1.

Bacteriile, Forma, Dimensiuni, Mod de grupare si Strctura

FORME

Principale: - Coc, bacil, vibrion,spirochete;

Intermediare:- cocoidă, cocobacil

Asimetrice -bombată (măciucă, haltere) Corynebacterium, Ianceolată - Streptococcus p,

Reniformă

DIMENSIUNI

Lungime: - 0,1 – 15 
Cele mici: - 0,1 – 2 - 3 . Brucella, Pasteurella
Cele mari: - 10 - 15 . Bacillus şi Clostridium.
Diametrul transversal: 0,2 – 2 - 3 .

MODURI DE GRUPARE
Diplo - diplococ, diplobacil

Strepto - streptococ, streptobacil.

Tetrada – 4 coci

Sarcina - 8 coci

Ciorchine - Staphylococ

Palisadă - grilaj

Litere chinezeşti

Filament

Forme ramificate

Structura celulei bacteriene

ÎNVELIŞUL

Membrana citoplasmatică

Are grosime de 7,5 - 10 nanometri, cu structură trilamelară.

Scheletul biochimic al membranei este constituit dintr-un dublu strat de

fosfolipide amfipatice cu orientare polară a regiunilor hidrofile spre exterior,

respectiv interior şi a celor hidrofobe faţă în faţă.

Acest strat conferă membranei rolul de barieră osmotică şi oferă

numeroaselor proteine enzimatice un sediu care permite deplasarea lor către

exteriorul sau interiorul celulei.

Membrana citoplasmatică permite separarea conţinutului celulei de mediu,

serveşte drept filtru selectiv care permite accesul în celulă a unor substanţe

nutritive şi eliminarea metaboliţilor.

Mezozomii; amplificări ale membranei citoplasmatice rezultate din

invaginarea şi plierea ei spre interior. Mezozomii pot fi: veziculari, lamelari sau

tubulari, în funcţie de configuraţia pliurilor, iar după localizare sunt: septali,

periferici şi nucleari.

PERETELE CELULAR

Situat la exteriorul membranei citoplsmatice, mai gros ca aceasta, rigid şi

poros. Grosimea sa este de 15-35 nanometri; nu conţine celuloză.

Peretele bacteriilor gram pozitive este constituit dintr-un ansamblu

molecular numit peptidoglican sau mureină, format dintr-o componentă peptidică

şi una glicanică.

Peretele bacteriilor gram negative:

- mai subţire, grad de rigiditate mai redus şi o structură mai complexă.

- membrana externă: complex hipopoliglucidic intercalat între două

molecule de fosfolipide şi două tipuri de proteine.

- complex lipopoliglucidic: lipida A, porţiunea centrală R şi poliglucidul O.

- complexul peptidoglican - lipoproteină: cu legături covalente.

- Spaţiul periplasmic: conţine numeroase enzime şi este situat între

membrana citoplasmatică şi perete.

Protoblaştii sunt celule lipsite de perete celular obţinute prin tratarea

bacteriilor gram pozitive cu lizezim sau penicilină.

Sferoblaştii - se obţin în aceleaşi condiţii, la bacteriile Gram negative

păstrând însă porţiuni din peretele celular datorită compuşilor lipidici care nu sunt

atacaţi de factorii litici.

CAPSULA

Componentă a învelişului prezentă numai Ia anumite specii de bacterii şi în

anumite condiţii de mediu.

Pe baza aderenţei la peretele celular se disting:

- microcapsula - strat fin şi aderent de perete. (Pasteurella);

- capsula propriuzisă (B. anthracis şi Streptococcus pneumoniae;

- substanţa mucoasă capsulară moale, difuză (Klebsiella pneumoniae);

- zooglea: masă mucilaginoasă în care sunt înglobate bacteriile - speciile

saprofite.

Structura chimică şi antigenică,care poate fi de natură polizaharidică sau

polipeptidică.

Antigenii sunt fie antigeni compleţi fie haptene.

Variabilitate: variaţiile fenotipice se produc sub influenţa factorilor de mediu

iar cele genotipice sunt rezultatul mutaţiilor.

Glicocalixul: reţea de fibre de natură poliglucidică cu aspect de pâslă

situată exterior peretelui celular, prezent numai la bacteriile care sunt în condiţii

naturale de mediu şi absent in vitro.

Realizează ataşarea bacteriilor de substraturi şi este un factor de

patogenitate contribuind la determinarea sau menţinerea infecţiilor, şi având un

rol de apărare a bacteriei faţă de microorganismele cere o pot parazita(bacteriofagi şi bacterii
prădătoare)

CONŢINUTUL CELULEI

Materialul genetic:

Nuclear: reprezentat de genom, nu are membrană proprie faţă de

eucariote, este constituit dintr-un singur cromozom (o masă compactă formată din

ADN bicatenar, pliat prin răsucire şi suprarăsucire cu formă sferică sau alungită).

Plasmidele - sunt molecule mici de ADN bicatenar independente de

cromozom .

CITOPLASMĂ

Are consistenţa unui gel, nu prezintă curenţi şi nici deplasări evidente ale

componentelor. Conţine material genetic şi structuri cu caracter de granule,

incluzii şi vacuole. Nu conţine mitocondrii şi reticul citoplasmatic.

Ribozomii (Granulele lui Palade) - sediul sunt zei proteice.

Rhapidozomii - semnificaţi biologica necunoscută.

Incluziile:

a. constituite din polimeri organici: incluzii de amidon şi glicogen şi incluzii

de acid polibetahidroxibutiric.

b. incluzii de polimeri anorganici, incluzii de polimetafosfat (corpusculii

Babeş -Ernst).

Magnetozomii

Cromatoforii - fotosinteză

Vacuolele - conţin lichid cu rol în reglarea presiunii osmotice sau gaz de

regulă azot .

Echipament enzimatic-metabolismul celulei.

ORGANITELE CELULARE

Cillii (flagelii) - formaţiuni cilindrice lungi şi subţiri cu rol în mişcare, după

numărul şi distribuţia lor se foloseşte următoarea terminologie:

- atriha (fără cili);

- monotriha (un cil polar);

-amfitriha (doi cili polari);

- lofotriha (un smoc cili la unul din poli);

- peritriha (mai mulţi pe întreaga suprafaţă).

Părţile componente ale unui cil:

-corpusculul bazal (compus din două discuri la bacteriile Gram pozitive şi

4 la cele Gram negative);

- articulaţia sau cârligul;

- filamentul helicoidal extracelular.

Pilii (fimbriile) - structuri foarte subţiri şi scurte de origine intracelulară,

sistematizându-se în 6 tipuri: I II III IV V şi F (pil sexual sau donor). Au o structură

proteică (fimbrilină), iar particular, cei F sunt constituiţi din fosfoglicoproteine. Au

următoarele roluri:

- un surplus de vitalitate în comparaţie cu bacteriile nepliate;

- capacitatea de adeziune pe celule şi alte substraturi;

- activitate aglutinantă a globulelor roşii;

- formarea de membrane la suprafaţa culturilor în medii lichide, consecutiv

unirii germenilor şi constituirii lor în mase bacteriene.

