Sunteți pe pagina 1din 3

De ce pleaca tinerii din Romania?

Iata o intrebare grava dar cu un raspuns relativ usor, aproape comandat: in orice caz, nu de prea bine isi iau
ei lumea-n cap. Cu toate ca presedintii Romaniei post-ceausiste, atat Emil Constantinescu (oarecum
surprinzator!), cat si Ion Iliescu, au declarat amandoi, cu diferite ocazii, ca nu-i nici o tragedie in exodul
tinerilor, eu cred ca fenomenul are de ce sa ne ingrijoreze. Pentru ca, asa cum intr-o familie eforturile
principale se fac pentru cresterea si educarea copiilor - ei fiind considerati bogatia si bucuria casei - tot asa,
pentru orice popor, tinerii sunt avutia principala, temelia viitorului. Din acest punct de vedere, Romanii
apar ca un popor bogat: esantionul de populatie cu varsta cuprinsa intre 16 si 30 de ani numara 5,5
milioane, adica 24,6% din populatia Romanei, in vreme ce media europeana este de doar 19-20%. Dar in
deceniul trecut, de la caderea comunismului tara noastra a pierdut cca. 800.000 locuitori. Pe de-o parte, prin
raportul negativ dintre rata natalitatii si rata mortalitatii (v. Mircea Kivu - "O maladie neiertatoare: deficitul
demografic" in DILEMA nr. 444 a.c.), pe de alta parte - prin emigrare.

Pe ambele "cai hemoragice" ale populatiei romanesti regasim tinerii. Ei sunt cei care, din pricina nivelului
de trai scazut, nu-si mai intemeiaza familii si nu mai aduc copii pe lume, nici macar in masura in care o
faceau in, ultimii ani ai comunismului, cei mai grei, cei mai apasatori, mult mai cumpliti decat vremurile de
astazi. Si tot ei, tinerii, formeaza "grosul" emigratiei; mai grav, in general pleaca tinerii cei mai bine
pregatiti, cei mai intreprinzatori, mai dispusi sa-si ia soarta in mainile lor. in mod semnificativ, in sediul
central al "Microsoft" din Seattle, romana este a patra (!) limba vorbita dupa engleza, rusa si hindusa. De
asemenea, in industria calculatoarelor din Germania, romana este a doua (!) limba vorbita... (v. si "Medicii
cei mai buni parasesc tara", in Curentul din 4 Septembrie 2001).

Isi poate permite Romania, o tara saracita si ramasa in urma tocmai pe tararnul informaticii, sa piarda tinerii
cultivati in tara, cu multe cheltuieli, pentru ca altii sa le foloseasca aptitudinile si talentui? Evident ca nu.
Dar oare fenomenul poate fi privit doar in chipul asta, mercantil si meschin? Hotarit ca nu! Ce familie e
bucuroasa sa-si stie copiii risipiti prin lume? Nimeni nu poate calcula cata drama ascunde fiecare despartire
de felul asta, cata disperare, cata energie sufleteasca risipita...

Si ar mai fi o problema legata de exodul tinerilor, chiar daca pare colaterala. Spre deosebire de Romani,
tinerii tigani (care pretind sa li se spuna rromi) nu pleaca, nu de tot... Ei doar circula. In vreme ce tinerii
romani, care isi iau lumea in cap, se stabilesc, de regula, in tarile-tinta, tinerii tigani doar le asalteaza, isi iau
beneficiile (de cele mai multe ori necuvenite, ilicite) si le aduc in Romania. "Palatele" cu turnulete
acoperite cu tabla argintie - care sunt acum semnele bogatiei in comunitatile tiganesti - au curti largi, care
gem de puradei... Stie cineva cat va "cantari" peste 10 - 20 de ani acest spor net de populatie minoritara in
balanta populatiei Romaniei?

Am vazut mai inainte ca emigrarea tinerilor romani este un fenomen care are toate datele ca sa ne
ingrijoreze: amplitudine mare, ireversibilitate aproape totala, pierdere incomensurabila de inteligenta
activa, superior cizelata, si de putere de actiune, apta sa se realizeze oriunde in lume, dar nu si in Romania,
din pacate.

