Despre rugaciune

Rugciunea curat
Posted on 4 octombrie 2007 by prieteniisfmunteathos
de Printele Dumitru Stniloae
Sfntul Grigorie Palama cunoate ca o
treapt superioar teologiei negative un
apofatism mai deplin i mai existenial,
realizat prin rugciunea curat. E un extaz al
tcerii interioare, o oprire total a cugetrii n
faa misterului divin, nainte de a cobori, n
mintea astfel oprit de uimire, lumina
dumnezeiasc de sus.
Deci nainte de a ne ocupa cu treptele
superioare ale cunoaterii lui Dumnezeu prin
tcere complet i prin vederea luminii
dumnezeieti, trebuie s ne oprim asupra
rugciunii curate. Rugciunea, ea nsi are
mai multe trepte, fiecare corespunznd uneia dintre treptele urcuului duhovnicesc pe
care se afl omul. Cci rugciunea trebuie s nsoeasc permanent pe om n urcuul
su.
Fcnd abstracie de rugciunea care cere bunuri materiale si care este o rugaciune
inferioara, am putea judeca progresul in rugaciunea vrednica de lauda dupa doua
criterii: dupa obiectul ei si dupa concentrarea mai mult sau mai putin desavarsita, si
dupa starea de liniste a sufletului ce se roaga. In ce priveste primul criteriu, Evagrie
recomanda ca mai intai sa te rogi ca sa te curatesti de patimi, al doilea, ca sa te
izbavesti de nestiinta si uitare; al treilea, de toata ispita si parasirea. In generalitatea
lor, aceste trei feluri de rugaciuni deosebite dupa cuprinsul lor ar corespunde cu cele trei
faze ale urcusului duhovnicesc: a purificarii, a iluminarii si a unirii. In ce priveste al
doilea criteriu, pe orice treapta rugaciunea adevarata trebuie sa tinda a tine mintea
nefurata de vreun gand, ori vreo grija; in masura in care reuseste sa alunge mai deplin si
pentru mai multa vreme gandurile, e o rugaciune tot mai desavarsita. Rugaciunea cu
adevarat desavarsita este rugaciunea curata, adica aceea pe care o face mintea cand a
ajuns la capacitatea de a alunga usor si pentru multa vreme orice ganduri in vreme ce se
roaga. Dar la aceasta capacitate ajunge omul numai dupa ce a dobandit libertatea de
patimi, nici macar gandurile nevinovate nu mai trebuie sa tulbure mintea in vreme ce se
roaga, in vremea rugaciunii desavarsite. De aceea, rugaciunea curata se face numai dupa
ce mintea s-a ridicat de la contemplarea firii vazute si de la lumea conceptelor, cand
mintea nu-si mai face nici o imagine si nici un concept. De aceea, socotim ca rugaciunea
curata se cunoaste si dupa faptul ca nu mai are vreun obiect, ci, dupa ce a trecut peste
toate in ordinea valorii lor tot mai inalte, mintea nu mai cere decat mila lui Dumnezeu,
simtindu-L ca Stapanul de a Carui mila atarna.
S-ar mai putea adauga inca doua criterii cu care se masoara progresul rugaciunii:
imputinarea cuvintelor si inmultirea lacrimilor. Pe culmile sale, rugaciunea e rugaciune
curata prin faptul ca nu mai are nici un obiect si nu mai foloseste nici un cuvant, ci
mintea adunata din toate este constienta ca se afla fata in fata cu Dumnezeu; de aceea se
mai numeste si rugaciunea mintii.