Pilii de tip F sunt determinaţi genetic de o plasmidă sau episom numit

factorul F (de fertilitate sau de sex).

Recent au fost descrişi pilii I care se deosebesc de pilii F prin absenţa

canalului axial şi prin faptul că sinteza lor este controlată genetic de o plasmida

Col. Pilul F îndeplineşte un rol analog unui organ copulator. Ca urmare a fixării

extremităţii lui pe o celulă F¯

prin lumenul său central se realizează transferul de

material genetic de la celula F+

la celula F¯

în cadrul procesului de conjugare.

Conjugarea este o formă primitivă de sexualitate singura posibilă la

bacterii.

Pilii de tip F sunt evidenţiabili la unele bacterii cu ajutorul unor bacteriogagi

fără coadă, numiţi şi fagi masculi, care au specificitate numai pentru piIul sexual.

Cultivarea bacteriilor tipuri de medii de cultura si tehnicile de insamantare ale acestora

Cultura bacteriana reprezinta rezultatul inmultirii germenilor intr un mediu favorabil.

Se caracterizeaza printr un nr mare de indivizi, care formeaza o populatie bacteriana.

Aspectul culturii bacteriene este dependent de specie, de varsta culturii si de mediul de cultura.

Bacteriie pot fi cultivate pe:

-medii artificiale;

-culturi celulare;

-ou embrionat de gaina;

-animale de experienta;

Culturile bacteriene pe medii artificiale:

In medii lichide culturile bacteriene determina aparitia unei turbiditati dupa 18-20 h.

In fuctie de aspectul turbiditatii culturile pot fi:

Culturi S, turbiditatea este omogena;

Culturi R, mediul este limpede;

Pe medii solide se insamanteaza produsul pathologic prin procedee de dispersie in care cautams a
izolam bacteriile cat mai mult unele pe altele;

Cultura bacteriana apare sub forma de colonie dupa 4 h.

Colonia bacteriana reprezinta totaitatea germenior rezultati din multiplicarea unei singure cellule
bacteriene.

Aspectul coloniilor:

Colonii de tip S au aspect neted, lucios, cu margini drepte de consistenta untoasa, diametrul de 1
2 mm, se pot detasa parti din colonie;

Colonii de tip R au aspect aspru rugos, cu margini neregulate, nu se poate detasa o parte din
colonie;

Colonii de tip M –prezinta o suprafata neteda mucoasa,sunt variante de colonii S ale germenilor
cu capsula (es coloniie Klebsiella), au tendinta de a conflua intre ele;

Colonii de tip G-sunt colonii pitice, acest tip de colonii result in urma actiunii antibioticelor
asupra germenilor care in mod normal dau colonii mari;

Tipuri de medii de cultura:

Dupa consistenta mediile de cultura pot fi:

- medii lichide.

Uzual se folosesc 2 medii lichide:

 Apa peptonata;
 Bulion (reprezinta filtratul macerat din carnea de vita fara grasimi sau aponevroze}
- medii solide

Cel mai uzual mediu solid este geloza. Aceasta se obtine prin gelificarea bulionului fierbinte Cu
2 la suta agar- agar (o alga marina).

Mediile solide datorita vascozitatii lor fixeaza bacteriile in punctul de inoculare, formandu-se
colonii.

Geloza este un mediu solid simplu. Pe acest mediu cresc bine bacterii ca stafilococul, bacilul
Coli, bacilul pioceanic.

- Medii semisolide
 Se obtin prin gelificarea cu numai 0,5 la suta agar a mediilor lichide. Repartizate in
cloana sunt flosite petru studiul mobilitatii bacteriilor, al unor caractere biochimice.

Dupa compozitie mediile de cultura sunt:

- Medii simple, bullion sau apa peptonata, contin numi extractul de carne clorura de
sodium. Se folosesc pentru bacterii bine echipate enzymatic;
- Medii imbogatite, in afara de mediul de baza bulin geloza mai contin sange, ser,
vitamine, sunt utilizate pentru probele monomicrobiene, fara flora saprofita cu germeni
pretentiosi avand echipament enzimatic sarac.
- Medii de inbogatire, au un substrat care stimuleaza flora patogenaa si o inhiba pe cea
saprfita
- Medii selective, contin substante cu acctiune inhibanta asupra altor bacterii decat
acelea a caror izolare se urmareste
- Medii elective – contin substrat foarte favorabil unei anumite specii patogene, dar care
nu influenteaza flora saprofita
- Medii diferentiale –diferentiaza speciile intre ele in functie de echipamentul enzimatic al
germenilor, deci diferentierea se face pe baza caractereor biochimice
- Medii de transport – contin substante care inhiba cresterea tuturor speciilor timp de 24
h, necesare transportului produseor patologice de la locul de recoltare la laboratorul
microbioogic, germenii patogeni fiind astfel protejati de agresiunea florei de asociatie
De ex mediul Carry-Blair –este folosit la transportul materiilor fecale
- Mediile pentru germeni strict anaerobi- fie lichide fie solide, asigura conditii de stricta
anaerobioza

Tehnici de insamantare
Insamantarea in medii lichide
Tehnica insamantarii cu ansa bacteriologica.
Ansa cu firul inrosit in flacara se introduce in recipientul ce contine prelevatul, se raceste
alipind-o de peretele recipientului, apoi se ia o portiune din produs. Se scoate dopul
recipientului cu mediu si se flambeaza gura acestuia. Materialul luat pe bucla ansei din
prelevat este introdus in mediul din recipientul deschis sub protectia flacarii. Se
descarca ansa pe peretele recipientului, agitand usor lichidul, se flambeaza din nou gura
recipientului si dopul cu care apoi se astupa recipientul. Dupa insamantare, ansa se
sterilizeaza din nou prin incalzire la rosu.

