John Mearsheimer

John J. Mearsheimer (n. decembrie 1947) este profesor de Ştiinţe Politice de la

Universitatea din Chicago. Este teoretician de Relaţii Internaţionale. cunoscut pentru
cartea sa despre realismul ofensiv, “Tragedia politicii de forta”, mai recent,
Mearsheimer a atras atenţia pentru co-autor şi publicarea articolului “Lobby-ul israelian
şi politica externă americană”, care a fost ulterior publicat ca o carte.

  Devenind profesor în 1984, profesor titular în 1987, şi a fost numit R. Wendell Harrison
Distinguished Service Professor în 1996. Din 1989-1992, el a servit în calitate de
preşedinte al departamentului. El deţine, de asemenea, o poziţie ca un membru al
facultăţii în cadrul Comitetului pentru programul de absolvent de Relaţii Internaţionale,
şi este co-director al Programului International privind Politica de Securitate.

Mearsheimer a scris pe larg despre politica de securitate naţională şi teoria relaţiilor

internaţionale, în special de realism, pe care le defineşte ca tendinţa unui stat de a
încerca să obţină cu orce pret energie relativă posibil şi în cele din urmă devenit
hegemon al sistemului internaţional.
 Lobby-ul israelian şi politica externă americană

Mearsheimer a fost critic in război împotriva Israelului Hezbollah în vara anului 2006.
El a argumentat că strategia Israelului a fost sortita eşecului, deoarece sa bazat pe
presupunerea că defectul aerian , israelul putea învinge Hezbollah, care a fost, în esenţă,
o forţă de grilă. Război, a argumentat de el, ca fiind un dezastru pentru poporul libanez,
precum şi un regres major pentru Statele Unite şi Israel. Lobby, a spus el, a jucat un rol-
cheie în care permit răspunsul contraproductivă a Israelului, prin prevenirea Statele
Unite de a exercita o influenţă independenta

El a fost, de asemenea, critic Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza, care a început
în decembrie 2008. El a argumentat că nu ar elimina capacitatea Hamas cu rachete , şi că
nu ar cauza ca Hamas să pună capăt luptei sale cu Israelul. De fapt, el a susţinut că
relaţiile dintre Israel şi palestinieni au fost de natură să agrave în anii următori

Mearsheimer subliniază faptul că singura speranţă pentru Israel să pună capăt

conflictului cu palestinienii este să pună capăt ocupaţiei şi pentru a permite
palestinienilor de a avea propriul stat în Gaza şi Cisiordania. În caz contrar, Israelul este
de gând să se transforme într-o stare de apartheid, şi că va fi un rezultat dezastruoase
nu numai pentru Israel, dar şi pentru Statele Unite şi în special de palestinieni.
 Realismul Ofensiv
John Mearsheimer este exponent al unei ramuri a teoriei realiste numit realismul ofensiv.
Realismul ofensiv este o teorie structurala care, spre deosebire de realismul clasic al lui Hans
Morgenthau, da vina concurenţei securitatii în rândul marilor puteri privind ierarhia
sistemului internaţional, nu pe natura umană. În contrast cu o alta teorie realistă , realismul
defensiv al lui Kenneth Waltz.
Realismul ofensiv susţine că membrii nu sunt mulţumiti cu o anumită cantitate de putere,
ci caută hegemonie de securitate. Mearsheimer rezuma acest punct de vedere în Tragedia
politicii de forta.
    Având în vedere dificultatea de a decide cât de multa putere este suficienta pentru azi şi
mâine, marile puteri recunosc că cea mai bună cale de a asigura securitatea lor este de a
realiza hegemonia acum, eliminand astfel orice posibilitate de o provocare de către o altă
mare putere. Numai un stat greşit ar trece oportunitatea de a deveni hegemon în sistem

În această lume, nu există nici un astfel de lucru ca puterea status quo-ului, deoarece,
conform Mearsheimer, "o mare putere, care are un avantaj asupra rivalilor de putere a
remarcat el este probabil să se comporte mai agresiv, deoarece are capacitatea, precum şi de
stimulare a acest lucru. " El a respins, de asemenea, teoria păcii democratice, care susţine că
democraţiile rar sau niciodată merg la război .
 Dificultăţile cooperării între state

