Omul clasic intre datorie și pasiune

CLASICISMUL
Clasicismul este un curent artistic și cultural care a început în secolul al XVII-lea
și a durat până la începutul secolului al XIX-lea. Acesta a fost influențat de
valorile și modelele din Antichitatea clasică, fiind caracterizat prin simplitate,
claritate și ordine. În literatură, clasicismul se bazează pe reguli stricte de
versificație și structură, iar în artele vizuale, se concentrează pe reprezentarea
realistă a subiectelor. Clasicismul a fost un răspuns la excesele și complexitatea
barocului, iar în timpul său s-au dezvoltat opere remarcabile, precum cele ale lui
Molière, Racine, Shakespeare, Bach, Haydn și Mozart. Clasicismul a avut o
influență puternică asupra culturii europene timpurii și a continuat să inspire
artiști și scriitori până în prezent.
Trăsăturile clasicismului includ:
1. Simplitatea și claritatea: Clasicismul se concentrează pe simplitatea și claritatea formelor și
structurilor. Acestea sunt adesea simetrice și echilibrate, cu linii clare și precise.
2. Raționalismul: Clasicismul promovează raționalismul și gândirea logică. Acesta se bazează
pe ideea că lumea poate fi înțeleasă prin rațiune și observație.
3. Imitația greco-romană: Clasicismul se inspiră din arta și cultura greco-romană și încearcă să
imite estetica și valorile acestora. Aceasta include preocuparea pentru proporții și echilibru,
precum și pentru subiecte istorice și mitologice.
4. Idealizarea: Clasicismul idealizează subiectele și personajele, prezentându-le într-o lumină
pozitivă și ideală. Acest lucru poate fi văzut în operele de artă care prezintă eroi clasici sau
scene istorice.
5. Controlul emoțiilor: Clasicismul promovează controlul emoțiilor și prezentarea acestora
într-un mod echilibrat și moderat. Aceasta include utilizarea tehnicilor de reprimare a
emoțiilor, cum ar fi restricționarea expresiei faciale sau a gesturilor.
6. Importanța educației și culturii: Clasicismul promovează importanța educației și culturii.
Acesta se bazează pe ideea că educația și cultura sunt esențiale pentru dezvoltarea
individului și a societății.
Comedia
Avarul de Molière
Comedia
Comedia este un gen literar și dramatic care se concentrează pe amuzament, umor și situații comice. Ea
are ca scop principal să provoace râsul și să ofere divertisment publicului. Comedia poate fi prezentată
sub diferite forme, inclusiv în teatru, film, televiziune sau literatură.
În teatru, comedia se bazează pe dialoguri pline de umor, situații comice, personaje excentrice și conflicte
amuzante. Aceasta poate aborda teme precum relațiile interpersonale, iubirea, căsătoria, viața de zi cu zi
sau satirizează aspecte sociale și culturale. Comedia clasică, precum cea scrisă de Aristofan sau Molière,
adesea abordează viciile și slăbiciunile umane într-un mod amuzant și critic.
Comedia literară poate fi găsită în operele literare, precum romane, povestiri sau piese de teatru. Aceasta
poate fi prezentă în personaje comice, situații amuzante sau prin utilizarea umorului verbal și al jocurilor
de cuvinte.
Comedia are un rol important în societate, oferind o evadare plină de distracție și provocând râsul, dar
poate fi și o formă de critică socială sau politică. De-a lungul istoriei, multe lucrări comice au fost
apreciate pentru abilitatea lor de a aduce umor și bucurie în viețile oamenilor și de a reflecta aspecte ale
condiției umane într-un mod amuzant și inteligent.
Avarul
Comedia "Avarul" (în franceză "L'Avare") este una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale
dramaturgului francez Molière. Scrisă în anul 1668, piesa explorează tema lăcomiei și obsesiei
pentru bani într-un mod comic și satiric. "Avarul" prezintă povestea lui Harpagon, un bătrân
zgârcit și obsedat de bogăție. Harpagon este atât de avid de bani încât se comportă într-un mod
extrem de egoist și parcimonios, ignorând nevoile și fericirea celor din jurul său. El este dispus să-și
sacrifici familia și să trădeze iubirea pentru a-și păstra averea. Prin intermediul personajului
Harpagon și al celorlalte personaje din piesă, Molière explorează defectele umane și pune în
evidență obsesiile și slăbiciunile umane legate de lăcomie și posesiuni materiale. El satirizează
