Sinuciderea este vzut ca un pcat major n toate marile culte religioase: cretinism, mahomedanism, iudaism, budism sau hinduism.

Exist nuane, dar abordarea este aceeai: Dumnezeu i d viaa, tot el (trebuie s) i-o ia, iar a nclca aceast lege care exprim firea lucrurilor nseamn a te opune voinei divine. n mai toate cultele, ns, exist "voci progresiste" tot mai des auzite, care nclin s pun sinuciderea pe seama unei rtciri a minii, de care mortul nu poate fi acuzat. Ca atare, se tinde spre oficierea acelorai slujbe religioase, ca n cazul celor pierii de "moarte bun". Catolicii: e bine c Mdlina Manole a avut slujb religioas Preotul Ieronim Iacob, purttor de cuvnt al Arhidiecezei RomanoCatolice din Bucureti, spune c Biserica Ortodox Romn a acionat nelept n cazul Mdlinei Manole, permind slujba religioas, dei s-a comis un pcat major: "n credina catolic, sinuciderea este acelai lucru ca i n cea ortodox - vorbim tot de cretinism. Viaa este darul lui Dumnezeu i omul nu poate dispune de acest dar dup placul su. ns mortul se duce la judecata lui Dumnezeu, iar acolo se ine cont de ce ai fcut ntreaga via. O eventual lips a slujbei religioase nu este o pedeaps aplicat celui mort, sinucigaului, ci o atenionare pentru comunitate, care trebuie s ia aminte c s-a comis un pcat major. Este o pedagogie a Bisericii cu enoriaii. Biserica face o evaluare, de la caz la caz, este ca o mam care se gndete la cei rmai n via. O mam este i dreapt, dar i bun, nu aplic pedeapsa fr discernmnt. Dac e un moment de durere ce afecteaz foarte muli oameni, aa cum este cazul acum, cu Mdlina Manole, exist riscul ca o pedeaps prea sever s mpietreasc sufletul multora, s i ndeprteze de Biseric, obinndu-se efectul invers

celui scontat. Aa c s-a ajuns la aceast cale de mijloc, a unei nmormntri religioase, dar fr fast". Ortodocii: Biserica nu ar trebui s nu se roage pentru cei care i iau viaa Printele profesor de teologie Stan Alexandru nu mprtete aceast prere: "n nicio religie major a lumii, excluznd situaiile excepionale, sinuciderea nu este ncurajat, tolerat, cu deosebire sinuciderea femeilor, a mamelor. Biserica Ortodox are responsabilitatea s nu se roage pentru cei care i iau viaa. Iar catolicii tiu c nu se poate s te mprteti la cptiul unui sinuciga. Doar dou categorii de sinucigai au fost exceptate, n trecut, de la blamul cretinilor: cei cuprini de nebunie, care trebuie inui n lanuri i cum scap din ele comit suicidul, i cei care s-au sinucis n numele credinei lor, cum erau martirii care i luau viaa pentru a nu fi violai sau sodomizai de pgni. Acum, dup 1989, Biserica a permis slujbele religioase n cazul sinuciderilor, considerndu-se c cei care au comis actele respective nu au fost n deplintatea facultilor mintale. Dar situaia nu e simpl, depinde cum se procedeaz, de la o parohie la alta. Sunt parohii n care se consider c sinucigaii au fost demonizai i nu se fac slujbe, nici de nmormntare, nici ulterior. Sunt credine rmase din trecut, cum c sinucigaii bntuie, ca strigoi. n cazul Mdlinei Manole, vina ei nu este att de mare, ct este a persoanei care i-a adus otrava, la fel cum s-a ntmplat i n cazul Veronici Micle, care sa sinucis cu stricnin. De asemenea, se tia c Mdlina Manole era disperat, iar cei apropiai, soul trebuiau s reacioneze, s fac totul pentru a o readuce la lumin, chiar s plece din ara asta unde se simea trdat, cum o dovedete prima ei tentativ de suicid". Cultul mozaic evolueaz de la sinucigaul "criminal" la sinucigaul "victim" n iudaismul "clasic", sinucigaii sunt considerai criminali i nu li se fac funeralii, nu li se recit Kadi-ul i sunt nmormntai la

