Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
26.02.2021
E.T.I.C. – Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate Cod SMIS 2014+: 128215
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020
EDUCAȚIE TIMPURIE INCLUZIVĂ ȘI DE CALITATE
E.T.I.C.
POCU/446/6/22/
Beneficiar: Ministerul Educației și Cercetării
Cod SMIS 2014+: 128215
26.02.2021
26.02.2021
E.T.I.C. – Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate Cod SMIS 2014+: 128215
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020
3.1. Impactul utilizării tehnologiei asupra dezvoltării cognitive și socio-emoționale la antepreșcolari
COMPETENȚE SPECIFICE:
CS 3.1. Identificarea problemelor şi a oportunităţilor emergente referitoare la tehnologia
digitală și a impactului acesteia asupra educației timpurii pentru a asista eficient
dezvoltarea/învățarea la antepreşcolari.
CS 3.2. Transpunerea în plan digital a resurselor educaționale prin adaptarea
conținuturilor și a strategiilor la nevoile specifice copiilor de vârstă antepreșcolară;
CS 3.3. Selectarea și utilizarea instrumentelor digitale (diferite suporturi - text, sunet
sau imagini) adecvate nevoilor de îngrijire, educare și socializare ale antepreşcolarilor.
26.02.2021
E.T.I.C. – Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate Cod SMIS 2014+: 128215
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020
REZUMATUL UNITĂȚII TEMATICE:
OBIECTIVE VIZATE:
CUVINTE CHEIE:
Teoria cadrelor – educație/instruire, îngrijire, socializare
Educaţie timpurie
Digitalizare
Competențe profesionale
26.02.2021
26.02.2021
O diferență se referă la sarcinile de bază ale educației copilului, în general, și a educației timpurii, în special: în
timp ce educația - care este înțeleasă aici ca un proces prin care copiii construiesc cunoștințe și abilități - este
accentuată în pedagogia școlii, educația timpurie este carcaterizată printr-o pondere egală între îngrijire, înțeleasă
ca și grijă pentru nevoile fizice și emoționale specifice vârstei antepreșcolare, și construirea unor sisteme de
cunoștințe și abilități la copii, anume educația.
Împreună, aceste două elemente formează un așa-numit cadru educațional, cel mai răspândit în contextul
nordic și în Germania (de exemplu, Broström, 2006; Puroila, 2002; Jönsson, Sandell și Talberg-Broman, 2012; Van
Laere și Vandenbrock, 2016). Modelul finlandez include și o a treia dimensiune, care este socializarea. Aceasta se
referă la deciziile cu privire la care dintre valorile, obiceiurile și normele culturale ar trebui transmise prin educația
timpurie și care ar trebui să fie modelate și reconstruite în planul dezvoltării fiecărui copil (Broström, 2006; Niikko,
2004). Împreună, aceste trei sarcini cheie sunt înțelese ca formând un „întreg armonios” care „permite o abordare
holistică a creșterii, dezvoltării și învățării copilului” (Consiliul Național al Educației din Finlanda 2016).
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
Lindahl & Folkesson (2012b) au ajuns la concluzia că profesorii debutanți consideră că antepreșcolarii
trebuie să se pregătească pentru utilizarea tehnologiei sau, dimpotrivă, să se protejeze de transformările
apărute în societate la nivel de digitalizare. Astfel, apar două tendințe în care obiectele digitale sunt
considerate fie „prieteni”, fie „dușmani”. Dintr-o perspectivă analitică a cadrelor însă, protecția și pregătirea
nu sunt categorii care se exclud reciproc, în care să fie încadrați profesorii.
Puroila (2002), care a folosit analiza cadrelor pentru a studia activitatea de zi cu zi a profesorilor de
educație timpurie, susține că „a vorbi despre un singur rol sau identitate profesională este înșelător,
deoarece educatorii „au roluri și identități diferite în cadre diferite”. În altă ordine de idei, există situații în
care un profesor poate considera calculatoarele sau tehnologia digitală, în general, un „prieten” și există
situații în care același profesor poate considera tehnologia digitală un „dușman”. Datorită naturii sociale a
situațiilor cu care profesorii interacționează, este determinant modul în care sunt luate în considerare cadrele
și modul în care sunt interpretate atât situația, cât și rolul lor în contextul respectiv (Puroila 2002).
