Standardizare 2018

STANDARDIZARE
conf. dr. ing. Alin GRAMA

2
3
4
5
cuprins
 Istoric
 Generalități
 Obiectivele standardizării
 Ce este un standard ?
 Cum putem beneficia de standarde și de standardizare
 Standardizarea
 Participarea la standardizare
 Standardizarea internaţională, europeană şi naţională
 Beneficiile agenţilor economici
6
Istoric
 1840 – se standardizează roțile și ecartamentele pentru
căile ferate
 după 1850 - a început standardizarea la nivel uzinal a
unor produse, pentru care se elaborau caiete de sarcini,
norme interne sau alte documente tehnice cu caracter
normativ, dar considerate secrete ale întreprinzătorilor
care şi-au dat seama de avantajele pe care le aveau ca
urmare a aplicării standardelor
 ~ 1900 - începe să fie resimţită necesitatea standardelor
naţionale şi internaţionale prin care să se facă ordine în
producţia internă şi să se reglementeze produsele
destinate exportului
7
Istoric
 ~ 1900 - preocupări pentru organizarea
instituţiilor specializate în domeniul elaborării
standardelor interne (de exemplu, în anul 1901 a
luat fiinţă Organizaţia Naţională de
Standardizare din Anglia, precursoarea
actualului BSI) şi a celor internaţionale (în 1906
a luat fiinţă Comisia Electrotehnică
Internaţională – CEI).
8
Istoric
 1917 - Normenausschuss der Deutcher Industrie
 1918 – Comisia permanentă de standardizare
din Franța
 1918 - American Engineering Standards
Committee
 1923 – Comitetul pentru standardizare din Rusia
 25 februarie 1947 – ISO
9
Istoric - România
10
Istoric - România
stânjenul lui Șerban Vodă = 1,962 m
Păstrat în coloanele porticului de la

mănăstirea Cotroceni ctitorită între
1679-1682, Biserica fiind demolată în
1984 de comuniști, reconstruită în 2004.
11
Istoric - România
Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul

Olteniei), 1776:
“Acesta este stînjenu de la Craiova, de
optu palme.Bujorianu”
12
Istoric - România
stânjenul lui Șerban Vodă = 1,962 m
Păstrat în coloanele porticului de la

mănăstirea Cotroceni ctitorită între
1679-1682, Bisericca fiind demolată în
1984 de comuniști, reconstruită în 2004.
Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul

Olteniei), 1776:
“Acesta este stînjenu de la Craiova, de
optu palme.Bujorianu”
13
Istoric - România
 1948 – România: Comisia de Standardizare de

pe lângă Consiliul de Miniştri
 1970 - Institutul Român de Standardizare (IRS)
 1998 – Asociația de Standardizare din România
(ASRO)
14
Generalități
 25 septembrie 2008, Concluziile Consiliului
Uniunii Europene cu privire la standardizare și
inovație:
statele membre ale UE sunt încurajate de Consiliu
“să îmbunătăţească poziţia standardizării în
programele educaţionale şi curriculum
academic, cu scopul de a-i familiariza pe
studenţi cu beneficiile strategice şi
provocările standardizării, recurgând la
experienţa organismelor de standardizare”
15
Generalități
 Standardizarea așa cum este definită de Comisia Europeană1) prin
prisma celor două caracteristici esențiale:
 reprezintă o cooperare voluntară între industrie, consumatori,
autorități publice și ceilalți factori interesați în elaborarea
standardelor bazate pe consens;
 orientează piața către competitivitate, având în vedere atingerea
următoarelor obiective: interoperabilitatea produselor/serviciilor
complementare și acordul asupra metodelor de încercare și
cerințelor privind securitatea, sănătatea, mediul și cadrul
organizațional. Standardizarea are și o dimensiune de interes
public, ori de câte ori sunt în joc prescripții referitoare la
sănătate, securitate și mediu
1) Ghidul ISO/CEI 2:1996
16
Generalități
 Standardizarea, aşa cum este definită în Ghidul ISO/CEI 2:1996,
este o activitate prin care sunt stabilite pentru probleme reale sau
potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate,
urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.
Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi
punerea în aplicare a standardelor, standardul fiind produsul final al
acestei activităţi, document stabilit prin consens şi aprobat de un
organism de standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului.
Standardizarea oferă avantaje importante, în special prin obţinerea
unei mai bune adaptări a produselor, proceselor şi serviciilor la
scopurile cărora le sunt destinate, prin prevenirea barierelor din
calea comerţului şi prin uşurarea cooperării tehnologice
internaţionale.
17
Definiții:
 Consens (SR EN 45020:2007): acord general caracterizat prin
absența unei opoziții susținute față de un aspect esențial al unui
subiect, din partea unei părți importante a celor interesați și printr-un
proces care implică luarea în considerare a punctelor de vedere ale
tuturor părților interesate și apropierea eventualelor poziții
divergente.
 Standard (SR EN 45020:2007): document stabilit prin consens și

aprobat de un organism recunoscut, care furnizează pentru utilizări
comune și repetate reguli, ghiduri sau caracteristici pentru activități
și rezultatele lor în scopul obținerii unui grad optim de ordine într- un
context dat.
18
Principii
 Activitatea de standardizare este atributul organizațiilor
și organismelor de standardizare și, din punct de vedere
formal, este structurată pe trei niveluri:
 Organizații de standardizare internaționale:
 ISO, IEC, ITU
 Organizații de standardizare regionale. Pentru Europa:
 CEN, CENELEC, ETSI
 Organizații de standardizare naționale. În România:
 ASRO
19
ISO - International Organization
for Standardization
iso.org
 Organismul Internaţional de Standardizare, în limba greacă isos

înseamnă egal
 cea mai mare organizaţie de standardizare din lume
 principala activitate este de a elabora standarde internaţionale
utilizate de orice tip de organizaţii industriale şi economice, de
guverne şi organisme de reglementare şi de evaluarea conformităţii,
de furnizorii şi utilizatorii de servicii şi produse din sectoarele publice
şi particulare, de public în general, în dubla calitate de consumator
şi de utilizator
 colaborează cu partenerii săi IEC şi ITU (Uniunea Internaţională de
Telecomunicaţii) în standardizarea internaţională
 World Standards Cooperation (WSC)
 formată din ISO, IEC și ITU (Uniunea Internațională de Telecomunicații)
 sediul la Geneva
20
IEC – International
Electrotechnical Commission
iec.ch
 Comisia Electrotehnică Internaţională

 organizaţie mondială a cărei principală
activitate este de a elabora standarde
internaţionale în domeniul electricităţii,
electronicii şi tehnologiilor asociate
acestora
21
IEC – International
Electrotechnical Commission
 1906 – se constituie CEI
 1964 – 1967,
acad. prof. dr. ing. Remus RĂDULEȚ
 1947 – se constituie ISO cu scopul coordonării și

unificării standardelor la nivel internațional
22
IEC – Comité Europeén de
Normalisation
cen.eu
 Comitetul European de Standardizare

 1961 - recunoscută ca organizaţie europeană de
standardizare pentru alte domenii decât
electrotehnică şi telecomunicaţii
 membrii CEN lucrează împreună pentru a
dezvolta standarde europene sau documente de
armonizare, voluntare în diferite sectoare şi
pentru construirea unei pieţe interne europene
de produse şi servicii.
23
CENELEC – European
Committee for Electrotechnical
Standardization
cenelec.eu
 Comitetul European de Standardizare în
Electrotehnică
 1973 - responsabil pentru standardizarea în domeniul
electrotehnic la nivel european
 Membrii CENELEC lucrează împreună din 1950 pentru a
dezvolta standarde europene şi documente de
armonizare voluntare care să ajute la construirea unei
pieţe interne europene de produse şi servicii, să permită
dezvoltarea tehnologică şi să garanteze securitatea şi
sănătatea consumatorilor.
24
ETSI – European
Telecommunication
Standards Institute
etsi.org
 Institutul European de Standardizare

pentru Telecomunicaţii
 are un rol important în standardizarea
globală în domeniul tehnologiei informaţiei
şi comunicaţiilor, cuprinzând peste 700 de
membrii, companii din peste 60 de ţări.
25
ASRO – Asociația de
Standardizare din România
asro.ro
 Asociația de Standardizare din

România
 2006 - România este membru cu drepturi
depline al CEN şi CENELEC ceea
constituie o provocare şi în acelaşi timp o
mare responsabilitate din partea tuturor
factorilor interesaţi în activitatea de
standardizare
26
Obiectivele standardizării
 Standardizarea poate avea unul sau mai multe obiective specifice, în
special de a asigura aptitudinea de utilizare a unui produs, proces sau
serviciu:
 Controlul varietății
 Comoditatea de utilizare
 Compatibilitatea
 Interschimbabilitatea
 Sănătatea
 Securitatea
 Protecția mediului
 Protecția unui produs
 Înțelegerea mutuală
 Performanțele economice
 Comerțul
 Pot exista şi suprapuneri ale acestor obiective
27
Ce este un standard ?
 Directivele ISO/CEI Partea 2:2001:
 standardul este un document, stabilit prin consens şi
aprobat de un organism recunoscut, care furnizează, pentru
utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau
caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul
obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.
 Standardele trebuie să se bazeze pe rezultatele conjugate ale
ştiinţei, tehnicii şi experienţei şi să aibă drept scop promovarea
avantajelor optime ale comunităţii.
 Un standard se aplică la un produs, proces sau serviciu.
28
Efectele potențiale ale standardelor
pentru piață
NU EXISTĂ standarde EXISTĂ standarde
NEÎNCREDEREA Crește
consumatorilor în ÎNCREDEREA
produsele, procesele consumatorilor în
și serviciile oferite produsele, procesele
și serviciile oferite
Vânzări scăzute: Vânzări MARI:

cresc prețurile și scad prețurile și
costurile costurile
29
Cum putem beneficia de standarde
și de standardizare
 Fiecare producător poate să utilizeze standardele prin strategia proprie
 utilizarea standardelor deja existente ca o sursă de informare din care se
obţin beneficii prin reducerea riscului de a nu fi competitiv pe piaţă.
Standardul existent conţine soluţii deja verificate iar informarea se referă la
gradul de dezvoltare tehnologică în acel moment (cum ar fi standardele de
produs) sau prescripţiile determinate de reglementările în vigoare (cum ar fi
standardele europene armonizate sub directive). Conformitatea cu
standardul existent asigură pătrunderea pe o piaţă existentă şi extinsă cu
beneficiile care rezultă din această oportunitate.
 implicarea în dezvoltarea de standarde noi pentru a promova propriile
produse, procese sau servicii. Conformitatea cu standardul nou deschide un
tronson nou de piaţă, promovând o recunoaşterea internaţională
 Un alt beneficiu al utilizării standardelor rezultă din faptul că standardele
constituie prima cale pentru demonstrarea conformităţii cu reglementările şi
legislaţia, ceea ce poate influenţa alegerea pieţei.
30
Întrebări pe care fiecare producător
trebuie să şi le pună în relaţia produs
– standard  Pornind de la enunţul: Întrebări despre
standarde pe care fiecare producător şi le
pune atunci când dezvoltă un produs,
acesta fiind prima piesă din partea stângă a
careului, se construieşte un careu de
întrebări.
 Piesa centrală, care trebuie să se îmbine
perfect cu toate celelalte pentru a închide
careul, conţine cea mai importantă întrebare
pe care trebuie să şi-o pună producătorul:
Care sunt caracteristicile produsului pe
care le scoate în evidenţă standardul
pentru consumator? De exemplu:
securitatea, fiabilitatea, calitatea etc.
 Fiecare producător poate să găsească
răspunsurile la întrebări dacă este implicat în
activitatea de standardizare prin participarea
în comitetele tehnice.
31
Standardizarea
 Activitatea de standardizare se desfăşoară în comitetele
tehnice, care sunt constituite astfel:
 Internațional: ISO și IEC pe domenii de activitate constituite în
conformitate cu Directivele ISO/CEI Partea 1:2009, Proceduri
pentru activitatea tehnică, Partea 2:2004, Reguli care stabilesc
structura și redactarea standardelor internaționale;
 European: CEN, CENELEC, ETSI pe domenii de activitate
constituite în conformitate cu Regulamentul Intern
CEN/CENELEC Partea 2:2010, Reguli comune pentru
activitatea de standardizare, Partea 3:2009, Reguli care
stabilesc structura și redactarea standardelor europene;
 Național: ONS pe domenii de activitate constituite în oglindă cu
comitetele tehnice europene și internaționale, SR 10000 (pe
părți), Principiile și metodologia standardizării
32
Ciclul de viață al standardelor
Idee și
propunere temă
Specificații tehnice
Implementare
Revizuire specificații
(standard)
Specificații noi
(Standard nou)
33
Comitetele Tehnice
Experți
din sectoarele economiei
Din mediul de afaceri
adică toţi cei interesaţi în dezvoltarea de
standarde şi care vor pune în aplicare aceste
standarde
34
Comitetele Tehnice
Aceşti experţi pot fi însoţiţi de reprezentanţi ai agenţiilor
guvernamentale, laboratoarelor de încercări, organismelor de
acreditare şi evaluarea conformităţii, asociaţii ale consumatorilor,
ecologişti, mediul academic şi universitar şi alţii. Ei participă
constituiţi în delegaţii naţionale alese de către organismele naţionale
de standardizare membre ale CEN respectiv ISO şi comitetele
naţionale electrotehnice membre ale CENELEC respectiv CEI.
ASRO reprezintă România la ISO, CEI, CEN şi CENELEC prin
comitele tehnice naţionale constituite în oglindă cu cele europene şi
internaţionale în care trebuie să fie implicaţi toţi factorii interesaţi în
dezvoltarea de standarde şi care trebuie să participe la constituirea
unui punct de vedere naţional bine consolidat printr-un consens
naţional.
35
Participarea la standardizare
 Lucrările de standardizare la nivel naţional, precum şi lucrările de
standardizare internaţională şi europeană se realizează de către
comitetele tehnice naţionale (CT), înfiinţate de fiecare ONS pe
domenii de specialitate.
 Componenţa CT trebuie să asigure reprezentarea echilibrată a
factorilor interesaţi în domeniu, respectiv, după caz: producători (de
produse şi/sau servicii), utilizatori, asociaţii sau organizaţii
profesionale sau cele reprezentând consumatorii, sindicate,
reprezentanţi ai Administraţiei Publice centrale şi/sau locale,
laboratoare de încercări, centre de cercetare etc. Reprezentarea în
CT a fiecărui factor interesat din componenţa comitetului se face
prin câte un singur specialist, împuternicit ca reprezentant
permanent al său, numit membru al CT.
36
Comitetele Tehnice Naționale
 Calitatea de membru P (participant) al CT implică următoarele
obligaţii:
 participarea regulată şi activă la şedinţele CT