marginea cimitirelor, mpreun cu soii rposai ne-evrei ai evreilor. "Evreii admit sinuciderea doar n cazuri grele, de rzboi, dup pilda regelui Saul. n Vechiul Testament, dup ce Cain i-a ucis fratele, Dumnezeu l-a mpiedicat s-i ia viaa, obligndu-l s o triasc cu contiina marelui pcat svrit", spune printele Stan. n ritul iudaic reformist, se consider c sinuciderea este o manifestare a demenei sau a depresiei i nu se fac diferenieri la slujbele de nmormntare. Oricum, indiferent de felul n care a murit, corpul defunctului este considerat "spurcat" i nimeni din familie nu are voie s l ating. Cei care i viziteaz morii n cimitir trebuie s se spele dup ce ies din cimitir, ca un ritual de purificare la ieirea din teritoriul spurcat. Voia lui Allah Coranul nu este explicit n privina sinuciderii, dar teologii musulmani o privesc ca "o dezertare grav de la cea mai fundamental datorie a omului, aceea de a tri n credina lui Allah". ntr-un articol din Al-Raya, prin care combtea terorismul sinuciga n numele Islamului, doctorul Abd Al-Hamid Al-Ansari, fost decan al Facultii de Shari'a, susine c "sursele islamice sacre se refer la aceasta (la sinucidere - n.r.) ca fiind unul dintre cele mai mari pcate". Pe de alt parte, printele profesor Stan Alexandru consider c musulmanii se conduc mai mult dup dictonul "Asta e voia lui Allah!", deci sinuciderea nu este vzut ca un pcat la fel de mare precum e n cretinism. "n plus, nmormntarea nu este n general un proces att de complex, se face rapid, astfel ca peste cel mort s nu treac nc o noapte". Rencarnare cu poticneli

Hinduii i buditii nu pun pre pe corpul nensufleit, riturile de nmormntare fiind focalizate asupra sufletului. Hinduii i stropesc morii cu apa sfinit a Gangelui, dar este mai mult un ritual de "petrecere a sufletului" celui disprut, care se va rencarna. Buditii din Japonia i ngroap morii vertical, pentru a economisi spaiul. Att n cazul hinduilor, ct i al buditilor, sinuciderea este vzut ca un act de regresie a sufletului, n peregrinarea sa de cutare a absolutului. Problema morala a sinuciderii si raportul acesteia cu libertatea umana

Structura 1.Introducere 2.Sinuciderea 3.Morala crestina o si problema interdictia

prezentarii:

morala? sinuciderii.

4.Sinuciderea solutie de a iesi din angoasa existentei(cazul Cioran). 5.Concluzii.

1.Introducere. In aceasta lucrare imi propun sa tratez problema sinuciderii

punand-o in relatie cu libertatea individuala a omului.Pentru inceput mentionez ca ma voi axa numai pe anumite probleme ce vor avea ca scop sa incerce a oferi un raspuns la tema mai sus anuntata. Pentru a atinge scopul propus voi folosi diferite opinii si teorii cu privire la tema in cauza, ceea ce demonstreaza ca tema a fost dezbatuta cu seriozitate si de catre autori importanti precum G. Minois, E. Cioran, A. Schopenhauer sau Paul-Ludwig Landsberg. De-a lungul timpului actele de sinucidere au socat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat.Niciodata oamenii nu au putut intelege pe deplin actele de sinucidere aratand in mod aproape constant dispret, teama, mila sau indiferenta fata de acestea.Problema care ma intereseaza in cazul de fata este aceea daca actele de sinucidere comise din diverse motive sunt blamabile si de ce. Daca acestea sunt de condamnat inseamna ca nu sunt in concordanta cu o anume morala care nu le tolereaza.Intoleranta acestei morale se poate sa aiba uneori o justificare elaborata pur rational(d. ex.:Kant), alteori o justificare religioasa sau in alte cazuri sa se bazeze pe simplele sentimente ale omului ce reactioneaza fata de aceste acte. Daca actele de sinucidere nu sunt blamabile inseamna ca ele sunt recunoscute ca manifestare a libertatii individuale de a hotari fiecare pentru sine si de a actiona conform propriei dorinte in ceea ce il priveste.In cazul in care acceptam ca fiecare individ este liber sa faca ce vrea atat timp cat actiunile sale nu afecteaza in mod direct pe ceilalti (1) sinuciderea nu ar mai trebui judecata si condamnata in vreun fel deoarece ea reprezinta expresia libertatii celui in cauza. O serie de ganditori existentialisti printre care si E. Cioran vedeau in actul sinuciderii unica sansa de a scapa de mult

detestata angoasa a vietii in care suntem prinsi cu totii si de care ne poate elibera doar trecerea in nefiinta.Viata nu este decat un lung sir de suferinta si dezamagiri iar cei ce incearca sa-i gaseasca o parte buna nu fac altceva decat sa se minta necontenit.De la aceasta premisa pornesc existentialistii in incercarea lor de a justifica solutia ultima.De pilda Cioran scrie:Semne ale vietii: cruzime, fanatism, intoleranta; semne ale decadentei: blandete, intelegere, indulgenta (2). Avand ca punct de plecare astfel de premise, pare destul de evident ca cei ce gasesc in suicid singura salvare vor cauta sa-si justifice actul de suicid ca unul necesar, pur individual a carui responsabilitate le apartine pe deplin. In urma celor spuse mai sus voi incerca in continuare sa arat in ce masura se poate vorbi de sinucidere ca problema morala.Mentionez ca in sustinerea prezentarii ma voi folosi de punctul de vedere al lui Paul-Ludwig Landsberg deoarece il consider foarte semnificativ pentru aceasta problema. 2.Sinuciderea o problema morala? Landsberg sustine ca sinuciderea ca fapt moral exista iar prezenta acestuia se face simtita destul de puternic.Aceasta se intampla deoarece suicidul are loc ca fapt divers si cotidian in lume.Oriunde in presa scrisa sau vorbita se precizeaza foarte des cazuri de suicid.In cadrul acestui fenomen se remarca vizibil un argument impotriva sinucigasilor, argument ce vine indeosebi din partea marii majoritati a oamenilor.Ei judeca actul ca pe unul de lasitate in fata greutatilor vietii.Obiectia lui Landsberg este ca felul de a muri al unui Cato, al unui Hanibal si Brutus, al unui Mitridate si Seneca, actul unui Napoleon cu greu le-am putea considera ca lase.Cu siguranta ca exista mai multe persoane care nu se omoara pentru ca sunt prea lase pentru a o face decat oameni care se omoara din lasitate (3). Aceasta nu inseamna insa ca Landsberg sustine sinucuderea ca

