Efectele atmosferice asupra imaginilor de teledetectie si corectiile acestora 1.

Introducere Datele de teledetectie sunt furnizate utilizatorilor n forma numerelor digitale care din punct de vedere cantitativ nu corespund valorilor fizice usuale (radianta, albedoul, reflectanta, etc.), determinate prin msurtori clasice n laborator sau pe teren. Stabilirea relatiilor dintre datele obtinute cu sistemele satelitare si parametrii corpurilor de pe suprafata Pmntului precum si studiile axate pe rspunsurile spectrale si directionale ale acestora necesit transformarea numerelor digitale brute n valori asociate unor mrimi fizice, ceea ce presupune realizarea calibrrii radiometrice a datelor satelitare. Obtinerea informatiilor utile din datele provenite de la senzorii de teledetectie, pentru aplicatiile cu caracter cantitativ din domeniul meteorologiei, hidrologiei, agrometeorologiei sau supravegherii factorilor de mediu, pentru evidentierea modificrilor acoperirii / utilizrii terenului, supravegherii strii de vegetatie sau pentru determinarea impactului antropic asupra ecosistemelor terestre depinde de calitatea datelor obtinute de la distant. Calitatea acestor date este n mare msur determinat de precizia calibrrii radiometrice a scenei la nivelul suprafetei, care la rndul ei este ntr-o strns interdepentent cu efectuarea corectiilor efectelor radiometrice asupra datelor de imagine. O important deosebit trebuie acordat efectelor radiometrice datorate atmosferei terestre care afecteaz permanent, indiferent de tipul de senzor sau platform satelitar calitatea datelor de teledetectie din canalele situate n vizibil si IR apropiat. 2. Constituentii atmosferici Principalii constituenti atmosferici, gazele si aerosolul, influenteaz prin procese de absorbtie si difuzie caracteristicile transferului radiativ pe parcursul Soare - tint - senzor satelitar. Corectiile efectelor atmosferice asupra datelor de teledetectie sunt absolut necesare pentru determinarea valorilor intrinseci ale reflectantelor corpurilor si stabilirea legturilor cu parametrii fizici, chimici sau biologici ai acestora. 2.1. Gazele atmosferice

Principalele gaze din atmosfer sunt reprezentate de: azot, oxigenul atomic si molecular, vaporii de ap, bioxidul de carbon, ozonul si metanul. Absorbtia gazoas se datoreaz benzilor specifice de absorbtie care depind de structura molecular a fiecarui gaz. Astfel, ozonul are benzi de absorbtie foarte puternice n UV ndeprtat (banda Hartley: 0.2 - 0.3 ; banda Huggins: 0.3 - 0.36 ) si benzi de absorbtie mai slabe n vizibil (banda Chappuis: 0.55 - 0.65 ). Bioxidul de carbon are benzi de absorbtie centrate pe 1.46 , 1.6 , 2.04 si 2.75 si care se suprapun de obicei cu benzile mult mai puternice ale vaporilor de ap. Oxigenul molecular prezint o absorbtie puternic n UV ( pentru < 0.25 ) si cteva benzi de absorbtie mai slabe centrate pe 0.69 si 0.76 . Vaporii de ap constituie principalul asorbant atmosferic n benzile de 0.93, 1.13, 1.38, 1.87 si 2.7 . mprstierea radiatiei pe gaze este cauzat de fluctuatia densitatii acestora si teoretic toate gazele atmosferice contribuie la mprstiere iar efectul lor combinat este functie de densitatea si de presiunea atmosferic.
1

