www.referat.

ro

Paralela intre Scrisoarea 1-a si Luceafarul

Mihai Eminescu (Eminovici), s-a nascut in 1850 la Botosani si a murit in 1889 la Bucuresti. Poet, prozator si jurnalist roman, a publicat numeroase poezii si basme, avand o puternica influenta in istoria romaniilor si fiind considerat Luceafarul poeziei romanesti. Doua dintre cele mai cunoscute si apreciate opere ale sale au fost Scrisoarea I si Luceafarul. Luceafarul este publicat in aprilie 1883 in Romania juna, scrisoarea I-a fiind publicata cu 2 ani inainte in Convorbiri literare. Scrisoarea I este un poem filozofic de factura romantica, in care Eminescu abordeaza pe larg conditia geniului, fata in fata cu idealul propriu. Luceafarul, reprezentand expresia absolut si testamentar, pe care o atinge, nascensiunea ei necurmat, gndirea poetic i filozofic a lui Eminescu. Pentru a creea cele doua opere, Eminescu a fost nevoit sa se inspire din mai multe locuri. Acesta s-a folosit de conceptia filosofica a lui Schopenhauer, ilustrand teoria despre geniu, pentru a creea poemul Luceafarul, dar si din folclorul national, dupa cum a marturisit chiar el, Fata in gradina de aur. Pentru Scrisoarea I, autorul valorifica teoria lui Kant privind fluxul si refluxul, dar si din anumite scrieri indiene si latine. Cele doua opere se incadreaza in genul liric, insa Luceafarul fiind o opera epicoliric cu implicatii dramatice. Ca orice opere lirice au autor, cunoscut, Mihai Eminescu, eu liric, care este vocea distincta a autorului, si versificatie. In cazul Lucefarului, insa, apare actiunea si personajele. Un exemplu de opera epico-lirica cu implicatii dramatice este Luceafarul, scrisa de Mihai Eminescu. Titlul operei, este Luceafarul. Titlul, fiind defapt si numele personajului principal al poeziei. Acesta infatisand cea mai stralucitoare stea de pe cer. (Lucifer=cel care da lumina) Autorul poeziei este Mihai Eminescu, care este acelasi cu naratorul, omniscient si omniprezent. Acesta se foloseste pentru a descrie atiunea si de eul liric, care este evidentiat prin verbe la persoana I, cum ar fi sa vin, am coborat si pronume la pesoana I al meu, eu. Figurile de stil evidentiaza, deasemenea, prezenta eului liric. Eminescu foloseste pentru a descrie imprejurarile si actiunea mai multe figuri de stil, printre care: epitete(fetei stravezii, luceafar bland etc. ), comparatii (ca doua patimi fara sat, etc.), hiperbole (lumina si-o revarsa, alunecand pe o raza), metafore (traind in cercul vostru stramt, chip de lut etc.) s.a.m.d. Textul este unul epic, deoarece apar si cateva formule specifice basmului. Formula tipica de inceput A fost odata ca-n povesti... si formula mediana trecut o zi, trecura trei. Actiunea textului este impartita in 4 parti. Partea I prezinta fata de imparat si luceafarul, care mai apoi se intrupeaza ca Neptun din apele marii, intr-un tanar cu parul moale alb la fata si cu ochii stralucitori. Acesta ii propune fetei imparatia marii, insa aceasta refuza. Dupa o vreme, fata il recheama pe Luceafar, care de data aceasta se intrupeaza intr-un fiu al Soarelui si a noptii, aparand, ca un inger intunecat. Acesta ii propune fetei imparatia cerului. Fata refuza, dar in schimb, ii propune acestuia sa devina muritor ca si ea. Luceafarul crede ca iubirea se bazeaza pe devotament si sacrificiu, astfel promite fetei ca va renunta la conditia de muritor.

