CURS 2

Organizarea moleculară a membranelor

celulare. Adezivitatea celulară.
Transportul membranar. Semnalizarea
celulară
 REZUMAT

• TIPURI DE MEMBRANE CELULARE

• STRUCTURA MEMBRANELOR
• DUBLUL STRAT LIPIDIC
• PROTEINELE MEMBRANARE
• PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
• ÎNVELIŞUL CELULAR
• FUNCŢIILE MEMBRANEI CELULARE
– ADEZIVITATEA CELULARĂ
 TIPURI DE MEMBRANE CELULARE
Există trei tipuri de membrane celulare:
• Membrana celulară (plasmatică) –
• înconjură celula
• îi defineşte limitele
• menţine diferenţele între citosol şi mediul înconjurător
• Membranele organitelor –
• definesc compartimente delimitate de membrane în
celule (organite)
• menţin diferenţele caracteristice între conţinutul fiecărui
organit şi citosol
• Membrane speciale – în celule specializate
• teaca de mielină – membrana plasmatică a celulelor
Schwann → extinsă, modificată, împachetată în jurul
axonului neuronului
Compartimente delimitate de membrane în celulă
Nucleu Peroxizom
Reticul Lizozom
endoplasmic

Aparat
Golgi
Vesiculă
Membrana celulară –
boundary of the cell
Mitocondrie
 STRUCTURA MEMBRANELOR

• Deşi funcţiile lor diferă, toate membranele biologice au o

structură generală comună:
– un dublu strat continuu de molecule lipidice,
– cu diferite proteine membranare încorporate.
• Aspectul trilaminat – aspect de microscopie electronică
Nu reprezintă STRUCTURA MEMBRANEI!
 MODELUL
• Lipidele din membrană se MOZAICULUI FLUID
asamblează spontan în apă
apa
→ formează un dublu-strat.
• În 1972, S.J. Singer & G. dublul
Nicolson au propus strat
“modelul mozaicului fluid” lipidic
– proteinele membranare
sunt inserate în dublul strat
lipidic.
 DUBLUL STRAT LIPIDIC

• Moleculele de lipide formează un dublu strat cu

grosime de aprox. 5nm;
• Reprezintă ~ 50% din masa membranelor celulare la
animale, restul fiind reprezentat de proteine;
• Moleculele lipidelor din membrane sunt
amfipatice
– au o parte hidrofilă (“cu afinitate pentru apă″ sau
polară) şi
– o parte hidrofobă (“respinge apa" sau nepolară)
 • Există trei clase majore de
lipide membranare:
– fosfolipide,
– colesterol,
– glicolipide

Diferite reprezentări ale unei molecule de fosfolipid

• Fosfolipidele ~ 70% → principalul element glicoplide
structural – se autoasamblează într-un strat
dublu lipidic
• fosfogliceride – ex. fosfatidil-colina
• sfingolipide – ex. sfingomielina
• Glicolipidele ~ 5% se găsesc doar pe faţa
externă a membranei celulare, respectiv colesterol
faţa internă a membranei organitelor → faţa
exoplasmatică
• cerebrozide
• gangliozide
• Colesterolul ~ 25% → interpus între
fosfolipide – scade mobilitatea acizilor
graşi → scade permeabilitatea membranei
Patru tipuri de FOSFOLIPIDE majore din membrană:
fosfatidilcolina, fosfatidilserina,
fosfatidiletanolamina, şi sfingomielina.
 PROTEINELE MEMBRANARE
• Proteinele determină funcţiile specifice ale
membranei
– atât plasmalema cât şi organitele au o colecţie
unică de proteine
• Procent variabil în membrane:
• în teaca de mielină <25%
• în membranele interne ale mitocondriilor ~75%
• în plasmalemă ~50%
• Proteinele membranare sunt:
– proteine periferice → ataşate la suprafaţa
membranei
– proteine integrale → străbat parţial sau total
(proteine transmembranare) dublul strat lipidic
 Proteinele integrale sunt
amfipatice!
• Domeniul hidrofob –
aminoacizi nepolari
– trec prin membrană, şi
– ancorează proteinele în
membrană
• Domeniile hidrofile –
aminoacizi polari
– expuse în mediul apos
– îndeplinesc funcţii
specializate – ex.
receptori
• Putem diferenţia
proteinele periferice
de cele ​integrale după
tăria interacţiunilor
cu membrana:
– Proteinele
periferice sunt
extrase uşor cu
soluţii saline;
– Proteinele
integrale sunt
extrase doar cu
detergenţi.
 PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
FLUIDITATEA

