Arheologia, stiint istoric

(archaios=vechi Lect. Dragomir Popovici

logos=studiu)

I. Introducere
=ramura specializat a stiintelor istorice avand ca obiect colectarea, ordonarea si interpretarea vestigiilor materiale. =principalul izvor pentru cunoasterea istoriei (preistoriei)-pentru in care izvoarele (informatiilor) scrise lipsesc sau sunt rare. Metode- a.practice (de descoperire in teren) a.1. practice (descoperire in teren) a.1.1. -cercetare propriu-zisa a.1.2. -sondaje a.1.3. - aerofotografice a.1.4. -metode fizico-chimice -rezistibilitate electrica -magnetice a.1.5. -cercetari submarine a.2. sapaturi arheologice-sistematice a.2.1.- sondaje limitate a.2.2. -sapaturi ample a.2.2.1.-salvare a.2.2.2-programate a.2.3. -sapaturi complexe: -arheozoologie -arheobotanica -palinologie -malacologie -paleomediu -sedimentologie -geomorfologie -fizica -chimie -matematica b.metode teoretice stratigrafia -cea mai importanta tipologia cronologia -absoluta -relativa

II. Istoric
A aparut in secolele XV, XVI din curiozitatea umanistilor fata de antichitatile greco-romane si dezvoltata in secolele XVII, XVIII ca urmare a descoperirilor spectaculoase de la Pompei si Herculane, a contactelor cu populatie cu tehnica redusa intalnite in noile continente si a activitatilor diverselor societati anticari => arheologia si-a elaborat treptat ( prin contributii succesive) principiile teoretice care stau la baza cercetarii, metodele de investigatie si obiectivele fundamentale ale demersului stiintific. =>sfera de cuprindere a cercetarii arheologiei s-a extins treptat de le studierea de monumente de arta greco-romana si orientala "aflata deasupra pamantului sau in pamant", la totalitatea
1

comportamentelor umane din societatile timpurii la descoperirea, analizarea si interpretarea la descoperirea tuturor resturilor materiale lasate in sol in vederea reconstituirii integrale a istoriei umanitatii. Caracterul particular al arheologiei rezulta din tipul de documente cu care opereaza si din specificitatea metodei de investigatie . Arheologiei ii este specifica metode de cercetare a vestigiilor materiale. Arheologia nu-si restrange cercetarea la acea perioada pentru care nu exista izvoare scrise si traditie, adica la etape si ariile geografice in care nu s-a inventat sau nu s-a folosit un sistem de scriere. in cazul perioadelor: -antice -medievala -moderna in relatia cu antropologia-suplineste documente; paleotehnologia

III. Diviziuni ale arheologiei

-temporala - pe periode mari istorice: paleolitic, neolitic -spatiala - arheologia greco-romana, orientala Amandoua pot avea diviziuni. Arheologia tine sa ajunga la reconstituirea unor societati umane in evolutia lor in mediu ambiant => o viziune legata de : antopologie si istorie. Se tinde sa se aiba in vedere: mediul, relatiile si evolutia. ex: relatia om - mediu in insulele grecesti; transportul, comertul, tehnologia, asezarile si locuintele, demografia,practici funerare - rit si ritual funerar. Rit funerar = mod in care se dispune corpul Ritual funerar = totalitatea actiunilor si a obiceiurilor care insotesc practicarea riutului funerar (pregatirea mortului, forma si constitutia lui, dispunerea obiectelor de inventar, oficierea serviciilor religioase, spatiu funerar, depunerea ofrandelor, etc. - importanta elementelor geo-climatice , sol, temperatura, apa. ex: degradarea caramizii ,a pietrei, sau elementele organice si vegetale.Morminte in care s-a descoperit inventarul funerar: turbariile din Danemarca (Toll ung Bog); mormintele de la Pazirik.

IV. Tipuri de cercetari arheologice = distructiva

=>importanta documentatiei completa, corecta( planuri profile fotogreafii desene) ex: Schliemann -tezaural existent la Troia II g. C. Renfrew a republicat dupa jurnalul de sapatura a lui Mackenzie a unei importante descoperiri din Ciclade. Republicarea de catre Neuguin a cimtirului medieval timpuriu de la Furfooz (Belgia). Cercetarea arheologica este limitata de timp si bani. Valoarea descoperiri nu reprezinta in faptul intrinsec in primul rand si in posibilitatea de interpretare si de punere in lumina a noi date. (ex: descoperirea coifului de la Poiana Cotofenesti si tezaurul de la Persinari. Importanta lor este mult redusa de conditiile de descoperire, in context importanta lor creste. => arheologul nu se multumeste sa adune piese rare si incearca prin intermediul metodelor ce ii stau la dispozitie sa rezolve problemele etnice. Al.Odobescu in primul curs de arheologie tinut intr-o universitate romaneasca :"cercetarea nu este o cautare febrila a unui obiect ci o incercare de a face o depunere sa exprime tot ceea ce contine" si ca "arheologia nu poate fii un cimitir al obiectelor cele mai diverse ci o incercare de reconstituire integrala a trecutului uman". Cercetarea arheologica aparent este limitata de observatii gresita si in interpretarea sa este obligata sa tina seama de relatiile intre ele. Dar aportul la noi metode de cercetare: etnologia, antropologia fizica, lingvistica, mitologie comparata, arheozoologia, palinologia, etc.=>concluzii. ex : L Binford plecand de la analiza comparata a rezultatelor arheologice cu cele etnologice, a elaborat un model de ocupatie a solului, opus de cel elaborat de A Leroi-Gourhan. Pe baza acelorasi metode s-a putut intelege evolutia credintelor religioase, chiar daca diversitatea punctelor de vedere
2

exprimate( de pilda in religia din paleolitic) demonstreaza inca o data cat de delicate si de greu interpretabile raman urmele materiale legate de acest compartiment al existentei umane si cat de hazardate sunt solutiile transate. Dificile si complexe raman problemele legate de raportul dintre cultura rasa si limba. In general trebuie sa se apele la lingvistica. Pentru preistorie dificultatile sunt enorme si nu de putine ori s,a ajuns la concluziieronate si tendentioase (ex:teoriile lui G. Kosina privind localizarea patriei stravechi a proto-indoeuropenilor si asuprapunerii dintre rasa arianu si cultura arina). Raportul dintre rasa/cultura/limba a fost definitiv rezolvata in sensul ca nu exista nici o legatura intre rasa limba si rasa si cultura.(ex: rasa neagra nu are corespondente intr-o cultura neagra) Studiile de antropologie fizica, culturala si spirituala au demonstrat inconsistenta teoriilor privind incapacitatea culturala si caracterul primitiv al limbii unor popoare apartinand altor raes decat cea europoida. Mult mai dificil de rezolvat este raportul cultura/ethnos/limba. Si in acest caz au fost facute diferite incercari care nu au eliminat motivele de indoiala care se refera nu numai in cazul unor situatii concreteci si in cazul unor principii de baza de cercetari specifice. Este evident de altfel, ca nu se pot stabili raporturi mecanice intre o anumita cultura materiala si o limba sau anumite dialecte. Doua sunt elementele importante care stau la baza acestei concluzii: nu este obligatoriu ca toti oamenii care vorbesc aceeasi limba sa participe la creare aceiasi culturi (ex: vorbitorii de limba engleza, spaniola, chineza) nu este obligatoriu ca purtatorii unei culturi sa vorbeasca aceasi limba (ex: situatia din Imperiul Roman). In arealul difuziunii culturii campiilor de urne sau de cult sau a culturii La Tene Europa centrala si de vest s-a vorbit o limba unica, mai multe dialecte sau mai multe limbi diferite. Unele informatii scrise- informatiile lui Caesar despe Belgi, Aquitani sau populatiile dintre Main-ul inferior, Vogelsberg si Taunus obliga la prudenta. Concluzia este ca rezolvarea problemelor de acest gen nu se poate face urmarind o metoda unica si nici faptul ca o situatie arheologica trebuie sa fie neaparat elocventa, lamuritoare. Cert este ca deocamdata in cazul perioadelor pentru care lipsesc informatiile scrise suprapunerea dintre cultura materiala si grupul etno-lingvistic nu poate fi considerata intotdeauna concludenta. ex: incercarea de localizare a patriilor primitive ale unor mari familii de limbi. Alteori , cercetarile arheologice au dus la confirmarea onor stiri literare care pareau lipsite de acoperire. Este voba despre numeroasele mentiuni despre geti din opera lui Ovidiu si care nu-si gaseau confirmarea in inscriptii. Cercetarea arheologica a documentat prezenta getilor Dobrogea prin cercetari facute in necropola tumulara de la Histria, cele doua necropole de la Enisala, cea de la Murigol, din asezarile de la Tariverde, Dinogetia. La fel in ciuda insuficientei materialului epigrafic, cercetarea arheologica a adus la lumina numeroase dovezi privind formele continuitatii substratului dacic in structurile politicoadministrative ale celor doua provincii Dacia si Moesia Inferior. Cercetarea arheologica adus contributii fundamentale la demonstrarea continuitatii romane si daco-romana pe teritoriul de formare a poporului roman -carpato-dunarean.

V. Stiinte auxiliare ale arheologiei

Domeniu de cercetare al arheologiei , fiind foarte vast, a impus de-a lungul timpului recurgerea la o serie de discipline auxiliare. Intre acestea se impune o observatie si anume ca unele pot avea o utilitate generala altele particulara. Din prima categorie putem aminti pe cele care ajuta in mai mare masura la reconstituirea mediului fizic sau ale unor ramuri importante ale activitatii umane. ex: paleografia, geologia(ge=gr=pamanant), paleoclimatologia, paleobotanica, paleontologia (ontos=fiinta), arheozoologia, paleoecologia,antracologia, palinologia, geomorfologia. Alaturi de acestea nu exista si cele care se ocupa de evolutia speciei umane sau astarii de sanatate a acesteia: antropologia, palepatologia. Tot la acest capitol pot fi amintite : fizica, chimia, matematica, cibernetica, efecte adesea foarte interesante in domeniile detectarii, a datarii, a stabilirii surselor de materii prime si a circulatiei lor ( ex: obsidiana, chihlimbar, marmora, alte
3

materiale etc.) sau a compozitiei unor materii prime si atehnologiilor folosite (ex:pentru materii prime - metale, - origine, productie, raspandire. => din aceste studii auxiliare rezulta statistici computerizate, constituirea unor banci de date. In acelasi domeniu al stiintelor cu aplicabilitate generala mai pot fi amintite:(demograifia, etnologia, sociologia). In cadrul stiintelor complementare particulare pot fi amintite: (istoria artelor, istoria ahitecturii, istoria religiilor si a mitologiei, epigrafia, palegrfia, numismatica, heraldica, sigilografia ). Un aport foarte important il are mai ales in ultimiledecenii paleobotanica care contribuie in primul rand la mai buna cunoastere a modului si metodelor ocupatie a solului si de cultivare si in unele situatii chiar la stabilirea dietei pentru marile complexe culturale. Palinologia: a permis reconstituirea timpului de vegetatie si evolutia aceste acesteia implicit a timpului de economie vegetala practicat - defrisare, cultivare, climat - umed sau uscat, sau alternatia acestora. O importanta deosebita a capatat-o fizica nucleara:unele metode de analiza a unor piese de metal - fluorescenta de raze X si activarea cu neutroni. Sumara trecere in revista a acestor metode de cercetare impune o concluzie: cercetarea arheologica actualmente are un character interdisciplinar si nu se poate efectua in conditii optime decat in echipa complexa. De asemenea, ea presupune o dotare corespunzatoare ce insumeaza laboratoare si specialisti pentru fiecare dintre diferitala discipline auxiliare.

VI. Istoria arheologiei

Problemele originii omului intr-o forma sau alta au preocupat intodeauna diversele comunitati umane. Cercetarila de natura etnografica au demonstrat ca orice comunitate are anumite pareri, idei, teorii privitoare la originea tinutului sau. Atat la popoarele din Orient cat si la cele din Europa, aceste conceptii au luat forma unor legende sau mituri care includeau si conceptii referitoare la aparitia omului si sortie sale in primele epoci ale existentei umane. Din acest punct de vedere trebuie amintit faptul ca traiul omului in rai are o origine foarte veche, in lumea sumeriana. Conform conceptiilor grecilor antici, oamenii au trait la inceput intr-o epoca de aur (Hesiod - Munci si Zile). Democrit, filosoful grec ce a trait in sec. V i.e.n. credea ca oamenii s-au desprins din lumea animalelor. Conform lui, necesitatea de a-si procura hrana, adapostirea in fata intemperiilor i-au silit pe oameni sa progreseze. Se pare ca Dicaiarh, care a trait in sec. IV i.e.n, a fost primul carea sustinut ca omenirea a cunoscut dealungul evolutiei sale trei etape. In prima, oamenii se hraneau cu ceea ce gaseau in natura, fiind culegator, nu ucideau si nici nu purtau razboaie. Devenind vanatori si pastori, aparand proprietatea asupra animalelor au aparut invidia si luptele. In ultima etapa, cea de a treia, oamenii au inceput sa lucreze pamantul. O conceptie cuprinzatoare a avut in acest sens Lucretius, expusa in lucrarea sa De rerum natura .( contemporan cu Cicero). Conform parerilor lui, lumea a aparut drept rezultat al faptului ca natura se afla in vesnica schimbare. La inceput, oamenii traiau mai mult ca animalele dar apoi au invatat sa-si supuna fortele naturii, sa faca focul, sa-si confectioneze haine de blana. Dupa aceea apare familia si societatea. In functie de materialul din care se fabricau uneltele el prsupune existenta unei epoci de piatra una de arama sau de bronz si una de fier. Aceasta teorie , a fost tiparita, va fi fundamentala stiintific abia in secolul XIX. O viziune interesanta are si Vitruvius, architect din timpul lui Augustus si Tiberius, care in tratatul sau de De architectura scrie urmatoarele: In starea lor primitiva oameniise nasteau ca fiarele, in paduri si pesteri si cranguri si isi traiau viata nutrindu-se cu roade salbatice. O data, intr-un loc oarecare, copacii inghesuiti si batuti de vant si de furtuna, frecandu-si ramurile, au iscat foc. Inspaimantati de furia flacarilor, cei din jurul locului acela au fugit. Pe urma facandu-se liniste si venind mai aproape, ei isi dadura seama cat de placuta era pentru corp caldura focului si, adaugand lemne si intretinandu-l, au atras prin aceasta si alti oameni, carora , facandu-le semene, le aratau ce foloase trageau de pe urma lui. In asemenea intalnari oamenii imitau felurite strigate care repetate zilnic, au ajuns sa formeze cele dintai cuvinte numind in felul acesta lucrurile cele mai uzuale, oamenii incepura intampltor sa vorbeasca si astfel au creat graiul intre ei. Deci, din descoperirea focului se nascu dintru inceput la oameni gruparea,
4

adunarea si convetuirea. Adunandu-se mai multi la o lalta si avand de la natura, asupra celorlalte animale, privilegiul de a nu umbla aplecati,ci drepti ,de a vedea maretia lumii si a stelelor si de a manui cu usurinta cu mainile si articulatiile lor, orice lucru, unii dintre ei incepura sa facu acoperisuri de frunzis, altii sa sape pesteri sub munti, iar cativa imitand cuiburile randunelelor si modul de constructie al acestira , facura din lut si nuiele locuri unde sa se adaposteasca. Se poate observa ca in anumite forme de exprimare practice au fost sesizate inca din antichitate principale modalitati de manifestare ale vietii sociale si economice, cat si folosirea succesiva a diferitelor materii prime. In evul mediu, conceptia clericala, scolastica s-a impus cu pregnanta. In lucrarea sa Summa Theologie, Toma de Aquino (1226-1274) a incerca sa imbine dogma religioasa in elemente scolii rationaliste. Astfel, mitul biblic despre crearea omului si existenta lui initiala in rai au fost considerate ca o realitate istorica si alfel si cronologia biblica. Sintetizand, putem admite astazi ca o trasatura specifica spiritului uman, aceea de a interprinde o analiza interspectiva asupra sa, completata de observarea lumii exterioare a condus in conditiile specifice epocilor respective (s-a ajuns) la conturarea unor conceptii mitice (care include mituri asupra originilor sau mituri etiologice) care stau in egala masura la baza inceputurilor istoriei si arheologiei. Esta etapa in care originea omului si a civilizatiei nu-si gasesc intelesul in afara credintelor religioase si a unor puteri spirituale. Astfel de mituri se intalnesc nu numai intoate culturile primitive, dare le constituie si fundul principal al gandirii antice. Mitul creatiei lumii de catre Marduck, capitolul referitor la geneza din Vechiul Testament sau mitul Varstei de Aur la Homer sau Hesiod, mitul prometeic sunt doar cateva exemple reprezentative. Aceasta conceptie mitica a precumpanit in intrega antichitate in ciuda unor opinii rationaliste de genul celor exprimate de Anaximandru, Aristotel, Lucretiu sau Vitruviu ea transmitandu-se in Evul Mediu. Vechimea si lunga persistenta a traditiei relative la Keraune pledeaza pentru o continuitate intre cele doua epoci. Dintr-un anumit punct de vedere important de retinut este faptul ca antichitatea grecoromana a conservat pentru eternitate o serie de informatii care pot fi considerate de natura arheologica. Unele dintre ele pot fi considerate ca facand parte din patrimonial culturii universale: detalii despre orase, monumente de arhitectura si de arta, tehnici mestesugaresti sau artistice. ex: descrierea piramidelor-Herodot; Vitruviu-arhitectura greco-romana; Pliniu cel Batran-informatii despre tehnologi antice(sticla, mozaic, niello), Pausanias-descrierea unor monumente grecesti. Scriitorii antici sunt cei care introduc distinctia terminologica : antiquitatis (Verro, Dionis din Halicarnas) arheologia (Tucidide) cu distinctia ca in antichitatea greaca intelesul acestor termeni era diferit de cel de astazi = istorie de inceput. Deosebit de important este faptul ca pentru prima data in argumentatia istorica este introdusa tehnica demonstrrii unui fapt istoricprin faptul arheologic (Tucidide Razboiul) De fapt, constituirea arheologiei ca stiinta de sine statatoare este strans legata de Renasterea italiana si de perioada marilor descoperiri geografice. Datorita acestora la sfarsitul evului mediu se largeste treptat orizontul geographic al europenilor si li se completeaza totodata cunostintele etnografice despre indepartatele populatii si triburi. Acum apare termenul de salbaticfolosit pentru populatiile primitivea oamenilor. In urma atacurilor impotriva scolii scolastice, a fost atacata si dogma despre originea divina a omului. Filosoful englez T. Hobbes (1588-1679) sustine parerea ca asa asa numitii salbatici reprezinta populatii inpoiate , al caror trai se poate compara cu trecutul cel mai indepartat al popoarelor din Europa. In felul acesta el este primul care aplicand metoda comparatista a valorificat materialul etnografic pentru istoria comunei primitive. Pentru iluministi, care considerau ca societatea cea mai perfecta trebuie sa fie condusa dupa principiile ratiunii, starea primitive a omului reprezinta totodata si etapa cea mai lipsita de ratiune in progresul omenirii era rezultatul folosirii treptate tot mai intense a ei. O influenta covarsitoare a avut-o J. J. Rouseau(1712-1788). El constata, in lucrarea sa Discours sur lorigine et les fondamentes de linegalite parmis les homes (1755) ca deosebirile sociale ale epocii lui sunt rezultatul uni process indelungat de diferentiere deoarece omul in starea lui naturala a trait la inceput ca un culegator in libertate, egalitate si pace. Pe urma oamenii au inceput sa-si construiasca locuintele, au inventat arcul si sageata si au devenit vanatori si luptatori. Transormarile si mai meri rezulta din practicarea agriculturii si din prelucrarea metalelor in urma carora apar proprietatea si diferentierile politice care culmineaza prin crearea statului. Rouseau prin urmare are o viziune destul de clara si exacta despre dezvoltarea societatii.primitive, considerand-o determinate de transformarile conditiilor economice si a formelor organizatorii sociale. Filosoful gernan I. Kant
5