Desigur, nici pe cele mai inalte culmi ale vietii duhovnicesti nu se poate afla mintea tot
timpul golita de orice continut, chiar si de idei simple, nepatimase ale lucrurilor. Daca
totusi i se cere celui ce se straduieste dupa desavarsire sa-si faca rugaciunea tot mai
neintrerupt, aceasta e propriu-zis o pomenire tot mai neincetata a numelui Iui
Dumnezeu sau al lui Iisus, insa nu cu excluderea ideilor nevinovate, ci paralel cu ele, ca
un mijloc de mentinere a sa in curatie. Deci rugaciunea neincetata este altceva decat
rugaciunea curata sau mintala, in vremea careia mintea nu mai are nici o idee, nici un
gand, afara de gandul fara forma la Dumnezeu.
Desigur, intre rugaciunea neincetata si rugaciunea curata sau mintala este o stransa
legatura. Aceleasi putine cuvinte le foloseste si una, si alta. Pe urma, nu poate ajunge
cineva dintr-o data la rugaciunea desavarsita, care este rugaciunea curata, daca nu s-a
obisnuit sa aiba mereu pe Dumnezeu in cuget, daca nu i-a devenit o dulceata gandul la
Dumnezeu. De aceea rugaciunea curata nu e decat flacara care se ridica din ce in ce mai
des din focul rugaciunii neincetate.
In general spiritualitatea rasariteana recomanda urmatoarele conditii pentru ca mintea
sa ajunga la starea rugaciunii curate:
1) Ca mintea sa se intoarca de la lucrurile din afara in launtrul sau, spre inima sa,
parasind orice obiect. Prin minte se intelege desigur lucrarea mintii, revarsata spre
lumea sensibila, cum explica Sfantul Grigorie Palama, iar inima, spre care trebuie sa se
intoarca, nu e decat centrul sau, unde aflandu-se nu mai priveste in afara, spre lucruri,
ci spre Dumnezeu. Mintea, intorcandu-se in inima, se intoarce acasa, se spune in
Metoda lui Nichifor din Singuratate. Diadoh zice acestui centru, cand camarile mintii,
cand adancul inimii. Iar cand prin minte intelege lucrarea ei, atunci centrul ei este
numit inima, si cand prin minte intelege fiinta mintii, atunci centrul este numit adancul
mintii, sau camarile inimii etc.
2) Sa mentina in preocuparea ei numai cateva cuvinte adresate lui Iisus, adica
pomenirea Lui staruitoare, ca mijloc care o ajuta sa se stranga din imprastiere si o
indrumeaza spre tinta cea unica la care trebuie sa ajunga, o data ce chiar si rugaciunea
cea mai curata tot trebuie sa pastreze gandul prezentei lui Iisus.
La Diadoh al Foticeii aceste cuvinte se reduc numai la doua, adica la strictul esential
pentru a tine gandul la Iisus ca stapan al nostru: Doamne Iisuse. Mai tarziu la aceste
cuvinte s-au mai adaugat cateva. Prin ele nu se exprima o cerere partiala, caci aceasta ar
da mintii un obiect, o forma definita, ci numai cererea generala a milei lui flristos, sau
simtirea necesitatii milei Lui. Iata cuprinsul obisnuit al acestei scurte rugaciuni:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul. Ele
cuprind, deodata cu constiinta prezentei lui Iisus, constiinta pacatoseniei proprii si a
trebuintei de a fi miluit de Iisus. Ele exprima un raport al dependentei omului nu de o
forta impersonala, ci de mila iubitoare a Persoanei supreme. Aceasta simtire nu are
trebuinta de concepte pentru a fi traita, ci creeaza si sustine o stare unitara, simpla,
existentiala, e umilinta in fata milostivului Iisus.
Prima cerinta se leaga in mod necesar de a doua. Daca mintea poate renunta la imagini
si la concepte, nu poate renunta in general la o lucrare si la o simtire oarecare afara de
scurte momente de tacere sau de rapire interioara obtinute la capatul rugaciunii. De
aceea, daca i se taie mintii iesirile in afara si e silita sa se intoarca spre centrul sau, spre
inima, trebuie sa i se dea un alt continut; adica acel continut unic in care vrem sa se
adune. De aceea spune Diadoh: De patima molesitoare si aducatoare de toropeala vom
scapa de ne vom tine cu tarie cugetul nostru intre hotare foarte inguste, cautand numai
la pomenirea lui Dumnezeu. Caci numai intorcandu-se mintea la caldura ei va putea sa
se izbaveasca fara durere de acea imprastiere. Cand ii inchidem mintii toate iesirile cu
pomenirea lui Dumnezeu, ea cere o ocupatie care sa dea de lucru harniciei ei. Trebuie
sa-i dam pe Doamne Iisuse. Prin intoarcerea mintii, adica a lucrarii ei, in inima, sau in
adancul ei, avand ca preocupare necontenita scurta rugaciune adresata lui Iisus, se obtin
mai multe lucruri:
a) Mintea (lucrarea ei), nemaipetrecand in privirea lucrurilor externe, nu mai e
primejduita sa fie furata de ganduri patimase. Astfel, mintea isi biruie nestatornicia si
imprastierea, devenind unitara si concentrata sau simplificata.
b) Prin aceasta concentrare si prin numele lui Iisus isi fereste si launtrul sau de ganduri
pacatoase. Uneori se spune ca trebuie pazita inima, ca sa nu intre in ea ganduri
patimase, sau trebuie curatita de gandurile ce o stapanesc. Dar Diadoh al Foticeii a
explicat ca aceasta inima in care pot intra ganduri patimase nu e inima propriu-zis, ci
regiunile din preajma inimii, deci, in general, interiorul sufletului. in el cauta sa
patrunda duhurile de jos, cum zice Sfantul Grigorie Palama, din subconstientul
patimas. Pazirea inimii, in acest sens, inseamna sa nu lasi nesupravegheata vreo parte a
sufletului, sau vreo miscare a trupului. in alt sens, pazirea inimii inseamna in fond
pazirea mintii, ca ea sa nu plece din inima.
c) Dar, chiar daca nu pot intra in inima insasi, gandurile acestea, ingramadindu-se in
jurul ei, nu o mai lasa sa se deschida. Punandu-se ca un nor de jur imprejurul ei, ea
pierde obisnuinta de a mai privi deschis spre cer. Acesta a devenit pentru ea o simpla
virtualitate, care nu-si mai face simtita existenta.
De aceea, la inceput, mintea ce vrea sa se intoarca spre inima gaseste anevoie locul ei.
Trebuie sa lupte mult cu gandurile din jurul ei, ca sa-si faca drum spre ea si s-o
deschida. Adica mintea isi recastiga greu obisnuinta de a privi prin inima spre
Dumnezeu, de a se preocupa cu El, de a-si redeschide ochiul a carui functiune este sa
vada cele spirituale. Cand lucrarea mintii obisnuita sa se ocupe cu cele exterioare si-a
recastigat obisnuinta de a se preocupa cu Dumnezeu, cand s-a intors adica deplin in
interior, in inima, deschizand-o pe aceasta, atunci ea se intalneste acolo fata in fata cu
Dumnezeu, fara ca sa-L vada prin vreo imagine, sau sa-L cugete printr-un concept, ci
traind prezenta Lui direct, sau simtindu-se in prezenta Lui. Patrunzand in inima, da de
Iisus Hristos aflat acolo de la Botez. Cu alte cuvinte, lucrarea constienta a mintii
patrunde in supra-sau trans-constientul nostru, in care se afla harul lui Iisus Hristos, si
pune in lucrare marile comori de acolo si capacitatea de a sesiza realitatile dumnezeiesti.
Caci se pune intr-o comunicare vie cu Hristos insusi, Izvorul tuturor puterilor si
intelesurilor mai presus de fire.
Rugaciunea curata sau mintala nu mijloceste o cunoastere a lui Dumnezeu prin fapturi,
ci prin adancurile sufletului propriu, prin inima. Aceasta e propriu-zis o simtire
directa a Lui, caci omul uita si de inima atunci cand, adunat in ea, se simte in prezenta
lui Iisus Hristos, in atmosfera imparatiei cerurilor, aflata in launtrul sau. Sfantul Isaac
Sirul spune ca atunci inceteaza din minte chiar si miscarea rugaciunii, caci e rapita de
dumnezeirea si de maretia Stapanului, a Carui prezenta minunata e simtita. El spune:
Deci rugaciunea se intrerupe in vremea rugaciunii din miscarea ei si mintea e prinsa
si scufundata in uimirea rapirii si uita de dorinta din cererea ei.
d) Starea aceasta se mai numeste deschidere a inimii si pentru faptul ca ea este
strabatuta de dragostea fata de Iisus. Si pana nu incepe sa simta mintea o placere de a
pomeni staruitor numele lui Iisus, cautand totodata spre cele din launtru, e semn ca inca
nu a aflat inima, sau ca aceasta nu s-a deschis. Dar ajunge ca mintea sa faca acest efort
de intoarcere in sine si de pomenire a numelui lui Iisus in mod staruitor. Caci facand
asa, insusi Domnul da la o parte zidul inimii si Se arata, atragand mintea la Sine, sadind
