Sunteți pe pagina 1din 7

Despre fotografie

O carte este o corabie plina de cuvinte.O Arca a lui Noe poate. Dar o
fotografie ce este ? La inceput un pictor nebun a pictat universul, apoi a cedat
inspiratia altora sa vada lumea prin ochi profani. Daguerre parca a fost inzestrat cu
mai mult, si le-a dat oamenilor puterea sa vada lumea printr-o alta aura, una mai
minutioasa.
Traind mereu ca pe un tobogan imens, avem senzatia ca timpul se reduce si
ce in ce mai mult. Si de aceea, la supra-incarcarea de informatii nu acumulam in
retina decat cateva evenimente ce se proiecteaza in minte in mod evident. Si atunci
cand ne uitam asupra unei fotografii e la fel. Se percepe o senzatie unica, dozata de
emotie sau de reticienta. Cu cat o fotografie este mai reusita, cu atat emotia pe care
vrea sa ne-o inspire fotograful este mai evidenta iar sentimentul care rezoneaza in
privitor este mai pregnant.
Sa faci o fotografie proasta e ca si cum ai zice despre cineva ca a cantat
fals sau despre cineva ca a scris un articol neveridic.

Fotografia constituie astazi o realitate culturala, estetica si economica, cu


implicatii dintre cele mai diverse in viata oamenilor. Exista asadar o categorie care se
impune prin valoarea sa documentara, si o alta, fotografia metaforica,radiografiata
sub indrumarea profesionistilor si cea a amatorilor. Milioane de oameni retraiesc
amintiri in fata imaginii fixate pe hartie. Altii fac din ele o obsesie.
Daca ar exista un scop al fotografiei, acela nu ar fi sa faci fototgrafii cat mai
bune, ci din contra sa sa te exprimi celor din jur, sa le dai un subiect de analiza. Ca si
atunci cand vrei sa-i scrii cuiva ceva o poti face si cu degetul in nisip nu numai cu un
stilou scump pe o hartie lucioasa.
Sunt oameni care nu apar bine in fotografii. Si ei stiu asta. Parca n-ar fi ei
insisi. Nu e ceva cu care sa se mandreasca. E chiar ciudat ca se intampla asta mai
ales ca fotografiile sunt facute sa-ti amintesti mai usor unele clipe si oamenii care
locuiesc acolo. Si fotografiile le strica ceva de-al lor, li-l fura, sau le accentueaza o
trasatura aproape invizibila. Si devin alti oameni de te face sa crezi daca nu cumva
fiecare om are o parte a sa care apare in fotografie si o alta parte care se arata doar
in realitate.
Daca cunosti un om doar din fotografie inseamna ca nu-l cunosti
indeajuns, ca ai pierdut ceva, ca n-ai fost acolo in timp util, sau daca ai fost ai uitat
prea repede si cand esti dispus sa-ti amintesti e ca si cum ai lua-o de la capat dar
intr-o alta directie. Poate de-aceea s-a inventat realitatea, sa te ajute sa intelegi mai
bine o fotografie, sa o iei cumva de la capat.
Si dupa ce sunt facute, fotografiile incep sa circule singure prin lume,
sa-si vada de viata lor, sa uite sa se mai intoarca acasa; oricum nici nu prea te
astepti sa o faca. N-ai sa stii niciodata in mainile cui va sfarsi o fotografie si cat timp
va ramane ea acolo sau daca nu cumva va fi apreciata mai mult decat tine; e doar
un risc pe care ti-l asumi ca toate celelalte riscuri. Tu poti sa pleci oricand, ai
libertatea asta a ta, dar fotografiile raman in urma, intarziindu-ti plecarea cu totul,
tragandu-te inapoi cu toata forta lor. Ele sunt urmele pe care nu mai poti sa le stergi,
cateodata nici nu vrei, sau uiti pe unde le-ai lasat si nu faci nimic, dar astepti.
Poate intr-o zi iti dai seama ca esti chiar o suma a urmelor tale si totusi
banuiesti ca esti ceva mai mult, ca mai ai o fotografie pe care nu ti-a facut-o nimeni.
Oricum, stii foarte bine ca nu toate fotografiile se fac pe hartie, dar nu spui nimanui
ca stii, ci doar mimezi surprinderea cand cineva ti-o spune.
Analizand unele poze, se observa ca oamenii tristi privesc intotdeauna in
departare. Oamenii fericiti privesc tot timpul in jurul lor.Poate de aceea nu pot fi
fericiti, pentru ca e prea mare departarea. Dar daca am edita fotografiile cu ei asa de
bine si am putea sa aducem departarea in jurul lor oare ar fi fericiti ?

Tot asa,in urma unora nu raman foarte multe fotografii, si de aceea uneori
poate nu le-am gasit rostul si avem nevoie de interpreti. Sa traduca persoanele din
amintiri. Sa ii cante ca pe o partitura. Sa asculte apoi o poveste. Ore intregi. Sa
asculte si atat.
Eu stiu doar ca viitorul este un fel de soare care luminand prezentul face din
trecut uriasa sa umbra. Si atunci urmeaza sa ne proiectam pe soare.
Uneori ne impiedicam de o culoare.dar si culoarea s-a impiedicat de o alta
culoare.si culorile care au mai ramas s-au tot impiedicat una de alta pana la ultima
culoare care in cele din urma n-a mai rabdat si s-a injghetbat intr- o culoare absolut
necunoscuta, mata transpusa pe o coala de hartie fotografica.