• Lipidele membranare
prezintă mişcări în planul
membranei:
– Frecvente – de lateralitate
– Rare – flip-flop
• Fluiditatea depinde de temperatură şi compoziţie –
creşte:
– acizi graşi nesaturaţi
– acizi graşi cu lanţ scurt
• Proteinele – se deplasează lateral, dacă nu sunt ataşate
 PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
ASIMETRIA
• Asimetrie constantă în distribuţia glicolipidelor –
exclusiv pe faţa exoplasmatică a dublului strat lipidic.
• Fosfolipidele cu colină (fosfatidilcolina,
sfingomielina) → stratul exoplasmatic
• Fosfolipidele grup amino- primar terminal
(fosfatidilserina, fosfatidiletanolamina) → stratul
citoplasmatic
 ÎNVELIŞUL CELULAR
• Are trei componente:
– PLASMALEMA → lipidele şi proteinele
membranare ~ 7-9 nm
– GLICOCALIXUL la exterior, este format din
grupările glucidice ale glicoproteinelor şi
glicolipidelor → rol de protecţie – 50 nm
– CITOSCHELETUL MEMBRANAR → reţea de
proteine (periferice) asociate cu faţa citoplasmatică a
bistratului lipidic ce corespunde ectoplasmei →
stabilizează structura membranei – 5-9 nm
• actină, spectrină şi ankirină
 glicocalix

plasmalema

citoscheletul
membranar

Reprezentare schematică a alcătuirii învelişului celular

 FUNCŢIILE MEMBRANEI
CELULARE
• Dublul strat lipidic
– TRANSPORTUL
MEMBRANAR furnizează structura de bază a
membranei şi serveşte ca o
barieră relativ impermeabilă
– SEMNALIZAREA la trecerea moleculelor
CELULARĂ solubile în apă
• Proteinele inserate în dublul
strat lipidic mediază celelalte
– ADEZIVITATEA funcţii ale membranei
CELULARĂ
 ADEZIVITATEA CELULARA
(joncţiunile celulare)
• Numeroase celule din ţesuturi sunt legate unele de altele
sau de matricea extracelulară prin dispozitive speciale
joncţiuni celulare.
• Se împart în trei clase funcţionale :
– joncţiunile IMPERMEABILE,
– joncţiunile de ANCORARE, şi
– joncţiunile de COMUNICARE
• Element comun → molecule de adezivitate celulară
(CAMs) – proteine transmembranare → realizează
conectarea propriu-zisă.
 Joncţiunile impermeabile
• Mai sunt numite joncţiuni strânse
sau zonula occludens
– rol în menţinerea diferenţelor
de concentraţie a substanţelor
de o parte si de alta a
epiteliilor
– formarea de dispozitive de
etanşare, limitând difuzarea
substanţelor în spaţiul
intercelular
• CAM = claudine, ocludine
• Ex. Epiteliul intestinal, BHE
 Joncţiunile de ancorare
• Principalele tipuri:
– desmozomi în centură (zonula
adherens)
– desmozomii „în pată” (macula
adherens)
– hemidesmozomii.
• Asigură aderarea mecanică a celulelor, le
„ancorează” între ele sau de matricea
extracelulara, astfel încât ele devin
capabile să acţioneze ca o unitate
structurală
• conferă rezistenţă mecanică prin
ancorarea de elementele citoscheletului.
Desmozomii în centură
(zonula adherens)
• CAM – caderine (Ca2+ -
dependent adhesion
molecules)
• Conectează filamentele
de actină din corticala
citoplasmei celulelor
învecinate.
• Poziţie: sub joncţiunile
strânse.
Desmosomii „în pată” (macula
adherens) contacte în spot – pe
suprafaţa laterală.
• CAM - caderine
Hemidesmozomii (jumătate-desmozomi)
se aseamănă morfologic cu
desmozomii
• Conectează suprafaţa bazală a celulelor
epiteliale cu lamina bazală.
• CAM - integrine
• Ambele conectează filamentele
intermediate ale celulelor adiacente
– Filamente de keratină → epitelii
– Filamente de desmină → muşchi
Joncţiunile de comunicare
• Numite şi gap sau macula
comunicans;
• Permit trecerea moleculelor
mici, solubile în apă direct din
citoplasma unei celule în
citoplasma altei celule
învecinate.
• Celulele conectate în acest mod
→ cuplate chimic şi electric.
• Ex. Miocardul, muşchiul neted
visceral
• Alcătuite din conexoni.
Joncţiuni celulare în celulele epiteliale
Cell-fie time!
Transportul membranar.
Semnalizarea celulară
TRANSPORTORI RECEPTORI