in ea iubirea fata de El. Sau: Harul insusi cugeta atunci impreuna cu sufletul si striga
impreuna cu el: Doamne Iisuse Hristoase. Caci numaidecat avem trebuinta de ajutorul
Lui ca, unind si indulcind El toate gandurile nostre cu dulceata Sa, sa ne putem misca
din toata inima spre pomenirea lui Dumnezeu si Tatal nostru.
Pentru ca cele doua cerinte esentiale mai sus amintite, care se potrivesc oarecum si
rugaciunii neincetate, sa poata fi realizate mai usor, s-a cautat in lumea monahismului
rasaritean sa se gaseasca si anumite metode, care constau intr-o sprijinire a efortului
mintii de a se intoarce in interior prin anumite procedee in care e angajat si trupul.
Aceste procedee se bazeaza in general pe interdependenta sufletului cu trupul, sau pe
unitatea miscarilor lor. Precum starile sufletesti se prelungesc in atitudinile exterioare si
in miscari trupesti, asa gesturile si pozitiile exterioare, daca sunt insotite de
concentrarea gandului asupra lor, au o influenta considerabila asupra starilor sufletului.
Un suflet smerit face trupul sa ingenunche, dar si o ingenunchere insotita de
concentrarea gandului la Dumnezeu provoaca o stare de smerenie in suflet.
Spiritualismul abstract al unei parti a crestinismului apusean, manifestat pe terenul
practicii religioase, e nefiresc. El a fortat atitudinile lui, realizandu-se numai printr-o
oprire silita a valului de simtire care, nascandu-se in suflet, porneste spre trup, sau,
nascandu-se printr-o atitudine trupeasca, se intinde asupra sufletului.
IV. ndreptar celui lipsit de ndrumtor
Capitolul precedent
Urmatorul capitol
Povatuitor de nu vom putea nsa afla, se cade atunci cu durere a cauta. Si numai de nu vei putea
n nici un chip a-l afla, cheama pe Dumnezeu ntru nfrngerea duhului tau si cu lacrimi, precum
si nstrainarea, de la dragostea de lucruri si lepadndu-te de toate si rugndu-L mereu pe Acela,
fa cum ti zic: Sa-ti fie mai nti viata linistita, straina de orice griji desarte si n sine cu
mpaciuire fata de toti. Intrnd apoi n camara ta, ncuie-te pe tine nsuti si seznd ntr-un ungher
mplineste pe acestea pe care ti le spun:
Tu cunosti suflarea pe care noi o sorbim. Aceasta vazduh este. Iar organul prin care noi
nfaptuim aceasta suflare nu este altceva dect inima. Inima ne este pricinuitoarea vietii si a
fierbintelii noastre de trup.
Inima, prin urmare, trage spre sine duhul ca sa-si potoleasca prin rasuflare arsura din sine. ntr-
adevar, pentru ca viata sa dainuiasca este nevoie ca vapaia caldurii sa fie scazuta cu mpreunarea
racorelii: asa nct vazduhurile acestea cel ncins n adncul inimii si cel racoros ce vine din
afara unul prin altul sa se potoleasca potrivindu-si astfel un stadiu prielnic de caldura care sa
poata fi purtat.
Pricina acestei primeniri de vazduhuri, sau mai nimerit a zice, mijlocitorul ei, este plamnul, care
fiind ntemeiat de catre Ziditorul ales, asemenea unor foale, face sa intre si sa iasa aerul
nconjurator.
n acest chip inima si are folosul, tragnd spre ea prospetimea si dnd afara arsita si pastreaza
astfel credincios ordinea, rnduiala aceasta pentru care a fost ea rnduita spre statornicia
fapturilor noastre vii.
Prin urmare tu, asezndu-te jos, si linistindu-ti sufletul, aduna-ti laolalta mintea. Mna-o launtric
aceasta minte a ta, prin trecatoarea aceea anume a nasului, pe unde duhul dumnezeiesc al mintii
patrunde n inima. Cu imbold aducnd-o astfel pe aceasta, sileste-o sa se pogoare mpreuna cu
duhul sorbit acolo nlauntru.
Folosul ndeletnicirii acesteia este mare, fiindca venirea acestui oaspete ntru tine, o vei simti ca
pe o rodire negraita. Mintea, odata intrata aici, ceea ce urmeaza din aceasta nu poate fi dect
nveselire si dulceata. Asemenea acelui barbat plecat de acasa si care daca se va ntoarce din
calatorie, nu va sti ce sa faca de bucurie fiindca s-a nvrednicit sa-si vada copiii si sotia. Tot asa
si mintea de se va mpreuna cu sufletul se va umple de nepovestita desfatare si bucurie.
Tu, frate al meu, deprinde-ti dar mintea ta sa nu iasa de aici cu grabire si srguitoare fa-ti inima
ta, ca sa staruie ntr-o atta de folositoare liniste si sa nu se nvoiasca n nici un chip, ca tu sa te
desprinzi de acolo.
nvinge primejdia nceputului prin focul sufletului tau rvnitor de mbelsugare. Deoarece astfel,
semnele de plictiseala grozava si de temere ce se ivesc la nceput, din pricina acestei ncuieri la
launtrul mintii, precum si din oarecare alte strmtori si ispite, le vei birui prin aceasta virtute
viteaza.
Atunci, usoare si limpezi, dintr-odata se vor arata, de ndata de-ti vei agonisi astfel de obisnuinta.
Srguinta ta se va preschimba pe de-a-ntregul n ndulcire, asa nct nici una din dorintele tale nu
va avea dragostea sa petreaca n zadarnicile risipiri din afara, fiindca ntr-adevar, mparatia
Cerurilor nlauntrul nostru este. Pe care mparatie, prin rapirea cea de gnd, contemplarea
adica si cautnd a o ajunge prin rugaciune curata ca ea sa-ti fie ceva propriu si vesnic al tau,
atunci toate cele ce te mpresoara din afara le vei socoti drept vrednice de scrba si urte.
Cauta, prin urmare, numai asa precum ti-am spus, ca sa patrunzi la cea dinti intrare si sa te
silesti nlauntrul, sa te apropii de fundul cel mai adnc si mai tainuit al inimii tale.
Iar daca tu vei ajunge cu mintea ta acolo la locul pe care ti l-am descoperit tie, slava si multumita
sa fie data! Preamareste-L si salta si Domnului da lauda! Si lipeste-te pe tine nsuti cu totul de
ndeletnicirea aceasta, staruind n ea fara contenire; iar ea te va nvata pre tine si toate, toate
celelalte pe care tu acum nca nu le stii din necunostinta ta.
Se cade nsa ca tu sa stii nca si acestea:
Mintea ta daca a patruns la locul inimii, tu nu trebuie sa te pastrezi n tacere si ncremenire, ci sa
ai ca lucrare si nencetata nvatare a strigatului acesta: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma
pe mine si pururea-pururi sa nu te curmi de la aceasta.
Fiindca, asa, cu aceasta neclintire n Dumnezeu, chemarea aceasta a ta, pastrndu-ti mintea
atintita si nevatamata, tu vei ridica vrajmasilor mntuirii tale orice nadejde de biruinta si vei
ajunge ca ntru liniste neatinsa de asupririle lor sufletul tau sa se bucure de o preafericita
pace, suind din zi n zi mai mult n dragostea si dorirea Domnului.
Iar daca, o, fratele meu, potrivnic ostenelilor tale, tu nu vei izbuti sa patrunzi n tinutul inimii
tale, dupa sfatul ce ti l-am dat, atunci fa nca tot ce ti-am spus si vei afla tot ceea ce cauti,
Dumnezeu dimpreuna cu tine lucrnd.
Tu stii ca puterea gnditoare, la tot omul, se afla n pieptul sau, fiindca buzele noastre cnd sunt
pecetluite tacerii, noi nlauntru pieptului acolo gndim si ne chibzuim cu noi nsine si rugaciuni
rostim acolo si psalmi, precum si alte asemenea.
Pe aceasta putere cugetatoare, deci, dezleaga-o de tot gndul, si aceasta o poti face daca vei voi
si singur acest lucru porunceste-i sa lucreze, adica sa-ti daruiasca tie mereu cuvintele:
Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma. Si sileste-o pe ea, ca n loc de orie alta icoana de
gnduri, numai pe acest chip sa-l tinteasca, strignd nlauntrul tau de-a pururi, numai zicerea
aceasta.
Aceasta daca vei izbndi, fara ndoiala, prin toate straduintele voii tale, ti se va deschide tie
intrarea inimii, cu strigarea aceasta si din adncul ei, adnc al ostenelilor tale, tot asa cum prin
ncercata noastra traire ni s-a facut cunoscuta si ne-a nvatat si pe noi nsine de a putea
mpartasi si altora.
Iar cu aceasta prea dulce si att de dorita srguinta a trezviei tale, ti se va adauga si tot alaiul
virtutilor, dragostei, bucuriei, pacii, precum si celelalte prin care vei avea mplinite si toate
cererile tale cele ntru Iisus Hristos.
Cu care si Tatalui si mpreuna si Duhului Sfnt, slava, putere, cinste si nchinaciune naltam,
acum si pururea si n vecii vecilor,
Amin!
http://www.youtube.com/watch?v=PKdma4SC-uQ
http://en.wikipedia.org/wiki/Trisagion