In zona vizibilului, transmisia radiatiei prin atmosfera este afectat n special de absorbtia pe ozon si vaporii de ap si de difuzia pe molecule, numit si difuzie Rayleigh. In regiunea IR apropiat se remarc o band ngust de absorbtie a oxigenului (~ 0.76 ) precum si cteva benzi ale vaporilor de ap si bioxidului de carbon, care reduc domeniul lungimilor de und cu absorbtie redus ce poate fi utilizat n teledetectie. Vaporii de ap predomin n stratul limit de la interfata sol-atmosfer (1 - 2 Km), concentratia acestora fiind foarte variabil. Variabilitatea continutului mediu de vapori de ap, integrat pe coloana vertical atmosferic cu suprafat unitate, la nivelul globului terestru, rezult din dependenta latitudinal deasupra oceanelor (valorile maxime n zonele ecuatorile si tropicale putnd atinge 60-70 Kg/m) si din variabilitatea surselor de vapori de ap de pe suprafata terestr si a rezervoarelor de vapori (norii). Bioxidul de carbon este mult mai stabil n atmosfer, si concentratia sa medie global, la nivelul anilor 90 era de 353 ppm, cu tendint de crestere, datorit n special emisiilor antropogene si defrisrilor. Metanul este produs n conditii anaerobice si are att surse naturale ct si antropogene (exploatarea zcmintelor de crbune si gaze naturale, arderile de biomas, cultivarea orezului). Concentratia sa medie global, la nivelul anilor 90 era de aproximativ 2 ppm, cu tendint de crestere (Siegenthaler, 1991). Ozonul stratosferic, scutul natural mpotriva radiatiilor ultraviolete, este produs si distrus prin procese fotochimice, fiind concentrat ntre 20 - 50 Km. In emisfera sudic, scderea dramatic a concentratiei de ozon, n special deasupra Antarcticii se datoreaz cresterii emisiilor de clorofluorcarburi (CFC); la nivelul latitudinilor medii din emisfera nordic s-a observat o scdere a cantittii totale a ozonului cu 3.4 - 5.2% n ultimii 25 de ani, mai cu seam iarna ( WMO, 1995). Ozonul troposferic este un produs secundar al proceselor fotochimice care sunt n crestere datorit activittilor umane. Concentratia sa, depinde de concentratia gazelor implicate n aceste procese (CO, CH4, NO2, NO) si de intensitatea radiatiei solare. Distributia sa spatial si temporal este eterogen: n emisfera nordic s-a observat o crestere continu a concentratiei n ultimii 20-25 de ani, n timp ce n cea sudic concentratia este cvasiconstant. Figura de mai jos prezint distributia spectral a radiatiei solare directe care atinge suprafata terestr dup ce a suferit absorbtia si mprstierea pe gazele atmosferice.

------- Iradianta solar la limita superioar a atmosferei Iradianta solar la suprafata Pmntului pentru Soare la zenit si atmosfer fr aerosoli Efectul gazelor atmosferice asupra distributiei spectrale a radiatiei solare directe
2.2.

Aerosolul atmospheric
2

Notiunea de aerosol atmosferic se refer la corpurile lichide si solide suspendate n aer. Pentru a estima efectul aerosolului asupra propagrii radiatiei electromagnetice prin atmosfer, si deci efectul atmosferei asupra procesului de detectie de la distant, trebuiesc cunoscute caracteristicile chimice si fizice ale acestuia. Aceste caracteristici depind de originea aerosolului si de procesul sau de formare. Principalele surse ale aerosolului atmosferic sunt: - suprafetele solide : fortele mecanice desprind particule microscopice de pe suprafata terestr; timpul de viat al acestor particule suspendate n atmosfer depinde de mrimea lor. - suprafata mrilor si oceanelor : mecanismul major l constituie formarea picturilor cu raze mai mici de 100 deasupra suprafetelor de ap, care prin evaporare genereaz particule microscopice de sruri. - gazele active chimic : gazele emise de surse naturale (vulcani, incendii) sau produse de activitatea uman (procesele industriale si agrare) sunt transferate prin reactii chimice ntr-o form lichid n atmosfer. Conversia gaz-lichid poate rezulta din procesele "uscate" (agregare de molecule), din condensarea pe particulele existente sau prin conversia n faza lichid (absorbtia gazelor de ctre picturile de nori care se evapor ulterior). Conversia uscat genereaz particule mult mai mici dect cea umed. Aceste procese genereaz particule submilimetrice. Evaporarea particulelor de nor creaz nuclei pe care apoi se formeaz conglomeratele de aerosoli uriasi.
2.2.1. Compozitia si caracteristicile aerosolului stratospheric

Constituentii dominanti ai aerosolui stratosferic (ntre 12 si 45 Km) sunt: sulfatul de amoniu, acidul sulfuric, acid azoric, silicatii si praful meteoric. Procentul de acid sulfuric din compozitia aerosolului variaz cu umiditatea relativ si se situeaz ntre 50 - 85 %. Raportul dintre acidul sulfuric si sulfatul de amoniu scade cu cresterea particulelor. Mrimea particulelor care compun aerosolul stratosferic obtinut din msurtori se situeaz ntre 0.05 si 5 , concentratia fiind maxim pentru particulele cu raze mai mici de 0.1 .