act de eroism, sau ca legitimeaza sinuciderea pentru un scop nobil.El doar arata ca actul suicidului nu apare doar ca act de lasitate cum este etichetat in cele mai multe cazuri ci poate surveni in urma unor cauze diverse. Cu privire la implicatia morala a sinuciderii discutia se pune la nivelul libertatii omului si a intelegerii sale .Inteleasa in mod gresit libertatea, conform lui Landsberg, poate da iluzia unei atotputernicii pe care omul crede ca o detine.In virtutea acestei libertati si a masurarii limitelor acesteia unii pot comite suicidul.Un exemplu in acest caz este personajul dostoievskian Kirilov care vrea sa-si curme zilele pentru a dovedi libertatea absoluta a omului.In acest caz considerandu-se propriul sau stapan Kirilov cade sub incidenta morala a faptei sale.Daca este liber in mod absolut inseamna ca morala crestina iese din discutie.Nici un Dumnezeu nu-l poate pedepsi pentru actul sau deoarece a fost un act de libertate.Daca Dumnezeu i-a ingaduit libertatea inseamna ca i-a ingaduit si dreptul deplin asupra vietii sale (4). In genere vorbind, chiar daca n-ar cadea sub incidenta vreunei morale aparte, sinuciderea ar capata un caracter imoral fata de simtul comun.Exista ideea ca actul de suicid este un act savarsit impotriva naturii umane;omului ii este in fire sa lupte pentru supravietuire, sa faca , instinctual, tot posibilul pentru a-si mentine viata in siguranta.Asadar avem de a face cu un instinct innascut al vietii.In momentul in care marea majoritate ce poseda acest instinct sesizeaza cazul unui sinucigas are in mod constant o reactie negativa fata de acesta.In aceste situatii se poate vorbi de o morala innascuta in ceea ce priveste suicidul, morala care judeca in mod spontan. In urma celor afirmate reiese ca actul de sinucidere cade sub incidenta moralei, indiferent daca aceasta este una conventionala sau este vorba pur si simplu de un sentiment moral innascut.Chiar daca in unele culturi suicidul este acceptat

aceasta se intampla tot din considerente morale.Acolo unde este acceptat, suicidul este comis in cele mai multe cazuri din motive religioase, politice sau motive ce privesc o anumita valoare morala(d. ex.: sacrificiul de sine intru cuvantul lui Allah in lumea musulmana). 3.Morala crestina si interdictia sinuciderii. Crestinismul, in special Biserica Catolica, considera sinuciderea drept un pacat capital si nu-i admite nici o justificare.Nimeni nu are dreptul de a-si curma viata pentru ca autoritatea divina o interzice.Credinciosul trebuie sa accepte aceasta porunca in mod definitiv si, totodata, sa i se supuna. Sinuciderea este definita de Biserica drept actiunea de suprimare a propriei vieti pentru eliberarea de o nenorocire pe care nu ai curajul sa o suporti (5). Acest act este blamabil deoarece incalca porunca divina.Daca Dumnezeu ne da viata el este singurul indreptatit sa ne-o ia.Noi nu dispunem de viata noastra intocmai cu divinitatea. Privind fapta morala a sinuciderii a aparut in cadrul Bisericii o controversa legata de cazul lui Iisus.Parintii crestini au fost pusi in fata faptului de a explica daca Iisus acceptandu-si pedeapsa a comis suicid;controversa a devenit cu atat mai aprinsa cu cat se considera ca Iisus a venit pe lume cu scopul de a muri pentru ea.In aceasta situatie s-a impus precizarea unei distinctii in morala si dogmatica crestina: sacrificiul difera de suicid.Astfel morala crestina accepta sacrificiul de sine in vederea unui scop divin, sau cel putin a carui necesitate este de natura divina. Concluzia ce o desprindem din morala crestina este ca in afara cazurilor de martirism, care pentru Biserica nu reprezinta suicid, sinuciderea reprezinta un pacat de moarte si este respinsa cu vehementa.A comite suicid inseamna a te considera egal in drept cu Dumnezeu si, totodata, a-I nesocoti porunca divina.Referitor la aceasta in Catehismul lui Richelieu din

