Polifonia în lumea modală

Probleme fundamentale
 Idealul polifonic este o obținere a două, trei
sau mai multe melodii simultane, fiecare cu
individualitatea sa distinctă

Planul
A) Scara modală:
melodic-
orizontal • va fi întotdeauna respectată strict la toate vocile
• Va putea fi contaminată cu elemente străine atunci când
acestea își vor justifica logic existența;
• poate fi realizat și procesul muzical invers –
simplificarea unui mod cu trepte mobile și intrarea într-o
zonă diatonică
 • B) Ambitusul melodiei:
• Fixat în limitele firești ale aparatului
coral
• Va putea fi uneori restrâns sau lărgit
în cazul în care melodia nu va fi de
origine autentic folclorică, ci va fi
Planul melodic- rodul efortului creator al

orizontal compozitorului
• Într-o muzică corală, în mod normal
ambitusul unei melodii nu depășește
duodecima
• Maximele și minimele melodice vor
coincide cu limitele ambitusului vocii
(melodiei) respective
 • C) Intervalica:
• Unul dintre reperele importante
după care putem aprecia stilul,
esența unui plan melodic
• Se vor utiliza doar intervale
Planul melodic- create în limitele scării modale pe
orizontal care se lucrează
• Se va acorda o importanță
deosebită anumitor intervale
„caracteristice” (care se vor
impune prin frecvență și
personalitate)
 • D) Ritmica:
• Se organizează prin utilizarea
unui număr anumit de formule
care vor da unitate lucrării
• Bogăția de formule ritmice
Planul melodic- depinde de caracterul lucrării:
orizontal într-o piesă cu tentă recitată,
improvizatorică, „doinită” se pot
utiliza elemente ritmice mai
variate; într-o piesă cu caracter de
joc numărul de formule ritmice va
fi mai mic
 • E) Metrica:
• Are o importanță decisivă în
definirea caracterului, a
personalității melodiei modale
Planul melodic- • Pe lângă metrica regulată
tradițională, se poate utiliza
orizontal metrica modernă: măsuri simple
și compuse, simetrice și
asimetrice
• Un procedeu foarte prețios:
alternanța măsurilor
Planul armonic - vertical
• A) Intervalica și acordica:
• Structurile verticale vor putea îmbrăca orice formă acordică: de la trisonurile de terțe până la
complexele blocuri verticale libere
• O anumită intervalică armonică va putea fi sugerată și de conducerile orizontale ale vocilor
(apariția unui interval „caracteristic” utilizat ca principiu de construcție a structurilor verticale)
• Pozițiile largi, aerate permit o mai bună detașare a personalității fiecărei voci decât cele strânse
• Efectul de estompare a personalității fiecărei voci este produs de structurile armonice foarte
disonante (2-de, 7-me), care mută atenția ascultătorului de pe planul melodic pe cel armonic
Planul armonic - vertical

• B) Relațiile între acorduri: se conformează principiilor enunțate la

capitolul despre relațiile armonice
• C) Cadențe:
• au importanță capitală
• Nu este obligatoriu ca într-o formulă de cadență elementul polifonic să
fie trecut pe plan secundar
Planul armonic - vertical

• D) Paralelismele intervalice:
• Prin însăși natura ei, polifonia refuză ideea de paralelisme (au ca rezultat desființarea
personalității vocilor)
• Se recomandă evitarea succesiunilor îndelungate a intervalelor paralele (nu mai mult
de 3-4 intervale paralele)
Planul armonic - vertical

• E) Mersul secundă în unison:

• poate avea consecințe sonore remarcabile
• Pentru că produce anihilarea momentană a unei voci, este recomandabilă utilizarea
sa ca effect
F) Încrucișările de voci:
se vor produce atunci când planurile melodice orizontale le vor justifica
Planul armonic - vertical

• G) Ritmica de ansamblu:
• Izoritmia este o soluție mai degrabă omofonă decât polifonică
• Complementaritatea ritmică trebuie însă privită cu anumite rezerve (nu trebuie să
producă marcarea ritmică riguroasă a tuturor timpilor – „metronomul Baroc”)
H) Metrica: în condițiile unei metrici alternative, suprapunerea vocilor creează situații
foarte interesante, în special cele de polimetrie
Polifonia de panglică

• Este principala modalitate prin care s-a exprimat la începuturile sale

conceptul polifonic
• Poate fi întâlnită în practica polifonică inițială de acum un mileniu, în
anumite culturi folclorice și în simplista practică a cântatului în terțe și/sau
sexte paralele
• Constă în însoțirea unui cantus firmus cu una sau mai multe melodii
„gemene” obținute prin urmărirea melodiei principale pe baza unui singur
interval
 Polifonia de
panglică
• Ipostaze istorice ale acestui tip de polifonie:
organum (8-ve, 4-te și 5-te paralele), faux-
bourdon și gymel (6-te, 4-te și 3-țe paralele)
• Poate fi tratată doar ca efect, nu ca tehnică de
abordare completă a unei armonizări
• Risc: ștergerea reliefului melodic al structurii
melodice de bază
• Intervalele de 3-țe și 6-te păstrează cel mai bine
caracterul melodiei, dar salvarea din banalitate
este foarte dificilă; se recomandă utilizarea
izolată a procedeului, într-o țesătură armonică
sau polifonică deosebită
Polifonia de panglică

• 4-tele și 5-tele perfecte conduc către o sonoritate interesantă, dar trebuie

utilizate cu măsură
• Prin folosirea simultană a tuturor consonanțelor perfecte se obțin sonorități
similare celor de la începutul polifoniei europene (efect arhaizat)
• Prin însoțirea cu secunde paralele, melodia este practic înecată de planul
secund, pierzându-și aproape expresivitatea
• Efectele devastatoare asupra melodiei există și în cazul celorlalte intervale
disonante (7-me, 9-ne etc.)
Polifonia de panglică

• În contextul actual polifonia de panglică nu mai poate fi revendicată

exclusiv de conceptele contrapunctice, fiind plasată mai degrabă la
intersecția celor două sintaxe polifonică și armonică
• Exemplu modern: preludiul „Catedrala scufundată” al lui Claude Debussy