Tehnica insamantarii cu pipeta. Daca se lucreaza cu pipeta gradata, aceasta se scoate

din ambalajul steril si se introduce rapid in flacara atat capatul cat si toata lungimea ei.
Se controleaza apoi racirea ei prin flambare. Daca se lucreaza cu pipeta Pasteur, se rupe
varful efilat al pipetei, dupa care se flambeaza capatul.
Pipeta flambata si racita se introduce in recipientul cu produsul prelevat si se aspira de
la cateva picaturi pana la 1 sau mai multi ml, in raport cu materialul de insamantat si
cantitatea de mediu de cultura.
Pipeta trebuie manipulata cu grija pentru a nu uda dopul de vata. Materialul aspirat in
pipeta se insamanteaza in recipientul cu mediu nutritiv cu aceleasi precautiuni de
flambare a gatului recipientelor si a dopurilor respective.
Pipeta folosita se pune intr-un pahar cu amestec sulfo-cromic, aspiranduse din amestec
pana la aproximativ 1 cm sub dop.
Tampoanele care au servit la recoltarea produselor patologice vor fi descarcate direct in
mediu, dupa care vor fi introduse in tub si puse in galeata de infecte
Insamantari pe medii solide Tehnica insamantarii in suprafata. Insamantarea pe
suprafata mediilor mediilor solide se poate face cu ansa. Cu bagheta de sticla indoita
sub forma de L, cu tampoane, cu pipete, etc. In cursul insamantarii se iau aceleasi
precautiuni pentru pastrarea sterilitatii ca si la operatiunile de insamantare in medii
lichide.
Cand se insamanteaza medii care au fost solidifacte in tuburi, in pozitie inclinata, se
executa pe suprafata mediului miscari in zig-zag, de la baza catre exterior, cu precautia
de a nu zgaria suprafata mediului. In cazul mediilor solidificate in coloana dreapta,
insamantarea se face prin intepare in profunzime. In placi Petri, in care s-a turnat un
strat de mediu gelozat, insamantarea se poate face cu ansa, cu bagheta de sticla sau cu
tamponul de recoltare.
Placa se tine in apropierea flacarii iar operatiunea de insamantare trebuie executata
rapid pentru a se evita patrunderea altor microorganisme din exterior. Tehnica
insamantarii prin incorporare. Se lichefiaza mediul prin incalzire la 80oC, se raceste la
50oC si se introduce produsul de insamantat cu o pipeta sterila. Se omogenizeaza prin
usoara rotire a recipientului. Mediul astfel insamantat se toarna dupa caz, in placi Petri
sterile, sau se lasa ca atare in recipientul in care s-a facut

Tehnici de insamantare cu izolarea agentului microbian in cultura pura

Acestea urmaresc obtinerea dintr-un produs bacterian, in general cu continut
polimicrobian, a agentului etiologic, izolat in cultura pura. Debarasarea de celelalte
specii microbiene de balast care alcatuiesc flora de asociatie se realizeaza prin diferite
metode care pot actiona fie direct asupra florei de asociatie, inhiband-o in dezvoltarea
ei, fie indirect, actionand asupra germenului pe care dorim sa-l izolam, favorizandu-I
acestuia, in mod cu totul preferential, dezvoltarea. Tehnicile de izolare in cultura pura
pot fi generale sau speciale. Tehnicile generale mai frecvent utilizate sunt de dilutii
succesive in medii lichide sau de epuizare pe medii solide. Tehnica dilutiilor succesive in
medii lichide. In acest scop se utilizeaza un sir de epprubete cu aceeasi cantitate de
mediu lichid. Se introduce, cu o pipeta, o picatura din amestecul de germeni in primul
tub. Se agita continutul eprubetei. Apoi, schimbandu-se pentru fiecare eprubeta
pipetele, se trece succesiv dintr-o eprubeta in cealalta cate o picatura. Aceasta tehnica
se completeaza cu efectuarea de treceri pe medii solide: din fiecare tub insamantat se
trece, de fiecare cu o alta pipeta, cate o picatura, pe cate un tub sau o placa cu geloza.
Aceasta tehnica a dilutiilor succesive se poate face si in lichidul de condensare al
mediilor solide, urmand aceeasi metodologie.

Tehnica epuizarii ansei pe medii solide se realizeaza prin insamantari cu ansa

bacteriologica, incarcata o singura data cu amestecul de germeni, intr-un sir de
eprubete cu geloza inclinata, fara a steriliza sau a reincarca ansa bacteriologica pe
parcurs. Astfel se epuizeaza continutul ansei si, in final, se ajunge sa se insamanteze
numai cateva celule microbiene intr-un tub care prin incubare la termostat vor da
nastere la colonii microbiene izolate. O astfel de colonie trecuta (replicata) pe un alt tub
cu mediu, dupa incubare da nastere la o cultura pura.

Tehnica diseminarii (dispersiei) cu ansa pe medii solide. Cu ansa bacteriologica incarcata

cu produsul patologic se descriu pe suprafata unui mediu solid, turnat intr-o placa Petri,
niste striuri paralele. Dupa descrierea fiecarui grup de striatiuni paralele, ansa
bacteriologica va fi sterilizata prin incalzire la incadescenta si nu va fi incarcata cu
inoculul amestec decat o singura data la inceput. In momentul intersectarii cu striurile
precedente, ansa este reincarcata cu o cantitate de inocul, dar o cantitate din ce in ce
mai mica, pana ce se va ajunge la cateva celule microbiene izolate ce vor fi diseminate
pe placa si vor da nastere la colonii microbiene izolate.
Tehnici speciale de izolare. Sunt utilizate cand urmarim izolarea anumitor specii
bacteriene dintr-un produs polimicrobian. Ele se realizeaza cu diverse mijloace fizice,
chimice sau biologice. Dintre mijloacele fixe, de izolare, mentionam incalzirea o ora la
80oC, a amestecului de germeni, care se practica pentru a izola germenii sporulati de
formele vegetative de microbi. De asemenea, filtrarea printr-un filtru bacteriologic
permite izolarea unui virus ce strabate porii filtrului, dintr-un amestec cu bacterii ce sunt
retinute de acesta.
Ca metode chimice mentionam: mediile de cultura selective care contin un agent
inhibitor pentru flora de asociatie (mediul Lowenstein care contine verde malachit
inhiba flora de asociatie si permite izolarea bacilului Koch); mediile elective care contin
un substrat nutritiv ce, convenind preferential speciei ce dorim sa o izolam, permite
dezvoltarea sa mai rapida (mediul Loffler electiv pentru bacilul difteric) si mediile
diferentiale care permit relevarea unor caractere enzimatice proprii germenilor vizati de
a fi izolati din amestec (mediul IstratiMeitert utilizat in izolarea dintr-o coprocultura a
unor enterobacterii lactozo pozitive sau negative).
Ca metode biologice de izolare mentionam metoda de insamantare pe medii cu agenti
biologici selectivi, deci utilizarea de medii selective pe baza de antibiotice (mediul
selectiv LCN pentru izolarea meningococului care contine Lincomicina, Colimicina si
Nistatin), si utilizarea unor animale de laborator pentru izolarea unor specii bacteriene
dintr-un amestec - de exemplu, inocularea subcutanata a soarecelui alb cu o sputa in
care se gaseste un pneumococ. Dupa 1-4 zile de la inoculare, soarecele face o infectie
septicemica letala cu pneumococ, putandu-se izola in cultura pura acest germen din
sange. Un alt exemplu il constituie inocularea subcutanata la un cobai a unui produs
patologic in care se gaseste bacilul Koch. Din viscerele acestui cobai dupa un interval
variabil de timp, 1-6 luni, se va putea izola, in cultura pura, bacilul Koch. Metoda izolarii
unui singur microb prin micromanipulare se poate realiza cu ajutorul unui
micromanipulator, a unei aparaturi speciale si a unor microinstrumente (pipete, anse,
pense, seringi, etc.) dar metoda nu este de uz curent, ea fiind utilizata exclusiv in scop
de cercetare.