2.2.2. Compozitia si caracteristicile aerosolului troposferic Aerosolul troposferic este alctuit din foarte multe substante, avnd o distributie neuniform n spatiu si variabil in timp. Principalii constituenti sunt: srurile marine, sulfatii, oxizii de sulf, hidrocarburile, srurile de amoniu, nitratii, praful meteoric, praful vulcanic, particulele provenite din icendii, substantele organice, particulele de origine antropic. Sulfatii si oxizii de sulf constituie un element important al particulelor de dimensiunea nucleilor Aitken, reprezentnd ntre 30 - 80 % din masa acestora. Majoritatea particulelor ce alctuiesc aerosolul troposferic nu sunt substante chimice pure si sunt solubile; din acest motiv, atunci cnd umezeala relativ a atmosferi creste, aceste particule si altereaz mrimea, forma si indicii de refractie, modificndu-se astfel proprittile optice si modalittile de interactie cu radiatia. Domeniul de valori al dimensiunilor particulelor ce formeaz aerosolul troposferic este foarte larg, de la 0.07 la 30 ; n unele situatii, cum este cazul particulelor de sruri marine aflate la ctiva metri deasupra mrii, a particulelor de nisip din zonele desertice, a constituentilor proveniti din activitatea industrial sau din incendii, etc., se pot ntlni si dimensiuni foarte mari de peste 100 .
3

Particulele reprezentate de srurile marine au ntr-o proportie covrsitoare dimensiuni mai mari de 1 . 2.2.3. Efectele optice ale aerosolului Efectele optice ale aerosolului depind de caracteristicile fizice ale particulelor : - distributia dimensiunilor; - indicele de refractie (care depinde si de compozitia chimic) - forma particulelor (sferic sau nesferic); - distributia spatial a concentratiei de particule. Particulele rezultate din suprafete solide prin procese mecanice sunt n general nesferice; n schimb particulele produse prin transformarea de faz gaz-lichid sunt de obicei sferice, desi prezenta carbonului n aer poate modifica forma si omogenitatea particulelor de lichid. Aceste caracteristici ale aerosolului complic analiza cantitativ a efectului indus asupra semnalului nregistrat de senzorii de teledetectie si a corectiei sale. O metod de a simplifica analiza este aceea de a grupa informatiile disponibile ntr-un model optic al aerosolului atmosferic. Acest model poate descrie o parte a caracteristicilor aerosolului n functie de localizarea geografic si anotimp. In modelul AFGL (Air Force Geophysical Laboratory) se discut 5 tipuri de aerosol : rural, urban, maritim, troposferic (aerosol afectat de surse locale) si ceata. Pentru fiecare tip de aerosol s-a determinat distributia n mrime n functie de umiditatea relativ. Pentru a simplifica analiza s-a presupus c aerosolul const din particule sferice uniforme si indicele de refractie s-a calculat n functie de umiditatea relativ si lungimea de und. 3. Efectele atmosferice asupra cmpului radiativ reflectat, detectat de senzorii satelitari n domeniul optic si legtura lor cu calibrarea datelor de teledetectie Atmosfera introduce dou tipuri de perturbatii: geometrice si radiometrice: A1) Perturbatiile geometrice se datoreaz n esent faptului c o radiatie electromagnetic nu se propag n linie dreapt prin atmosfer; conform principiului lui Fermat aceast propagare se datoreaz variatiei indicelui de refractie al atmosferei, ca urmare a variatiei densitatii si turbulentei atmosferei. A2) Perturbatiile radiometrice se datoreaz interactiilor radiatiei cu constituentii atmosferici; ele au n principal 2 efecte: - un efect de atenuare datorat absorbtiei si difuziei pe constituentii atmosferici. Absorbtia molecular, depinde de lungimea de und, temperatura, compozitia molecular a atmosferei, continutul de vapori de ap. Difuzia este asociat mprstierii pe molecule (difuzie Rayleigh) si pe aerosoli (difuzie Mie). Difuzia Rayleigh are o sectiune eficace macroscopic care variaz cu -4; deci va predomina n regiunea lungimilor de und scurte. Difuzia Mie are o sectiune eficace macroscopic care variaz cu -n, unde n depinde de raportul dintre diametrul particulelor difuzante si lungimea de und. - un efect de re-difuzie. Emisia proprie este datorat faptului c atmosfera se comport ca un corp gri. Aceast emisie se face n principal n benzile de absorbtie si depinde de profilul termic si de concentratia molecular a atmosferei. Re-difuzia este datorat mecanismelor de difuzie si depinde de compozitia n aerosoli a atmosferei. In cazul unei atmosfere senine redifuzia are loc n vizibil cu un maxim spre 0.5 . Emisia atmosferic va introduce o radiant
4