 participarea regulată şi activă la lucrările realizate prin corespondenţă
 susţinerea, în cadrul CT, a punctului de vedere al factorului pe care îl
reprezintă, stabilit prin consultarea compartimentelor din unitatea
respectivă
 informarea factorului pe care îl reprezintă asupra lucrărilor din cadrul CT
 informarea CT asupra modificărilor care consideră că sunt necesare
pentru a ţine un standard în actualitate
 iniţierea de propuneri privind elaborarea de standarde noi sau revizuirea
de standarde existente
37
 Calitatea de membru O (observator) al
CT implică următoarele obligaţii:
 Urmărește activitatea CT
 Primește documentele CT
 Are dreptul să transmită comentarii
 Are dreptul să participe la reuniunile CT
38
 În acest sens factorul interesat de a participa într-un CT transmite o cerere în acest
sens către ONS în care numeşte reprezentantul său. În urma acceptului ONS factorul
interesat poate să participe la lucrările CT.
 Lucrările CT trebuie să asigure respectarea interesului naţional, să ţină seama de
toate punctele de vedere importante şi să asigure, prin anchetele efectuate, ca
fiecare standard român, precum şi toate celelalte lucrări elaborate să se bazeze pe
un ansamblu de opinii de autoritate.
 CT răspunde de proiectele de standard şi de toate celelalte lucrări elaborate
(programe de standardizare, examinarea periodică a standardelor, lucrări de
standardizare europeană şi internaţională etc).
 Fiecare CT îşi desfăşoară activitatea în baza unui program de standardizare care
cuprinde teme aparţinând domeniului de activitate al CT.
 Orice persoană fizică sau juridică sau un comitet tehnic poate face propuneri de teme
pentru elaborarea de standarde noi sau pentru revizuirea unor standarde existente.
Propunerile de teme se transmit la ONS cu o motivare detaliată şi, pe cât posibil,
însoţite de anteproiect. Propunerile se repartizează de către ONS, pentru examinare,
CT funcţie de domeniile de activitate. Temele acceptate sunt incluse în programul de
standardizare al CT respective şi comunicate acestora.
39
Standardizarea europeană
 se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC
 Standardele sunt elaborate de experţii din domeniile specifice
 În construcţia consensului european industria, federaţiile patronale şi
profesionale, autorităţile publice, mediul academic, reprezentanţi ai
organizaţiilor nonguvernamentale sunt invitaţi să contribuie la procesul de
standardizare. Această participare deschisă arată soliditatea standardizării
europene. Participarea la standardizarea europeană se desfăşoară numai
prin organismele naţionale de standardizare (pentru România prin ASRO).
Datoria acestora este de a trimite delegaţii bine echilibrate din punct de
vedere al reprezentării punctului de vedere naţional, care să reprezinte
interesul naţional într-un anume proiect de standardizare.
 Grupuri de interese organizate la nivel european – reprezentând ecologiştii,
consumatorii, întreprinderile mici şi mijlocii, printre alţii – de asemenea, au
oportunitatea să contribuie la dezvoltarea unui standard.
40
Standardizarea europeană
 Participarea în procesul de standardizare
CEN/CENELEC a oricărui factor interesat este asigurată
numai de organismul naţional de standardizare (ONS) –
ASRO – prin comitetele tehnice naţionale constituite în
oglindă cu comitetele tehnice CEN şi CENELEC, în care
acesta participă ca membru al comitetului respectiv
 Oricare membru al comitetului tehnic naţional poate să
devină membru al delegaţiei naţionale în Comitetul
Tehnic CEN/CENELEC sau să fie nominalizat pentru a
lucra în calitate de expert într-un Grup de Lucru al
comitetului CEN/CENELEC.
41
Lansarea activităţii de elaborare a
unui standard european
 O propunere pentru un standard european poate să apară de la toţi factorii interesaţi
 propunerile ajung prin organismele naţionale de standardizare, sau acolo unde
legislaţia europeană este cunoscută respectiv în ţările membre ale Uniunii Europene
prin Comisia Europeană sau Secretariatul AELS, la CEN/CENELEC
 Comitetul Tehnic CEN/CENELEC respectiv va lua o decizie pentru adoptarea
propunerii , ţinând seama de necesitatea paneuropeană, de timpul necesar pentru
punerea la dispoziţie a standardului şi de resursele disponibile
 Propunerea acceptată este alocată unui grup de lucru responsabil în cadrul
proiectului pentru elaborarea proiectului de standard.
 Dacă propunerea este pentru un domeniu nou al activităţii de standardizare, o primă
decizie va fi luată în Biroul Tehnic al CEN/CENELEC, prin alocarea temei unui
comitet tehnic existent sau prin constituirea unui comitet tehnic nou
 În conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC după ce un proiect de
standard a fost acceptat , Organismele Naţionale de Standardizare nu mai pot să
dezvolte un standard nou naţional pe aceeaşi tematică (cu acelaşi domeniu de
aplicare) sau să revizuiască un standard existent fără permisiunea Biroului Tehnic –
această obligaţie este cunoscută sub numele de procedură de oprirea a activităţii
(standstill) şi permite ca toate eforturile să fie concentrate pe armonizarea europeană
42
Ancheta publică
 După ce s-au parcurs toate etapele conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC
prin care propunerea de standard european s-a concretizat într-un proiect de
standard european acesta este lansat pentru comentarii prin procesul cunoscut sub
numele de anchetă publică CEN/CENELEC
 În timpul alocat pentru ancheta publică, toţi factorii interesaţi (de exemplu fabricanţii,
autorităţile publice, consumatorii etc.) pot să transmită comentarii asupra proiectului
 Ancheta publică este o etapă foarte importantă în dezvoltarea unui standard
deoarece numai în acest moment se pot introduce în conţinutul viitorului standard
condiţiile naţionale particulare (caracteristici sau practici naţionale care nu pot fi
modificate, cum ar fi condiţiile climatice sau condiţiile electrice de legare la pământ) şi
divergenţele de tip A (divergenţă naţională datorată unor reglementări a căror
modificare nu este în prezent de competenţa membrului CEN/CENELEC). Aceste
puncte de vedere sunt analizate în comitetul tehnic naţional constituind punctul de
vedere naţional pe care organismul naţional de standardizare - ASRO îl transmise
comitetului tehnic CEN/CENELEC pentru a fi luat în considerare.
43
Ancheta publică
 Standardul european după ce este aprobat prin votul membrilor
CEN/CENELEC este publicat şi trebuie adoptat de către fiecare
organism naţional de standardizare ca standard naţional.
 Acesta este obligat să adopte standardul european ca standard
naţional (SR EN pentru ASRO) identic şi să anuleze orice standard
naţional existent care este conflictual cu standardul european.
 standard naţional existent care este conflictual cu standardul
european. În acest fel un standard european devine standard
naţional în toate cele 29 de state membre ale CEN/CENELEC şi
este pus la dispoziţia publicului prin organismul naţional de
standardizare – ASRO, pentru România.
44
industrie ONS
Federații Comisia
Organizații
Europene, Europeană,
europene și
ONG secretariatul
internaționale
AELIS
CEN/CENELEC
Biroul Tehnic
Comitetele Tehnice
Acceptare
45
Grup de lucru
(experții desemnați)
Proiect de standard (prEN)
Transmiterea și circularea pt. comentarii la:
Consultanți Membrii
Publicul în
Afiliați (CE & (ONS&Asociații
general
EFTA) )
Comitetele Tehnice
Ponderea de vot (ONS)
46
Acceptare
un proces tipic pentru elaborarea
unui standard european începând
Standard (EN)
cu iniţierea activităţii de
standardizare până la publicarea
standardului european. Prin
ONS această diagramă este ilustrată
implicarea tuturor factorilor
interesaţi ceea ce demonstrează că
Adoptare la nivel național, întreaga activitate de standardizare
publicare și distribuire este o activitate în parteneriat cu
aceşti factori interesaţi şi care se
desfăşoară numai prin organismul
naţional de standardizare –ASRO -
UTILIZATORI respectiv prin comitetele tehnice
naţionale constituite pe domenii de
interes.
47
Standardizarea internaţională,
europeană şi naţională
 Activitate de standardizare naţională este considerată complementară procesului de
standardizare europeană şi internaţională deoarece standardizarea naţională ţine
seama de particularităţile naţionale şi locale, inclusiv acelor caracteristici geografice,
culturale şi lingvistice. Aceasta întăreşte capacitatea procesului de standardizare
europeană şi internaţională de a ţine seama de interesele locale şi de a promova o
largă participare a tuturor celor interesaţi
 Este important ca sistemul de standardizare naţional să asigure o participare efectivă
a tuturor părţilor interesate şi să reflecte poziţia naţională
 Politica esenţială a UE este de a o păstra o piaţă unică şi este benefic pentru ţările în
curs de integrare şi nou intrate în UE să înţeleagă şi să lucreze cu principiile
europene.
 Standardele sunt unul dintre elementele de bază într-un sistem care include, printre
altele, procedurile de evaluare a conformităţii şi de supraveghere a pieţei.
 Comunitatea europeană şi statele membre furnizează asistenţă tehnică considerabilă
ţărilor în curs de integrare pentru a le ajuta să-şi alinieze reglementările tehnice,
standardele, structurile de evaluare a conformităţii, procedurile, calitatea produselor şi
serviciilor la cerinţele Comunităţii Europene. Tipul de asistenţă furnizat este decis de
la caz la caz ţinând seama de situaţia şi nivelul de dezvoltare a fiecărei ţări.
48
Beneficiile agenţilor economici
 Scăderea costurilor şi realizarea de
economii:
Prin oferirea aceluiaşi produs pe diferite
pieţe, agentul economic poate realiza
economii prin raportarea costurilor de
producţie asupra unui volum mai mare de
produse care va conduce la un preţ mai
mic pe produs
49
Beneficiile agenţilor economici
 Imagine coerentă în faţa consumatorilor:
Agentul economic beneficiază în urma standardizării
unui produs de o imagine a mărcii sale omogenă
şi coerentă prin care îşi păstrează fidelitatea
consumatorilor
 Simplificarea planificării şi verificării:
Prin aplicarea unei strategii de standardizare a unui
produs sau serviciu nou devine mai simplu ca
acesta să fie pus în practică
50
Concluzii privind implicarea agenţilor
economici în standardizare
 Agenţii economici sunt coloana vertebrală a dinamismului economic prin susţinerea
creşterii economice şi angajării forţei de muncă. Agenţii economici trebuie să se
preocupe de activitatea de standardizare pentru a deveni din ce în ce mai competitivi.
Deoarece standardizarea este de primă importanţă în competiţia pe piaţă, agenţii
economici trebuie să se preocupe de o instruire adecvată în acest domeniu
 Standardele trebuie să devină instrumente apropiate pe care agenţii economici să le
poată utiliza cu uşurinţă şi pe care să le considere un sprijin în activitatea lor.
Sănătatea economică a oricărei firme depinde de capacitatea ei de a deveni
susţinătoare activă a standardizării şi de capabilitatea de utilizare a standardelor,
astfel încât acestea să devină instrumente de zi cu zi pentru ea
 Procesul de standardizare oferă beneficii considerabile mediului de afaceri,
consumatorilor şi societăţii, impulsionând inovaţia şi întărind competitivitatea
economică. Acest proces încă nu este pe deplin înţeles de cei mai mulţi potenţiali
participanţi şi beneficiari ai acestuia. Înţelegerea şi implicarea rapidă în acest proces
va conduce la obţinerea beneficiilor cu eforturi mai reduse decât în cazul amânării
acestei decizii
51
Concluzii privind implicarea agenţilor
economici în standardizare
 Standardele stau la baza economiei. Sistemul standardizării
contribuie la bunăstarea socială, intensifică competitivitatea, ajută la
liberalizarea comerţului mondial. Acest sistem este important pentru
toţi şi fiecare trebuie să înţeleagă această importanţă şi să se
implice în permanenta dezvoltare a activităţii de standardizare
 Activitatea de standardizare este cu atât mai eficientă cu cât este
mai puternică prin modul în care cât mai mulţi factori participanţi la
această activitate o desfăşoară împreună pentru a ajunge la o
poziţie comună. Standardele sunt esenţiale pentru o economie
sănătoasă şi pentru promovarea comerţului
52
Metodologia elaborării
standardelor
 Conformă cu seria de standarde seria 10000 – principiile și metodologia
standardizării
 Specialiștii standardizatori – pot ajuta elaboratorii la alegerea celor mai
bune strategii care să ducă la scurtarea duratei de elaborare
 Nevoia resimțită de activitatea economică – cel mai activ factor care
influențează procesul de elaborare a standardelor
 Stringentă
 Se reduce numărul de etape
 Se respectă aceleași principii de elaborare
 Artificială (factorii interesați nu sunt convinși de necesitatea lucrării)
 Elaborarea decurge încet, greoi, uneori se termină cu sistarea lucrărilor
53
standardelor
 Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor
Tehnice, organizate pe domenii de activitate, din care fac parte
specialişti ai factorilor interesaţi relevanţi
 Etape de lucru:
 a) Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
 b) Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
 c) Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
 d) Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
 e) Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică
(PA)
 f) Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
 g) Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
 h) Realizarea amendamentelor şi corecturilor. 54
standardelor
 Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti ai
factorilor interesaţi relevanţi
 Etape de lucru:
 Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
 Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
 Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
 Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
 Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
 Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
 Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
 Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
55
standardelor
 Propunerile pentru teme de standard făcute de autorii acestora trebuie
să conţină în mod explicit
 titlul (se indică subiectul noului standard propus, respectiv titlul standardului propus
pentru revizuire)
 domeniul de aplicare (se indică domeniul şi eventual limitele aplicării standardului)
 obiectivele şi justificarea propunerii
56
standardelor
 Propunerea va fi însoţită de informaţii detaliate privind:
 scopul specific al elaborării standardului, aspectele de standardizare care trebuie
abordate, problemele care trebuie rezolvate şi dificultăţile pe care standardul le
înlătură
 principalii factori care pot beneficia sau care pot fi afectaţi de
aplicarea standardului
 fezabilitatea, respectiv factorii care ar putea favoriza sau împiedica
elaborarea sau aplicarea standardului
 oportunitatea elaborării standardului, respectiv stabilitatea
tehnologiei, progresul tehnologic preconizat, care va face ca
standardul să devină perimat sau, dacă standardul este propus
pentru dezvoltarea viitoare a tehnologiei, prevederile acestuia ar
putea să apară în devans faţă de realitatea din momentul elaborării
57
standardelor
 Propunerea va fi însoţită de informaţii detaliate privind:
 urgenţa elaborării, ţinând cont de alte lucrări de standardizare
conexe care se elaborează concomitent sau de angajamentele
asumate de partea română în tranzacţiile economice internaţionale
 avantajele care se pot obţine din aplicarea standardului propus sau
pierderile şi neajunsurile cauzate de lipsa unui standard (dinamica
volumului producţiei sau al schimburilor comerciale)
 armonizarea cu alte documente normative existente sau în curs de
elaborare pe plan naţional sau internaţional.
58
standardelor
 Propunerile de teme de standarde trebuie să facă referire la brevetele
de invenţii pentru a nu încălca drepturile de autor.
 Autorul propunerii indică toate documentele cunoscute de el (standarde,
reglementări etc.) care ar putea fi folosite ca bază documentară pentru
elaborarea standardului.
 Propunerea este trimisă la Comitetul Tehnic corespunzător care se
întruneşte în şedinţă şi decide dacă acceptă sau nu tema propusă
59
standardelor
propunere
de temă
transmitere la CT
ședință CT
propunere NU
decizie
respinsă
DA
propunere
acceptată 60
standardelor
 Elaboratorul viitorului anteproiect de standard şi responsabil pentru o
temă dată se stabileşte de către CT pe baza solicitărilor însoţite de CV,
făcute de către:
 unul dintre membrii comitetului tehnic
 secretarul comitetului tehnic
 un grup de redactare format din doi sau trei membri desemnaţi de
comitetul tehnic
 unul dintre factorii reprezentaţi în comitetul tehnic
 un agent economic nereprezentat în comitetul tehnic, care şi-a dat
acordul
 Propunerile de teme de standard acceptate dar rămase fără
elaborator se soluţionează prin redistribuirea acestora,
făcută de către ASRO sau prin colaborarea a două comitete
tehnice. 61
standardelor
 Etape de lucru:
elaboratorului
62
standardelor
 Elaboratorul, responsabil de temă, îşi începe activitatea prin întocmirea
unui program de acţiune în care să includă lucrările ce urmează a fi
efectuate pentru a se încadra în termenele limită stabilite prin programul
de standardizare.
 De obicei, prima perioadă este afectată documentării de specialitate,
prin care elaboratorul face cunoştinţă cu lucrările finalizate în domeniu
şi îşi culege informaţiile necesare pentru conturarea conţinutului
viitorului standard.
 Formal, documentarea poate fi împărţită în două faze: documentarea
preliminară şi documentarea completă.
63
standardelor
 Documentarea preliminară se bazează pe
 banca de date existentă la ASRO - studierea propunerii de temă de standard, a
programelor de standardizare şi a documentelor normative interne, internaţionale şi
ale altor ţări (de obicei ţări cu tradiţie în standardizarea domeniului abordat)
 elaboratorii proiectelor de standarde culeg informaţii despre organismele şi unităţile
economice interesate, pe care urmează să le consulte şi să le solicite colaborarea
 Documentarea preliminară nu are caracter limitativ şi se încadrează în
mod organic în etapa principală de documentare
64
standardelor
 Documentarea completă (teoretică şi practică) este etapa care
definitivează informaţia necesară elaborării proiectului de standard. Vor
fi consultate:
 Sarcinile economiei naţionale în perioada în care urmează să se aplice prevederile standardului
 Programele existente privind îmbunătăţirea nivelului tehnic şi calitativ al produselor, reducerea
consumurilor, valorificarea superioară a materiilor prime şi a materialelor
 Programele de retehnologizare şi de creştere a productivităţii muncii
 programele de îmbunătăţire a calităţii produselor
 Noutăţile în ştiinţă şi tehnologie, pe plan naţional şi internaţional
 Legislaţia în vigoare referitoare la domeniul vizat
 standardele în vigoare şi modificările aduse acestora, inclusiv standardele conexe
 experienţa unităţilor producătoare şi a celor cu profil asemănător (inclusiv prospectele elaborate
de acestea)
 prescripţiile de tipizare existente în domeniu
 invenţii şi inovaţii în domeniu
 licenţe şi patente care creează obligaţii pentru partea română
 contracte externe şi cooperări care impun anumite limite la transparenţa în domeniu (obligă la
păstrarea unor secrete)
65
standardelor
 Lista surselor de documentare este susceptibilă de completare cu
 lucrări teoretice fundamentale
 comunicări ştiinţifice
 publicaţii, articole sau ştiri apărute în reviste sau chiar în ziare (cu condiţia ca
informaţiile respective să fie credibile).
 Din materialele consultate, elaboratorul reţine informaţiile importante
şi întocmeşte o sinteză a acestora (eventual sub formă de tabel)
pentru a evidenţia tendinţele de realizare a principalilor indicatori,
parametri, performanţe, etc.
 Materialul de sinteză se întocmeşte pe probleme precise, evidenţiază
variantele existente în diferitele surse informative şi conţine, eventual,
varianta reţinută pentru conţinutul noului standard.
 Materialul de sinteză se întocmeşte respectând rigorile unei cercetări
ştiinţifice şi va fi pusă la dispoziţia factorilor interesaţi pentru consultare.
66
standardelor
 Etape de lucru:
elaboratorului
67
standardelor
 Elaborarea standardului în faza de anteproiect este etapa cea mai
importantă de creaţie ştiinţifică, care
 determină conţinutul documentului
 influenţează în mare măsură desfăşurarea etapelor ulterioare de lucru
 calitatea viitorului standard depinde de profunzimea analizelor efectuate