Pentru mulţi autori neorealişti contemporani nu se întrevăd

perspectivele unei schimbări semnificative în natura securităţii în lumea
erei „post război rece“. Având ca argumente Războiul din Golf,
dezintegrarea violentă a fostei Iugoslavii şi a unor părţi din fosta Uniune
Sovietică, ei au evidenţiat că vom continua să trăim într-o lume a
neîncrederii şi a competiţiei constante în sfera securităţii. Nu se neagă
existenţa unor cooperări între state, dar se apreciază că ea se realizează cu
greu, iar susţinerea ei este chiar mai dificilă. În opinia curentului de nuanţă
pesimistă, există doi factori care continuă să creeze dificultăţi cooperării,
chiar şi după schimbările radicale de după 1989. Primul factor rezultă din
perspectiva recurgerii la înşelăciune. Cel de-al doilea decurge din interesul
pe care statele îl au în privinţa a ceea ce este cunoscut sub denumirea de
câştiguri relative.
 Autori ca Waltz şi Mearsheimer nu neagă că statele cooperează
adesea, iar în epoca „post război rece“ au apărut mult mai multe
oportunităţi pentru acţiune comune. Totuşi, ei consideră că există limite
clare în planul cooperării deoarece statele au fost întotdeauna şi vor
rămâne temătoare de posibilitatea de a fi înşelate de către eventualii
parteneri în modul de îndeplinire a acordurilor încheiate şi că o astfel de
atitudine ar asigura beneficiarului câştigarea unor avantaje.

Riscul este considerat a fi deosebit de important, dat fiind natura

tehnologiei militare moderne, capabilă să provoace schimbări rapide în
echilibrul de putere dintre state. În opinia lui Mearsheimer, o asemenea
dezvoltare ar putea crea o fereastră de oportunitate pentru partea care
înşală de a provoca o înfrângere decisivă statului victimă. Statele
realizează în ce constă pericolul şi, deşi ele aderă la alianţe sau semnează
tratate de control al armamentelor, rămân precaute şi conştiente de nevoia
de a-şi asigura, în ultimă instanţă, propria lor securitate naţională.

Aceasta este una din raţiunile pentru care, deşi au fost adoptate Acordurile privind
Reducerea Armamentelor Strategice (1990) şi extinderea Tratatului de
Neproliferare (1995), puterile nucleare continuă să-şi menţină activă o
parte din arsenalul nuclear.
 Cooperarea este frânată, de asemenea, în opinia lui Mearsheimer ,
pentru că statele tind să fie interesate de „câştiguri relative“ în detrimentul
„câştigurilor absolute“. În loc să fie interesate de o cooperare în care
câştigă amândoi partenerii, statele sunt preocupate întotdeauna de cât de
mult câştigă în comparaţie cu partenerul de cooperare. Deoarece toate
statele vor încerca să-şi maximizeze câştigurile într-un mediu internaţional
nesigur competiţional şi erodat de neîncredere, cooperarea va fi dificil de
realizat şi greu de menţinut.
O asemenea viziune asupra problematicii cooperării în lumea „post
război rece“ nu este împărtăşită, totuşi, de toţi autorii, chiar în cadrul şcolii
neorealiste. Există un curent de opinie larg răspândit între oameni politici
şi oameni de ştiinţă că viziunea tradiţională sau viziunea standard
neorealistă asupra relaţiilor internaţionale ar trebui modificată sau chiar
înlocuită. Opoziţia la neorealismul standard îmbracă o varietate de forme.
Pentru a ilustra căile alternative de gândire a securităţii internaţionale după
anii ’90 au fost luate în consideraţie opt abordări diferite. Desigur, există
diferenţieri importante între modul de abordare a problemelor de către
diferiţi autori. Totuşi, ei împărtăşesc aproape în unanimitate un punct de
vedere comun: în viitor este posibilă o securitate internaţională mai
eficientă prin cooperare.

“ Securitatea internaţională suferă schimbări semnificative care ar

putea aduce oportunităţi mai mari pentru pace.”
Office Address:
Political Science Department
University of Chicago
5828 S. University Avenue
Chicago, IL 60637
 
Office Numbers:
Office Phone: 773-702-8667
Office FAX: 773-702-1689

 
E-mail: j-mearsheimer@uchicago.edu

Bibliografie :
Manual de RI ,autor Andrei Miroiu
Tragedia politicii de forta , John Mearsheimer