atmosferic ce va cuprinde att partea de radiatie mprstiat (n regiunea vizibil-IR apropiat) ct si partea de radiatie proprie emis de atmosfer (n IR termic). Radianta aparent msurat de senzor, Lap este exprimat de relatia: Lap (ts, ,,x, y, h, ) = T(,,h,ts). Ls (,,x, y, ts,) + Latm (,, ts, h) unde: ts este timpul solar local; T este transmitanta spectral; h este altitudinea senzorului; x,y sunt coordonatele pixelului; , sunt coordonatele polare ale directiei de observare; Ls este radianta reflectat/emis de scen.

4. Principiile de baz ale corectiilor atmosferice. Clasificri ale metodelor de

corectie Efectele datorate atmosferei sunt dependente de lungimea de und, de reflectanta suprafetei si de distributia sa spatial si variaz n timp si spatiu. Prin natura lor aceste efecte au un caracter stocastic si teoretic nu pot fi n ntregime eliminate. Corectia efectelor atmosferice asupra semnalelor de teledetectie permite, prin minimizarea influentelor perturbatoare, obtinerea unor informatii care sunt mai bine corelate cu caracteristicile suprafetei. In cele ce urmeaz vom discuta principiile de baz ale corectiilor atmosferice pentru imaginile obtinute n intervalul vizibil - infrarosu apropiat, precum si cteva metode specifice de corectie. Absorbtia si mprstierea radiatiei solare pe molecule este practic invariabil n spatiu si timp. Pe de alt parte, absorbtia pe gazele atmosferice este mult redus deoarece canalele spectrale n care opereaz senzorii se afl, de regul n ferestrele atmosferice. Rezult c mprstierea si absorbtia pe aerosolul atmosferic rmn componentele variabile majore ce definesc efectele atmosferice. Corectia efectelor atmosferice impune cunoasterea parametrilor optici ai atmosferei. Acestia se pot determina fie sub forma microscopic (profile verticale ale coeficientilor de extinctie, albedoul de difuzie, functia de faz de difuzie, etc.), fie sub forma macroscopic (grosimea optic a atmosferei, media functiilor de faz ale difuziei pe aerosol, coeficientul de atenuare a fluxului radiativ datorat pturii atmosferice, etc.). In situatia n care caracteristicile aerosolului si ale absorbtiei pe gaze, nu se pot msura sau determina, sunt utile pentru corectii informatiile referitoare la radianta parcursului si la functiile atmosferice de transmisie ale fluxului radiativ.
5

