Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

RADACINI ALE POLINOAMELOR CU COEFICIENTI INTR-UN CORP

1. Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Pag. 1

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

1. Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Fie k un corp, K o extindere a sa si M o submultime a lui K. Atunci intersectia tuturor subcorpurilor lui K care contin pe k si submultimea M este un subcorp al lui K si o extindere a lui k care contine multimea M. Acest subcorp al lui K se noteaza cu k(M) si se spune ca este corpul obtinut prin adjunctionare la k a elementelor multimii M. Corpul k(M) este corpul de fractii al inelului k[M] generat peste k de multimea M. Fie I o multime; notam cu k[X ; I] inelul polinoamelor de I-nedeterminate cu coeficientii in corpul k si cu k(X ; I) corpul sau de fractii. Corpul k(X ; I) poate fi privit ca obtinut prin adjunctionare la k a nedeterminatelor Xi, iI. O extindere K a unui corp k se numeste de tip finit daca exista o submultime finita M a lui K, astfel incat k(M)=K. Daca exista un element xK astfel incat K=k(x) atunci K se numeste extindere simpla a lui k. Propozitia 1.1. Fie kK o extindere de corpuri. Sunt adevarate urmatoarele afirmatii: i) k(K)=K, iar k(M)=k daca si numai daca submultimea M este din k. ii) Daca M si N sunt doua submultimi ale lui K, atunci k(M N) = k(M)(N) = k(N)(M). iii) Daca {Mi}, iI, este un sistem de submultimi ale lui K filtrant la dreapta (adica pentru orice i,jI exista lI astfel incat MiMl si MjMl) si M=Mi
iI

k(M) = k(Mi)
i I

Demonstratie. Toate afirmatiile rezulta direct din definitia de mai sus. Pentru demonstrarea afirmatiei din iii) este suficient sa se observe ca intrucat sistemul {Mi}, iI, este filtrant la dreapta k(Mi) este un subcorp al lui K. In conditiile din propozitia precedenta se noteaza de obicei cu k(M, N) corpul k(M N). Fie A un inel comutativ si B o A-algebra (nu neaparat comutativa). Atunci adunarea lui B si operatia externa definita prin ab=u(a)b, pentru aA, bB, unde u: AB este morfismul canonic, determina pe B o structura de A-modul. In particular, daca k este un corp si K este un corp (nu neaparat comutativ) care este k-algebra, are sens dimensiunea lui K peste k care se noteaza [K : k] si se numeste gradul lui K peste k. Corpul K se numeste extindere finita a lui k daca [K : k] < si infinita daca [K : k] = . Revenind la cazul extinderilor comutative, observam ca o extindere finita K a unui corp k este de tip finit. Mai
Pag. 2

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

mult, daca x1, x2, , xn este un sistem de generatori de spatiu vectorial al lui K peste k, atunci K = k(x1, x2, , xn) =k[x1, , xn]. Reciproca acestei afirmatii nu este adevarata, dupa cum arata exemplul corpului k(X) al functiilor rationale de o nedeterminata cu coeficienti in k, care este o extindere simpla a lui k, insa elementele 1, X, X2, , Xn, sunt liniar independente peste k si deci [k(X) : k] = . Fie kK o extindere de corpuri, M o parte a lui K si k[X ; M] inelul de polinoame de M-nedeterminate cu coeficienti in k. Atunci exista un morfism unic de k-algebre u: k[X ; M]K cu proprietatea u(Xm)=m pentru orice mM. Avem inegalitatea Im u = k[M] si u induce un morfism surjectiv u : k[X ; M] k[M] pe care in numim in continuare canonic. Daca u este injectiv, adica u este izomorfism, se spune ca elementele lui M sunt algebric independente peste k; in caz contrar se spune ca sunt algebric dependentepeste k. Un element din K se numeste algebric peste k daca morfismul canonic v : k[X]k[] nu este injectiv, adica Ker v (0) sau, echivalent, exista un polinom nenul f din k[X] astfel incat f() = 0, adica este o radacina a lui f. Daca nucleul lui v este egal cu (0), deci daca nu exista nici un polinom nenul care are pe este transcendent peste k. Asadar, este transcendent daca si numai daca morfismul v este injectiv, adica k[] este k-izomorf cu inelul polinoamelor k[X] si deci k() k(X). Daca este element algebric peste k, atunci Ker v (0) si rezulta ca un k-izomorfism k[X]/Ker v k() care duce clasa lui X in . Deoarece k[] este subinel nenul nenul in k[X]. Deoarece k[X] este inel principal, Ker v este generat de un polinom ireductibil. Un polinom care genereaza idealul Ker v se numeste polinom minimal al lui ; el este, prin urmare, ireductibil si doua astfel de polinoame sunt asociate. Deci au in particular acelasi grad si exista unul singur cu coeficientul termenului de grad maxim egal cu 1, numit polinomul minimal al lui . Observam ca Ker v = {f k[X] | f[] = 0}. Deoarece un polinom minimal al ui genereaza pe Ker v, rezulta ca el este un polinom de grad minim care are pe ca radacina. O extindere K a unui corp k se numeste algebrica daca orice element din K este algebric peste k. Propozitia 1.2. Orice extindere finita este algebrica. Demonstratie. Fie kK o extindere finita de corpuri si xK. Atunci elementele 1, x, , xn, nu pot fi liniar independente, caci altfel ar rezulta [K : k] = . Asadar exista aik, i = 1, 2, , n, nu toate nule, astfel ca
i Rezulta atunci ca polinomul f = ai X k[ X ] este nenul si f(x) = 0. i =0 n