1626 e scrisnimeni nu este stapanul absolut al fiintei sale pentru a dispune de ea dupa cum i se pare potrivit, ci numai un depozitar obligat sa conserve depozitul. 4.Sinuciderea solutie de a iesi din angoasa existentei(cazul Cioran). Spre deosebire de morala crestina ce considera sinuciderea un pacat exista si alte morale ce privesc suicidul ca singura sansa de salvare a sufletului.Acestea nu sunt neaparat anti-crestine sau necrestine ci, sa le numim, nonconformiste.Acest tip de morala este prezent indeosbi in cazul existentialistilor francezi, precum J.P. Sartre sau A. Camus.Printre acestia se numara si E. Cioran a carui morala merge pe aceeasi directie.In cazul lui Cioran nu putem vorbi de un sistem etic propriuzis ci mai degraba de o stare de spirit ce reflecta o anumita morala. Pentru Cioran ceea ce provoaca sentimentul repulsiei fata de viata este absurdul ei.Intr-o viata absurda cine mai poate lupta pentru valori?Are vreun rost daca totul se intoarce impotriva ta ?Suferinta este mereu de nesuportat deoarece este a mea, spune Cioran.Mai mult, el gaseste ca lupta pentru cautarea adevarului este in van.Singura certitudine a vietii este moartea. Avand acestea ca premise Cioran dezvolta aproape in stil schopenhauerian o etica a renuntarii.Spre deosebire de Schopenhauer in cazul caruia se poate vorbi de o tragedie mult mai profunda deoarece vointa este prezenta in absolut orice, avand atat influenta in lumea fenomenala cat si in cea inteligibila, Cioran mai spera totusi ca moartea este singurul refugiu.De aici plecand el va afirma: Nu exista argumente pentru a trai.Acela care a ajuns la limita mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, consideratii morale etc.?Evident nu.Aceluia nu-i mai raman decat motive nemotivate spre a trai.In culmea disperarii, pasiunea absurdului este singura care mai arunca o lumina demonica in haos (6). Devine evident ca sub imperiul absurdului viata isi pierde sensul.Sinuciderea in acest caz ramane pentru ganditorii

existentialisti o solutie.In aceasta situatie problema nu mai cade sub incidenta moralei, dupa cum afirma chiar Cioran; aici problema se pune dincolo de conventii normative si vizeaza direct conditia omului. Ciudat pare faptul ca viziunea despre moarte a lui Cioran (si nu numai) este cu totul deosebita de cea a imaginarului colectiv.Pentru el moartea nu poate fi inteleasa decat daca viata este simtita ca o indelungata agonie, in care moartea se imbina cu viata.Moartea nu este ceva in afara, ontologic diferita de viata, deoarece moarte ca realitate autonoma de viata nu exista (7). Observam ca avem de a face si in cazul de fata cu o problema adiacenta celei a libertatii.Libertatea de data aceasta este cea care impinge spre suicid.Daca sunt liber in mod absolut inseamna ca sunt si raspunzator in mod absolut.In aceasta situatie rezulta ca sunt raspunzator de viata mea dar si de absurdul ei.Libertatea imi permite sa pun capat absurdului, caci eu sunt un individ care cunoaste cu adevarat numai absurdul sau.Oricat am incerca sa intelegem suferinta celorlalti nu vom putea deoarece, in opinia lui Cioran, nu exista o percepere obiectiva a suferintei.Suferinta este perceputa numai subiectiv iar unica suferinta care conteaza este a mea.Libertatea in acest caz se va manifesta ca reactie de auto-aparare in fata absurdului. In acest moment precizez ca libertatea este inteleasa diferit de cum o intelegea de pilda Kirilov.Cazul lui Cioran prezinta dificultatea de a fi prizonierul absurdului in mod liber.Desi paradoxal, acceptand una din premise ca fiind libertatea iar cealalta ca fiind absurdul, Cioran ajunge intr-un punct in care intreg universul omului in aceasta situatie il aduce pe culmile disperarii. Diferit totusi de Sartre, dar pastrandu-i spiritul, Cioran ofera o lume in care ideea de suicid apare ca un refugiu pretios.Aceasta

nu inseamna ca in mod explicit Cioran ar fi un instigator la sinucidere.Sinuciderea, ca si moartea consider ca apar mai mult ca stare de spirit.In angoasa cotidiana, o stare in spiritul suicidului este singura care ofera un echilibru. 5.Concluzii. In urma celor prezentate mai sus mentionez ca ideile ce se desprind pot naste pareri impartite.De pilda la intrebarea trebuie blamat suicidul? vom intalni raspunsuri atat pozitive cat si negative.Aceasta se va intampla in functie de pozitia celui ce raspunde.Dupa cum am prezentat, exista mai multe tipuri de morala fiecare plecand de la premise diferite si ajungand la concluzii diferite. Raportul intre libertate si suicid este la randul sau conditionat de tipul de morala in care se incadreaza indivizii.Intr-o morala crestina traditionala libertatea este limitata iar suicidul condamnat.In alte tipuri de morala libertatea este dusa la extrema care uneori se confunda cu sinuciderea. O alta idee ce se desprinde este aceea ce sinuciderea reprezinta intr-adevar o problema morala, asa cum a aratat si Landsberg.Fie ea acceptata sau nu sinuciderea va sta intotdeauna sub incidenta eticii.Sentimentul moral fie el conventional sau natural nu va putea fi scos in afara problemei.Chiar daca va fi un sentiment in favoarea sau impotriva suicidului el va viza problema morala a acestuia.: daca se accepta sinuciderea in sensul existentialist atunci ea capata o valoare morala; daca se condamna suicidul se condamna pentru ca e imoral insa tot in urma unei judecati morale s-a luat decizia. In final concluzionez prin a spune ca sinuciderea in raportul sau cu libertatea reprezinta un act pur individual cu insemnatate numai pentru cel care o savarseste.Trecand dincolo de morala cel care se sinucide isi execita in cele din urma o