(1724-1804) sustine in lucrarea Mutmasslicher Anfang der Mengschengeschichte, intocmai ca iluministii, trei etape in dezvoltarea societatii primitive. La inceput omul traieste ca un culegator si vanator, iar din culesul fructelor si radacinelor se dezvolta apoi lucrarea pamantului iar din vanatoare, cresterea vitelor. Separarea agriculturii de crescatorii de vite si contradictiile dintre acestia determina aparitia oraselor, dezvoltarea schimbului si a meseriilor iar in ultima analiza formarea statului. El considera ca aceasta mare difuziune a muncii are o inraurire decisiva asupra dezvoltarii culturale a omenirii. Englezul A. Ferguson (1723-1816) in studiul Essay on the history of civil society (1767) a impartit cel dintai istoria omenirii in epoca salbaticiei, barbariei si civilizatiei iar criteriul pentru caracterizarea acestor etape il constituiau relatiile de proprietate si caracterul bogatiei existente in ele. In salbaticie populatiile acorda proprietatii o atentie redusa sau nu o cunosc. Oamenii isi castiga existenta prin vanatoare, pescuit si practica cele mai primitive forme de lucrare a pamantului existand o absoluta egalitate sociala. Dupa Ferguson irochezii traiesc pe aceasta treapta de dezvoltare. In barbarie se manifesta primele elemente de proprietate-asupra vitelor-si de aceasta epocii barbariei ii apartin exclusive crescatorii de vite. In aceasta etapa se manifesta in urma proprietatii si bogatiei primele deosebiri sociale care ingradesc valoarea. In sfarsit in civilizatie, prin introducerea dreptului de mostenire asupra pamantului si prin ereditatea functiilor politice se definitiveaza inegalitatea sociala. Cauzele destramarii comunei primitive ar rezida deci in aparitia si intarirea proprietatii si a bogatiei. Influenta acestor concluzii ca si a periodizarii sale se va resimti pana la L. H. Morgan si implicit in ideologia lui Engels. Secolul al XVIII-lea si inceputul secolului XIX reprezinta o etapa crucial a arheologiei. Cateva aspecte importante merita sa fie semnalate ca fiind caracteristice acestui secol. In primul rand inaugurarea unor mari actiuni de exploatare a unor situri arheologice, care au avut o importanta deosebita pentru cunoasterea antichitatii romane si pentru dezvoltarea arheologiei clasice si a istoriei artei clasice chiar daca cercetarile inaugurate in primele decade ale secolului, (1711), nu erau efectuate in conformitate cu cele mai riguroase metode. Este vorba de dezvelirea oraselor Pompei si Herculane. Organizarea unor expeditii stiintifice de mare anvergura cum a fost cea condusa de Denon in Egipt, care au realizat, la o scara pana atunci nemaiintalnita un repertoriu, o descriere si o prezentare grafica a antichitatilor egiptene, a inaugurat seria studiilor de arheologie orientala. Daca se adauga faptul ca expeditia lui Napoleon in Egipt se leaga de descoperirea stelei de la Rosette se realizeaza faptul ca secolul XVII poate fi considerat epoca de nastere a arheologiei orientale. In al treilea rand este vorba de constituirea faimoasei societati a anticarilor din Londra care editeaza fara intrerupere inca din 1770 cea mai veche publicatie de arheologie- Archaeology. In limitele aceleasi perioade sunt elaborate o serie de contributii teoretice privind antichitatea greco-romana in temeiul datelor stiintifice cunoscute pana atunci. Sunt idei care ridica arheologia la nivelul unei simple operatii de colectionare sau exploatare mai mult sau mai putin metodica a unor mari statiuni, la acela al unei stiinte istorice fundamentale. Chiar daca cercetarile ulterioare au obligat pe arheologi sa se indeparteze de o parte insemnata a opiniilor lui Winckelmann, acesta ramane drept unul dintre cei mai importanti arheologi ai epocii. Lucrarile sale teoretice continua sa fie considerate drept o parte din literatura arheologica clasica, iar el continua sa fie considerat drept parintele arheologiei greco-romane. Tot in secolul XIX arheologia trece la sistematizarea acelor urme care ilustreaza evolutia uneltelor in timpul procesului de formare a omului si a culturii sale materiale. Franc J. Boucher de la Perthes (1788-1868) a fost primul care a strans din prundisurile vaii Somme acele pietre grosolan cioplite despre care a sustinut ca ar fi rezultatul muncii omenesti si nu produsele naturii. J. Lubbock a distins apoi in 1865 cele doua etape: paleoliticul si neoliticul iar G. de Mortillet a stabilit prin criterii tipologice o schema cronologica a unelelor paleolitice. Dupa ce C. Th. Thomsen a reusit sa dovedeasca in scris succesiunea celor trei epoci: a pietrei, a bronzului si a fierului, indeosebi O. Montelius a contribuit la perfectionarea clasificarii lor cronologice. In paralel, antropologia a inregistrat in a doua jumatate a secolului progrese spectaculoase prin descoperirea primelor urme ale omului fosil, mai intai ale omului de tip Neanderthal si apoi al pithecantropului prin lucrarile lui Charles Darwin (1809-1882) despre evolutia speciilor descendenta omului din regnul animal si-a gasit fundamentarea teoretica. Din scoala evolutionista bazata pe teoria lui Charles Darwin face parte si elvetianul J. J. Bachofen (1815-1887) care in lucrarea sa Das Mutterecht, a sustinut pentru prima data existenta
6

unui interval de timp indelungat in care familia era condusa de femeie si numai intro faza tarzie, barbatul ii ia locul. O analiza extensiva a fenomenelor comunei primitive avand drept suport factologic asupra tribului Seneca ale indienilor irochezi a dat L. H. Morgan (1818-1881) in lucrarea Ancient society .Urmand distinctiile facute de Ferguson, el distinge: epoca salbaticiei si barbariei si subimparte fiecare dintre acestea in trei trepte. Lui ii revine meritul de a fi formulat un secol XIX cu toate deficientele inevitabile cea mai completa schema de periodizare a istoriei comunei primitive fundamentala pe o analiza stiintifica. Mostenirea etapei precedente a explicat saltul enorm pe care-l reprezinta secolul XIX si inceputul secolului XX. Dintre realizarile importante ale perioadei trebuie amintita in primul rand acumularea imensa de material arheologic care a dus in mod obligatoriu , la constituierea de colectii si muzee a caror organizare impunea cu necesitate utilizarea unor criterii stiintifice. Sub acest raport merita sa fie retinute numele unor cercetatori ca: Danniel, Ch. Juorghensen Thomsen, precum si ale unora precum Gabriel si Adrien de Mortillet care procedeaza la clasificarea pieselor aflate in unele muzee (Christiania, Sf Germain) avand drept criteriu sucesiunea celor trei perioade: piatra, bronz, fier si in studiul tipurilor de unelte. Prin activitatea acestor conservatori de muzee, metoda tipologica isi gasea prima aplicare practica(1836, 1869) mult inainte ca principiile ei tematice sa fi fost formulate. Pe de alta parte, cercetarile de teren de proportii diferite-calatoriile, comertul cu antichitati duc la cresterea si la constituirea marilor muzee de antichitati ale lumii- Louvre, British Muzeum, Berlin, Cairo, etc. si la sporirea interesului acestuia pentru organizarea si subventionarea unor mari santiere arheologice cum sunt acelea din Mesopotamia, Persia, Egipt sau Anatolia. Cea de a-II-a caracteristica a perioadei de extindere a explorarilor de teren. Cercetari ca acestea efectuate de Boucher de Perthes, Capitan, Breuil, cercetarea palafitelor elvetiene, cunoasterea civilizatiei Terramare, Villanova, sapaturile lui Schlimann la Troia si Micene, ale lui A. Evans, Dawkins si Myres in Creta, ale lui Tsountas si Mc Kenzie in Thessalia si Ciclade, sapaturi intreprinse in Mesopotamia incepand cu acelea ale lui V.Place, Layard, H.Russam si Kollway, ale lui E. Renan, Hamdi si Menedy Bey in Fenicia antica, ale lui Mariette, Masper J de Morgan si Flindens Petrie in Egipt, ale lui J de Morgan in Iran au contribuit nu numai la identificarea unor civilizatii necunoscute sau numai banuite, dar si la diversificarea in cuprinsul fiecarei ramuri a arheologiei (preistoria orientala, greco romana, medievala, etc.) a unor domenii de cercetare mai restranse (arheologia egipteana, persana) in functie de trasaturile particulare ale fiecaria dintre civilizatiile sau aspectele studiate. Tot acum se plaseaza inceputurile arheologiei precolumbiene prin activitatea desfasurata de Squier Davies, Stephens, Cartherwood si Sir Clements Marcham. Al III-lea aspect reprezentativ il constituie fundamentarea teoretica a acestui tip de cercetare istorica prin elaborarea unor metode de sapatura si de studiu a materialului arheologic. Este vorba de fundamentarea celor patru metode: stratigrafica, tipologica, comparativa si cronologica. Prima a fost pusa la punct de Lyell in geologie si conceputa teoretic de Boucher de Perthes. Ea a fost aplicata pentru prima oara de catre H.Schleimann si Drpfeld la Troia. H.Hildebrand (1871) si O.Montelius (1885 si 1900) dau pe langa primele studii, intemeiate pe metoda tipologica si lucrari teoretice in care sunt expuse principiile ei (O.Montelius 1900); cu J.Lubbeck (1869) se inaugureaza seria studiilor comparative, intre formele de manifestare stravechi si acelea ale unor populatii primitive actuale. Este o linie de cercetare pe care o va continua cu stralucire H.Breuil in eforturile lui de a lamurii esenta artei paleolitice si unii arheologi contemporani printre care trebuie mentionati: V.Gordon Childe, L.Binford, C. Renfrew. Metoda chorologica folosita pentru prima data de Hackel in zoologie, este utilizata pentru studiul ariei de raspandire a diferitelor culturi si in ultima instanta in lamurirea unor aspecte posibile cum sunt: originea, influenta, contacte, miscari de populatie. Un rol important in definirea sarcinilor cercetarii arheologice l-a jucat pamfletul programatic publicat in 1832 de Eduard Gerhard, secretarul fondator al Instituto di Corispondenza Archeologica Di Roma. Introducerea aspectelor exacte a circumstantelor descoperite, inregistrarea obiectiva a resturilor, a obiectelor marunte, au contribuit la sporirea valorii cercetarilor. Se poate adauga ca a-IV-a caracteristica a fost data de imprejurarea ca aceasta febrila munca de teren a coincis cu descoperirea si descifrarea unor sisteme de scriere stravechi, ceea ce a contribuit in egala masura la usurarea dar si la complicarea muncii arheologice.
7

Perioada ce a urmat primelor decenii ale secolului XX si pina astazi se caracterizeaza prin extindera cercetarilor arheologice in zone geografice pina acum lasate pe seama etnologilor si a calatorilor : Africa de la sud de Sahara, S-E Asiei, Oceania, Polinezia, Australia, America de Nord, inclusiv unele zone de nord ale continentului euroasiatic. Descoperiri spectaculoase nu inceteaza sa apara in zonele amintite si intre acestea este obligatorie amintirea descoperirilor din Africa centrala de est care au impins inceputurile istoriei umanitatii cu peste 3 milioane de ani. Adoptarea generala sau quasi-generala a unor metode stiintifice de cercetare, intelegerea complexitatii activitatii arheologice, dirijarea interesului cercetarii de la necesitatea imbogatirii valorilor, de muzee la activitatea de a contribui la reconstituirea integrala a trecutului umanitatii au impus treptat renuntarea la efortul individual si la practicarea lucrului in echipa. De altfel proliferarea stiintei auxiliare si a metodelor de investigatie arheologica, de datare si de analiza presupune utilizarea unor specialisti cu o foarte inalta calificare si de foarte ingusta formatie. Aceasta complexa tehnologie moderna pe care nu o mai poate stapini un singur om a determinat constituirea unor colective mixte, variabile ca structura, in functie de epoca si de domeniul in care se desfasoara activitatea de cercetare. Din acest interes deosebit pentru stiintele exacte rezulta si o oarecare accentuare a tendintelor de subordonare a scopului principal al cercetarii a unor studii de detaliu, tehniciste, in care omul si istoria sa sunt complet estompate. Evident, astfel de studii nu trebuie sa fie excluse. Ele sunt fundamentale si absolut necesare. Dar ele nu pot reprezenta altceva dect suportul pe care se constuieste istoria integrala a civilizaiei umane. Cercetarea arheologica romneasc se integreaz in acest nivel ncepnd cu secolul XVIII. Preocupri mai vechi de aceasta natura se nregistreaz mai ales in Transilvania unde interesul pentru monumente si inscripii se dateaz in secolul XVI. Din secolul XVII se semnaleaz constituirea unor colectii de antichitati precum si descoperirea arheologica ocazionale uneori de lucrri edilitare. Sunt de citat aici, intre altele, descoperirea unor tezaure de mare valoare-primul tezaur de la Simleul Silvaniei (1797), celebrul donarium de la Biertan ca si constituirea unor importante colecii cum este aceea a baronului Samuel Bruckenthal caruia i se datoreaza organizarea celui mai vechi muzeu din tara si al unuia dintre cele mai vechi muzee din Europa. n celelalte tari romane se poate aminti meninerea unor date arheologice in opera lui M. Costin si a lui D.Cantemir si cea a stolnicului C-tin Cantacuzino. Secolul XIX si nceputul secolului XX nregistreaz un salt enorm caracterizat in primul rind prin triplul efort de organizare a unor colecii muzeale, a cercetarii arheologice de teren si organizarea nvmntului arheologic romnesc. Astfel in afara de marile muzee din Transilvania-Muzeul Buckenthal, trebuie amintite si cele din Deva, Alba-Iulia, Cluj-Napoca cu o revista proprie publicata in 2 limbi maghiara si franceza (Dolgozatok-Travaux) si Sf.Gheorghe- se organiza prin grija lui Al. I. Cuza, Muzeul Naional de Antichiti. Acestora li se adug o serie de colecii particulare dintre care, mai importante sunt cele ale lui Cezar Bolliac, ale maiorului D. Papazoghe, Mihalache Ghica, H. Beldiceanu, Gr. Butureanu si J. Telecki etc. In ceea ce priveste cercetarile de teren aici se poate face distinctia intre sapaturile sistematice (ex.C. Bolliac) si activitatea desfasurata pe santiere de mai mare intindere (Histria). Se organizeaza si conducerea unor sapaturi de amploare de care se leaga si numele lui Ambrosius Seraphim, C. Goas, J. M. Ackner, Cserni Bela, Kovacs Istvan, Buday A,-pentru Transilvania si G.Saulescu si Gr. Butureanu si N. Beldiceanu- n Moldova, C .Bolliac si Gr. Tocilescu in Muntenia, Oltenia si Dobrogea. O reorientare a activitii este legata de numele lui V.Parvan care inaugureaz seria marilor cercetri de teren . V. Parvan poate fi considerat de altfel ntemeietorul scolii naionale de arheologie, inclusiv al unui antier coala Histria. ncepnd cu V. Prvan cercetarea arheologica ncepe sa fie orientata cu precdere spre acele obiective care pot sa aduc lumini noi in reconstituirea istoriei naionale: continuitatea de viata, colonizarea greaca, lumea geto-daca, procesul de romanizare, formarea poporului roman. Aceasta explica deschiderea unor santiere ca cele de la Glina, Gumelnita, Ariusd, Vadastra, Ulumetum, Piscul Crasani,Tinosul, etc., a cror simpla enumerare sugereaza directiile de cercetare. Pe de alta parte Parvan a fost preocupat nu numai de formarea unei scoli de arheologie greco-romana ci si de dezvoltarea activitatii de cercetare preistorica. In acest scop creaza o catedra speciala pe langa Universitatea din Bucuresti pe care o incredinteaza lui I. Andriesescu, promoveaza cercetarea unor statiuni preistorice si orienteaza spre acest domeniu pe o parte din fostii sai elevi. Preocuparea pentru perfectionarea pregatirii de
8