a x
i =0 i

=0.

Va fi utila in cele ce urmeaza urmatoarea caracterizare a elementelor agebrice dintr-o extindere de corpuri.
Pag. 3

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Propozitia 1.3. Fie kK o extindere de corpuri si K. Atunci urmatoarele afirmatii sunt echivalente: a) este algebric peste k; b) k[] este corp; c) k[] = k(); d) [k() : k] < . Demonstratie. a) b) rezulta din faptul ca k[] = k[X]/fk[X], unde f este un polinom ireductibil. Deci idealul fk[X] este maximal, adica k[X]/fk[X] este corp. b) a). Daca k[] este corp, atunci morfismul canonic k[X]k[] nu este izomorfism, deci este algebric peste k. Echivalenta dintre afirmatiile b) si c) este imediata. Implicatia d) a) rezulta din propozitia precedenta. a) d) rezulta din faptul ca k[] k[X]/fk[X], unde f 0 este un polinom nenul, aplicand lema care urmeaza. Lema 1.3.1. Fie k un corp, k[X] inelul polinoamelor de o nedeterminata cu coeficienti in k, fk[X] si A = k[X]/(f) inelul factor. Atunci dim A este finita daca si numai daca f 0. Daca f 0 si grad f = n, atunci clasele elementelor 1, X, , Xn-1 in A constituie o baza peste k, deci dim A = n. Demonstratie. In k[X] exista o infinitate de elemente liniar independente peste k; astfel sunt, de exemplu, elementele 1, X, , Xm, dupa cum rezulta insasi din definitia inelului k[X]. Pentru a incheia demonstratia lemei este suficient sa demonstram ultima afirmatie a sa. Notam cu g clasa polinomului gk[X]. Din teorema impartirii cu rest rezulta ca exista q, r k[X], cu grad r < =r , de unde deducem ca grad f astfel incat g = fg + r. Atunci rezulta ca g ,..., X n 1 constituie un sistem de generatori ai lui A peste k. Sa aratam ca 1, X acest sistem este liber peste k. In cazul contrar, ar exista o relatie de forma: (1)

a X
i =0 i

n 1

= 0, ai k ,
n 1 i =0

i k[ X ] . Din relatia (1) unde elementele ai nu sunt toate nule. Fie g = ai X

rezulta ca f divide pe g si g 0, ceea ce ar contrazice faptul ca grad g < n.

Pag. 4

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Propozitia 1.4. Fie kKL extinderi de corpuri. Daca k este extindere finita a lui k si L extindere finita a lui K, atunci L este extindere finita a lui k si in plus (2) [K : k][L : K] = [L : k].

(Tranzitivitatea extinderilor finite). Demonstratie. Fie x1, , xm, m = [K : k], o baza a lui K peste k si y1, , yn, n = [L : K], o baza a lui L peste K. Va fi suficient sa demonstram ca elementele (3) xiyi, i = 1, , m; j = 1, , n
n

constituie o baza a lui L peste k. Aceste elemente constituie un sistem de generatori; caci daca xL, atunci x = ai a j , cu ajK, deoarece y1, , yn este
j =1

un sistem de generatori ai lui L peste K. Pe de alta parte, deoarece x1, , xm este un sistem de generatori ai lui K peste k, exista bijk cu proprietatea ca

a j = bij xi
i =1

, j = 1, , n. De aici se obtine x = bij xi y j . Sa aratam acum ca

i, j= 1

m,n

sistemul (3) este liber peste k. In adevar, daca

i , j =1

c x y
ij i

m,n

= 0 , pentru toti j=1,,n.