în vederea adoptării soluţiilor optime pentru toate elementele înscrise în
documentul respectiv.
 Redactarea trebuie să fie cât mai completă, pentru a rezolva în totalitate
tema standardului, la un nivel ştiinţific adecvat şi într-un stil
corespunzător
68
standardelor
 Deşi este la prima redactare, anteproiectul de standard trebuie întocmit
ţinând seama de regulile stabilite pentru redactarea standardelor,
respectiv:
 text redactat concis, clar şi fără echivoc, pentru a nu se lăsa
posibilitatea unor neînţelegeri sau interpretări eronate
 figurile, desenele şi schemele se execută conform regulilor pentru
executarea şi prezentarea materialelor grafice în standarde
 prezentarea redactării trebuie să corespundă modelelor stabilite
pentru diferitele pagini ale standardelor.
 Ca excepţii de la regula generală de elaborare a anteproiectului de
standard apar cazurile textelor de standard care însoţesc propunerile de
teme de standardizare, un standard internaţional sau european, precum
şi un standard al altei ţări sau organizaţii care are de facto statut de
standard internaţional, care nu sunt în curs de revizuire
69
standardelor
 Conţinutul anteproiectului de standard este explicitat (dacă este cazul)
printr-o notă de fundamentare, care cuprinde, în principal:
 o comparaţie între caracteristicile produselor standardizate şi nestandardizate,
indicându-se nivelul caracteristicilor respective înscrise în standardele internaţionale
şi europene şi evidenţiind nivelul mondial. Printre altele este necesar să se prezinte
diferitele tipuri, mărci, variante etc., cu caracteristicile lor tehnico-economice şi de
utilizare, subliniindu-se, atunci când este cazul, caracteristicile de siguranţă în
exploatare
 interpretarea datelor din sinteza de documentare
 justificarea şi fundamentarea parametrilor şi soluţiilor înscrise în anteproiectul de
standard
 corespondenţa prevederilor din anteproiectul de standard cu cele din standardele în
vigoare (standardele conexe), cu normele de tipizare şi instrucţiunile existente
 noutăţile introduse în anteproiect, care conduc la satisfacerea mai deplină a cerinţelor
beneficiarilor şi consumatorilor produselor standardizate
 estimarea efectelor tehnico-economice scontate după aplicarea standardului
 orice alte aspecte în legatură cu conţinutul anteproiectului pe care elaboratorul le
consideră utile şi convingătoare pentru înţelegerea şi acceptarea documentului 70
standardelor
 Dacă pentru aplicarea în practică a prevederilor standardului va deveni
necesară adoptarea unor măsuri tehnico-organizatorice, în nota de
fundamentare sau separat se vor face menţiuni referitoare la:
 Modificările tehnologice, de aprovizionare, desfacere etc., care se impun în vederea
realizării prescripţiilor standardului
 Stocul de produse fabricate până la apariţia viitorului standard şi
care, nemaicorespunzând noilor prescripţii vor deveni produse în
afara standardului, de calitate inferioară, urmând a fi retrase de pe
piaţă, vândute ca solduri sau ca piese de rezervă, eventual putând fi
supuse unei prelucrări suplimentare, pentru a fi aduse la nivelul
cerinţelor înscrise în noul document normativ.
 Anteproiectul de standard, eventual însoţit de alte materiale se
difuzează de către secretarul Comitetului Tehnic tuturor membrilor
acestuia, inclusiv preşedintelui, precum şi reprezentantului ASRO,
stabilind o perioadă de 30 de zile de la data expedierii, pentru
examinare şi transmiterea observaţiilor 71
standardelor
 Documentele sunt adresate nominal şi nu pot fi făcute publice sau
utilizate în alte scopuri decât pentru lucrările comitetului tehnic respectiv
 În adresa de însoţire se solicită ca răspunsurile să fie remise pe adresa
comitetului tehnic chiar dacă, neexistând observaţii, se va transmite
doar acordul cu conţinutul proiectului.
 Este însă recomandabil ca răspunsurile să se refere la conţinut, să nu
fie formale şi să tindă spre îmbunătăţirea anteproiectului. Deşi
răspunsurile reflectă în general punctul de vedere, respectiv poziţia
particulară, partizană a factorului interesat faţă de conţinutul materialului
redactat, este recomandabil ca observaţiile să fie formulate în aşa fel
încât să nu obstrucţioneze desfăşurarea în continuare a lucrărilor,
ţinând cont de faptul că la momentul aplicării viitorului standard,
înzestrarea tehnică a întreprinderilor va fi calitativ superioară, acestea
putând realiza produse care să corespundă noilor cerinţe tehnice
stipulate în documentul în curs de elaborare
72
standardelor
 Răspunsurile trebuie să fie concrete, la subiectul standardului, dar pot
sesiza şi aspecte noi, necuprinse în proiect sau în materialele
însoţitoare, fie pentru a completa standardul, fie pentru a fi reţinute în
vederea elaborării unor noi teme sau lucrări de standardizare
 În cazul în care răspunsurile reflectă acordul unanim al factorilor
interesaţi, se poate trece la redactarea finală, în vederea aprobării
standardului.
 Dacă însă se primesc observaţii, uneori contradictorii, secretarul
întocmeşte în maximum 15 zile o sinteză a observaţiilor primite, pe care
le grupează într-un tabel în care se trec pe trei coloane: cine a făcut
observaţia, conţinutul observaţiei, reprodusă aşa cum a fost prezentată
şi propunerile secretarului pentru fiecare observaţie
cine a făcut observaţia conţinut propuneri
73
standardelor
 Sinteza observaţiilor este trimisă aceloraşi specialişti care au primit
anterior anteproiectul de standard, împreună cu invitaţia de participare
la sedinţa comitetului tehnic de discutare a anteproiectului.
 În sedinţa comitetului tehnic se iau hotărâri asupra tuturor problemelor
de fond şi de formă semnalate de specialişti (membri în CT) şi se
încearcă punerea de acord a opiniilor divergente ale acestora.
 În acest scop, participanţii la sedinţă trebuie să aibă împuternicirea
necesară pentru a susţine punctul de vedere al factorului interesat pe
care îl reprezintă, dar şi dezlegarea acestuia de a-şi declara acordul
pentru soluţiile mai bune, mai progresiste, mai argumentate, care vor
apare în timpul discuţiilor, chiar dacă acestea nu corespund punctului
lor de vedere iniţial
74
standardelor
 Preşedintele comitetului tehnic conduce discuţiile în mod democratic,
urmărind obţinerea consensului.
 Secretarul comitetului întocmeşte o listă de participare la sedinţă, care
se semnează de participanţi, şi consemnează, într-un document
separat, hotărârile adoptate, sau întocmeşte un proces-verbal al
şedinţei, semnat de participanţi, care să includă hotărârile luate.
Hotărârile sau procesele-verbale trebuie să fie clar exprimate şi să
evidenţieze toate problemele convenite, inclusiv toate modificările
proiectelor analizate.
 Pe baza hotărârilor adoptate în sedinţă, secretarul comitetului tehnic,
eventual împreună cu elaboratorul anteproiectului, modifică conţinutul
acestuia şi îl trimite tuturor membrilor CT ca proiect pentru comitet (PC),
împreună cu hotărârile, lista participanţilor la sedinţă sau procesul-
verbal încheiat, solicitând acordul acestora asupra documentelor.
75
Metodologia elaborării standardelor
anteproiect
difuzare la m. CT și ASRO
observații
sinteza observațiilor
difuzare la m. CT și ASRO
ședință CT
NU
decizie
DA
Proiect pt. Comitet (PC) 76
standardelor
 Etape de lucru:
elaboratorului
77
standardelor
 Proiectul de standard elaborat de secretarul comitetului tehnic şi difuzat
membrilor comitetului tehnic şi reprezentantului ASRO se rediscută în
şedinţa CT, după ce preşedintele şi secretarul CT, împreună cu
reprezentantul ASRO au stabilit existenţa consensului
 Dacă în sedinţa de comitet nu se ajunge la o decizie de acceptare, PC
se redactează din nou, într-o variantă mai apropiată de consens, care
este la rândul său difuzată membrilor comitetului tehnic şi
reprezentantului ASRO, şi din nou se discută în sedinţa CT
 Ciclul acesta se repetă până când preşedintele şi secretarul CT,
împreună cu reprezentantul ASRO constată existenţa consensului
 Varianta de redactare acceptată devine proiect pentru anchetă publică