Despre
rugaciune
de Pr. Teofil
Paraian
Sfantul Marcu
Ascetul spune:
"Cand iti aduci
aminte de
Dumnezeu
inmulteste
rugaciunea, ca
atunci cand il
vei uita Domnul
sa-si aduca
aminte de tine".
Ii tare fain! M-
am gandit de
multe ori la
cuvantul acesta
si fac o legatura
intre el si ceea
ce-mi spunea
mama cand
mergeam la
scoala departe
de casa: " u-ti
uita de
Dumnezeu, nu-
ti uita de
rugaciune".
arca ar fi fost
un cuvant din
ilocalie. In
Scara Sfantului
Ioan Scararul se
spune:
"#ugaciunea
este intarirea
lumii", deci
oamenii care se
roaga intr-un fel
sustin lumea
aceasta. $i Il fac
pe Dumnezeu
milostiv fata de
lumea aceasta.
Sigur ca
Dumnezeu,
daca a creat
lumea aceasta,
vrea sa fie
milostiv fata de
lume si s-o
intareasca, dar
contri%uim si
noi la intarirea
lumii cu
rugaciunea pe
care o facem,
rugaciunea
fiind nu numai
un mi&loc de
im%unatatire
personala, ci si
un mi&loc de
im%unatatire a
societatii in
care traim.
#ugaciunea are
foarte mare
importanta
pentru lume in
general, ca si
pentru
persoanele
singuratice, in
special' pentru
cei sanatosi si
in %una stare,
ca si pentru cei
%olnavi si in
suferinta.
umai ca nu
tre%uie sa
ramanem doar
la rugaciune
cand e nevoie
de mai mult
decat de
rugaciune. In
ateric se
spune ca un
parinte, care era
mai mare peste
o o%ste de zece
insi, se ruga lui
Dumnezeu ca si
in viata de
dincolo de
mormant sa fie
si ucenicii
impreuna cu el.
Conditia pentru
aceasta a fost
sta%ilita prin
minune
dumnezeiasca:
"Sa fie ucenicii
la masurile
parintelui"' si
atunci vor putea
fi impreuna in
vesnicie. In
viata aceasta
pamanteasca s-
a constatat ca
ucenicii nu erau
la masurile
parintelui, caci
ei n-au a&utat
pe un %olnav
pe care l-au
gasit pe cale, pe
cand parintele,
cu toate ca era
singur, si-a dat
toata silinta sa-l
a&ute pe acel
%olnav, care de
fapt nu era un
%olnav
o%isnuit, ci era
ingerul lui
Dumnezeu,
inc(ipuit intr-un
%olnav fara
a&utor. $ste
interesant de
o%servat ca cei
zece ucenici ai
parintelui, desi
erau cu totii
impreuna, nu s-
au simtit
indemnati sa
faca ceva
concret pentru
cel ce se
intamplase a le
fi in cale, in
timp ce
parintele, singur
fiind, s-a gandit
sa-l transporte
in spate si sa
nu-l lase acolo
unde il
intalnise. e
mine, de la
prima lectura a
acestui pasa&
din ateric, m-
a surprins felul
cum a
intampinat
%olnavul de pe
cale constatarea
celor zece
ucenici, ca n-au
ce sa faca cu el.
)olnavul, ca si
cum ar fi fost
de acord cu ei,
ca intr-adevar
n-au cum sa-l
a&ute, a zis:
"Duceti-va si
rugati-va pentru
mine". Mie,
acest cuvant a
continuat sa-mi
ramana in minte
ca o ironie.
)ineinteles, are
si rugaciunea
rostul ei, dar ea
nu inlocuieste si
nu suplineste
ceea ce s-ar mai
putea face si
ceea ce ar mai
tre%ui facut,
adica mila,
a&utorul
material efectiv.
#ugaciunea in
care nu-ti pui
inima pentru
aproapele nu-i
rugaciune, ci
formalitate si
profesionalism.