specialitate l-a condus la infintarea Scolii Romane din Roma care dispunea de o publicatie proprie Ephemeris Daco-Romane . Meritul principal al lui V. Parvan consta in transferarea practic a M.N.A. intr-un institut de cercetare si asimilarea gradelor didactice cu acelea din cercetare. Se poate afirma ca procesul integrrii tiinei si a nvmntului superior in arheologie isi are inceputul in aceasta vreme. In sfarsit trebuie semnalat efortul de a pune imediat in sistemul universal de valori, rezultatul activitatii arheologice romane prin scoaterea unei reviste in limbi de circulatie internationala-Dacia (doua serii S.V. si S.N.). Cat priveste organizarea invatamantului arheologic, aici trei nume se inpun cu deosebire: Al.Odobescu, Th. Tocilescu , V. Parvan . Numele lui Al. Odobescu se leaga de o activitate complexa. Desi arheologia de cabinet , o formatie clasica desavarsita si o vasta cultura au facut ca el sa-si poata pastra locul de ctitor al invatamantul arheologiei romane, ca titular al primului curs liber de istoria arheologiei predat la Universitatea Bucuresti, incepand din 1875-1876. Este important ca in partea de prezentare a subiectului propus, Al. Odobescu expune o serie de idei a caror valabilitate a ramas nestirbita: distinctia dintre anticari si arheologi; definitia si scopul arheologiei; deosebirea dintre un curs universitar si unul liceal , etc. La aceasta opera se adauga o activitate practica importanta: initierea intocmirii repertoriului arheologic si prezentarea in fata lumii a unor antichitati descoperite pe teritoriul Romaniei prin monumentala sa lucrare Tezautul de la Pietroasa. Cu Grigore Tocilescu se inaugureaza invatamantul in domeniul arheologiei greco-romane. Rolul lui V. Parvan intemeiator al arheoligiei romanesti moderne a fost amintit. In perioada interbelica, a continuat in mare masura cercetarea arheologica initiata de V.Parvan. Dar alaturi de vechile obiective, santiere noi incep sa isi desfasoare activitatea. Intre cele mai importante: Poiana, Sarata-Monteoru, Fedeleseni, BaiestiAldeni, cetatile dacice din muntii Orastiei, Sarmizegetusa , Sucidava, Dinogetia, Tyras, Callatis, Argamum, Traian. In aceiasi vreme, noi centre de cercetare se constituie in jurul unor muzee (Deva , Sf. Gheorghe, P.Neamt , Iasi), se editeaza noi reviste : Arta si Arheologia aparuta prin grija lui O. Tafrali, A.I.S.C- Cluj, Sargetia la Deva ,Buletinul M.N.A, Bucuresti. Dintre numele cele mai importante care au ilustrat aceasta perioada : D. M. Theodorescu, O. Floca, Fr . Laszlo, C. Daicoviciu, I. Nestor, H. N. Morosan, Ctin. Stefan, D.Tudor , Al. Barcucila, C. Moisil, V. Cristescu, O. Tafrali, P. Nicovescu, Gh.Canacuzino, etc. Dupa al-II-lea razboi mondial se asista la o largire considerabila a cercetarii arheologice materializata de aparitia marilor santiere, unele in stransa legatura cu centralele hidroelectrice de la Bicaz, Portile de Fier, etc. Linia lui V.Parvan continua sa fie totusi respectata prin alegerea obiectivelor in stransa legatura cu o problematica istorica majora. Se fac eforturi pentru unificarea metodelor de cercetare prin organizarea in anii 1948-1949 a unui mare santier scoala la Zimnicea. Foarte importanta este si grija pentru formarea de noi specialisti pe marile santiere organizate pe Valea Jijiei, Habasesti, Sarata Monteoru, Poiana, Histria, Capidava, Dinogetia, Sucidava, Suceava, Trusesti, Cucuteni. Aceastei activitati ii corespunde si o mai buna structura organizatorica prin infiintarea unor institute de cercetare arheologica la Iasi, Cluj, Craiova si subordonarea intregii cercetari arheologice Academiei Romane. Intre noutatile deosebite trebuie sa fie mentionata dezvoltarea arheologiei medievala si cea a mileniului I e.n. Evident, sit-urile apartinind acestei perioade au fost cercetate si inainte. Intre acestea pot fi amintite sapaturile lui Kovacs Istvan de la Sintana de Mures, la Tg. Mures si Bandu de Campie, cercetarile din zona orasului Bucuresti efectuate de D. V. Rosetti, M. Roska la Veresmont, sapaturi arheologice efectuate de D. M. I.-la Curtea de Arges, Targoviste sau Cetatea Neamtului. Dar cu rare exceptii aceste cercetari erau provocate de intimplare si cel mai adesea nu se desfasurau conform unei metodologii riguroase. Organizarea unor santiere scoala ca de ex. cele de la Suceava sau Zimnicea-I. Nestor, Habasesti- Vladimir Dumitrescu, Trusesti-M. Petrescu Dimbovita si apoi a santierului Bucuresti a marcat o etapa noua. Ele au fost urmate de deschiderea unor alte obiective: Iasi, Targoviste, Curtea de Arges, Maramures, Hateg etc. Pe de alta parte, a capatat o extindere foarte mare cercetarea unor obiective datind din perioada anterioara constiturii statelor medievale: Poienesti, Chilia, Bratei, Sarata Monteoru, Dridu, Satu Nou, Bucov, etc. Celelalte mari realizari ale acestei perioade sunt formarea unei scoli romanesti de cercetare a paleoliticului- C. Nicolaescu Plopsor si elevii sai, delimitarea culturii dacilor liberi. La cercetarile
9

mai vechi, mai modeste, D. V. Roseti si I. L. Neagu, adaugandu-se o cantitate imensa de observatii stiintifice si de materiale prin eforturile unor valorosi arheologi , ca si recunoasterea culturii dacilor din provincia romana, prin cercetarile arheologice ca acelea de la Soporu, Obreja, Lacusteni, mai buna cunoastere a Daciei Romane, identificarea unor grupe de colonisti (Romula, Apulum, Moresti, Casolt etc), ca si a culturii popoarelor romane si daco romane din perioada post aureliana (Cluj, Verbita, Porolisum, Bratei, Herman, Sighisoara, Coropsani, etc.). Tendintele actuale ale cercetarii arheologice pe plan mondial privesc pe de o parte o adancire a caracteristicilor interdisciplinare al acesteia prin asimilarea diverselor realizari ale stiintelor exacte si prin aplicarea lor sistematica la rezolvarea problemelor puse de cercetatorii de teren sau de laborator. Sofisticarea metodelor de cercetare in laborator a facut posibila realizarea unor aspecte nebanuite pana acum cum sunt: stabilirea surselor de materii prime, a unor tehnici primitive, detectarea unor procedee de atelier, a relatiilor de schimb, etc. Un alt efort este indreptat spre standardizarea terminologiei pentru diferite categorii de obiecte de exemplu in studiu uneltelor de silex si al ceramicii, introducerea unui limbaj comun facand posibila codificarea si computerizarea informatiei. In acest timp se inregistreaza progrese notabile in studiu mediilor antice si a felului in care diversele comunitati umane au raspuns la presiunea mediului inconjurator. Pe de alta parte, la cercetarile care se intemeiaza pe o traditie mai veche cum sunt cele care privesc mediul, subzistenta, evolutia tehnologiei, s-au adaugat noi domenii de studiu cum sunt problemele de demografie raspandirea societatile umane la suprapopulare si epuizarea solului, structurile sociale, originile satului si ale vietii urbane, trecerea la structuri statale si chiar domenii mai delicate cum ar fi reconstituirea proprietatilor, importanta ritualului si a sacrului in functionarea sistemului simbolic sau proiectiv, comportamentele individuale, etc. In sfarsit nu sunt lipsite de importanta eforturile de elaborare a unui cod, de etica profesionala, care va statua intre altele necesitatilor cooperarii profesionale si a diferitelor organisme arheologice internationale in vederea protejarii si pastrarii sit-urilor arheologice, a apararii patrimoniilor culturala de diferite tari, stabilirea locurilor arheologice stabilirea locurilor in sistemul educational dintr-o tara sau alta. Aceste tendinte obiective de dezvoltare a arheologiei subliniaza complexitatea oricarei cercetari in acest domeniu al istoriei pe de o parte si pe de alta, capacitatea slujitorilor ei de a se adapta permanent la cercetarile stiintifice.

VII. Metodele arheologiei Tipurile de metode utilizate:

Cercetarea arheologica poate fi divizata in trei faze: a) depistarea sit-urilor; b) efectuarea sapaturilor; c) analiza si publicarea materialului A. Depistarea si identificarea : Periegheza Fotografia aeriana; Metodele fizico-chimice; Alte metode: depistarea in sol a unor elemente cum ar fi acidul fosforic, fosfatul de calciu si de fier, azotul. Prezenta acestor elemente este considerata ca fiind elocventa pentru a determina o ocupare intentionala indelungata. Metoda arheologica a fost pusa la punct de G. Arrhenius si a fost aplicata pentru prima data in Suedia pentru realizarea unor harti pe care erau notate zonele de locuire din aceasta parte a Europei. Numai ca nici aceasta metoda nu este infailibila. Arheologia submarina >tehnici speciale, scafandri special antrenati si echipati, vase special echipate, instalatii pentru sapatura si recuperare si transportarea materialelor. Exemplu: sapaturile lui J. I. Cousteau in preajma insulei Santorin, cele ale lui Harding si Cadogan, de la Pavlo Petri si recupararea de catre Baas de la Ulu Burun (Turcia). B. Sapatura propriu-zisa -degajarea terenului -determinarea spatiului pentru depunerea pamantului(aspecte ecologicemodalitatile de depunere)
10

-efectuarea de mici sondaje pentru a se determina dimensiunea asezarii si stratigrafia lui ( aceasta activitate unii o includ la capitolul A-determinarea si identificarea obiectivului ) -sapatura propriu-zisa se poate face abia dupa cunoasterea stratigrafiei un principiu de baza: se executa caroierea obiectivului. -se face sapatura astfel incat sa se poata obtine cat mai multe si clare si interconectate profile. De la caz la caz se poate adapta sapatura.

VIII. Tipuri de sapatura

Caroiajul topografic
Pentru buna executare a sapaturii, intreaga suprafata supusa cercetarii va fi impartita in diverse mici suprafate, de forma geometrica regulata, a caror delimitare se face prin precizarea unui sistem de axe in teren. Axele trebuie sa fie perpendiculare intre ele sistemul de axe, se bazeaza pe 2 axe principale. Indiferent care va fi sistemul de masura utilizat, realizarea caroiajului topografic este indispensabila. Perpendiculara una pe alta, cele 2 axe vor avea un punct de origine comun. Ideal este ca acest punct de origine sa fie legat de o borna geodezica. Capetele opuse punctului de origine, trebuie sa fie bine precizate in teren, a.i. intregul sistem de prelevare sa fie pozitionat in mod riguros. Orientarea axelor si a caroiajului, trebuie sa coincida cu orientarea punctelor cardinale, care faciliteaza codificarea informatiei stiintifice. Se alege punctul 0, de la care se iau toate masuratorile, a.i. cele descoperite sa se poata racorda pentru reconstituirea topografiei sitului. De regula se aleg module de 2 / 2. Daca se lucreaza in sistemul de sapatura Sir Mortimer Wheeler, pentru a evita suprapunerea martorilor stratigrafici cu peretii zidurilor constructiei se decaleaza caroiajul cu 10-20 cm. Dupa stabilirea celor 2 axe majore, suprafata va fi acoperita prin proiectia unui caroiaj octogonal, adaptat la starea sitului, tipul de relief, starea de conservare . Se pot utiliza moduli de dimensiuni variabile, ce depind de natura sitului. Modulele mici cu latura de 1 m sunt utilizate in cadrul cercetarii spatiilor funerare, deoarece pozitia funerara este foarte importanta. Modulii mici sunt precisi si permit pozitionarea inventarului, in spatiul supus cercetarii . Codificarea suprafetelor ce urmeaza a fi sapata, se face cu ajutorul literelor si cifrelor. Exista sisteme diferite de codificare. Cel mai des intalnit e sistemul de codificare cu ajutorul literelor si a cifrelor. Axa orizontala va fi codificata cu litere si axa verticala, va fi codificata cu cifre. In cazul codificarii cu litere, nu sunt toate literele utilizate. Literele , , dispar, uneori e eliminata si litera O. Atunci cand situatia o cere, axa scurta va primi litere, iar axa lunga va primi cifre. In cazul in care survin situatii dupa crearea caroiajului, modificarea se face prin dublarea caroiajului sau adaugarea semnului minus in fata (-) .

Tehnica de sapatura Wheeler

Pentru un caroiaj topografic, se poate dezvolta tehnica de sapatura Wheeler; aceasta metoda are la baza cateva elemente. In primul rand, inseamna saparea integrala a fiecarui modul geometric, rezultat in urma caroiajului; intre fiecare modul se va lasa cate un martor pe care Wheeler il preconiza la latimea de 1 m a.i. liniile caroiajului se concretiza in teren, in martori cu latimea de 1 m. Conform conceptiei lui Wheeler crutarea martorilor stratigrafici prin saparea intai a modulelor si apoi a martorilor, prezenta cateva avantaje majore. Prin crutarea martorilor, exista 4 profile stratigrafice, pentru, intelegerea succesiunii depunerilor si interpretarea lor. Saparea intai a modulelor si apoi a martorilor, ducea la obtinerea unor martori stratigrafici care permiteau controlul modulelor din zona supusa cercetarii. Permitea individualitatea muncii. Existenta acestei retele de martori cu latimea de 1m permitea accesul rapid spre orice punct al santierului si evacuarea cu usurinta a pamantului sapat. Aceasta metoda privilegia sapatura
11

stratigrafica si controlul stratigrafic al sapaturii. Toti cei care au folosit aceasta tehnica, nu au admis saparea martorilor, decat dupa saparea modulilor respectivi. Aceasta metoda prezinta si cateva inconveniente : fragmenta sapatura (fragmenta suprafata de cercetat); adeseori, limitele unor structuri construite erau incluse in martorii stratigrafici; latimea martorilor, insemna scoaterea din circuitul sapaturii, a unui procentaj de 36% din suprafata creste riscul de neintelegere complexa a sitului-; incepand cu 1960, latimea martorilor a fost treptat redusa (20-30cm), incercandu-se limitarea inconvenientelor sistemului sau. Succesorii vor devia sistemul de caroiaj cu 50-100, pentru reducerea riscului de suprapunere.

Sistemul hexagonal
Este o adaptare a sistemului Wheeler, a fost utilizat in Savoia pentru putin timp, incercand reducerea inconvenientelor; principalele inovatii: utilizarea unui sistem de triunghiuri, ce formau un modul de baza, in forma hexagonala (patratul este inlocuit cu hexagoane compuse din triunghiuri); in practica, realizarea pe teren a sistemului de caroiaj s-a complicat, mai ales ca au aparut si bornele oblice, in interiorul modulelor, care au complicat demersul stiintific-martorii stratigrafici oblici distorsionau inregistrarea. Acest sistem a fost repede abandonat .

Sistemul de sapatura in suprafata

Sistemul acesta de tip ,,open area sau ,,aire ouverte este larg raspandit in V Europei. La inceput a fost utilizat in Danemarca, Olanda si apoi in Franta si Anglia. Aceasta metoda incearca sa privilegieze sapatura fiecarei unitati stratigrafice. Aceasta metoda, preconiza decaparea cu mijloace mecanice, a unor mari suprafete, fara conservarea martorilor - saparea unor mari suprafete a.i. sa se studieze fiecare unitate stratigrafica in integritatea sa utilizata in cazul sapaturii de salvare, pentru ca decaparea cu mijloace mecanice ducea la reducerea timpului afectat cercetarii arheologice. In Anglia, aceasta metoda a fost definita, utilizata si explicata de catre Harris si Barcher, iar in Italia de Carandini. Conform acestei conceptii, caroiajul si diviziunile sale sunt conservate, dar devine virtual, nemaiconstnad in acel cadru rigid ce functiona in cadrul sistemelor precedente. Fiecare punct, coordonatele sale, sunt luate in functie de cele 2 axe si adancimi. Aceasta metoda a incercat definirea fiecarei unitati stratigrafice (contur, volum, continut). Inregistrarea stratigrafica s-a facut pe etape a.i. la final, la nivelul documentatiei, s-a ajuns la obtinerea intregii structuri stratigrafice a depozitului arheologic. Metoda preconiza utilizarea martorilor stratigrafici, nu mai largi de 20-30 cm., ce se demonteaza in momentul in care, necesitatea nelegerii globale a unitarii stratigrafice o cere. Acesti martori puteau fi amplasati oriunde era nevoie de ei si nu intr-un cadru rigid. Aceasta metoda are si inconveniente: cea mai importanta este dificultatea detectarii precise a limitelor straturilor care, partial se poate rezolva prin efectuarea unor sondaje, in faza de prospectare iniiala. Martorii odata demontati, in conditiile continuarii sapaturii, pot fi prezervati. nregistrarea stratigrafica se face pe etape a.., in final se obtine la nivelul documentului intraga structura stratigrafica a depozitului arheologic, fiind restituit pe suport hrtie sau calc in totalitate.