3.Sterilizarea si dezinfectia, definitie, tipuri de sterilizare si substante folosite la

sterilizare

Dezinfecţie - procedura de distrugere a majorităţii microorganismelor patogene sau

nepatogene de pe orice suprafeţe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi fizici şi/sau
chimici;
Sterilizarea face parte din categoria procedurilor speciale ale cărei rezultate depind de
buna funcţionare a aparaturii utilizate, păstrarea corespunzătoare a materialelor
sterilizate şi aplicarea corectă a procedurilor de sterilizare.

Art. 44 - (1) În unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin metode

fizice (abur sub presiune, căldură uscată) sau fizico-chimice (etilen oxid, formaldehidă,
plasmă). (2) Sterilizarea la temperatură uscată (etuvă/pupinel) este permisă numai în
laboratoarele de microbiologie. (3) Aparatura de sterilizare cu metode fizico-chimice de
tipul sterilizatoarelor cu etilen-oxid sau formaldehidă poate fi utilizată în unităţile
sanitare pentru o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentului
ordin.

Art. 45 - Sterilizarea cu abur sub presiune este metoda recomandată, dacă dispozitivul
medical suportă această procedură.
Art. 46 - Metoda combinată fizico-chimică se utilizează în cazul sterilizării dispozitivelor
sensibile la căldură înaltă, prin acţiunea peroxidului de hidrogen ca agent de sterilizare.
Art. 47 - Sterilizarea se realizează numai cu aparate autorizate şi avizate, conform
prevederilor legale în vigoare şi care respectă standardul EN 13.060 pentru autoclavele
de capacitate mică (cu prevacuum şi postvacuum), respectiv standardul EN 285 pentru
autoclavele de capacitate mare. Art. 48 - Presiunea, temperatura şi timpul de sterilizare
reprezintă valori care, urmărite, demonstrează eficacitatea sterilizării în funcţie de
aparat.
Art. 68 - (1) Sterilizarea cu oxid de etilenă nu trebuie să reprezinte o metodă uzuală de
sterilizare având în vedere riscul toxic pentru personalul staţiei de sterilizare, pentru cei
care manipulează sau pentru pacienţii la care se utilizează obiectele sterilizate prin
această metodă, motiv pentru care aceasta trebuie utilizată în cazuri excepţionale, când
nu există alte mijloace de sterilizare. (2) Este interzisă utilizarea sterilizării cu oxid de
etilenă pentru sterilizarea materialului medico-chirurgical în urgenţă. (3) Este interzisă
sterilizarea cu oxid de etilenă a materialului medico-chirurgical a cărui compatibilitate
de etilen oxid nu este cunoscută.

4. Recoltarea si transportul produselor biologice, a apei si a alimentelor pentru

examenele de laborator, recoltarea si transport produselor patologice (sange, secretii
purulnte, secretii uretrale si vaginale, exudat naz faringian, sputa, urina, materii
fecale) recoltarea apei pentru examenul bacteriologic si fizico chimic; recoltarea
alimentelor pentru controlul sanitar)
În alegerea metodelor de recoltare, conservare şi transport a produselor biologice, a
tehnicilor de prelucrare bacteriologică, cât şi pentru interpretarea rezultatelor privind
implicarea etiologică a bacteriei/bacteriilor izolate, este necesar să se ţină seama de
natura produsului în momentul prelevării sale.
Din acest punct de vedere se diferenţiază:
 probe în mod normal, sterile (sânge, L.C.R., exudate din seroase, urină)
 probe care se contaminează în cursul eliminării din organism, cu flora normală a
traiectelor de eliminare (urină, spută);
 probe contaminate (materii fecale, exudat nazo-faringian, puroi din plăgi, arsuri,
secreţii vaginale) şi care provin din zone normal colonizate cu microbi ale organismului.
Recoltarea este unul din punctele de întâlnire dintre clinică şi laboratorul de
microbiologie.
Dacă recoltarea nu este corectă, nici o tehnică de laborator nu va putea îndrepta
această eroare.
Greşelile de recoltare sunt cele mai frecvente cauze ale nereuşitei diagnosticului
microbiologic sau, mai grav, ale unui diagnostic eronat.
 De aceea trebuie să se cunoască
:  care este produsul biologic în care se pot găsi bacteriile suspecte în funcţie de etapa
clinică de evoluţie a bolii;
 care este momentul optim de recoltare în timpul zilei;
 dacă proba este în mod normal sterilă sau prezintă floră normală;
 care este procedeul cel mai corect de recoltare pentru a se evita contaminarea probei
cu germeni din mediul extern. Instrumentele cu care se face recoltarea şi recipientele în
care se introduce proba trebuie să fie sterile;
 care este cantitatea necesară din fiecare probă;
 cum trebuie ambalat acel produs pentru a-i feri de contaminare pe cei care îl
manipulează;
 care este timpul optim de transport la laborator pentru a fi prelucrat;
 care sunt procedeele de conservare a probelor când acestea nu pot fi trimise imediat
la laborator;
Produsele biologice vor fi însoţite de buletinul de analiză în care trebuie înscrise:
numele şi prenumele pacientului, vârsta, domiciliul, numărul foii de observaţie, secţia în
care este internat, data internării, data şi ora recoltării, diagnosticul de prezumţie, felul
şi provenienţa probei, indicaţii asupra tratamentului cu antibiotice urmat. Laboratorul
trebuie să insiste ca medicii practicieni să trimită, împreună cu proba, date anamnestice
şi orice alte date care să ajute laboratorul în alegerea celei mai rapide şi performante
metode de diagnostic. Nu este permis ca laboratorul să fie punctul de tranzit al unor
probe fără nume şi istoric.
Sputa
Recoltarea corectă este dificilă deoarece trebuie obţinut un produs reprezentativ care să
conţină microorganisme din spută, nu din salivă şi din căile respiratorii superioare. La
adult recoltarea se face dimineaţa, deoarece în cursul nopţii se adună secreţii mai
abundente. Se pot face două tipuri de recoltări:
 indirectă: pacientul este invitat să efectueze o clătire energică a cavităţi bucale cu ser
fiziologic (nu se folosesc soluţii antiseptice)şi un periaj simplu al dinţilor apoi să tuşească
şi să expectoreze într-un recipient steril (cutie Petri sau alt recipient steril de unică
folosinţă), 2 ml în infecţiile acute, întreaga expectoraţie matinală sau cea eliminată într-
un interval de 1-2 h la tuşitorii cronici, la pacienţii neintubaţi, cooperanţi.
 directă: prin bronhoscopie sau prin puncţie traheală. La copii recoltarea se face prin
spălătură gastrică sau sondaj gastric deoarece aceştia îşi înghit sputa.