Cu toate acestea, situatia nu pare sa-i alarmeze pe politicienii nostri, deoarece nu se cauta nici raspunsuri la
simpla intrebare din titlu, nici nu se ofera solutii.

Sa incercam, totusi, sa vedem in ce consta nebinele care ne alunga tinerii din tara. Daca ni I-am imagina
printr-o metafora inspaimantatoare dar deloc departe de realitate, ca fiind cei patru Cavaleri ai Apocalipsei,
atunci primul dintre ei este in zdrente... Saracia a tabarat peste Romania. Un studiu relativ recent ai Bancii
Mondiale gasea ca, dintre toate tarile foste comuniste, Romania are o foarte ridicata rata de crestere a
saraciei. Numarul saracilor in tara noastra a ajuns la 9,3 milioane, adica 41 spre 42% din populatie; in urma
cu numai cinci ani de zile, procentul era de doar 19,8%... Mai ingrijorator este faptul, remarcat de analistul
economic Ilie Serbanescu, ca jumatate din saracii Romaniei nu sunt dintre cei exclusi social (someri,
bolnavi cronici, handicapati) sau semiexclusi (majoritatea pensionarilor); nu, ei sunt oarneni care au slujbe
stabile dar atat de prost retribuite incat nu le pot acoperi necesitatile elementare de viata. Aceasta categorie
furnizeaza aproape jumatate dintre saracii Romaniei! Ce motivatie ar putea oferi asemenea slujbe tinerilor?
Cum ar putea ei sa-si intemeieze familii, sa-si faca o locuinta, sa duca o viata cat de cat normala avand
slujbe retribuite cu 30··65 dolari/luna? Mai ales ca preturile la bunuri si servicii sunt intr-o permanenta
crestere... Fara indoiala, asemenea salarii indica si nivelul "performantelor" economiei romanesti, o
economie tinuta inca "intre ape" pe cel mai nesigur teren - nici in planificarea centralizata a comunismului,
dar nici in libera concurenta a capitalismului. Urmarea este ca, dupa 11 ani de asa-zisa tranzitie, tranzitia tot
n-a avut loc, iar Produsul Intern Brut inca n-a revenit la nivelul (jalnic) anului 1989...

Al doilea Cavaler al Apocalipsei care bantuie prin Romania este Dispretul, constand in desconsiderarea
valorii, in nerecompensarea meritului. La o intalnire cu oamenii de stiinta, desfasurata la Sinaia, la care -
intre altele - a fost pusa in discutie salarizarea universitarilor si a cercetatorilor (care nu depaseste decat in
rare cazuri 100 de dolari/luna, ceea ce ii va asigura celui in cauza o pensie de vreo 30-40 de dolari, cu care
nu-si va putea plati nici intretinerea apartamentului!); la cele multe si deloc marunte spuse acolo,
Presedintele (etern?) Ion Iliescu, n-a gasit nimic mai bun decat sa se planga pe sine insusi, afirmand ca "din
acest punct de vedere (al salariului n.n.) e mai usor sa fii somer in Germama, decat Presedinte in
Romania!"... Cum sa comentezi o asemenea insolenta?! Tara, totusi, se umple de vile uriesesti, pe soselele
cu gropi alearga "mertane" ("Mercedesuri") si "gipane" ("Jeep Grand Cherokee") barurile si cazinourile
sunt pline noapte de noapte, iar receptiile cu caviar si sampanie se tin lant. Dar astea nu-s pentru profesori
doctori docenti, nici pentru tineri informaticieni, matematicieni, biologi (s.cl.) eminenti. La acestea au acces
actuali si fosti plutonieri (locotenenti, capitani, maiori, colonei si generali) de politie (militie, Securitate),
beizadele de mari (!) oameni de afaceri, amante ale acelorasi, pupeze si pupazoi, cu tot atata carte cat avea
cabinetu' doi, Tovarasa adi, marea chimista zisa codoi, dupa cum pronunta dansa CO2. Si inca ar mai fi
printre oarnenii de bine, carora le e mai greu decat "somerior din Germania" - parlamentari, magistrati,
avocati si multi alti... ati, cu mot sau fara, o liota de mediocritati imbuibate, pe saci cu bani cocotate... Pai
de ce s-ar lasa un tanar eminent platit de asemenea personaje, cand acum are acces la "joburi" bine platite,
in tari civilizate, in care excrocii pot sa peroreze cel mult la vorbitor, nu la tribune oficiale?