Corectiile atmosferice au drept scop obtinerea caracteristicilor intrinseci ale cmpului reflectat de suprafetele observate de la distant, independente de starea atmosferei. Aceste corectii sunt necesare n cazul aplicatiilor bazate pe utilizarea datelor de imagine obtinute n conditii ce corespund urmtoarelor cazuri : a) configuratii experimentale diferite : pozitia Soarelui, directia de observare, diferite tipuri de atmosfer, diferite nivele de obtinere a informatiilor (msurtori "in situ", aeropurtate, spatiale); b) captori diferiti : captori aeropurtati (ISM, MSK, etc.) si captori spatiali (NOAA-AVHRR, SPOT-HRV, LANDSAT-MSS si TM, etc.); c) date diferite de obtinere ale imaginilor : ore, zile, sezoane, ani. 4.1. Clasificri ale metodelor de corectie

In principal procedeele de corectie depind de tipul dominant de efecte atmosferice si de aplicatiile de teledetectie folosite. Se disting trei mari tipuri de efecte ale atmosferei si anume : a) Pentru suprafete cu reflectant uniform sau imagini cu rezolutie mai scazut (de exemplu NOAA - AVHRR), efectul unei atmosfere senine, cu un continut neglijabil de aerosol poate conduce la ntunecarea suprafetelor luminoase (nisipul sau vegetatia n IR apropiat) sau la cresterea luminozitatii suprafetelor ntunecate (apa sau vegetatia n vizibil). Cresterea reflectantei aparente este datorat n principal radiantei parcursului iar scderea reflectantei aparente absorbtiei si retromprstierii iradiantei descendente si radiantei ascendente. b) Pentru suprafete cu o distributie neuniform a reflectantei nregistrate de senzorii cu mare rezolutie spatial (de exemplu LANDSAT- MSS si TM, SPOT, AVIRIS), atmosfera reduce variatiile spatiale ale radiantei ascendente. Aceasta reducere este produs de difuzia molecular si pe aerosol si de efectele de adiacent. c) In cazul unei atmosfere noroase, norii de dimensiuni mai mici dect dimensiunea pixelului de imagine (sub puterea de rezolvare a senzorului), provoac cresterea radiantei aparente a sistemului suprafat terestr - atmosfer. Aceast crestere este proportional cu aria acoperirii noroase la nivelul imaginii. Metodele de corectie atmosferic se clasific n metode "exacte" si metode aproximative.
4.1.1. Metodele de corectie "exacte" ,

Metodele de corectie "exacte necesit cunoasterea caracteristicilor atmosferei : distributia aerosolilor, concentratiile de vapori de ap si gaze, etc. Acesti parametri servesc drept parametri de intrare ntr-un model atmosferic care trebuie inversat (Chahine, 1970). Principalele constrngeri sunt legate de : necesitatea de a dispune de parametrii atmosferei si de alte date "adevr-teren" msurate simultan cu pasajul satelitar; timpul mare de calcul pentru inversarea modelului atmosferic.

4.1.2. Metodele de corectie aproximative

Metodele de corectie aproximative sunt mai practice si eficiente, bazndu-se pe utilizarea modelelor atmosferice simplificate ai caror parametri de intrare sunt usor de determinat cu ajutorul ctorva msurtori la sol si/sau cu ajutorul informatiei continute in imaginea ce trebuie corectat. Aceste metode sunt mai rapide si, pentru anumite conditii (atmosfer clar6