libertate.Problema moralitatii faptei sale ramane din pacate a fi judecata de ceilalti.

LUCRARI CONSULTATE: -G.Minois,Histoire du suicide-La societe occidentale face a la mort volontaire, Librairie Artheme Fayard, 1995, pt. versiunea in limba romana Istoria sinuciderii-Societatea occidentala in fata mortii voluntare, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002 - Paul-Ludwig Landsberg , Problema morala a sinuciderii, Ed. Humanitas, in colectia Marile carti mici ale gandirii universale, Bucuresti, 1992. - Emil Cioran,Precis de decomposition, Gallimard, 1949, pt. versiunea in limba romana Tratat de descompunere, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992 - E. Cioran, Pe culmile disperarii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1990. NOTA: (1) Cf. John Stuart Mill in Despre libertate, Ed. Humanitas, Ed. a 2-a, Bucuresti, 2001, p.17. (2) Emil Cioran,Precis de decomposition, Gallimard, 1949, pt. versiunea in limba romana Tratat de descompunere, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p.230. (3) Paul-Ludwig Landsberg , Problema morala a sinuciderii, Ed. Humanitas, in colectia Marile carti mici ale gandirii universale, Bucuresti, 1992, p.94. (4) Cf. F.M.Dostoievski, Demonii, Editura pentru literatura universala, Bucuresti, 1962.

(5) G.Minois,Histoire du suicide-La societe occidentale face a la mort volontaire, Librairie Artheme Fayard, 1995, pt. versiunea in limba romana Istoria sinuciderii-Societatea occidentala in fata mortii voluntare, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002 (6) E. Cioran, Pe culmile disperarii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1990, p.14. (7) Idem 6.

O intrebare frecventa este aceea daca ar trebui sa se faca slujba sinucigasilor? Atat Biserica Ortodoxa, cat si cea Romano-Catolica, spun ca nu deoarece sinuciderea este cel mai mare pacat fata de sine, caci prin ea omul isi inchide definitiv calea spre pocainta. Sinucigasul da dovada de necredinta sau o credinta bolnava. In Sfanta Scriptura gasim trei cazuri de sinucidere, tote privite cu aceeasi dezaprobare: sinuciderea lui Abimelec (Judecatori 9, 5457), sinuciderea lui Saul (1 Regi 31, 4-6) si sinuciderea lui Iuda (Matei 27, 5 si Fapte 1, 18). Cu toate acestea si sinucigasilor li se face pogoramantul prezentei unui preot. Insa preotul nu are voie sa faca decat o inmormantare restransa. Potrivit hotararii Bisericii Ortodoxe Romane nr. 506, din anul 1949, privind inmormantarea sinucigasilor, "slujba trebuie sa fie facuta numai de catre un singur preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul sa poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual redus. Sa nu se traga clopotele si sa nu se tina cuvantari." Serviciul religios consta intr-o rugaciune scurta care se spune pentru toti mortii. In cazul in care se dovedeste ca sinucigasul nu a fost in deplinatatea facultatilor mintale, acestuia i se poate oficia un serviciu religios ca oricarui muritor. Sinucigasilor nu li se face