viciile sociale și morale ale societății vremii sale și oferă o perspectivă comică asupra raporturilor
interpersonale afectate de lăcomie. Comedia "Avarul" este renumită pentru dialogurile sale pline de
umor și replicile memorabile. Molière folosește tehnici de comedie verbală, jocuri de cuvinte și
situații comice pentru a ilustra absurditatea și risipa provocate de avarație. "Avarul" rămâne o piesă
de teatru populară și este adesea pusă în scenă în producții contemporane. De-a lungul timpului,
piesa a fost adaptată în diferite medii, inclusiv în televiziune și film, ceea ce demonstrează
atemporalitatea și relevanța temei abordate de Molière.
Comedia "Avarul" de Molière ocupă un loc important în literatura universală datorită valorii sale
artistice și a tematicii abordate. Piesa a avut un impact semnificativ în epoca sa și continuă să fie
apreciată și studiată în prezent. "Avarul" este considerată o comedie clasică și a contribuit la
consolidarea genului comediilor de caractere în teatrul francez. Molière a abordat teme universale și
atemporale precum lăcomia, obsesia pentru bani și impactul lor asupra relațiilor umane. Prin
intermediul personajului Harpagon, Molière a creat un simbol al egoismului și al incapacității de a
aprecia adevăratele valori umane, ceea ce face ca piesa să fie relevantă și în zilele noastre. "Avarul" se
remarcă prin construcția sa comică și prin utilizarea limbajului viu și expresiv. Molière a creat replici
pline de umor și jocuri de cuvinte, captând astfel atenția și amuzând publicul. Piesa conține și
elemente de pantomimă și mimă, care adaugă un plus de comicitate și transmit mesajul într-un mod
nonverbal. Piesa lui Molière a fost influentă în dezvoltarea genului comediei în teatru și a servit ca
sursă de inspirație pentru alți dramaturgi. "Avarul" a avut o influență semnificativă asupra teatrului
clasic și a contribuit la definirea comediilor de moravuri, care aduc în prim plan critica socială și
morală sub forma comicului. De-a lungul timpului, "Avarul" a fost tradusă și adaptată în multe limbi
și a fost pusă în scenă în diverse țări, ceea ce demonstrează universalitatea tematicii și aprecierea sa la
nivel global. Este considerată una dintre cele mai reprezentative și memorabile comedii din literatura
universală și este adesea studiată și interpretată în context academic sau teatral.
Molière
Molière este pseudonimul literar al celebrului dramaturg francez Jean-Baptiste Poquelin. Născut la 15
ianuarie 1622 în Paris, Molière este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți scriitori de teatru
din literatura universală.
Molière a fost un maestru al comediei și a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea și popularizarea
genului comediilor de caractere în teatrul francez. El a scris și interpretat o serie de piese care au devenit
clasice, adesea abordând teme sociale, moravuri și slăbiciuni umane cu un umor inteligent și satiric.
Piesele lui Molière au fost atât distractive, cât și critice, satirizând viciile și ipocrizia societății vremii sale.
El a explorat teme precum iubirea, căsătoria, relațiile sociale, lăcomia, falsitatea și trădarea, oferind o
perspectivă comică asupra acestor aspecte ale vieții umane. Prin personaje memorabile și dialoguri pline
de umor, Molière a reușit să provoace râsul și să aducă în prim plan aspecte profunde ale condiției umane.
Printre cele mai cunoscute piese ale lui Molière se numără "Tartuffe", "Avarul", "Școala nevestelor",
"Mizantropul" și "Închipuitul bolnav". Aceste piese au avut un impact semnificativ în literatura și teatrul
francez și au contribuit la consolidarea statutului lui Molière ca unul dintre cei mai mari dramaturgi din
istorie.
 PIERRE CORNEILLE
(1606-1684)
„Fondatorul tragediei franceze”
 Pierre Corneille a fost un scriitor francez, unul dintre cei
trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea,
alături de Molière și Racine.
Numit și „Marele Corneille” sau „Corneille cel mai
mare” , s-a născut pe 6 iunie 1606 la Rouen și a murit pe
1 Octombrie 1684 la Paris .
Provenind dintr-o familie a burgheziei de îmbrăcăminte,
Pierre Corneille, după ce a studiat dreptul, a ocupat birouri
juridice la Rouen în timp ce se îndrepta spre literatură, la
fel ca mulți absolvenți de drept din vremea sa.

