Etapele cercetãrii arheologice

Arheologia (gr. arhaios=vechi) este știință istorică ce are că scop descoperirea,

sistematizarea și interpretarea obiectelor aflate în sol, deaspura acestuia sau sub apă. Obiectivul
acestei științe este de a reconstitui istoria omenirii cu ajutorul vestigiilor materiale.1

            Idealul acestei lucrări este de a enumeră etapele unei cercetări arheologice și de a expune
o scurtă prezentare a fiecărei etape în parte.

            Pentru a initita o cercetare arheologică, prima faza este documentarea primară a
management-ul unui proiect de cercetare arheologică. El presupune planificarea și îndeplinirea

1
 Mihaela Denisia-Liusnea, Florin-Sebastian Matei, Preistorie și Arheologie, Editura fundație Universitare “Dunărea
de Jos”, Galați, 2002 p. 75
unor sarcini independente și trebuie să țînă cont de limita de bani și de timp. Metodele care se
aplică  sunt evaluarea teoretică, periegheza, cartografierea, desenul, fotografia sau fișa tehnică de
obiectiv.2

            Periegheza este metodă ce presupune cercetarea de suprafață a a unei zone, această fiind
efectuată de către arheolog. Acesta poate identifica la suprafață sitului arheologic urme de
materiale (ceramică, obiecte), de asemenea și anomalii ale reliefului cum ar fi șanțuri, movile sau
valuri.3

            O altă etapă este de a întocmi cercetarea bibliografică. Această constă în realizarea
interviului de referințe, consultarea surselor de informare, căutarea, localizarea, selectarea și
organizarea informațiilor, elaborararea bibliografiei, transmiterea bibliografiei finale, feedback-
ul cu beneficiarul.4
            Următoarea etapă este cercetarea preliminară de teren. Această constă în cercetarea de
suprafață, topografie și ridicarea topografiei. Cercetarea de suprafață în această etapă este bazată
pe metodă periegheza, după cum am precizat și mai sus, această fiind efectuată de către arheolog.
Topografia se ocupă cu măsurarea unor suprafețe de teren, formă de relief, ori ale altor elemente.
Rezultatele măsurilor topografice se concretizează în întocmirea hărților, ale planurilor
topografice a diferite scări de proporție, precum și ale profilelor ori tabelelor cu date măsurate.

            În cazul investigației cu mijloace fizice, întâlnim scanarea laser, fotografia aeriană,

prospectiile și detectarile de adâncime.
                Scanareul cu laser este un aparat rapid, de înalta precizie, și care măsoară direct
obiectul, fără ajutorul suprafețelor reflectorizante.5

2
Colţeanu Petrică-Ionuţ, Managementul Proiectelor de cercetare în Arheologia Contractuală, rezumatul tezei de
doctorat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” , Iași, Facultatea de Istorie 2016 p. 5
3
 op. cit. 84
4
http://www.lib.ugal.ro/Cercetare_bibliografica
5
Ionut Maican, CONTRIBUȚII LA REALIZAREA UNUI SISTEM INFORMAȚIONAL GEOGRAFIC PRIVIND AREALUL
ARHEOLOGIC AL UNEI ZONE, UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” IAŞI Facultatea de Hidrotehnică,
Geodezie și Ingineria Mediului, Şcoala de Studii Doctorale, 2015, p.38
 Fotografierea aeriană este una dintre cele mai bune metode de identificare a unui sit
arheologic, deoarece se pot detecta și structuri aflate la o oarecare adâncime în pământ, ce nu pot
fi observate de către arheolog la suprafață. Pentru că fotografia să fie reușită, se necesită
realizarea acesteia din mai multe unghiuri, în diverse ore ale zilei, după o ploaie sau o ninsoare.6
 Prospectiile și detectarile de adâncime presupun diferite mostre sau scanări colectate, cu
diferite apărături ale solului. Studierea acestor mostre pot oferi dovezi ale prezenței unor
comunități umane în trecut.7
O altă etapă a cercetării arheologice este cea a sapaturii, iar în urmă acesteia operațiunea
de colectare și înregistrare a materialelor rezultate în urmă sapaturii arheologice. Săpătură
arheologică propriu-zisă este etapă în care solul ce conține informații este investigat pentru a
valorifica aceste informații cu ajutorul mijloacelor specifice.8 Săpăturile pot fi de mai multe
tipuri: de sondaj, de salvare, preventivă, sistematică.