Sângele
Sângele este un produs în mod normal steril, având la dispoziţie capacităţi de clearance
microbian. Ca produs patologic acesta poate fi recoltat pentru examen bacteriologic sau
pentru examen serologic.
a. Pentru examenul bacteriologic se efectuează hemocultura, care stabileşte prezenţa
bacteriilor în sânge prin însămânţarea unei probe de sânge într-un mediu de cultură
adecvat. Este indicată în cazul pacienților cu suspiciune de septicemie/bacteriemie,
cu sindrom febril prelungit/sindrom infecțios sever, afecțiuni valvulare, febra de
cauză neprecizată etc. Timpul optim de recoltare este imediat ce frisonul şi-a făcut
apariţia (adică la 1-2 ore de le pătrunderea bacteriilor în sânge, după care acestea
încep să se multiplice).
Presupune respectarea condiţiilor:
 personal calificat (cu respectarea regulilor de igienă mâinilor, utilizarea măştii,
mănuşilor de protecţie),
 antiseptizarea tegumentelor cu o soluţie de alcool şi chlorhexidină,
 după puncţia venoasă - se însămânţează sângele imediat pe: 3 seturi de flacoane
(de tip BACTALERT® sau BACTEC®), care conțin medii de cultură lichide pentru
bacterii aerobe, anaerobe și fungi,
 cu asigurarea unui raport adecvat sânge/mediu (1/10-1/5), adică 5- 10 ml sânge
venos la 50 ml mediu lichid de cultură (raport optim pentru diluarea sângelui şi
împiedicarea activităţii factorilor antimicrobieni naturali) înainte de iniţierea
antibioterapiei!!!!
Tehnica de recoltare: se aşază pacientul cu braţul confortabil pentru a evidenţia cât
mai bine venele de la plica cotului (la sugar se recoltează sânge prin puncţia venei
jugulare).
Se decontaminează plica cotului pe o suprafaţă mare, cu produse biocide care se
regăsesc în registrul de biocide. Se aplică garoul deasupra plicii cotului pentru
hemostază şi evidenţierea venelor.
Se imobilizează vena cea mai accesibilă cu arătătorul mâinii stângi şi cu dreapta se
puncţionează, extrăgându-se 5-10 ml de sânge (la sugar 1-3 ml sânge).
După recoltare se dă drumul la garou, se retrage acul şi se face hemostaza cu
tampon de vată cu alcool.
Apoi se schimbă acul de puncţie cu acul de rezervă.
Sângele se însămânţează imediat pe medii de cultură lichide, în cele 3 seturi de
flacoane, agitând uşor, pentru omogenizarea cu mediul. În prezent există pe piaţă
flacoane cu medii de cultură ce conţin substanţe cu efect neutralizant asupra
antibioticelor (utile în cazul în care pacientul a fost tratat cu antibiotice). După
recoltare, flacoanele de hemocultură se vor eticheta corect și vor fi trimise către
laboratorul de microbiologie.
 Mediile de cultură astfel însămânţate se introduc în incubatoare speciale de tip
Bactec®sau Bactalert®, care asigură temperatura de 37°C şi semnalizează prin
semnal luminos şi sonor hemoculturile pozitive/negative.
Cele pozitive vor fi ulterior însămânţate de către personalul din laborator pe medii
solide în vederea identificării germenilor.

b. În cadrul examenului serologic se urmăreşte punerea în evidenţă a anticorpilor din

serul de cercetat. În acest scop se recoltează 10 ml de sânge integral într-un
recipient steril şi se lasă la temperatura camerei timp de 1-2 ore pentru depunerea
cheagului de sânge deasupra rămânând plasma. Plasma se decantează într-un
recipient steril şi este apoi centrifugată obţinând serul din care se fac teste pentru
diagnosticul serologic.

Puroiul

Puroiul reprezintă un lichid vâscos format din leucocite întregi sau alterate, microorganisme,
resturi celulare şi fibrină.

- din colecţii purulente închise recoltarea se face prin aspirarea cu o seringă cu ac fin (cel mai
frecvent de către chirurg când acesta deschide colecţia), după o prealabilă antisepsie a
tegumentelor şi transferarea produsului într-un recipient steril cu mediu de transport (care
poate asigură şi condiţii de anaerobioză);

nu se recoltează puroiul de la suprafaţa colecţiei deoarece acesta conţine bacterii moarte.

După toaleta plăgii se recoltează serozitate din profunzimea ei. Transportul către laboratorul de
specialitate trebuie realizat în intervalul maxim de 1 oră; - din colecţii purulente deschise
recoltarea (se poate efectua şi în laborator). Se realizează prin ştergerea în prealabil a
exudatului de la suprafaţă cu ser fiziologic steril şi introducerea tamponului steril profund în
leziune, după care este inserat în tubul cu mediul de transport Amies. În cazul colecţiilor
purulente fistulizate se efectuează dezinfecţia tegumentului cu tinctură de iod. Se introduce
pipeta Pasteur pe traiectul fistulei şi se aspiră.

Materiile fecale

În general, se examinează probele de scaun eliminat spontan. Pacientul este instruit să nu

contamineze scaunul cu urină, după care este invitat să defecheze într-un recipient steril cu
mediu de transport prevăzut cu dop etanş la care este adaptată o linguriţă (coprorecoltor).
Imediat după defecare se vor preleva cu linguriţa sterilă, montată la dopul coprorecoltorului
(sau cu ajutorul fecal-swabului) porţiuni patologice ca: fragmente mucoase, sanguinolente,
fragmente riziforme, puroi, când acestea există, sau fragmente de fecale recoltate din diferite
porţiuni ale unui scaun omogen.

După recoltare se suspensionează 1 g de produs patologic în mediul de transport conţinut în

coprorecoltor sau fecal swab.

Proba astfel recoltată se trimite imediat la laborator pentru prelucrare. Pentru depistarea
portajului de enterobacterii patogene, se examinează probele de scaun provocat cu ajutorul
purgativelor.

În cazul în care este dificilă obţinerea materiilor fecale prin eliminare spontană se pot efectua şi
prelevări pe tampon rectal. Prelevarea pe tampon rectal sub control rectoscopic se efectuează
mai ales la pacienţii cu sindrom dizenteriform. Tamponul steril se trece prin orificiul anal, se
şterge cu grijă mucoasa rectală după care se retrage uşor. Imediat după prelevare se introduce
tamponul în mediul de transport al coprorecoltorului şi se trimite la laborator pentru
prelucrare.

Urina se recoltează pentru urocultură în vederea evidenţierii microorganismelor patogene.

Recoltarea se face identic la bărbaţi şi femei.

Prelevările uzuale constau în:

- Proba “curată prinsă în zbor” din jetul mijlociu, indicată pentru diagnosticul infecţiilor
tractului urinar (ITU) cu bacterii condiţionat patogene. În primul rând se recomandă o toaletă
locală a organelor genitale externe ce constă din spălarea cu apă şi săpun a vulvei la femei şi a
glandului la bărbaţi. Nu se recomandă ştergerea ulterioară cu prosopul deoarece se poate
produce recontaminarea cu microorganismele prezente pe acesta. Momentul optim al recoltării
îl reprezintă prima urină de dimineaţă sau după cel puţin 3 ore de la micţiunea anterioară.
Pacientul urinează:aproximativ 10 ml pentru depistarea cantitativă a microorganismelor
condiţionat patogene şi aproximativ 30-50 ml pentru depistarea microorganismelor patogene
mai deosebite (bacil Koch).