You're reading a free preview.
Pages 2 to 7 are not shown in this preview.

Read the full version


umai la
rugaciune
putem sa stim
ce legatura
avem cu
Dumnezeu, ce
legatura avem
cu oamenii. In
rugaciune ne
apar fel de fel
de ganduri care
arata cine
suntem si ce
suntem. Sfantul
Ma*im
Marturisitorul
de pilda, in
dialogul intre
un %atran si un
frate, a raspuns
la intre%area
cum Sfantul
Apostol avel
care avea atatea
gri&i pentru a
propovadui si
pentru a a&uta
)isericile spune
totusi "neincetat
sa va rugati",
cum se ruga el
neincetat+ Si
Sfantul Ma*im
Marturisitorul,
raspunzind la
aceasta
intre%are, nu
spune ca
Sfantul Apostol
avel zicea
mereu:
"Doamne,
Iisuse
ristoase iul
lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe
mine
pacatosul", ci
spune altceva.
ice ca:
"#ugaciunea
neincetata este
sa ai mintea
pururea lipita
de Dumnezeu
cu multa
dragoste si cu
dor, sa atarni cu
nade&dea de
Dumnezeu si sa
te increzi in $l
in orice ai face
si ti s-ar
intampla".
Acesta este
raspunsul
Sfantului
Ma*im
Marturisitorul
din care
intelegem ca de
fapt rugaciunea
nu e de fapt o
simpla repetare
a unei formule
de rugaciune, ci
este o atitudine
de rugaciune, o
anga&are spre
slu&irea lui
Dumnezeu, sa
simti ca esti
lipit de
Dumnezeu cu
gandurile tale,
sa simti ca
atirni de $l si sa
ai nade&de in
$l si sa te
increzi in
Dumnezeu in
orice ai face si
ti s-ar intampla,
si atunci aceasta
stare
sufleteasca ti se
primeste de
Dumnezeu ca o
rugaciune.
conceptie la fel
cu aceasta a
Sfantului
Ma*im
Marturisitorul o
avea si un
pustnic despre
care se spune in
ateric ca a
fost vizitat de
un oarecare
strain care la
plecare si-a
cerut iertare de
la parintele ca l-
a retinut de la
rugaciunea lui,
de la programul
lui. Si parintele
respectiv a
raspuns asa:
"#ugaciunea
mea, frate, este
sa te primesc pe
tine si sa te
petrec cu drag".
Cine Ii slu&este
lui Dumnezeu
prin ceea ce
face si isi face
datoria in viata
aceasta, acela,
daca da un sens
religios vietii,
prin tot ceea ce
face Ii slu&este
lui Dumnezeu.
De altfel,
Cuviosul
Dorotei spune
ca: "A te tine de
o singura fapta
%una inseamna
a zidi un singur
perete si nu o
casa intreaga".
#ugaciunea
neincetata nu
tre%uie
inteleasa ca o
simpla repetare
continua a unei
formule de
rugaciune, ci
mai degra%a ca
o stare de
rugaciune'
constiinta
permanenta a
prezentei lui
Dumnezeu,
constiinta din
care izvoraste,
in mod necesar,
preamarirea lui
Dumnezeu. In
ateric se
spune ca este
necesar ca
rugaciunea sa
fie unita cu
faptele, adica
lucrurile pe care
le cerem de la
Dumnezeu sa le
urmarim si cu
fapta. Adica,
traim o viata de
nepasare si apoi
sa cerem de la
Dumnezeu niste
lucruri pe care
le-am vrea, dar
pe care, intr-un
fel, am putea sa
le castigam si
noi insine+
)iserica nu ne
cere o singura
metoda de
anga&are in
rugaciune, ci ne
cere o
rugaciune vie, o
anga&are ca
intr-un fel de
rugaciune in tot
ceea ce facem
noi pozitiv in
aceasta lume.
De aceea este
foarte important
sa-si gaseasca
omul si munca
pe care o face,
ca munca pe
care o poate
%inecuvanta
Dumnezeu si pe
care o
%inecuvinteaza
Dumnezeu.

You're Reading a Free Preview
Page 2 is not shown in this preview.
Download

$ foarte
important
cuvantul acesta:
"#ugaciunea
este oglinda
sufletului". /-
am putea lua ca
o lozinca sau ca
un principiu.
Cel care se
roaga isi
manifesta
sufletul in
rugaciune in
raport cu
Dumnezeu, in
raport cu
lumea, in raport
cu oamenii, in
raport cu
%inele lui, cu
nade&dea pe
care o are,
pentru ca
rugaciunea, zice
undeva in Scara
Sfantul Ioan
Scararul, este
"aratarea
nade&dii si
secure
impotriva
deznade&dii".
Cum ti-e
rugaciunea asa
ti-e si sufletul.
In Scara
Sfantului Ioan
Scararul, despre
rugaciune se
spune ca este
0udecata si
&udecatorie si
scaunul
&udecatorului
inainte de
&udecata
viitoare". Deci,
ce-i
rugaciunea+
0udecata,
&udecatorie si
scaunul
&udecatorului
inainte de
&udecata
viitoare. Ce
inseamna asta+
Inseamna ca
mai ales la
rugaciune ne
aratam cine
suntem noi din
punct de vedere
al raportului cu
Dumnezeu.
#ugaciunea e
rascolitoare si
de %une si de
rele. Cine nu
are inima curata
acela
proiecteaza din
necuratia lui
asupra
Mantuitorului
nostru Iisus
ristos
propriile sale
necuratii.
Marturisesc
multi dintre
credinciosii
nostri ca la
rugaciunile pe
care le fac au
imagini
necuviincioase,
si ca in
rugaciunile pe
care le fac nu se
intalnesc cu
Domnul
ristos, ci se
intalnesc cu
propriile lor
necuratii. De ce
se intampla asa
ceva+ entru
ca rugaciunea
este oglinda
sufletului,
rugaciunea este
masura la care
se gaseste
sufletul.
#ugaciunea
inainte de a ne
face sa ne
intalnim cu
Dumnezeu,
inainte de a ne
aduce constiinta
legaturii cu
Dumnezeu, ne
aduce intalnirea
cu noi insine,
ne descopera pe
noi insine noua
insine. Si cum
ne descopera+
#ascoleste
adancurile
sufletului
nostru. oate
stiti ca parintii
cei du(ovnicesti
spun ca
"rugaciunea
este oglinda
sufletului". Ce
inseamna asta+
Ca in cadrul
rugaciunii si in
actiunea de a ne
ruga ne
cunoastem
masura la care
suntem. Si sa
stiti ca masurile
mele au fost
scazute tare. M-
am intalnit cu
furtuni de gand.
Si zicand eu
"Doamne,
Iisuse
ristoase iul
lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe
mine pacatosul"
am simtit niste
rascoliri de
gand. Ma
gandeam ca
toata lumea le
are dar nu le
spune. u m-
am consultat cu
nimenea, ca
nici nu stiam ca
tre%uie, nici nu
stiam sa ma
consult, au
mers asa
lucrurile de la
sine. Si a fost
%ine ca n-am
pus niciodata
rascolirile de
gand in legatura
cu rugaciunea,
ca poate as fi
renuntat la
rugaciune. -
am renuntat, si
a fost %ine ca
n-am renuntat.
Asta a fost, sa
zicem,
cunoasterea de
sine prin
rugaciune. Mi-
am dat seama
de inclinarile
negative, mi-am
dat seama de
agoniselile
negative, pentru
ca sa stiti ca la
incarcatura
negativa cu care
venim in lumea
aceasta se
adauga si
negativele pe
care le
acumulam, in
sensul ca
%agam in noi
fel de fel de
impresii, fel de
fel de
informatii, fel
de fel de lucruri
cu care nu ne
putem prezenta
oriunde si
oricand, si
aceasta si
intamplator si
de multe ori si
voit. De
e*emplu cineva
care citeste un
roman e*citant,
isi %aga el in
suflet negative,
niste lucruri
care dupa