SPAŢIUL
EXTRACELULAR

CITOSOL
 REZUMAT

FUNCŢIILE MEMBRANEI CELULARE (continuare)

• TIPURI DE TRANSPORT
− TRANSPORTUL IONILOR ŞI MOLECULELOR
MICI
− TRANSPORTUL PRIN VEZICULE
• SEMNALIZAREA CELULARĂ
– RECEPTORII MEMBRANARI
– RECEPTORII INTRACELULARI
 TRANSPORTUL MEMBRANAR
Tipuri de transport:
• După natura substanţelor transportate
– transport de ioni şi molecule mici,
– transport de macromolecule (prin vezicule).
• După consumul de energie:
– transportul pasiv (fără consum de energie) şi
– transportul activ (cu consum de energie).
• După locul din membrană pe unde trec substanţele:
– transport prin stratul dublu lipidic (difuziune simplă)
– transport mediat de proteine de transport (difuziune
facilitată)
 TRANSPORTUL MOLECULELOR MICI:
pasiv şi activ
• transportul pasiv → în sensul gradientului apare
spontan fie prin *difuziune simplă (pasivă) prin
dublul strat lipidic fie prin *difuziune facilitată
prin proteine canal sau cărăuşi.

• transportul activ necesită consum de energie

*direct prin hidroliza ATP sau * indirect prin
utilizarea unui gradient ionic şi este totdeauna
mediat cărăuşi care pompează substanţele
împotriva gradientului electrochimic.
Tipuri de transport al ionilor şi molecule mici
Mecanisme de transport al ionilor şi
moleculelor mici prin membrane
 Difuziunea simplă
Permeabilitatea relativă a dublului strat lipidic la diferite
molecule
• Orice moleculă va difuza printr-un
bistrat lipidic fără proteine în sensul
gradientului său electrochimic.
• Rata de difuziune depinde de:
– mărimea moleculei,
– solubilitatea relativă în lipide (în
principal).
→ cu cât molecula este mai mică şi mai
solubilă în lipide (hidrofobă sau nepolară) cu
atât mai rapid va difuza prin dublul strat
lipidic
Mecanisme de transport al ionilor şi
moleculelor mici prin membrane
 Difuziunea facilitată
• Toate proteinele canal şi numeroşi transportori specifici
permit moleculelor să treacă prin membrană numai pasiv –
în sensul gradientului (“la vale"):

• Un transportor specific (cărăuş) alternează între două

conformaţii → situsul de legare a moleculei este
disponibil întâi de o parte, apoi de cealată parte a
membranei.
• O proteină canal formează un por hidrofil prin dublul strat
lipidic prin care pot difuza molecule specifice.
 A) dependente B) comandate
• Proteinele canal pot fi: de voltaj de ligand