slujba pentru ca se considera ca nu mai au credinta in Dumnezeu. "Daca ar fi avut credinta ar fi considerat ca pot trece peste toate. Cu toate acestea, asa cum exceptiile exista in fiecare regula (un diacon savarseste Proscomidia, niste copii savarsesc un Botez, un diavol se mantuieste) asa si aici, un preot a facut rugaciune pentru cei sinucisi, iar aceia se foloseau de rugaciunea lui. Aceasta intamplare o gasim relatata la Olivier Clement, in "Trupul mortii si al slavei" (Editura Christiana, Bucuresti, 1996, pag. 119). Mitropolitul Filaret al Moscovei cateriseste un preot, pentru viata lui pacatoasa. Incepand cu acea zi, mitropolitul incepe sa viseze foarte urat, in vis aparandu-i oameni din iad si oameni morti, sinucigasi. Cunoscand un caz asemanator din Vietile Sfintilor, mitropolitul il cheama pe preot, spre a-l cerceta mai bine. De la acel preot, el afla ca ii pomenea la fiecare Proscomidie pe cei sinucisi. Preotul insusi vrand sa se sinucida o data, din pricina neputintei de a se ridica din patima alcoolului. Cei care ii apareu in vis mitropolitului erau tocmai cei ce se foloseau de rugaciunile preotului. In acelasi duh cu preotul intalnit de Mitropolitul Filaret se ruga si un episcop de la Manastirea Sfantul Iov - Poceaev. De la acela a ramas si o scurta rugaciune: "Doamne, iarta-i pe cei care s-au sinucis intr-un moment de ratacire." Si daca momentul de ratacire indica o neclaritate, putem sa ne intrebam: oare exista om care sa se sinucida nefiind in ratacire? Cred ca odata ajuns la acel pas, diavolul este cel care hotaraste in mintea tulbure, si nu omul. Evreii sinucigasi sunt inmormantati "la gard". Cel care isi curma viata cu propiile maini este inmormantat intr-o anumita parte a cimitirului, numita "la gard", fara nici un fel de mentiune speciala, ca orice muritor care si-a curmat viata, potrivit afirmatiilor unui reprezentant al Cancelariei Rabinice. "O rugaciune minima se tine, dar oprobiul asta public se manifesta prin plasarea in cimitir. Ea reprezinta negarea celor care recurg la astfel de gesturi." La

musulmani se fac pentru toti aceleasi slujbe. Imamul Osman Aziz, seful Cultului Musulman din Bucuresti, declara ca "dupa religie daca o luam, nu ai voie sa ii faci nici un fel de slujba, dar judecatorul fiecarui suflet este Alah. Asa ca noi oficiem toate servicile religioase, dar in fata lui Dumnezeu el va fi raspunzator." Bibliografie Georgios Mantzaridis, Morala crestina, traducere de Preot Constantin Coman, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006 (Sinuciderea si Eutanasia, 492-521) John Breck, Darul sacru al vietii, traducere de PS Irineu Pop, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2007 (Eutanasia, 243-289) Olivier Clement, Trupul mortii si al slavei, traducere Sora Eugenia Vlad, Editura Christiana, Bucuresti, 1996 (Despre sinucidere, 114-121) Dominique Beaufis, John Breck, Olivier Clement, Bioetica si Taina Persoanei, traducere Nicoleta Petuhov, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006 (Eutanasia, 195-247) Profesor Universitar Pavel Chirila, Profesor Universitar Lucian Gavrila, Principii de bioetica, Editura Christiana, Bucuresti, 2008 (Eutanasia si Suicidul asistat, 201-215) Profesor Universitar Pavel Chirila, Conceptul de medicina crestina, Editura Christiana, Bucuresti, 2001 (Moartea, 233-311) Elio Sgrecci, Victor Tambone, Manual de Bioetica, traducere de Gilda Levescu, Arhiepiscopia Romano-Catolica din Bucuresti, 2001 Preot Profesor Aloisie Tautu, Compendiu de Teologie Morala, volumul 2 - Poruncile, Editura Societatea Anonima, Oradea, 1932 (Sa nu ucizi, 345-387)

Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciuca, Vasile Astarastoae, Calin Scripcaru, Bioetica, stiintele si drepturile omului, Editura Polirom, Bucuresti, 1998, (Atitudinea fata de muribunzi si Eutanasia, 187-200) Teodor Danalache

De pe forumul catolic Sinuciderea este mai grava decat omuciderea tocmai pentru faptul ca nu lasa timp de cainta. Iar scurtarea slujbei de inmormantare pentru sinucigasi trebuie sa faca parte tocmai din strategia de descurajare a altor tacniti care ar fi tentati sa repete gestul.Deja a fost o tentativa de sinucidere la Iasi dupa modelul M. Manole. Cine stie cate vor mai urma.Biserica trebuie sa condamne cu cea mai mare vehementa asemenea gesturi,limitandu-se la rugaciunea pentru aceste biete suflete,dar mai ales pentru familiile ramase in urma. Mai exista si cazul bolnavilor psihici severi,unde in general se face slujba obisnuita. In BC nu am vazut o inmormantare de sinucigas,dar dupa cate stiu eu se face o slujba scurtata. Pana nu demult(acum 2 secole) BC nu permitea ultima slujba in biserica a sinucigasilor. Din cate am inteles de la profesorul de morala cu care am discutat despre subiectul sinucidere si pacatele

