”Bastonul lui Eminescu”, prilej de reflecție privind Patrimoniul

Cultural Național.

Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului

cultural naţional mobil stabilește regimul juridic al acestui domeniu, act
juridic menit a pune ordine în haosul creat după 1989 în ceea ce privește
păstrarea, depozitarea, conservarea, securitatea și circulația acestor bunuri.
Cercetarea, clasarea și catalogarea (evidența) obiectelor de patrimoniu
mobil (Cap. II, art.9-21) reprezintă primul pas pe care instituțiile abilitate ale
statului trebuie să îl întreprindă. Aceste instituții sunt: Comisia Naţională a
Muzeelor şi Colecţiilor; Direcţiile Judeţene pentru cultură şi patrimoniul
cultural naţional; Laboratorul Naţional de Cercetare în Domeniul
Conservării şi Restaurării Patrimoniului Naţional Cultural Mobil; Institutul
de Memorie Culturală (cIMeC – „instituţie publică”).
Despre modul cum își îndeplinesc ele rolul vom vedea mai jos, mai
ales în ceea ce privește bunurile culturale mobile clasate în Patrimoniul
Cultural Național.

Potrivit Art. 3 din Legea 182/2000, în mod special paragraful 2 și 3

bunurile de mai jos: (a) monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie,
însemne funerare; d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu
valoare bibliofilă; e) documente şi tipărituri de interes special: documente de
arhivă, f) obiecte cu valoare memorialistică; g) obiecte şi documente cu
valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, medalii, ponduri,
decoraţii, insigne, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde; i)
fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video; m) alte bunuri
din această categorie, precum și Bunuri cu semnificaţie artistică, de valoare
deosebită sau excepţională, cum sunt: a) opere de artă plastică: pictură,
sculptură, desen, gravură, fotografie şi altele; b) opere de artă decorativă şi
aplicată din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe
pot face parte din categoria bunurior de patrimoniu cultural mobil.

Evident, în raport cu valoarea, importanța, semnificația, vechimea,

unicitatea sau raritatea obiectelor de patrimoniu, legea face distincție,
conform Art. 4 între bunuri de patrimoniu și cele de tezaur cultural. Cu
alte cuvinte, din prima categorie fac parte bunurile cu valoare deosebită, în
timp ce, din a doua categorie fac parte bunurile cu valoare excepțională.

În ceea ce privește conținutul moștenirii culturale Eminescu, bunurile

culturale ce o compun sunt: manuscrise, autografe, fotografii, obiecte
personale, însemnări ale contemporanior, cărți, reviste, ziare, etc.

La întrebarea: care sunt instituțiile statului care păstrează ”moștenirea

culturală Eminescu” ? se poate răspunde simplu: Academia Română,
Arhivele Statului, Muzee și Case memoriale, colecții particulare, precum și
alte instituții, cum ar fi: MAE, Primăria Capitalei etc..
Încercând să aflu cum sunt catalogate valorile culturale ale ”moștenirii
Eminescu” am apelat la baza de date a Institutului de Memorie Culturală
(cIMeC), de unde am aflat câteva lucruri interesante.
Astfel, până la data de 07.10.2008, erau clasate un număr de 13.164 de
astfel de bunuri, iar procedura este în continuă desfășurare.

La capitolul manuscrise, Academia Română este înregistrată cu un

număr de 49 de manuscrise TEZAUR, aparținând lui Eminescu, în timp ce
Memorialul Mihai Eminescu de la Ipotești are doar 2 astfel de manuscrise.
Evident, operațiunea de catalogare este departe de a se încheia, astfel
încât ne putem aștepta ca un număr din ce în ce mai mare de manuscrise
Eminescu să facă parte din rândul bunurilor culturale de patrimoniu (aflate la
Arhivele Statului, filiala Iași și București, de exemplu).