Sistemul de sapatura prin pase altimetrice

Pasele altimetrice => sapatura la orizontal pe adancime, ce ignora stratigrafia, ea fiind reconstituita prin intermediul martorilor stratigrafici. Inconveniente: dificultatea (riscurile) definirii interfatelor si a delimitarii suprafetelor stratigrafice, prin intermediul artefactelor . In acest tip de sapatura se pune accentul pe perpendicularitatea sectiunilor pentru a se putea obtine profile foarte apropiate de realitate -tipurile de sit>determina tipurile de sapatura Ex: castru cetate de piatra
12

fortificatie de pamant asezare simpla-nefortificata -fortificata necropola a. sectiune cu sectiune b. sectiune cu suprafata profile la diferite scari -generale -detalii - pe diferite documente se mentioneaza obligatoriu- santierul, numele obiectivului,punctul, denumirea complexului , scara, data, semnatura si legenda In cazul unei statigrafi mai complexe se face numerotarea nivelurilor si a complexelor sau chiar se coloreaza. Pentru morminte: planul sapaturii trebuie sa cuprinda delimitarea gropii, nivelul de la care este sapata groapa, nivelul de zacere a scheletului, orientarea. - pozitia exacta a inventarului - deatlii de ritual Fiecare plan trebuie sa aiba o descrierse minutioasa in caietul de sapatura. -planul general al sapaturii: modalitatile de executare -

Inregistrare:

Adunarea, marcarea si ambalarea materialului arheologic

codul topografic al santierului Sigla . Pungi sau pachete. Recoltarea- integrala; grija la cazuri deosebite: exfoliere, pictura, fragilitate. Spalarea- cazuri deosebite -acid sulfuric=m -acid acetic diluat

Recoltarea unor tipuri de obiecte- oase, amprenete, carbune, de catre specialisti. Tipuri de recoltare -cu spaclu traditional sau cu bisturiul si penseta - continutul materialului- seminte, etc. Probe pentru polen si pentru sedimentologie Registrul inventar al materialului si fiselor de obiecte- planuri speciale pentru marcarea locului exact al descoperirii pieselor Teoretic numarul de inventar trebuie sa corespunda cu numarul fisei.

Analiza materialului arheologic:

I. Prima secventa- pe santier cand se face o analiza determinare si clasificare primara a materialului. II. Studiile in laborator- restaurare, conservare, desen, foto III. Analiza de cabinet- definitivarea planurilor (ansamblu, etc.) Se asambleaza totalitatea informatiilor oferite de cercetarile auxiliare- pe complexe si nivele Se studiaza materialul arheologic propriu-zis, studiu pe complexe, pe nivele si tipologie Asamblarea studiului arheologic- studiile auxiliare-> concluzii; In datare = mare importanta- importurile si influentele -ex.: -cronologia faraonilor; -stratigrafia tell-urilor
13

De mare importanta in stabilirea stratigrafiei: C14 si metoda varvelor, termoluminescenta paleomagnetismul (arheomagnetismul)

Analize complexe., spatiale

Modelul de analiza Trigger

Trigger a definit existenta a 3 nivele de analiza: 1) nivelul constructiei individuale (conceput ca o unitate de baza morfo-functionala; 2) nivelul ocupational al asezarii (include constructia individuala); 3) nivelul distributiei asezarilor (trebuie avute in vedere relatiile spatiale ce pot exista la scara zonala) Relatiile dintre asezari pot fi studiate mai mult informativ pe baza a 2 niveluri: 3A nivelul micilor regiuni geografice, echivalent cu o zona acologica; 3B nivelul marilor regiuni geografice, care pot include un numarul mare de zone ecologice. Nivelul constructiei individuale, trebuie avute in vedere: marimea, forma, metoda si tehnica constructiei, organizarea interna, diviziunile interioare, activitatea din si in afara asezarii, aspectul exterior, supra structura, decoratia, functiile activitatii. Nivelul ocupational al asezarii sau zona rezidentiala, cuprinde mai mult decat locuinta individuala; studiul analitic al componentelor trebuie sa tina cont de: amplasarea geografica, numarul si densitatea de locuitori pe locuinta, organizarea interna a asezarii, activitatea din si in proximitatea asezarii, marcarea exterioara a asezarii. Forma si continutul acestor 2 niveluri de analiza depind de: tehnologie, economia de subzistenta, factorii naturali de mediu. Factorii de mediu pot actiona restrictiv, ei nu pot determina forma si functiile unei asezari. Nivelul 3 de analiza ( A+B ), ce cuprinde un numar mare de asezari, cu una sau mai multe zone ecologice, trebuie sa urmareasca urmatoarele tipuri de relatii: spatiale, ecologice, sociale, politice, intre asezarile cu o comunitate de acelasi tip si intre asezarile cu comunitati diferite. Trebuie urmarite: 1) Amplasarea geografica a asezarilor si relatiile dintre ele; resursele naturale potentiale, posibilitatea de comunicare; 2) densitata si distributia asezarii; 3) economia de subzistenta; 4) distributia asezarii - de activitati specifice (ateliere); 5) nivelul miscarilor sezoniere sau miscarile de populatii din comunitati diferite de activitati specifice; 6) distributia pietelor; 7) relatiile sociale dintre comunitati; 8) relatiile politice, incluzand dominatia politica, ierarhiile, centralizarea politica, activitati militare si religioase, tehnica de pregatire a razboiului, de aparare; 9) exploatarea diferentiata a acelorasi zone ecologice. Studierea asezarilor din acelasi nivel este importanta pentru intelegerea dezvoltarii, evolutiilor ierarhiilor sociale, politice, a aparitiei si dezvoltarii centrelor urbane. Factorii economici, caracteristicile mediului sunt importante pentru determinarea formei si a trasaturilor acestei asezari.

IX. Aspecte deontologice:

Cercetarea arheologica este si trebuie sa fie un act de constiinta si de maxima responsabilitate. Particularitatea acestui domeniu de cercetari consta in faptul ca spre deosebire de celelalte stiinte istorice distruge documentele pe care se intemeiaza cercetarea. De aici rezulta ca cercetarea istorica oricat de incompleta sau deformata ar fi ea nu are consecintele unei sapatui prost efectuate sau incorect interpretate. Daca in cazul cercetarii istorice, documentul poate fi oricand reluat de un cercetator mai priceput, in cazul arheologiei situatia poate fi considerata ca fiind catastrofala pentru ca practic este imposibil ca sa mai fie descoperita in teren o situatie identica care sa reproduca in cele mai mici datalii pe cea distrusa anterior. La aceasta particularitate se mai adauga caracterul complex al cercetarii arheologice care presupune de cele mai multa ori colaborarea unor specialisti in domenii diverse, de investigatie, organizare macar in cadrul marilor santiere, a unor echipe de arheologi si de experti in domenii auxiliare, ca si dotatrea lor cu un
14

laborator anexa, si cu un numar de tehniceni necesari unor operatii preliminare ca: analize, identificari, mulaje, reconstituiri, etc. Trebuie sa se adauge faptul ca orice monument sau complex arheologic reprezinta in egala masura o parte din patrimoniul national, si o parte din patrimoniul cultural al umanitatii si deci, in consecinta nu sunt indiferente imprejurarile si forma in care aceste valori sunt descoperite, puse in circulatia lumii stiintifice, si aparate. Totodata nu poate fi neglijata imprejurarea ca cercetarea arheologica se subliniaza efortului de reconstituire integrala a istoriei umanitatii, ca atare nu are valoare decat in masura in care se rezolva problema. Vanatoarea de obiecte, fie ele de valoare artistica deosebita nu poate constitui obiectul unui asemenea efort de cercetare. Complexitatea sarcinilor demersului arheologic si particularitatile acestui tip de cercetare fac necesara organizarea invatarii arheologiei la un nivel care sa corespunda acestei exigente, cu cat munca arheologului presupune o dubla pregatire: o pregatire teoretica care consta din asimilarea principiilor si metodelor cercetarii arheologice, stapanirea metodei criticii arheologice in vederea interpretarii, observatiilor si materialului din teren. In al doilea rand trebuie sa aiba o serioasa experienta practica incepand cu studiul efectuarii sapaturii, inregistrarea rezultatelor sale, manuirea instrumentelor necesare, luarea de probe, realizarea de mulaje, etc. In sfarsit, in conducerea cercetarii de tip modern, arheologia trebuie sa dispuna de pregatirea necesara care sa-i permita nu numai colectarea de probe si furnizarea de elemente in redarea studiilor de laborator ca sa poata sa verifice datele pe care le primeste de la specialistul dintr-un domeniu auxiliar de cercetare. De asemenea sunt necesare notiuni elementare de protectia muncii si administratie. Pentru buna desfasurare in teren, arheologia are nevoie de un minim de dotare tehnica.

X. Elemente privitoare la evolutia tehnologiei

1. Recoltarea si prelucrarea unor materii prime organice. Os, corn, fildes.
Studiul pieselor din acest tip de materii prime este in generel mult mai dificil de efectuat in primul rand datorita caracterului relativ perisabil al lor. In functie de datele pe care le avem la dispozitie se pare ca cea mai timpurie utilizare a unor fragmente osoase pare sa se confunde cu inceputurile umanitatii. Un exemplu in acest sens il constituie fragmentul de os purtand urme de folosire descoperit la Omo (Etiopia) si fildesul lustruit din stratul I de la Oldoway (Uganda). In etapele urmatoare ale paleoliticului inferior si mijlociu au continuat sa fie folosite fragmente de oase, transformate prin percutie, unele dintre ele fiind transformate in unelte (razuitoare, impungatoare). Ex: cele descoperite la Lazaret, Terra Amat, Mas des Caves. Pobabil ca in anumite cazuri fragmente de os au fost utilizae ca percutoare, dar in aceasta situatie este practic vorba de o utilizare secundara in tehnica cioplirii. Abia in paleoliticul superior se constata prelucrarea in mod curent a acestor materii concomitent cu inventarea unei tehnologii avansate. In tehnologia prelucratrii acestor materii primul pas a fost marcat de utilizarea percutiei.Ulterior au fost utilizate si alte instrumente: Daltita- pentru taiatul baghetelor subtiri, decupare si perforare.Odata pusa la punct aceasta tehnologie specifica au fost lucrate tipurile de unelte caracteristice paleoliticului superior.Intre ele pot fi enumerate varfurile de lance, propulsorul, harponul. In cadrul culturilor peleolitice au fost studiate numeroase alte tipuri de unelte, obiecte de podoaba, pe baza carora au fost intocmite liste tipologice. Una dintre acestea este aceea propusa de H. Camps-Fabrer si de I. Barandiaran, pentru paleoliticul superior din Pirineii Occidentali, si care cuprinde 81 de tipuri principale subdivizate in 196 de tipuri secundare. Liste asemanatoare au fost efectuate pentru industriile de os din alte regiuni de exemplu pentru Europa centrala(St. si J. Kozlowski). Dar prin aceste incercari nu s-a ajuns la rafinamentul intalnit in analiza materialului litic. Actualmente tendinta cercetarii moderne este de a se ajunge la elaborarea unor tehnologii standard, bazate pe o mai amanuntita descriere a tuturor partilor componente a unei piese din os-fildes sau corn, prin aplicarea unor masuratori riguroase, ca si prin extinderea principiilor statistice sau cantitative. Oricum, studiul
15

tipologic al instrumentelor din os, fildes si corn furnizeaza, alaturi de utilajul litic un criteriu solid pentru elaborarea unei cronologii relative a paleoliticului superior. Odata cu trecerea la Holocen, osul, fildesul si cornul nu au incetat sa fie utilizate, dimpotriva, se asista la multiplicarea tipurilor de uneltelucrate din os si din corn.In acelasi timp se inregistraza o scadere a impottantei osului si cornului ca suport pentru realizarea unor opere de arta.In neolitic sau epoca metalelor, osul, cornul si fildesul apar sub forma unor mici ustensile-ace, sule, impungaroare, unelte-undite, harpoane, sapaligi, manere, seceri, figurine (exemplu: idoli decupati din arealul cultural Gumelnita; obiecte de podoaba sau de port: ace, bratari, perleexemplu: siragurile de piese din corn de cerb din aria culturii Lengyel ****** din os sau fildes cunoscute pana tarziu in epoca migratiilor-; piese de harnasament- psali, etc.

Lemnul
Nu poate exista nici o indoiala asupra faptului ca lemnul a fost o materie prima importanta inca de la originile umanitatii si ca a fost folosit in proportie probabil egala cu piatra, cel putin in perioadele climatice si in zonele in care vegetatia era abundenta. Faptul ca lemnul are un grad de perisabilitate extrem de ridicat, explica numarul mic de descoperiri de obiecte de lemn, ele conservandu-se numai in medii lacustre si in turbarii sau in conditii de climat excesiv de rece sau de cald, dar lipsit de umiditate. Utilizarea lemnului este determinata in primul rand de posibilitatea de a fi gasit si prelucrat.In general, lemnul putea fi prelucrat cu unelte relativ simple cu ajutorul unor topoare de piatra, dalti, pene, ic-uri. Se mai putea folosi focul in mod dirijat (ex:pentru scobirea trunchiurilor de copaci in vederea obtinerii unor monoxile). Un moment important din punct de vedere tehnic l-a constituit inventarea in epoca bronzului a fierastraului. Lemnul a cunoscut utilizari extrem de diverse de-a lungul timpului. In principal in constructii- locuinte, locuinte lacustre(locuintele lacustre elvetiene), temple, poduri In realizarea unor elemente defensive- palisade Unelte- sapaliga, lopata, plugul; propulsoare Arme- maciuci, arcul cu sageti, curse, carlige pentru undita Recipiente de lemn Transport - barci, monoxile, corabii Drumuri Scoarta a fost folosita pentru poditul locuintelor si uneori pentru ambarcatiuni si recipiente. Suvite subtiri de coaja de mesteacan au fost folosite la decorarea unor vase. Exemplu: piese apartinand culturilor Cartaillad si Elgalzville(Elvetia), la care efectele de culoare au fost obtinute prin incrustarea lor cu coaja de mesteacan.

2. Pirotehnologia.
In cadrul studierii evolutiei umanitatii de-a lungul timpului, cea tehnologica ocupa un loc din ce in ce mai important in cadrul eforturilor depuse pentru o mai buna cunoastere si mai ales evaluare a pozitiei fiecarei regiuni si grupari umane in cadrul larg, general. Studiul asupra producerii, utilizarii si conservarii energiei in principal mecenice si termice, reprezinta de aceea un capitol privilegiat. In cele ce urmaeaza, dorim sa ne ocupam doar de energia tarmica rezultata din combustia unor substante solide- in principal lemnul. In general se admite- pana in przent- ca folosirea focului nu poate fi pusa in paralel cu realizarea si utilizarea uneltelor de piatra cioplita, ci mai curand cu aparitia lui Homo Erectus, deci aproximativ cu 1.5 milioane de ani in urma. Pentru aceasta perioada situatia este diferita pentru ca demonstrarea existentei unui foc in sine nu spune nimic. Practic a trebuit sa fie demonstrata realitatea combustiei propriu-zise si mai ales caracterul sau intentional. Cel de-al doilea caracter din punct de vedere arheologic s-a dovedit a fi foarte dificil de realizat.
16

Primele surse de combustie

Cele mai vechi urme de combustie cunoscute pana in prezent sunt in general destul de putin concludnte: in asezarea Fx j j 20 Est de la Koobi For a- In Kenia- au fost descoperite pete de pamant decolorat de 30-40 cm in diametru si cu o grosime de 10-15 cm. Analizele paleo-magnetice efectuate (Barbelti) au permis observarea existentei unor anomalii in situ datorate fara indoiala unor combustii, dar caracterul intentional nu este foarte clar. Situtia este coparabila si in cazul sitului de la Chesowanja (Kenia) dintr-un nivel datat 1,420.07 milioane ani. Aici, numeroase mici fragmente de argila arse au fost descoperite in mijlocul resturilor faunistice si litice, dispuse pe o suprafata care depase 20m2. Una dintre bucati prezenta un magnetism remanent ridicat, compatibil cu cel rezultat in urma unei combustii fara insa ca acesta situatie sa fie sigura. La Bodo (Etiopia) conuri de pamant ***** s-au dovedit a fi efectiv arse dar fatura prezentei lor parea a fi mai curand dovda unei combustii naturale, decat artificiale. O situatie asemanatoare sa dovedit a fi si la Gadet (Etiopia) unde pietre arse puteau fi si anterioare omului. Primele vetre amenajate Relativ numeroasele sapaturi efectuate in Africa in periode aproximativ contemporane celor amintite mai sus sau chiar mai tarzii nu au oferit nici o dovada in sprijinul ideii focul era produs si utilizat in mod intetionat (= Acheuleanul vechi si mijlociu african) Concluzia a fost aceea ca pentru acea perioada, focul nu era inca domesticit si deci nu caracteriza viata omului. Au trebuit sa treaca cateva sute de mii de ani pentru a gasi dovezile sigure ale domesticirii focului si a construirii instalatiilor corespunzatoare. Dovezile cel mai vechi in acest sens le-au oferit doua asezari: cea de la Azikh (Azerbaijan) unde dintr-un nivel atribuit Acheuleanului vechi a fost evidentiata o vatra langa peretele unei pesteri. Conform autorului acest nivel data din Mindel-ul vechi si era imediat posterior inversiunii magnetice Bruknes/Matugama ceea ce a facut din aceasta vatra practic cea mai veche instalaie de acest tip din lume. Cu toate acestea, unele date suplimentare (stratigrafice si faunistice) nu exclud o datare mai tarzie. Cea de-a doua asezare, care ridica probleme de acelasi tip, este cea de la Su-ku-tien (Zhonkondian)-China, care mult timp a fost considerata ca fiind asezarea cea mai veche in care folosirea focului a fost atestata- indirect-sub forma unor lentile de cenusa si oase arse. Caracterul intentional al combustiei demonstrate aici a fost mult discutat, elementele utilizate ca fiind probatorii, nefiind de fapt concludente. Abia cu nivelul IV (= 300000 ~) elementele privind caracterul intentional devin mai convingatoare. In Europa, vetrele apar aproximativ intr-o perioada veche de 400 de mii de ani i.e.n, sub forme bine structurate care nu lasa loc dubiilor. Ar trebui sa mentionam ca folosirea focului nu pare sa se fi generalizat la nivelul acestui palier cronologic, desi numarul acelora in care apar dovezi concludente creste neincetat. Folosirea regulata a focului, pare sa caracterizeze abia paleoliticul mijlociu. Cele mai vechi asezari din acest punct de vedere par a fi cele de la Vestesszls (Ungaria) = peste 370000, Achenheim III (Alzacia), Lunel Viel (Herault- Franta), Terra Amata- Nisa (Franta)-baza depozitului = 380000. La un nivel cronologic imediat superior apa asezarile de la: Araga (nivelul superior), Torralba, Anbrona, Orgnac III, Biache Saint Vast. Practic, de la palierul cronologic 350000/400000 se poate vorbi despre generalizarea folosirii focului, generalizare demonstrata de existenta vetrelor de foc bine structurate. Dar, din acest moment, intrebarea esentiala se impune: care este cauza pentru care focul a fost domesticit atat de tarziu in comparatie cu momentul producerii uneltelor de piatra? Din punct de vedere tehnic, producerea uneltelor de piatra prin intermediul tehnicilor abia amintite este mult mai dificila decat producerea si utilizarea focului? Care este explicatia? Mai ales ca este evident ca hominizii puteau percepe usor avantajele oferite de utilizarea lui: incalzire, iluminare, prepararea uneltelor, etc. Solutia acestei situatii aparent paradoxala a fost data de analiza nu in primul rand a motivatiilor care ar fi putut duce la domesticirea focului si de analiza dificultatilor si restrictiilor pe care ar fi trebuit sa le I nfanga pentru a-l putea utiliza.
17