Al treilea Cavaler inspaimantator este Nimicnicia, care deseneaza viitorul Romaniei nu in liniile ferme ale
democratiilor occidentale, ci sub forma caricaturala a socialismului latino-american cu puseuri autoritariste
sau dictatoriale. Modelul spre care pare sa se indrepte societatea romaneasca dupa revenirea in forta la
guvernare a partidului pe care I-a mosit Ion Iliescu (in fapt, un instrument pentru permanentizarea puterii in
mainile fostei nomenclaturi comunisto-securiste, ce si-a delegat urmasii, specializandu-i in "politicieni",
"afaceristi" si "propagandisti" uniti intr-o retea de tip mafiot, omnipotenta si tot mai greu destructibila),
modelul cizelat sub ochii nostri este de tipul "socialismului popular" latino-american, cu dese puseuri
dictatoriale.

Romania viitorului sumbru va cunoaste o foarte accentuata polarizare sociala, fara "middle-class" doar cu o
subtire categorie de mari bogatasi si cu o mare masa de saraci si de paria. Constient sau inconstient, tinerii
sesizeaza calea pe care a apucat-o Romania si - pentru ca acum au acces la informatii, la comparatii si la
solutii alternative - resping acest model in bloc, parasind tara, practic abandonand-o.

Dar nu este tineretea varsta contestarii, a luptei cu sisternul care evolueaza prost, a dorintei de a-l schimba?
Ba da, dar aici intervine cel de-al patrulea Cavaler al Apocalipsei, ultirnul, cel mai distrugator pentru ca nu
mai lasa nici un spatiu sperantei. Numele acestei calamitati este Indiferenta deplina, apatia. Cum de s-a
lasat ea peste tinerii nostri? Cum de nimeni nu-si mai poate imagina Piata Universitatii ca un spatiu al
contestarii si al aspiratiilor, in schimb pe acel teritoriu al sacrului acum oricine poate organiza chiar si un
concert de manele?! De ce ar fi altfel, cand - practic - toate fortele politice ale tarii au trecut pe la
guvemare, demonstrand aceeaai cupiditate si aceeasi lipsa de responsabilitate? Intre impotenta cu blazon
anticomunist si impotenta activistului uns cu toate alifiile, pentru tineri nu e nimic de ales, amandoua sunt
dezgustatoare. As spune chiar ca fortele zis democratice, care au castigat puterea in Noiembrie '96, sunt
chiar mai vinovate pentru starea actuala a psihicului natiunii, in general, si al tineretului, in special. Ele au
epuizat rapid si in mod rusinos capitalul de speranta cu care fusesera investite. Efectul a fost indepartarea
tinerilor de politica si chiar de alte forme de civism. O investigatie sociologica anterioara alegerilor din
toamna anului 2000 arata ca 94% (!) dintre tineri nu fac parte din nici oorganizatie de tineret, iar mare parte
dintre ei nici nu si-ar dori asa ceva. Esecul nu este al tinerilor, esecul este in prirnul rand al generatiilor
mature si varstnice, crescute, educate si modelate (=imbolnavite) sub comunism. Ma numar eu insumi intre
aceste randuri - randuri de Romani care au dat chix.

Ar fi mai putin grav daca ar fi vorba doar de un esec personal. Dar e vorba de un esec national. Caci ce fel
de popor e acela care isi permite sa-si risipeasca tinerii prin lume?

Mihai CREANGA, Cuvantul Romanesc, octombrie 2001