Lumea

interbelică
 1. Emmeline
Pankhurst și
femeia în viața
interbelică
Emmeline Pankhurst și femeia în viața interbelică

1. Emmeline Pankhurst (n. 14 iulie 1858, Manchester - d. 14 iunie 1928 , Londra) născută Emmeline Goulden, a fost o
reprezentantă a mișcării radicale feministe, o militantă (sufragetă) care a luptat pentru drepturile femeii.
2. Emmeline a participat deja la vârsta de 14 ani la întruniri care militau pentru dreptul internațional al femeii. Între
anii 1873 - 1879 a învățat în gimnaziul de fete din Paris. După reîntoarcerea în Manchester, s-a căsătorit, în același
an, cu avocatul Richard Marsden Pankhurst (1834–1898), care era cu 24 de ani mai în vârstă decât ea. Din căsătoria
cu Pankhurst au rezultat cinci copii. Christabel Harriette (1880–1958), Estelle Sylvia (1882–1960), Frank (1884–
1889; car a murit bolnav de difterie la vârsta de cinci ani), Adela (1885–1961) și Harry (1889–1910).
1. După moartea soțului, în anul 1898, Emmeline a început să aibă probleme
financiare, trebuind să trăiască cu copiii dintr-un salariu modest de funcționară de
la starea civilă. La 10 octombrie 1903 a înființat, împreună cu alte patru femei și
fiica ei Christabel, organizația cu vederi radicale „Women’s Social and Political
Union” (Uniunea politică și socială a femeilor), care propaga teoria unei militări
pașnice. Ideea a fost preluată de mișcarea din SUA pentru drepturile femeilor, iar
mai târziu de Mahatma Gandhi, și Martin Luther King. Mișcarea femeilor din
Anglia a recurs și la metode radicale, ca incendieri și atentate cu bombe, ceea ce
a dus la arestarea ei repetată.
2. Pankhurst a devenit activă în mișcarea locală de vot feminin, aderându-se la
Comitetul pentru sufragii feminine din Manchester la scurt timp după căsătorie.
Ulterior a lucrat la promovarea proiectului de lege privind proprietatea femeilor
căsătorite, care a fost elaborat în 1882 de soțul ei.
 Premii și distincții
1. O statuie a lui Pankhurst a fost dezvăluită la Manchester pe 14 decembrie 2018. Numele și imaginea lui Pankhurst
și cele ale altor 58 de susținători ale votului femeilor, inclusiv ale fiicelor sale, sunt gravate la baza unei statui a lui
Millicent Fawcett în Parlamentul din Londra .
 2. Moda
feminină în
perioada
interbelică
1. Moda reprezintă totalitatea practicilor care definesc, la un moment dat, un grup social:atunci când se referă la corpul
uman se iau în considerare practici sociale precum:mişcări ale corpului, gesturi de muncă, îngrijirile corporale, în
final sunt create reprezentările legate de corpul uman.
2. În perioada interbelică, îmbrăcămintea varia de la o zonă geografică la alta, dar şi în funcţie de situaţia materială şi
de mentalitatea individului şi a colectivităţii în care acesta îşi desfăşura activitatea. Pentru unii, îmbrăcămitea
răspundea unei necesităţi fizice, pentru alţii (sau, mai ales, pentru altele), hainele constituiau un etalon al bogăţiei şi
al modernităţii.
 Hainele în mediul rural și urban

1. În perioada interbelică tinerii au renunțat treptat la portul popular în detrimentul ținutelor cumpărate de la oraș. Era
aproape o modă ca tinerii să-și comande haine.

2. La oraș, îmbrăcămintea era mult mai variată. Caracteristica generală a modei din această perioadă a fost tendința de
a deveni tot mai comodă și de a permite o adaptabilitate rapidă la diferitele situații (serviciu, plimbare, activități
casnice, etc.).
 Femeia complicată

1. Moda feminină era complicată, mai ales pentru tineret. În București erau magazine de modă unde se făceau haine la
comandă sau se vindeau gata. Rochiile au devenit mai scurte, “trei sferturi” sau chiar până la genunchi. Talia era
“căzută”, adică peste șolduri, pentru a se pune în relief corpul. Uneori se folosea material transparent, mai ales
pentru bluze. Pălăriile au devenit mai mici, fără multe accesorii. Vopsitul părului era şi el un trend.
2. Femeile bogate purtau blănuri la evenimente. O blană de vulpe argintie sau astrahan, asortată cu bijuterii de aur sau
perle era o caracteristică obligatorie pentru o lady înstărită.
3. arhitectura
urbană
 Arhitectura românească interbelică

1. 1918 - 1944 a fost perioada cu cea mai mare varietate de orientări și căutări stilistice, existând diferențe notabile
între vechiul Regat și teoriile alipite după primul război mondial. Arhitecții au practicat, deseori, arhitecturi diferite.
2. Se observă permanența arhitecturii clasicizante, cu prelungiri ale eclectismului și, după 1935, manifestări ale
clasicismului modern. Arhitectura de tip Art Deco a fost promovată, și a făcut parte dintr-o fază inițială a
modernității. Arhitectura modernă a fost afirmată de lucrările multor arhitecți, împrumutând idei arhitecturii
neoromânești. În acest context, se schimbă atitudinea față de sursele tradiționale de inspirație, se trece prin diferite
faze: de la arheologia decorativă spre semnificațiile profunde ale arhitecturii populare.
3. Arhitecţii români reprezentativi din această perioadă sunt: Ion Mincu, Marcel Iancu, Horia Creangă, Duiliu Marcu,
Petre Antonescu, George Matei Cantacuzino, Octav Doicescu. Primele construcţii moderniste aparţin pictorului
arhitect Marcel Iancu, student în acea vreme în oraşul Zurich, unde împreună cu alte personalităţi înfiinţează în
1916, mişcarea artistică de avangardă DADA.
 Palatul Culturii din Iași

