Lumea microorganismelor

- Microorganisme cu structură celulară:

• Eucariote (regnul Eucaryota), constituite din celule cu

structură evoluată: fungi şi protozoare;
• Procariote (regnul Procaryotae), constituite din celule
cu structură primitivă: bacterii şi alge albastre-verzi.

- Entităţi acelulare, la limita viului: virusuri (strict parazite

intracelular).
 Clasificarea bacteriilor

1. Clasificarea fenotipică;
2. Clasificarea analitică;
3. Clasificarea genotipică;

Taxonomie: clasificarea sistematică a

bacteriilor în grupe ordonate şi numirea
lor.
 Clasificarea fenotipică
• După afinitatea tinctorială:
 Gram pozitive;
 Gram negative;
• După formă:
 Sferice sau ovalare – coci;
 Alungite – bacili;
 Virgulă – vibrioni;
 Spiralate – spirochete;
Coloratia Gram
 Clasificarea fenotipică
• După caracterele de cultură:
 Hemoliza, pigmentogeneza, forma, mărimea
coloniilor, mirosul degajat de o cultură;
• După prezenţa sau absenţa unor markeri
biochimici specifici.
• Serotipare: anticorpii formaţi faţă de
antigenele bacteriene unice pot fi folosiţi
pentru identificarea lor.
• După comportamentul faţă de antibiotice
(patern de rezistenţă).
 Clasificarea analitică
• Regn – ordin – familie – gen- specie –
subspecie.
• Ex. Ordin: Eubacteriales
• Ex. Familie: Enterobacteriaceae
• Ex. Gen: Escherihia
• Ex. Specie: Escherihia coli
• Ex. Subspecie: Fusobacterium nucleatum
subsp. nucleatum
 Clasificarea genotipică
• Analiza materialului genetic:
Raportul guanină – citozină
Hibridizarea ADN
Analiza secvenţelor nucleotidice
Ribotipare
Analiza ADN-ului cromosomal
Analiza ADN-ului plasmidic
 Lumea microorganismelor

• Bacteriile au dimensiuni cuprinse între 1 şi 10 μm

şi sunt observate la microscopul optic.
 Structura celulei bacteriene

- Structuri constante
• material nuclear sau nucleoid
• citoplasmă
• membrană citoplasmatică
• perete celular
- Structuri facultative
• glicocalix
• flageli
• pili comuni (fimbrii) şi pili sexuali
• endospor
Structura celulei bacteriene -
schematic
 STRUCTURI ESENTIALE:

Materialul nuclear

Membrana citoplasmatica

Citoplasma

Peretele bacterian (excepţie: nu

este prezent la Mollicutes)
 Peretele celular

structură particulară celulelor procariote;

înveleşte protoplastul în contact intim cu
membrana citoplasmatică;
structura sa diferită condiţionează comportamentul
bacteriilor în coloraţiile diferenţiale: Gram şi
Ziehl-Neelsen;
 peptidoglicanul sau mureina reprezintă
constituentul de bază, constant prezent la bacterii
(excepţie chlamidiile şi micoplasmele).
Compoziţia peretelui dictează comportamentul
diferit in coloraţia Gram
 Coloraţia Gram
• Gram negativ (roşii)
• Gram pozitiv (violet)
Bacterii Gram pozitiv – Streptococcus
(coci sferici, în lanţuri)
 Bacterii Gram negativ – b.g.n.
(Ex. Escherichia, Salmonella) (b.g.n., celule
inflamatorii)
Coloraţia Ziehl- Neelsen
(b.a.a.r şi ne-a.a.r.)
Peretele bacteriilor Gram (+)
Peretele bacteriilor Gram (-)
Forma bacteriilor
 Structuri speciale ale peretelui la
bacterii gram-pozitive
• acizi teichoici (legaţi de peptidoglican) şi
lipoteichoici (legaţi de membrana citoplasmatică)

• polizaharide neutre (e.g. antigenele Lancefield la

streptococi)

