RELIGIA GETO-DACILOR

Istoria Bisericii Romane Lucrare de Seminar

M.S.A :)

CUPRINS

I. II.

Context istorico-geografic........................................................pag.3 Religie generalitati.................................................................pag.3

III.

Zeitati.......................................................................................pag.4
1. 2. 3. 4. 5. GEBELEIZIS BENDIS DERZELAS ZAMOLXIS KOGAIONON

IV.

Rituri si obiceiuri......................................................................pag.7
1. 2. 3. 4. 5. Locurile de cult Preotii Sacrificiile Rituri la natere Rituri funerare

V.

Elemente de trecere de la cultul religios dacic la crestinism......pag.9

1. 2. 3. 4. 5. Gnosticismul dacic si gnosticismul crestin Incinerarea Iisus Hristos Soarele Dreptatii Inchinatul cu fata spre rasarit De la ritul cultic zalmoxian la cel hristianic ortodox continuitate perfecta

I.

Context istorico-geografic

n antichitate, Dacia era ara locuit de geto-daci, care erau mprii ntr-un numr mai mare de state i ocupau teritoriul cuprins ntre: rul Tisa (vest), rul Nistru i Marea Neagr (est), Dunre (sud) i Carpaii Pduroi (nord). Dacia a ajuns la cea mai mare ntindere a sa n timpul regelui Burebista, avnd ca granie: rmul Mrii Negre i Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunrea panonic i Morava - spre vest, Carpaii Pduroi - spre nord, iar Muntele Haemus (lanul Balcanilor) - spre sud. 1 Prima relatare despre gei aparine lui Herodot care relateaz campania din 514-512 .Ch. a lui Darius mpotriva sciilor la nord de Marea Neagr, i arat c "nainte de a ajunge la Istru, biruie mai nti pe gei care s-au crezut nemuritori", iar despre faptul c au pierdut lupta spune: "ei (geii) au fost cei mai viteji i cei mai nenfricai dintre traci".2

II.

Religia geto-dacica - generalitati

Religia a constituit un element care a caracterizat sub mai multe aspecte originalitatea culturalspirituala a geto-dacilor. Herodot vorbeste despre credinta getilor in nemurire, intemeiata pe cultul lui Zalmoxis, zeitatea suprema a geto-dacilor ce este prezentata, tot la Herodot, in trei ipostaze: theos (zeu), daimon (intre zeu si om) si antropos ca muritor de rind. Religia geto-dacilor pare s fi fost henoteist sau monoteist, centrat in jurul zeului suprem Zalmoxis. Exist, insa, i opinia c religia lor a fost politeist, izvoarele istorice referindu-se la mai multe nume de diviniti. Pentru studiul religiei desi exista numeroase izvoare scrise, acestea suprind foarte putin din acest vast domeniu in plus foarte putini autori au fost in contact direct cu civilizatia geto-daca si inca mai putini au reus it sa inteleaga credintele stramosilor nostri. Cu toate acestea se poate face un tablou al religiei geto-dacilor. Desi izvoarele scrise surprind foarte putin din domeniul religiei geto-dacilor, foarte putini autori fiind in contact direct cu civilizatia acestora, se poate realiza, totusi, un tablou al religiei getodacilor.

1
2

M. Brbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Istoria Romniei, editura Corint, Bucureti, 2004 Herodit, Istorii IV

III.

Zeitati

Desi izvoarele scrise surprind foarte putin din domeniul religiei geto-dacilor, foarte putini autori fiind in contact direct cu civilizatia acestora, se poate realiza, totusi, un tablou al religiei getodacilor. Cele mai importante aspecte ale acestui domeniu sunt zeitatile. Cele mai importante sunt:
1. GEBELEIZIS Gebeleizis era zeul geto-dacic al zeul fulgerului, tunetului, ploii, reprezentat drept un brbat chipe, uneori cu barb. Fulgerele i tunetele erau manifestrile sale. Este posibil ca acesta sa fi fost unul si acelasi cu zeul-suprem Zalmoxis. 2. BENDIS Zeita Bendis din mitotlogia dacica era adorata ca zeita a Lunii, a padurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeita magiciana. Herodot mentioneaza zeita Bendis ca finnd imprumutata de traci de la daci. 3. DERZELAS Derzelas era considerat zeul sanatatii, al energiei vitale. Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria in sec al III-lea i.Hr.