Din acest punct de vedere este evident ca utilizarea focului avea cateva consecinte: Cresterea cantitatii de munca necesara obligatorie O diviziune a sarcinilor(achizitionarea combustibilului nu se poate face in timpul expeditiilor de vanatoare) Asigurarea surselor de combustibil in permanenta Transportul combustibilului Pe de alta parte se pare ca folosirea focului a avut alte cateva consecinte: una din acestea este aceea ca probabil acum a fost creat obiceiul de a manca in comun intr-un loc comun. Este deci posibil ca utilizarea sa sa fi antrenat un ritm nou al activitatilor cotidiene, care din individuale devin colective. Dupa toate aparentele, domesticirea focului este insotita de o reorganizare a activitatilor in cadrul grupei, reorganizare care a constituit (poate!) obstacolul major in calea unei utilizari foarte vechi. De altfel epoca aparitiei primelor vetre corespunde in mod sensibil unor mai multe inovatii majore in industria litica: percutorul moale, metodele de debitaj Levallois si dubla simetrie axiala si transversala a pieselor bifaciale. Toate marturisesc despre capacitatea de abstractizare crescuta care este posibil sa fi fost in sine o conditie necesara a domesticirii focului. Interesant este si faptul ca pe plan biologic, aceasta perioada corespunde aparitiei hominizilor in Europa, caracterizati printr-o mobilitate accentuata in raport cu cea a lui Homo Erectus clasic. Daca dorim sa sintetizam, utilizarea focului pare sa fi fost in principal o etapa legata mai mult de posibilitatile de organizare si abstractizare decat de ordin tehnic in sensul strict al cuvantului.

Instalatii
Vetrele
La inceput ele constau din simple zone restranse ca suprafata pe care se facea si intretinea focul, ulterior ele aparand si ca zone adancite in interiorul carora se depuneau materialele combustibile si se facea focul. Din neolitic au aparut vetrele cu gardina realizate din lut sau piatra, facute cu dublu scop de a proteja focul si de a pastra caldura, deci de a-i mari efectul. O categorie speciala o constituie vetrele pentru care ca element protector in locul lutului sau a pietrelor au fost folosite panouri mari de ceramica= vetrele pithoi(ex: Macedonia-Heurtley) Uneori, in patul de amenajare al vetrelor apar pietre cu dimensiuni si forme diferite(plate sau prundis), integrate stratului de lut cu scopul de a pastra caldura, deci inca un procedeu de a mari eficienta. Alteori in locul acestor pietre erau folosite fragmente ceramice. In unele cazuri cu scopuri rituale erau vase intregi sparte in situ. Vetrele pot prezenta niveluri de refacere. Vetrele mai pot fi fixe sau mobile=tipsiile. Pot fi plasat in interiorul unor structuri de locuire sau a unui spatiu liber dintre acestea.

Cuptoarele
Tot din neolitic isi face aparitia cuptorul casnic.Ele sunt cunoscute pe spatii foarte largi din China (Pan-Po-Tsun) si pana in Balcani(Dimini, Sesklo). Si ele pot fi amplasate in interiorul structurilor de locuire, printre ele sau in afara asezarii (din cauza pericolului potential pe care il reprezntau pentru securitatea asezarilor). Din punct de vedere al tehnicilor constructive ele au fost impartite in trei tipuri: 1. Cuptoare sapate in bloc de lut, de regula plasate in interiorul lociuntelor;uneori prezentau vatra podita cu carbuni sau pietre. 2. Cuptoare realizate din pietre, fara nici un fel de liant=pietrare, cu vatra podita cu lespezi de piatra. 3. Cuptorul cu vatra realizata din structuri succesive din lut si prundis si cupola construita si ea din piatra si lut (Sitagroi-Tracia greaca). Se pare ca in paralel au fost
18

folosite si instalatii de tip test in principal pentru coacerea painii (Mesopotamiacomplexele de tip El Obeid) Primul tip de cuptor nu poate fi legat de o anumita perioada, zona geografica sau complex cultural. Apare in neolitic si persista pana in epoca medievala. Al doilea tip de cuptor are o arie de difuziune mai clar conturata. Este tipic in general pentru zonele cu climat mai rece si umed-ex: slavii rasariteni; complexe culturale databile din a doua jumatate a secolului VI(Ipotesti-Candesti;Ciurel, Dridu). De obicei numai in cazuri exceptionale sunt gasite intregi, ele fiind apoi reconstituite.

Utilizarea focului
Prepararea hranei coacere, frigere, fierbere - nu a fost posibila decat in conditiile aparitiei recipientelor Aparare pentru haituirea animalelor Iluminat Conservarea prin fum Incepand din neolitic a fost utilizat si pentru defrisare Conservarea proviziilor arderea gropilor de bucate Pe masura ce omul a stapanit din ce in ce mai bine producera si controlul energiei cu ajutorul focului s-a trecut la olarie, metalurgie, producerea materialelor de constructie, minerit, realizarea faiantei, smaltului, sticlei, prepararea sarii, etc. Focul a jucat un rol important si in cadrul practicilor religioase funerare sau nu element purificator sau justificator, etc.

Ceramica
Odata cu evolutia umanitatii si studierea ceramicii a inceput sa beneficieze de o gama larga de analize pentru a determina tipul de materie prima utilizata, sursa de materie prima utilizata, tipurile de degresanti utilizati si tehnologia folosita pentru modelarea si realizarea vasului. Dintre numeroasele tehnologii bazate pe producerea si controlul temperaturii (bazata pe energia termica) una dinte cele mai importante, si in orice caz, prima in ordine cronologica este ceramica (ex: Kerameikos cartier al Atenei). Descoperirile facute pana in prezent demonstreaza anterioritatea ceramicii, existand chiar opinii care afirma ca originile prelucrarii lutului trebuie cautate inca in paleoliticul superior (figurinele de lut de la Dolni Vestonie Cehoslovacia). Chiar daca au sau nu dreptate cei ce vad astfel de legaturi, trebuie sa subliniem urmatoarele: Aparitia producerii ceramice trebuie pusa in legatura cu sedentarizarea oamenilor, deci in legatura cu agricultura; Intre sedentarizare si producerea ceramicii exista un raport de anterioritate in favoarea primeia; Exista si opinii contrare privitoare la faptul ca nu ar exista un raport de anterioritate ci de sincronism intre cele doua fenomene, bazate pe descoperirea la Byblos in contexte foarte interesante- de ceramica nearsa, succedata de un nivel in care aceasta lipseste cu totul. In acelasi sens sunt amintite situatiile de la Ganj Dareh (Iran) de unde se cunosc cele mai timpurii vase de ceramica ~7000 ien, dar in contexte asemanatoare cu cele de la Byblos. Consideram ca nu sunt edificatoare. Daca studiem in stransa corelatie datele oferite de tipologie si mai ales de tipologia statistica si stratigrafica cu datele C14 , majoritatea cercetatorilor au ajuns la concluzia ca foarte probabil producerea ceramicii poate fi considerata ca un fenomen cu aparitia concomitenta multipla si mai putin unul de difuziune. Intre diversele piese de ceramica realizate de om de-a lungul timpului, olaria ocupa un loc central. In primul rand datorita cantitatii, a varietatii formelor si a bogatiei decorului, i-a oferit intodeauna posibilitati diverse de interpretare si in acelasi timp de stabilire a unor elemente in chip cert studiul ei poate contribui la delimitarea unor arii culturale si la definirea unor schimbari sau evolutii, a unor contacte culturale sau adesea la incadrari cronologice mai stranse. De asemenea studiul ei poate oferi detalii extrem de interesante din punct de vedere tehnic (modelaj, ardere, degresanti).
19

In general folosim termenul de degresant pentru a desemna anumite substante, care incorporate in lutul moale ii imbunatatesc acele calitati fizice, in principal evitarea craparii. De-a lungul timpului au fost utilizate diverse tipuri de degresanti de origine vegetala: paie, pleava, nisipuri cu diferite granulatii, cochilii de scoici, melci, pisate, sau alte fragmente ceramice maruntite De aceea, ca si in cazul inventarului litic se impune recoltarea intregului material ceramic dintr-o asezare si renuntarea la selectarea sa. In studierea ceramicii exista doua categorii de informatii: 1. Arheologice- de natura tipologica in primul rand: forma, decor si structura 2. Tehnice: pasta si caracteristicile sale: tip de ardere, degresanti, finisaj interior/exterior; maniera realizarii decorului; procedeele tehnice folosite- ex: pictura-ardere, incrustare, incizie, excizie, canelura, barbotina,etc In cazul detaliilor tehnice, acestea de multe ori pentru a fi definite este nevoie de studiul cu microscopul sau de diferite analize fizico- chimice. De exemplu: primele analize fizico-chimice au fost facute inca din secolul XIX pentru stabilirea tipului de argila folosit (caolinit, ilit, etc.), prezenta sau absenta unor compusi, situatie care poate fi intentionala si de cele mai multe ori tehnologica; pentru stabilirea tipului de degresant (nisip, paie, pleava, cioburi si cochilii de melci si scoici pisate, mai rar oase si diverse roci pisate.). Un pas inainte l-a reprezentat utilizarea microscopului petrografic. Astfel analiza unui numar de peste 30.000 de probe prelevate de ceramica cu smalt pictat din doua bazine fluviale- Rio Grande si Gallisteo - au permis studierea aproape completa a acestora, delimitarea centrelor productive, a arealelor de difuziune, caile si metodele prin care se realiza schimbul. In masura in care vasele apoi produsele sunt difuzate in cadrul unui proces de schimb, in acest areal, aceasta va permite declararea tipului de relatii existente in cadrul comunitatii producatoare Studii asemanatoare, complexe au fost efectuate pe alte loturi de ceramica, intre care cele care se disting prin acuratetea rezultatelor sunt cele de la Micene care provin din doua complexe cunoscute sub numele de Casa negustorului de vin si Casa negustorului de ulei. In aceste doua cazuri analiza formala arheologica ca si cea mineralogica a probei de ceramica a permis observarea si delimitarea provenientei (patru ateliere) si studierea in detaliu a legaturilor cu Creta si deci stabilirea caracterului acestora. In cadrul diverselor tipuri de analize care se fac in vederea urmaririi unor aspecte tehnologice se studiaza analizele cu raze , fluorescenta de raze X, stabilirea gradului de permeabilitate a apei (stabilirea curbei de absorbtie), natura degresantilor, modelajul si finisajul. Din punct de vedera al modelajului trebuie facuta distinctia: modelajul facut numai cu mana si cel efectuat la roata. Modelajul ceramicii la roata a fost mult timp considerat si continua sa fie inca considerat drept un element esential in evolutia tehnologica a umanitatii. In general se considera ca roata olarului a fost innventata in Orient si/sau Grecia, intr-o perioada probabil timpurie sau mijlocie a epocii bronzului. Se considera in general ca roata olarului, folosirea ei se datoreaza fenomenului de difuziune relativ lent. Aceasta conceptie pare fi confirmata de persistenta ceramicii lucrata cu mana in unele zone pana tarziu in mileniul I en, in multe zone chiar pana in primul sfert al mileniului II en. In general in Europa se considera ca roata olarului s-a difuzat prin intermediul civilizatiilor greaca si romana, cele doua tipuri de modelaj coexistand. Dar cercetari relativ recente au demonstrat in arealul culturii Cucuteni inca din mileniul IV ien dovezi certe de folosire si existenta a roti olarului intr-o varianta primitiva (exemplu: desene V.I. Merchevici, St Cucos, L. Ellis). Existenta acestei instalatii este singura in stara sa explice convingator calitatea deosebita a ceramicii cucuteniene, varietatea formelor si mai ales simetria si finisajul perfect. Nu este exclus ca aceasta instalatie primitiva sa fi fost folosita inca de la nivelul culturilor neoliticului dezvoltat- Precucuteni si Boian. Probabil ca la sfarsitul eneoliticului, in legatura cu migratiile indo-europene, folosirea sa sa fi incetat pentru o perioada (in orice caz nu avem dovezi concrete), dar este posibil sa fi fost reluata in epoca bronzului. In aceste conditii este dificil inca de afirmat o anumita anterioritate a unei zone fata de alta si mai curand avem de-a face cu un fenomen de aculturatie. In ceea ce priveste modelarea cu mana in general materialul rezultat din sapaturi ne ajuta mai putin, putand doar sugera uneori tehnicile utilizate.
20

Din punct de vedere al tehnicilor se afirma existenta si utilizarea a doua tehnici: una asemanatoare cu cea a scobitului unui bulgare de lut, obtinandu-se vase cu profile simple, de obicei tronconice. De fapt, tehnica cea mai raspandita pare a fi cea cunoscuta sub numele de au colombin care consta din realizarea unor benzi de lut, care prin lipire se atasau una de alta realizandu-se vasul. Cea ce este important de subliniat este faptul ca aceasta tehnica constituie un important pas inainte si pentru ca in acelasi timp explica aparitia rotii olarului. In timpul modelajului au colombin vasele se faceau cu ajutorul ambelor maini ceea ce impunea depunerea sa pe un suport. In studiul ceramicii, din punct de vedere tehnologic cateva aspecte importante sunt determinate de tratamentul vasului dupa modelaj. In unele cazuri, dupa ce se modela vasul, acesta era cufundat intr-o baie de lut fin care avea drept scop principal sa acopere toate porozitatile lutului initial si uneori avea si un scop estetic de a infrumuseta vasul sau chiar de a servi drept suport pentru realizarea unui decor. Mai tarziu s-a folosi procedeul adancirii unei pelicule(smalt sau firnis) care era apoi ars a doua oara in cuptoare si care avea un dublu scop: asigurarea impermeabilitatii si infrumusetarea. In multe cazuri se observa faptul ca ceramica atat la exterior cat si sau mai ales la interior era lustruirta de regula cu o spatula de os, dar aceasta se putea realiza si cu o bucata de piatra sau lemn in acelasi scop, al impermealizarii. Dintre tehnicile folosite la producerea ceramicii arderea ocupa un loc extrem de important. La inceputul producerii sale si chiar si dupa aceea in anumite zone si contexte culturale vasul modelat din lut, dupa ce era lasat sa se usuce la soare sau la umbra era ars in foc, alteori in gropi si abia mai tarziu in cuptoare special construite pentru acest lucru. Existau categorii de decoruri care se realizau inainte de ardere, altele dupa ardere. Exista tipuri de decor care solicita 1 sau 2 recoaceri ale vasului este cazul decorurilor pictate consecutiv. De regula tipul de cuptor folosit era acela compus din doua camere, una de foc si alta de ardere. Acest tip de cuptor a fost cel mai rspndit, ncepnd nc din neolitic si a cunoscut de-a lungul timpului doar unele modificri. Cele doua camere erau desprite de grtar care era o placa de lut cu perforaii complete sau incomplete. Placa era susinut de un picior (alctuit din diverse materiale - la nceput din lut crutat, alteori din alte materiale, crmida, piatra, etc.) sau chiar un perete transversal. Studii de arheologie experimentala si analogii etnografice ca si studiul ceramicii din spturi au demonstrat ca aceste instalaii puteau atinge temperaturi nalte de peste 1000 C ~ 1100-1200 C. Desigur ca pentru a atinge astfel de temperaturi o mare importan o avea si tipul de combustibil folosit si durata arderii si materiile prime - apa, lutul, degresantul. Cercetari de natura sa reconstituie aceste procedee tehnologice au demonstrat aceasta. Au fost descoperite centre de olarie datand din neoliticul mijlociu la Olinth (Grecia) , eneolitic- cultura Cucuteni- Dumesti (Vaslui) - atelier si de decorat vase, la Svrier, Franta (epoca bronzului) , sau la Hailar(Anatolia) , Atena-cartierul Kerameikos, Micia, (epoca romana), Suceava si Iasi pentru epoca medievala. In general se tinde spre folosirea unui cod general al culorilor si un cod general al solurilorMunsell Soil Colour Charts. In ceea ce priveste ceramica din punct de vedere arheologic prevaleaza studiul tipologic care este deseori asociat cu acela al functionalitatii. De regula ceramica constituie tipul de material ce apare in cantitatile cele mai mari si de aceea s-au facut eforturi considerabile si indelungate pentru a se elabora un limbaj controlat comun si mai ales o tehnica a analizei formelor si decorurilor, la fel, unitara. Pot fi amintite aici printre altii studiile lui A. Shepard, M.R. Sranie Vivien si Guereschi, care prin intemediul lor au incercat sa diminueze intr-o masura mai mare sau mai mica subiectivismul unor descrieri. Din pacate nu s-a ajuns inca la o situatie generala, unanim acceptata, nici macar la nivelui unor microzone geografice sau culturi arheologice. Oricum in cazul analizei ceramicii trebuie avuta in vedere (analiza morfologica): Forma vasului si partile sale componente; Raporturile(chiar matematice) intre aceste elemente; Descrierea elementelor importante=margine- buza, buza- fund; Decorul, compozitia decorului- elementele constitutive, tehnicile folosite: incizia, excizia, spatulare, canelare, pictura. Maniera de repartizare a decorului pe suprafata vasului- banda decorativa, camp, metope -Vasele ce imita pe cele de metal
21

-Vasele cu decor in relief- tipare sau baterea pe un negativ sau pozitiv de piatra -Vase cu decor aplicat- braie proeminente, motive umane sau animaliere -Vase cu decor incrustat Studieul ceramicii a fost utilizat si pentru a se ajunge si la concluzii de ordin economic Cantitatea de ceramica si numarul vaselor=efortul necesar(numarul de oameni/numarul de zile/cantitatea de materie prima/lemn-energie) In Mesopotamia s-a analizat numarul si capacitatae recipientelor pentru apa: transport, inmagazinare- numarul de indivizi-distanta fata de sursa de apa. Din lut ars s-au produs si alte obiecte. Printre cele mai renumite sunt caramizile si caramizile smaltuite folosite in decorarea monumentelor civilizatiei akkadiene si in general in bazinul Tigrului si in cel al Eufratului. In Grecia, inca din epoca bronzului sunt folosite tiglele. Apar apoi si seceri, forme pentru turnat, pentru copt, conducte pentru aductiunea sau evacuarea apei, figurine, statui, opaite, obiecte de podoaba, piese de joc. Studiul ceramicii are importanta si pentru cronologia relativa. Ex: ceramica pictata Cucuteni- analizele lui H Schmidt. Aceiasi situatie pentru ceramica miceniana, efectuate de A. Furumark si continuatorii sai, din care rezulta fazele de evolutie ale civilizatiei miceniene.