You're Reading a Free Preview
Page 3 is not shown in this preview.
Download

aceea il
urmaresc.
Sfantul Ioan
Scararul spune
ca rugaciunea
poate fi intinata
sau spurcata,
poate fi furata,
poate fi
pierduta si
poate fi curata.
/a rugaciune
curata a&ung
cei care au
rezolvat in ei
intinaciunile.
Dar Sfantul
Ioan Scararul
nu spune ca
daca ai
rugaciune
spurcata sa nu
te mai rogi, ci
prin rugaciune
progresezi in
rugaciune. u
tre%uie sa te
sperii niciodata
de ce-ti vine in
minte, nici din
cele ce le-ai
vazut, nici din
cele ce le-ai
adus din
strafunduri de
e*istenta,
important este
sa vrei sa nu lai.
Si atunci,
pentru ca noi nu
suntem
capa%ili prin
noi insine sa ne
facem
randuiala,
cerem a&utorul
lui Dumnezeu.
Mantuirea, am
zis, vine prin
Mantuitoml. Si
cerem a&utorul
Mantuitorului:
"Doamne,
Iisuse
ristoase iul
lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe
mine
pacatosul". Se
spune despre
Sfanta Maria
$gipteanca ca
12 ani a trait in
desfranare si ca
tot 12 ani i-au
tre%uit ca sa-si
faca randuiala
in minte. Deci
lucrurile
tre%uie luate in
serios. Acuma
sa stiti ca nu
sunt un rugator
din acela care e
coplesit de
rugaciune in asa
fel incat sa-mi
vina numai
ganduri
e*traordinare in
rugaciune' imi
mai vin si
ganduri
o%isnuite. Dar
nu-mi pare rau
niciodata, daca
imi vine in
gand un
%inefacator il
pun inaintea lui
Dumnezeu in
atmosfera de
rugaciune si
zic: Doamne,
a&uta-l pe
cutare, ca uite
m-a a&utat si el
pe mine, sau
imi vine in
minte o poezie
frumoasa, o
spun si cand ma
rog, si zic: asa-i
Doamne ca-i
fain+ Asta
inseamna
im%unatatire
de viata, sa
a&ungi la niste
ganduri care sa
le poti prezenta
si sa le poti
invalui in
rugaciune. Cum
esti, asa ti-e
rugaciunea,
cum te porti,
asa te rogi. u
te rogi, scazi in
rugaciune, te
rogi, inaintezi
in rugaciune.
C(iar e*ista un
indemn:
"#oaga-te cum
poti, ca sa
a&ungi sa te
rogi cum
tre%uie!". 3n
cuvant vrednic
de a fi retinut si
urmat este acela
ca: "#ugandu-
te, inveti sa te
rogi". umai
rugandu-te
mereu poti
inainta in
rugaciune. Cine
renunta la
urgaciune,
renunta la
progresul in ea.
Cat trebuie sa
se roage omul
ca sa-l
miluiasca
Dumnezeu?
M-am intre%at
si eu: de cate
ori tre%uie sa
zica cineva
"Doamne
miluieste-ma"
ca sa-l
miluiasca
Dumnezeu+ Si
m-am gandit la
fiul risipitor.
iul risipitor
cand s-a intors
si-a facut intii o
socoteala: "Ma
voi duce la tatal
meu si voi
spune: tata, am
gresit la cer si
inaintea ta, nu
sunt vrednic sa
ma numesc fiul
tau, primeste-
ma ca pe unul
din slu&itorii
tai". Si cand s-a
apropiat de
casa, tatal l-a
vazut de
departe si a
alergat inaintea
lui si a cazut pe
grumazul lui si
l-a sarutat. Deci
nu l-a pus in
studiu, sa zica:
sa vedem ce
face acum cand
se intoarce, sa
vedem ce zice.
u l-a pus in
studiu pentru ca
nu era
cercetator
stiintific, ci era
tata, si inima de
tata il ing(esuia
sa-l primeasca.
oi credem ca
Dumnezeu e
4atal nostru.
Cand l-a primit
a inceput sa
zica: "4ata, am
gresit la cer si
inaintea ta nu
sunt vrednic sa
ma numesc fiul
tau". u a mai
zis si "primeste-
ma ca pe unul
din slu&itorii
tai", cum isi
facuse el
socoteala. Si
de Pr.
Teofil
Paraian
Sfantul Marcu
Ascetul
spune: "Cand
iti aduci
aminte de
Dumnezeu
inmulteste
rugaciunea,
ca atunci cand
il vei uita
Domnul sa-si
aduca aminte
de tine". Ii tare
fain! M-am
gandit de
multe ori la
cuvantul
acesta si fac o
legatura intre
el si ceea ce-
mi spunea
mama cand
mergeam la
scoala
departe de
casa: " u-ti
uita de
Dumnezeu,
nu-ti uita de
rugaciune".
arca ar fi
fost un cuvant
din ilocalie.
In Scara
Sfantului Ioan
Scararul se
spune:
"#ugaciunea
este intarirea
lumii", deci
oamenii care
se roaga intr-
un fel sustin
lumea
aceasta. $i Il
fac pe
Dumnezeu
milostiv fata
de lumea
aceasta. Sigur
ca Dumnezeu,
daca a creat
lumea
aceasta, vrea
sa fie milostiv
fata de lume
si s-o
intareasca,
dar
contri%uim si
noi la intarirea
lumii cu
rugaciunea pe
care o facem,
rugaciunea
fiind nu numai
un mi&loc de
im%unatatire
personala, ci
si un mi&loc
de
im%unatatire
a societatii in
care traim.
#ugaciunea
are foarte
mare
importanta
pentru lume in
general, ca si
pentru
persoanele
singuratice, in
special' pentru
cei sanatosi si
in %una stare,
ca si pentru
cei %olnavi si
in suferinta.
umai ca nu
tre%uie sa
ramanem
doar la
rugaciune
cand e nevoie
de mai mult
decat de
rugaciune. In
ateric se
spune ca un
parinte, care
era mai mare
peste o o%ste
de zece insi,
se ruga lui
Dumnezeu ca
si in viata de
dincolo de
mormant sa
fie si ucenicii
impreuna cu
el. Conditia
pentru
aceasta a fost
sta%ilita prin
minune
dumnezeiasca
: "Sa fie
ucenicii la
masurile
parintelui"' si
atunci vor
putea fi
impreuna in
vesnicie. In
viata aceasta
pamanteasca
s-a constatat
ca ucenicii nu
erau la
masurile
parintelui, caci
ei n-au a&utat
pe un %olnav
pe care l-au
gasit pe cale,
pe cand
parintele, cu
toate ca era
singur, si-a
dat toata
silinta sa-l
a&ute pe acel
%olnav, care
de fapt nu era
un %olnav
o%isnuit, ci
era ingerul lui
Dumnezeu,
inc(ipuit intr-
un %olnav
fara a&utor.
$ste
interesant de
o%servat ca
cei zece
ucenici ai
parintelui, desi
erau cu totii
impreuna, nu
s-au simtit
indemnati sa
faca ceva
concret pentru
cel ce se
intamplase a
le fi in cale, in
timp ce
parintele,
singur fiind, s-
a gandit sa-l
transporte in
spate si sa
nu-l lase acolo
unde il
intalnise. e
mine, de la
prima lectura
a acestui
pasa& din
ateric, m-a
surprins felul
cum a
intampinat
%olnavul de
pe cale
constatarea
celor zece
ucenici, ca n-
au ce sa faca
cu el. )olnavul,
ca si cum ar fi
fost de acord
cu ei, ca intr-
adevar n-au
cum sa-l
a&ute, a zis:
"Duceti-va si
rugati-va
pentru mine".
Mie, acest
cuvant a
continuat sa-
mi ramana in
minte ca o
ironie.
)ineinteles,
are si
rugaciunea
rostul ei, dar
ea nu
inlocuieste si
nu suplineste
ceea ce s-ar
mai putea
face si ceea
ce ar mai
tre%ui facut,
adica mila,
a&utorul
material
efectiv.
#ugaciunea in
care nu-ti pui
inima pentru
aproapele nu-i
rugaciune, ci
formalitate si
profesionalism
.