4. ZAMOLXIS Zalmoxis (sau Salmoxis, Zamolxis, Samolxis) a fost zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consider c monoteismul geto-dacilor a facilitat convertirea acestora la cretinism. Aceast idee s-ar afla n opoziie cu opinia unora care afirm c religia geilor ar fi fost politeist, precum erau religiile celorlalte popoare indo-europene. Ali istorici l consider ca patron al lumii subpmntene, al mpriei morilor, avnd, astfel si caracter htonic. Singurul care atest n antichitate existenta numelui Gebeleizis este Herodot care spune c geto-dacii credeau n Zalmoxis care era numit si Gebeleizis de catre unii dintre ei, Zalmoxis i Gebeleizis fiind, in fapt, nume date unui singur zeu suprem.. n perioada modern au aprut opinii care consider c Gebeleizis ar fi fost un zeu al furtunii, trsnetelor i fulgerelor. Dar, aa cum a atras atenia Vasile Prvan, unii cercettori atribuie n mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munii Haemus munii Balcani) culturi i zeiti care au fost specifice numai tracilor sudici aflai sub influena grecilor.3 Controversele asupra personalitatii lui Zamolxis au inceput sa apara odata cu mentionarea lui de catre Herodot si continua pana azi. Se presupune ca in jurul anului 1400ien, acest dac pe nume
3

Vasile Parvan, Getica- o protoistorie a Daciei, Cvltvra naional, Bucvreti, 19261926

Zamolxis a calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui Pitagora, desi Herodot este de parere ca Zamolxis a trait cu mult inainte de Pitagora. In peregrinarile sale, Zamolxis a acumulat multe invataturi in domeniul astronomiei, prevestirii, medicinii. Intors inapoi pe meleagurile natale, el a juns vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogainon. El s-a retras aici in solitudine, cateodata primind pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de patru ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse de seama de pierderea suferita, l-a zeificat. Zamolxis a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii dupa moarte.4 Alturi de forma Zalmoxis care apare a fi cea real (prezent la Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.), antichitatea cunotea i forma Zamolxis (Lucian, Diogenes, Laertios, etc.). Eliade observ c una dintre forme poate deriva prin metateza celeilalte. Porphiros, explic varianta Zalmoxis prin cuvntul trac zalmos, piele, blan, ceea ce se acord cu o anecdot conform creia, la naterea lui, o blan de urs a fost aruncat peste Zalmoxis. Din aceast etimologie, unii autori au dedus c Zalmoxis ar fi fost la origine un Brengott (zeu-urs). 5 O alta etimologie interpreteaz numele plecnd de la tema zamol, pentru care Matthus Prtorius (1688) propusese sensul de pmnt. n 1852, Cless l compar pe Zalmoxis cu zeul lituanian al pmntului, Zameluks. Paul Kretschmer, n 1935, a elaborat o demonstraie lingvistic, discutnd n paralel Zemelo (de pe inscripiile funerare greco-frigiene din Asia Mic), tracul zemelen (pmnt) i Semele (zeia pmntului, mama lui Dyonisus), termeni care deriv di n tema protoindoeuropean g'hemel-, pmnt, sol, aparinnd pmntului, lituanianul m, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, pmnt, ar. 6 Caracterul htonic al zeului a fost evideniat de anumii autori antici, precum i de ctre muli savani moderni, care l-au pus pe acesta n relaie, pe de o parte, cu Dionis i Orfeu, i, pe de alt parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate, a cror trstur principal era fie o tehnic amanic, fie mantica, fie coborrile n Infern. Mircea Eliade, ns, vede n relatrile lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente ce l apropie pe zeul dac de Mistere.7 O alt ipotez are n vedere partea onomastic Zelmo-, de exemplu Zelmoutas i n numele compuse, cu -zelmis: Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, Mesto, din protoindoeuropeanul g'hel- a sclipi; galben; verde *soare sau g'el - limpede, luminos. Cuvntul soare nu este altfel format dect prin pronumele reflexiv "Se" + rdcina "g'hel" Pe lng impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o n lumea antic, Eliade observ i coerena legendei relatate de Herodot: Grecii din Hellespont sau Herodot nsui integraser tot ce aflaser despre Zalmoxis, despre doctrina i cultul su ntr-un orizont spiritual de structur pitagorician. Or aceasta nsemna c cultul zeului geto-dac comporta credina n imortalitatea sufletului i anumite rituri de tip
4 5