Partea a II-a cuprinde planul terestru. Aici aflam cate ceva despre Catalin si Catalina. Cei doi se cunosteau, iar baiatul incepe sa fie atras de fata. Catalina ii povesteste lui Catalin despre dragostea sa fata de Luceafar, iar acesta ii propune fetei sa fuga amandoi in lume. Fata nu spune da, insa recunoaste ce s-ar potrivi cu Catalin. Partea a III-a infatiseaza planul cosmic. Hyperion (Luceafarul), hotarat sa devina muritor, merge la Dumnezeu sa ii ceara moartea. Acesta spune ca ii poate da intelepciune, puteri orfice si chiar pamantul, dar moartea in nici un caz. Partea a IV-a suprinde perechea Catalin-Catalina in codru. Catalin ii sopteste fetei o declaratie de dragoste, stercurandu-si mana dupa gatul ei. Aceasta il ia in brate si se uita la cer zarind Luceafarul. In acel moment il cheama pentru a 3-a oara, insa, vazandu-i asa fericiti pe cei doi copii, Luceafarul refuza sa mai coboare, intelegandu-si soarta si impacandu-se cu ea. Personajele principale ale operei sunt Luceafarul si fata de imparat (Catalina). Cei doi sunt caracterizati folosind descriere indirecta, reiesind din vorbe, fapte, dar si direct de autor sau de alte personaje. Luceafarul este personajul eponim al acestei poezii. Acesta apare infatisat sub 2 forme diferite (imparatul marilor, imparatul cerurilor. Catalina apare si ea de asemenea sub 2 forme (fata de imparat , copila Catalina). Personajul episodic este Catalin, acesta fiind un copil ca oricare altul, obisnuit prin preocupari, mentalitate si origine. Avand un limbaj popular Nu te mania, stai cu binisorul, putem spune ca acesta este in antiteza cu Luceafarul. Catalin se gandeste la o nebunie si ii ofera fetei un destin comun S-om fugi in lume. Personajul figurat al creatiei Eminesciene este Demiurgul. Acesta se regaseste in Partea a III-a, cand Hyperion ii cere sa i se fie luat al nemuriri nimb. Putem preciza despre Demiurg ca este un litera-de-lege, ne voind a-i reda moartea Luceafarului. Poezia Luceafarul, abordeaza 5 teme diferite. Prima tema ar fi IUBIREA. In partea I-a, apare in ipostaza, iubirea ideala, dintre fata de imparat si Luceafar. In partea a II-a apare iubirea dintre Catalin si Catalina, avand un caracter ludic, de joc. Iar in partea a IV-a apare iubirea umana dintre Catalin si Catalina, ridicata la cele mai inalte cote posibile. A doua tema ar fi natura. In poeziile Eminesciene aceasta tema este abordata frecvent, autorul acordandu-i un nivel ridicat de atentie. In poezia Luceafarul, natura apare sub doua forme. In partea I si a III-a este prezenta natura cosmica, iar in celelalte doua parti, natura terestra. A treia tema ar fi, tema omului de geniu. Aceasta tema este deslusita mai pe indelete in Scrisorile I si a II-a. Omul de geniu fiind prezentat, ca un om, care nu poate fi fericit pe pamant, dar, se bucura de nemurire. A patra tema ar fi, tema perisabilitatii vietii omenesti. Aceasta tema se evidentiaza cel mai bine in partea a IV-a Traind in cercul vostru stramt norocul va petrece, autorul vrand sa amplaseze omul de geniu mult mai sus in ierarhie, decat omul normal. Ultima tema pe care Eminescu a abordato ar fi tema timpului. Acesta precizeaza in partea a II-a ca timpul este trecator, neiertator si ireversibil cai de mii de ani trecura in tot atatea clipe., toti se nasc spre a muri, si mor spre a se naste. In concluzie, poemul Luceafarul, ramane o sinteza a creatie Eminesciene, prin abordarea de teme, motive romantice, atitudini, procedee artistice, simboluri, utilizate si in creatia anterioara.

Un alt exemplu de opera lirica este Scrisoarea I, scrisa tot de acelasi autor, pe nume, Mihai Eminescu. Eul liric este prezent in aceasta poezie, de asemeni. Acesta este evidentiat prin: verbe la persoana I (suflu etc.), pronume la persoana I si a II-a (Luna, tu..., sa nu ma mai). Figurile de stil au si ele de asemenea un rol important in evidentierea eului liric. Pentru a realiza acest lucru, autorul a folosit o multitudine de figuri de stil, cum ar fi: epitete (gene ostenite, ), inversatia (galbenele file, miscatoarea marilor singuratate), metafore (miscatoarea marilor singuratate,soarele,ce azi e mandru, el il vede... ), s.a.m.d. Printre marcile eului liric se mai enumera si imaginile artistice. In aceasta poezie predomina imaginile vizuale, cum ar fi: cand plutesti pe miscatoarea marilor singuratate, luna varsa peste toate... etc. Opera cuprinde 5 parti, spre deosebire de cele 4 parti ale Luceafarului. In general, in aceasta poezie, este vorba despre problematica omului de geniu si relatia lui cu o societate meschina, incapabila sa il inteleaga. Partea I a poeziei cuprinde versurile 1-6. Opera debuteaza ca o poezie de interior, deoarece, apare imaginea eului liric, seara, dupa stinsul lumanarii, dupa cum se remarca din citatul: cand cu gene ostenite, sara suflu-n lumanare. Acesta era obosit, aflandu-se in camera lui saracacioasa. Putem preciza ca eul liric se afla intr-o atmosfera romantica. Motivele folosite de poet fiind motivul timpului doar ceasornicul urmeaza, lung-a timpului carare si motivul lunii luna varsa peste toate...o vecie-ntreaga scoate. In al II-lea tablou, care cuprinde versurile 7-38, Eminescu foloseste o multitudine de imagini vizuale si motive. In primul rand, el valorifica teoria lui Kant, care spune ca din cauza lunii apare fluxul si refluxul marii si oceanelor, peste cate mii de valuri, stapanirea ta strabate?. Eminescu apeleaza la mai multe figuri de stil, printre care: metafore luna, tu stapana lumii, epitete galbenele file sau enumeratia fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi. Autorul foloseste apelativul fecioara, la adresa lunii sub lumina ta fecioara, care se refera la legenda populara cu soarele si luna, care se plac, dar le-a fost sortit sa nu se vada niciodata. Spatiul evocat de autor este unul infinit. Spatiul acesta infinit, se restrange treptat, ajungandu-se la categoria omului. Gradatia facuta de autor porneste de la spatiul infinit palate, trece apoi la cetati, la tarmuri, iar apoi la categoria omului frunti. Eminescu foloseste antiteza, pentru a demonstra ca orice fel de om, fie bogat, fie sarac, este egal in fata mortii. Folosindu-se din nou de antiteza, el expune diversitatea umana si tipologiile umane fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi si folosind metafora la acelasi sir de patimi, deopotriva fiind robi, adica pe alt inteles, a gresi e omeneste errare humanum est. Autorul arunca o idee printre randuri, cum ca forta financiara guverneaza lumea a lor nume trecatoare...cat aur marea poarta-n negrele-i corabii. Aceasta afirmatie fiind destul de convingatoare si in zilele noastre. Spre sfarsitul partii a II-a, autorul face un mic portret al dascalului. Acesta, semanand cu portretul batranului Kant. uscativ, garbovit. Dar cu toate acestea, in contrast fiint prezentat portretul moral (universul gandirii) universul fara margini e in degetul lui mic. Eminescu il compara pe batranul dascal cu Atlas, vrand sa evidentieze genialitatea si maretia aceastuia precum atlas.... lumea si vecia cu un numar. A treia parte a poeziei este impartia in 3 mari parti: haosul, geneza si moartea universului. HAOSUL (versurile 41-50), este sugerat prin antiteze si paradoxuri (fiinta-nefiinta; nu se ascundea nimic,desi totul era ascuns; patruns-nepatruns). Haosul, in viziunea lui