You're reading a free preview.
Pages 2 to 7 are not shown in this preview.

Read the full version


umai la
rugaciune
putem sa stim
ce legatura
avem cu
Dumnezeu, ce
legatura avem
cu oamenii. In
rugaciune ne
apar fel de fel
de ganduri
care arata
cine suntem si
ce suntem.
Sfantul Ma*im
Marturisitorul
de pilda, in
dialogul intre
un %atran si
un frate, a
raspuns la
intre%area
cum Sfantul
Apostol avel
care avea
atatea gri&i
pentru a
propovadui si
pentru a
a&uta
)isericile
spune totusi
"neincetat sa
va rugati",
cum se ruga
el neincetat+
Si Sfantul
Ma*im
Marturisitorul,
raspunzind la
aceasta
intre%are, nu
spune ca
Sfantul
Apostol avel
zicea mereu:
"Doamne,
Iisuse
ristoase
iul lui
Dumnezeu,
miluieste-ma
pe mine
pacatosul", ci
spune altceva.
ice ca:
"#ugaciunea
neincetata
este sa ai
mintea
pururea lipita
de Dumnezeu
cu multa
dragoste si cu
dor, sa atarni
cu nade&dea
de Dumnezeu
si sa te increzi
in $l in orice ai
face si ti s-ar
intampla".
Acesta este
raspunsul
Sfantului
Ma*im
Marturisitorul
din care
intelegem ca
de fapt
rugaciunea nu
e de fapt o
simpla
repetare a
unei formule
de rugaciune,
ci este o
atitudine de
rugaciune, o
anga&are
spre slu&irea
lui Dumnezeu,
sa simti ca
esti lipit de
Dumnezeu cu
gandurile tale,
sa simti ca
atirni de $l si
sa ai nade&de
in $l si sa te
increzi in
Dumnezeu in
orice ai face si
ti s-ar
intampla, si
atunci aceasta
stare
sufleteasca ti
se primeste
de Dumnezeu
ca o
rugaciune.
conceptie la
fel cu aceasta
a Sfantului
Ma*im
Marturisitorul
o avea si un
pustnic
despre care
se spune in
ateric ca a
fost vizitat de
un oarecare
strain care la
plecare si-a
cerut iertare
de la parintele
ca l-a retinut
de la
rugaciunea
lui, de la
programul lui.
Si parintele
respectiv a
raspuns asa:
"#ugaciunea
mea, frate,
este sa te
primesc pe
tine si sa te
petrec cu
drag". Cine Ii
slu&este lui
Dumnezeu
prin ceea ce
face si isi face
datoria in
viata aceasta,
acela, daca
da un sens
religios vietii,
prin tot ceea
ce face Ii
slu&este lui
Dumnezeu.
De altfel,
Cuviosul
Dorotei spune
ca: "A te tine
de o singura
fapta %una
inseamna a
zidi un singur
perete si nu o
casa
intreaga".
#ugaciunea
neincetata nu
tre%uie
inteleasa ca o
simpla
repetare
continua a
unei formule
de rugaciune,
ci mai
degra%a ca o
stare de
rugaciune'
constiinta
permanenta a
prezentei lui
Dumnezeu,
constiinta din
care izvoraste,
in mod
necesar,
preamarirea
lui Dumnezeu.
In ateric se
spune ca este
necesar ca
rugaciunea sa
fie unita cu
faptele, adica
lucrurile pe
care le cerem
de la
Dumnezeu sa
le urmarim si
cu fapta.
Adica, traim o
viata de
nepasare si
apoi sa cerem
de la
Dumnezeu
niste lucruri
pe care le-am
vrea, dar pe
care, intr-un
fel, am putea
sa le castigam
si noi insine+
)iserica nu ne
cere o singura
metoda de
anga&are in
rugaciune, ci
ne cere o
rugaciune vie,
o anga&are
ca intr-un fel
de rugaciune
in tot ceea ce
facem noi
pozitiv in
aceasta lume.
De aceea este
foarte
important sa-
si gaseasca
omul si munca
pe care o
face, ca
munca pe
care o poate
%inecuvanta
Dumnezeu si
pe care o
%inecuvinteaz
a Dumnezeu.

