 

de Lucian Enăşoni
Martie 2006

În muzică poţi primi pur şi simplu inspiraţie şi impuls pentru a compune o piesă muzicală, sau poţi
lucra la o piesă deoarece ai primit o comandă ori cu ocazia unei manifestări festive. În pictură, poţi
lucra într-un anumit loc din natură surprinzând un moment unic al zilei sau poţi să compui, în atelier,
pe pânză, un peisaj inexistent, dar nemaipomenit de real. În poezie, poţi găsi prin inspiraţie, cuvinte
care pur şi simplu se leagă între ele formând o deosebită creaţie poetică sau poţi lucra câteva zile
pentru a făuri potrivirea unui vers cu celălalt. În cinematografie, poţi primi prin inspiraţie schiţa unui
întreg scenariu, o poveste unică şi impresionantă sau poţi cizela, luni în şir, personaje şi fapte pentru
a crea, în final, un scenariu oarecum plauzibil şi interesant.
Exemplele ar putea continua şi în sculptură sau în design, aşadar în variate domenii ale artei, dar nu
numai, ci în toate planurile de activitate care au de-a face cu creaţia sau cu conceperea unei idei.
Trecem însă la o analiză exclusivă pe domeniul fotografiei.

Diferenţele dintre creaţia prin inspiraţie liberă şi construcţia prin efort propriu sunt greu de sesizat.
Nimeni nu poate ştii exact când vine inspiraţia pentru realizarea unei opere de artă pure. Cu alte
cuvinte, inspiraţia aceasta nu depinde de efortul intens psihic sau intelectual al artistului. Inspiraţia
poate veni atunci când stăm în compania unei anumite persoane, atunci când ne simţim vibraţi în
interior de un anumit loc în care ne aflăm sau când ascultăm o muzică ce ne atinge simţul creativ sau
imaginaţia.

Să mai observăm câteva situaţii. Pictorului i se cere o comandă pentru a realiza un tablou cu regina
Angliei. La polul opus este, însă, situaţia în care pictorului îi vine ideea să picteze palatul reginei în
lumina unui apus de soare. Acelaşi lucru se întâmplă cu un compozitor francez ce are la dispoziţie o
săptămână pentru a crea o pictură ce va fi susţinută de orchestra filarmonicii pariziene cu ocazia zilei
de 14 iulie. Dar cât de diferită e situaţia în care compozitorul însuşi are inspiraţia să scrie o piesă ce
exprimă culorile primăverii? Aceasta după ce, poate, a trecut printr-un parc cu copaci treziţi de
primăvară. Poetul poate compune o poezie pe tema iubirii inspirat, poate, de dragostea pentru cea
care îi este aproape sau, făcând parte din cercul literar local, scrie cinci poezii pe săptămână, aceasta
fiind condiţia ca el să rămână în acel grup al scriitorilor activi. El compune, deci, pentru că trebuie şi
nu neaparat pentru că îşi doreşte asta.

Tratăm aici problema creaţiei sub impulsuri exterioare sau interioare. Stârnirea impusă sau impulsul
interior natural.

Tocmai de aceea, în cele ce urmează vom aprofunda motivele pentru care cineva creează sau, mai
bine zis, vom analiza provenienţa acelor schiţe mentale. Totul începe cu o idee, dar ce stârneşte
căutarea ideii?

Se întâmplă în fotografie, ca atunci când iniţiativa unui fotograf este condusă doar de nişte comenzi
exterioare, rezultatele, fotografiile sale să fie într-un fel, exterioare ca sens, impersonale şi obiective.
Lucrul acesta se vede cel mai des în fotografia comercială sau publicitară. Fotograful primeşte o
comandă de la un director de hotel, care îi cere să realizeze un material fotografic. Se întâmplă clar
în fotojurnalism, unde fotograful este practic obligat să lucreze în funcţie de evenimente şi reportaje.
Si se întâmplă de asemenea în lucrările fotografice ale celor ce participă la numeroase concursuri de
fotografie. Aceştia primesc impulsul de a fotografia, de la altcineva, care îl produce pentru ei. Chiar
şi inspiraţia este influenţată de către organizatorii concursului prin impunerea temei, a formatului şi a
altor condiţii. Inspiraţia proprie se naşte diferit. Ea nu ţine cont de limite, de legi şi reguli mecanice.
Nu întotdeauna se răsplăteşte sau se apreciază de către alţii, dar satisfacţia artistului, de a crea din
puritatea propriilor idei şi din libertatea inspiraţiei, este nepreţuită. Nimeni nu îl plăteşte pe poetul
care scrie un poem pe tema iubirii pentru că nimeni nu I-a cerut asta. O face pentru că aşa simte. Aşa
îşi trăieşte darul. Orchestra filarmonicii nu va cânta piesa primăverii a compozitorului respectiv
pentru că nu i-a cerut-o şi nu are nevoie de ea, mai ales în mijlocul lunii iulie! Însă compozitorul
simte că eliberează din el inspiraţia prin materializarea unei idei proprii. Cumva piesa a făcut-o doar
pentru el, sau doar de dragul idei sau ca un tribut pentru Cel ce I-a dăruit inspiraţia. Nu este interesat
material şi creaţia nu a pornit de la bani, ci de la un gând, un simţ, o idee personală. Totuşi, nici o
idee nu se naşte pur şi simplu din nimic. Ea apare pe fondul a ceea ce artistul este, a ceea ce ştie, a
ceea ce a mai văzut, deci, ideea este influenţată de persoana interioară a artistului.