26.02.2021
26.02.2021
Puroila și Haho (2016). Arată că profesorii au planificat rar activități educaționale pentru prima zi
a saptamânii, deoarece au considerat că după weekend unii copii tind să fie neliniștiți și anxioşi. În
Germania, acest fenomen este cunoscut în mod obișnuit drept „sindromul luni” și se susține că motivul
neliniștii copiilor este faptul că au petrecut weekend-urile în fața televizorului și nu au făcut activități
care necesită efort fizic sau mental (Friedrich-Liesenkotter, 2015).
Potrivit lui Puroila și Haho (2016), decizia de a nu include în prima zi a saptamânii activități
educaționale s-a bazat pe o ideea de a promova binele copiilor la nivel situațional. Cu alte cuvinte,
profesorii nu susțin că îngrijirea este, fără îndoială, mai importantă decât educația, ci că, pentru a putea
oferi educație, au avut în vedere în primul rând în vedere nevoile de îngrijire ale copiilor. Se pare că
tehnologia este un „prieten” atunci când este abordată printr-un cadru educațional, dar un
„dușman” atunci când este abordată în cazul acțiunile specifice de îngrijire. Această dihotomie are
o asemănare notabilă cu discursurile publice concurente cu privire la copii și tehnologiile digitale:
importanța integrării tehnologice este în mod obișnuit justificată cu beneficiile sale educaționale.
26.02.2021
De exemplu, Ingleby (2015) a susținut că guvernele succesive din Marea Britanie au propagat o
ideologie pro-tehnologică ideală pentru învățare și că această dogmă este îmbrățișată de profesorii din
educația timpurie. Un alt argument de bază al promovării integrării tehnologice este acela că, fără ea,
educația timpurie nu îndeplinește nevoile educaționale în schimbare ale copiilor, care sunt într-o măsură
notabilă cauzate de digitalizarea societății.
Hernwall (2016) sugerează că valorile, obiceiurile și normele culturale transmise în educația
timpurie în forma sa actuală sunt depășite și au nevoie de reforme majore. Apoi, se cunoaște faptul că
utilizarea tot mai frecventă în rândul copiilor a tehnologiei la domiciliu este reprezentată ca și cauzând
probleme pentru sănătatea lor fizică și psihică (Plowman, McPake, & Stephen, 2010; Mertala și Salomaa,
2016). Aceste exemple ilustrează bine modul în care situaționalitatea cadrelor nu se limitează doar la
interacțiuni sociale imediate, ci că, în schimb, cadrele acționează și ca o interfață între indivizi (micro-nivel)
și comunitatea societală și culturală (macro-nivel) (Goffman, 1974; Puroila, 2002).
26.02.2021
26.02.2021
Percepția cadrelor didactice cu privire la rolul tehnologiilor digitale a devenit obiect de interes
științific. Conform cercetărilor anterioare, mulți profesori cu experiență profesională crescută
consideră că tehnologia poate susține învățarea copiilor (Brown, Englehardt & Mathers, 2016;
Istenic Starčič, Cotic, Solomonides & Volk, 2016, Izumi-Taylor, Ito și Gibbons, 2010 Lindahl &
Folkesson, 2012a, 2012b ). Avantajul folosirii tehnologiei este adesea justificat deoarece motivația
și implicarea copiilor sunt crescute (Brown și colab., 2016; Istenic Starčič et al., 2016), iar
computerele, tablete, prezentările multimedia și jocurile instructive, în special, sunt lăudate pentru
aspectele lor motivaționale (Istenic Starčič et al., 2016; Lindahl & Folkesson, 2012a). În plus, există
cei care consideră că utilizarea tehnologiei în educația timpurie este necesară pentru pregătirea
copiilor pentru societatea în schimbare (Lindahl & Folkesson, 2012a; 5 Friedrichs-Liesenkötter,
2015, Izumi-Taylor et al. 2010).