Se elimină primul jet de urină care are rolul de a spăla uretra de flora saprofită existentă la
acest nivel după care, fără a întrerupe jetul de urină, se prinde într-un recipient steril volumul
necesar de urină (jetul mijlociu).

Proba recoltată se trimite imediat la laborator sau se păstrează la +4°C până în momentul
prelucrării.

- Cateterismul se practică numai la pacienţii care nu pot urina spontan şi este de competenţa
medicului urolog deoarece expune pacientul riscului infecţiei. Pentru prevenirea infecţiei se
recomandă manipularea aseptică a cateterului.
 - Aspiraţia suprapubiană este singura metodă de prelevare pentru depistarea bacteriilor
anaerobe în urină şi este cea mai eficientă metodă de evitare a contaminării uretrale a
probelor. Pacientul este bine hidratat şi se abţine de la micţiune până când percuţia
suprapubiană depistează matitatea vezicală iar palparea declanşează necesitatea micţiunii
urgente. Regiunea suprapubiană este pregătită prin epilare şi decontaminată cu alcool iodat,
după care se abordează vezica urinară prin puncţie deasupra simfizei pubiene cu o seringă de
10 ml la care este adaptat un ac pentru puncție.

Urina se expediază imediat la laborator după prelevare pentru a fi examinată la maxim o oră de
la recoltare, sau se refrigerează la +4°C până în momentul prelucrării. Prelevarea urinii de la
nou-născuţi, sugari: se decontaminează şi usucă organele genitale externe şi perineul - se
fixează în jurul penisului sau a vulvei orificiul unei pungi din material plastic sterile, iar urina
colectată se transferă

aseptic într-un recipient steril cu capac. înşurubabil.

Secreţia uretrală: - La femei recoltarea se face dimineaţa înainte de urinare. Pacienta se aşază
în poziţie ginecologică, pentru evidenţierea cât mai pronunţată a meatului uretral, după care se
practică decontaminarea organelor genitale externe folosind apă, tampoane şi pense sterile
urmată de uscare cu tampon de tifon steril.

Se pătrunde cu indexul înmănuşat în vagin şi se se retrage în lungul uretrei, iar exudatul care ce
se obţine se prelevă cu un tampon de vată de la nivelul meatului.

Prelevarea se poate face şi cu ajutorul unui tampon care se inseră pe o distanţă mică în lumenul
uretral.

- La bărbaţi, recoltarea se face dimineaţa înainte de urinare.

În uretritele acute se recoltează scurgerea uretrală spontană.

De asemenea, este obligatorie recoltarea secreţiei din interiorul uretrei.

În acest scop se introduce în uretră pe o distanţă de 1-2 cm un tampon subţire care se roteşte
câteva secunde prevenind bolnavul că manevra este puţin dureroasă. Prin această manevră se
obţin celule epiteliale uretrale în care se multiplică chlamyiile, cauză frecventă a uretritelor.
Tamponul de prelevare poate fi înlocuit cu o ansă sterilă, introdusă în uretră urmând aceleaşi
indicaţii ca şi în cazul tamponului. Probele astfel recoltate se prelucrează imediat. La pacienţii cu
uretrite cronice secreţia este redusă apărând sub forma unei picături matinale. Pentru a mări
cantitatea de secreţie se recomandă pacientului să bea cu o seară înainte de recoltare 2 pahare
cu bere şi să nu urineze începând cu ora 2 dimineaţa.

Recoltarea corectă a secreţiilor genitale la femei este hotărâtoare pentru diagnostic. Astfel, unii
germeni implicaţi în patologia vaginală cum sunt Trichomonas vaginalis, Candida, Gardnerella,
se găsesc în secreţia din fundul de sac posterior al vaginului. Gonococul, însă, precum şi
chlamydiile se multiplică numai în colul uterin.

De aceea este obligatorie recoltarea simultană a celor 2 probe. Recoltarea se efectuează în

cabinetul de ginecologie. Secreţia vaginală din fundul de sac se recoltează cu 2-3 tampoane
sterile (după o prealabilă toaletă a organelor genitale externe, cu o seară înainte de efectuarea
analizei). Tamponul destinat cultivării se introduce în mediu de transport, iar cel destinat
examenului microscopic se întinde pe lama în vederea colorării. Secreţia cervicală. După
îndepărtarea mucusului de pe colul uterin, se inseră ferm tamponul în col şi se roteşte 10
secunde pentru a obţine un număr cât mai mare de celule epiteliale endocervicale. Recoltarea
va fi făcută doar de medicul specialist. Recoltarea se poate face şi cu o perie citologică, ceea ce
creşte sensibilitatea metodelor de diagnostic. Peria citologică se poate utiliza însă numai la
femeile neînsărcinate (fiind riscantă pentru femeile gravide). Secreţia din şancru. La pacienții cu
sifilis, leziunea se curăţă cu un tampon steril şi ser fiziologic, se apasă între degete şancrul şi se
aspiră serozitatea cu o pipetă Pasteur. Se efectuează un preparat nativ, între lamă şi lamelă, ce
se va examina la microscopul cu contrast de fază sau cu fond întunecat. Secreţia se poate
stimula prin acoperirea şancrului cu eter prin evaporarea acestuia.

Transportul probelor.

Modul în care sunt transportate la laborator probele este, în general, foarte important şi
medicul practician trebuie să se informeze asupra acestei probleme.

De pildă, dacă se urmăreşte izolarea bacilului dizenteric în materiile fecale şi laboratorul este la
distanţă de locul recoltării, medicul trebuie să ştie că bacilul dizenteric este sensibil şi că trebuie
protejat de un mediu de transport (Amies, Stuart etc.).

Secreţia uretrală în care se urmăreşte izolarea gonococului se însămânţează direct de către

medicul care o recoltează, deoarece gonococul, ca şi meningococul, este sensibil la variaţiile de
temperatură şi nu rezistă prea mult în mediul ambiant. De asemenea, produsele în care se
suspectează prezenţa germenilor anaerobi trebuie să se însămânţeze cât mai curând cu putinţă
şi să fie ferite de contactul cu oxigenul.
Există în prezent pe piaţa tampoane sterile cu mediu de transport lichid de tip Amies (Eswab),
care prezintă mai multe avantaje:

 menţinerea viabilităţii germenilor aerobi/anaerobi peste 48 de ore atât la temperatura

frigiderului cât şi temperatura camerei,

 permit însămânţarea tampoanelor pe sistem automat

 dintr-un ml de mediu lichid Amies se pot face mai multe teste, inclusiv frotiuri. Regula
generală este ca probele să ajungă în timpul cel mai scurt la laborator şi mai ales în programul
de lucru al laboratorului. Dacă proba necesită prelucrare imediată, acest lucru trebuie
menţionat în buletinul de trimitere. Nu trebuie să se neglijeze faptul că orice probă este o
posibilă sursă de contaminare pentru întreg personalul care o mânuieşte.