   Săpătură de sondaj, este săpătură standard, cu scopul de a cerceta și a investiga situl

arheologic.

           Săpătură de salvare  are aspectul unei săpături arheologice științifice, făcută în ritm rapid,
având că și material de lucru un complex parțial distrus sau unul ce urmează să fie distrus și
înlocuit cu unul modern.9
Săpătură preventivă se efectuează din cauza lucrărilor de modificare, extindere,
modificare sau reparare a cailor de comunicație sau a dotărilor tehnico-edilitare 10

Săpătură sistematică, este cea mai  satisfăcătoare metodă, această fiind urmată astăzi în
arheologia modernă. În cazul acestei săpături, raportul trebuie să fie destul de complex
(efectuarea unor sondaje, analiză stratigrafiei, analize pedologice sau fizico-chimice) pentru a
permite oricărui arheolog să afle dacă au fost realizate sau nu standardele scopurile științifice
propuse prin Proiectul de cercetare.11

6
op. cit. pp. 84-85
7
ibidem. p. 86
8
MARIUS GREC, ARHEOLOGIA, ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI PASIUNE, Arad, 2009, p.82
9
op. cit. pp. 72-73
10
op. cit. p. 12
11
Mircea Victor Angelescu-Standarde si proceduri in arheologie ,2001
 În urmă extragerii maerialului, acesta este depozitat în condiții optime, unele obiecte
putând fi restaurate pe șantier, iar altele având nevoie de analize complexe de laborator, la fel
și conservarea.12 Analizale la care vestigiile obținute sunt supuse în cadrul laboratorului sunt:

         Analiză metalografica- constă în supunerea obiectelor la radiografii, probe fizice

sau chimice pentru a li se stabili caracteristicile. Acesta  analiză este efectuată
numai pe obiectele din metal.

         Analizele chimică, petrografica și spectografica- aceste analize, unele dintre ele

foarte complexe, oferă informații despre alimentatele și vestimentația folosite în
diferite perioade.

         Analiză mineralogica- oferă informații despre mineralele ce compun rocile din

care au fost confecționate unelte.

 Analiză fotografică- constă în mărirea fotografiilor pentru a se obține mai multe date
despre acestea.13

De îndată ce este finisată cercetarea, arheologul este nevoit să întocmească un raport

tehnic, care să poată fi publicat sau inclus în arhivă cercetării. Publicarea memoriului arheologic
poate fi publicat în diferite moduri. Acesta poate fi prezentat în mediul academic sau prin
intermediul simpozioanelor, comunicărilor, revistelor, seminarii, colocvii etc.14
Monografia arheologică se ocupă cu reunirea elementelor din același cadru pentru
formarea unei viziuni mai ample asupra complexului arheologic cercetat. În cazul în care
informațiile sunt în număr considerabil, se pot crea monografii tematice, având în vedere doar un
anumit aspect al staţiunii arheologice cercetate. În acest mod se pot întocmi registre pe categorii
de descoperiri arheologice, toate acestea ducând la concluzii importante.15

În cele din urmă, după ce materialului arheologic îi este întocmită fișe de evidență , unde
sunt inscriese principalele informații privind vestigiile (de la descrierea cu exactitate a locului

12
op. cit. p.98
13
Ibidem pp. 93-94
14
Mircea Victor Angelescu-Standarde si proceduri in arheologie ,2001 p. 64

15
op. cit. p.110
descoperirii până la caracteristici specifice), aceste fișe sunt păstrate în arhivele instituției în
patrimoniul căreia intră materialele respective.16

Bibliografie

 Colţeanu Petrică-Ionuţ, Managementul Proiectelor de Cercetare în Arheologia

Contractuală, Rezumatul tezei de doctorat, UNIVERSITATEA ,, ALEXANDRU IOAN
CUZA”, IAŞI, FACULTATEA DE ISTORIE ŞCOALA DOCTORALĂ, Iasi, 2016
 Grec Ioan Marius, Arheologia, intre stiinta si pasiune, „Vasile Goldiș” University Press
Arad, 2009
16
op. cit. pp. 98-99
 Ionuț Maican, Contributii la realizarea unui sistem informational geografic privind
arealul arheologic al unei zone, UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE
ASACHI” IAŞI, 2015
 Mihaela-Denisia Liusnea, Florin-Sebastian Matei, Preistorie si Arheologie, · · Editura
 fundației universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2002
 Mircea Victor Angelescu-Standarde si proceduri in arheologie ,2001