Sunteți pe pagina 1din 133
 
UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ
 FACULTATEA DE DREPT
DREPT FISCAL
ŞI PROCEDURĂ FISCALĂ
 
 
 2
C A P I T O L U L I
 
NOŢIUNEA DE SISTEM FISCAL
 1.
 
DEFINIŢIA ŞI PRINCIPIILE DE BAZĂ
 ALE SISTEMULUI FISCAL
În orice orânduire socială sistemul veniturilor publice este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie, de gradul de dezvoltare a forţelor de producţie şi de sfera relaţiilor marfă
-bani.
1
 
După cum se ştie, în prezent ce
a mai mare parte a mijloacelor de
 producţie se află în patrimoniul regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat. O altă parte a mijloacelor de producţie aparţine  producătorilor asociaţi în organizaţiile cooperatiste, astfel produsul muncii lor revine organizaţiilor respective. Aceste regii, societăţi şi organizaţii cooperatiste, participă la formarea veniturilor publice cu o parte
din veniturile realizate.
Ca atare, în condiţiile economico
-sociale
din România, fondurile destinate satisfacerii nevoilor publice provin încă, în proporţie covârşitoare de la regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat şi organizaţiile cooperatiste.
 Dar nu numai acestea,
ci şi populaţia, participă la fo
ndurile publice, cu
o parte din veniturile sale. Ponderea acestei participări devine tot mai mare,  pe măsura extinderii privatizării în toate sectoarele economiei naţionale, ca o trăsătură specifică trecerii la economia de piaţă.
 
Totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoanele fizice şi  juridice care alimentează bugetele publice, formează sistemul fiscal.
 
Veniturile publice nu au o afectare specială astfel că
,
după realizare, ele se depersonalizează şi sunt utilizate în vederea efectuării ch
eltuielilor  publice.
Un sistem fiscal raţional are la bază un număr de principii fundamentale care, fie sunt expres definite sau menţionate în legislaţia fiscală, fie rezultă implicit din caracteristicile ce le cuprinde reglementarea respectivă.
 
1
 
Iulian Văcărel, Finanţele României, Ed. Ştiinţifică,Bucureşti,1974, pag. 90.
 
 
 3
În doctrina fiscală au fost formulate mai multe principii care ar sta la
 baza unui sistem fiscal, atribuindu-
le denumiri diferite, deşi trăsăturile specifice ale acestora erau asemănătoare.
 Ca o prezentare de ansamblu a celor mai importante principii generale ale
sistemului fiscal, nu putem să nu prezentăm gruparea principiilor sistemului fiscal care aparţine unui economist de renume mondial, laureat al  premiului Nobel, om de ştiinţă, Maurice Allais.
2
 Aceste principii sunt:
1.
 
individualitatea :
în cadrul unei societăţi democratice omul şi nu statul constituie obiectivul final şi preocuparea esenţială; ca urmare, fiscalitatea trebuie să constituie un mijloc de asigurare pentru deplina dezvoltare a personalităţii fiecărui cetăţean, corespunzător propriilor sale
aspir 
aţii;
 
 2.
 
nediscriminarea :
 
impozitul să fie stabilit potrivit unor reguli unitare pentru toţi, fără discriminări directe sau indirecte faţă de unele grupuri sociale; se poate afirma că este contrar principiului nediscriminării ca impozitele să fie percepute numai de la întreprinderile cele mai capabile, ale căror beneficii sunt în concordanţă cu serviciile efectuate, iar cele care înregistrează pierderi, datorită unei proaste administrări, să fie exceptate total sau parţial de la plata acestora;
 
 3.
 
impersonalitatea :
 
stabilirea şi prelevarea impozitelor nu trebuie să implice cercetări de tip inchizitorial asupra vieţii persoanelor sau asupra gestiunii întreprinderilor, ţinând seama că finalitatea vieţii în societate trebuie să fie respectul persoanei umane şi deplina sa înflorire; aplicarea acestui principiu conduce la preferinţa pentru impozite analitice calculate pe seama bunurilor luate în considerare ca atare, în locul impozitelor sintetice stabilite pe persoană;
 
4.
 
neutralitatea:
 
impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări
 
în economie, dimpotrivă trebuie să stimuleze realizarea unei economii mai eficiente; pornind de la cerinţele progresului economic, impozitul nu trebuie să se aplice beneficiilor care sunt obţinute în urma
reducerii costurilor
sau mai bunei orientări a producţiei, întrucât aceste  beneficii constituie motorul esenţial al unei economii de piaţă; dacă unităţile sau participanţii la activitatea economică constată că beneficiile lor sunt impuse cu prea multă asprime, incitarea lor pentru o mai bună şi eficientă gestiune nu poate decât să se diminueze corespunzător;
 
 5.
 
legitimitatea:
 
 pe cât posibil, veniturile provenite din serviciile
2
 
În lucrarea Impozitul pe capital şi reformă monetară, edit. Hermann – 
 Paris, 1989. A se vedea sinteza
 prezentată în serial de I. Bati, „ Proiect de anvergură pentru o economie de piaţă modernă” II, în ziarul Dimineaţa nr. 61 din 4 mai 1990.
 

Răsplătiți-vă curiozitatea

Tot ce doriți să citiți.
Oricând. Oriunde. Orice dispozitiv.
Fără obligații. Anulați oricând.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505