ÎNCHISE
– deschise permanent
(aquaporinele)
– deschise tranzitoriu „canale
cu poartă” (canalele ionice)
• comandate de ligand sau
DESCHISE
• dependente de voltaj
→ transport rapid
• Transportorii specifici – • Osmoza → difuziunea apei
molecule mici (glucoză, prin membrana celulară din
aminoacizi) regiunea cu concentraţie
• uniporteri mică în solviţi (hipotonă),
• simporteri sau antiporteri în regiunea cu o
concentraţie în solviţi mai
→ transport lent
mare (hipertonă).
Mecanisme de transport al ionilor şi
moleculelor mici prin membrane
 Transportul activ
• Proteinele transportoare transferă activ anumite substanţe
prin membrană împotriva gradientului (“la deal“) →
pompe.
• Activitatea de pompare a transportorului este cuplată cu
o sursă de energie metabolică:
– hidroliza ATP-ului → transport activ direct
– gradient ionic → transport activ indirect (cotransport)
• Transportul:
– prin cărăuşi (transportori specifici) → activ sau pasiv
– prin proteine canal → totdeauna pasiv
 Transportul activ prin pompe (ATP-aze)
• Pompa de Na+/K+ (antiporter)

• Acest transportor pompează activ Na+ din şi K+ în celulă

împotriva gradientului electrochimic. Pentru fiecare
moleculă de ATP hidrolizată, 3 Na+ sunt pompaţi afară
şi 2 K+ sunt pompaţi înăuntrul celulei.
• Pompa de Na+/K+ - roluri:
– menţine potenţialul de membrană → faţa
citoplasmatică încărcată negativ şi cea externă
pozitiv
– întreţine transportul activ al aminoacizilor şi
glucidelor, (gradient de Na+)
– menţine presiunea osmotică intracelulară
• Pompele de Ca2+ - roluri:
– menţin diferenţa de concentraţie faţă de exteriorul
celulei, unde calciul este de 103× mai concentrat
– depozit de ioni de Ca2+ intracelular (reticulul
endoplasmic, mitocondrii)
• Pompele de H+ - menţin gradientul protonilor
(mitocondrii, lizozomi)
Mecanisme de transport al ionilor şi
moleculelor mici prin membrane
 Cotransportul (transport activ indirect)
• Transportorul Na+ – glucoză (simporter) – foloseşte
energia din transportul Na+ în sensul gradientului

• legarea Na+ şi glucozei

• Na+ şi glucoza intră în celulă (tranziţie A → B)
• gradientul de Na+ este refăcut de pompa Na+/K+
 TRANSPORTUL PRIN VEZICULE
• Transportul prin vezicule care se realizează prin:
– exocitoză
– endocitoză
totdeauna procese active!
• EXOCITOZA reprezintă eliminarea în afara
celulei a materialului inclus în vezicule.
• ENDOCITOZA este transportul de materiale de la
exterior spre interiorul celulei. După natura
substanţelor ce pătrund în celulă, endocitoza este
de două feluri:
• fagocitoza (substanţe solide), şi
• pinocitoza (fluide)
exocitoza endocitoza
 EXOCITOZA
• Transportul veziculelor destinate pentru
membrana celulară → de la aparatul Golgi ghidat
de citoschelet
• Lipidele şi proteinele din membrana veziculei →
componente noi pentru membrana celulară
• Proteinele solubile din vezicule → secretate în
spaţiul extracelular
• Procesul de fuziune a veziculelor cu plasmalema =
EXOCITOZĂ
• Secreţia (exocitoza) proteinelor → de două tipuri:
– constitutivă
– reglată
• Secreţia constitutivă – în toate celulele eucariote
• Secreţia reglată – anumite proteine sunt
concentrate in vezicule/granule secretorii →
eliminate numai în urma unui semnal
extracelular; ex. secreţia de insulină stimulată de
creşterea concentraţiei de glucoză postprandial
 Fagocitoza
• Fagocitoza → efectuată de celule
specializate numite fagocite
profesionale.
→ macrofage şi neutrofile
• Roluri:
– implicate în apărarea
împotriva infecţiilor.
– implicate în distrugerea
celulelor îmbătrânite sau
moarte.
 Pinocitoza
• Toate celulele eucariote ingeră continuu
fluid extracelular → mici vezicule
(endozomi).
• Etape:
– Pinocitoza debutează în depresiuni
acoperite de clatrină
– Acestea invaginează şi formează
vezicule.
– Fluidul extracelular este înglobat şi
internalizat – endocitoza de fază fluidă.
• Introducerea substanţelor în concentraţii
mai mari decât în lichidul extracelular –
endocitoză mediată de receptori; ex.
colesterol
 SEMNALIZAREA CELULARĂ