Apoi din faptul ca sistemul x1, , xm este liber peste k se obtine ca cij = 0, i = 1, , m; j = 1, , n. Relatia (2) din propozitia precedenta ramane adevarata si pentru extinderile infinite de corpuri daca convenim sa notam a = , pentru aN si = . Mai precis, se poate arata ca daca { xi}, iL este o baza a lui K peste k si {yi}, jJ, o baza a lui L peste K, atunci sistemul de elemente {xiyi}, iI, jJ este o baza a lui L peste k, pentru I si J multimi arbitrare. Propozitia 1.5. Fie K un corp, extindere a corpului k, si 1, 2, , nK elemente algebrice peste k. Atunci k[1, 2, , n] este corp, extindere finita a corpului k. Demonstratie. Vom face o inductie dupa n. Pentru n = 1, afirmatia a fost dovedita in propozitia 1.3. Presupunem ca ea este adevarata pentru n-1. Rezulta ca k[1, 2, , n] = K este corp, extindere finita a lui k. Avem k[1, 2, , n] = k[1, 2, , n-1][n]=K [n]. Insa n este element algebric peste K, deci din propozitia 1.3 se obtine ca K [n] este corp de extindere finita a lui K. Aplicand acum propozitia precedenta la extinderile kKK [n] = k[1, , n], se obtine afirmatia propozitiei pentru n.
Pag. 5

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Cu notatiile din propozitia precedenta, daca M este o submultime de elemente din K algebrice peste k, rezulta ca k(M) este extindere a lui k, caci k(M) = k(M) cand M parcurge submultimile finite ale lui M si o extindere a corpului k care este reuniune de extinderi algebrice ale lui k este si ea o extindere algebrica a lui k. Corolarul 1.6. Daca kK este o extindere de corpuri si 1, , n K sunt elemente algebrice peste k, atunci k[1,, n] = k(1, n), iar nucleul morfismului canonic de k-algebre k[X1, , Xn] k[1,, n] este ideal maximal in k[X1, , Xn]. Propozitia 1.7. Fie k un corp si K o extindere a sa. Atunci multimea K a elementelor din K algebrice peste k formeaza un subcorp al lui K care contine pe k. Demonstratie. Incluziunea kK rezulta din faptul ca orice element ak este radacina a polinomului X - ak[X]. Pentru a arata ca submultimea K este subcorp va trebui sa aratam ca pentru orice doua elemente , K si daca 0, atunci -1K. Consideram corpul k(, ). Deoarece si sunt algebrice peste k din 1.5 si 1.6 rezulta ca k(, ) este o extindere finita a lui k. Din propozitia 1.2 deducem atunci ca orice element din k(, ) este algebric peste k, deci apartin lui K. Este valabila urmatoarea proprietate de tranzitivitate a extinderilor algebrice. Propozitia 1.8. Fie kKL extinderi de corpuri. Daca K este extindere algebrica a lui k, iar L este extindere algebrica a lui K, atunci L este extindere algebrica a lui k. Demonstratie. Fie L. Va trebui sa aratam ca este algebric peste k. Insa este algebric peste K. Daca exista un polinom fK[X], f 0, astfel incat sa fie o radacina a lui f. Fie f = anXn + an-1Xn-1 + + a0, unde aiK, i= 0, 1, , n. Atunci este clar ca este algebric si peste corpul K = k(a0, a1, , an) care este extindere finita a lui k. Rezulta deci ca corpul K() este extindere finita a lui K si, conform propozitiei 1.4 este extindere finita a corpului k. Atunci din propozitia 1.2 se obtine ca este algebric peste k. Exemple. Fie Q corpul numerelor rationale. Numerele complexe algebrice peste Q se numesc, de obicei, numere algebrice, iar numerele complexe care nu sunt algebrice peste Q se numesc numere transcendente. Numerele complexe
Pag. 6

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

i = 1, 2 , 4 3, 5 , (1 + i 3 ) / 2 sunt numere algebrice, deoarece ele sunt respectiv radacini ale polinoamelor din Q[X] : X2+1, X2+2, X4+3, X2+5, X2+X+1. Din propozitia 1.7 rezulta ca multimea numerelor algebrice formeaza un subcorp al corpului numerelor complexe, numit corpul numerelor algebrice. Se poate arata ca multimea numerelor algebrice este numarabila, adica este equipotenta cu N (exista o functie bijectiva de la N la aceasta multime), pe cand multimea numerelor complexe este nenumarabila. De aici rezulta ca multimea numerelor transcendente este si ea nenumarabila. Cu toate acesea avem mai putine exemple de numere transcendente. In particular, probarea faptului ca un anumit numar complex este transcendent se constata a fi, in general, suficient de dificila. Distinctia dintre numerele algebrice si cele tramscendente a fost pusa in evidenta in prima jumatate a secolului al XVIII-lea de catre Euler (1744). Abia peste un secol (1844) Liouville, a dat un criteriu necesar ca un numar real sa fie algebric, si deci un criteriu suficient ca un numar sa fie transcendent, cu ajutorul caruia s-au putut da exemple de numere transcendente. Acest criteriu se enunta astfel: Teorema 1.9. Fie un numar real care este radacina unui polinom ireductibil de grad r2, iar p si q>0 numere intregi. Atunci exista un numar real c>0 astfel incat |-p/q| > c/qr (s-a notat cu |a| valoarea absoluta a numarului real a). Demonstratie. Fie f = arXr+ar-1Xr-1++a0 polinomul minimal al lui . Putem presupune ca |-p/q| < 1, caci in caz contrar putem lua c=1. Atunci fie 1 =1, 2, , r, toate radacinile lui f. Avem (4) |(f(p/q)| = |ar| | - p/q|