Herodot, Istorii IV Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000 6 www.wikipedia.com 7 Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000

iniiatic. Dincolo de raionalismul i evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor si, se ghicete caracterul misteric al cultului. Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezit s dea amnunte (dac -ceea ce nu e ns sigur- cei de la care aflase acste lucruri i le spuseser cu adevrat): discreia sa propos de Mistere este bine cunoscut. Dar Herodot recunoate c el nu crede n istoria cu Zalmoxis sclav a lui Pitagora, i c, dimpotriv, el e convins de anterioritatea daimonului get, i acest detaliu este important. 8 Cu privire la credina geilor n nemurire menionat de Herodot, Eliade, urmnd studiile lui Linforth, face o precizare esenial n nelegerea cultului zalmoxian, anume c thanatizein nu nseamn "a se crede nemuritor", ci "a se face nemuritor". Aceast "imortalizare", dup termenul folosit de Eliade, "se dobndea prin intermediul unei iniieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele greceti i eleniste"9. Dei ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de ctre istorici, informaiile transmise de Herodot indic, potrivit interpretrii lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morii (ocultare) i rentoarcerii pe pmnt (epifanie). Iar, ct privete semnificaia magic a singurului ritual transcris de ctre Herodot, sacrificiul, Eliade l interpreteaz drept menit pentru a "reactualiza raporturile dintre gei i zeul lor, aa cum fuseser ele iniial, cnd Zalmoxis se afla printre ei"10, constituind, astfel, o "repetiie simbolic a ntemeierii cultului"11, similar, doar din punct de vedere funcional, cu reactualizarea Cii Crucii n cretinism.

5. KOGAIONON Kogaionon este mitologicul munte dacic, neidentificat insa, in care a fost sediul lui Zalmoxis sau locuinta marelui preot dac. Presupunerile au adus in discutie celebre varfuri muntoase ca Gugu, Ceahlaul, Dealul Gradistii, Omul, fiecare cu argumente pro si contra. Anumite asemanari semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipoteza, semnificatia numelui il impune pe Omul, de asemenea Sfinxul din pare sa aiba o semnificatie deosebita. Strabon scrie despre pestera de retragere a lui Zalmoxis: "Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numesc si getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al raului ce curgea alaturi."12 Autorii mentioneaza ca dacii isi numeau preotii "calatori prin nori" ceea ce propune pentru localizarea acestui munte un varf foarte inalt.

IV.
8 9

Rituri si obiceiuri

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000 idem 10 idem 11 idem 12 Strabon, Geografia VII

1. Locurile de cult
Despre locurile de cult ale geto-dacilor nu se stia decat ceea ce spusese Strabon, cum ca marele preot al acestora, devenit apoi zeu, isi avea resedinta intr-o pestera de pe varful muntelui Kogaionon. Nu s-au gasit pana acum urme de cult in pesterile care au fost cercetate. In schimb, sapaturile arheologice din anul 1949 au dat la iveala urmele unui important numar de sanctuare geto-dacice, asezate, cele mai multe dintre ele, in Muntii Orastiei (jud. Hunedoara), la Costesti si mai ales la Gradistea Muncelului, unde a fost Sarmizegetusa, vechea capitala a statului dac. Aceste sanctuare erau de doua tipuri: patrulatere si circulare. Cele in forma de patrulater constau din siruri de coloane de lemn sau de piatra, asezate pe tamburi de calcar. Cele in forma circulara constau din stalpi asezati in cerc si grupati intr-un chip semnificativ. Existenta unor sanctuare de tip diferit, asezate uneori in apropiere unele de altele, constituie un serios argument in favoarea tezei politeismului geto-dacic. Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe terase artificial amenajate, cel mai adesea langa cetati. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate studiului, existand ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar. 13