• proteine de suprafaţă cu funcţie de

- adezine (implicate în ataşare) sau cu
- efect antifagocitar (proteina M, proteina A, proteine
de legare la fibronectină etc)
 Structuri speciale ale peretelui la
bacterii gram-pozitive
• acizi teichoici (legaţi de peptidoglican) şi lipoteicoici
(legaţi de membrana citoplasmatică)
– apar ca structuri fibrilare pe suprafaţa celulei
– au următoarele funţii:
• Ag de specificitate;
• leagă ioni de Mg şi enzime autolitice;
• se ataşează de suprafaţa celulelor eucariote (factori de
ataşare/colonizare);
• se leagă de receptori de pe suprafaţa macrofagelor, cu
eliberare de citokine proinflamatorii;
• prezintă receptori pentru bacteriofagi (virusuri ale bacteriilor)
sau bacteriocine (antibiotice produse de bacterii);
Structuri speciale ale peretelui la bacterii
gram-negativ
• membrana externă reprezentată de
- 2 straturi asimetrice din fosfolipide;
- stratul extern care include LPS (lipopolizaharidul),
moleculă complexă cu trei regiuni:
• lipidul A (endotoxina);
• core (miez) sau Ag R, de natură polizaharidică;
• Ag O, cu specificitate de grup, format din unităţi
oligozaharidice repetate;
- lipoproteine care leagă membrana externă de
peptidoglican;
Structuri speciale ale peretelui la bacterii
gram-negativ
- porine, molecule proteice în triplet, care
formează pori pentru pasajul unor molecule
hidrofile;
- proteine cu rol în transportul specific al unor
molecule (vit. B12, aa, nucleozide);
- proteine receptor pentru complexul “Fe-
siderofor”, pentru bacteriofagi sau bacteriocine;
- proteine cu rol în patogenitate (adezine sau cu
efect antifagocitar).
 Membrana externă
* Membrana externă opreşte accesul spre protoplast
a unor substanţe cu greutate moleculară mare şi a
unor molecule hidrofobe potenţial nocive.

* In consecinţă, bacteriile gram-negative sunt

mai rezistente decât cele gram-pozitive la
dezinfectante, antiseptice, antibiotice.
 Structuri speciale ale peretelui la bacterii
a.a.r.

• arabinogalactan, polizaharid cu unele proprietăţi ale endotoxinei;

• acizi micolici – acizi graşi cu catene lungă (C70-C90)
• Complexul arabinogalactan – acizi micolici conferă:
- comportarea particulară în coloraţia Ziehl-Neelsen;
- rezistenţa la factori de mediu (desicaţie, dezinfectante, antibiotice) ;
• lipide de suprafaţă (sulfolipide, fosfolipide, cord factor), cu rol in
patogenitate; complexul lipoarabinoglican si fosfilipide, induce reacţia
tisulară caracteristiă (formarea de granuloame, metaplazierea macrofagelor
în celule gigante (celule Langhans) şi celule epitelioide)
• micozide (sunt peptidoglicolipide, glicolipide), formează la exterior un
înveliş, care contribuie la supravieţuirea in celule fagocitare (rezistent la
enzimele lizozomale din fagolizozomul macrofagelor) – sunt bacterii
facultativ intracelulare.
 Bacterii cu perete modificat

• protoplaşti (la bacterii gram-pozitive ) şi sferoplaşti (la bacterii

gram-negative);
- apar sub efectul unor agenţi inhibitori ai peptidoglicanului (lizozim,
antibiotice);
- pot supravieţui în medii hipertone, pot fi metabolic active dar nu pot să
se multiplice;
- sferoplaştii, în absenţa agentului inductor, pot reveni la forma de
origine.
• forme L
- apar spontan sau sub efectul unor agenţi inductori (şoc osmotic sau
termic, antibiotice);
- pot să se multiplice (mai lent), dând colonii cu aspect particular ( aspect
de “ou prăjit”);
- pot fi reversibile sau stabile.
 Glicocalix
• a treia structură de înveliş, constiuită din polizaharide ( la
Bacillus anthracis structură polipeptidică);
• se prezintă sub două forme:
- capsula (glicocalix dens: nu poate fi separat prin centrifugare, nu
este penetrat de coloranţi, deci este vizibil doar in coloraţii negative cu
tuş de India sau nigrizină)
- glicocalix lax (slime: poate fi separat prin centrifugare, este
penetrat de particule colorate – vizibil in ME, după coloraţii speciale –
roşu ruteniu)
• funcţii:
- conferă rezistenţă la fagocitoză şi agenţi chimici
(antibiotice);
- ligant la receptorii de pe suprafaţa celulelor eucariote sau
suprafeţe inerte;
- Ag de specificitate (Ag K).
 Endospor

• celulă bacteriană inactivă metabolic, cu citoplasma

deshidratată, protejată de structuri de suprafaţă
suplimentare (cortex, tunică, exosporium);
• protoplastul deshidratat conţine cantităţi mari de
dipicolinat de Ca (conferă termorezistenţa);
• sporul este deosebit de rezistent la factori de mediu
(agenţi fizici şi chimici);
• prezenţa, forma şi dispoziţia sporului constituie
criteriu taxonomic;
• poate germina în condiţii favorabile de mediu,
generând bacteria de origine.
 Sporularea versus germinarea
• Sporularea -transformarea bacteriei în
spor – în stare deshidratată, supravieţuire
îndelungată.
• Condiţii favorabile – germinarea: este
activată o autolizină a cortexului; apa şi
nutrienţii difuzează spre protoplast –
rehidratare – ruperea învelişurilor sporale
– eliberarea bacteriei sub formă
vegetativă.