1. Palatul Culturii din Iași este o clădire emblematică, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei curți
domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc.
2. Clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice, având cod LMI IS-II-m-A-03957.01, și din ansamblu mai fac
parte și ruinele curții domnești.
3. Stilul palatului este neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile
semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au
construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri
și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute.
1. Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum”
medieval (grifoni, acvile bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane, portretele
domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află „Sala Henri Coandă”.
1. La faima Palatului Culturii a contribuit și ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii. Având diametrul de 3,25 m,
acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii.
2. Câte doi plaieși, în costume naționale, zugrăviți pe zidul turnului, stau de strajă, încadrând ceasornicul, după
modelul ostenilor pictați la castelul Peleș. Atât vitraliile, cât și crenelurile, în formă de cruce ale turnului, erau
luminate electric în cursul nopții. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a
mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare oră
exactă, "Hora Unirii„.
 4. petrecerea
timpului liber
1. Pe lângă cele obişnuite – mersul la biserică, vizitele în familie – se adăugau altele specifice: plimbarea prin parc,
urmărirea meciurilor de fotbal, a curselor de cai, a curselor de automobile. În Transilvania era destul de răspândit
turismul montan, mai ales în rândul saşilor, care-şi constituiseră mai multe organizaţii cu acest profil.
2. Femeile din „lumea bună” vizitau magazinele de modă, mergeau la coafor, la cofetărie, la diverse expoziţii.
3. Pentru mulţi intelectuali, vizionarea unui spectacol de teatru pe săptămână era practica obişnuită. Cinematografele
erau frecventate de mulţi orăşeni, din diverse straturi sociale; de aceea, sălile de cinematograf erau împărţite pe
categorii, iar preţul biletului era diferenţiat.
1. Pentru o bună parte a intelectualilor, cititul ziarului era o practică obişnuită, mai ales dimineaţa, la cafea. De regulă,
se citeau ziarele independente – „Universul”, „Adevărul”, „Curentul” – mai puţin cele de partid, care erau prea
subiective şi pline de cuvinte grele la adresa adversarilor politici.
5. invenții care
au revoluționat
societatea
interbelică
 Motocicleta cu o singură roată

1. Acest vehicul a fost inventat de italianul M. Goventosa de Udine, în anul 1925. Invenție ce continuă să fie
îmbunătățită până în zilele noastre, ciudata motocicletă interbelică putea atinge viteze de până la 150 de kilometri
pe oră.
 avion

1. Aşa cum locomotiva a făcut lumea mai mică în secolul al nouăsprezecelea, avionul a făcut acelaşi lucru în secolul al
XX-lea, micşorând planeta noastră până la punctul în care o persoană putea zbura oriunde în lume în câteva ore.
 televizorul

1. Prima demonstratie a unei transmisii de televiziune s-a realizat abia in 1926 si poarta semnatura lui John Logie
Baird. Televizorul a atras o altă mare invenţie a secolului XX -televiziunea. Pe 2 noiembrie 1936, BBC a inceput
transmisia primului serviciu de televiziune publica din lume din Palatul londonez Alexandra.
 internetul.

1. Dacă avionul a redus planeta până la punctul în care se putea zbura de la New York la Londra în şase ore, internetul
a făcut posibilă comunicarea şi ”trasportarea” virtuală în câteva secunde. Un factor esenţial în evoluţia internetului a
constituit-o dezvoltarea computerelor, începând din anii 1950. În 1962, Licklider şi Welden Clark au publicat o
lucrare intitulată "On-Line Man Computer Communication", ce oferea una dintre primele viziuni ale societăţii
împânzită de o reţea informatică globală.
6. învățământul
interbelic în
România
1. În perioada interbelică criteriile după care erau evaluaţi elevii erau cu totul altele decât cele din zilele noastre:
spiritul de camaraderie, sârguinţa, voioşia, sensibilitatea şi onestitatea, calităţi care determină caracterul unui om şi
pe care se punea mare preţ.
2. Georgeta Filiti, istoric: „Erau evaluaţi cu grijă şi bunătate. E o relaţie relaxată între profesor şi elevi. Se iau în
seamnă spriritul iscoditor, bunătatea.”
3. S-a stabilit durata învăţământului obligatoriu şi gratuit de 7 ani. S-au construit noi şcoli peste tot în România unită.
S-au înfiinţat licee care să ofere cunoştinţe concrete şi licee care sa reunească toate profilele teoretice: real, modern
şi clasic. Bacalaureatul era cu adevărat un examen de maturitate, sustinuţ în faţa unei comisii formată din profesori
universitari. Examenul atesta cunoştinţele unui elev şi nu liceul urmat.
4. Foarte puţini copii de la ţară ajungeau la liceu din cauza taxele foarte mari. Dar, cunoştinţele învăţate la şcoală i-au
ajutat să devină oameni mari.”
1. Elena Mușat: „Canalizarea pe activităţile practice începe după primii ani de şcolarizare. Făceai 4 ani de teorie apoi,
cei care nu doreau să înveţe(..) în continuare erau canalizaţi spre meserii. Fiecare școală avea grădină şi erau învăţaţi
să cultive plante şi erau orientaţi spre meserii care le puteau fi necesare mai târziu.”