Ciclitatea si continuitatea antrenamentului sportiv

Principiul ciclicităţii antrenamentului

În trecut, nu de mult, se aprecia că ciclicitatea antrenamentului sportiv era determinată de

caracterul sezonier al unor ramuri de sport. Total neadevărat, afirmaţie contrazisă astăzi
de dezvoltarea deosebită a bazei tehnico — materiale. Ciclicitatea antrenamentului este
determinată de caracterul fazic al formei sportive (şi nu de condiţiile climaterice), de
legităţile obţinerii, menţinerii valorificării şi pierderii acesteia.

Obţinerii formei sportive îi corespunde perioada pregătitoare, fazei de valorificare îi

corespunde perioada competiţională, iar scoaterii din formă - perioada de tranziţie, care la
unele discipline aproape că nici nu mai există. Ciclul se repetă de la an la an, chiar şi de
mai multe ori la unele sporturi, dar la un nivel superior.

Caracterul ciclic determină modificarea efortului în condiţiile creşterii parametrilor de

complexitate, volum şi intensitate până aproape de graniţele biologice. Capacitatea de
performanţă are o dezvoltare ce se desfăşoară pe mai mulţi ani, un proces de lungă durată
ce se reia de fiecare dată la cote superioare, cantitativ şi calitativ.

Principiul continuităţii (regularităţii) antrenamentului

Continuitatea pregătirii sportive, la care se adaugă un volum corespunzător de lucru,

reprezintă în prezent un principiu care condiţionează în cea mai mare măsură obţinerea
unor rezultate deosebite în pregătirea copiilor şi juniorilor în sportul de performanţă şi
înaltă performanţă. Pregătirea trebuie să fie continuă. Practica şi teoria dovedesc astăzi că
nerespectarea acestui principiu aduce atingeri grave în plan fizic, tehnic, tactic. Se
produce o involuţie a capacităţii funcţionale, o scădere a valoni calităţilor motrice,
deprinderile îşi pierd din fineţe şi precizie. Cercetătorii au demonstrat, de pildă, că un
lucru de două luni cu 4 lecţii pe săptămână aduce o creştere a forţei şi masei musculare cu
peste 30%.

Dacă se întrerupe pregătirea 2 săptămâni, forţa scade cu 60% faţă de nivelul atins, iar
după 3 săptămâni mai mult de 80%. Acelaşi lucru se evidenţiază şi în privinţa pregătirii
tehnice care, cumulată cu scăderea nivelului calităţilor motrice, face ca pregătirea să fie
diminuată considerabil. Intervalele de odihnă dintre repetări, lecţii, microcicluri (3 —11
zile), mezocicluri (lunare sau 3—5 săptămâni) creează premisele unui alt principiu al
antrenamentului, al sistematizării şi se stabilesc în cadrul unor limite care să garanteze
refacerea capacităţilor funcţionale, dar în acelaşi timp să asigure disponibilităţile de lucru
ale organismului. în cadrul unor microcicluri se programează lecţii cu eforturi pe fondul
unor refaceri parţiale, lucru care constituie un stimulent pentru următoarele procese de
refacere şi adaptare.

Antrenamentul sportiv are ca rezultat adaptarea progresivă a organismului la diverse

tipuri de solicitări, cu modificări morfologice, funcţionale, psihice profunde, urmare a
efectelor cumulative ale miilor de ore de efort continuu. Această stare de adaptare
specifică în sportul de performanţă o numim măiestrie sportivă. Măiestria sportivă, ca să
se poată realiza, trebuie să aibă asigurată continuitatea efortului, cu pauze diferite ca
natură şi durată. în funcţie de nivelul de pregătire al sportivului în cadrul unui microciclu,
se pot efectua săptămânal: 16—18 lecţii pentru sportivii de înaltă performanţă, egal cu 32
— 36 ore de pregătire, în schimb începătorii efectuează 4 — 6 lecţii pe săptămână,
reprezentând 8-12 ore.

Privind considerentele acestui principiu, concluzionăm necesitatea desfăşurării continue a

antrenamentului pe întreg prcursul anului, cu programări de eforturi diferite ca volum şi
intensitate cu pauze sau lecţii de refacere ce au durate raţionale. Aceasta este de fapt
ştiinţa dirijării antrenamentului sportiv.