Eminescu, este invizibil, lipsit de viata si vointa, dominat de o nemiscare absoluta, cum rezulta din ciatul si in sine impacata, stapanea eterna pace. GENEZA (vesurile 51-74), este sugerata prin miscarea unui punct, care duce la aparitia galaxiilor, dupa cum rezulta din colonii de lumi pierdute, sistemelor solare, soarelui, pmntului si lumii. Imaginile vizuale isi fac simtita prezenta si in aceasta strofa intuneric, ca o mare fara raza. Ideile preluate de Eminescu din filosofia lui Schopenhauer, cum ca viata e vis al mortii eterne, apare foarte des in operele acestuia. STINGEREA UNIVERSULUI (versurile 75-86). In acest segment e prezentata omenirea, in aceasta imensitate cosmica, prezentand faptele marunte ale omului. Pentru aceasta, Eminescu foloseste antiteza intre omul de geniu si oamenii egoisti si mediocrii. In partea a IV-a (versurile 87-144) sunt prezentate, intr-un limbaj aforistic, ideile preluate din filosofia indiana (Rig-Veda) sau din filozofia lui Schopenhauer, referitoare la efemeritate. Tema de la care porneste Eminescu este cea a destinului social al geniului, figurat prin "btrnul dascl". Dac lumea este cum este (unul e n toti, tot astfel precum una e n toate - motivul filozofic al identittii omenirii cu individul si al acestuia cu omenirea) si de asupra tuturora se ridic cine poate, geniul st n umbr si se pierde nestiut n tain ca si spuma nevzut. Nimnui nu-i pas ce vrea el si ce gndeste. Este prezentata relatia omului de geniu cu posteritatea. Intr-o lume imitata, meschina, opera geniului nu este apreciata. Autorul folosind ironia pentru a evidentia indiferenta cerceatorului pedant, care cauta sa se evidentieze, citand din omul de geniu De asupra tuturora se ridica cine poate. Poetul imagineaza o ceremonie de inmormantare falsa, in care oratorul nu cauta sa evidentieze valoarea omului de geniu, ci sa se afirme el insusi, dupa cum rezulta din citatul iar deasupra tuturora... lustruindu-se pe el. Eminescu, mai precizeaza ca posteritatea, nu este interesata de opera geniului, ci de aspectele biografice si de greselile acestuia sa-i gaseasca prea multe rautati si mici scandaluri. Ultimul tablou (versurile 145-156) , reprezinta intoarcerea la cadrul initial, unde luna si geniul stapanesc universul intelectual. De aici, putem preciza ca Scrisoarea I de M.Eminescu este o poezie in rama (se termina cu inceputul). In concluzie, Scrisoarea I reda conditia geniului nefericit, intr-o tesatura de teme si motive romantice. Versificatia celor doua opere este aproape in antiteza. Strofele sunt foarte multe la Luceafarul (98), organizate in catrene, pe cand, in Scrisoarea I sunt 8 strofe. Masura, in cadrul Luceafarului este de 7-8 silabe, iar masura in cadrul Scrisorii I este de 16 silabe. Luceafarul are rima incrucisata, iar Scrisoarea I are rima imperecheata. Avand in vedere cele aratate mai sus, putem preciza faptul ca, cele doua opere sunt in antiteza, insa ambele studiaza la un moemnt dat conditia omului de geniu.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate