Motivul visului in opera eminesciana

Intreaga opera a lui Mihai Eminescu este impanzita de motive poetice fundamentale, sau chiar motive specifice, prezente numai la Eminescu. Ca motive poetice specifice desprindem : -motivul visului, -motivul lunii, -motivul codrului, -motivul izvoarelor, -motivul florilor de tei, -motivul florilor albastre, -motivul marii etc; Cele mai importante sunt primele doua care sunt dezvolate aproape in fiecare poezie. In "Scrisoarea a III-a" sunt prezente amandoua, Eminescu evocand visul sultanului n care luna se coboara pe pamant in chip de fecioara: "Vede cum din ceruri luna luneca i se coboara Si se-apropie de dansul preschimbat n fecioara." In poeziile eminesciene, motivul visului reprezinta o nostalgie a fiintei: Si eu trec de-alung de maluri/ Parca-ascult si parca-astept/Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piept.; este reverie si aspiratie Vom visa un vis ferice/Inganane-vor cu-n cant singuratice izvoare,/ Blanda batere de vant./ ( Lacul). In textul Dorinta visul e starea prin care perechea accede la eternitatea universului. Adormirea constiintei comune ( mereu dureroasa, fiindca e oglinda imperfectiunii ), gratie puritatii depline a sufletelor contopite, reface edenul, perechea putand sa dispara sub ploaia galbenaurie a florilor de tei, eliberata nu numai de timp cat si de spatiu. visul ferice permite o magica trecere spre o alta lume, senina si netulburata. In poemul Luceafarul visul in care cei doi se intalnesc e starea de gratie a romanticilor, prin care realitatea,desfigurata, devine ideala. Esenta pura a feminitatatii se dezvaluie in somnul adolescentin prin care copila

apartine inca paradisului; chemarea adresata fetei vine dintr-o constiinta inca nedesprinsa de lumina altei lumi, a carei absenta fata o resimte din ce in ce mai mult( si viata-mi lumineaza). Fata ramane fidela lumii onirice, visul fiind unica punte dintre dorinta si implinire. Ea traieste in casa si in gand, intr-o lume interioara, care trebuie sa stea sub semnul luminii. Motivul este atestat in prima secventa a Scrisorii III de Mihai Eminescu. Un sultan vede in vis cum luna se coboara in chip de fecioara si ii propune o insotire simbolica:-Las-sa leg a mea viata de a ta... in bratu-mi vino,/ Si durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... In nuvela Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu opera structurata pe conceptul de lume ca vis, identificam motivul visului prin ideeea materializata in versuri: Lumea-i visul sufletului nostru. Constelaia visului n opera lui Eminescu a determinat nu o explorare unidirecional de identificare a unor imagini recurente, ci o pluralitate a receptrilor, o lectur deschis care s utilizeze n spiral mai multe metode nscrise n cmpul vast al hermeneuticii , n maniera intertextualitii, n perspectiva filozofico-ontologic i psihologic, n viziunea complex a geometrizrii spaiului literar i n teoria asupra artei. Acest pluralism ne-a oferit posibilitatea unor interpretri diverse, din unghiuri total diferite, care nu se exclud, ci dimpotriv, confer o imagine unitar a oniricului n textul eminescian.