XI. Metalurgia
O lung perioad de timp opiniile unanime ale cercetatorilor au fost convergente n sensul c prelucrarea metalului este indiscutabil legat de ce aparitia i producera ceramicii, de experiena pe care diversele comunitai umane au cptat-o, n domeniul prelucrrii i mai ales controlul energiei termice. Logic aa i prea s fie evoluia fireasc. Dar cteva descopiriri destul de recente par s schimbe lucrurile . Astfel n nivelele de locuire databile n mileniul X .e.n. de la Antalya(punctele Belalibi i Belabai) au fost descoperite minereuri metalifere oxid de fier. La Caynii, n nivelele atribuite nceputului mileniului VII .e.n. au fost descoperite practic cele mai vechi obiecte din metal cupru, relativ curat, cu puine impuriti. Aceste obiecte par s fi fost lucrate prin forjare la rece. Analizele acestor obiecte, nu au fost concludente din urmtorul punct de vedere: cuprul folosit a fost nativ sau nu. Foarte probabil ca el a fost totui nativ. Din prima perioad cea marcat de descoperirea din zona Antalya se pare c nu putem vorbi de o metalurgie propriu-zis. Cu att mai mult cu ct unele varieti de minereuri puteau fi prjite n scopul obinerii unor colorani, deci nici nu erau stinse pentru a se reduce metalul din ele. O noua faz este marcat de apariia, de folosirea unui alt metal- plumbul ntr-o perioad urmtoare celei marcate de descoperirea de la Caynii. Oricum, se pare c nc din prima perioad a mileniului VI .e.n. era practicat reducerea minereurilor oxidice. Pasul urmtor este arcat de descoperirile de la Can Hasan (Anatolia), unde este documentat tehnica turnrii aramei n tipare ntr-un nivel atribuit sfritului mileniului VI i prima jumtate a mileniului V .e.n. Etapele ce urmeaz se caracterizeaz printr-un procedeu metalurgic care marcheaz un salt extrem de important: alierea cuprului. Este fr nici o ndoial faptul c acest procedeu a fost cauzat la nceput de folosirea unor zcminte naturale polimetalice. Aa se explic astfel apariia unor piese din cupru arsenical n medile neolitice n nordul Caucazului (v. Selinhanov) Aceeeai situaie pare c este i n Anatolia, unde mileniul IV .e.n. cunotem de asemenea piese de cupru arsenical n orice caz, alierea cuprului cu diferite alte metale a dus n mod clar la apariia i folosirea bronzului. Consecina a fost c treptat au nceput s fie exploatate i zcminte de cositor i apoi de plumb sau anitimoniu. Din puct de vedere tehnic dificultile sunt aceleai. Diferena rezid acum c piesele din cupru arsenical pot fi prelucrate i prin forjare, bronzul nu poate fi prelucrat dect la cald, prin turnare. Totodat obinerea bronzului de bun calitate
22

presupune obinerea unui aliaj n cantiti precise 90% cupru i 10% Staniu, n timp ce arsenicul nu are nevoie de un procentaj exact. n mileniile urmtoare, progresele realizate n metalurgia aramei i bronzului se materializeaz n diversificarea tipurilor de obiecte de metal i n producerea unor piese cu o tipologie i decoraie complicat statuete, vase, piese de mobilier, ceeace presupune stpnirea unor tehnici complexe de turnare, cum este aceea cerii pierdute. n paralel cu aceste progrese ncepe folosirea altor metale, respectiv argint i fier, la nceput n stare brut, de minereu. La Koruku tepe (Turcia) de exemplu ntr-un nivel datat la sfritul mileniului IV .e.n. pentru prima dat alturi de cupru apar piese din argint. n mileniul III en se dateaz primul obiect de fier extras din minereu o brar provenind din cmpia Islahiye. Descoperirea coincide cu semnalarea spre sfritul acestui mileniu a unor piese de fier cu dimensiuni mai mari pumnalele ceremoniale din mormintele princiare de la Alaa Hyk (Anatolia). Lunga experien n materie de utilizare a unor minereuri de fier i a fierului explic preeminena Anatoliei, i, mai trziu deinerea monopolului asupra metalurgiei fierului de ctre hitii. Dou probleme importante se pun legtur cu inventarea metalurgiei. Cea dinti privete msura n care este posibil s se stabileasc un raport genetic ntre Anatolia i Iran i zonele n care prelucrarea metalului este de dat mai recent. Este o problem dificil, dei aparent nu ar trebui s existe nici un dubiu n ceea ce privete soluionarea ei, diferenele cronologice sensibile, ca i unele analogii tipologice constituind pentru unii cercettori indicii suficiente pentru stabilirea dependenei tehnice fa de Orientul Mijlociu i Apropiat a restului Lumii Vechi. Dar o serie ntreag de neconcordane semnalate nc de la jumtatea secolului nostru au fost preluate i dezvoltate de C. Renfrew i mai trziu de A. Vulpe n favoarea ideii unei dezvoltri autonome a metalurgiei cuprului n regiunea balcano-dunarean. Demonstraia nu s-a oprit la acea zon ci a fost extins de C. Renfrew i R. Whitehouse la Peninsula Italic, unde apariia obiectelor de metal este explicat printr-o dezvoltare local pe fondul culturilor neolitice i n afara contactelor cu lumea egeean i micro-asiatic. Spre aceeai soluie a autonomiei metalurgiei, cel puin n faza sa timpurie (25002000 .e.n.) nclin n ultima perioad i unii cercettori francezi (G. Champs, Em. Vigneron, etc.). Argumentul cel mai important pe care se sprijin concluzia lor este bogatul coninut n antimoniu al obiectelor gsite n Frana, situaie explicat prin folosirea minereurilor locale i necunoaterea altor procedee cum sunt arsenizarea sau aliajul cu cositor sau plumb. Unele, din acest punct de vedere sunt discutabile mai ales atunci cnd se ntemeiaz pe evidena negativ. n schimb, pentru alte regiuni, este dificil s se admit realitatea difuziunii metalurgiei i soluia unor invenii paralele, autonome este singura posibil. Astfel exist n acest moment suficiente date pentru a se demonstra autonomia metalurgiei bronzului n Thailanda, China sau n continentul American. n alte cazuri ns, dovezi directe i indirecte atest dependena de centrele orientale. Sunt de amintit aici i legturile clare dintre Asia de vest i centrele civilizaiei Harrappa. Dup cum se poate pune sub semnul ntrebrii ideea unei dezvoltri autonome a metalurgiei n Italia. Cea de-a doua problem este legat de ordinea n care s-au succedat dintr-o zon sau alta, prelucrarea diverselor metale. Adic de msura n care etapele observate n Anatolia au fost reeditate ntocmai i n ariile de difuziune, evident cu decalajul cronologic de rigoare sau nu. Ori tocmai aici acel element care poate obliga la o oarecare pruden n ceea ce privete nelesul procesului de difuziune. Pentru c o serie de deosebiri nu mai in de variaiile normale determinate, fie de natura minereurilor utilizate, fie pe inventarea unor procese tehnologice noi, fie de adoptarea, la tradiiile tehnologice locale, a unor idei venite din afar. Dimpotriv, se constat, o deosebire fundamental si anume abaterea de la succesiunea considerat standard. Astfel, pentru Ciclade, exist suficiente elemente n favoarea prioritii i importanei prelucrrii argintului i a plumbului fa de cea a aramei i bronzului. ntre argumente sunt de amintit procentul mare de obiecte din plumb 40% i numrul semnificativ de piese de argint i plumb, n neoliticul trziu i Cicladicul Timpuriu I. Abia n Cicladicul Timpuriu II ncepe s creasc proporia de peise de aram i bronz. Aceste date nu afecteaz n nici un fel raporturile genetice dintre Orient i bazinul egeean. Cel de-al doilea exemplu l ofer Columbia unde metalurgia s-a dezvoltat pornind de la cea a aurului. Este vorba de observaii din aezarea de la Iuguapi care a furnizat dintr-un complex datat la 325 . e.n cele mai timpurii dovezi (trei fire de aur) ale practicrii orfevreziei de pe ntreaga coast columbo-ecuatorian, respectiv coasta andin de nord, nainte ca alt metal s fi intrat n uz.
23

Este posibil ca n acest caz s avem de a face cu o zon de tranziie ntre Anzii Centrali unde orfevrezia i prelucrarea aramei sunt mai vechi (Cultura Mochica i America Central unde cele dou tehnici sunt mai vechi cu cteva secole). Problemele legate de reconstituirea tehnologiei nu sunt nici ele mai puin complexe. Analiza obiectelor de metal trebuie s fie precedat n mod obligatoriu de acumularea tuturor dovezilor necesare formrii statutului metalurgiei n existena unei comuniti date sau a unui complex cultural. Mai precis de dovedire a provenienei locale sau de import a obiectelor de metal rezultate dint-o sptur. Indicatorii arheologici ai autohtoniei produciei metalurgice rmn descoperirile de resturi de la reducerea minereurilor (zgur, lupe de metal, etc.) a setului de unelte legate de practicarea acestui meteug (forme pentru turnat, creuzete, linguri pentru turnat, dli, etc.) descoperirea de piese aflate n diverse stadii de finisare. n acest context se pot cita descoperirea unor forme de turnat metalul de la Vidra (Giurgiu) i la Thermi. Pentru reconstituirea legturilor de schimb, avnd n vedere depistarea centrelor de extracie i producie se porneste de la studiul tipologic al obiectelor de metal, de la detaliile caracteristice ale procedeelor si motivelor decorative. Pe o astfel de baza s-a putut reconstitui circulaiile sbiilor de tip micenian. Tot att de spectaculoas este descrierea care a demonstrat importana, ca centru de producie i de schimb de la Srata Monteoru, aici fiind descoperit un tipar pentru turnat n care se potrivete perfect un topor provenind din aezarea din aceeai epoc de la Poiana. De mare dificultate sunt studiile privitoare la tehnologia propriu-zis, ncepnd cu natura i proveniena metalului sau minereurilor utilizate, cu procedeele de reducere a minereurilor i sfrind cu tehnica de decorare. Trebuie spus c metodele moderne de investigare coroborate cu datele furnizate de cercetarea de teren i cu testele de laborator au permis realizarea unui salt considerabil n reconstituirea primelor faze a metalurgiei, adic reducerea minereurilor dei nu este totdeauna uor s se disting, prin analize chimice, arama nativ, de cea extras din malachit (un minereu oxidic). De o importan deosebit, n atingerea acestui obiectiv a fost punerea la punct a unor metode care s permit identificarea naturii minereurilor. Aceasta a mrit ansa reperrii vechilor exploatri miniere. Unele metode constau n studii microscopice pe seciuni lustruite (lifuri metalografice) defracia de raze X, activarea neutronilor, analiza izotopilor de plumb i analize spectrale. Aceste metode crora li s-a adugat descoperirea unor galerii vechi a cror funcionare a putut fi datat prin metode arheologice: descoperirea de ceramic sau unelte de minerit caracteristice (ex: Ai Bunar- Bulgaria) datri prin C14 i TL (termo luminiscenta), descoperiri de cuptoare (n aezri sau de vaste structuri metalurgice) descoperirea gropilor pentru obinerea mangalului. Toate ofer astzi o imagine mai clar asupra practicrii unui meteug care presupune posedarea a numeroase cunotine empirice necesare selectrii minereurilor, dozrii aliajelor ireglrii temeaturii, reglrii oxigenului din cuptor. Astfel de studii au permis identificarea celor mai vechi mine din Insulele Ciclade (Ayios, Sostis, A. Silvestros, etc.), a permis datarea perioadei de funcionare a minelor de la Timua (Palestina) Rudna Glava,(Iugoslavia), Ai Bunar, (Bulgaria) Rudki, (Polonia). O alt contribuie a constat n reconstituirea proceselor de reducere a minereurilor de fier n La Tne sau roman trzie din Austria si din Polonia Mic.

Instalaii
Pentru reducerea minereului i obinerea metalului, dovezi precise pentru perioadele iniiale ale metelurgiei nu exista n msur suficient. n cazul metalelor native problematica este foarte mult simplificat deoarece era suficient. n cea de-a doua variant adic reducerea metalului din minereu lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece se pare c aceast operaie se executa prin intermediul prjirii minereurilor pe vetre cu dimensiuni diferitesau chiar n gropi. procedeul era relativ simplu, dar era n acelai timp i rudimentar fr o eficien notabil. Utilizarea sa se pare c a continuat pn n pragul primei epoci a fierului. n orice caz n Europa Central, n Hallstattul timpuriu nc mai era folosit acest procedeu n cazul reducerii metalului. Mai trziu ncep s fie folosite cuptoarele care fr ndoial au avut drept puc de plecare cuptoarele de olarie. i n cazul acesta apar dou camere: una pentru foc, cae de-a doua pentru minereu, desprite placa cuptorului, sprijinit ala rndul ei de un plan central sau zid median.
24

