Pilda peste veacuri- Constantin Brancoveanu

Refuzul domnului mazilit de a accepta turcirea fiului sau mai mic, Matei, si hotaraea lui de a-l vedea mai bine murind decat sa calce legea stramoseasca crea in imaginatia celor ce ascultau aceasta relatare o apoteoza in jurul numelui lui Constantin Brancoveanu. Asa lua nastere, incetul cu incetul, o povestire in versuri populare, numita Istoria lui Constantin Voda Brancoveanu, in care se prezenta nu atat viata si domnia acestuia, ci conditiile dramatice ale mazilirii si mortii sale. Aceasta productie literara era menita sa explice in randul maselor cauzele mortii fostului domn al tarii, sa indice pe cei vinovati de suferintele si moarte lui, sa arate ascultatorilor ce invatatura se poate trage din lucrurile inseltoare si amagitoare existente in lume. In secolul al XIX-lea amintirea sfarsitului tragic al Brancovenilora constituit izvorul de inspiratie pentru cateva creatii artistice si literare. Inceputul il face pictorul Constantin Lecca cu realizarea tabloului Moartea lui Brancoveanu. Apoi, scriitorul N. D. Popescu concepe povestirea istorica Constantin Brancoveanu, iar Antoniu Roques va scrie o piesa de teatru in patru acte. Opera Constantin Brancoveanu a fost realizata abia dupa o jumatate de veac in 19331934 de compozitorul Sabin Dragoi, a carei reprezentare a avut loc prima data in toamna anului 1935 la Opera Romana din Bucuresti. Dramatizarea ultimelor luni din viata lui Constantin Brancoveanu a constituit o preocupare chiar pentru marele istoric roman Nicolae Iorga, cu prilejul implinirii a doua secole de la executia domnului Tarii Romanesti si a fiilor sai pe malul Bosforului. Amintirea lui Constantin Brancovean u la peste un sfert de mileniu de la sfarsitul sau tragic impune de fiecare data respect si admiratie in acelasi timp pentru puternica sa personalitate politica si culturala, ecunoscuta cu prisosinta chiar de contemporanii sai. In istoria poporului roman domnia lui rodnica si de lunga durata, asemanatoare, pentru o epoca mai apropiata, cu a stramosului sau Matei Basarab, a insemnat o stralucita perioada de prosperitate economica, de inflorire culturala si politica. Sculptorul O. Han l-a turnat in bronz pe Constantin Brancoveanu parca inaintand cu prudenta intr-una din zilele sale obisnuite. Halatul domnesc cu maneci, lucrat din postav cusut cu fir de aur si argint si marginit de suvite inguste de blana scumpa este incins de un brau lat si prins cu o pafta de metal. Pe mancei ii cade o mantie lunga si grea de postav si blana. Pe cap domnul poarta obisnuita cuca pe marginea careia este prins un surguciu cu trei pene de strut, dupa moda vremii. In toata atitudinea sa, Constantin Brancoveanu da impresia unui om care desi ajuns pe culmile maririi continua sa paseasca cu prudenta pe cararea vietii. Statuia n-a fost niciodata dezvelita in mod oficial cum se obisnuieste, insotita de cuvantari si receptii. Intamplarea a facut ca ea sa urmeze soarta celui ce-l intruchipa. Acoperita cu o panza alba, isi astepta dezvelirea, mereu amanata de autoritati. Intr-o noapte insa un vant puternic a smuls panza, daruind bucurestenilor un nou monument istoric care sa le aminteasca de faptele strabunilor.