(PA)
78
standardelor
 Etape de lucru:
elaboratorului
79
Metodologia elaborării standardelor
 După obţinerea consensului, secretarul comitetului tehnic alcătuieşte un
dosar cu toate documentele, în original, întocmite în procesul de
elaborare a proiectului de standard. Conţinutul dosarului este prezentat
printr-un borderou de documente.
 În dosar se introduc :
1. Anteproiectul – AP (inclusiv adresa de difuzare a acestuia)
2. Observaţiile primite
3. Sinteza observaţiilor (inclusiv adresa de convocare la sedinţa CT)
4. Lista de participare la şedinţa CT, cu semnăturile participanţilor
5. Hotărârea adoptată la şedinţa CT sau procesul-verbal al acesteia, în care s-au
consemnat hotărârile adoptate
6. Proiectul de standard pentru comitet în toate variantele PC elaborate (inclusiv
adresa de difuzare către membrii CT)
7. Lista (în cazul existenţei mai multor variante de PC - listele)
8. Hotărârile (procesele-verbale) şedinţelor de CT în care s-a discutat fiecare variantă
de PC
9. Proiectul de standard pentru anchetă publică – PA (inclusiv adresele de difuzare
către membrii CT şi de trimitere la ASRO)
80
standardelor
 Adresa de trimitere la ASRO este o scrisoare tipizată în care se
specifică faptul că un comitet tehnic trimite un anumit proiect de
standard, convenit în şedinţa de comitet (pentru care s-a realizat
consensul), cu propunerea de a fi supus anchetei publice pe o durată
limitată de timp (de regulă două luni de la data publicării în Buletinul
Standardizării a titlului proiectului respectiv)
 În perioada stabilită, orice persoană fizică sau juridică poate consulta la
ASRO proiectul supus anchetei publice (sau poate obţine o copie a
textului), eventualele observaţii şi propuneri trimiţându-le la ASRO
 Simultan, specialiştii ASRO stabilesc dacă proiectul de standard a fost
elaborat cu respectarea principiilor, metodologiilor şi regulilor de
redactare a standardelor şi dacă a fost corelat cu alte standarde în
vigoare.
81
standardelor
 La sfârşitul perioadei de anchetă, ASRO trimite la CT observaţiile sale şi
pe cele primite de la persoanele fizice sau juridice care au manifestat
interes pentru proiectul respectiv.
 Secretarul CT întocmeşte sinteza observaţiilor şi propunerilor primite,
pe care o difuzează membrilor CT, convocându-i la şedinţa CT de
discutare a observaţiilor.
 Discutarea observaţiilor trebuie terminată în cel mult două luni de la
data încheierii anchetei publice.
 Persoanele fizice sau juridice din afara CT, care au făcut observaţii,
sunt invitate la şedinţă.
 Lucrările şedinţei comitetului tehnic se finalizează cu hotărâri care
creează situaţii ce urmează a fi soluţionate prin diverse proceduri, în
funcţie de realizarea sau nerealizarea consensului
82
standardelor
1. Dacă s-a realizat consensul membrilor CT, proiectele de standard
pentru anchetă publică (PA) sunt considerate proiecte de standard
(PS), însuşite de comitetul tehnic, urmând a fi trimise la ASRO pentru
aprobare. (Consensul poate fi realizat şi asupra textelor modificate pe
baza observaţiilor primite).
Textele proiectelor de standard (PS) vor fi semnate pe ultima pagină de
preşedintele şi secretarul CT şi de reprezentantul ASRO.
2. Dacă nu s-a putut realiza consensul în anumite probleme, proiectul
poate fi trimis într-o nouă anchetă publică sau părţile rămase în
divergenţă se adresează Asociaţiei de Standardizare din România,
care examinează divergenţa în maximum 15 zile de la sesizare, în
prezenţa părţilor şi a preşedintelui comitetului tehnic, urmărind
obţinerea consensului. Dacă acesta nu se realizează, ASRO hotărăşte
fie trimiterea proiectului într-o nouă anchetă, fie sistarea lucrărilor
83
standardelor
3. Dacă la proiectul supus anchetei publice nu s-au primit observaţii din
partea membrilor comitetului sau din partea altor factori dar există
unele observaţii formale, proiectul PA se poate definitiva ca PS de
către ASRO, pe baza acordurilor formale ale membrilor comitetului
tehnic şi propunerii de aprobare, cu condiţia ca reprezentantul ASRO
să informeze comitetul tehnic despre modificările efectuate
84
PA
transmiterea la ASRO
publicare în Buletinul
Standardizării pt. Anchetă
publică
observații
sinteza observațiilor
difuzare la membrii CT
ședință CT
NU
decizie
DA
Proiect de Standard (PS) 85
standardelor
 Etape de lucru:
elaboratorului
86
standardelor
 Dosarul proiectului de standard conţine:
1. Acordurile formale şi observaţiile primite la PA
2. Sinteza observaţiilor (inclusiv adresa de convocare a membrilor
comitetului tehnic la şedinţa de discutare a observaţiilor)
3. Lista participanţilor, cu semnături
4. Hotărârea (procesul-verbal) şedinţei CT
5. Proiectul de standard PS (inclusiv adresa de trimitere la ASRO)
87
standardelor
 Adresa de trimitere la ASRO este o scrisoare tipizată prin care un comitet tehnic
trimite un anumit proiect de standard, în prealabil supus anchetei publice prin
Buletinul Standardizării (număr, dată) şi confirmă că în perioada anchetei au
fost primite observaţii care au fost analizate în şedinţa CT (data) şi au fost
rezolvate, realizându-se consensul asupra textului final. (În cazul că nu au fost
făcute observaţii se confirmă că textul PS este identic cu textul PA)
 Totodată, prin adresă se face propunerea ca proiectul de standard să fie supus
aprobării
 După primirea proiectului, în decurs de 45 de zile, specialiştii ASRO
examinează conţinutul acestuia, pentru a constata respectarea regulilor şi
principiilor de standardizare şi îşi dau avizul pentru a fi supus aprobării
 În caz de aviz nefavorabil, proiectul de standard este returnat comitetului tehnic
pentru reexaminare sau pentru modificare, în vederea efectuării unei noi
anchete publice
 Proiectele de standard avizate se supun spre aprobare Directorului General
ASRO
88
trimitere la CT
proiect de standard proiect de standard

modificat
trimitere la ASRO
avizare NU
DA
proiect de standard avizat
NU
aprobare
DA
Standard Român (SR)
89
standardelor
 Etape de lucru:
elaboratorului
 Realizarea amendamentelor şi corecturilor
90
standardelor
 Examinarea periodică a standardelor
 Standardele trebuie să prezinte stabilitate în timp, pentru ca utilizatorii acestora să
poată cunoaşte şi asimila prevederile înscrise în ele, să poată căpăta deprinderile
necesare şi obişnuinţa de a aplica standardele respective. Instabilitatea creează
confuzii, schimbări frecvente în contractele economice, neîncredere în documentele
normative
 conţinutul standardelor se stabileşte ţinând cont de evoluţia previzibilă a subiectului
standardizat, selectându-se cu grijă elementele durabile, de esenţă şi eliminându-se
aspectele formale, care suferă modificări sub influenţa unor factori aleatori
 stabilitatea unui standard se asigură prin menţinerea constantă a prevederilor
acestuia într-un interval de timp cât mai mare
 această situaţie poate cauza o contradicţie între fenomenul economic care evoluează
(de obicei înregistrând schimbări calitative) şi conţinutul invariabil al standardului
 dacă prevederile standardului sunt depăşite de progresul tehnic, standardele nu mai
stimulează producţia şi devin o frână pentru dezvoltarea economică
 în aceste cazuri se iau măsuri menite să soluţioneze contradicţiile constatate,
schimbând conţinutul standardului, pentru a-l face aplicabil în noile condiţii, sau
anulând standardul respectiv
91
standardelor
 Reprezentând grafic evoluţia în timp a
calităţii Q şi a prevederilor standardizate
Qs se poate constata că de la momentul
t0 când se elaborează standardul şi se
prescrie calitatea Qs0 care se situează pe
curba Q (identitate între calitatea realizată
şi cea standardizată), evoluţia calităţii
urmează o curbă ascendentă, în timp ce
calitatea standardizată se menţine
constantă. Diferenţa Q – Qs se măreşte
odată cu trecerea timpului, ceea ce
impune revizuirea standardului. În
momentul t1 se restabileşte concordanţa
dintre Q şi Qs dar evoluţiile calităţii reale
şi calităţii standardizate au aceeaşi alură,
ceea ce va impune, după o altă perioadă
de timp, o nouă revizuire (situaţia se
repetă în continuare)
92
standardelor
 Pentru a evita situaţiile nedorite de neconcordanţă dintre realitatea economică şi standard este necesar ca
revizuirile să fie făcute la un interval de timp (t1– t0) în aşa fel ales încât să se asigure un echilibru optim între
necesitatea de asigurare a stabilităţii standardului şi punerea lui în acord cu realitatea economică
 Intervalul de examinare şi eventual revizuire a standardelor se stabileşte empiric la nivel de 3-5 ani, în funcţie de
viteza de înnoire din domeniul (ramura sau sub-ramura) economiei naţionale
 Pentru standardele române s-a optat pentru examinarea ciclică după perioade de 5 ani
 La împlinirea a 5 ani de la publicare, modificare sau confirmare, fiecare standard trebuie examinat de comitetul
tehnic care a elaborat proiectul de standard, în scopul de a constata dacă standardul mai poate fi aplicat în
continuare şi a lua decizia corespunzătoare
 În acest scop se realizează în primul trimestru al fiecărui an o anchetă la care membrii comitetului tehnic răspund
motivat dacă standardele cuprinse în formularul de anchetă trebuie confirmate, revizuite, modificate sau anulate
 Dacă răspunsurile la anchetă sunt divergente, se convoacă o şedinţă a comitetului tehnic pentru stabilirea
propunerilor comitetului tehnic
 Ședinţa este convocată la cel mult 60 de zile de la trimiterea formularelor în anchetă şi la 30 de zile după primirea
răspunsurilor
 Propunerile comitetului tehnic însoţite de răspunsurile membrilor săi şi procesul-verbal al şedinţei CT sunt trimise
la ASRO, care le supune anchetei publice prin Buletinul Standardizării. Observaţiile persoanelor fizice şi juridice
care au răspuns la anchetă, împreună cu observaţiile ASRO sunt trimise comitetului tehnic care stabileşte prin
consens modificarea propunerilor
 Propunerile însuşite de comitetul tehnic (împreună cu observaţiile în original şi cu procesul-verbal al şedinţei) se
trimit la ASRO împreună cu propunerea de aprobare
 După avizarea acestora de către ASRO, propunerile sunt aprobate de către Directorul General şi anunţate în
Buletinul Standardizării 93
standardelor
 Reguli de redactare a standardelor
 Titlul
 individualizează standardele şi permite identificarea lor - trebuie să indice clar şi precis
obiectul standardului şi să fie formulat astfel încât să asigure posibilitatea de a deosebi
fiecare standard de alte standarde
 trebuie să fie cât mai concis - Dacă se sesizează necesitatea unor precizări suplimentare,
acestea se indică în primele puncte ale standardului, la capitolul generalităţi
 nu se admit paranteze
 poate fi compus din:
 supra-titlu
 indică denumirea grupului de standarde sau familiei (în cazul standardelor pe

