordeiele sunt, în general, puţine în aşezările

culturii Gáva-Holihrady-Grăniceşti (5
construcţii), fiind divizate, în funcţie de forma
cavităţii, în două variante de bază: III.A –
patrulatre/ cvasirectangulare (2 locuinte ) şi
III.B – ovale/cvasiovale (3 locuinte). Bordeiele,
indiferent de forma lor, au fost încălzite în
majoritatea cazurilor de una sau mai multe
vetre.
 Locuintele de suprafata în majoritatea cazurilor,
reprezintă construcţii compuse din carcasă de
lemn, unsă cu lut. Suprafaţa locuinţelor cu o
singură încăpere variază de la 10- 12 m2 la 20
m2 , a celor cu două odăi este de 15,6 (10,6 şi
5,0) m2 , iar a celei cu trei camere de la
Zaleščiki este mai considerabilă. Majoritatea
locuinţelor au fost încălzite cu instalaţii
staţionare. Cea mai preferată rămâne a fi vatra.
 -Cultura hallstattiană timpurie Chişinău-Corlăteni
(cca 1200 – cca 900 a. Chr.) din regiunea de
silvostepă a interfl uviului Nistru-Siret este legată
de cultura cu ceramică canelată de tip Belegiš II
din bazinul Dunărei Mijloci. Se identifică tot 2
tipuri de locuinte- bordeie și locuinte de
suprafata.
 Bordeiele sunt reprezentate de o singură
construcţie, cea cercetată în aşezarea Dănceni (fi
g. 9). Ea avea formă circulară (cvasirotundă) şi
consta dintr-o singură încăpere. Având în vedere
faptul că în interiorul locuinţei nu au fost
descoperite urme de instalaţii de încălzire
staţionare, se poate presupune că ea fost încălzită
prin intermediul unei vetre portabile. La
particularităţile constructive ale acestui bordei
trebuie de menţionat prezenţa a patru trepte.
 Locuinţele de suprafaţă prezintă construcţii cu o
singură încăpere, ce aveau pereţii ridicaţi din
împletituri de pari şi nuiele peste care se aplica o
lipitură din lut, întărită pe alocuri cu pietre mici  forma unor vălătuci/cărămizi. De
de calcar. Având în vedere faptul că la unele asemenea, este admisă prezenţa unor
locuinţe nu au fost atestate urme de la pari, se locuinţe (colibe) construite din nuiele,
poate presupune că un rol important în edifi carea
crengi şi stuf, fără utilizarea lutului. O
pereţilor de bază l-a avut lutul, care putea fi
utilizat sub astfel de locuinţă a fost semnalată de către
I. Nestor la Corlăteni .
 -Grupul cultural Tămăoani-Holercani cu ceramică incizată şi lustruită (cca
1100 – cca 1000 a. Chr.), cunoscut în spaţiul dintre Siret şi Nistru, în zona de
confl uenţă a stepei cu silvostepa, reprezintă periferia de nord şi nord-est a
blocului cultural de la Dunărea de Jos Babadag I-Tămăoani-Holercani (şi
grupul Balta din stânga Nistrului).
Toate aşezările atribuite orizontului cultural
cu ceramică incizată de tip Tămăoani-Holercani sunt nefortifi cate şi sunt
amplasate cel mai frecvent pe terasele joase ale unor râuri.
 Locuinţele de suprafaţă (4 construcţii) au avut, după toate probabilităţile,
formă patrulateră şi erau cu o singură încăpere.
 Locuinţele de tip bordei sunt reprezentate de o singură construcţie, cea de la
Ijdileni (fi g. 11/A). Bordeiul era de formă ovală, consta dintr-o încăpere şi,
posibil, a fost încălzit prin intermediul unei vetre portabile. Bordeiul orientat
NV-SE, era adâncit în sol până la 1 m şi avea o suprafaţă relativ mică – circa
6 m2 .
