PIERRE CORNEILLE

(1606-1684)
„Fondatorul tragediei franceze”
 Pierre Corneille a fost un scriitor francez, unul dintre cei trei
mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de
Molière și Racine.
Numit și „Marele Corneille” sau „Corneille cel mai mare” ,
s-a născut pe 6 iunie 1606 la Rouen și a murit pe 1 Octombrie
1684 la Paris .
Provenind dintr-o familie a burgheziei de îmbrăcăminte,
Pierre Corneille, după ce a studiat dreptul, a ocupat birouri
juridice la Rouen în timp ce se îndrepta spre literatură, la fel ca
mulți absolvenți de drept din vremea sa.

Supranumit „fondatorul tragediei franceze”, Corneille a

produs piese timp de aproape 40 de ani.
Epoca lui Corneille este marcată de tranziţia de la baroc la clasicism (manifestată în
precadere între 1630 şi 1674); în fapt, elemente baroce şi cele clasice coexistă în multe
dintre opere şi, din tensionata rezultantă, ele îşi extrag seva şi perenitatea.
Poate pentru nici unul din scriitorii vremii remarca nu este atât de valabilă ca pentru
Corneille: creaţia sa este cea mai viabilă simbioză între baroc şi clasicism.  
 Cidul este o tragedie scrisă de Pierre Corneille și publicată în anul 1636, care marchează un moment crucial în
dezvoltarea teatrului francez.

 Legenda Cidului, constituită prin secolul al XII-lea, se referă la luptele spaniolilor cu maurii.

 Figura eroului medieval al Spaniei inspiră poemul „Cîntecul Cidului”, precum și alte poeme epice. Izvorul lui
Corneille pentru „Cidul” l-a constituit piesa unui dramaturg spaniol.
 Cum „Cidul” apare in adevăratul stil tragic, Corneille rămîne, astfel, pictorul măreției și nobleței umane. În
această operă, autorul așază în centrul creației ființa umană.
 Tragedia clasică prezintă un alt tip de erou, care nu mai e victimă a zeilor sau a destinului. Eroii lui Corneille tind
să se realizeze, sunt capabili să ia decizii, conducându-se de sentimentul cinstei, datoriei și al onoarei. Concepția
raționalistă a iubirii în întregime determină faptele săvîrșite de Don Rodrigue și Ximena. Rodrigue și Ximena sunt
modele de eroism și de umanitate, amestec de trăiri, manifestate mai sensibil în personajul Ximenei, și în lupta
neîncetată a voinței împotriva pasiunii.
 Sensul moral în această tragedie este că datoria și onoarea ocupă primul loc în viață. Corneille afirmă că
„tragedia care pentru subiectul ei este o acțiune măreață, extraordinară, serioasă” și că „izvorul trebuie căutat în
istorie sau legendă”.
 Această operă este de factură clasicistă, deoarece este prezentă regula celor trei unități, cu mici abateri: este o
acțiune liniară, ce are loc în unitatea orașului, timp de 36 de ore. Echilibrul compoziției, armoniei, ordinea, claritatea,
sobrietatea stilului, vocabularul ales definesc de asemenea clasicismul.
 Pentru personajul principal - Don Rodrigue - sentimentul onoarei este mai presus decît sentimentul iubirii, deci
opera este de factură raționalistă.
 Dacă Cidul a supărat peisajul dramatic al vremii, este pentru că a fost
cu siguranță o tragicomedie (genul la modă din acei ani) - și găsim în cadrul
unui obstacol care separă doi iubiți care se căsătoresc la final, dueluri,
bătălii, o miză politică superficială. O tragicomedie de un nou tip: acțiune
fizică respinsă în culise și tradusă în cuvinte, personaje istorice, confruntare
pasională fără precedent până atunci și mai presus de toate o nouă
concepție a obstacolului tragicomic. În timp ce principiul tragicomediei se
baza pe separarea îndrăgostiților printr-un obstacol care ar putea fi rezolvat
la sfârșit pentru a le permite căsătoria, Corneille alege să adapteze o
legendă care a povestit cum un legendar erou spaniol se căsătorise cu fiica
bărbatului pe care îl ucisese; adică un subiect bazat pe un obstacol imposibil
de rezolvat în cele din urmă. Într-adevăr, Rodrigue și Chimène se căsătoresc
la sfârșit (motiv pentru care piesa este într-adevăr o tragicomedie), dar tatăl
lui Chimène este într-adevăr mort. Prezența acestui mort în fundal este cea
care creează confruntări atât de frumoase și pasionale între Chimène și
Rodrigue, care au încântat publicul vremii; dar asta a fost și sursa
scandalului declanșat în rândul literaturii. Pentru că, povestind povestea unei
fete care se căsătorește cu ucigașul tatălui ei, Corneille a încălcat regulile
principale ale dramaturgiei clasice în curs de dezvoltare, verosimilitatea; în
ceea ce privește complotul, a fost considerat improbabil ca o fată să se
căsătorească cu ucigașul tatălui ei (faptul poate fi adevărat, dar este contrar
comportamentului așteptat de la o ființă umană, deci improbabil), iar în ceea
ce privește caracterul personajului lui Chimene, a fost considerat improbabil
ca o fată prezentată drept virtuoasă să îndrăznească să mărturisească
criminalului tatălui ei că continuă să-l iubească.