1.

Bacteriile, Forma, Dimensiuni, Mod de grupare si Strctura

FORME

Principale: - Coc, bacil, vibrion,spirochete;

Intermediare:- cocoidă, cocobacil

Asimetrice -bombată (măciucă, haltere) Corynebacterium, Ianceolată - Streptococcus p, Reniformă

DIMENSIUNI

Lungime: - 0,1 – 15 
Cele mici: - 0,1 – 2 - 3 . Brucella, Pasteurella
Cele mari: - 10 - 15 . Bacillus şi Clostridium.
Diametrul transversal: 0,2 – 2 - 3 .

MODURI DE GRUPARE
Diplo - diplococ, diplobacil

Strepto - streptococ, streptobacil.

Tetrada – 4 coci

Sarcina - 8 coci

Ciorchine - Staphylococ

Palisadă - grilaj

Litere chinezeşti

Filament

Forme ramificate

Structura celulei bacteriene

ÎNVELIŞUL

Membrana citoplasmatică

Are grosime de 7,5 - 10 nanometri, cu structură trilamelară.

Scheletul biochimic al membranei este constituit dintr-un dublu strat de

fosfolipide amfipatice cu orientare polară a regiunilor hidrofile spre exterior,

respectiv interior şi a celor hidrofobe faţă în faţă.

Acest strat conferă membranei rolul de barieră osmotică şi oferă

numeroaselor proteine enzimatice un sediu care permite deplasarea lor către

exteriorul sau interiorul celulei.

Membrana citoplasmatică permite separarea conţinutului celulei de mediu,

serveşte drept filtru selectiv care permite accesul în celulă a unor substanţe

nutritive şi eliminarea metaboliţilor.

Mezozomii; amplificări ale membranei citoplasmatice rezultate din

invaginarea şi plierea ei spre interior. Mezozomii pot fi: veziculari, lamelari sau

tubulari, în funcţie de configuraţia pliurilor, iar după localizare sunt: septali,

periferici şi nucleari.

PERETELE CELULAR

Situat la exteriorul membranei citoplsmatice, mai gros ca aceasta, rigid şi

poros. Grosimea sa este de 15-35 nanometri; nu conţine celuloză.

Peretele bacteriilor gram pozitive este constituit dintr-un ansamblu

molecular numit peptidoglican sau mureină, format dintr-o componentă peptidică

şi una glicanică.

Peretele bacteriilor gram negative:

- mai subţire, grad de rigiditate mai redus şi o structură mai complexă.

- membrana externă: complex hipopoliglucidic intercalat între două

molecule de fosfolipide şi două tipuri de proteine.

- complex lipopoliglucidic: lipida A, porţiunea centrală R şi poliglucidul O.

- complexul peptidoglican - lipoproteină: cu legături covalente.

- Spaţiul periplasmic: conţine numeroase enzime şi este situat între

membrana citoplasmatică şi perete.

Protoblaştii sunt celule lipsite de perete celular obţinute prin tratarea

bacteriilor gram pozitive cu lizezim sau penicilină.

Sferoblaştii - se obţin în aceleaşi condiţii, la bacteriile Gram negative

păstrând însă porţiuni din peretele celular datorită compuşilor lipidici care nu sunt

atacaţi de factorii litici.

CAPSULA

Componentă a învelişului prezentă numai Ia anumite specii de bacterii şi în

anumite condiţii de mediu.

Pe baza aderenţei la peretele celular se disting:

- microcapsula - strat fin şi aderent de perete. (Pasteurella);

- capsula propriuzisă (B. anthracis şi Streptococcus pneumoniae;

- substanţa mucoasă capsulară moale, difuză (Klebsiella pneumoniae);

- zooglea: masă mucilaginoasă în care sunt înglobate bacteriile - speciile

saprofite.

Structura chimică şi antigenică,care poate fi de natură polizaharidică sau

polipeptidică.

Antigenii sunt fie antigeni compleţi fie haptene.

Variabilitate: variaţiile fenotipice se produc sub influenţa factorilor de mediu

iar cele genotipice sunt rezultatul mutaţiilor.

Glicocalixul: reţea de fibre de natură poliglucidică cu aspect de pâslă

situată exterior peretelui celular, prezent numai la bacteriile care sunt în condiţii

naturale de mediu şi absent in vitro.

