Corneille si cidul Viata lui Pierre corneille nu reprezinta nimic iesit din comun.

S-a nascut la Rouen, in ziua de 6 iunie 1606. Apartinea unei vechi familii burgheze, sin asa numita 'noblesse de robe', cu asezari statornice in Haute-Normandie, cu traditii si cu un pronuntat sentiment al importantei ei sociale. Parintii lui erau oameni respectati, tinand la prestigiul si blazonul lor moral, intr-o forma pe cat de simpla si de egala in aparenta, pe atat de sustinuta si orgolioasa in fond. Intre 1615 si 1622 a urmat la iezuiti. Pentru formarea lui spirituala aveau sa fie ani hotaratori. Isi va aminti de ei intotdeauna, cu pietate si recunostinta. In 1628 cumpara doua sarcini de magistrat: avocat al regelui la sediul apelor si padurilor si la amiralitatea Frantei. Avea sa ramana in aceste sarcini pana la 1650, cand va renunta la ele de bunavoie. A debutat ca autor dramatic in 1629, cu Melite, o comedie modesta, scrisa in imprejurari lirice de ordin personal, succesul obrinut i-a sat imboldul sa continue. In 1635, o piatra de incercare: reprezentarea tragediei Medee. A facut parte din gruppul celor 5, mica brigada de poeti instituita de Richelieu, cu scopul de a traduce in practica planul de creatie dramatica intocmit de acesta. Premiera Cid-ului, in 1636, ii aduce gloria. Din aceasta clipa va incepe sa cunoasca rivalitatea mai mulor scriitori si oameni de litere, favoriti ai vremii, multi dintre ei incitati de catre insusi Richelieu. La intervale relativ scurte va da la iveala noi capodopere: Horaca -1640, Cinna -1641, Polyeucte -1643. In 1647 este ales membru al Academiei Franceze, dupa ce in prealabil suferise doua esecuri. Corneille a adus in teatrul sau aplecarea spre elocinta, forta de argumentare, nota de robustete si stilul oratoric. Ca mod general de viata, a ramas intotdeauna un burghez onest, cu urme provinciale, un bun tata de familie, preocupat de griji materiale. Traia o betie austera a inaltimilor. Pretuia pasiunile in masura in care acestea puteau sa puna in miscare viata. Corneille avea sa gandeasca si sa proclame cu intransigenta: conditia de a fi om, ca si conditia fericirii adevarate, se afla in putinta noastra de a lupta cu noi insine. Cid-ul Premiera a avut loc la teatrul du Marais din Paris in ziua de 4 ianuarie 1637. Se anuntase un mare eveniment. La premiera erau prezenti de la printi de sange regal pana la public de rand, scriitori, actori s.a. In distributie figureaza doua celebritati ale lumii actoricesti: mondory si domnisoara de Villiers, o actrita adorata de public. Lumea se astepta la inca o piesa de tipul celor cunoscute, de factura italiana sau spaniola, cu salturi melodramatice de la tragic la comic, cu lovituri de teatru, cu peripetii sangeroase s.a. Apectacolul incepe. Chimene impartaseste Elvirei, confidenta sa, iubirea pentru Rodrigue; aparitia infantei imprima caldura si umanitate; versul : "speranta cea mai dulce e-n disperarea mea ! " face inimile sa tresara; intalnirea dintre conte si Don Diegue da inceputul asteptat al intrigii. Publlicul incepe sa fie castigat. E altceva decat conventionalul de pana atunci. Personajele, situatiile, reflectiile si miscarile lor, sentimentele si ideile puse in miscare au mai mult adevar, mai multa viata, mai multa putere de comunicare. Eroii au determinare proprie, nu mai sunt manevrati dinafara, de o putere straina sau de judecati conventionale. Desfasurarea piesei merge ascendent. Cu fiecare scena, adeziunea comuna devine mai ferma. Rodrigue cere sa moara de mana iubitei sale, intrucat a ofensat-o; Chimene se adreseaza regelui, implorandu-i dreptate: " Cer razbunare, sire, si-o cer nu pentru mine, \ ci pentru-a voastra slava si pentru-al vostru bine"; rodrigue relateaza patetic lupta cu maurii "... Vazand ca fara lupta sunt osanditi pierzarii, intr-insii se desteapta curajul disperarii..." Chimene, dupa o clipa ce fusese cutremurata de stirea ca Rodrigue ar fi cazut in lupta, isi revine cu fericire: "... Prisosul bucuriei cand vine din senin\ Simtirile ne futa ca si-n prisos de chin". Rodrigue pleaca din nou la lupta, stiind ca in pretul victoriei va fi si iertarea Chimenei. Corneille s-a inspirat pentru subiectul sau dintr-o piesa a spaniolului Guillen de Castro Las Mocedades del Cid. Din aceasta vasta opera s-a retinut un singur episod: dragostea lui

Rodrigo si casatoria lui. s-a straduit sa cuprinda actiunea in regulile aristotelice. Pe Corneille il interesa sa puna in lumina evenimentele sufletessti si faptele de constiinta , sa creeze spatiu moral pentru desfasurarea acestora. Marile evenimente trebuie transferate inauntrul constiintei. Nu o fatalitate putea sa provoace deznodamantul; aceastaa trebuia sa rezulte din dezbateri intime si din hotararile constiintei. Corneille a putut sa puna bazele tragediei, in masura in care a inteles ca modul conflictului sta mai presus de orice in sufletul omenesc.