Determinarea culorii si turbiditatii

produselor alimentare.
Tipuri de senzori specifici
 Introducere
Determinarea turbiditatii si culorii produselor
alimentare sunt doua dintre cele mai
importante masuratori in controlul calitatii
produselor alimentare din domeniul bauturilor
alcoolice si nealcoolice si industria zaharului,
dar si pentru alte produse alimentare.
 Difuzia luminii
• Atunci când o radiaţie electromagnetică străbate un fluid
ce conţine diverse particule în suspensie, apar simultan
mai multe fenomene, şi anume: difuzia radiaţiei,
absorbţia, reflexia şi /sau difracţia radiaţiei incidente,
fluorescenţa.
• În funcţie de condiţiile particulare ale mediului respectiv
se poate calcula probabilitatea de apariţie a fiecărui
fenomen în parte
• Indiferent de mărimea particulelor componente ale
mediului traversat de radiaţie, în cazul difuziei luminii,
radiaţia ce loveşte o particulă induce un moment dipolar
asupra acesteia, transformând-o în sursă secundară de
radiaţii. Particula va emite astfel radiaţii în toate direcţiile.
 Difuzia luminii
• În cazul fenomenului de difuzie a luminii se disting trei
tipuri de fenomene, şi anume :
• difuzia Raman (lumina radiată de particulă are o
lungime de undă diferită de cea care a lovit particula)
• difuzia Reyleigh (lungimea de undă a radiaţiei ce loveşte
particula este mult mai mare decât diametrul particulei
aflate în suspensie în fluid )
• difuzia Mie (lungimea de undă a radiaţiei ce loveşte
particula este egală cu diametrul particulei aflate în
suspensie în fluid)
• Difuzia luminii se mai numeşte şi difuzie elastică dacă
radiaţia emisă de particulă este de aceeaşi lungime de
undă cu cea care a lovit particula (difuzia Reileigh şi
difuzia Mie) sau difuzie inelastică dacă lungimea de undă
emisă de particulă diferă de lungimea de undă a radiaţiei
care a lovit particula.
 Difuzia luminii
Turbiditatea mediilor lichide
In mediile lichide pot să existe substanţe de
dimensiuni mici aflate în suspensie . Datorită
acestor particule, pe direcţia de incidenţă a
radiaţiilor apare o atenuare a radiaţiilor ce
strabat lichidul. În acelaşi timp aceste
neomogenităţi acţionează ca surse de radiaţii
secundare, de la care radiaţiile sunt
retransmise mai departe în toate direcţiile
 Difuzia luminii
• Mărimi fizice caracteristice

Pentu o probă lichidă relaţia între scăderea intensităţii luminii ce traversează proba şi
dimensiunea probei are forma:

I = I0∙e -τ∙l
unde este intensitatea radiaţiei incidente, I = intensitatea faciculului transmis (pe directia
iniţială) după străbaterea unui strat de grosime iniţială l, iar  = turbiditatea sau difuzia
totală.
• Din relaţia anterioara se poate obţine relaţia de definiţie a turbidităţii, adică:

ln  I 0 / I 

l
• Definiţie: Turbiditatea  reprezintă intensitatea luminii difuzate de 1 ml de soluţie sub un unghi
solid de 4π steradiani.
 Difuzia luminii
• Exprimarea intensităţii luminii difuzate în funcţie de unghiul θ făcut de
radiaţia difuzată în raport cu direcţia fasciculului incident defineşte
raportul Rayleigh, dat de relaţia (Petrea şi alţii, 1981):
Ir, θ 
Rθ  r2
I0
unde I(r,θ) este intensitatea radiaţiei difuzate sub un unghi θ, iar r este
distanţa de la particula difuzantă (centrul de împrăştiere) la observator.
• Se poate demonstra (Petrea şi alţii, 1981) că, intensitatea luminii difuzate
de către o moleculă (considerată drept sursă secundară independentă
de radiaţie) are expresia:

I  I0
, 8π 4 2
α 
1  cos 2
θ 
2 4
• r λ difuzante, θ = unghiul dintre
Unde α este polarizabilitatea particulei
direcţia de propagare a luminii incidente şi direcţia celei difuzate, iar λ =
lungimea de undă a radiaţiilor incidente.
•
 Difuzia luminii
• Pentru un număr N de molecule, pentru
care se neglijează interacţiunile reciproce
intensitatea luminii difuzate va fi:

I  I0
, 8 4


1  cos  
2
N 2
N
4 r2
 Absorbtia luminii
Absorbţia molecularǎ are loc atât în
domeniul U.V. apropiat, vizibil, cât şi în I.R.
apropiat adicǎ pentru lungimi de undǎ (în
aer) cuprinse între 180nm şi 1000nm.