• Celulele organismelor pluricelulare comunică prin

molecule mici numite molecule-semnal.
• Acestea sunt secretate de celulele care
semnalizează (reglatoare) în spaţiul extracelular,
prin exocitoză.
• Moleculele semnal (numite şi liganzi) se ataşează
de proteine specifice ale celulelor-ţintă, numite
receptori
 Tipuri de semnalizare
• A) Semnalizarea dependentă de contact necesită ca
celulele sa fie în contact direct la nivelul membranelor.
• B) Semnalizarea paracrină – semnale eliberate în
spaţiul intercelular (mediatori locali) ce acţionează pe
celulele din vecinătate.
• C) Semnalizarea sinaptică la nivelul neuronilor care
transmit semnale electrice prin axoni şi eliberează
neurotransmiţători la nivelul sinapsei cu celula–ţintă.
• D) Semnalizarea endocrină din celulele endocrine,
care secretă hormoni în fluxul sangvin → distribuiţi la
distanţă.
C) şi D) căi de semnalizare la distanţă
Tipuri de semnalizare
 RECEPTORI DE SUPRAFAŢĂ

Receptorii
• Indiferent de natura
moleculei-semnal, acesta se
cuplează pe
RECEPTORII, celulei-
ţintă.
• Exista două tipuri de RECEPTORI INTRACELULARI

receptori:
– Receptori de suprafaţă
pentru molecule
hidrosolubile
– Receptori intracelulari
pentru molecule
nepolare (lipidice)
 Receptorii de suprafaţă (membranari)
• Acţionează ca transductori (traducători) ai semnalului –
declanşează în celulă o serie de evenimente soldate cu
apariţia răspunsului celular.
• Substanţele implicate pe calea semnalizării:
• Ligand (mesager primar)
• Receptor de suprafaţă
• Enzime de membrană (sau canale ionice)
• Mesageri secundari (amplificarea semnalului)
• Protein-kinaze – fosforilare → răspuns celular
• Tipuri de receptori de suprafaţă:
• legaţi de canale ionice
• legaţi de proteine G
• legaţi de enzime membranare
 Receptori legaţi de
proteine G
• Reglează activitatea unei
proteine membranare ţintă
care poate fi o enzimă sau
un canal ionic
• Interacţiunea receptor →
proteină ţintă este mediată
de o proteină trimerică cu
GTP legat (proteina G)
 Sisteme de mesageri secundari
• Pentru mulţi receptori proteina ţintă membranară este
adenilat ciclaza
Ligand → receptor activat → proteină G activată →
adenilat ciclaza activată → sinteza de AMP ciclic
• Mesagerii secundari sunt molecule mici intracelulare
care mediază efectele moleculei semnal (ligand,
mesager primar) în celulă → amplificarea semnalului
• Exemple:
– AMP ciclic
– Inozitol-trifosfat, diacil-glicerol, ionii de Ca 2+
• AMPc îşi exercită efectele prin activarea
proteinkinazei dependente de AMPc (PKA)
• PKA catalizează forforilarea aminoacizilor serină sau
treonină în proteine-ţintă → activarea/inactivarea
căilor metabolice
• Substatul PKA diferă de la un tip celular la altul →
efectele AMPc foarte variate în celule diferite
• Ex.: efectele acetilcolinei
 Receptorii intracelulari (nucleari)