2. Preotii Preotii geto-dacilor sunt intalniti sub trei denumiri: kapnobatai, polistai si ktistai. Termenul de kapnobatai inseamna "cei care umbla prin nori". Aceasta denumire corespunde faptului ca preotii asceti traiau pe varfurile inalte mereu acoperite de nori si ceata. Polistai se traduce prin "intemeietorii de orase" ceea ce ar putea insemna ca aceasta casta preoteasca ar putea fi invatatori. Mentionez, de asemenea, faptul ca esenienii erau comparati cu polistaii daci. Ktistaii, "intemeietorii de neam", ar putea fi casta preoteasca ce practica medicina. Se mai cunoaste existenta unei caste preotesti carora li se predica curajul si care participau activ la lupte, Vezina fiind un exemplu celebru de preot prezent pe campul de lupta.14 Preotii aveau un mare rol in viata geto-dacilor, la fel cu acela al druizilor la celti. In fruntea clerului geto-dac sedea un mare preot, care locuia, cum relateaza Strabon, intr-o pestera de pe
13 14

Constantin Giurescu; Dinu Giurescu, Istoria Romnilor din cele mai vechi timpuri pn astzi, 1975 Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000

varful muntelui Kogaionon. Primea la el numai pe rege si pe insotitorii lui pentru a le da indrumari din partea zeilor. Nimic mai important nu se facea fara consultarea marelui preot, detinatorul tainelor divine si al procedeelor divinatorii si magice. Ca mare preot se citeaza, in afara de Zalmoxis insusi, un anume Zeuta. In timpul regelui Burebista se mentioneaza personajul istoric Deceneu, care, dupa spusele lui Iordanes, a intreprins o mare reforma culturala si a clerului geto-dacic, fiind pana la urma zeificat. Este cunoscuta influenta lui Deceneu asupra regelui si asupra poporului, cerandu-le sa-si distruga viile, pentru a feri poporul de betie. Alt mare preot cunoscut este Comosicus, care era si rege. Pe langa implinirea cultului, preotii geto-daci aveau insusirea de judecatori ai poporului. Ei erau de asemenea medici. Erau folositi si ca soli pentru incheierea tratatelor sau pentru mijlocirea pacii. 15

3. Sacrificiile

Sacrificiul omenesc este mentionat sigur in religia geto-dacilor de Herodot, care spune cum, in fiecare al cincilea an, se desemna, prin tragere la sorti, un sol, care sa duca zeului toate dorintele si rugamintile poporului. Cel care iesea la sorti era apucat de maini si de picioare si aruncat in varful sulitelor. Daca nefericitul sol murea indata, inainte de a atinge pamantul, insemna ca sacrificiul a fost primit si toata lumea era multumita. Daca, dimpotriva, solul nu murea, era batjocorit in tot felul, ca unul care a fost nevrednic de cinstea care i s-a facut, si se tragea la sorti un alt ambasador pentru zeu. Probabil ca si la geto-daci sacrificiul uman a avut la inceput ca scop potolirea maniei zeului si castigarea bunavointei lui. Se poate observa, insa, ca sacrificiul geto-dacic se repeta numai dupa patru ani si atunci se sacrifica numai o singura persoana. Vasile Parvan a remarcat faptul ca, in vreme ce la alte popoare isi sacrificau prizonierii de razboi si criminalii, la geto-daci se sacrificau, prin tragere la sorti, cei mai buni dintre ei. Cu siguranta au existat si sacrificii de animale. Dovada resturile unui astfel de sacrificiu descoperite nu de mult la Davidesti (jud. Arges), unde s-au gasit, intre altele, o mare cantitate de oase de animal arse.16

4. Rituri la natere
15 16

Romulus Vulcnescu, Mitologia romn, Editura Academiei RSR, 1987 Vasile Parvan, Getica- o protoistorie a Daciei, Cvltvra naional, Bucvreti, 19261926

Herodot (Istorii, V), Valerius Maximus (Facta et dicta memorabila, II) i Pomponius Mela (Descrierea pmntului, II) relateaz c tracii erau ntristai la naterea unui copil, tristee manifestat prin plnsul rudelor apropiate, pentru c nu vedeau n viaa pmnteasc dect suferine i greuti.17