• După cum s-a menţionat anterior traversarea unui lichid de

către un fascicul luminos generează atât un fenomen de
difuzie a luminii cât şi un fenomen de absorbţie a acesteia.
• Pentru deducerea legii care guvernează fenomenul de
absorbţie (fig. a), se consideră un strat de grosime infinit mică
dx care determină o atenuare a radiaţiei cu dI. Între aceste
mărimi existând relaţia:
dI = - a·I·dx
• unde a este o constantă care depinde de frecvenţa radiaţiei,
de natura şi starea substanţei străbătută de radiaţii, numită
coeficient de absorbţie, iar I este intensitatea Prin integrarea
expresiei anterioare se obţine expresia legii Lambert.:
 Legea lui Lambert
I = I0·e-ax legea lui Lambert

Unde:
a - este o constantă care depinde de frecvenţa
radiaţiei, de natura şi starea substanţei
străbătută de radiaţii, numită coeficient de
absorbţie
I - este intensitatea radiatiei transmise,
I0 - intensitatea radiatiei incidente pe stratul de
substanţă considerat
x – grosimea stratului absorbant
 Legea Lamber-Bouguer
• Cand un fascicul de radiaţii monocromatic paralel de flux 0
traverseazǎ sub incidenţǎ normalǎ un mediu absorbant cu feţe
plane paralele, omogen, izotrop, neluminiscent şi nedifuzant
având un parcurs optic ‘b’, fluxul transmis tr este dat de relaţia:
 tr = 0 exp (-kb)
• unde:
• k=coeficientul de extinctie
Aceasta formulǎ este rezultatul integrǎrii relaţiei:
• dtr=-k dr dx
cu x apartinand intervalului [0,b] iar dtr reprezintǎ scǎderea
fluxului energetic în lungul parcursului optic de lungime dx, iar r
este fluxul în lungul direcţiei x.
 Absorbtia si difuzia luminii prin
lichide
• La traversarea substanţei de către radiaţii au loc în realitate două procese
- absorbţie propriu-zisă
- împrăştiere a radiaţiei,
fiecare proces fiind caracterizat de un coeficient de absorbţie (a 1), respectiv coeficient de
împrăştiere (a2)
a = a1 + a2.
• Gradul de absorbţie al mediului depinde de numărul de molecule din unitatea de
volum adică de concentraţia acestora (c).
• Pentru soluţii diluate ale unui absorbant dintr-un solvent neabsorbant, exsistă relaţia:
a = ε·c (legea lui Beer)
• unde ε este coeficientul de extincţie al radiaţiei, care depinde de lungimea de undă
a acesteia. Mărimea ε este un parametru ce permite caracterizarea intensităţii
absorbţiei.
• Scăderea intensităţii radiaţiilor prin absorbţia radiaţiilor de către o substanţă în stare
lichidă (legea Lambert – Bouguer) este descrisă de relaţia:
I = I0 e-εcx

• unde I este intensitatea undei luminoase monocromatice la ieşirea dintr-un strat

absorbant.
• Cu ajutorul marimilor fizice anterioare se mai definesc şi
următorii parametri
• Transmitanţa (T) sau coeficientul de transmisie:

• T= 100 (%)

• Absorbanţa (A) sau coeficientul de absorbţie:

I0  I
• A = I 0 100 = (1 – T) (%)

• Extincţia E, se defineşte prin relaţia:

•
1 l0
• E  ln  ln  ax  εcx
• T l
• Produsul εcx se mai numeşte şi densitate optică a probei
Unitati de masura pentru turbiditate
Pentru aprecierea turbidităţii diverselor probe se folosesc unităţi de
măsură specifice.

• 1) Unitate de turbiditate de formazină (1 U.T.F sau 1 F.N.U.)