părţi) în care se încadrează standardul respectiv
 titlul principal
 defineşte obiectul standardului în cadrul grupului (sau familiei) din supratitlu

 sub-titlu
 aduce precizări asupra categoriei standardului sau asupra aspectului tratat
94
standardelor
 Titlul
 poate fi format şi numai din
 supra-titlu şi titlul principal
 din titlul principal şi subtitlu
 numai din titlul principal
 folosirea supra-titlului este indicată numai dacă titlul principal, luat separat, nu defineşte
suficient obiectul standardului
 în cazul grupurilor sau familiilor de standarde (în mod deosebit pentru standardele redactate
pe părţi) supratitlul trebuie să fie acelaşi, pentru sublinierea caracterului unitar al standardelor
respective componente
 Titlul principal trebuie să cuprindă numai denumirea produsului (eventual şi simbolul
acestuia) sau denumirea subiectului la care se referă standardul
 De regulă, titlul principal se fomulează folosind pluralul substantivelor, admiţându-se
singularul în cazurile în care standardul se referă la un singur produs sau dacă specificul
limbii române impune folosirea singularului
 Completarea titlului principal cu un subtitlu se foloseşte pentru a delimita aspectele de
standardizare cuprinse în standard (categoria standardului) sau când sunt necesare precizări
de detaliu
 Standardele complete de produs, care conţin toate prevederile de standardizare pentru
95
produsul respectiv, nu trebuie să aibă sub-titlu
standardelor
 Cuprinsul
 Standardele voluminoase (care depăşesc 15 pagini tipărite) trebuie să aibă cuprins
 se include pe prima pagină, imediat sub caseta cu titlul standardului, trebuie să aibă titlul
CUPRINS scris cu majuscule, centrat în pagină, şi următoarea formă:
 numerotarea diviziunii
 titlul complet al diviziunii
 pagina la care se găseşte diviziunea respectivă
96
standardelor
 Cuprinsul
 Obiectul și domeniul de aplicare
 trebuie precizat obiectul la care se referă standardul, chiar dacă acest lucru rezultă clar
din titlu
 pot fi date precizări suplimentare, în completarea titlului, fără ca să se apeleze la
informaţiile care fac obiectul capitolului de condiţii tehnice
 se folosesc expresiile: "Prezentul standard se referă la ... (denumirea produsului)" sau
"Prezentul standard stabileşte ... (categoria standardului şi produsul la care se referă)".
 După ce se precizează obiectul standardului trebuie să se precizeze şi domeniul de
aplicare a standardului sau să se dea indicaţii cu privire la limitarea aplicării, stabilindu-
se eventual şi condiţiile speciale în care standardul nu se aplică
97
standardelor
 Cuprinsul
 Dacă în capitolul GENERALITĂŢI se includ puncte separate de clasificare, terminologie,
notare, simbolizare etc., acestea se redactează respectând criteriile ştiinţifice şi de stil
98
standardelor
 Cuprinsul
 Standarde conexe
 cuprinde o enumerare a standardelor care trebuie studiate pentru aplicarea corectă a
standardului ce se redactează
 nu se includ standardele la are se fac trimiteri în textul standardului
 se indică, după caz:
 standardele care completează sfera standardului ce se redactează

 standardele care fac parte din aceeaşi familie
 standardele parţiale de terminologie, necesare pentru interpretarea corectă a
termenilor utilizaţi în standardul ce se redactează, dar nedefiniţi
 etc.
 enumerarea trebuie să cuprindă numerele şi titlurile complete ale standardelor conexe
99
standardelor
 Diviziuni
 Textul standardelor se grupează în diviziuni numerotate şi, după caz, prevăzute cu titluri
 Titlurile diviziunilor se formulează nearticulat, cu excepţia cazurilor în care acordul gramatical
impune articularea
 Categoriile de diviziuni utilizate pentru redactarea standardelor sunt:
 Capitolele
 Punctele
 Subpunctele
 anexele
 Capitolul este diviziunea principală numerotată a conţinutului standardului, prevăzută în mod
obligatoriu cu un titlu scris cu majuscule, aşezat centrat şi cu un rând deasupra textului
respectiv.
 Punctele sunt diviziuni numerotate ale capitolului, având, de regulă, titluri care se scriu cu
litere mici, aliniate în stânga paginii.
 Subpunctele sunt diviziuni ale punctelor, putând fi numerotate şi având titluri scrise de
asemenea cu litere mici, aliniate în stânga paginii.
 Fragmentarea textului poate continua cu diviziuni de ordin inferior ori de câte ori necesitatea
preciziei de exprimare reclamă o astfel de redactare. Se recomandă însă a se evita
fragmentarea excesivă a textului
100
standardelor
 Diviziuni
 dacă textul nu permite formularea unor titluri pentru puncte şi subpuncte, acestea pot lipsi. În
aceste cazuri se impune păstrarea uniformităţii de prezentare în cadrul aceluiaşi capitol (sau
toate punctele au titluri sau toate sunt fără titluri).
 Anexele sunt părţi integrante ale standardelor, care cuprind prevederi suplimentare,
prezentate grupat, la sfârşitul standardului. Anexele pot conţine prescripţii cu caracter
obligatoriu, de informare sau de recomandare. Caracterul anexelor trebuie specificat clar cu
litere mici, între paranteze, centrat sub cuvântul ANEXĂ
 Anexele poartă titlul scris cu majuscule. În cazul existenţei a două sau mai multe anexe,
acestea se desemnează printr-o literă majusculă scrisă după cuvântul ANEXĂ (ANEXA A,
ANEXA B.....).
 Numerotarea diviziunilor standardelor se face prin cifre sau grupuri de cifre care indică
ordinea capitolelor, a punctelor, a subpunctelor şi eventual a diviziunilor de ordin inferior.
 Aşezarea în pagină a diviziunilor standardului se face evidenţiindu-se numerotarea şi titlul
acestora.
 Dacă la aşezarea în pagină apare necesitatea evidenţierii unor alineate, acestea pot fi
precedate de câte o liniuţă
101
standardelor
 Stilul de redactare
 Prevederile standardelor trebuie prezentate astfel încât înţelesul lor să fie univoc, urmărind
continuitatea şi corelarea diverselor puncte din text.
 Stilul de redactare trebuie să fie clar, concis, precis şi să excludă orice echivoc, evitându-se:
 exprimarea mai multor prevederi în aceeaşi frază;
 digresiunile care întrerup cursul frazei;
 pleonasmele, stilul prolix, frazele foarte lungi şi greoaie;
 repetările de texte din acelaşi standard sau din alte standarde;
 trebuie evitate orice texte inutile.
 La redactarea standardelor trebuie respectate regulile de gramatică, ortografie şi punctuaţie

stabilite de Academia de Ştiinţe a României
102
standardelor
 Forme verbale
 standardele se redactează folosind în exclusivitate forma impersonală a verbelor (se
clasifică, se depozitează ...);
 caracterul de obligativitate se exprimă prin folosirea diatezei reflexive, timpul prezent al
verbelor (se execută, se verifică);
 folosirea indicativului viitor (se vor remedia ...) trebuie evitată, expresia având o nuanţă de
imprecizie cu privire la timpul efectuării acţiunii indicate de verb;
 caracterul imperativ se exprimă prin folosirea formei corespunzătoare a verbului "a trebui",
urmat de verbul care exprimă acţiunea, la modul conjunctiv sau participiu (trebuie să reziste
la ..., trebuie evitat ...)
 caracterul opţional se exprimă folosind verbul "a putea "(pot fi ..., poate prezenta ...);
 caracterul de recomandare sau preferenţial se exprimă prin expresia "... se recomandă ...";
 caracterul de interdicţie se exprimă prin negarea verbului "a trebui" (nu trebuie să
depăşească ...).
103
standardelor
 Terminologie
 trebuie folosiţi termenii definiţi prin actele normative în vigoare. Nu este admisă utilizarea
unor termeni tehnici străini dacă aceştia au termeni echivalenţi în limba română.
 În cazul în care unii termeni specifici nu au fost definiţi în alte documente de referinţă, aceştia
se definesc în cadrul standardului ce se elaborează:
 în capitolul GENERALITĂŢI;
 ca un capitol separat;
 sub relaţiile sau tabelele în care apar;
 la începutul fiecărui capitol;
 într-o anexă.
 Sinonimele se scriu după termeni şi nu după definiţie.

 Pentru termenii nestandardizaţi se consultă numai lexicoane specifice pe domeniu, dicţionare
elaborate de Academia de Ştiinţe.
104
standardelor
 Simboluri
 Se folosesc numai simbolurile mărimilor stabilite prin standarde sau, dacă nu există, se pot
stabili în cadrul standardului, fiind necesară explicitarea acestora.
 Simbolurile nu trebuie urmate de punct
 Trebuie evitată folosirea aceluiaşi simbol pentru mărimi diferite.
 Simbolurile şi denumirile unităţilor de măsură sunt cele stabilite prin SI.
 Dacă se precizează valoarea numerică a unei mărimi, unitatea de măsură se indică prin
simbol şi nu prin denumire.
 Dacă în text nu se indică valoarea numerică a mărimilor şi se stabileşte numai în ce unităţi
de măsură se exprimă acestea, se folosesc denumirile unităţilor de măsură şi nu simbolurile
acestora. (De la aceste reguli pot apare şi excepţii.)
 În cazul şirurilor sau intervalelor de valori numerice, ca şi în cazul valorilor limită, simbolurile
unităţilor de măsură se scriu o singură dată:
 6,3 ... 8 m;
 6,3 ; 7 ; 8 m;
 peste 6,3 până la 8 m.
 Simbolurile şi semnele matematice sunt cele introduse în şcoală (egal, mai mic, mai mare,
diferit, aproximativ etc.), însă aceste semne pot fi folosite numai în formule şi relaţii, în tabele
şi în grafice şi în nici-un caz în textul standardului, unde operaţia se scrie în cuvinte.
105
 Nu se foloseşte semnul Ø (diametru) în textul standardului ci numai pe desene
standardelor
 Prescurtările de cuvinte
 trebuie evitate sau limitate. Se admit numai în cazurile în care nu pot da naştere la confuzii.
 La prima utilizare, cuvântul se scrie complet, cu prescurtarea dată în parantază.
 Nu se admite folosirea cuvântului "idem".
 Nu se admite utilizarea prescurtărilor:
 cca. (se scrie circa sau aproximativ);
 v. (a se vedea);
 de ex. (de exemplu).
 Se admit prescurtările: max., min., pag., poz., pct., buc., fig., nr. crt. în text sau în capul de
tabel, dacă urmează valori numerice.
 Nu se admite folosirea ghilimelelor nici în text, nici în tabele, nici măcar pentru a evidenţia
anumite texte.
 Prezentarea valorilor numerice este însoţită de unitatea de măsură, ca în exemplele
următoare:
 17,5 m2; 12°C; 5×10–3 mm
 10 ± 0,01 mm
 14 ± 2 V
 63 ... 65%. 106

standardelor
 Prescurtările de cuvinte
 Limitele valorilor numerice se înscriu în felul următor:
 min 2 A; max 6 A
 2 ... 6 A
 de la 2 până la 6 A (inclusiv)
 peste 2 până la 6 A
 20 ... + 20°C
 Şirurile de numere se prezintă după cum urmează:

 1,60; 1,80; 2,00; 2,24 ...
 1,60 ... 2,24
 NB
 în textul standardului numerele până la zece se scriu în cuvinte:
 scrierea relaţiilor şi formulelor din matematică, fizică, chimie etc. se face
respectând regulile stabilite de ştiinţele respective
 tabelele şi materialele grafice se prezintă în aşa fel încât să poată fi citite şi
interpretate corect de toţi utilizatorii standardului
107
Clasisicarea documentelor
normative
 Numerotarea standardelor române
 Clasificarea alfa-numerică
 Orice standard poate fi identificat după titlu sau după indicativ.
 De regulă, indicativul este format din siglă, specifică documentului de
standardizare al unei ţări sau al unui organism de standardizare şi din numărul
de ordine atribuit în momentul aprobării. Pentru ţara noastră se foloseşte sigla
STAS (standard de stat) pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992
şi sigla SR (standard român) pentru cele aprobate după data respectivă.
 Numărul de ordine este urmat de anul de ediţie (ultima ediţie în vigoare), redat prin ultimele două cifre ale
anului respectiv separate de indicativ printr-o cratimă, pentru standardele aprobate înainte de 28.08.1992,
sau prin înscrierea integrală a anului, separat de indicativ prin două puncte.
De exemplu:
STAS 6300-81
SR 13315:1996
 Pe pagina de titlu a standardelor, data ediţiei (luna şi anul) se înscrie sub indicativul standardului.
De exemplu:
SR ISO 860
Aprilie 2000
108
normative
 Dacă standardele au fost elaborate pe mai multe părţi, acestea sunt evidenţiate prin numere de ordine
înscrise după indicativ, separate prin linie oblică (cazul STAS) sau prin cratimă (cazul SR).
De exemplu:
STAS 7122/1-86
SR 3042-2:1996
 În cazul în care părţile sunt prea voluminoase, acestea pot fi elaborate pe secţiuni, capitole, file, fiind
numerotate separat de indicativul părţii de standard prin cratime, linii oblice sau paranteze.
De exemplu:
SR 60695-2-20:1998 (partea 2, secţiunea 20)
SR 60695-2-1/3:1998 (partea 2, secţiunea 1, fila 3)
SR 60050 (440):1997
(capitolul 441)
 Amendamentul unui standard român este identificabil prin litera A şi o cifră care indică numărul de ordine al
amendamentului şi anul modificării respective. Amendamentul este separat de indicativul standardului prin
linie oblică.
Exemplu:
STAS 10845-87/A1:1996
SR 298-2:1998/A1:1999
 În mod similar se identifică şi erata la un standard, folosindu-se litera C.
Exemplu: 109
SR 3832-7:1997/C1:1998
normative
 Dacă ediţia standardului are inclus amendamentul sau amendamentele adoptate anterior, acestea se înscriu
în indicativul standardului după semnul + (plus).
Exemplu:
SR 295-1+A1:1997
SR 60755+A1+A2:1995
 Pentru a evidenţia identitatea unui standard român cu unul internaţional sau regional sau cu un document
normativ de referinţă se foloseşte o siglă formată din sigla standardului român SR sau STAS şi sigla
standardului respectiv a documentului de referinţă internaţional sau european. Cel mai frecvent se utilizează
următoarele sigle:
ISO – Standard internaţional publicat;

CEI – Standard adoptat de Comisia Electrotehnică Internaţională;
EN – Standard european;
ENV – Prestandard european;
ETS – Standard european pentru telecomunicaţii;
I-ETS – Standard european intermediar pentru telecomunicaţii;
TR – Raport tehnic ISO publicat;
CR – Raport tehnic CEN/CENELEC publicat (Certified Reference);
HD – Document de armonizare european;
QC – Specificaţii pentru atestarea calităţii; 110
normative
 În aceste cazuri numărul standardului român este acelaşi cu cel al standardului internaţional, respectiv
european adoptat.
Exemple:
STAS ISO 8914-92
SR ISO 7644:1998
STAS CEI 60731-92
SR CEI 61070:1998
SR EN 1189:2000
SR ENV 28041:1999
SR ETS 300414:2000
SR I-ETS 300440:1999
SR ISO/TR 13425:1999
SR CR 12349:2000
STAS CEI QC 001001-92
 Dacă standardul român este elaborat după un standard european, care la rândul său a fost elaborat după un
standard internaţional, sigla va conţine toate siglele documentelor anterioare.
De exemplu:
SR EN ISO 9509:2000
SR EN ISO/CEI 10373:1997
111
normative
 Printr-o convenţie încheiată între Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) şi Comisia
Electrotehnică Internaţională s-a stabilit unificarea sistemului de numerotare a standardelor, rezervându-se
numerele de la 1 la 59999 pentru standardele ISO, numerele de la 60000 la 79999 pentru standardele CEI,
numerele peste 300000 pentru standardele ETS etc.
 În cazul revizuirii standardelor se păstrează numărul acestuia stabilit iniţial modificându-se numai anul noii
ediţii.
 Pentru unele standarde mai vechi se mai introduc în indicativ literele R sau E, pentru a evidenţia caracterul
de standard de Recomandare sau Experimental.
112
Certificarea mărfurilor
 Definirea certificării
 Liberalizarea schimburilor de mărfuri şi globalizarea pieţelor măresc distanţele dintre
furnizori şi beneficiari, cunoaşterea reciprocă devenind uneori imposibilă.
 Adaptarea la cerinţele pieţei se face cu întârziere iar consumatorii finali privesc cu
reticenţă produsele provenind de la ofertanţii necunoscuţi.
 Pentru a-şi forma o imagine favorabilă şi a spori încrederea acestor clienţi,
furnizorii apelează la o nouă formă de promovare a produselor, folosind în
acest scop organisme recunoscute pe pieţele respective şi care se bucură de
încrederea cumpărătorilor. Aceste organisme atestă conformitatea produselor
cu modelele caracterizate prin cele mai corespunzătoare performanţe. Prin
activitatea lor, aceste organisme se interpun între producători şi consumatori
devenind garanţi pentru calitatea mărfurilor prezentate pe pieţele depărtate de
locul lor de origine. Acţiunea acestor organisme este cunoscută sub denumirea
de CERTIFICARE.
 Un gen de certificare se realizează de anumiţi specialişti care-i asistă pe cumpărători
în momentul achiziţiei unor mărfuri, de obicei mai complexe, şi care îi asigură pe
aceştia că produsul respectiv prezintă caracteristici tehnico-funcţionale adecvate
nevoilor lor.
113
 Nevoia de certificare apare şi în cazul în care producătorul ignoră specificul local şi
scoate în evidenţă numai caracteristicile esenţiale ale produselor realizate.
 În acest caz certificarea asigură cumpărătorul că valoarea de întrebuinţare a
produsului se menţine la nivel ridicat, unele dintre proprietăţi fiind superioare celor pe
care le aveau produsele locale.
 Este cunoscut faptul că înnoirea produselor şi îmbunătăţirea calităţii acestora
evoluează permanent (creştere exponenţială), în timp ce procesul de asimilare, de
acceptare, de obişnuire a consumatorului cu noile produse prezintă o evoluţie mai
lentă (creştere liniară).
114
 Pentru a-l proteja pe cumpărătorul care nu posedă cunoştinţele necesare care să-i
permită recunoaşterea non-calităţii, organisme internaţionale şi naţionale au impus
certificarea produselor prin directive, legi, hotărâri de guvern, ordine sau alte
documente normative menite să creeze structura organizatorică şi metodologia
necesare desfăşurării acestei activităţi.
 Certificarea modernă a fost iniţiată în anii ’’50 când s-a constituit Comitetul ISO
pentru certificare (CERTICO), s-a generalizat în 1993 când Comunitatea Economică
Europeană a impus certificarea ca o necesitate pentru susţinerea acţiunii de
liberalizare a circulaţiei mărfurilor şi este în continuă perfecţionare prin ideile
novatoare apărute ca urmare a experienţei acumulate în aplicarea ei.
115
 Organizarea propriu-zisă a activităţii de certificare din România a fost decisă în 1992
prin Hotărârea Guvernamentală de constituire şi funcţionare a "Sistemului naţional de
certificare a calităţii", coordonat de Institutul Român de Standardizare.
 Sistemul naţional de certificare cuprindea ansamblul organismelor de certificare a
produselor şi serviciilor, organismelor de certificare a sistemelor calităţii, organismelor
de certificare şi acreditare a personalului, organismelor de acreditare a laboratoarelor
de încercări precum şi ansamblul laboratoarelor acreditate.
 Iniţial era prevăzută certificarea obligatorie a produselor reglementate prin standarde,
respectiv a celor care puteau afecta viaţa şi sănătatea oamenilor sau calitatea
mediului înconjurător.
 Ulterior coordonarea activităţii de certificare a fost preluată de ASRO care îşi exercita
această prerogativă prin: Colegiul organismelor acreditate, Consiliul de certificare
(COCER) şi Serviciul certificare-marcă.
116
 Certificarea era definită ca fiind acţiunea de a certifica, respectiv de a dovedi,
confirma printr-un act oficial (certificat) autenticitatea, exactitatea sau valabilitatea
unui lucru sau în care se atesta o anumită calitate. Există o multitudine de acte
oficiale care au denumirea de certificate ca de exemplu: certificate de stare civilă, de
studii, de proprietate, de inventator, medical etc. dar şi certificate referitoare la mărfuri
(de origine, de analiză, de recepţie etc.).
 Definiţia modernă, actuală a certificării produselor s-a conturat prin contribuţia
Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ), a standardelor europene (seria EN
45000), a standardelor internaţionale etc. Diferenţele dintre variantele propuse fiind
nesemnificative, se redă numai definiţia adoptată de EOQ:
 "Certificarea reprezintă procedura şi activităţile efectuate de un organism de
certificare privind analizarea, verificarea şi confirmarea scrisă a calităţii produselor în
concordanţă cu specificaţiile (reglementările specifice)".
117
 În principiu certificarea este o acţiune voluntară, în sensul că orice producător sau
distribuitor de produse/servicii poate obţine un certificat de conformitate (sau dreptul
de a aplica o marcă de conformitate) pentru produsele care corespund standardelor
sau specificaţiilor tehnice recunoscute.
 Există însă şi o certificare obligatorie care trebuie efectuată pentru
produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări obligatorii care vizează
protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia muncii şi a mediului înconjurător sau
pentru care sunt elaborate directive europene de armonizare privind cerinţele
esenţiale.
 Certificarea este o preocupare a producătorilor de mărfuri întrucât le conferă acestora
unele avantaje, printre care:
 promovarea mai eficientă a produselor şi orientarea consumatorilor în luarea deciziilor de
cumpărare care conduc la creşterea volumului producţiei şi al vânzărilor;
 înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării produselor şi scurtarea timpului de
pătrundere a acestora pe pieţele noi;
 asigurarea unui nivel calitativ în conformitate cu necesităţile consumatorului sau cu cerinţele
esenţiale impuse de organismele competente internaţionale;
 diminuarea cheltuielilor ocazionate de verificările repetate ale calităţii. 118
 În principiu certificarea este o acţiune voluntară, în sensul că orice producător sau
distribuitor de produse/servicii poate obţine un certificat de conformitate (sau dreptul
de a aplica o marcă de conformitate) pentru produsele care corespund standardelor
sau specificaţiilor tehnice recunoscute.
 Există însă şi o certificare obligatorie care trebuie efectuată pentru
produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări obligatorii care vizează
protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia muncii şi a mediului înconjurător sau
pentru care sunt elaborate directive europene de armonizare privind cerinţele
esenţiale.
 Certificarea este o preocupare a producătorilor de mărfuri întrucât le conferă acestora
unele avantaje, printre care:
 promovarea mai eficientă a produselor şi orientarea consumatorilor în luarea deciziilor de
cumpărare care conduc la creşterea volumului producţiei şi al vânzărilor;
 înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării produselor şi scurtarea timpului de
pătrundere a acestora pe pieţele noi;
 asigurarea unui nivel calitativ în conformitate cu necesităţile consumatorului sau cu cerinţele
esenţiale impuse de organismele competente internaţionale;
 diminuarea cheltuielilor ocazionate de verificările repetate ale calităţii. 119
 Producătorii pot efectua certificarea printr-o declaraţie de conformitate, făcută pe
propria răspundere, sau apelând la o terţă parte, (organism de certificare)
independentă şi mai credibilă care este acreditată sau notificată de o autoritate
tutelară (naţională sau internaţională).
 Pentru a certifica un produs este necesară cunoaşterea caracteristicilor proiectate,
realizate şi menţinute în timpul comercializării şi utilizării acestuia, ceea ce implică
existenţa şi activitatea unor laboratoare specializate (neapărat acreditate) şi a unor
persoane (de asemenea acreditate) care să execute încercările şi determinările în
laboratoare sau să facă inspecţii şi audituri pentru urmărirea produsului şi să
întocmească rapoartele în care să prezinte situaţia reală a nivelului calitativ al
acestuia.
 Ansamblul organismelor, laboratoarelor şi personalului care efectuează încercări,
certificări de produse, de sisteme de management al calităţii sau de mediu, audituri şi
inspecţii constituie infrastructura pentru evaluarea calităţii, coordonată de organismul
naţional de acreditare Asociaţia de Acreditare din România – RENAR.
120
 RENAR este o asociaţie independentă, neguvernamentală şi nonprofit care are
următoarele atribuţii:
 acreditează şi supraveghează organismele de certificare şi laboratoarele de încercări;
 acordă dreptul de utilizare a mărcii naţionale de acreditare;
 elaborează şi actualizează regulile şi metodologia de acreditare, punându-le de acord cu
cerinţele europene şi internaţionale în domeniu;
 reprezintă România în relaţiile externe bilaterale sau cu organizaţiile de acreditare europene
şi internaţionale;
 participă la elaborarea unor documente normative necesare activităţii de acreditare;
 efectuează activităţi de informare, instruire, publicistică etc. necesare asociaţiei.
121
 Principiile care stau la baza activităţii de certificare sunt:
 accesul liber, voluntar la certificare al tuturor solicitanţilor fără discriminări şi fără condiţii financiare sau de
altă natură care să fie inacceptabile pentru clienţi;
 procedurile şi metodologiile de lucru trebuie să fie armonizate cu cele europene
şi internaţionale şi aplicate cu rigurozitate şi consecvenţă;
 organismul de certificare trebuie să fie independent faţă de manifestarea unor
interese specifice, imparţial şi neinfluenţabil;
 lucrările de certificare trebuie executate cu competenţă şi responsabilitate, la
timp şi în condiţii optime;
 evidenţa lucrărilor de certificare, inclusiv a situaţiilor de suspendare, retragere,
reacordare a acreditării, certificării sau mărcii de conformitate, trebuie ţinută cu
exactitate şi în condiţii de siguranţă;
 lucrările de certificare trebuie să se caracterizeze prin transparenţă şi
disponibilitate publică cu condiţia ca în fazele intermediare de lucru să se asigure
confidenţialitatea informaţiilor în scopul apărării intereselor clienţilor.
122
 Metodologia certificării produselor
 Certificarea produselor decurge în mod diferit în funcţie de organismul care o execută
şi de scopul urmărit.
 Cea mai simplă certificare este aceea realizată chiar de către producător, încheiată
cu o Declaraţie de conformitate a produsului faţă de un referenţial recunoscut. În
acest caz, producătorul evaluează în laboratorul propriu sau într-un laborator
acreditat, performanţele produsului realizat şi declară pe propria răspundere că
acestea corespund cu cele prevăzute în referenţial (standard român, internaţional, de
firmă, specificaţii, cerinţe de calitate etc.).
123
 Pentru a emite declaraţia, furnizorul trebuie să exercite controlul tuturor activităţilor care afectează
calitatea produsului, în aşa fel încât să se asigure că sunt respectate toate prescripţiile
documentelor normative la care se referă declaraţia. În acest scop furnizorul trebuie să aibă la
dispoziţia sa toate mijloacele necesare pentru efectuarea acestui control la toate nivelurile şi
fazele procesului de fabricaţie (materii prime, producţie, produse finite, ambalaje etc.).
 Informaţiile din sistemul calităţii şi rezultatele încercărilor efectuate trebuie să fie disponibile pentru
eventuale verificări în caz de reclamaţii.
 Declaraţia trebuie să conţină informaţii suficiente pentru a identifica produsele la care se referă
precum şi pentru a identifica întreprinderea şi persoana autorizată să o emită. În cuprinsul
declaraţiei trebuie să se specifice în mod expres faptul că aceasta este emisă pe propria
răspundere a furnizorului care acordă garanţia pentru calitatea şi valabilitatea produsului.
 Declaraţia poate să se prezinte sub formă de document, etichetă, să fie aplicată pe produs sau pe
ambalaj, să fie înscrisă pe factură sau pe instrucţiunile de folosire a produsului.
 Pentru a obţine un certificat de conformitate sau dreptul de a aplica o marcă de conformitate se
apelează la organisme de certificare ce execută certificări de produse, eventual în colaborare cu
organisme de inspecţie şi cu laboratoare acreditate.
124
 În linii generale, certificarea conformităţii produsului cu prevederile unui standard se realizează
prin:
 încercări şi analize preliminare pentru determinarea caracteristicilor produsului;
 evaluarea conformităţii produsului şi acordarea certificatului de conformitate;
 monitorizarea sistemului de management al calităţii şi determinarea constanţei nivelului