Supranumit „fondatorul tragediei franceze”, Corneille a

produs piese timp de aproape 40 de ani.
Epoca lui Corneille este marcată de tranziţia de la baroc la clasicism (manifestată în
precadere între 1630 şi 1674); în fapt, elemente baroce şi cele clasice coexistă în multe
dintre opere şi, din tensionata rezultantă, ele îşi extrag seva şi perenitatea.
Poate pentru nici unul din scriitorii vremii remarca nu este atât de valabilă ca pentru
Corneille: creaţia sa este cea mai viabilă simbioză între baroc şi clasicism.  
 Cidul este o tragedie scrisă de Pierre Corneille și publicată în anul 1636, care marchează un moment
crucial în dezvoltarea teatrului francez.

 Legenda Cidului, constituită prin secolul al XII-lea, se referă la luptele spaniolilor cu maurii.

 Figura eroului medieval al Spaniei inspiră poemul „Cîntecul Cidului”, precum și alte poeme epice. Izvorul
lui Corneille pentru „Cidul” l-a constituit piesa unui dramaturg spaniol.
 Cum „Cidul” apare in adevăratul stil tragic, Corneille rămîne, astfel, pictorul măreției și nobleței umane.
În această operă, autorul așază în centrul creației ființa umană.
 Tragedia clasică prezintă un alt tip de erou, care nu mai e victimă a zeilor sau a destinului. Eroii lui
Corneille tind să se realizeze, sunt capabili să ia decizii, conducându-se de sentimentul cinstei, datoriei și al
onoarei. Concepția raționalistă a iubirii în întregime determină faptele săvîrșite de Don Rodrigue și Ximena.
Rodrigue și Ximena sunt modele de eroism și de umanitate, amestec de trăiri, manifestate mai sensibil în
personajul Ximenei, și în lupta neîncetată a voinței împotriva pasiunii.
 Sensul moral în această tragedie este că datoria și onoarea ocupă primul loc în viață. Corneille afirmă că
„tragedia care pentru subiectul ei este o acțiune măreață, extraordinară, serioasă” și că „izvorul trebuie căutat
în istorie sau legendă”.
 Această operă este de factură clasicistă, deoarece este prezentă regula celor trei unități, cu mici abateri:
este o acțiune liniară, ce are loc în unitatea orașului, timp de 36 de ore. Echilibrul compoziției, armoniei,
ordinea, claritatea, sobrietatea stilului, vocabularul ales definesc de asemenea clasicismul.
 Pentru personajul principal - Don Rodrigue - sentimentul onoarei este mai presus decît sentimentul
iubirii, deci opera este de factură raționalistă.
 Dacă Cidul a supărat peisajul dramatic al vremii, este pentru că a fost
cu siguranță o tragicomedie (genul la modă din acei ani) - și găsim în cadrul
unui obstacol care separă doi iubiți care se căsătoresc la final, dueluri,
bătălii, o miză politică superficială. O tragicomedie de un nou tip: acțiune
fizică respinsă în culise și tradusă în cuvinte, personaje istorice, confruntare
pasională fără precedent până atunci și mai presus de toate o nouă
concepție a obstacolului tragicomic. În timp ce principiul tragicomediei se
baza pe separarea îndrăgostiților printr-un obstacol care ar putea fi rezolvat
la sfârșit pentru a le permite căsătoria, Corneille alege să adapteze o
legendă care a povestit cum un legendar erou spaniol se căsătorise cu fiica
bărbatului pe care îl ucisese; adică un subiect bazat pe un obstacol imposibil
de rezolvat în cele din urmă. Într-adevăr, Rodrigue și Chimène se căsătoresc
la sfârșit (motiv pentru care piesa este într-adevăr o tragicomedie), dar tatăl
lui Chimène este într-adevăr mort. Prezența acestui mort în fundal este cea
care creează confruntări atât de frumoase și pasionale între Chimène și
Rodrigue, care au încântat publicul vremii; dar asta a fost și sursa
scandalului declanșat în rândul literaturii. Pentru că, povestind povestea unei
fete care se căsătorește cu ucigașul tatălui ei, Corneille a încălcat regulile
principale ale dramaturgiei clasice în curs de dezvoltare, verosimilitatea; în
ceea ce privește complotul, a fost considerat improbabil ca o fată să se
căsătorească cu ucigașul tatălui ei (faptul poate fi adevărat, dar este contrar
comportamentului așteptat de la o ființă umană, deci improbabil), iar în ceea
ce privește caracterul personajului lui Chimene, a fost considerat improbabil
ca o fată prezentată drept virtuoasă să îndrăznească să mărturisească
criminalului tatălui ei că continuă să-l iubească.
Jean racine
Fedra
 S-a nă scut într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani,
mama sa murind în anul 1641 iar tată l să u în 1643 el a fost crescut
de bunicii să i acasă pâ nă la moartea bunicului să u în 1649. Cu
bunica sa s-a mutat la mă nă stirea din Port Royal.

