UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”

DIN GALAȚI.

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE

ȘI TEOLOGIE.

ETAPELE CERCETĂRII ARHEOLOGICE.

Student : Ivan Alex-Lorenzo

Specializare : Istorie, anul I.

Disciplina : Practica arheologică

Profesor coordonator : Cotoi Ovidiu Soleriu

1
 Etapele cercetării arheologice.

Arheologia este știința care se ocupă cu depistarea, sistematizarea si

interpretarea vestigiilor aflate la suprafață, în pământ sau în apă, cu scopul de a
reconstituii pe de o parte anumite procese de factură economică, socială sau politică,
sau pe de altă parte fenomene culturale care au avut loc în etapele timpurii ale
istoriei omenirii. Reconstituirea evenimentelor se face doar pe baza descoperirilor
arheologice pentru perioadele îndepărtate ale istoriei, în timp ce pentru perioadele
mai actuale arheologia se asociază cu izvoarele scrise într-un proces de reconstituire
al evenimentelor.1

Cercetarea arheologică reprezintă o compilație de măsuri de natură științifică și

tehnică, ce are ca scop principal valorificarea patrimoniului arheologic. Aceasta se
desfășoară de-a lungul a mai multor etape prestabilite și poate fi realizată doar de
către personalul calificat, specializat, atestat si înscris în Registrul Arheologilor. Pe de
altă parte, cercetarea arheologică este împărțită în 3 mari categorii, în funcție de
diferiți factori.2

Cercetarea arheologică sistematică este primul tip de cercetare arheologică și

se desfășoară pe o lungă perioadă de timp, în conformitate cu un proiect multianual
de cercetare.3

Cercetarea arheologică de salvare reprezintă acel tip de cercetare arheologică

care se desfășoară în zonele în care patrimoniul arheologic este studiat și cunoscut,
precum și în cele ce sunt marcate de lucrări de restaurare a monumentelor istorice. 4

Cercetarea arheologică preventivă este un alt tip de cercetare, și este de obicei

condiționată de lucrările de construire, modificarea, extinderea sau repararea căilor
de comunicații, dotările tehnico-edilitare, fie ele subacvatice sau subterane, excavări,
acțiuni de exploatare a carierelor, construcția de rețele magistrale, reorganizări în
scopul îmbunătățirii funciare, foraje, amplasarea sondelor de gaze și petrol, și alte

1
Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României. Volumul I., coord. Constantin Preda, ed.
Enciclopedică, București, 1994, p. 94.
2
Mircea Victor Angelescu, Standarde și proceduri în Arheologie., ed. Institutul Naţional al
Monumentelor Istorice, București, 2004, p.14.
3
Ibidem., p.15.
4
Ibidem.

2
acțiuni care afectează într-un mod consistent suprafața solului din cadrul unor zone
cu patrimoniu arheologic reperat.5

Toate aceste tipuri de cercetări arheologice enumerate anterior se desfășoară

având la bază un ansamblu de etape bine stabilit, ce trebuie urmat cu exactitate
pentru ca succesul proiectului de cercetare să nu fie compromis.

1. Stabilirea temei de cercetare.

Stabilirea temei de cercetare reprezintă prima etapă importantă în procesul de

cercetare arheologică și are ca puncte principale de referință determinarea
diagnosticului arheologic, documentar și de teren. Diagnosticul arheologic pe de o
parte, înglobează elementele de analiză și evaluare a patrimoniului arheologic, ce
stau la baza unor decizii importante privitoare la desfășurarea strategiilor aplicate în
decursul cercetării arheologice. Totodată, pe baza acestui tip de evaluare se
formează fundamentul unui proiect de săpătura sau supraveghere arheologică. 6

Diagnosticul documentar pe de altă parte constă în acumularea tuturor resurselor

bibliografice referitoare la un anumit teren sau sit arheologic. Pe lângă sursele
bibliografice, mai sunt folosite și alte surse precum cele electronice, fotografice sau
grafice. Stabilirea diagnosticului documentar reprezintă un element crucial pentru
cercetarea arheologica deoarece pe baza acestuia este redactat Raportul de
diagnostic documentar în care sunt precizate particularități importante ale unui sit
precum caracterul, accesibilitatea și potențialul arheologic. 7

În cele din urmă, Diagnosticul de teren constă într-o acțiune desfășurată pe o

perioadă limitată de timp, cu scopul de a determina prezența sau absența
patrimoniului arheologic dintr-un teren ori sit arheologic. Un alt obiectiv important al
acestei acțiuni constă în adunarea de informații referitoare la patrimoniul arheologic,
în scopul elaborării unui eventual Proiect de cercetare. 8

5
Ibidem.
6
Ibidem., p.18.
7
Ibidem.
8
Ibidem., p.19.

3
 2. Întocmirea planului managerial al proiectului și a dosarului pentru
aprobarea

de către Comisia Arheologică.