senin si omogen la nivelul scenei, tinte cvasi-lambertiene) permit obtinerea unor corectii al cror nivel de precizie este sensibil echivalent cu cel obtinut de metodele "exacte". 4.1.3.Exemple de metode de corectie I) Metode de corectie pentru imagini ale marilor suprafete de ap Metodele de corectie ale efectelor atmosferei asupra imaginilor mrilor si oceanelor se numr printre metodele cu aplicatii operationale larg utilizate pentru diferite tipuri de senzori si platforme (Coastal Zone Color Scanner, NOAA - AVHRR, LANDSAT- MSS si TM, etc.). Algoritmii de corectie se sprijin pe avantajul, cu totul remarcabil, oferit de propriettile apei mrilor si oceanelor de a permite determinarea direct a parametrilor atmosferici (necesari pentru corectii) din imaginea ce urmeaz a fi corectat. Asa cum s-a mai artat principiul de baz al acestor tipuri de corectii este acela c apa oceanelor este omogen, avnd o reflectant foarte scazut n regiunea rosu-IR apropiat. Radianta ascendent detectat n aceste canale deasupra suprafetelor de ap este datorat difuziei Rayleigh si pe aerosolul atmosferic si se poate utiliza pentru a estima radianta parcursului, grosimea optic a aerosolului si alti parametri de interes. Trebuie mentionat c astfel de estimri se fac pentru fiecare pixel separat si n consecint nu este necesar s se considere c atmosfera este uniform ncrcat cu aerosol pentru toat zona redat n imagine. Metoda clasic de corectie atmosferic pentru imagini ale oceanului utilizeaz un model simplu de transfer radiativ. Radianta aparent a suprafetei oceanului se exprim prin : L() = L0() + Lw().T(, ) unde : Lw este radianta apei, asociat semnalului util ce trebuie extras; T(, ) este transmitanta total ascendent. In ipoteza n care se poate neglija difuzia multipl, contributiile la radianta parcursului (L0) vor putea fi decuplate, evidentindu-se radianta asociat difuziei moleculare (Lm) si cea datorat difuziei pe aerosolul atmosferic (La) : L0 = Lm + La Metoda face apel la un canal de referint situat in IR apropiat (centrat pe lungimea de und ref), unde radianta intrinsec a apei este practic nul si introduce mrimea K(i, ref) definit prin : K(i,ref) = La(i)/La(ref) Marimea K se poate determina n unele situatii direct din imagini (n zone cu apa curat si cu concentratie redus de clorofil) si se consider independent de pozitie, ceea ce nseamn c, desi cantitatea de aerosol poate varia de la un pixel la altul, caracteristicile acestuia se presupun constante. Pentru determinarea contributiei atmosferei deasupra unei tinte de ap modelul Royer ia n considerare componentele semnalului emergent, inclusiv efectele de suprafat. Astfel, reflectanta aparent cuprinde : - reflectanta volumic, vol , ce corespunde fractiunii radiatiei reflectate difuz de volumul de ap, (apa), amendat de functiile de transmisie direct si difuz, ascendent si descendent prin atmosfer (tdir , tdir , tdif , tdif : ) vol = (tdir + tdif ).(tdir + tdif).apa - componenta regulat, reg.dif(s), corespunde reflexiei regulate pe suprafata apei sub un unghi de incident egal cu unghiul solar zenital (s) si urmat de o transmisie difuz spre directia de observare definit de unghiul v:
7

reg.dif (coss) = tdir F(cos s).tdif . - componenta regulat, reg.dif ( v), corespunde fractiunii din fluxul solar difuz n directia v si care este reflectat regulat dup dirctia de observare, fiind transmis direct spre captor: reg.dif (cosv) = tdif F.tdir . unde : F este coeficientul de reflexie Fresnel . - componenta regulat direct, reg.dir, corespunde fluxului direct, reflectat regulat de suprafata apei si apoi transmis direct spre captor: reg.dir = tdir .[.F().p( n,V).cos()/4cos s.cos3n].tdir unde : F() este coeficientul de reflexie Fresnel relativ la unghiul de reflexie . p( n,V) corespunde probabilitatii de avea o reflexie regulat n directia de observare. Tinnd seama de termenii de mai sus, reflectanta aparent msurat de senzor (ap ) este : ap = (atm + vol + reg.dif + reg.dir).tg cu tg = transmisia total datorat gazelor atmosferice. II) Metode de corectie pentru suprafete de uscat acoperite cu vegetatie O metod des utilizat face apel la msurtori la sol ale reflectantei n zone test. Radianta spectral msurat de senzor n cazul unor tinte cvasi-lambertiene (Lap) este legat de reflectanta intrinsec a acestora (Rc) printr-o relatie linear: Lap = Eg.T( v ).Rc/ + Lp unde: T( v ) este transmitanta total ascendent; Lp este radianta parcursului atmosferic; Eg este iradianta global la nivelul solului Ecuatia de mai sus stabileste o relatie linear ntre reflectanta aparent normalizat si reflectanta tintei care se poate folosi pentru evaluarea radiantei atmosferice si a transmitantelor, n conditiile n care exist un numr suficient de msurtori la sol ale reflectantelor Rc.