Secreţia nazală (exudatul nazal)

La adulţi, recoltarea se face cu tamponul nazal steril (câte un tampon pentru fiecare cavitate în
parte), care poate să conţină mediu de transport.

Tehnica de recoltare: capul pacientului este imobilizat în extensie, tamponul este introdus per-
nazal cu blândeţe de-a lungul planşeului nazal până atinge peretele posterior al nazofaringelui.
Este lăsat local câteva secunde, apoi rotit uşor pentru a fi încărcat cu exudat, după care se
retrage uşor. Cantitatea de prelevat creşte dacă tamponul se retrage şi se reinseră în aceeaşi
poziţie, prima tamponare stimulând secreţia mucusului nazo-faringian. Tamponul este
reintrodus în tubul protector şi se trimite imediat la laborator sau se introduce în geluri/lichide
conservante (mediu Amies, Stuart) până la prelucrare.

Secreţia faringiană (exudatul faringian)

Recoltarea se face cu tamponul faringian steril. Timpul optim de recoltare este fie dimineaţa pe
nemâncate, înainte de toaleta cavităţii bucale, pentru a nu diminua flora bacteriană prin
acţiunea de curăţire mecanică a mucoaselor prin toaleta cavităţii bucale sau în timpul
alimentaţiei, fie la 3-4 ore după toaleta cavităţii bucale, gargarisme cu antiseptice sau ingestia
de alimente.

Tehnica de recoltare:

pacientul este aşezat cu gâtul în uşoară extensie, cavitatea bucală deschisă la maximum,
faringele bine expus prin iluminare, baza limbii (faţa dorsală) deprimată cu o spatulă (apăsător
de limbă) sterilă. Bolnavul este invitat să pronunţe tare vocala A. Tamponul se introduce fără a
atinge limba şi palatul (pentru a nu contamina proba cu flora bucală) şi mai ales lueta (pentru a
nu declanşa reflexul de vomă). Se tamponează ferm, printr-o mişcare circulară şi se şterge
suprafaţa amigdalelor, peretele posterior al faringelui precum şi orice zonă inflamată, ulcerată
sau cu depozite purulente. Tamponul este scos cu precauţie, se reintroduce în tubul protector şi
se trimite imediat la laborator sau se introduce în mediu de transport până la prelucrare.

Recoltarea alimentelor pentru controlul sanitar

Procedura de prelevare presupune alegerea unei probe (sau a mai multor probe) dintr-un
lot ,inspecţia şi analiza probelor şi clasificarea lotului ca fiind „acceptabil sau „inacceptabil” pe
baza rezultatelor inspecţiei sau analizei probelor.Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a
se asigura că proba prelevată este reprezentativă pentru fiecare lot.

Indiferent de natura probelor sau de tipul examenului solicitat recoltarea se efectuează după
următoarele reguli:

Trimiterea probelor la laborator trebuie să se facă cât mai rapid şi în condiţii de asepsie,
respectând cât mai mult posibil condiţiile de păstrare originale:

-fiecare probă se individualizează prin înscrierea pe banda de marcare de pe recipient a

denumirii acesteia; o este indicat să se recolteze cel puţin 300-500 g/probă;

- probele sunt însoţite Proces-verbal de prelevare care se specifică ora şi data recoltării, precum
şi a primirii acestora în laborator;

-recoltarea eşantioanelor relativ mici dintr-o cantitate mare de alimente trebuie să fie cât mai
uniformă;

- trimiterea probelor la laborator se face în recipienţi sterili, intacţi;

- probele refrigerate se transportă la laborator la 0-4 °C; nu trebuie analizate la mai mult de 36
de ore de la recoltare. Contraprobele se pastraza in conformitate cu specificatia tehnica a
produsului.

Produse alimentare

În cazul produselor alimentare în stare solidă ambalate individual, unitatea (n) este
reprezentată de un produs aflat în ambalajul propriu.

Unităţile (n) se prelevează aleatoriu, din locuri diferite ale lotului, numărul acestora fiind dat de
Planul de prelevare aplicat.

Dimensiunea unităţii (n) este cuprinsă între 250 g şi 500 g şi va fi consemnată în Procesul verbal
de prelevare. Fiecare unitate de produs va fi identificată unic şi clar prin numerotare. în cazul
unităţilor de produs ambalate individual, cu masa mai mică decît 250 g, unitatea va fi
constituită din mai multe ambalaje individuale, astfel incît cantitatea/unitate să aibă minimum
250 g.

In cazul unităţilor de produs ambalate individual, cu masa mai mare decît 500 g, unitatea va fi
constituită din unitatea de produs ambalată individual utilizînd o metodăde reducere adecvată,
astfel încît cantitatea/unitate să aibă minimum 250 g. Totalul unităţilor de produs prelevate
constituie proba finală, care se ambalează şi sigilează, numărul acestuia fiind consemnat în
Procesul verbal de prelevare În cazul produselor alimentare în stare solidă neambalate (vrac),
unitatea (n) este reprezentată de cantitatea de produs prelevată o dată cu echipamentul special
de prelevare, din masa produsului. Unităţile se prelevează aleatoriu, din locuri diferite ale
lotului, numărul acestora fiind dat de planul de prelevare aplicat. Dimensiunea unităţii este
cuprinsă între 250 g şi 500 g şi va fi consemnată in Procesul verbal de prelevare. Fiecare unitate
de produs va fi prelevată în ambalaj corespunzător, (de ex. ambalaj de uz alimentar, la prima
utilizare), suficient de rezistent la rupere, individualizat unic şi clar prin numerotare. Totalul
unităţilor de produs prelevate constituie proba finală, care se ambalează, se eticheteaza şi
sigilează, numărul sigiliului fiind consemnat în Procesul verbal de prelevare. Probele se
transportă la laborator în ziua recoltarii, în condiţii de refrigerare (2-4 0C)

Apa

Pentru prelevare, inclusiv a probelor din reţeaua de distribuţie, se deschide robinetul şi se lasă
să curgă apa, timp de 5-10 min.

Se închide robinetul şi se flambează. Se deschide din nou robinetul şi se reglează debitul apei,
astfel încît să se formeze o coloană de apă continuă de maxim 1 cm diametru.Se scoate dopul
flaconului iar flaconul ţinut cu mîna de partea lui inferioară se aşează vertical sub coloana de
apă, se umple şi se acoperă cu dopul. Probele de apă recoltate pentru examen microbiologic
vor avea un volum minim de 500 ml, iar flacoanele vor fi umplute pîna la aproximativ 2 cm sub
dop. Probele se transportă la laborator în ziua recoltarii, în condiţii de refrigerare (2-4 0C).