calităţii produsului prin încercări efectuate asupra unor eşantioane de produs prelevate din
întreprinderea furnizoare sau de pe piaţă;
 reevaluarea certificării şi impunerea unor măsuri corective sau retragerea certificatului în
cazul în care nu se asigură conformitatea cu standardul.
125
 Metodologia de certificare a produselor presupune realizarea următoarelor etape:
1. solicitarea certificării printr-o cerere de admitere însoţită de dosarul tehnic, care conţine toate
datele referitoare la produs, şi de angajamentul producătorului privind respectarea cerinţelor din
documentele normative de referinţă;
2. analizarea cererii şi a documentaţiei prezentate de solicitant de către organismul de certificare,
care, în cazul în care constată că documentaţia este necorespunzătoare, poate solicita refacerea
acesteia;
3. efectuarea unor încercări asupra produsului într-un laborator acreditat şi a unui audit la
întreprinderea solicitantă pentru a verifica sistemul de management al calităţii şi în special dacă
sunt asigurate condiţiile de fabricaţie care să permită realizarea produselor la nivelul declarat,
precum şi dacă inspecţiile şi controlul tehnic de calitate sunt executate în mod corespunzător. Pe
baza datelor obţinute se stabileşte oportunitatea acordării certificatului de conformitate sau se fac
recomandări pentru îmbunătăţirea produsului sau proceselor tehnologice. În ultimul caz
organismul de certificare repetă lucrările prevăzute în această etapă;
4. acordarea certificatului de conformitate, a dreptului de utilizare a mărcii de conformitate şi a
licenţei de utilizare a acestora;
5. supravegherea producătorului pe toată perioada de acordare a certificării pentru evidenţierea
eventualelor abateri în sens negativ faţă de calitatea determinată iniţial.
126
127
 Pentru abateri nesemnificative se recomandă adoptarea unor măsuri corective care să menţină
performanţele produsului la nivelul certificat. Dacă abaterile sunt mari şi întreprinderea nu poate
face eforturi pentru asigurarea calităţii se procedează la retragerea certificatului de conformitate şi
a dreptului de folosinţă a mărcii.
 Producătorul are dreptul de a reveni cu o nouă solicitare de certificare a produsului în momentul în
care măsurile tehnico - organizatorice adoptate asigură calitatea la nivelul prescris în documentele
de referinţă.
 Organismul de certificare exercită un control adecvat al utilizării certificatelor şi mărcilor de
conformitate.
 Referirile incorecte la sistemele de certificare sau utilizarea abuzivă a licenţelor, certificatelor sau
a mărcilor în publicaţii, cataloage de mărfuri etc. sunt tratate prin acţiuni corective, publicarea
infracţiunii sau, dacă este necesar, acţiuni în justiţie.
128
 Împotriva deciziilor adoptate de organismele de certificare cei interesaţi pot face recursuri pentru
soluţionarea cărora trebuie să existe proceduri de examinare şi de adoptare a unor soluţii
adecvate.
 Pentru certificarea conformităţii produselor cu standardele române se foloseşte o metodologie
similară, care se finalizează prin acordarea de către Asociaţia de Standardizare din România, pe
baza avizului Serviciului de certificare – marcă, a mărcilor de conformitate SR sau SR-S,
proprietatea ASRO.
 Marca SR se acordă pentru certificarea produselor cu standardele de referinţă iar marca SR-S
pentru certificarea conformităţii cu standardele române de securitate.
 Titularii dreptului de utilizare a mărcilor SR şi SR-S pot să le aplice pe produse, pe ambalajele
acestora sau pe documentele referitoare la produsele respective, putând face referiri la ele în
contracte economice, în alte documente sau în acţiuni de publicitate sau de informare.
129
 Realizarea certificării într-o întreprindere sau pentru anumite produse reprezintă cu certitudine un
succes. Limitarea preocupărilor numai la obţinerea certificatului sau a mărcii de conformitate este
însă o gravă eroare.
 Este oarecum justificată euforia manifestată în primele zile după certificare, însă adevăratul greu
al acţiunii apare începând cu această perioadă deoarece este mult mai dificil de menţinut constant
nivelul cerinţelor decât de demonstrat că a fost atins în momentul certificării.
 Organizaţia cunoaşte mult mai exact punctele slabe ale sistemului propriu al calităţii decât
specialiştii care au realizat auditul în vederea certificării şi pentru a nu ajunge în situaţia jenantă de
a i se retrage sau suspenda licenţa de certificare trebuie să le elimine în mod real şi într-un timp
cât mai scurt.
 În mod normal această acţiune necesită un efort material şi folosirea eficientă a energiei creative a
specialiştilor întreprinderii, care să asigure disponibilitatea sistemului de management al calităţii.
Eventual, întreprinderea poate adopta un sistem adecvat de mentenanţă profilactică şi accidentală
care să diminueze riscurile apariţiei noncalităţii.
 În concluzie, certificarea nu reprezintă un scop în sine, nu este un lux, o modă, o acţiune de
moment, ci un efort suplimentar pus în slujba organizaţiei, care să poată produce şi vinde un
volum mai mare de mărfuri de calitate garantată şi să obţină profituri suplimentare.
130
Conformitatea Europeană - CE
131
 întrucât:
 (30) - Marcajul CE ar trebui să fie singurul marcaj de conformitate care să indice
conformitatea unui produs cu legislația comunitară de armonizare. Cu toate acestea,
pot fi utilizate și alte marcaje în măsura în care acestea contribuie la îmbunătățirea
protecției consumatorilor și nu sunt prevăzute de legislația comunitară de armonizare.
 (31) - Este foarte important să se clarifice atât pentru producători, cât și pentru
utilizatori că, prin aplicarea marcajului CE pe un produs, producătorul declară că
produsul este conform cu toate cerințele aplicabile și că își asumă întreaga
responsabilitate pentru aceasta.
 (32) - Pentru o mai bună evaluare a eficacității marcajului CE și în vederea elaborării
de strategii pentru prevenirea abuzurilor, Comisia ar trebui să monitorizeze punerea
în aplicare a acestuia și să prezinte Parlamentului European un raport în acest sens
 (33) - Marcajul CE nu poate fi util decât dacă aplicarea sa respectă condițiile
prevăzute în legislația comunitară. Prin urmare, statele membre ar trebui să asigure
aplicarea adecvată a condițiilor în cauză și să urmărească orice încălcare sau abuz în
ceea ce privește marcajul CE prin mijloace juridice sau prin alte mijloace adecvate.
132
 Articolul 4
 Proceduri de evaluare a conformității
 (1) - În cazul în care legislația comunitară de armonizare impune efectuarea evaluării conformității cu privire la un
anumit produs, procedurile care urmează a fi utilizate sunt alese dintre modulele stabilite și enumerate în
anexa II, în conformitate cu următoarele criterii:
 (a) gradul în care modulul în cauză este adecvat pentru tipul de produs;
 (b) natura riscurilor determinate de acel produs și măsura în care evaluarea conformității corespunde tipului
și nivelului de risc;
 (c) atunci când implicarea terților este obligatorie, necesitatea ca producătorul să poată alege între modulele
de asigurare a calității și modulele de certificare a produsului enumerate în anexa II;
 (d) necesitatea de a evita impunerea unor module care ar fi prea greoaie în raport cu riscurile acoperite de
legislația în cauză.
 (3) - Modulele menționate la alineatul (1) se aplică în funcție de produsul în cauză și
în conformitate cu instrucțiunile stabilite în respectivele module
 (5) Atunci când se aplică modulele menționate la alineatul (1) și ori de câte ori acest
lucru este oportun și relevant, instrumentul legislativ poate:
 (e) să prevadă o perioadă de valabilitate pentru certificatul de examinare CE de tip;
133
 Articolul 4
 Proceduri de evaluare a conformității
 (6) Atunci când se aplică modulele menționate la alineatul (1) și ori de câte ori acest
lucru este oportun și relevant, instrumentul legislativ trebuie:
 (a) în cazurile în care se realizează verificări și/sau controale, să determine produsele vizate,
încercările adecvate, scheme de eșantionare adecvate, caracteristicile operaționale ale
metodei statistice care urmează să fie aplicată și acțiunile corespondente care urmează să
fie întreprinse de organismul notificat și/sau de producător;
 (b) în cazurile în care se realizează o examinate CE de tip, să determine maniera adecvată
(tip de proiect, tip de producție, tip de proiect și producție) și eșantioanele necesare.
134
135
 ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
 Capitolul R1 – Definiții
 Articolul R1 – Definiții
 16. „marcaj CE” înseamnă un marcaj prin care producătorul indică faptul că produsul
este în conformitate cu toate cerințele aplicabile stabilite în legislația comunitară de
armonizare care prevede aplicarea respectivului marcaj pe produs;
136
 Capitolul R2 – Obligațiile operatorilor economici
 Articolul R2 – Obligațiile producătorilor
 (2) În cazul în care s-a demonstrat conformitatea produsului cu cerințele aplicabile
prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație CE de conformitate și
aplică marcajul de conformitate.
 (3) Producătorii păstrează documentația tehnică și declarația CE de conformitate
pentru o perioadă de … [a se specifica perioada, în funcție de ciclul de viață al
produsului și de nivelul de risc] după introducerea pe piață a produsului.
137
 Capitolul R3 – Conformitatea produsului
 Articolul R8 – Prezumția de conformitate
 Produsele care sunt conforme standardelor armonizate sau părților ale acestora, ale
căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate
a fi în conformitate cu cerințele acoperite de acele standarde sau părți ale acestora,
stabilite în … [trimitere la partea relevantă din legislație].
138
 Articolul R10 – Declarația CE de conformitate
 (1) Declarația CE de conformitate stipulează faptul că îndeplinirea cerințelor
specificate în ... [trimitere la partea relevantă din legislație] a fost demonstrată.
 (3) Prin redactarea declarației CE de conformitate, producătorul își asumă
responsabilitatea pentru conformitatea produsului.
139
 Articolul R12 – Norme și condiții pentru aplicarea
marcajului CE
 (1) Marcajul CE se aplică în mod vizibil, lizibil și indelebil pe produs sau pe plăcuța cu
date ale produsului. În cazul în care acest lucru nu este posibil sau justificat din
considerente ținând de natura produsului, marcajul se aplică pe ambalaj și pe
documentele de însoțire, în cazul în care legislația în cauză prevede astfel de
documente.
 (2) Marcajul CE se aplică înainte ca produsul să fie introdus pe piață. Poate fi urmat
de o pictogramă sau orice alt însemn care indică un risc special sau o utilizare
specială.
140
 Articolul R12 – Norme și condiții pentru aplicarea
marcajului CE
 (3) Marcajul CE este urmat de numărul de identificare al organismului notificat, în
cazul în care un astfel de organism este implicat în faza de control a producției.
Numărul de identificare al organismului notificat se aplică chiar de către organismul
notificat sau, conform instrucțiunilor acestuia, de către producător sau reprezentantul
său autorizat.
 (4) Statele membre dezvoltă mecanismele existente pentru a asigura aplicarea
corectă a regimului care reglementează marcajul CE și iau măsuri adecvate în caz de
utilizare incorectă a marcajului. Statele membre prevăd, de asemenea, sancțiuni
pentru încălcări, inclusiv sancțiuni penale pentru încălcările grave. Sancțiunile în
cauză sunt proporționale cu gravitatea faptei și reprezintă o măsură eficace de
descurajare a utilizării necorespunzătoare.
141
 Capitolul R5 – Proceduri de salvgardare
 Articolul R34 – Neconformitatea formală
 (1) Fără a aduce atingere articolului [R31], în cazul în care un stat membru
efectuează una dintre următoarele constatări, acesta solicită operatorului economic
vizat să stopeze neconformitatea respectivă:
 (a) marcajul de conformitate este aplicat prin încălcarea articolului [R11] sau a articolului
[R12];
 (b) marcajul de conformitate nu este aplicat;
 (c) declarația CE de conformitate nu este întocmită;
 (d) declarația CE de conformitate nu este întocmită corect;
 (e) documentația tehnică nu este disponibilă sau este incompletă.
 (2) În cazul în care neconformitatea menționată la alineatul (1) se menține, statul
membru în cauză ia toate măsurile corespunzătoare pentru a restricționa sau a
interzice punerea la dispoziție pe piață a produsului sau pentru a se asigura că
acesta este rechemat sau retras de pe piață. 142
 ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII
 Modulul A – Controlul intern al producției
1. Controlul intern al producției este procedura de evaluare a conformității prin care
producătorul îndeplinește obligațiile prevăzute la punctele 2, 3 și 4 și asigură și
declară pe proprie răspundere că produsele în cauză satisfac cerințele
instrumentului legislativ care se aplică acestora.
143
CONFORMITĂȚII
2. Documentația tehnică
Producătorul întocmește documentația tehnică. Documentația tehnică permite evaluarea produsului din
punctul de vedere al conformității cu cerințele relevante și include o analiză adecvată și o evaluare a riscului
(riscurilor). Documentația tehnică specifică cerințele aplicabile și acoperă, în măsura în care acest lucru
este relevant pentru evaluare, proiectarea, fabricarea și exploatarea produsului. Documentația tehnică
cuprinde, unde este cazul, cel puțin următoarele elemente:
 o descriere generală a produsului;
 proiectul de concepție și desenele de fabricație și schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor etc.;
 descrieri și explicații necesare pentru înțelegerea acelor desene și scheme și a funcționării produsului;
 o listă a standardelor armonizate și/sau a altor specificații tehnice relevante ale căror referințe au fost publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicate în totalitate sau parțial, și descrierile soluțiilor adoptate pentru a
satisface cerințele esențiale ale instrumentului legislativ, în cazul în care aceste standarde armonizate nu au fost
aplicate. În situația unor standarde armonizate aplicate parțial, documentația tehnică menționează acele părți care
au fost aplicate;
 rezultatele calculelor de proiectare făcute, ale examinărilor efectuate etc.; și
 rapoarte de încercări.
144
CONFORMITĂȚII
3. Fabricația
Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricație și monitorizarea acestuia să
asigure conformitatea produselor fabricate cu documentația tehnică menționată la punctul 2 și cu cerințele
instrumentelor legislative care se aplică acestora.
4. Marcajul de conformitate și declarația de conformitate

