Sunteți pe pagina 1din 1

Venere si Madona

Venere si Madona este o poezie eminesciana, un complex ideatic si provocator si nu doar o


confesiune sentimental. Inca din prima strofa se creaza un dcor al unei lumi ce nu mai este. Aici
Mihai Eminescu face referire lao perioada antica, in care va face vizibila o creatie fara egal. In al 3-lea
vers din prima strofa, poetul comunica in mod direct cu cititorul O! te vad, te-aud, te cuget, tanara si
dulce veste, invitandu-l astfel la descoperirea frumosului, sfarsind prin ultimul vers cu acelasi dcor
unic, chiar fantastic dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.
Fiind principalul mod de expunere, in a 2-a strofa se descrie subiectul ce inspira cu nemarginita
gratie, perfectiunea. Aceasta strofa constituie aspiratia sinelui poetic la o sculptura deosebita, ce o
reprezinta pe zeita greaca a iubirii si frumusetii, Venere. In primele doua versuri ii este descris atat
chipul prin ochi de piatra ce scanteie cat si prin bratul ei, pus inr-o comparative brat molatic ca
gandirea unui imparat poet
Cuvantul divinizare, din al treilea vers, ilustreaza aici perfectiunea fizica, insumand toate
trasaturile fizice si morale ale acesteia, Mhai Eminescu considerand-o si astazi tot frumoasa.
In a 3-a strofa se adduce la cunostinta numele unui pictor renumit, Rafael. Ii sunt descries starile
sufletesti, grijile si iluziile care metamorfozeaza conturul unei alte creatii, astfel in ultimele doua versuri
fiind reprezentat creatorul de frumos, dominat de setae de a atinge perfectiunea Te-a vazut si-a visat
raiul cu gradini imbalsamate,/Te-a vazut plutind regina peste ingerii din cer. Rezultatul fiind evidentiat
in a 4-a strofa Si-a creat pe panza goal ape Madona dumnezeie. Ii este descrisa unicitatea redarii
seninei si suavei armonii, eul liric atribuindu-i insusiri de inger Cu diadema de stele/Fata pala-n raze
blonde, chip de inger.
In structura compozitionala a strofelor 5 si 6 se identifica inspiratia sufletului impletita cu emotii
a indragitului poet Mihai Eminescu. Acesta descrie viziunea sa ampla asupra Madonei, de la prima sa
impresie, la propria-si opera. Incepand cu al 3-lea, in strofele 7si 8 se schimba ipostaza subiectului,
revenind la deosebita sculptura Venere. Intruchiparea unei femei apostate care provoaca frenezie, extaz
pentru eul liric, dizmetit din visuri sece,/eu sa caut cu dispret! acesta acompaniind-o cu complimente
dulci si provocatoare. De la a 9-a strofa, Eminescu face cu mult mai vizibila antiteza celor doua creatii, de
la prototipul lui Rafael, la Venus din Milo, mai exact de la sentimental de-a fi ispitit si provocat, la
contrariul sau de-a fi mangaiat de o fecioara, de-un inger. In ultimele doua strofe a acestei poezii,
Venere si Madona , poetul surprinde durerea din sufletul sau fata de Madona si sincerele regrete pe
care I le porata A fost cruda-nvinuirea. Poezia vine in intampinarea dorintelor eului liric. In aeasta,
poetul evidentiaza doua tipuri de femeie, una considerate bacanta, aceasta fiind Venera, femeie cu
atitudini libertine, iar cealalta fiind considerate sfanta, chiar inger, Madona, de-o candoare desavarsita.