Descoperirea latinitatii limbii romane (SEC.

XIV-XV)

La inceputul celui de al treilea deceniu al secolului al XIV-lea, documentele atesta o noua realitate politica in spatiul etnic romanesc : Tara Romaneasca, cu un domn propriu, libera din punct de vedere politic, dar cu obligatii feudale fata de coroana maghiara. La aparitia statelor feudale au contribuit doi factori. Primul , de ordin intern , consta in dezvoltarea vietii economice, sociale si politice a societatii romane la inceputul veacului al XIV-lea, stadiul de dezvoltare permitea si impunea chiar, o forma superioara de organizare politica. Al doilea factor este de natura externa. El trebuia cautat in evolutia raporturilor internationale in primele decenii ale secolului al XIV-lea , si in primul rand, in actiunea puterilor care isi disputau dominarea spatiului carpato-dunarean, in primul rand Regatul maghiar si Imperiul tatar. Din punct de vedere intern, constatam ca Tara Romaneasca s-a construit prin contopirea mai multor formatiuni politice. Acest proces a fost condus de un exponent al clasei dominante : domnul (voievodul) care se numea Basarab. Pentru acest fapt I s-a si spus noii tari de catre unii Tara lui Basarab (Terra Bazarab) ; altii au numit-o Terra Transalpina, nume care arata directia in care trebuiesc cautate originile acestei denimiri. Dar numele adevarat si predominant a fost cel de Valachia, Terra Valachorum, Tara Romaneasca. Primul element al denumirii, tara (terra) este prezent in aproape toate denumirile date noului stat deci reflecta simbolic procesul de constituire a Tarii Romanesti prin unificarea formatiunilor politice locate, tarile , acestea unindu-se intr-o Tara. Al doilea element al denumirii (intrunite la un loc in expresia Valachia) vin sa confirme teoria lui Nicolae Iorga despre romaniile populare. Tara Romaneasca, ca denumire oficiala are o delimitare precisa din punctul de vedere al realitatii politice pe care o acopera. Dar ea contine totodata, in egala masura, un element teritorial (tara) si unul national (romaneasca) care se precizeaza recipric : Tara este spatiul geografic locuit de romanai ; de aceea ea este Romaneasca. Si denumirile externe date Tarii Romanesti redau cu fidelitate semnificatiile pe care le imprica aceasta expresie la diferite nivele. Unglovlahia si Valachia Transalpina contin ideea creatiei politice de esenta romana, dar pun, dopotriva, accent pe localizarea geografica, limitata la teritoriul dintre Dunare si Carpatii Meridionali. Prin aceastam ele nu redau conceptia popilara despre unitatea teritoriului (a tarii) romanesc. Valachia, dimpotriva, esti echivalentul Tarii Romanesti careia ii reda cu exactitate toate semnificatiile. Dupa trei decenii de la intemeierea Tarii Romanesti aflam de constituirea celuilalt stat roman : Moldova. Denumirea aceasta este pur geografica. Fundamentul etnic al statului a fost exprimat in evul mediu prin derivari de la numele poporului sau , adica de la romani, vlahi : Moldovlahia,

Maurovlahia, Vlachia minor (sau maior), Rosovlahia , sau, indeosebi de catre poloni, pur si simplu Valachia. Fenomenul denumirii deosebite pentru doua sau mai multe state ale aceluiasi popor nu este specific poporului roman ci se intalneste in toate Europa medievala pana la constituirea statelor moderne, unificate si centralizate. Si, ca in cazul Moldovei si al Tarii Romanesti, exista aceeasi paralela de denumiri politico-geografice si etnice, Ceea ce s-a inpus , insa, in cele din urma a fost elementul comun si unificator. Viata romaneasca se va desfasura in veacurile urmatoare in acest cadru politic stabil. Pe plan extern, situatia nu se prezinta insa la fel de statornic, tarile romane fiind nevoite sa infrunte mereu primejdii noi : forteke ostile care in veacurile de existenta medievala a romanilor au incercat sa-si instituie stapanirea asupra tarilor romane. In fata acestei situatii, cele doua tari au desfasurat un abil joc diplomatic care le-a ingaduit sa aleaga solutia cea mai compatibila cu suveranitatea lor statala. In primele doua veacuri de existenta ale celor doua state romane, cadrul politic extern e determinat de rivalitatea maghiaro-polona, precum si de inceputul si progresele expansiunii otomane. De aceasta se leaga la randul sau interesul puterulor apusene pentru spatiun sud-est european in general, pentru cek rinabn ub soecuak, tarile romana ramanand singurele tari inca nesupuse Portii. Acest cadru politic ne indica si directiile din care vor parveni in aceasta perioada marturiile asupra originii romane a poporului roman. Prima marturie de acest gen o surprindem, la scurt timp dupa intemeierea Tarii Romanesti, la papa Clement al VI-lea . La 17 octombrie 1345 , papa anunta de la Avignon lui Ludovic de Anjou ca Olachi Romani, commorantes in partibus Ungariae Transsilvanis, Utralpis et Sirmis au primit credinta catolica. Pentru a trage mai multi olachi la catolicism, papa ar fii scris mai multe scrisori tam nobilibus quam popularibus Olachis Romanis, dintre care Clement al VIlea numeste si pe Alexandru Basarab, fiul primului domn al Tarii Romanesti. Procesul de cristalizare a constiintei originii romane a romanilor e subliniat prin faptul ca la denumirea data romanilor de catre straini se adauga cea pe care romanii si-o dadeau ei insisi, Aceasta asociere se aproprie asadar de cea din cronicile maghiar : Blachi ac pastores Romanorum. Influenta maghiara in denumirea Olachi Romani este evidenta, atat prin forma olachi cat si prin faptul ca citatul are in vedere doar teritoriile romanesti vasale statului maghiar. Pe langa afirmarea unitatii etnice a poporului roman in spatiul carpato-dunarean, aflam in scrisoarea papala cunostinta despre originea romana a poporului roman. Originea numirii de romani a acestor olachi trebuie cautata in insasi cancelaria papala. Regele maghiar sau alt corespondent din anturajul sau cu greu ar fii putut sa transmita curiei astfel de formule ,intrucat contraveneau politicii urmate de statul maghiar medieval fata de romani.

Papa Clement al VI-lea