5. Rituri funerare
Herodot, n Istorii V, spune despre traci, n general, c expun mortul timp de trei zile dup ce mai nti lau jelit; apoi jertfesc tot felul de victime i-i celebreaz un osp. Apoi, dup ce l-au ars, l ngroap sau l ngroap nears. Tot Herodot spune c cea mai iubit dintre neveste era sacrificat pe mormntul soului su. Obiceiurile si practicile funerare reprezinta, in general, o proiectie a credintelor si mentalitatii oamenilor despre "lumea de dincolo". Pentru geto-daci era caracteristic ritul funerar care imbina incineratia cu inhumarea, adica era caracteristic biritualismul. Proportia riturilor este reprezentata diferit, insa predomina incineratia. Necropolele geto-dace sunt de doua tipuri: plane si tumulare. Necropolele plane nu au nici un semn la suprafata solului spre deosebire de cele tumulare care pot fi observate cu ochiul liber datorita movilelor de pamint ce s-au pastrat pina astazi cu o inaltime de la 0,5 m pina la 4-5 m. 18

V.

Elemente de trecere de la cultul religios dacic la crestinism

1. Gnosticismul dacic si gnosticismul crestin Gnosticismul inseamna cunostinta si incepe cu scoala zalmoxiana, in sec, XIII i.d.Hr. El este un sistem filosofico-religios care face cunoscut adeptilor sai calea pe care se merge pentru a ajunge la nemurire. Sufletul omului, dupa gnostici, emana din forta suprema, din teuenergie. El a fost o emanatie divina, buna, dar in contact cu materia rea a devenit robul acesteia. Gnosticismul zalmoxian era un sistem dualist: spirit si materie, fiecare cu insusirile sale: binele raul, lumina intunericul. Deplinatatea tuturor bunurilor si elementelor bune emanate din teuenergia maxima era mintea, ratiunea sau cuvantul (Logosul divin). Mantuirea era perceputa ca un concept cosmic. Ea inseamna scaparea, eliberarea de materie, dizolvarea lumii materiale, senzuale si separarea elementelor, reintoarcerea absolutului in sine insusi. Aceasta era vechea conceptie zalmoxiana, ce pentru gnosticii crestini va fi sincretizata in cele ce ochiul nu a vazut, cele ce urechea nu a auzit si la mintea omului nu s-a suit. Aceasta fericire o gateste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El(I, Corinteni, II, 9).19 2. Incinerarea

17 18

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000 www.wikipedia.com 19 Dumitru Balasa, De la Zalmoxis la Iisus Hristos, editura Cuget Romanesc, 2000

Gnosticii credeau ca materia este sediul raului si ca sa elibereze complet sufletul de materie, ardeau mortii. Unii, cei mai cu stare, adunau oasele incinerate si o parte din cenusa dupa incinerare si le asezau intr-o oala de pamant cu capac (urna funerare), apoi o ingropau in cimitirul familiei. Oriunde se descopera o urna funerare de acest tip, este vorba de credinta gnostica in general, in nemurirea sufletului, dupa conceptia zalmoxiana. Arderea mortilor, pe care o acceptasera initial crestinii din randurile dacilor, se imputineaza si dispare dupa anul 325 cand crestinismul se purifica de o parte din elementele gnostice.20

3. Iisus Hristos Soarele Dreptatii In Troparul Nasterii Domnului se mentioneaza trecerea de la cultul Soarelui, al Focului, la cultul Domnului Iisus Hristos, Soarele Dreptatii: Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei, ca intru dansa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat, sa se inchine Tie, Soarele Dreptatii si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de Sus, Doamne, marire Tie De la adorarea unui astru cunoscut de astronomii daci s-a trecut, astfel, la adorarea unei puteri divine, a lui Iisus Hristos, Soarele Dreptatii.21