Cea de-a doua camer destinat minereului avea de regul o form tronconic i prezenta unul sau dou orificii circulare utilizate pentru introducerea aerului cu ajutorul foalelor- deci pentru nlesnirea circulatiei oxigenului. Instalaii de acest tip sunt menionate n diverse locuri Agades (Niger) ncadrate intr-o perioad cuprins ntre 2000-500 en, n Polonia unde cercetri combinate (arheologie plus cercetri aerofotografice metode magnetice) au determinat observarea si studierea unui imens complex constnd din 2650 de situri de reducere existnd opinii conform crora numrul real ar fi depit 4000. Pe baza cercetrilor de mare amploare ntreprinse s-au deosebit patru structuri diferite folosite, a fost identificat minereul folosit (hematita 50,6 %, FeO 13,54%, SiO 2) s-a putut calcula cantitate a de metal rezultnd dintr-o singur operaie de reducere n cuptor. 10-200 kg ; pe dublul numrului de cuptoare (1,5 t fier) pe staiune peste 4 t de fier i pe totalul centrelor de exploatare: 3800-5400 t metal la o cantitate de 54000 t minereu i 60000 t crbune. Acest tip de cuptor amintit pn acum prezenta un inconvenient major i anume acela c nu putea fi utilizat dect o singura dat,deoarece obinerea lupei de metal ce se depunea gravitaional pe placa cuptorului necesit obligatoriu distrugerea camerei superioare a sa. De aceea cunoatem aparitia unui alt tip de cuptor, construit la baza solului pe nivelul de clcare i care aveau o cupol n form de clopot i care prezentau avantajul c puteu fi evacuate pe la partea superioar. Cercetri efectuate in Romnia de ctre I. Glodariu au afirmat existena unui cuptor din primul tip dar care era mbuntit din punct de vedere tehnologic. Camera de primire a minereului, de reducere a metalului prezenta un orificiu oval semicircular care era blocat cu o plac de lut. La sfritul operaiunii, placa de lut era ndeprtat i lupa de metal putea fi recuperat. Pentru repetarea operaiunii era suficient s se realizeze o alt plac de lut care era astfel plasat nct s acopere etan deschiderea existent. ncepnd cu epoca roman i pn trziu n epoca medieval apar cuptoare ce demonstreaz i adaptarea la mediu: sunt exemplare construite pe un teren n pant astfel nct era utilizat panta ca un perete al cuptorului, restul peretelui fiind apoi realizat din piatr sau crmid. Un procedeu extrem de interesant dar care de multe ori poate fi numai bnuit nu i demonstrat este acela al utilizrii fondanilor n cazul analizelor produselor de metal finit n paralel cu cele pe probe de minereu, apariia diferenierilor din compoziie s-ar putea datora i fondanilor, fr ca aceasta s fie un lucru cert. Oricum, n La Tne, utilizarea fondanilor era absolut cert i avem ca exemplu cuptorul de la Doboeni, Judeul Covasna, unde o instalaie de acest tip a fost folosit pentru producerea n primul rnd a fondanilor prin arderea pietrei i obinerea substanelor necesare. Este posibil ca i n acest caz s existe posibilitatea utilizrii uneia i aceleiai instalaii n scopuri diferite sau n momente diferite ale lanului tehnologic. n evoluia de-a lungul timpului, prelucrarea metalului a cunoscut cteva etape majore: 1. la nceput fr ndoial, metalul nativ a fost prelucrat prin forjare la rece iar mai apoi la cald 2. se pare c al doilea moment l-a constituit trefilarea mai curnd fcut la cald dar la fel de bine putnd fi fcut si la rece. Pentru executarea acestei operaii fiind necesare numai o nicoval cu nuiri prin care se trecea bara sau materia prim i un ciocan cu cu ajutorul cruia se efectua i forjarea concomitent. 3. al terilea prodedeu folosit a fost turnarea la nceput n tipare monovalve aa-zisa turnare gravitaional ex: topoarele plate asimetrie. 4. un pas important n cadrul turnrii metalului a fost utilizarea tiparelor bivalve utilizate inclusiv n eneolitic i apoi procedeul cerii pierdute cire perdue. Mai trziu, n epoca bronzului, se pare c ncep s fie utilizate chiar i tipare formate din trei bucti utilizate mai ales in cazul pieselor complicate din punct de vedere tipologic. Din acest moment turnarea se va perfeciona continuu ajungndu.se la realizarea unor opere de art monumental, statui impuntoare. Dovad stau obiectele de podoab descoperite n spturi, obiectele de mobilier, ntre care, de exemplu remarcabile sunt cazanele ceremoniale chinezeti, statuile din bronz etrusce i greceti. Pot fi aici amintite statuia impuntoare a lui Poseidon, datat n sec. V en, i atribuit sculptorului Kalamis, ephebul din Antikythera, executat de Euphranor, copilul de la Marathon, atribuit lui Praxitele. n antichitatea clasic, turnarea bronzului atinge proporiile unei adevrate arte, care o dat cu trecerea spre evul mediu se pierde, n aceast nou er, fierul devenind metalul ce va deine
25

supremaia. Abia trziu, n Renatere, arta prelucrrii bronzului va cunoate o nou epoc nfloritoare. n studiul dedicat metalurgiei, trebuie subliniat de la bun nceput, c arheologul trebuie s fie dublat de un bun metalurg pentru a putea determina cu precizie procedeele tehnice folosite i, dac este cazul, ce fel de analize trebuie fcute. Din punctul de vedere al studiilor anexe arheologiei putem remarca faptul c nc din sec. XIX cercettorii au fcut eforturi de a mpinge mai departe analiza piselor din metal. n acest scop s-a apelat la analizele cantitative-calitative care de multe ori erau imperfecte. analizele cantitative-calitative-piese-mine-probleme-de ce nu s-a putut facesituatia minelor->zacamintele-filoane-straturi de oxidare-compozitia diferita a filoanelor studiul experimental-analize diferite pe singura piesa->singura solutie analiza izotopilor de plumb II. Analizele metalografice-sliful metalografic, utile numai din punct de vedere metalografic 1. Acestea trebuie sa fie executate pe axul piesei fiind de evitat cele paralele cu axul acesteia. -Florescenta de raze X, activarea cu neutroni-nu dau todeauna rezultate multumitoare

Studiul tipologic
Studiul tipologic are in vedere totalitatea detaliilor privind forma si decorul piesei supuse analizei. Analiza trebuie sa aiba in vedere partile componente, raporturile dintre ele, aspecte functionale sau decorative si sa fie facuta in termeni cat mai precisi. Fisa piesei poate sa fie facuta descriptiv sau preferabil pe baza unui limbaj standard codificat. Unul din cele mai cunoscute modele de analiza tipologica codificata este acela facut de Deshayes si Chiristophe asupra bronzurilor din valea Indusului pana la valea Dunarii. De regula scopul final al unui asemenea studiu este incadrarea piesei intr-o serie tipologica. Urmeaza dupa aceea incadrarea cronologica, culturala si determinarea arealului de difuziune geografica. De asemeni, analiza tipologica poate sa aiba drept scop si determinrea tipurilor, a variantelor si a influentelor. Astfel de studii fundamentale au fost efectuate de catre K. Branigan asupra pumnalelor cretane, de C. Renfiew asupra obiectelor de metal cicladice sau de Sprockhoff asupra sabiilor cu limba la maner. Analiza tipologica poate permite si concluzii cronologice referitoare la cronologia absoluta sau relativa intr-o anumita arie geografica sau culturala. Printre lucrarile de asemenea fundamentale trebuie sa mentionam pe cea a lui Montelius asupra cronologiei epocii bronzului nord-europeanChronologic der ltersten Bronzezeit, studiul lui Stronach asupra tipologiei bronzurilor anatolieneThe devellopment and diffuzion of metal types in EBA Anatolia, Al. Vulpe Die Axte und Biete in Rumnien, 1970, 1975, M. Petrescu-Dambovita Depozitele de bronzuri din Romania , etc Ultima etapa priveste conservarea pieselor dupa restaurare, si de la caz la caz introducerea in expozitii sau depozite a acestora.

Prelucrarea metalelor pretioase

In prelucrarea metalelor pretioase- in special aurul si argintul, etapa pregatitoare consta in purificarea lor prin intermediul unui procedeu numit cupelare. De regula el consta din incalzirea minereului la o temperatura de peste 1000C(1100C), in final obtinandu-se metalui, argintul care mai pastreaza un mic procent de plumb-0.05-2%. In cazul aurului cupelarea presupune 2 etape. In prima dintre ele minereurile ce urmeaza sa fie rafinate sunt amestecate cu o cantitate de Pb dupa care sunt trecute deasupra unui foc de carbuni. Prin oxidarea impuritatilor si eliminarea lor se obtine un reziduu de aur fin sau mixtura de aur si argint. Cea de-a doua etapa consta in separarea Au de Ag. Operatia in sine se realizeaza fie prin adaugarea sarii care are proprietatea de a ataca Ag si de a-l transforma in clorura de Ag, care este usor absorbita de peretii mojarului, fie prin adaugarea unui compus sulfuric (ex: sulfat de
26

antimoniu). Prin incalzirea amestecului Ag este transformat in sullfura de Ag si poate fi usor indepartat. Cupelarea pare sa fi fost inventata la o data foarte timpurie in Asia Mica si in Egipt. Dovada o constituie puritatea Au din obiectele descoperite in nivelui Troia II g, ca si analizele efectuate pe obiectele de Ag provenind din necropola eneolitica de la Byblos(~3500 ien), si pe obiectele din Egiptul predinastic, de exemplu un capac gasit la Nagada(~3600 ien). Procentul de 0.4% Pb, continut de ultima piesa amintita o inscrie in mod sigur, in categoria acelora realizate din Ag cupelat. Coincidenta intre larga difuziune a procesului topirii aramei si a prelucrarii Pb si a rafinarii Ag se poate explica numai prin abilitatea pe care au atins-o metalurgistii de a obtine temperaturi de ~1100-1200C si de a controla procesul de oxigenare a minereurilor. Romanii au dezvoltat tehnica rafinarii Au si Ag prin introducerea a doua procese prealabile: lichefierea si amalgamarea Au cu Hg. Trebuie adaugat ca rafinarea era obligatorie numai in cazul Ag, nu si in cel al Au, decat atunci cand acesta provenea din minereuri aurifere(epoca romana) sau din Ag aurifer. In cele din urma, erau turnate in lingouri si apoi prelucrate. Desigur ca in cursul prelucrarii au fost folosite si alte procedee intre care putem aminti: sudura la cald sau la rece, turnarea prin procedeul cerii pierdute. Aceste tehnici au fost folosite in Mesopotamia inca din mileniile IV-III ien, de civilizatia cretana si de cea miceniana inca din mileniile III-II ien. Sudura la cald a fost folosita si in Grecia, in lumea etrusca si cea romana. Plecandu-se de la ea, au fost apoi utilizate filigranul si granulatia.

XII. Sarea

Obtinerea sa prin evaporare

Sarea este un element indispensabil vietii. Intr-o forma au alta ea a fost expluatata de foarte multa vreme. Cele mai vechi dovezi le avem inca din neolitic. Se considera ca expluatatrea sarii s-a facut in principal prin doua procedee: expluatarea sarii geme, ori prin obtinerea ei prin evaporare. In primul caz, este evident ca erau folosite tehnicile din minerit. O lunga perioada de timp, cele mai raspandite au fost tehnicile ce priveau evaporarea saramurii- izvoare de apa sarate, apa de mare. Dovezile acumulate din punct de vedere arheologic demonstreaza utilizarea sa pe teritorii vaste: din China pana in vestul Europei. Instalatiile folosite au prmis detalierae fazelor: 1. Captarea apei sarate in bazine, evaporarea facandu-se natural pana cand concentratia atingea un nivel considerat corespunzator. Bazinele puteau sa fie simplu sapate in pamant, puteau sa fie lutuite in mod special sau chiar captusite cu blani de lemn. 2. Evaporarea artificiala care consta din introducerea saramurii deja obtinuta in vase care la randul lor erau depuse pe vetre, cuptoare cu una sau doua camere, etc. Gama vaselor folosite era diversa: vase cu diametre mari si peretii grosi sau boluri, cupe conice cu fundul ascutit sau latit.(brichetajele).Uneori aceste nu erau depuse direct pe vatra sau cuptor ci pe unele suporturi de diferite tipuri si formede piatra sau lut(caramida), rectangulare sau circulare etc. In principiu aceasta tehnologie a fost utilizata pana tarziu in La Tne, desi unele documente demonstreaza utilizarea sarii prin evaporare pana tarziu in evul mediu(sec XVIII). Incepand din antichitatae clasica, greaca si romana, informatiilor arheologice li se adauga cele literere. Cel mai raspandit procedeu, evaporarea saramurii, este atestat in Galia, in Italia, pe malurile Tibrului, in Asia Mica, Sicilia, Spania, la gurile Niprului sau in Illyria. Varro ne mentionaza obiceiul arderii unor plante sarata si apoi spalarea cenusii. Aristotel, de asemenea ne mentioneaza si obiceiul arderii radacinilor unor plante si apoi firberea lesiei sarate. Alte obiceiuri amintesc si de obiceiul colectarii sarii rezultata din evaporarea apei de mare sau a apei unor lacuri sarate. Instalatii asociate in mod cert evaporarii apei de mare au fost descoperite prin cercetari combinate-in Anglia- cu fotografia aeriena(Yorkshire, Norfolk, Essex, Dorset), in Morbihan, Belgia si chiar in Caucaz. Statiuni numeroase sunt cunoscute pe valea raului Moselle(Franta), in Germania si Austria, Polonia-Wieliczka. Epoca de maxima inflorire- bronzul final, Hallstatt si La Tne. La noi in tara
27

cea mai veche dovada de practicare a acestui tip de activitate o constitue rezultatele cercetarilor de la Solca, Lunca si Poduri. In special cele de la Lunca reprezinta chiar cea mai veche atestare arheologica a sa din Europa. Apar se pare si asezari specializate- Solca, Vieliczka, Lunca, (Piatra Neamt). Apar si vasele standard- probabil ca se facea comert cu sareahusca(afirmatie demonstrata de documentele medievale romanesti). Formele erau adaptate probabil si pentru transport. Exemplu: Hallstatt-ulstatiune foarte importanta probabil si datorita sarii; La Panne- sarea de aici ajunge si pana la Roma. Tacitus ne relateaza conflictul dintre Chatti si Hermunduri (98 en.), pentru stapanirea unui rau sarat. La randul sau Ammianus Marcellinus aminteste lupta dintre alamani si burgunzi(359 en.), pentru raul Saale.

XIII. Faianta. Smaltul. Emailul

Cele mai vechi piese din faianta- perle si sigilii sunt cunoscute din descoperiri arheologice din Mesopotamia, Iran, Egipt. Practic se considera ca zona de productie initiala este Mesopotamia, unde intr-un nivel Halaf a aparut un sigiliu din faianta. Ulterior- Obeid, Uruk III, Djemdet Nasr, numarul unor astfel de piese este foarte mare. In Egipt, cele mai vechi piese de faianta, au aparuit in nivele predinastice si sunt de fapt importuri. In amandoua zonele, cele mai vechi obiecte de faianta au un miez format din quart pisat(95%-siliciu), cimentat cu o mica substanta alcalina sau oxid de calciu peste care s-a aplicat un invelis in a carui compozitie intra carbonatul de sodiu, oxidul de calciu, quart si diversi coloranti sub forma de pudra. Acest amestec se transforma intr-o pelicula prin fuziune. Mai tarziu tehnica utilizata cunoaste unele imbunatatiri si se diversifica si culorile folosite, aparand policromia. Mai tarziu, miezul de quart este inlocuit, facandu-se trecerea de la faianta la ceramica. In aceste zone, utilizarea ceramicii smaltuite s-a transformat in traditie perpetua pana tarziu in perioadele elenistica, romana, sasanida si islamica. Se admite chiar si faptul ca introducerea cramicii smaltuite in zonele europene ale Imperiului Roman s-ar datora mesterilor orientali. Un alt centru important ramane Egiptul care se distinge prin tehnica superioara si care va difuza produsele sale in Grecia. Producerea ceramicii smaltuite a cunoscut o perioada de decadere din sec IV en., dar cu toate acestea este evident ca ceramica smaltuita bizantina isi are aici originea. Emailul consta in general din aplicarea sticlei sau a unei paste vitroase pe un suport metalic, aur, argint aurit, arama, bronz. Cele mai vechi emailuri sunt cunoscute in culturile cretana si miceniana unde era folosita o pasta vitroasa asociata cu granulatia. Dupa aceea, emailul va cunoaste o lunga evolutie si imbunatatiri tehnologice remarcabile. Informatiile transmise noua de catre Procopius sau Paulus Silentiarius si Theophilus ne ajuta sa cunoastem in detaliu tehnologiile folosite pentru producerea emailului in Imperiul Bizantin. Uneori, pe un suport de aur, argint aurit sau arama erau montate celule- casete constituind motivele dorite: busturi, diverse personaje, motive geometrice sau florale, care apoi erau umplute cu emailuri rezultate din folosirea unor diverse culori. Asa au fost realizate obiecte religioase, de cult, piese de aparat (diademe), sau obiecte de podoaba- medalioane, fibule, cercei, brose.

XIV. Sticla
Tehnologia folosita pentru producerea faiantei si a smaltului, perfectionarea ei a constituit de fapt baza producerii sticlei. Nu intamplator zona in care apar si primele obiecte de sticla este cea egipteana sau feniciana. Se considera ca este posibil ca inventarea sticlei sa se fi produs intr-un singur centru- la inceput- la Sidon. Inca din dinastia a XII- a egipteana apar primele obiecte din pasta sticloasa care permit presupunerea ca civilizatia egipteana preluase deja aceasta tehnica. Mai mult, la Beni Hassan a fost descoperit un cuptor pentru producerea sticlei. Din momentul inventarii sale si pana la realizarea procedeului suflarii- se pare tot la Sidon, in timpul lui Caesar, progresele tehnologice obtinute constau in: inlocuirea magneziului ca
28