 -Cultura hallstattiană timpurie Cozia-
Saharna cu ceramică incizată şi ştampilată
(cca 1000 – cca 800 a. Chr.) din regiunea
de silvostepă a interfl uviului Nistru-Siret
reprezintă limita de est a blocului cultural
est-balcanic de tip Insula Banului-
Pšeničevo II-Babadag II . Aşezările culturii
Cozia-Saharna au fost situate pe locuri
înalte sau medii (promontorii, platouri
evidenţiate, malurile abrupte ale râurilor,
pâraielor sau râpelor), amplasate, în cele
mai frecvente cazuri, în apropierea surselor
acvatice.
 Locuinţele de suprafaţă (8 construcţii) au
avut, de regulă, formă patrulateră
(rectangulară/ cvasirectangulară). Pentru
locuinţele de suprafaţă ale culturii Cozia
Saharna sunt specifice unele particularităţi
constructive, cum ar fi prezenţa gropilor de
provizii în perimetrul acestora (sau a
intrărilor/coridoarelor. Ai la pag. 70 un
ansamblu de locuinte.
 Bordeiele (4 construcţii) sunt de formă
ovală/cvasiovală cu o singură încăpere.
 2 . Mijlociu
 -Cultura hallstattiană mijlocie Şoldăneşti
(ссa. 800 – cca 700 a. Chr.)1 , răspândită
în regiunea de sud a bazinului Nistrului
Mijlociu, este parte componentă a
complexului cultural Basarabi, care îşi are
originea în zona Dunării Mijlocii.
Locuinţele de suprafaţă (4 construcţii) au
avut formă patrulateră/cvasipatrulateră şi
erau cu o singură încăpere. Imagine
pagina 75. Bordeiele sunt cunoscute după
locuinţa din aşezarea Măşcăuţi-Livada
Boierului. Ea avea, de asemenea, forma
rotundă în plan şi consta dintr-o singură
încăpere. Lipsa rămăşiţelor unei instalaţii
de încălzire staţionare ar putea indica
asupra utilizării în această locuinţă a unei
vetre portabile
 EPOCA FIERULUI. ETAPA MIJLOCIE (cca 850/800-650
bc)
 După unii cercetători, de abia din acest moment ar fi început perioada propriu-zisă a
Hallstatt-ului, deoarece de abia acum metalurgia fierului depăşeşte şi înlocuieşte aproape
complet pe cea a bronzului.
 Etapa caracterizata prin dezvoltarea, in cea mai mare parte a teritoriului tarii noastre, a
ceea ce numim “cultura” Basarabi. Cultura Basarabi se prezinta ca continuitate fireasca a
fondului local Hallstattian carpato-dunarean, cu puternice influente culturale din sud si
sud-vest.
 Reflecta o dispersare a formelor de habitat: situri mici constituite dintr-un numar redus de
gospodarii, alaturi de asezari mai importante, unele intarite, cu un rol special in cadrul
comunitatilor respective.
 Asezarile caracteristice perioadei Basarabi sunt ori intarite pe locuri dominante ori, de
cele mai multe ori, de tip rasfirat, pe terasele raurilor. S-au identificat si cateva asezari cu
un posibil caracter pasoral. Doua asezari importante caracteristice acestei perioade sunt
cele de la Remetea-Poganaci si cea de la Popesti. Ambele situate pe locuri aparate natural,
intarite in partea deschisa prin unul sau doua valuri de pamant. Ambele atesta o locuire
intensa, fiind ingradite, acestea erau centre tribale si, totodata, loc de refugiu in caz de
primejdie.
 Aşezările erau atât fortificate, cât şi
deschise, uneori de tip sălaş
(sezoniere), fiind răspândite pe toate
formele de relief – trăsătură
specifică ulterior şi civilizaţiei geto-
dacice.
 Locuintele erau construite cu
precadere din material lemnos, fapt
atestat de depunerile cenusoase ale
asezarilor. Mai rar erau construite
din nuiele pomostite cu lut.
 De regula, asezarile culturii
Basarabi din Banat sunt deschise,
necunoscandu-se pana in prezent
nicio fortificatie despre care sa se
poata afirma cu siguranta ca a fost
construita de catre comunitatile de
acest tip.