Realizează ataşarea bacteriilor de substraturi şi este un factor de

patogenitate contribuind la determinarea sau menţinerea infecţiilor, şi având un

rol de apărare a bacteriei faţă de microorganismele cere o pot parazita(bacteriofagi şi bacterii

prădătoare)
CONŢINUTUL CELULEI

Materialul genetic:

Nuclear: reprezentat de genom, nu are membrană proprie faţă de

eucariote, este constituit dintr-un singur cromozom (o masă compactă formată din

ADN bicatenar, pliat prin răsucire şi suprarăsucire cu formă sferică sau alungită).

Plasmidele - sunt molecule mici de ADN bicatenar independente de

cromozom .

CITOPLASMĂ

Are consistenţa unui gel, nu prezintă curenţi şi nici deplasări evidente ale

componentelor. Conţine material genetic şi structuri cu caracter de granule,

incluzii şi vacuole. Nu conţine mitocondrii şi reticul citoplasmatic.

Ribozomii (Granulele lui Palade) - sediul sunt zei proteice.

Rhapidozomii - semnificaţi biologica necunoscută.

Incluziile:

a. constituite din polimeri organici: incluzii de amidon şi glicogen şi incluzii

de acid polibetahidroxibutiric.

b. incluzii de polimeri anorganici, incluzii de polimetafosfat (corpusculii

Babeş -Ernst).

Magnetozomii

Cromatoforii - fotosinteză

Vacuolele - conţin lichid cu rol în reglarea presiunii osmotice sau gaz de

regulă azot .

Echipament enzimatic-metabolismul celulei.

ORGANITELE CELULARE

Cillii (flagelii) - formaţiuni cilindrice lungi şi subţiri cu rol în mişcare, după

numărul şi distribuţia lor se foloseşte următoarea terminologie:

- atriha (fără cili);

- monotriha (un cil polar);

-amfitriha (doi cili polari);

- lofotriha (un smoc cili la unul din poli);

- peritriha (mai mulţi pe întreaga suprafaţă).

Părţile componente ale unui cil:

-corpusculul bazal (compus din două discuri la bacteriile Gram pozitive şi

4 la cele Gram negative);

- articulaţia sau cârligul;

- filamentul helicoidal extracelular.

Pilii (fimbriile) - structuri foarte subţiri şi scurte de origine intracelulară,

sistematizându-se în 6 tipuri: I II III IV V şi F (pil sexual sau donor). Au o structură

proteică (fimbrilină), iar particular, cei F sunt constituiţi din fosfoglicoproteine. Au

următoarele roluri:

- un surplus de vitalitate în comparaţie cu bacteriile nepliate;

- capacitatea de adeziune pe celule şi alte substraturi;

- activitate aglutinantă a globulelor roşii;

- formarea de membrane la suprafaţa culturilor în medii lichide, consecutiv

unirii germenilor şi constituirii lor în mase bacteriene.

Pilii de tip F sunt determinaţi genetic de o plasmidă sau episom numit

factorul F (de fertilitate sau de sex).

Recent au fost descrişi pilii I care se deosebesc de pilii F prin absenţa

canalului axial şi prin faptul că sinteza lor este controlată genetic de o plasmida

Col. Pilul F îndeplineşte un rol analog unui organ copulator. Ca urmare a fixării
extremităţii lui pe o celulă F¯

prin lumenul său central se realizează transferul de

material genetic de la celula F+

la celula F¯

în cadrul procesului de conjugare.

Conjugarea este o formă primitivă de sexualitate singura posibilă la

bacterii.

Pilii de tip F sunt evidenţiabili la unele bacterii cu ajutorul unor bacteriogagi

fără coadă, numiţi şi fagi masculi, care au specificitate numai pentru piIul sexual.

Cultivarea bacteriilor tipuri de medii de cultura si tehnicile de insamantare ale acestora

Creşterea: - la o singură extremitate a celulei; - la .ambele extremităţi; - în vecinătatea constituirii

viitorului sept de diviziune; - prin intusus (depunerea de substanţă nouă); - prin depunerea materialului
nou în zona periferică a celulei (limitrof învelişului).