26.02.2021
Rolul educației timpurii este văzut și ca un emițător și protector al culturii tradiționale, iar
profesorii cu experiență profesională crescută au raportat că integrarea tehnologiei amenință jocul
tradițional și imaginar și împiedică interacțiunile sociale ale copiilor (Izumi-Taylor et al. 2010;
Istenic Starčič et al. , 2016; Lindahl & Folkesson 2012a), toate fiind aspecte valoroase în educația
timpurie (de exemplu, Mertala, 2017a; Palaiologou, 2016). Unele preocupări sunt mai degrabă legate
de îngrijire: se consideră că utilizarea TIC provoacă neliniște, precum și probleme pentru postura
fizică și dezvoltarea motorie a copiilor (Friedrichs-Liesenkötter, 2015; Izumi-Taylor et al., 2010).
Aceste opinii erau adesea legate de convingerile conform cărora copiii folosesc tehnologia acasă
pentru perioade îndelungate (Friedrichs-Liesenkötter, 2015; Istenic Starčič et al., 2016). Profesorii cu
experiență profesionale mare au declarat explicit că educația timpurie a copilului ar trebui să ofere un
mediu alternativ și fără tehnologie (Friedrichs-Liesenkötter, 2015, Lindahl & Folkesson, 2012a).
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
26.02.2021
Există un contrast între modul în care este abordată integrarea tehnologiei prin întermediul cadrelor educație
și îngrijire. Întrucât utilizarea tehnologiei este considerată pe scară largă a îmbunătăți învățarea copiilor,
privită prin cadrul îngrijire, utilizarea tehnologiei a fost considerată a fi dăunătoare pentru bunăstarea
copiilor. Două repere conjugate, anume vârsta și dezvoltarea fizică, au fost identificate drept factorii cheie
care determină variația dinamicii între aceste cadre. Utilizarea tehnologiei se considera ca fiind de preferat la
copiii mai mari, în special la cei din învățământul preșcolar (copii de 6 ani) decât la cei mai mici (Dong &
Newman, 2016; Lindahl & Folkesson, 2012a). Prin urmare, potențialul TIC poate fi preponderent în
învățământul primar. Cu alte cuvinte, ideea despre ceea ce constituie o educație timpurie de bună calitate
pentru un copil de doi ani este diferită de cea pentru un copil de șase ani. Această noțiune este susținută de
Ylitapio Mantyla (2009), ale cărei constatări sugerează faptul că profesorii din educația timpurie se orientează
spre lucrul cu copii de 0-2 ani într-o manieră orientată spre îngrijire, în timp ce cadrul educațional este mai
important atunci când lucrează cu copii mai mari, în special cei din învățământul preșcolar.
26.02.2021
26.02.2021
Întrucât jocul este un aspect central al educației timpurii în Finlanda (FNBoE, 2016), folosind acest
raționament asimilativ, profesorii cu experiență profesională au putut legitima utilizarea tehnologiei prin
încorporarea ei în conținuturi și strategii consacrate ale educației timpurii. Așa cum sugerează Lindahl și
Folkesson (2012a), prin accentuarea învățării informale se poate face ca utilizarea tehnologiei să pară mai
puțin amenințătoare pentru educație timpurie tradițională. Într-adevăr, potrivit unor cercetări anterioare,
combinarea pedagogiei bazate pe joc și a tehnologiilor digitale a apărut ca o provocare pentru profesorii din
educația timpurie (Edwards, 2016; Nuttall, Edwards, Mantilla, Grieshaber, & Wood, 2015; Palaiologou, 2016).
Sintagma „copiii nu se joacă pentru a învăța” se referă la jocul liber/spontan: o activitate inițiată de
un copil fără obiective stabilite de profesori. Utilizarea jocurilor de instruire/didactice, la rândul lor, este o
practică inițiată de profesor, cu obiective educaționale explicite. În general, poziționarea copiilor ca participanți
pasivi care nu conștientizează scopul activităților lor este extrem de problematică.