Vâ rsta de 18 ani îl gă sește pe Racine orfan și să rac,

dar cu o cultură vastă și cu o serie de relații în râ ndul
Janseiștilor. A studiat filozofia în liceul Harcourt. Acum
scrie primele poezii. Ca un prim pas el încearcă să
concilieze aspirațiile literare și cariera ecleziastică , dar
în final, după un eșec în cariera , s-a devotat în
întregimea literaturii.
 Fedra  este ultima tragedie profană a lui Racine înaintea unei lungi tă ceri
de 12 ani de-a lungul că rora se va consacra serviciului regelui și religiei.

Fedra este o tragedie în 5 acte (avâ nd respectiv

5,6,6,6 si 7 scene), scrisă în versuri de că tre Jean
Racine, prezentată la 1 ianuarie 1677 la Hô tel de
Bourgogne.

Totul în Fedra a fost la scală mare: construcția

tragică , profunzimea personajelor, abundența
versificației. Spre deosebire de piesa pe aceeași
temă , Hippolit poartă coroană, al lui Euripide, Racine
face ca la finalul operei Fedra să moară ; suferind
înaintea sinuciderii ei de pe urma morții lui
Hippolit. Fedra, ca personaj, este unul dintre cele mai
remarcabile din operele lui Racine. Ea, totodată , este
vinovată de nefericirea altora fiind totodată și victima
instinctelor sale.
 Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei
sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze încă din 1673, Racine a fost înălțat la
rang de cavaler în 1690. Este de asemenea trezorier al Franței, funcție care îi
aduce venituri considerabile. De asemenea este numit historiograf al regelui în .
Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi
dăruiește 7 copii. Însa căsătoria sa a fost una din interes.
La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile
biblice Estheta (1689) și Athalia (1691). La acea vreme
Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste
piese ca opere pedagogice și poetice.

Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei

tumori. La cererea sa, a fost înmormântat în Port Royal,
dar după distrugerea localității, rămășițele sale
pământești au fost mutate la biserica Saint-du-
Mont din Paris.