Tipuri de interviuri si criterii de clasificare

In literatura de specialitate consacrata interviului ca tehnica de cercetare se intalnesc diferite criterii de clasificare, si anume: continutul comunicarii; calitatea informatiilor obtinute; gradul de libertate a cercetatorului in abordarea diferitelor teme si formularea intrebarilor, precum si in schimbarea sau respectarea succesiunii lor; repetabilitatea convorbirilor; numarul persoanelor participante; status-ul socio-demografic al acestora; modalitatea de comunicare; functia indeplinita in cadrul procesului de investigatie. Din punctul de vedere al continutului comunicarii se poate face distinctie intre interviul de opinie si interviul documentar. Calitatea informatiilor depinde de foarte multi factori. Intre acestia, durata convorbirii ofera serioase garantii privind nu numai volumul informatiilor, dar si calitatea lor. Este de presupus ca un interviu de 5 10 minute permite doar colectarea unor informatii superficiale, comparativ cu o convorbire purtata timp de cateva ore. Asadar, interviul extensiv, chiar daca se aplica unui numar mare de persoane, nu reuseste sa puna in evidenta structurile de profunzime, asa cum se intampla in cazul interviului intensiv. Gradul de libertate a cercetatorului in alegerea temelor de investigare si in ceea ce priveste formularea, numarul si succesiunea intrebarilor a sugerat o schema mnemotehnica de clasificare a interviurilor. Fara a reprezenta propriu-zis o scala, aceasta sugereaza trecerea gradata de la deplina libertate a cercetatorului in cazul interviurilor nondirective, pana la eliminarea oricarei libertati de inovare, in cazul interviului directiv, pe baza de chestionar cu intrebari inchise. Interviurile pot fi unice sau repetate. In sondajele de opinie avem dea face, de regula, cu o singura convorbire cu fiecare din persoanele cuprinse in esantion. In practica psihoterapeutica si in anchetele panel interviul se aplica in mod repetat. Subiectul intervievat dobandeste o anumita experienta in rolul sau, astfel ca desfasurarea convorbirii se realizeaza in alte conditii psihosociologice. Cel mai adesea interviul se deruleaza ca o comunicare intre doua persoane: operatorul de interviu si persoana care raspunde. In afara acestui tip de interviu personal, in cercetarile sociale se utilizeaza si interviul de grup, care are exigente specifice Interviurile pot fi facute cu adulti, cu tineri sau copii. Pot fi intervievate personalitati ale vietii politice si culturale, specialisti din diferite domenii, persoane fara functii oficiale si chiar cu personae defavorizate. De fiecare data diferentele dintre status-urile socio-profesionale ale cercetatorului si ale celor intervievati ridica probleme in ordinea obtinerii interviului, desfasurarii lui si valorificarii informatiilor.

Interviurile se clasifica, dupa modalitatea de comunicare, in interviuri face-to-face (directe, personale) si interviuri prin telefon. In functie de tipul de interviu, modul de desfasurare a convorbirii dintre operatorul de ancheta si persoana intervievata prezinta anumite particularitati: intr-un fel va decurge interviul telefonic si intr-un mod diferit interviul face-to-face, iar acesta din urma nu se va realiza identic in cazul unui interviu nondirectiv si in cel al unui interviu pe baza de chestionar cu intrebari inchise. Cercetatorul va acorda atentie nu numai la ceea ce persoanele au spus, dar si la ceea ce nu au spus sau nu pot spune fara ajutorul lor. Ceea ce declara oamenii intr-un interviu nu sunt decat indicatori, pe baza carora cercetatorul va trebui sa identifice problemele persoanelor intervievate. Prima problema si, probabil, cea mai delicata este prezentarea operatorului de interviu astfel incat sa obtina acordul persoanelor de a fi intervievate. Pentru aceasta operatorul de interviu trebuie: sa explice scopul si obiectivele cercetarii; sa descrie metoda prin care respectiva persoana a fost selectionata in esantion; sa prezinte institutia sub girul careia se face ancheta; sa asigure interlocutorul de anonimatul anchetei si de caracterul confidential al raspunsurilor. Punerea intrebarilor trebuie sa urmeze ordinea din chestionar (in cazul interviurilor structurate). Operatorul de interviu va citi cuvant cu cuvant fiecare intrebare, dand posibilitatea persoanei intervievate sa urmareasca pe un alt chestionar formularea intrebarilor si, eventual, variantele de raspuns. In cazul unor interviuri cu intrebari inchise se specifica la ce intrebari se vor citi raspunsurile, la care se vor da liste cu raspunsuri la alegere si, in fine, cand se va astepta formularea unui raspuns de insasi persoana intervievata. In cursul interviului, datorita oboselii sau epuizarii informatiilor in legatura cu o problema sau alta, interesul persoanelor chestionate poate scadea ingrijorator. Se recomanda schimbarea ritmului discutiei, abandonarea temei si relatarea unor intamplari cu haz sau a unor scene menite sa destinda atmosfera, sa ridice tonusul psihic al celui care raspunde.