Cum însă lista bunurilor de patrimoniu național abundă în obiecte de

îmbrăcăminte, bijuterii etc. aparținând unor personaje politice mai mult sau
mai puțin importante, am căutat să aflu care este statutul obiectelor
personale, aparținând cert lui Eminescu și dacă acestea sunt considerate
obiecte de patrimoniu.

Se știe că majoritatea acestor obiecte, care au aparținut familiei lui

Eminescu se află la Memorialul Ipotești: (mobilier, portelanuri, cristaluri,
lingurita de argint cu monograma mamei poetului, sigiliul in arama al
doctorului Serban Eminovici - fratele poetului, caseta de machiaj cu
monograma M. E; medalia serbării de la Putna; caseta de mahon ferecată în
argint; tabachera turcească (Gh. Eminovici); icoana ferecată în argint
(aparţinând familiei Eminovici) şi garderoba din lemn de stejar cu inscripţia
"Aglae Drogli".

La Iași, la Casa Pogor, se află un ceas, un inel și masca mortuară,

precum și alte manuscrise referitoare la Mihai Eminescu. Una dintre cele
mai valoroase piese din patrimoniul Muzeului Literaturii Române din Iaşi,
achiziţionată relativ recent, este pianul ce a aparţinut familiei lui Mihai
Eminescu.

Pianul familiei Eminescu, produs de o celebră firmă austriacă, este o

piesă unicat în România.

Oare de ce aceste obiecte nu fac parte din rândul celor trecute cu

dărnicie în Catalogul General al Obiectelor de Patrimoniu, în schimb altele,
cu o importanță îndoielnică sunt generos incluse în această listă. Pentru a nu
deranja pe unii sau pe alții, prefer să aduc un singur exemplu, concludent
însă, care privește ”moștenirea Eminescu”, demonstrând lipsa de seriozitate
a celor care se ocupă de păstrarea obiectelor patrimoniului cultural
românesc.

Din aceleași evidențe publice exemplific cazul unor obiecte de

patrimoniu, cu o situație cel puțin dubioasă. Astfel, cu numărul de
înregistrare
ID: 6904500-762, Muzeul Județean Argeș, include pe această
faimoasă listă un obiect de patrimoniu, la domeniul Istorie, numit

Baston. Baston care a aparţinut lui Mihai Eminescu

Clasat la: 30.10.2007 Introdus la: 22.11.2007 Ultima modificare:22.11.2007

 Ceva mai târziu, un obiect identic, aflat în patrimoniul Memorialului
Ipotești este înregistrat, sub numărul de identificare ID 6912503-12846, dar
de data aceasta, la domeniul Artă Plastică, în acest faimos registru:

” Baston din lemn de cireş, lăcuit, cu mâner din os şlefuit, sculptat în

relief medalion tip romb, ornamentat cu motiv vegetal pe chenar şi iniţialele
poetului Mihai Eminescu: M.E.; la mănunchi are un inel din argint
inscripţionat cu caractere latine, text în limba română; prevăzut cu cureluşă
de piele, împletită în trei, pentru prindere. A aparţinut poetului Mihai
Eminescu, datând din perioada în care acesta se afla la Iaşi şi era membru al
„Junimii” ieşene - conform celor declarate de cel care a vândut piesa.”

Clasat la: 17.07.2008 Introdus la: 06.10.2008 Ultima modificare:

06.10.2008

Prezența celor două obiecte în lista de patrimoniu a statului român ne

poate conduce la următoarea concluzie: Eminescu era, pe la 1876, un invalid
de lux, ce avea nevoie de două bastoane pentru a se deplasa la ședințele
Junimii or, unul dintre aceste bastoane este un fas, dacă nu ambele sau, în
sfârșit, Ministerul Culturii consideră că protejează patrimoniul național
inluzând în lista obiectelor de patrimoniu cât mai multe obiecte de
ceaprazărie, croitorie, incluziv două bastoane ( atribuite lui Eminescu), ca să
știe și urmașii noștri ce cultură evoluată caracterizează acest popor.

Dan Toma Dulciu

26.10.2008