(
i =2

p / q ) |ar| | - p/q| ( + 1 + i ) =
i =2

= c | - p/q|, unde c>0 este o constanta care evident nu depinde de p si q. Pe de alta parte, avem evident (5) |(f(p/q)| 1/qr Din relatiile (4) si (5) rezulta afirmatia teoremei. In demonstratia teoremei precedente am utilizat faptul ca orice polinom cu coeficienti complecsi are atatea radacini complexe cat este gradul sau.
Pag. 7

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Criteriul precedent exprima faptul ca, intr-un anumit mod, numerele algebrice nu pot fi suficient de bine aproximate prin numere rationale. Din acest criteriu se poate deduce ca, de exemplu, numarul

1 n! n =1 3

este transcendent. Intr-adevar, vom arata mai intai ca nu poate fi numar rational. Presupunem ca = p/q, unde p si q sunt numere intregi pozitive. Consideram atunci un numar intreg k1 si inmultim relatia = p/q cu 3k!q. Obtinem o relatie de forma

a =b+q

n = k +1

1
n! k !

unde a si b sunt numere intregi. Este suficient sa aratam ca numarul

d =q

n = k +1

n!+ k !

nu este intreg pentru k suficient de mare. Un astfel de k exista fiindca d este restul unei serii convergente. Deci nu poate fi numar intreg. Sa presupunem acum ca ar fi algebric. Atunci polinomul sau minimal ar avea gradul r2. Fie c constanta din criteriul de mai sus asociata lui . Consideram un numar intreg k1 si s =
n = k +1

n!

. Atunci avem

s =

n = k +1

Luand un k suficient de mare, obtinem inegalitatea

rk !

n = k +1

<c

ceea ce contrazice criteriul lui Liouville. Hermit, in 1873, a demonstrat transcendenta numarului

e=

1 n = 0 n!

iar Lindermann, in 1882, a demonstrat transcendenta numarului (raportul dintre lungimea cercului si diametrul sau). Importanta demonstrarii transcendentei numarului consta in faptul ca prin aceasta s-a dat un raspuns
Pag. 8

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

negativ unei vechi probleme de matematica cunoscuta inca din antichitate sub numele de problema cuadraturii cercului (constructia cu ajutorul riglei si al compasului a unui patrat cu aceeasi arie ca a unui cerc dat). Inca in secolul trecut s-a aratat ca, cu ajutorul riglei si al compasului se pot construi doar radacinile unor clase particulare de ecuatii cu coeficienti intregi. Fie R corpul numerelor reale si C corpul numerelor complexe. Atunci, dupa cum stim, orice C se scrie in mod unic sub forma a+bi, unde a si b sunt numere reale, iar i2 = -1. Deci i este algebric peste R (i este si numar algebric; caci este radacina a polinomului X2+1 care are coeficientii numere rationale). Atunci morfismul de R-algebre u : R[X]C cu proprietatea ca u(X) = i este surjectiv, fiindca C=R[i]. Deoarece u(X2+1) = 0, rezulta ca u determina un morfism tot surjectiv u : R[X]/(X2+1)C. Morfismul u este si injectiv, deoarece primul inel este corp, polinomul X2+1 fiind ireductibil in R[X]. Asadar u este izomorfism. Din propozitia 1.2 rezulta ca orice numar complex este algebric peste R, fapt care se poate verifica si direct. Intr-adevar, daca a+bi este un numar complex, unde a si b sunt numere reale, atunci el este radacina a polinomului X2-aX+a2+b2 din R[X]. Din cele de mai sus deducem ca [C : R] = 2.

Bibliografie:

1. Ion D. Ion, Algebra, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1991

Pag. 9

Elemente algebrice si transcendente. Extinderi algebrice.

Radu Cristian Grupa 414F

Pag. 10