ILUMINAT ELECTRIC

CURS 4
NOŢIUNI DE RADIOMETRIE
 Undele electromagnetice
Spectrul undelor electromagnetice este reprezentat de totalitatea
undelor magnetice. În funcţie de lungimea de undă λ se poate face
următoarea clasificare a undelor electromagnetice:
• undele hertziene denumite şi unde radio, cu lungimi de undă mai mari
de 1m. Sunt folosite în radiocomunicaţii şi televiziune. La rândul lor
aceste unde se subîmpart în:
• unde lungi (UL), cu λ > 103 m;
• unde medii (UM) cu 102 < λ < 103 m;
• unde scurte (US) cu 10 < λ < 102 m;
• unde ultrascurte (UUS) cu 1 < λ < 10 m;
• microundele cu lungimi de undă 10-3 < λ < 1 m se folosesc în
radiolocaţie (radare) şi cuptoare cu microunde.
• radiaţiile infraroşii cu 780  10-9 < λ < 10-3 m sunt folosite în cuptoare
pentru uscare, şi detectoare pentru timp de noapte, precum şi diverse
tipuri de telecomenzi;
• radiaţii vizibile cu 380  10-9 < λ < 780  10-9 m;
• radiaţii ultraviolete cu 10-9 < λ < 380  10-9 m;
• radiaţii Rontgen (X), gamma (γ) şi cosmice cu λ < 10-9 m.
Teoria generală a undelor armonice
• Pentru un mediu liniar, omogen şi izotrop, fără pierderi,
poate fi scrisă expresia unei unde armonice care se
propagă în acest mediu astfel:
  x 
y ( x, t )  Ymax sin  t    0 
  v 
În medii dielectrice viteza de propagarea a undei
electromagnetice depinde de caracteristicile mediului
conform relaţiei lui Maxwell:
1 1 c
v  
  0  r  0 r rr
• Se numesc suprafeţe echifazice sau suprafeţe de undă
acele suprafeţe pentru care faza este constantă.
 x
( x, t )   t    0  const.
 v
• la momentul t=t0 ecuaţia devine:
 x
( x, t0 )   t0    0  const.
 v

• de aici rezultă:
x  const.
• ceea ce reprezintă ecuaţia unui plan perpendicular pe
direcţia de propagare a undei Ox. În funcţie de forma
suprafeţei echifază deosebim: unde plane, unde
cilindrice şi unde sferice.
 Unde electromagnetice plane
• Undele electromagnetice se pot considera ca fiind
alcătuite din suprapunerea a două unde: o undă de
natură electrică şi o undă de natură magnetică, care în
medii liniare omogene şi izotrope oscilează în fază în
planuri perpendiculare unul pe celălalt. Ecuaţiile celor
două unde pot fi scrise respectând cele descrise mai sus
astfel:
 x
E ( x, t )  E y ( x, t ) j  Emax sin  t   j
 v