26.02.2021
26.02.2021
Un alt aspect relevant, este experiența la catedră a profesorilor. Din acest punct de vedere,
Szetzo, Cheng și Hong (2016), consideră că tinerii debutanți sunt considerați profesori încrezători în
digitalizare, care pot merge pe valul potențialelor avantaje pedagogice ale noilor tehnologii. La rândul
lor, colegii lor cu mai multă experiență la catedră sunt descriși adesea ca anxioși cu privire la utilizarea
unor astfel de tehnologii (Byron, 2008).
Obiectivul acestui subcapitol a fost de a contribui la fundamentarea teoretică a cercetării de
integrare a tehnologiei în primii ani de viață prin explorarea posibilităților de analiză a cadrelor
(framing) în studierea percepțiilor profesorilor.
26.02.2021
În multe țări tehnologiile nu sunt încă complet integrate cu perspectivele învățării bazate pe joc în
educația timpurie. Acest lucru este evidențiat în documentele curriculare internaționale care continuă să
separe descrierile jocului ca bază pentru învățarea și utilizarea tehnologiilor ca rezultate ale învățării copiiilor
mici. Între timp, tehnologiile continuă să fie interfațate rapid cu media digitală și, în special, oferă o platformă
pentru consumul socio-cultural al copiilor mici. Înțelegerea jocului copiilor este acest context nou în curs de
dezvoltare, oferind o perspectivă asupra diferenței dintre înțelegerea pedagogică a jocului și experiențele
copiilor mici cu tehnologiile digitale, media digitală și consumul digital. Acest suport de curs va prezenta
contextul emergent folosind idei desprinse din teoria istorică culturală, sociologia consumului și sociologia
copilăriei pentru a explora experiențele de joacă contemporane ale copiilor (Edwards, S., 2013). Se
sugerează faptul că o orientare contextuală către problema jocului digital în primii ani ar putea sprijini mai bine
profesorii să angajeze eficient copiii în gama de abilități de gândire critică asociate cu „noile învățări” și
„mișcările de alfabetizare”.
Povestea are o tradiție bogată și a evoluat și s-a extins pentru a-și asuma o prezență dinamică
și contemporană în educație. Metodele digitale emergente schimbă natura povestirii și deschid noi
posibilități pentru abordări comune. Aceste metode încurajează repoziționarea cursanților drept
coproducători de cunoștințe devening parteneri în definirea problemelor, formularea teoriilor și
aplicarea de soluții în mediul de învățare. Simplificarea, interactivitatea și accesibilitatea
tehnologiei au dus la o extindere rapidă și diversă a strategiilor participative de povestire.
Povestirea digitală s-a dovedit a fi un instrument valoros care îi ajută pe profesori să-și încurajeze
elevii să se implice în discuții, să participe la instruire și să sprijine înțelegerea conținutului
(Kosara și Mackinlay, 2013). Povestirea digitală reprezintă un model instructiv conceput pentru a-i
împuternici pe copiii de vârstă fragedă ca povestitori digitali emergenți.
Cu toate acestea, în cadrul acestor dinamici în schimbare, există întrebări despre utilizarea
acestor texte și instrumente digitale în educația timpurie a copilului (Burnett, 2010; Flewitt și
colab., 2015). Este nevoie de o mai bună înțelegere a rolului și a locului tehnologiilor
educaționale în contextele educaționale timpurii (Blackwell și colab., 2015).
Literatura anterioară a susținut faptul că educatorii ar trebui să folosească poveștile digitale
pentru a sprijini învățarea copiilor, încurajându-i să își organizeze și să-și exprime ideile și
cunoștințele într-un mod individual și coerent (Robin, 2008). Considerăm că astfel de activități îi
ajută pe copii nu doar să dezvolte vocabularul și facilitatea în interacțiunile copil-calculator
(Iversen și Brodersen, 2008), dar îi ajută să dezvolte abilități tradiționale de comunicare,
favorizează colaborarea și consolidează practicile de alfabetizare emergente.
26.02.2021