Artistul devine original atunci când nu se mai încadrează în categorii stabilite deja şi în formate gen
10x15 sau 20x30. Toţi încep aşa, dar trist este faptul că unii rămân doar la acest nivel. Devii ceea ce
eşti de fapt, când nu mai încerci să faci ceea ce fac toţi şi aşa cum o fac toţi. Brâncuşi şi-a găsit
propriul drum creator în sculptură abia atunci când a plecat de lângă marele Rodin. Evident că
trebuie să te „pui pe picioare“ într-un domeniu şi să îţi găseşti identitatea stilistică dar apoi trebui
căutat şi dezvoltat stilul propriu. Inventează un gen artistic sau lucrează într-unul care te
caracterizează şi doar în el vei excela. Toată lumea face fotografii cu flori, mai puţini însă aleg tema
„Petale cu ochi“. Toţi fac fotografii cu păduri şi peisaje dar mai puţini merg pe ideea „Copaci în
formă de litere“.

Nu contest, ai nevoie de inspiraţie şi pentru a face fotografii ce vor participa la concursuri sau
competiţii internaţionale. Cu siguranţă ai nevoie de inspiraţie şi pentru a realiza fotografii publicitare
deosebite de restul, însă ceea ce vreau să accentuez este că esenţa ideei, izvorul ei este acolo un
factor exterior şi nu mintea sau sufletul artistului. Iubita poetului, aşadar, nu este un factor exterior
creaţiei poetului pentru că ea nu I-a cerut o poezie, din el a pornit această dorinţă.
Am precizat asta doar pentru a face distincţia dintre factorii exteriori de inspiraţie şi factorii
exteriori care cer şi condiţionează creaţia şi, inevitabil, inspiraţia. Poţi avea ideea să fotografiezi
portrete de săteni bătrâni din cătune de munte şi să faci aceasta doar pentru tine şi doar pentru că este
o dorinţă personală. Sau poţi fotografia „pe bandă“ absolvenţi de liceu pentru că aceasta se cere şi
pentru că vrei să câştigi bani. Observi diferenţa? Nu? Atunci voi merge mai departe cu demonstraţia.
După ce realizezi portretele de bătrâni, evident că poţi, probabil, şi să tipăreşti un album care se va
vinde bine, însă nu acesta a fost motorul ce a determinat pornirea în creaţia ta ci pasiunea ta pentru
portrete de acel gen. Nu vei găsi niciunul ce realizează portrete de liceeni din pasiune. Toţi îţi vor
spune că fac asta doar pentru bani şi pentru că a devenit meseria lor. Fotografiile lor de suflet ar fi
probabil peisajul montan sau, poate, culorile frunzelor. Dar cine te plăteşte pentru fotografii cu
frunze? Nu se ştie niciodată, însă meseria nu este acelaşi lucru cu pasiunea. Mulţi reuşesc, totuşi, să
facă din pasiunea lor o meserie, şi astfel totul e excelent.

Concluzionând, poţi avea dorinţa să faci ceva sau ţi se poate cere să faci ceva. Poţi avea o idee
pentru a realiza un proiect sau ţi se pot impune comenzi ale altora. Ambele cazuri sunt modele de
situaţii opuse. Din lucrurile ce le faci cu pasiune rezultă creaţii formidabile, pentru că acolo pui
suflet. Ceea ce faci din plăcere nu se măsoară în timp, efort sau în plată. Când tot ceea ce fotografiezi
sau creezi ţi-a fost cerut şi impus atunci e cazul să îţi aminteşti când a fost ultima dată când ai luat tu
iniţiativa. Un violonist nu cântă la vioară doar când are de dat concerte sau când participă la
concursuri. În fotografie este la fel, exerciţiul de privire se practică zilnic şi se învaţă neîntrerupt. Cât
pentru cei ce vor să prindă naturalul, fiţi cu ochii în patru, pentru a fotografia nu ai nevoie de aparat
mai întâi, ci de ochi. Cu atât mai mult, nu e important aparatul ce îl ai ci capacitatea ta de a
determina dacă o scenă merită să fie înregistrată. Nu e grav să ai aparatul cu tine şi să nu găseşti
nimic de fotografiat, este mai grav să găseşti o scenă unică şi sa nu ai aparatul la tine...