decolorant cu alti decoloranti minerali: antimoniu(in procent foarte ridicat), pentru sticla produsa din Rusia pana in Asia Mica si Grecia. In secolele VI-IV ien: in pralel cu sticla cu antimoniu in compozitie, in atelierele de sticlarie vestice, incepand cu cele din Siria, Fenicia si continuand cu aria de difuziune central si est-meditareaneana, inclusiv italice, se introduce ca decolorant alaturi de antimoniu manganul; aceasta formula va fi folosita concomitent cu cea precedenta pana catre sfarsitul sec V en.; abia in epoca evului mediu in tarile est-islamice, in China si Rusia s-a gasit decolorantul cel mai bun care permitea obtinerea metalului si anume Pb. Pentru studiul tehnologiei sticlei de o deosebita importanta se vadesc a fi informatiile lui Pliniu cel Batran. In opera sa gasim informatii referitoare atat la originea sa, cat si la diversele varietati cunoscute in antichitate: Admovitrius- sticla alba obtinuta prin topirea salpetrului si a nisipului alb(3/1 parti); Hammovitrium- sticla facuta din cenusa de feriga si de fag(2/1 parti); Galionum- sticla de culoare rosie rezultata din amestecarea in compozitie a Cu. Coloranti: cuartul pisat, magnetila, diversi oxizi de metal, scoici, nisipuri arse si pisate, pamant calcaros, etc. Informatiile care s-au pastrat de la Plinius au putut fi completate de cele provenite de la Theophilus si Heraclius, de scriitori bizantini din secolele X-XI. Astfel stim care erau tipurile de cuptoare utilizate in lumea bizantina: cuptor cu trei camere sau cu doua camere si partea superioara in cupola. Plecand de la cantitatea mare de obiecte de sticla pastrate din medii culturale databile in antichiate sau in evul mediu s-au realizat multe studii care au pus in evidenta foarte multe caracteristici ale productiei de obiecte de sticla, in special cele de lux care prin caracteristicile lor au fost mai usor de studiat si urmarit i evolutia lor. Probleme deosebite s-au pus mai ales in ceea ce priveste productia de obiecte de sticla comune. O astfel de incercare putem semnala pentru vasele de sticla de la Fayum unde Harden a reusit sa identifice 9 ateliere in functie de particularitatile productive: -calitate si culoarea sticlei, tipurile de vase Sitaia este ns mai dificil n cazul epocii romane (Roman I dup Morin-Jean) din cauza prezenei meterilor sirieni care au introdus n Campania, Roma, Aqueleia i n provinciile occidentale ale Inperiului Roman prelucrarea sticlei, nfiinnd i primele ateliere Lyon, Vienne, Kln, care au produs obiecte de sticl n stilul binecunoscut oriental ceea ce a ngreunat n mod excepional studiile aprofundate. Trebuie avut n vedere c n acelai timp au continuat s produc i atelierele tradiionale Un alt aspect important l constituie ncercarea de cunoatere a evoluiei proceselor tehnologice i mai ales de stabilirea momentelor de declin din istoria sticlriei din diverse motive. Acest fomomen a fost consideratde ctre unii cercettoridrept un criteriu sigur de determinare a unor perioade cronologice sau productive (de ex: perioada roman trzie sau perioada migraiilor). Desigur c aceste date i au importana lor, dar nu pot s fie absolutizate. Un alt aspect particular, a jucat un rol extrem de important n istoria acestui meteug. Este cazul conservatorismului care se manifest prin pstrarea secret a tehnologiei de realizare a pastei de sticl ct i unele tehnice de ornamentare. (ex: stcla de Murano). Oricum, se poate constata o anumit continuitate tehnologic sau tipologic pn trziu n sec. X-XII elementele de baz fiind oferite de producia de sticlrie roman (ex: producia de sticlrie bizantin, unde elementele de origine roman sunt cele mai evidente). Ceea ce se poate constata cu siguran este i faptul c nu exist nc criterii de clasificare a vaselor de sticl care s fi fost unanim acceptate. Printre sistemele cele mai importante amintim pe cel al lui Morin-Jean care a avut ca obiect sticlria roman produs n Gallia. Au fost luate n considerare forma, locul de fixare a toartei i funcionalitatea vaselor. Au fost astfel difereniate 10 tipuri de baz cu 118 variante. Ex: urna: ollae cinerariae, butelii, oenochoe, phiale, boluri, farfurii, etc., recipiente cu gura larg, reproducnd formele greceti de Kantharos, Kyphos, pahare, etc. n studiul tipologic, asupra atelierelor de producie de la Fayum Harden a definit XIII tipuri de buz, fiecare cu dou sau mai multe subgrupe. O alt analiz ce poate fi amintit este aceea efectuat de Fritz Fremersdorf, care a studiat producia de obiecte de sticl din centrul de la Klncare a avut drept criteriu principal tehnicile decorative fcnd distincia ntre sticla policrom, cea cu decor aplicat la cald (cu fir sau cabosoane ) cea cu decor faetat, cea cu decor pictat cu aur, sau alte culori, sau cu foaie de aur aplicat, dar care n descrierea pieselor se raporteaz la tipologia lui Morin Jean.
29

Decorarea vaselor de sticl s-a considerat c se poate rezuma la dou tehnici principale: decorul realizat la cald (modelarea vaselor n tipare de lut sau de lemn, care poate cuprinde: canelarea, aplicaia cu fir de sticl sau cabosoane cu sau fr apendice central, pictarea cu aur i decorul realizat la rece, cu mna sau roata: gravarea, faetarea. O tehnic deosebit cunoscut sub numele de a falsei camei= sticla cu doua straturi, conform careia decorul este realizat in doua straturi, decorul fiind realizat prin sculptarea stratului superior(exterior)= sculptura vitri. O varianta a acestei tehnici consta in ajurarea stratului exterior care nu face corp comun cu vasul ci este fixat de acesta cu ajutorul unor bare foarte fine. Din aceasta categorie fac parte o serie de boluri tarzii(Diatreta), ce prezentau decor ajurat si inscriptii. Alte categorii importante de obiecte de sticla sunt diversele obiecte de podoaba: bratari, margele, pandantive, amulete, cuburile pentru mozaic. Dealtfel, perle si bratari din pasta sticloasa au circulat si in mediile Hallstatt si La Tene din Europa. Unele sunt importuri, cele mai multe grecesti dar au existat si centre de productie cum este cel de la Sticna(Slovenia). De amintit este si productia de geam in tot Imperiul Roman din Anglia(Wales) pana in peninsula Balcanica(Sadovet) sau din Asia Mica(Sardes) in nivele ce dateaza din secolul II en. pana in secolele VI-VII(Sardes, Sadovet).

XV. Asezari, locuinte, Sisteme de fortificatie. Metode si tehnici de constructie.

A. Elemente teoretice. Concepii i ipoteze.
n general, spaiul reprezint dou componente fundamentale: componenta natural i componenta uman.

Componenta natural:
Include toate elementele mediului nconjurtor n care omul triete. De regul exist o relaie de interaciune direct sau indirect ntre om i mediul n care triete. Acest sistem de relaii se traduce prin presiuni efectuate asupra omului i prin intervenii pe care acesta, la rndul lui, le ntreprinde asupra mediului. Este vorba deci de un sistem de relaii cu intensiti relative i oscilante, ce depind de mai muli factori.

Componenta uman:
Este o noiune cuprinztoare, ce include multe variante. n cazul de fa, dorim s insistm, n principal, asupra noiunii de spaiu uman. Acesta are dou componente: 1 spaiul locuit: urban / rural; temporar / definitiv. 2 spaiul non-locuit: spaiul ritual: -templu -sanctuar -biseric -spaiul funerar: necropol n gndirea teoretic anglo-saxon, apare o serie de termeni, ca de pild - settlement care se
30

nelege distribuia geografic a artefactelor i a altor resturi tangibile, n care este vizibil existena unor activiti domestice S-a ncercat definirea conceptelor fundamentale. Prin noiunea de settlement archaeology (arheologia aezrii) se nelege studiul datelor arheologice n termenii efectelor mediului. nconjurtor asupra omului, nivelul tehnologig al acestuia n cadrul cruia el acioneaz. n general, se consider c esenial nu este arheologia propriu-zis a sistemelor, ci studiul relaiilor bazate pe datele arheologice. De asemeni, trebuie fcut distincia ntre cele doua noiuni: aezare i comunitate. Noiunea de aezare accentueaz asupra componentei spaiale, n timp ce aceea de comunitate pune accentul pe existena unei grupri umane care triete ntr-un anumit spaiu. Conform teoriei lui Chang, termenul de aezare arheologic definete contextul local unde comunitatea se presupune c locuiete i n care i rezolv problemele zilnice. Practic, n accepiunea european curent, noiunea de aezare arheologic se sustituie ambilor termeni. Sociologia consider c termenul de aezare desemneaz o aglomerare de populuie ce locuiete n acelai loc. Exist posibilitatea ca ntr-o singur aezare s locuiasc comuniti diferite (ex: marile orae) Din punct de vedere arheologic, pentru populaiile agrare, de regul, o aezare desemneaz o singur aezare. Tot din punct de vedere arheologic se poate introduce termenul de egalitate ntre cele dou noiuni, dar numai pe baza analizei minuioase a spaiului, mrimii, activitilor culturii materialei a interaciunii elementelor caracteristice ale mediului, economiei i tehnlogiei. Oricum trebuie ntotdeauna studiate att caracteristicile aezrii, ct i acelea ale comunitii. ntlnim frecvent analize ale distribuiei aezrilor din punct de vedere zonal, regional, ori chiar geografic, n care macro-trsturile sunt studiate fr referin la cazurile individuale. n permanen trebuie luai n vedere urmtorii factori: ecologici, economici, tehnologici, socio-culturali, care determin variaii ale aezrilor i ale caracteristicilor lor.

Modele de analiz:
1 2 3 Trigger definete trei niveluri de analiz: Construcia individual, conceput ca element fundamental (unitate de baz morfofuncional). Nivelul ocupaional al aezrii Distribuia aezrilor, unde trebuie avute n vedere relaiile spaiale pe o scar zonal. Trebuie fcut analiza forelor sociale existente n spaiul relaiilor sociale. Trebuie studiat faptul c aceste uniti cuprind una sau mai multe comuniti i nivelul interaciunilor dintre aezri. Relaiile spaiale dintre aezri pot fi studiate mai mult informativ, la dou niveluri: nivelul marilor regiuni geografice- o zon ecologic nivelul unei mari regiuni geografice, cuprinznd un numr de zone ecologice.

a b

Revenind, putem spune, mai pe larg, c: 1 Nivelul construciei individuale Trebuie s aib n vedere: mrimea, forma, modelele i tehnicile de construcie, organizarea intern incluznd diviziunile interne, activitile care au loc n i lng construcie, funciile sale i aspectul exterior. 2 Nivelul ocupaional al aezrii- zona rezidenial (settlement site) Cuprinde mai multe elemente dect zona n care se grupeaz locuinele individuale. Studiul analitic al componentelor trebuie s includ: locaia geografic, numrul total i densitatea locuinelor, organizarea intern a cldirilor i a spaiului, activitile din i n apropierea aezrii, precum i distribuirea lor difereniat n aceast zon, ca i demarcarea exterioar a aezrii. Forma i coninutul primelor dou niveluri de analiz pot fi influenate de factorii naturali, de mediu, tehnologie i de economia de subzisten. Toi aceti factori pot aciona restrictiv, dar nu pot determina forma posibil i funciile construciilor i a aezrilor.
31

n multe societi (aflate pe diferite niveluri de evoluie), factorii socio- culturali pot fi foarte importani n determinarea organizrii interne a zonei rezideniale, distribuia activitilor n diferite cldiri i spaii, precum i relaiile spaiale ntre cldirile individuale. 3 Distribuia aezrilor: La nivelul 3 (a + b) al analizei ce cuprinde un numr de aezri din una sau mai multe zone ecologice, trebuie s fie studiate relaiile: spaiale, sociale i politice, pe de o parte, ntre aezri ce conin o singur comunitate de acelai tip i pe de alt parte, ntre aezri ce conin comuniti variabile. n acest sens, trebuie menionate: locaia aezrilor i relaiile dintre ele resursele naturale poteniale posibilitile de comunicare densitatea i distribuia aezrilor ariile exploraionale i economia de subzisten distribuia zonelor de activiti specifice (ex: necropole, tabere de vntoare, cariere, etc.) nivelul micrilor sezoniere sau non- sezoniere micrile de populaie ntre diferitele zone de activiti specifice distribuia pieelor relaiile sociale ntre comuniti relaiile politice dintre comuniti, incluznd: dominaia politic i ierarhizrile, centralizarea politic, activitile militare i religioase, modul de purtare a rzboiului, aprarea exploatarea difereniat a unor aceleai zone importante, ecologice (ex: sinteza pstorit- agricultur). Factorii economici i caracteristicile mediului sunt evident foarte importani n determinarea faunei i caracterul trsturilor determinante ale aezrilor. Studiul aezrilor la acest nivel este foarte important pentru nelegerea dezvoltrii i evoluiei relaiilor sociale i politice i apariiei i dezvoltrii centrelor urbane. Evident este faptul c analiza la acest macro- nivel nu poate da rezultate bune dect n condiiile unei egale studieri a categoriilor amintite. Un proces foarte important este acela al evoluiei, al schimburilor inerente prin care trece fiecare societate. Adesea din punct de vedere arheologic, mai ales cnd e cazul unor intervale de timp mari- sute sau mii de ani- aceste evoluii, schimburi pot fi fobservate i studiate foarte clar. Un alt capitol este din nefericire mai puin observabil, mai ales n condiiile lipsei informaiilor scrise: este vorba de domeniile activitilor i relaiilor sociale i politice. Din acest punct de vedere, un exemplu l constituie problema naterii centrelor urbane sau de distincia ce trebuie fcut ntre centrele urbane i cele non- urbane.

B Elemente arhitecturale
Aa cum am vzut, elementul important care trebuie avut n vedere este acela al amenajrii spaiului locuit n cadrul mediului ambiant. Din acest punct de vedere, o regul niciodat nclcat este aceea a apropierii de sursele de ap. nc din paleolitic, aezrile se gsesc plasate pe malurile rurilor. Aceast caracteristic se menine chiar pn n Evul mediu. n cazuri excepionale, cnd apa lipsea- ca n Jawa, de ex- s-a procedat de la bun nceput la amenajarea unui rezervor care s capteze apa de ploaie. De asemenea, se avea n vedere alegerea terenurilor care s permit o scurgere a apelor pluviale. Sunt relativ rare cazurile n care aezrile erau plasate n zone mltinoase, dar n aceste situaii se proceda la tehnici constructive mai complicate- locuine pe piloi de lemn. Alteori, n cazul unor zone cu un climat mai umed sau cu regim al ploilor mai bogat, locuinele erau construite pe un planeu realizat din brne despicate sau crengi, deasupra crora se aeza un strat de lut cu grosimi de pn la 25- 40 cm (ex: cultura Gumelnia, Cucuteni). O alt condiie este legat de mediul favorabil obtinerii hranei intr-o forma sau alta :posibilitati de vanat , cules si pescuit in paleolitic ;practicarea agriculturii si cresterea animalelor in epocile ulterioare sau exploatarea unor resurse esentiale de materii prime :sarea , silexul ,piatra de
32

constructii,etc. Este important de stiut si faptul ca in cazul comunitatilor de agricultori si crescatori de animale, spatiul necesar subzistentei cuprindea in mod obligatoriu tot teritoriul necesar practicarii acestor ocupatii in conditii optime si chiar o rezerva in cazul practicarii agriculturii ciclice .Incepand din preistorie, dar situatia e mult mai clara in epocile istorice , apar si asezari a caror situatie si pozitie este determinata de existenta drumurilor comerciale care de regula urmeaza cursurile apelor. Vaile acestora au fost folosite cu predilectie in toate epocile istorice . O stransa legatura exista si cu nivelul de dezvoltare tehnologica ,economica,si sociala si modul de asezare ,structura asezarilor ,tipologia locuintelor . Astfel locuinta apartinand culturii Lengipel de la Brzesc Kuzansc consta din 50 de locuinte trapezoidale ce nu sunt toate sinuase ci corespund mai multor perioade de ocupatie ce au fost estimate ca durand aproximativ 2 ani,succedandu-se la intervale de 10 ani .Aceasta situatie a fost explicata prin practicarea unui sistem ciclic de exploatare agricola a pamantului. Dar evident ca aceasta nu este o situatie tipica deoarece se cunosc multe astfel de asezari din diverse regiuni si existenta multor culturi in care de obicei locuintele sunt relativ sinuase . Diferentele sociale au aparut inca din neolitic cand se inregistreaza existenta unor locuinte deosebite fata de celelalte ,caracterizate prin dimensiuni mai mari ,inventar mai bogat ,s.a.m.d. Intr-o anumita masura tot mediul este acela care a influentat si modul de constructie al locuintelor ,desi in ordinea importantei acest element este urmat apoi de nivelul tehnologic . Asa de exemplu in paleolitic structurile de locuire ,care sunt foarte greu detectabile, par a fi fost realizate in primul rand din materiale perisabile , atunci cand ele nu sunt in pesteri .Si aici pot fi amintite ,pe langa lemn si frunze, probabil piele de animale si in mod cert fildesii de mamut ce au fost utilizati in realirarea scheletului de rezistenta al -structurilor de locuire-,acele mai mult adaposturi. In neolitic,pentru realizarea locuintelor au fost folosite lutul ,lemnul si piatra Deja in aceasta perioada isi face aparitia caramidade lut nears sau constructiile realizate din schelet lemnos -barne si pari cu impletituri de nuiele peste care era apoi era aplicat lutul amestecat cu paie ,pleava ,etc. Daca in general este dificil de gasit reguli absolute n ceea ce priveste asezarile ,totusi inca nu se poate afirma ca din punct de vedere numeric incepand din paleolitic asezarile cunosc un numar crescand ,din ce in ce mai mult de locuitori . Incepand din neolitic inregistram aparitia primelor planuri preconcepute de sistematizare,de orgazinare a spatiului. De la locuinte dispersate ,insirate de-a lungul apelor ,asa cum sunt cele apartinand culturii cu ceramica liniara ,la locuintele distantate si dispuse in siruri ,de-a lungul unor uliti de la Biskupin si Wicina ,in cercuri ca in asezarea de la Volnuscina ,pe terase care se succed in forma cochiliei de melc ca in Troia II-IV,la locuintele tip bloc la care spatiile despartitoare sunt absente ,casele se sprijina una pe cealalta asa cum se intampla la Catal Hujuk ,Zygauries , TroiaVII Fenomene particulare apar cum sunt de exemplu cele din Anglia epocii metalelor unde in perimetrul fortificatiilor sunt incluse nu numai casa si anexele ei ci si loturile arabile si pasunile(ex:locuintele de la Ponta). O alta problema este aceea a masurii in care locuintele dintr-o asezare se distribuie in functie de un punct sau zona fixa -de exemplu ulita principala de la Biskupin ,piata publica si locul de adunare al comunitatii respective ,casa sefului -megaronului central de pe cea mai inalta terasa de la Troia ,etc, sau se dezvolta in mod haotic pe masura ce populatia creste sau revine intr-o veche vatra de lo-cuire(ex:Roma,Habasesti-Hobor). Odata cu aparitia celor mai timpurii semne ale ierarhizarii membrilor unei comunitati,se profileaza tendinta de a se sublinia rangul prin dimensiunile locuintei si prin pozitia ce o ocupa in cuprinsul asezarii.Procesul nu este insa generalizat. Sunt cazuri in care diferenta sociala observabila in cadrul necropolelor nu poate fi sesizata in asezari. Apar si diferente intre asezari=grade de polarizare difereita(ex:bazinul Buhluiului). Fortificatii de refugiu sau rezidentiale.

Fortificatiile
33

Clasificarea functionalitatii: 1) Dupa tipul de locuire :

-de refugiu:militare -rezidentiale:orase 2)Dupa tipul de constructie : -aparate natural -pinten barat -circulare sau orale -rectangulare 3)Dupa material -palisade -palisade-sant -val-sant+palisada -zid piatra+sant

34