4. Inchinatul cu fata spre rasarit Inchinatul credinciosilor se face de obicei cu fata inspre rasarit. Aceasta este o reminescenta gnostica, si cea mai veche. Rasaritul soarelui pentru intreaga natura, dar in special pentru om, era un mantuitor mult asteptat. Dupa noapte, oamenii asteptau marele astru ce le aducea nu numai lumina, ci si caldura. In timp ce soarele rasarea, omul isi exprima o bucurie impreunata de semne de adorare, rugandu-l pe zeu sa nu se mai ascunda in apus. 22 Sfantul Clement Alexandrinul lamureste pentru crestini inchinatul cu fata spre rasarit: Fiindca rasaritul este icoana zilei naturale si fiindca de acolo se inmulteste lumina, si celor ce se afla in nestiinta de acolo le rasare soarele, pentru aceea se plinesc rugaciunile cu fata spre rasarit (Migne, Patr.gr., tom IX, p.480. Vasile Mitrofanovici, Liturgica, 451) Din aceleasi motive, bisericile se construiesc cu altarul inspre rasarit si cu fata spre apus. Crucile, troitele, mormintele, stalpul dacic al morului se fixeaza cu fata inspre apus. Corpul celui decedat,

20 21

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000 Dumitru Balasa, De la Zalmoxis la Iisus Hristos, editura Cuget Romanesc, 2000 22 idem

10

de asemenea, se aseaza cu picioarele inspre rasarit si cu capul spre apus, cu fata in susm asteptand lumina divina care va veni dinspre rasarit la ziua cea mare a Invierii.23

5. De la ritul cultic zalmoxian la cel hristianic ortodox continuitate perfecta Ritul cultic zalmoxian se pastreaza in cel hristianic ortodox, prin repere ca: a) Credinta in zeul Soare al dacilor devine, mai apoi, credinta in Iisus Hristos Soarele Dreptatii. b) Ursitoarele cele trei femei ce vin din lumea astrala in a treia noapte de la nasterea copilului, pentru a-i ura de bina sau de rau. Ritualul dacic al acestoara s-a pastrat pana astazi, increstinandu-se, insa, principale fiind moasa si nasa copilului. c) Lumanarea la capataiul mortului este un al obicei dacic pastrat pana in ziua de astazi. d) Pomenile sunt, in fapt, ramasite ale banchetelor funerare dacice, obiceiul pastrandu-se, insa, prin colaceii cu lumanari precum si prin ritualurile precise savarsite de catre femei, urmase ale marilor preotese stravechi. e) Lumanarile sunt, astazi, nelipsite din ortodoxism, ele reprezentand Lumina Soarelui ceresc, Soarele Dreptatii fiind insusi Iisus Hristos. Ca un simbol, lumina apare la ursitori, la botez, la cununie, la moarte si la toate slujbele publice. Alaturi de candele, lumanarile sunt elemente ale cultului dacic strabun. Ele au trecut de la zalmoxianism la crestinismul ortodox. Cultele neoprotestante au inlaturat complet simbolul luminii eterne. In felul acesta au stopat o legatura multimilenara, acceptata de apostoli si de urmasii lor. Lumanarile sunt imaginea Luminii line, a Tatalui Ceresc, Celui fara de moarte.24 Elementele mentionate mai sus sunt o mostenire strabuna dacica, zalmoxiana, in majoritate apostolica, si ele dovedesc continuitatea daco-romnilor in multimilenara lor vatra, a Vechii Europe.25

23 24

Dumitru Balasa, De la Zalmoxis la Iisus Hristos, editura Cuget Romanesc, 2000 idem 25 idem

11

BIBLIOGRAFIE

1. Balasa, Dumitru, De la Zalmoxis la Iisus Hristos, editura Cuget Romanesc, 2000

2. Brbulescu M., Deletant D, Hitchins K., Istoria Romniei, editura Corint, Bucureti, 2004
3. Eliade, Mircea, Istoria credintelor si ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000 4. Giurescu, Constantin; Giurescu, Dinu, Istoria Romnilor din cele mai vechi timpuri pn astzi, 1975

5. Herodit, Istorii IV
6. Parvan, Vasile, Getica- o protoistorie a Daciei, Cvltvra naional, Bucvreti, 1926 7. Vulcnescu, Romulus, Mitologia romn, Editura Academiei RSR, 1987 8. www.wikipedia.com

12