 Un loc aparte revine asezarii de la Valea Timisului
unde a fost cercetate peste 10 locuinte. Pe baza acestei
documentatii s-a putut constata ca principalele
categorii de locuinte folosite au fost bordeiele,
locuintele semi-adancite si cele de suprafata. Bordeiele
sunt de dimensiiuni relative mici si au, in general,
groapa bine adancita in pamant si fundul usor albiat. In
unele cazuri, acesta este podit cu pietris marunt sau
piatra de rau de dimensiuni mai mari.
 Forma acestora variaza: cele descoperite la Valea
Timisului au o forma rotunda, ovala sau patrata cu
colturile usor rotunjite. La unul din bordeiele de forma
patrata s-au putut observa in colturile usor rotunjite
gropile a patru stalpi, relativ subtiri, de sustinere a
suprastructurii. De asemenea, la Remetea Mare, a fost
cercetat un bordei Basarabi de forma rotunda, in
centrul caruia s-a evidentiat groapa unui stalp de
sustinere a acoperisului. De obicei, in interiorul acestui
tip de locuinte nu au fost descoperite vetre de foc.
 In asezarea de la Valea Timisului exista multe locuintele semiingropate, cu spatial de locuit
usor adancit, cu aproximativ 0.30 – 0.40 m sub nivelul de calcare, sunt, in general, de
dimensiuni mai mari decat bordeiele, de forma aproximativ dreptunghiulara cu colturile
rotunjite si cu o singura incapere. Cateva prezinta o structura ceva mai complexa: astfel,
doua dintre acestea au fost prevazute cu cate un cuptor dispus in coltul locuintei, la una
dintre ele existand, pa langa cuptor,si o vatra de forma rotunda plasata in centrul incaperii.
 Locuintele de suprafata sunt reprezentate prin mai multe complexe de acest tip, cercetate
partial sau integral, la Valea Timisului si Remetea Mare. Ele aveau podeaua alcatuita dintr-
un pat de pietris bine tasat peste care s-a aplicat o lutuiala destul de consistenta. Locuintele
de acest tip sunt, aproape in totalitate, de forma dreptunghiulara, in niciuna dintre ele fiind
constatata existenta mai multor incaperi si nici prezenta unor vetre sau fragmente de vatra.
 Din perspectiva optiunii pentru folosirea unui anumit tip de locuinta sau a altuia, putem
constata o evolutie, o modificare a preferintelor pentru unul sau altul dintre tipurile
constructive. Astfel, daca pentru asezarile etapelor timpurii si mijlocii ale acestei perioade se
poate constata folosirea cu precadere a bordeielor, in momentele finale sau imediat
successive, apar locuinte semiadancite sau de suprafata. Notabil este faptul ca trecerea la
locuiri de suprafata s-a facut in Banat inca din etapa mijlocie, in timp ce pentru Transilvania
ea se petrece abia cu o jumatate de veac mai tarziu.
 Aceasta evolutie generala poate indica schimbari de mediu, clima, ce nu mai impuneau
folosirea bordeielor.
 In concluzie, aceste complexe de mici dimensiuni, cu suprafete utile dintre cele mai
modeste, cu amenajari interioare saracacioase, acoperite cu paie sau stuf, ne ajuta sa intelegem
pretentiile extrem de modeste ale posesorilor, pretentii ce oglindesc un mental pastoral si mai
putin agrar.
 Concomitant, in asezarile Basarabi din Banat au mai fost descoperite si cateva gropi de provizii
destinate depozitarii resturilor menajere. Gropile de la Hunedoara, Badeni si Chendu au peretii
si fundul drept sau usor albiat, iar cele de la complexul de la Bernadea au un profil tronconic.
 CEA DE-A DOUA PERIOADA A EPOCII FIERULUI (450/300
î.Hr. – 106/271 d.Hr.)