impotriva vietii in general, Sfantul Ioan Vianney a linistit o vaduva ingrozita ca sotul ei va ajunge in iad pt ca s-a sinucis spunandu-i ca in timpul caderii a regretat actul sinuciderii si fiind sincer a fost iertat. BC invata, si pe buna dreptate, ca numai Dumnezeu este judecator si hotaraste soarta tuturor oamenilor, inclusiv a sinucigasilor. Nimeni nu are de unde sa stie ce se petrece in ultimele secunde ale vietii unui sinucigas daca regreta sau nu sau daca este primit in cer sau nu. Noi nu trebuie sa judecam ci sa ne iubim aproapele. Motivatia pt care se refuza de unele biserici ultima slujba in biserica este pt ca sinucigasul a decis sa-si ia propria viata daruita de Dumnezeu. Viata in sine desi este un dar nu ne apartine noua ci lui Dumnezeu. Prin sinucidere omul comite pacatul de moarte de a se pune pe el insusi dumnezeu si de a decide cand se termina viata sa. El respinge mantuirea. Ucigasii fata de sinucigasi sunt tratati diferiti probabil(nu sunt sigur) pt ca pacatul uciderii aproapelui poate fi iertat, fata de cel care se sinucide si respinge mantuirea(incadrandu-se aici la hula impotriva Duhului Sfant)pacat care nu este iertat nici in veacul acesta nici in cel viitor. Daca tot ati adus in discutie acest subiect, mie mi se pare f. dur punctul de vedere ortodox. Ei spun ca nici slujba de inmormantare nu ar trebui permisa si mai ales "Biserica Ortodox are responsabilitatea s nu se roage pentru cei care i iau viaa." http://www.gandul.info/news/pacatul-sin ... si-6587157 Sau: "Sinuciderea este cel mai mare pcat fat de sine, cci prin ea omul i nchide definitiv calea spre pocin. Sinucigaul d dovad de necredin sau o credin bolnav (Judectori 9, 54 - 57 sinuciderea lui Abimelec; 1 Regi 31, 4- 6 sinuciderea lui Saul; Matei 27, 5 i Fapte 1, 18 sinuciderea lui Iuda); pctuiete contra trupului su care este biserica Duhului Sfnt (1 Corinteni

6,19; Romani 14, 8-12), i deci nu mai are iertare nici n lumea aceasta, i nici n cea viitoare. De aceea, sinucigaului nu i se mai poate face nici un fel de slujb i nici nu se ngroap n cimitir cu cei credincioi." - http://www.parohiamacin4.org/sinuciderea.htm Am inteles partea cu iertarea, faptul ca e un pacat ce nu poate fi iertat in niciun fel, niciodata, dar n-am inteles cum e cu rugaciunea. Nu este bine sa te rogi pt. aceste suflete, nu este voie sau e pur si simplu inutil din moment ce oricum nu se mai pot mantui? Tot asa este si in Biserica Catolica? Mi-e teama ca n-am inteles ici sinuciderea este vazuta ca pacatul cel mai grav impotriva Duhului Sfant si singurul care nu poate fi iertat deoarece refuza mantuirea(vorbim de cazurile in care sinuciderea este facuta in mod constient nu si de cazurile psihiatrice! persoana trebuie sa aiba discernamant in ceea ce face). Aici coincide cu invatatura catolica care spune la fel(diferenta fiind ca se face slujba, judecata fiind a lui Dumnezeu). Adde scrie: De aceea, sinucigaului nu i se mai poate face nici un fel de slujb i nici nu se ngroap n cimitir cu cei credincioi."

Cel care respinge mantuirea se sustrage singur din cadrul Bisericii prin urmare Biserica nu ii poate pomeni pt ca nu mai face parte din ea. Nu se ingroapa in cimitir pentru ca este considerata un fel de profanare a cimitirului crestin. (din cate stiu cam astea sunt argumentele BO). In BC excomunicatii au parte de acelasi tratament: adik fara slujba in Biserica si fara inmormantare in cimitir cu cei credinciosi. Pomenirea in rugaciuni cred ca se poate in BC pt excomunicati pt ca ii apartin tot ei fiind botezati, lucru care nu poate fi schimbat.(asta ca o paranteza) Adde scrie:

Am inteles partea cu iertarea, faptul ca e un pacat ce nu poate fi iertat in niciun fel, niciodata, dar n-am inteles cum e cu rugaciunea. Nu este bine sa te rogi pt. aceste suflete, nu este voie sau e pur si simplu inutil din moment ce oricum nu se mai pot mantui? Tot asa este si in Biserica Catolica? Mi-e teama ca n-am inteles

Se refera la rugaciunea publica ca parte din cultul divin oficial facut de Biserica. Ei nu pot fi pomeniti la liturghie la raposati, nu pot fi pomeniti la parastase etc. pe acelasi motiv ca nu mai fac parte din Biserica(biserica incluzand si sufletele celor de pe lumea cealalta). Rugaciunea personala poate fi facuta, nu vad nici un impediment in a nu putea sa te rogi sau sa faci pomana(acte de caritate) pt o persoana care si-a luat viata, cu atat mai mult cu cat are mai mare nevoie. Dumnezeu este singurul care hotaraste unde se duce in final o persoana, iar noi tot ce putem face pt sufletele raposatilor este sa le ajutam si sa mijlocim pt ei cu rugaciune si fapte de caritate. In Biserica Catolica stiu ca se fac pomenirile, se inmormanteaza in cimitir si nu se restrictioneaza nici rugaciunea si nici pomana. Nu sunt insa foarte documentat,e mai bine sa va raspunda un preot catolic la aceasta chestiune. Chestia cu nu este bine sa te rogi pt un astfel de suflet mi se pare aiureala. Fiecare ne putem ruga lui Dumnezeu pt cine vrem sau pt orice intentie dorim atata timp cat este placuta in fata lui Dumnezeu. Cand rugaciunea si intentia sunt sincere in inima Dumnezeu nu le refuza. Dumnezeu hotaraste in final si orice rugaciune curata cu siguranta nu este in van.