4.1. Producătorul aplică marcajul de conformitate impus, prevăzut în instrumentul legislativ, pe fiecare
produs care satisface cerințele aplicabile ale instrumentului legislativ.
4.2. Producătorul întocmește o declarație de conformitate scrisă pentru un model al produsului și o
păstrează împreună cu documentația tehnică la dispoziția autorităților naționale pe o perioadă de 10 ani
după introducerea pe piață a produsului. Declarația de conformitate identifică produsul pentru care a fost
întocmită.
O copie a declarației de conformitate este pusă la dispoziția autorităților relevante la cerere.

145
CONFORMITĂȚII
5. Reprezentantul autorizat
Obligațiile producătorului cuprinse la punctul 4 pot fi îndeplinite de către reprezentantul său autorizat, în
numele său și pe răspunderea sa, cu condiția ca acestea să fie menționate în mandat.
146
CONFORMITĂȚII
 Modulul A1 - Controlul intern al producției plus încercarea supravegheată a
produsului
 Modulul A2 - Controlul intern al producției plus verificări ale produsului
supravegheate la intervale aleatorii
 Modulul B - Examinarea CE de tip
 Modulul C - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției
 Modulul C1 - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus
încercarea supravegheată a produsului
 Modulul C2 - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus
verificări ale produsului supravegheate la intervale aleatorii
 Modulul D - Conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității procesului de
producție
147
CONFORMITĂȚII
 Modulul D1 - Asigurarea calității procesului de producție
 Modulul E - Conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității produsului
 Modulul E1 - Asigurarea calității la inspecția și încercarea produsului finit
 Modulul F - Conformitatea cu tipul bazată pe verificarea produsului
 Modulul F1 - Conformitatea bazată pe verificarea produsului
 Modulul G - Conformitatea bazată pe verificarea unității de produs
 Modulul H - Conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității
 Modulul H1 - Conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității plus examinarea
proiectului
148
149
150
 ANEXA III – DECLARAȚIA DE CONFORMITATE
1. Nr. xxxxxx (număr unic de identificare a produsului)
2. Denumirea și adresa producătorului sau a reprezentantului său autorizat:
3. Declarația de conformitate este emisă pe răspunderea exclusivă a producătorului (sau a instalatorului):
4. Obiectul declarației (identificare a produsului permițând trasabilitatea. Poate include și o fotografie,
dacă este cazul.):
5. Obiectul declarației descris mai sus este în conformitate cu legislația comunitară relevantă de
armonizare: . . . . . . . . .
6. Referințele standardelor armonizate relevante folosite sau referințele specificațiilor în legătură cu care
se declară conformitatea:
7. Dacă este cazul, organismul notificat ... (denumire, număr) … a efectuat … (descrierea intervenției) …
și a emis certificatul: …
8. 8. Informații suplimentare:
Semnat pentru și în numele: …

(locul și data emiterii)
(numele, funcția) (semnătura)
151
 DIRECTIVA 2004/108/CE A PARLAMENTULUI
EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 decembrie 2004
 ANEXA V –MARCAJUL “CE”
Marcajul „CE” constă din inițialele „CE” cu următoarea formă:
152
 DIRECTIVA 2004/108/CE A PARLAMENTULUI
EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 decembrie 2004
 ANEXA V –MARCAJUL “CE”
Marcajul „CE” trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 5 mm. În cazul în care marcajul „CE” este micșorat sau
mărit, trebuie respectate proporțiile, așa cum reies ele din desenul pe scară gradată de mai sus.
Marcajul „CE” trebuie aplicat pe aparat sau pe placa sa indicatoare. În cazul în care acest lucru nu este
posibil sau nu este justificat dată fiind natura aparatului, marcajul trebuie aplicat pe ambalaj, în cazul în care
există,și pe documentele de însoțire.
În cazul în care aparatul face obiectul altor directive care reglementează alte aspecte și care prevăd, de
asemenea,marcajul „CE”, acesta din urmă arată că aparatul este, de asemenea, conform cu aceste alte
directive.
Cu toate acestea, în cazul în care una sau mai multe din aceste directive permit producătorului, pentru o
perioadă de tranziție, să aleagă ce regim aplică, marcajul „CE” indică conformitatea numai cu directivele
aplicate de producător.
În acest caz, trimiterile la directivele aplicate, astfel cum sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, trebuie menționate în documentele, notele explicative sau instrucțiunile cerute de aceste
directive și care însoțesc aparatul respectiv. 153

Standardizare 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Standardizare 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STANDARDIZARE

conf. dr. ing. Alin GRAMA

Păstrat în coloanele porticului de la

Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul

Păstrat în coloanele porticului de la

Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul

 1948 – România: Comisia de Standardizare de

 Standard (SR EN 45020:2007): document stabilit prin consens și

 Organismul Internaţional de Standardizare, în limba greacă isos

 Comisia Electrotehnică Internaţională

 1947 – se constituie ISO cu scopul coordonării și

 Comitetul European de Standardizare

 Institutul European de Standardizare

 Asociația de Standardizare din

Vânzări scăzute: Vânzări MARI:

 participarea regulată şi activă la şedinţele CT

Proiect de standard (prEN)

Transmiterea și circularea pt. comentarii la:

Ponderea de vot (ONS)

 calitatea viitorului standard depinde de profunzimea analizelor efectuate

 Varianta de redactare acceptată devine proiect pentru anchetă publică

proiect de standard proiect de standard

Standard Român (SR)

 indică denumirea grupului de standarde sau familiei (în cazul standardelor pe

 defineşte obiectul standardului în cadrul grupului (sau familiei) din supratitlu

 aduce precizări asupra categoriei standardului sau asupra aspectului tratat

 titlul complet al diviziunii

 pagina la care se găseşte diviziunea respectivă

 se indică, după caz:

 standardele care completează sfera standardului ce se redactează

 digresiunile care întrerup cursul frazei;

 pleonasmele, stilul prolix, frazele foarte lungi şi greoaie;

 repetările de texte din acelaşi standard sau din alte standarde;

 trebuie evitate orice texte inutile.

 La redactarea standardelor trebuie respectate regulile de gramatică, ortografie şi punctuaţie

 sub relaţiile sau tabelele în care apar;

 la începutul fiecărui capitol;

 Sinonimele se scriu după termeni şi nu după definiţie.

 de ex. (de exemplu).

 63 ... 65%. 106

 Şirurile de numere se prezintă după cum urmează:

 1,60 ... 2,24

ISO – Standard internaţional publicat;

 evaluarea conformităţii produsului şi acordarea certificatului de conformitate;

 monitorizarea sistemului de management al calităţii şi determinarea constanţei nivelului

4. Marcajul de conformitate și declarația de conformitate

O copie a declarației de conformitate este pusă la dispoziția autorităților relevante la cerere.

Semnat pentru și în numele: …

S-ar putea să vă placă și