 A doua perioadă a epocii fierului este caracterizată pe plan european prin civilizaţia de tip La
Tène, numită astfel după o aşezare fortificată celtică din Elveţia. Această cultură, formată la
periferia nordică a lumii mediteraneene, sub puternice influente ale factorului elenic, a acoperit
vaste zone din Europa vestică, centrală şi central-răsăriteană.
 Latène-ul geto-dacic nu se încadrează decât parţial în schema cronologică a La Tène-ului celtic,
elaborată de savantul german Paul Reinecke şi bazată pe patru mari perioade (A-D), care acoperă
aproximativ intervalul 450-50 î.Hr., deoarece istoria geto-dacilor are particularităţile ei şi Latène-
ul geto-dacic mai continuă încă multă vreme după sfârşitul celui celtic.
 S-au exprimat şi opinii diferite cu privire la periodizarea Latène-ului geto-dacic, mai ales în
ceea ce priveşte începutul şi sfârşitul său. Tinand cont de unele evenimente ale istoriei politice, se
pot distinge patru mari etape ale Latène-ului geto-dacic:
 a) etapa de formare (c. 450 – 300 î.Hr.);
 b) etapa de răspândire pe întreg spaţiul locuit de geto-daci (300 – 100 î.Hr. sau secolele III-II
î.Hr.);
 c) etapa de înflorire (100 î.Hr.–106 d.Hr. sau secolul I î.Hr. – începutul secolului II d.Hr.), numită
şi etapa clasică a civilizaţiei geto-dacice sau perioada Burebista-Decebal;
 d) etapa de stingere treptată, în teritoriile rămase în afara provinciei romane Dacia (secolele II-III
d.Hr.).
 Aşezările deschise şi fortificate s-au înmulţit considerabil. Amplasate întotdeauna
lângă o sursă de apă, ele sunt prezente în toate formele de relief (din luncă până
în munte). Elementele de fortificaţie artificială constau din valuri de pământ sau
de pământ şi piatră (unele având ca armătură un miez de pământ ars), şanţuri,
palisade, ziduri din cărămidă şi din piatră, turnuri şi bastioane. Zidurile sunt
realizate fie din piatră necioplită prinsă cu pământ (în tehnica opus incertum), fie
din blocuri de piatră tăiate şi fasonate (opus quadratum). Multe din aşezările
fortificate geto-dacice şi în special davele din perioada clasică aveau, pe lângă
funcţia de apărare, rosturi economice (centre meşteşugăreşti sau comerciale),
administrative şi religioase.
 Locuinţele: cu plan patrulater şi uneori poligonal.
 În cadrul arhitecturii civile, militare şi religioase descoperite în Dacia
preromană se disting prin amploare, monumentalitate şi nota de originalitate
cetăţile cu ziduri de piatră şi sanctuarele sau templele cu coloane de piatră şi lemn
datând din perioada clasică sau statală (secolul I î.Chr. – I d.Chr.)
 FORTIFICAȚII IN EPOCA FIERULUI TÂRZIE
SI A DOUA PARTE A EPOCII FIERULUI
 S-a observat că cele mai multe fortificaţii au fost amenajate pe
anumite locuri apărate natural, greu accesibile, care au oferit condiţii
prielnice prin existenţa înălţimilor dominante, străbătute de văi
înguste şi adânci. Însă pentru ca o aşezare de acest fel să devină bine
apărată nu sunt suficiente numai obstacolele naturale, fiind necesare
şi o serie de amenajări artificiale care, de fapt, joacă rolul primordial
în edificarea unei cetăţi. În sistemul constructiv utilizat se remarcă o
îmbinare reuşită a particularităţilor oferite de teren cu amenajările
artificiale. Ele urmează, de regulă, configuraţia terenului, iar
materialele din care au fost realizate sunt determinate de posibilităţile
oferite de condiţiile geografi ce respective. În majoritatea cazurilor
fortificaţiile sunt delimitate de şanţuri, în spatele cărora sunt edificate
impunătoare construcţii defensive.