Reprezinta dispersia razei incidente la trecerea acesteia printr-o
suspensie de formazină ce conţine 0,5 mg formazină într-un
decimetru cub de apă.
Formazina este o substanţă ce se prepară în laborator prin
amestecul unei soluţii de hexametilentetramina (C6H12N4) în apa de
turbiditate neglijabilă (obţinuta printr-o filtrare foarte fină şi repetată)
în anumite proporţii şi concentraţii.
• 2) Gradul de turbiditate sau miligramele de dioxid de siliciu
(SiO2) la un decimetru cub de apa. Un grad de turbiditate
reprezintă difuzia (dispersia) razei incidente la trecerea ei printr-o
suspensie ce conţine 1mg de dioxid de siliciu într-un centimetru cub
de apă.

Indiferent de metoda de lucru a aparaturii (difuzie sau absorbţie)

probele se compară cu soluţii etalon (etaloane), care au valori
cunoscute ale turbidităţii.
 Turbidimetre
Turbidimetrele sunt alcătuite din:
- sursa de lumină,
- celula cu proba sau containerul probei
- senzorii electronici (fotodedetectori) care vor înregistra
lumina difuzată

Schema de principu a
unui turbidimetru
 1. Sursa de lumină.
Pentru tipurile mai vechi de aparate, sursa de lumină este
alcătuită dintr-o lampă cu incandescenţă cu filament
de tungsten. Aceste lampi au caracteristicile spectrale
dependente de tensiunea de alimentare a lămpii şi de
durata de utilizare necesitând un stabilizator de tensiune,
dar şi recalibrări frecvente pe măsură ce lampa se
“uzează”. Spectrul larg al lămpilor cu incandescenţă
poate pune mari probleme în cazul absorbţiei unor
radiaţii emise de acestea de către particulele prezente în
probă.
Pentru înlăturarea acestor inconveniente se folosesc în
prezent turbidimetre cu surse monocromatice de
lumină.
Sursa spectrală se alege în funcţie de natura
particulelor din probă dar şi de numărul particulelor
din probă (de exemplu, probele cu valori mici ale
turbidităţii şi necolorate vor fi mai bine analizate cu
aparate prevăzute cu lămpi de tungsten).
 2. Fotodetectorii
Fotodetectorii au rolul de a detecta lumina difuzată de
probă. Fotodetectorii folosiţi în construcţia turbidimetrelor
pot fi de mai multe categorii în funcţie de sursa de
lumină folosită la constructia aparatului.
De exemplu:
• - fotomultiplicatorii – folosiţi în special pentru aparatele
care au ca sursă lămpi de tungsten;
• - fotodiode siliconice - folosite în special pentru particule
de dimensiuni mari fiind sensibile pentru radiaţii cu lugimi
de undă mari;
• - fotodiode cu vid - folosite în special pentru lungimi de
undă mici şi dimensiuni mici ale particulelor în
suspensie;
• - fotodiode cu disulfat de cadmiu – detectori care au un
domeniu de sensibilitate situat între cel al
fotomultiplicatorilor şi cel al diodelor siliconice.
• Turbidimetrele monofascicul au o precizie
scăzută în cazul probelor de turbiditate ridicată.
• Turbidimetrele care detecteza lumina transmisa
printr-o probă nu măsoară de fapt turbiditatea în
NFU. Aceste aparate măsoară lumina absorbită
(sau eventual transmitanţa) şi nu cea difuzată de
o probă si se numesc spectrofotometre de
absorbţie molecularǎ.
• Turbidimetrele diferenţiale permit efectuarea
de măsurători de precizie în cazul probelor
colorate.
• Schema unui turbidimetru diferenţial
Turbidimetru Micro 1000 IR
Este destinat mǎsurǎtorilor în industria bǎuturilor şi a
produselor alimentare. Domeniu de mǎsurare 0 -10 000
NTU, sursa de luminǎ este o lampǎ tip LED, poate
funcţiona cu compesare şi în sistem diferenţial pe
domeniul 1000 - 10000 NTU.
Turbidimetrul HF SCIENTIFIC DRT-15CE are o
rezoluţie de 0,001NTU şi poatefi folosit panǎ la
valori de 1000 NTU fiin adaptabil pentru
laborator şi mǎsurǎtori în situ.
Turbidimetru portabil Lamotte este un
turbidimetru cu multifascicule modulate.
Are ca domeniu de mǎsurare 0-1,100 NTU
şi o rezolutie de 0,001NTU.