A doua etapă din cadrul unei cercetări arheologice constă în întocmirea planului
managerial al proiectului. Un proiect arheologic vizează o cercetare desfășurată într-
un anumit sit, cu scopul de-a aduna informații științifice, în condițiile existenței unei
limite financiare și temporale. Datorită caracterului lor esențial, obiectivele sunt clar
evidențiate și conturate încă de la începutul conceperii proiectului. Totodată, pe lângă
obiectivul primar ce constă în adunarea unor informații științifice, un proiect
arheologic urmărește și o publicație care să justifice semnificația informațiilor
respective, precum si crearea unei arhive.9

În momentul ce marchează începutul conceperii unui proiect arheologic, este

esențial a se justifica cheltuielile ce urmează să fie alocate în acest sens, deoarece
majoritatea cercetărilor din acest domeniu se desfășoară folosind banii publici.
Totodată, datorită aceluiași fapt, există obligația legală ce permite publicului să aibă
acces la rezultatele ce s-au produs în urma săpăturilor. 10

Proiectul de cercetare este de fiecare dată însoțit de o descriere amănunțită a

spațiului geografic în care este localizat situl arheologic, și de o prezentare a unor
cercetări anterioare care s-au desfășurat în același spațiu sau în împrejurimi. Alte
date legate de situl vizat sunt obținute prin mijloace moderne și diverse, cu ajutorul
hărților grafice de prospecție magnetică, sonică ori nucleară, sau cu ajutorul
aerofotografiilor.11

În ceea ce privește punerea în practică a unui proiect, la acesta trebuie să existe

mai mulți participanți, asta pentru a sporii gradul rezultatului științific, care în cazul
cercetării individuale este mult mai scăzut. Cu toate acestea, managerului în revine
obligația de a-și alege oamenii în așa fel încât să fie evitat orice eventual conflict
dintre participanți, care ar putea afecta într-o oarecare măsură eficiența muncii în
echipă. Pentru ca proiectul arheologic să-și atingă scopul, este esențială o bună

9
Idem., Arheologia și tehnicile de management., ediție electronică, martie 2005, p.42.
10
Ibidem.
11
Cristian Matei, Arheologie. Tehnică și metodă., ed. Tipored, București, 2001, p.18.

4
comunicare participanții din cadrul echipei, o consecință a acestui fapt fiind creșterea
eficienței.12

3. Cercetarea de teren.

3.1. Cercetarea de suprafață.

Cercetarea de suprafață constă într-o verificare amănunțită a terenului, cu scopul

principal de a identifica urme ale unor vechi locuiri. Acestea sunt de obicei artefacte
întregi ori fragmentate, precum și ruine aflate la suprafața solului. Pe de altă parte,
resturile ceramice, litice sau de altă natură găsite aici, pot ajuta arheologul să tragă
concluzii în ceea ce privește caracteristicile generale legate de situl respectiv,
precum si fazele de locuire ale acestuia.13

3.2. Cercetarea cu mijloace geofizice și imagistice.

Acest tip de cercetare implică o serie de metode tehnico-științifice precum

prospecțiile de raze gamma, sonde fotografice sau prospecții bazate pe rezistivitate
electrică. Prospecția cu ajutorul aerofotografiei este o altă metodă de cercetare ce se
încadrează în acest gen și ajută în egală măsură la alegerea sitului arheologic cât și
la întocmirea raportului proiect necesar începerii unei noi săpături. Termografia
aeropurtată poate fi considerată a fi o metodă ajutătoare pentru aerofotografie
deoarece rezolvă în mare parte inclaritățile ce nu pot fi deslușite de către aceasta din
urmă.14

4. Săpătura arheologică.

4.1. Săpătura de sondaj.

Acest tip de săpătură este utilizat de către arheolog pentru a verifica, spre
exemplu, limitele unui sit arheologic. În urma acestei săpături nu de puține ori sunt

12
Mircea Victor Angelescu, op.cit., p.43.
13
Cristian Matei, op.cit., p.15.
14
Ibidem., p.16.

5
descoperite locuri bogate în obiecte, fără depunerea unui efort considerabil. Ca
rezultat al acestei descoperiri în continuarea ei sunt efectuate săpături sistematice. 15

4.2. Săpătura de salvare.

Acest tip de săpătură se execută de obicei într-un ritm foarte rapid, iar în astfel de
situații cercetarea arheologică se petrece în același ritm, fără o pregătire atent
examinată.16

4.3. Săpătura sistematică

Săpătura sistematică reprezintă acel tip de săpătură care este executată pe o

perioadă mai lungă de timp în conformitate cu un proiect arheologic multianual aflat
în curs de desfășurare.

5. Operațiuni post-săpătură

Odată încheiată săpătura, arheologului în cauză îi revine obligația de a redacta un

raport tehnic care ulterior publicat sau inclus în arhiva cercetării. Acest raport include
de regulă un cumul de date și referințe aparținând proiectului arhivat. Pe lângă
acesta, este întocmită și fișa tehnică pentru săpătura arheologică ce va aduna toate
informațiile ce fac referire la campania de cercetare respectivă. 17

În ceea ce privește rezultatele proiectului, acestea pot fi publicate în diverse

forme, în cadrul academiilor, în colocvii, simpozioane, seminarii, prelegeri, articole de
presă, programe radio, TV sau pe internet. 18

15
Ibidem., p.39.
16
Marius Grec, Arheologia, între știință și pasiune., „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2009, p.72.
17
Mircea Victor Angelescu, op.cit., p.64.
18
Ibidem.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Cristian Matei, Arheologie. Tehnică și metodă., ed. Tipored, București, 2001.

2. Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României. Volumul I., coord. Constantin

Preda, ed. Enciclopedică, București, 1994.

3. Marius Grec, Arheologia, între știință și pasiune., „Vasile Goldiș” University Press,
Arad, 2009.

4. Mircea Victor Angelescu, Arheologia și tehnicile de management., ediție

electronică, martie 2005.

5. Mircea Victor Angelescu, Standarde și proceduri în Arheologie., ed. Institutul

Naţional al Monumentelor Istorice, București, 2004.