 x
H ( x, t )  H z ( x, t )k  H max sin  t  k
 v
 Unde electromagnetice sferice
• Undele, emise de sursele punctiforme, care se propagă
în medii liniare, omogene şi izotrope prezintă o simetrie
sferică în raport cu sursa de radiaţii. Suprafeţele de undă
sunt sfere cu centrul în centrul optic al sursei.
• Se consideră un sistem de coordonate sferice cu centrul
în centrul optic al sursei de radiaţii, iar ecuaţiile unei
unde electromagnetice se scriu astfel:
Emax  r
E r , t   E r , t e  sin  t  e
r  v
H max  r
H r , t   H  r , t e  sin  t  e
r  v
Unde electromagnetice cilindrice
• Undele, emise de sursele filiforme, rectilinii, de lungime
infinită, care se propagă în medii liniare, omogene şi
izotrope prezintă o simetrie cilindrică în raport cu sursa
de radiaţii. Sursele filiforme pot fi considerate ca fiind
repartiţii liniare de surse elementare punctiforme cu o
anumită densitate. Suprafeţele de undă sunt cilindrii
coaxiali cu sursa.
• Într-un punct suficient depărtat de sursă expresiile
intensităţilor câmpului magnetic şi electric vor avea
expresiile:
Emax  
E , t   E , t e  sin  t  e
  v
H max  
H , t   H z , t ez  sin  t  ez
  v
 Surse de radiaţii
• După modul de obţinere al radiaţiilor sursele se împart
în:
– surse primare de radiaţii – energia radiantă se obţine prin
transformări energetice din alte forme de energie sau tot din
energie radiantă
– surse secundare de radiaţii – radiaţiile sunt emise prin fenomene
de reflexie, refracţie şi transmisie fără transformări energetice
• După formă şi dimensiuni sursele se clasifică în:
– surse punctiforme - au dimensiuni neglijabile în raport cu
distanţa la care se analizează efectele luminoase. Practic se
consideră surse punctiforme daca raportul dintre dimensiunea
maximă a sursei şi distanţa de observaţie este 1:10.
– surse întinse – cel puţin una din dimensiuni nu poate fi neglijată
în raport cu distanţa de observaţie. Acestea se clasifică la rândul
lor în surse:
• filiforme – una din dimensiuni este comparabilă cu distanţa de la
sursă la observator. Secţiune transversală este neglijabilă. Aceste
surse se pot subîmpărţii în: surse liniare, circulare, eliptice, etc.
• de suprafaţă – două dimensiuni ale sursei sunt comparabile cu
distanţa până la punctul de observaţie. După forma sursei acestea
se împart în surse plane, surse sferice, cilindrice, conice, etc.
• de volum – la care nici una din dimensiuni nu este neglijabilă faţă de
distanţa sursă – observator.
Surse de radiaţii punctiforme
• Pentru o sursă punctiformă se definesc următoarele
mărimi: centrul optic numit şi centrul luminos al sursei şi
axa optică.
• Centrul optic este un punct convenţional din interiorul
sursei considerat ca origine pentru măsurări fotometrice
şi calcule de iluminat.
• Sursele punctiforme se consideră idealizat că sunt
concentrate în centrul optic.
• Axa optică este o dreaptă convenţională, care trece prin
centrul optic al sursei de radiaţii şi care coincide cu:
• axa de simetrie la sursele cu simetrie axială;
• dreapta de intersecţie a planurilor de simetrie transversal
şi longitudinal, la sursele cu simetrie plană în raport cu
două planuri;
• dreapta conţinută în planul de simetrie şi având direcţia
intensităţii radiante (luminoase) maxime în cazul surselor
cu simetrie plană faţă de un singur plan.
• Sursele în marea lor majoritate sunt simetrice în raport
cu unul două sau trei plane perpendiculare între ele, în
raport cu o dreaptă (simetrie cilindrică) şi în raport cu un
punct (simetrie sferică).
• Pentru sursele cu simetrie plana se definesc cele trei
axe: Ox – axa longitudinală, Oy – axa orizontală
transversală, Oz – axa verticală transversală şi cele trei
plane: yOz – planul transversal, xOy - planul longitudinal
orizontal şi xOz – planul longitudinal vertical.
• Pentru sursele cu simetrie axială se definesc: axa de
simetrie, planul median – planul ce trece prin axa de
simetrie şi planul paralel (planul perpendicular pe axa
transversală).
• Pentru sursele punctiforme se folosesc sistemele cu
simetrie sferică cu axa Oz orientată în lungul axei optice
a sursei de radiaţii.
• O direcţie din spaţiu D(θ, φ) ce trece prin centrul optic al
sursei şi un punct M al spaţiului, este definită, într-un
sistem de coordonate sferice, cu ajutorul a doi
parametrii:
– θ – complementul unghiului de înălţime sau colatitudine
– φ – unghiul de azimut sau longitudine.
 Unghiul solid
• Fie o suprafaţă deschisă SΓ
mărginită de curba închisă Γ.
Dintr-un punct 0 se unesc
punctele suprafeţei Γ şi se obţine
astfel o suprafaţă conică, cu
vârful în 0. Se consideră o sferă
cu centrul în punctul 0 şi rază r0.
Intersecţia dintre suprafaţa conică
şi sferă descrie pe aceasta o
curbă Γ0 care mărgineşte pe sferă
o suprafaţă S0.
• Unghiul solid este definit ca
raportul dintre suprafaţa S0 şi S0
raza sferei la pătrat. 
r02