Caracterizarea lui Otto Klapka, din PADUREA SPANZURATILOR de Liviu

Rebreanu

   
Prezenta lui Otto Klapka in romanul “Padurea Spanzuratilor” trimite cu evidenta la configurarea
miscarilor politice din epoca. Dupa cum este cunoscut, Imperiul Austro-Ungar instituia o
adevarata temnita a popoarelor in centrul Europei.
Evolutia personalitatii lui Apostol Bologa, in contextul desfasurarii celorlalte destine,
reprezentand situatia neamului sau, trebuie vazuta prin referire la aceasta dimensiune majora a
relitatii istorice. Din acest punct de vedere prietenia dintre ofiterul ceh Otto Klapka si ofiterul
roman Apostol Bologa apare ca un simbol al infratirii celor oprimati.
Sentimentul national este mobilul vietii acestor eroi si factorul dinamizator al relatiilor dintre el.
Inteligent si bun cunoscator al psihologiei umane, Otto Klapka, intelege si aproba, in sinea sa,
framantarile lui Apostol Bologa, dar judeca in profunzime contextul politic in care este silit sa ia
decizii ce hotarasc soarta sa si a familiei sale. Definindu-se ca personaj complex, Otto Klapka
potenteaza drama lui Apostol Bologa, a carui devenire o supravegheaza cu obstinatie.

Este una dintre vocile autentice investite de autor se defineasca fizionomia morala a lui Apostol
Bologa. Inainte de a sti cine si cum il cheama, il vedem pe Bologa din perspectiva lui Klapka.
Urmarind prezenta capitanului ceh Klapka pe intreg cuprinsul naratiunii, observam ca
personalitatea sa este conturata in relatie directa cu devenirea lui Apostol Bologa, cu destinul
acestuia.
Klapka este 'ambasadorul acreditat de autor la curtea personajului” central al romanului, este
vovea tutelara izvorata dintr-o expertienta existentiala dramatica.

Insusi protagonistul romanului, Apostol Bologa, meditand asupra modului cum se va desfasura
procesul de judecata in care se va dezbate cazul sau, gandeste la rolul decisiv pe care l-a avut
Klapka in viata sa: “Cine stie daca nu Klapka e pricina prabusirii. El a venit din padurea
spanzuratilor si i-a picurat in inima indoieli“.

Trezirea constiintei de neam a locotenentului Apostol Bologa se infiripa, intr-adevar, si ca o

proiectare a replicilor date de capitanul Klapka in scena executiei lui Svoboda si in cadrul
discutiilor dintre ofiteri, ce au urmat actului criminal. Cand Bologa dezvaluie faptele savarsite de
Svoboda, Klapka “tacea”, apoi, buimacit de asprimea glasului (locotenentului Apostol Bologa)
murmura: “- O, Doamne...dovezile...cand e vorba de o viata de om...”; “- Da, da...sitotusi omul!
Murmura Klapka intunecat”.
Supraveghind executia, Apostol “isi aduce aminte de capitanul strain de adineauri si il descoperi
la spatele gneralului, tinandu-se cu mana de falca, neclintit, ca o mustrare”.
In opozitie cu parerile lui Bologa, Klapka arata ca razboiul nu este “adevaratul generator de
energii”, ci, dimpotriva, “razboiul este un ucigator de energii!”.

Prin cateva detalii, prezentate direct de autor, sunt conturate liniile generale ale portretului fizic
si moral al capitanuluiKlapka: “Tuns la piele, fata lui rotunda raspandea bunatate si blandete,
desi in ochi ii tremura o spaima, pe care inceca s-o ascunda sub un suras prefacut si rece”. Taina
pe care o ascunde, prin tacere, este expresia unei felii de iata traita dramatic, ce-i dicteaza o
anume conduita in situatiile limita, in care e obligat sa traiasca in timpul razboiului.
Rememorarea datelor din biografia lui Klapka dezvaluie bogatia sufletului sau, conceptia despre
viata, comportamentul fata de oameni, fata de ordinile primite. Originar din orasul Znaim, dintr-
o familie de oameni saraci, Klapka a urmat Scoala Militara, ajungand sublocotenent. Nu i-a
placut cariera militara, desi ajunsese locotenent, apoi capitan. Urmand Dreptul, a devenit avocat,
apoi s-a casatorit. Acum are patru copii.

Autocaracterizandu-se, Klapka insisita asupra lasitatii de care este capabil in situatii de exceptie,
in numele apararii vietii si fericirii personale: “ - Din pricina lor si de dragul lor sunt cum sunt,
Bologa! (al copiilor). Altfel, Dumnezeu stie, poate ca si eu...Asa insa nu pot...Sunt capabil de
orice lasitate, numai sa mor inainte de a-i imbratisa, sa ma pot intoarce la ei”. Coplesit de emotie
si obsedat de umilinta si lasitatea in care e silit sa traiasca, Klapka isi autoanalizeaza sentimentul
vinovatiei fata de confrati. Trei ofiteri din regimentul lui, toti cehi, au fost prinsi, intr-o noapte,
cu planuri si cu harti, pe cand voiau sa dezerteze. Klapka trebuia sa fie printre ei, dar scrisoarea
primita de la sotie si amintirea datoriei ce o are fata de cei patrru copii ai sai, l-au determinat sa
nu-si tina cuvantul fata de camarazi si, mai mult, sa tagaduiasca in fata Curtii Martiale ca le-a
fost complice.
Asistand la condamnarea celor trei ofiteri cehi, sufletul si mintea lui Klapka se cutremura in fata
privirilor lor: “Ochii straluceau cumplit, ca niste luceferi prevestitori de soare si atat de maret, si
cu atata nadejde, ca toata fata lor parea scaldata intr-o lumina de glorie. Atunci m-am simtit
mandru ca sunt frate cu cei stralucitori de sub streang...” Pentru o clipa, Klapka si-a dorit mortea.
Mutat pe alt front, s-a bucurat ca traieste si ca “a scapat de padurea spanzuratilor”.
Ingrozit si incremenit, cand vede pe Apostol Bologa sub escorta, Klapka e hotarat sa intreprinda
oricem sa lupte chiar cu nebunia lui Apostol, pentru a-l salva, pentru ca e convins ca omul e
“dator sa traiasca”. In spirit umanist, el gandeste ca “-Minciuna care poate salva o viata de om e
mai pretioasa decat toate adevarurile”. Capitanul ceh Klapka este, prin urmare, expresie a
dimensiunii profund realiste si umanitare a mesajului transmis de Liviu Rebreanu in limbaj,
atitudine, viguros articulat.