 La fortificaţiile din sec. VII/VI-III a. Chr. lăţimea
valurilor este cuprinsă între 3,6-3,8 m – Butuceni şi
32-33 m la Horodca Mică, iar înălţimea variază de la
0,3 m la Măşcăuţi „Dealul cel Mare” la 6,0-6,5 m –
Târzii, Horodca Mică. Aceleaşi dimensiuni au şi
valurile cetăţilor din teritoriile de la sud de Carpaţi şi
zona istro-pontică. Este evident că dimensiunile actuale
ale valurilor nu reprezintă nici pe departe dimensiunile
reale ale acestora în perioada când ele au funcţionat.
 Zid din lemn cu emplecton: acest termen este propus în
loc de aşa-numitele „palisade duble” şi „valuri cu
schelet din lemn”. Unii cercetători propun şi denumirea
de „ziduri din lemn şi pământ”, însă, de multe ori, de
rând cu pământul, în umplutura zidurilor este folosită
din abundenţă piatra, pietrişul, molozul.
 În sec. VII/VI-III a. Chr. cu astfel de construcţii
defensive au fost fortificate majoritatea cetăţilor din
spaţiul est-carpatic la Butuceni (incinta de vest şi de
est), Brăhăşeşti, Mateuţi, Măşcăuţi „Dealul ce Mare”.
Dintre fortificaţiile investigate arheologic, cel mai
complet a fost cercetat zidul cu două paramente de la
incintele de vest şi de est ale sitului Butuceni.
 La Butuceni au fost atestate două incinte: de vest şi de
est. Cetatea de pe sectorul de vest al promontoriului a
cunoscut trei faze de fortifi care: I – sec. VI-V a. Chr.,
II – sec. IV - prima jum. a sec. III a. Chr., III – a doua
jum. a sec. III a. Chr.
 Termenul de zid combinat se propune pentru aşa-numitele „valuri cu palisade”.
Acestea constau din două părţi componente. La bază, din argilă, era ridicat o
platformă de formă trapezoidală sau elipsoidală.
 În sec. VII/VI-III a. Chr. ziduri de acest tip au fost edificate la siturile de la Cotu-
Copălău , Mereşti, Trebujeni „Potârca”, Stânceşti etc
 Zidurile din piatră sunt cunoscute mai rar şi apar sub forma unor elemente
defensive de sine stătătoare, sau înglobate în unele construcţii mai complexe, cu
folosirea lemnului şi solului. Pentru moment, în spaţiul est-carpatic, sunt
cunoscute doar două ziduri edificate într-o astfel de tehnică. Unul din ele a fost
cercetat la Lisičniki, încadrat în perioada hallstattiană timpurie, şi cel de-al
doilea la Butuceni, datat în sec. IV-III a. Chr.
 La Butuceni zidul din piatră a fost utilizat în acelaşi timp cu zidul din lemn,
piatră şi pământ, amintit mai sus, cu care constituia un sistem defensiv integru.
Spaţiul dintre pereţi a fost umplut cu bucăţi mici de piatră, prundiş şi pământ
bine tasat.
 În sec. IV-III a. Chr., aceeaşi tehnică de construcţie a zidurilor – două paramente
cu emplecton între ele – a fost utilizată şi la unele fortifi caţii din spaţiul carpato-
dunărean, mai ales, în Oltenia – Coţofenii din Dos, Bâzdâna-Cetate etc.
Deosebirea constă, însă, în materialul de construcţie utilizat. Aici, în loc de
piatră, a fost folosit chirpicul.
 BIBLIOGRAFIE
 Guma Marian, Civilizatia primei epoci a fierului in sud-
vestul Romaniei, Bucuresti 1993;
 Oleg Levitki, Thraco – Dacica, ed. Academiei romane,
1994;
 Ursulescu Nicolae, Istoria veche a Romaniei, 2004-2005;
 Ursutiu Adrian, Etapa mijlocie a primei varste a fierului
in Transilvania, ed. Nereamia napocae, 2002;
 Vulpe Alexandru, Petrescu-Dimbovita Mircea, Istoria
Romanilor, vol.I, ed Enciclopedica, Bucuresti 2010.