• Hormonii lipidici – ex. Hormonii steroizi pătrund

în celulă direct prin membrane şi acţionează la
nivelul nucleului ca factori de transcriere
• Substanţele implicate pe calea semnalizării:
• Ligand (lipidic)
• Receptor nuclear → complexul ligand-receptor
acţionează ca factor de transcriere
• Activarea transcrierii genelor
• Sinteza de ARN şi proteine → răspuns celular
•Defecte congenitale ale receptorilor – sindromul deficientei
receptorilor: defecte ale receptorului LDL in
hipercolesterolemia familiala.
•Defecte de cuplare postreceptor: pseudohipoparatiroidism.
•Defecte dobandite ale receptorilor (anticorpi antireceptori
circulanti)- implicate in boala Graves, miastenia gravis.
Boala Alzheimer
• Integritatea membranei celulare este esentiala
pentru mentinerea homeostaziei celulei.
• Surse majore de degradare: mecanica, chimica,
microbiana, imuna, intracelulara.
• Mecanisme de reparare ale defectelor de
membrana.
• Defecte genetice.
 RECAPITULARE:
Transportul pasiv se realizează cu consum de energie
(Adevărat/Fals)
R: Fals Transportul pasiv nu se face cu consum de energie

Difuziunea facilitată se desfăşoară prin grosimea

dublului strat lipidic. (Adevărat/Fals)
R: Fals are loc prin proteine transportoare
Prin dublul strat lipidic pot traversa ionii anorganici, deoarece au
dimensiuni mici. (Adevărat/Fals)
R: Fals – ionii sunt molecule intens hidrofile, nu pot trece prin
regiunea hidrofobă a membranei

Numiţi tipuri de transport după natura substanţelor transportate.

R: Transport de ioni şi molecule mici, transport de
macromolecule
Numiţi tipuri de transport pasiv
R: difuziunea simplă, difuziunea facilitată

Numiţi tipuri de proteine transportoare

R: proteine canal, transportori specifici (cărăuşi)

Proteinele care sunt implicate în transportul activ au

totdeauna activitate ATP-azică. (Adevărat/Fals)
R: Fals doar în transportul activ direct – prin pompe

Proteinele canal transportă totdeauna substanţele pasiv, în sensul

gradientului (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Numiţi procese de transport prin vezicule
R: exocitoza, endocitoza

Semalizarea endocrină se realizează prin mediatori locali.

(Adevărat/Fals)
R: Fals – semnalizarea paracrină
Mesagerii secundari formează complexe cu receptorii de
suprafaţă. (Adevărat/Fals)
R: Fals Liganzii (mesageri primari) formează complexe
cu receptorii de suprafaţă

Numiţi tipuri de semnalizare la distanţă

R: semnalizarea sinaptică şi semnalizarea endocrină
 RECAPITULARE:
Ce reprezintă aspectul trilaminat al membranelor?
R: aspectul la microscopul electronic

În alcătuirea membranei intră lipide şi proteine. (Adevărat/Fals)

R: Adevărat

Proteinele membranare au totdeauna caracter amfipatic.

(Adevărat/Fals)
R: Fals – doar proteinele integrale au caracter amfipatic

Numiţi principalele clase de lipide din membrane.

R: fosfolipide, glicolipide, colesterol.
 Unde sunt localizate glicolipidele în membrană?
R: totdeauna pe faţa exoplasmatică

Ce parte a învelişului celular stabilizează structura membranei?

R: citoscheletul membranar

Glucidele nu sunt izolate în membrană, ci totdeauna ataşate.

(Adevărat/Fals)
R: Adevărat Grupări glucidice ale glicolipidelor şi glicoproteinelor

Aminoacizii nepolari din structura proteinelor – joacă rol de

receptori (Adevărat/Fals)
R: Fals ancorează proteinele în membrană, în interiorul
dublului strat lipidic
Numiţi cele trei straturi ale învelişului celular
R: plasmalema, glicocalix, citoschelet membranar

Joncţiunile strânse se ancorează în filamentele intermediare ale

celulelor învecinate. (Adevărat/Fals)
R: Fals Realizează etanşarea epiteliilor
Joncţiunile comunicante sunt formate din cupluri de
conexoni. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat

Numiţi molecule de adezivitate celulară (CAMs)

R: ocludine, caderine, integrine