Prelevarea și transportul probelor de apă pentru analiza microbiologică

Proba de apa, trebuie sa fie cat se poate de reprezentativa fata de apa din care provine Pentru
prevenirea oricarei contaminari a probei, persoana care preleva proba trebuie sa foloseasca o
tehnica aseptica pentru ca recipientele sa ramana sterile. Volumul recipientului pentru
prelevarea probelor depinde de cantitatea de apa necesara pentru fiecare analiza. Cantitate de
apa necesara la apa potabila, apa de imbaiere, apa bruta netratata este 100 ml/analiza, la apa
minerala naturala (sursa sau imbuteliat), apa de masa carbogazificta este 250 ml/analiza.

Obs: La analiza Salmonellei cantitatea necesara este 1000 ml apa.

Prelevarea apei neclorinate: se folosesc sticle sterile de 200 ml sau 500 ml

Prelevarea apei clorinate: se folosesc sticle sterile de 200 ml sau 500 ml care contin tiosulfat de
sodiu (agent de neutralizare dezinfectant)

Prelevarea apei de la robinet: se deschide robinetul si se lasa sa curga apa 5-10 minute. Se
inchide robinetul si se flambeaza. Se deschide din nou robinetul si se aseaza drept sticla sterila,
tinut cu mana de partea lui inferioara sub coloana de apa si se umple pana la aproximativ 1cm
sub dop.

Prelevarea probei de apa din izvor si fantana: se recolteaza direct din apa fantanii cu sticla sau
prin turnare din galeata fantanii in sticla sterila.

Prelevare apei din piscine: se recolteza proba de apa sub luciul apei (-10cm până la -30cm).
Sticla se introduce orizontal, pentru a împiedica pierderea tiosulfatului, apoi se intoarce vertical
până când a fost recoltată o cantitate suficientă de apă.

Prelevarea apei de îmbăiere din zone amenajate natural (lacuri, râuri, mare): prelevarea trebuie
efectuat la 30 cm sub suprafata apei . Recipientul se introduce cu gura în jos în apă pentru
prelevarea din profunzime, si se umple sticla. Când există un curent de apă, sticla se ţine contra
curentului.

Sticla in care s-a prelevat proba se identifică in mod clar şi se etichetează.

Probele se transporta la laborator, cat mai repede (maximum 8 ore) dupa efectuarea recoltarii.
Probele se păstrează la rece, ideal intre (5±3)°C

Probele trebuie ferite de lumina soarelui pe toata durata transportului.

OBSERVATII: Analiza numarului de colonii la 22ºC si 37ºC pentru apa livrata in recipiente
inchise, inclusiv apele minerale naturale se analizeaza in termen de 12 de ore de la imbuteliere
si in aceasta perioada se pastreaza la o temperatura de 5±3 °C
5 Examenul Bacteriologic. Examinarea preparatelor native si colorate. Coloranti folositi in
bacteriologie si tipuri de colorantii.

Examenul preparatelor native

Preparatele native (umede, necolorate) se pot face dintr-o cultura microbiana sau direct din
produs. Ele sunt examinate, de regula, intre lama si lamella.

Se ia cu ansa sau cu o pipeta Pasteur o picatura din cultura lichida sau din cultura suspensionata
in solutie salina fiziologica si se depune pe o lama curata si degresata, peste care se pune o
lamela curate

Pentru examinare se plaseaza preparatul nativ pe platina microscopului, se centreaza lumina, se

inchide mult diafragma, se coboara condensatorul si se aduce in dreptul preparatului un
obiectiv uscat. Se apropie mult de preparat lentila frontala a obiectivului cu ajutorul macrovizei,
dupa care se ridica treptat obiectivul pana la aparitia imaginii, care este pusa la punct cu
ajutorul vizei micrometrice.

Pe preparatele native sunt evidentiate existenta, forma si mobilitatea microorganismelor (care

nu trebuie confundata, insa, cu miscarile browniene). Dupa examinare, preparatele care contin
germeni vii trebuie puse intr-un cristalizator cu amestec sulfocromic.

Preparatele native pot fi examinate si pe fond intunecat, precum si prin procedeul contrstului
de faza.

Preparatele colorate prezinta avantajul ca sunt sterilizate prin fixare, sunt usor de manipulat si
de examinat si pot fi pastrate mult timp. Aceste preparate permit diferentierea bacteriilor dupa
afinitatea lor pentru anumiti coloranti si pot evidentia unele elemente structurale (cili, capsula,
spori, granulatii, etc.) prin coloratii speciale.

Examinarea preparatelor colorate se face astfel:

se centreaza lumina, se ridica condensatorul, se lasa diafragma deschisa si se pune o picatura

de ulei de cedru pe frotiu. Cu ajutorul macrovizei se coboara tubul optic si se introduce lentila
frontala a imersiei in ulei de cedru pana in imediata apropiere a frotiului. Punerea la punct se
face cu ajutorul vizei micrometrice, iar deplasarea lamei pentru schimbarea campurilor
microscopice se obtine cu ajutorul carului mobil. Dupa examinare se ridica obiectivul, se sterge
uleiul de cedru de pe imersie si se scoate lama de pe platina microscopului.

Colorantii folositi in mod curent in bacteriologie sunt substante organice, de obicei colorate,
usor solubile, de cele mai multe ori sintetice, avand proprietatea de a colora diferite substraturi
chimice.
Coloratia se realizeaza prin combinatie chimica, absorbtie sau dizolvare in structura pe care o
pune in evidenta.

Coloratiile pot fi facute fie pe germeni vii, fie pe germeni omorati.

Colorarea microorganismelor vii se face cu coloranti netoxici pe preparate proaspete.

Colorarea germenilor omorati este cea mai utilizata in microbiologie. Pentru a fi colorate,
bacteriile sunt, in prealabil, supuse unor operatii pregatitoare.

Coloranții citologici sunt clasificați dupa mai multe criterii :

Dupa origine : naturali, de origine vegetala - hematoxilina, safranina sau de origine animala -

carminul.

Dupa natura auxocromilor ce determina și comportamentul lor in soluție, coloranții se impart :

-coloranți acizi     (citoplasmatici) conținand auxocromi anionici (carboxil) - sunt coloranți acizi

ce coloreaza componentele subcelulare incarcate pozitiv. Cel mai utilizat este eozina care
coloreaza in roz citoplasma.

-coloranți bazici (nucleari) conțin auxocromi cationici (exp. Amino). Coloreaza componentele

subcelulare incarcate 

- coloranți neutri sunt purtatori de grupari cationice și anionice, se obțin din soluții apoase de
coloranți bazici și coloranți acizi amestecate in anumite proporții (eozinatul de albastru de
metil, eozinatul de azur de metil).

6 Patogenitatea microorganismelor si procesul infectios : patogenitatea, virulenta, toxigeeza,

surse de infectie, multiplicarea bacteriilor si evolutia infectiilor