Refuzul categoric al Bisericii de a oficia slujba de nmormntare pentru sinuciga este privit uneori de ctre oamenii obinuii cu nempcare, chiar cu repro fa de inflexibilitatea canonului cretin. De ce un criminal de rzboi,de pild, care a ucis deliberat i fr remucri, are parte de slujb, iar sinucigaului, care posibil n timpul vieii s fi fost o figur frumoas prin umanitatea lui, i se refuz aceast celebrare ? Controversa a fost auzit n mas-media nu demult, cnd Biserica a refuzat public celebrarea funeraliilor religioase n cazul unor vedete precum Mdlina Manole i Mlina Olinescu, persoane poate imature sau egoiste, fiindc prin gestul lor au provocat n mod asumat nefericirea ulterioar a familiei, dar cu siguran nu i cele mai pctoase femei n timpul vieii. ntrebarea este auzit ns oriunde i oricnd n societate, sinuciderea rmnnd n sociologie cea de a patra cauz de mortalitate general i a doua cauz de mortalitate la adolesceni( dup accidentele de circulaie). Este, din pcate, actul fatal cel mai greu de prevenit n cabinetul psihologului, psihiatrului sau n faa duhovnicului. Ce zice canonul Din punct de vedere teologic, interpretarea actului suicidal ca pcat mpotriva Duhului Sfnt a fost lmurit n Sinoadele Bisericii de sute de ani. Canonul bisericesc are la baz interpretarea lrgit a poruncii de a nu ucide: aa cum nu trebuie s ucidem pe altul, nu trebuie nici s ne punem nou nine un sfrit voluntar al existenei. Omul nefiind propriul su creator,ci nscndu-se sub influena benefic a Creatorului,nu are niciun drept asupra naterii sale sau sfritului. "Este tipul de gndire care explic rezistena Bisericii,

generic vorbind, i fa de eutanasie sau pedeapsa cu moartea", explic teologul Radu Preda. Purtatorul de cuvnt al Patriarhiei, printele Constantin Stoica, adaug c n lumea de azi, educat fr semnificaia profund a vieii, "canoanele Bisericii vin cu un rol pedagogic, s nu ncurajeze sub nicio form sinuciderea i s arte semenilor c nu e bine s faci asta. Criminalul, spre deosebire de sinuciga, are teoretic, dup gestul abominabil, o perioad n care se poate ci, n care s-i par ru de gestul fcut i s se ndrepte, pe cnd sinucigaul nu". Pentru Biserica Ortodox, singura excepie de la regul o reprezint oamenii cu probleme psihiatrice, cei care nu sunt n deplintatea facultilor psihice atunci cnd decid s-i ia viaa. Cardinalul Ravasi, mai indulgent O interpretare mai indulgent am regsit-o n cartea "ntrebri privitoare la credin", a cardinalului catolic Gianfranco Ravasi, aprut la Humanitas. ntre altele, cadinalul mrturisete c a fost el nsui martorul unui sfrit tragic al unui fost coleg, devenit sarcedot i paroh. Cu puin timp naintea hotrrii de a se spnzura, vorbise cu el la telefon i nu i-ar fi putut nchipui niciodat "furtuna care cretea n el i care l-a condus la acel sfrit". Ravasi nuaneaz ntr-o not personal problema sinuciderii: "innd seama de adncul mister, de chinul, de complexele i delicatele dinamici psihologice i mentale care stau la baza acestui gest i de enorma suferin a familiei i respectnd ferm totui principiul transcendeei vieii, Biserica Catolic, pe baz nu numai pastoral, ci i juridic (n canonul 1184 din Codul de drept canonic, chiar dac indirect), propune comunitilor s celebreze

funeraliile religioase ale sinucigailor. Desigur, cei care cu un dispre ostentativ fa de via, s ne gndim, pentru a simplifica, la ruleta ruseasc sau dintr-o opiune ideologic, n deplin autonomie i ca o sfidare i-au pus capt zilelor, acetia nu vor putea avea funeralii religioase". Rugat s interpreteze citatul lui Ravasi, teologul Radu Preda crede c opinia acestuia este dictat mai mult de o grij pastoral: "Ea trebuie citit n contextul n care, totui, dispoziiile canonice rmn n vigoare, dar interpretarea lor trebuie fcut de la caz la caz". Omul e mai mult "trestie" i mai puin "gnditoare", e o structur sensibil, consider istoricul Ovidiu Pecican, iar asta ar fi i una dintre cauzele pentru care, ntr-un moment depresiv, renun la viaa lui att de uor. n opinia lui, "cretinismul nostru, att de frumos n filizofia lui prin iubirea fa de semen, ar trebui s fie mai indulgent i s acorde asisten spre moarte i acelor suflete amrte, Biserica are datoria s se apropie cel mai mult tocmai de acei oameni".