You're Reading a Free Preview
Page 2 is not shown in this preview.
Download

$ foarte
important
cuvantul
acesta:
"#ugaciunea
este oglinda
sufletului". /-
am putea lua
ca o lozinca
sau ca un
principiu. Cel
care se roaga
isi manifesta
sufletul in
rugaciune in
raport cu
Dumnezeu, in
raport cu
lumea, in
raport cu
oamenii, in
raport cu
%inele lui, cu
nade&dea pe
care o are,
pentru ca
rugaciunea,
zice undeva in
Scara Sfantul
Ioan Scararul,
este "aratarea
nade&dii si
secure
impotriva
deznade&dii".
Cum ti-e
rugaciunea
asa ti-e si
sufletul. In
Scara
Sfantului Ioan
Scararul,
despre
rugaciune se
spune ca este
0udecata si
&udecatorie si
scaunul
&udecatorului
inainte de
&udecata
viitoare". Deci,
ce-i
rugaciunea+
0udecata,
&udecatorie si
scaunul
&udecatorului
inainte de
&udecata
viitoare. Ce
inseamna
asta+
Inseamna ca
mai ales la
rugaciune ne
aratam cine
suntem noi
din punct de
vedere al
raportului cu
Dumnezeu.
#ugaciunea e
rascolitoare si
de %une si de
rele. Cine nu
are inima
curata acela
proiecteaza
din necuratia
lui asupra
Mantuitorului
nostru Iisus
ristos
propriile sale
necuratii.
Marturisesc
multi dintre
credinciosii
nostri ca la
rugaciunile pe
care le fac au
imagini
necuviincioas
e, si ca in
rugaciunile pe
care le fac nu
se intalnesc
cu Domnul
ristos, ci se
intalnesc cu
propriile lor
necuratii. De
ce se intampla
asa ceva+
entru ca
rugaciunea
este oglinda
sufletului,
rugaciunea
este masura
la care se
gaseste
sufletul.
#ugaciunea
inainte de a
ne face sa ne
intalnim cu
Dumnezeu,
inainte de a
ne aduce
constiinta
legaturii cu
Dumnezeu,
ne aduce
intalnirea cu
noi insine, ne
descopera pe
noi insine
noua insine.
Si cum ne
descopera+
#ascoleste
adancurile
sufletului
nostru. oate
stiti ca parintii
cei
du(ovnicesti
spun ca
"rugaciunea
este oglinda
sufletului". Ce
inseamna
asta+ Ca in
cadrul
rugaciunii si in
actiunea de a
ne ruga ne
cunoastem
masura la
care suntem.
Si sa stiti ca
masurile mele
au fost
scazute tare.
M-am intalnit
cu furtuni de
gand. Si
zicand eu
"Doamne,
Iisuse
ristoase
iul lui
Dumnezeu,
miluieste-ma
pe mine
pacatosul" am
simtit niste
rascoliri de
gand. Ma
gandeam ca
toata lumea le
are dar nu le
spune. u m-
am consultat
cu nimenea,
ca nici nu
stiam ca
tre%uie, nici
nu stiam sa
ma consult,
au mers asa
lucrurile de la
sine. Si a fost
%ine ca n-am
pus niciodata
rascolirile de
gand in
legatura cu
rugaciunea,
ca poate as fi
renuntat la
rugaciune. -
am renuntat,
si a fost %ine
ca n-am
renuntat. Asta
a fost, sa
zicem,
cunoasterea
de sine prin
rugaciune. Mi-
am dat seama
de inclinarile
negative, mi-
am dat seama
de agoniselile
negative,
pentru ca sa
stiti ca la
incarcatura
negativa cu
care venim in
lumea
aceasta se
adauga si
negativele pe
care le
acumulam, in
sensul ca
%agam in noi
fel de fel de
impresii, fel de
fel de
informatii, fel
de fel de
lucruri cu care
nu ne putem
prezenta
oriunde si
oricand, si
aceasta si
intamplator si
de multe ori si
voit. De
e*emplu
cineva care
citeste un
roman
e*citant, isi
%aga el in
suflet
negative, niste
lucruri care
dupa

You're Reading a Free Preview
Page 3 is not shown in this preview.
Download

aceea il
urmaresc.
Sfantul Ioan
Scararul
spune ca
rugaciunea
poate fi
intinata sau
spurcata,
poate fi furata,
poate fi
pierduta si
poate fi
curata. /a
rugaciune
curata a&ung
cei care au
rezolvat in ei
intinaciunile.
Dar Sfantul
Ioan Scararul
nu spune ca
daca ai
rugaciune
spurcata sa
nu te mai rogi,
ci prin
rugaciune
progresezi in
rugaciune.
u tre%uie
sa te sperii
niciodata de
ce-ti vine in
minte, nici din
cele ce le-ai
vazut, nici din
cele ce le-ai
adus din
strafunduri de
e*istenta,
important este
sa vrei sa nu
lai. Si atunci,
pentru ca noi
nu suntem
capa%ili prin
noi insine sa
ne facem
randuiala,
cerem
a&utorul lui
Dumnezeu.
Mantuirea, am
zis, vine prin
Mantuitoml. Si
cerem
a&utorul
Mantuitorului:
"Doamne,
Iisuse
ristoase
iul lui
Dumnezeu,
miluieste-ma
pe mine
pacatosul". Se
spune despre
Sfanta Maria
$gipteanca ca
12 ani a trait
in desfranare
si ca tot 12 ani
i-au tre%uit ca
sa-si faca
randuiala in
minte. Deci
lucrurile
tre%uie luate
in serios.
Acuma sa stiti
ca nu sunt un
rugator din
acela care e
coplesit de
rugaciune in
asa fel incat
sa-mi vina
numai ganduri
e*traordinare
in rugaciune'
imi mai vin si
ganduri
o%isnuite.
Dar nu-mi
pare rau
niciodata,
daca imi vine
in gand un
%inefacator il
pun inaintea
lui Dumnezeu
in atmosfera
de rugaciune
si zic:
Doamne,
a&uta-l pe
cutare, ca uite
m-a a&utat si
el pe mine,
sau imi vine in
minte o
poezie
frumoasa, o
spun si cand
ma rog, si zic:
asa-i Doamne
ca-i fain+ Asta
inseamna
im%unatatire
de viata, sa
a&ungi la
niste ganduri
care sa le poti
prezenta si sa
le poti invalui
in rugaciune.
Cum esti, asa
ti-e
rugaciunea,
cum te porti,
asa te rogi.
u te rogi,
scazi in
rugaciune, te
rogi, inaintezi
in rugaciune.
C(iar e*ista un
indemn:
"#oaga-te cum
poti, ca sa
a&ungi sa te
rogi cum
tre%uie!". 3n
cuvant vrednic
de a fi retinut
si urmat este
acela ca:
"#ugandu-te,
inveti sa te
rogi". umai
rugandu-te
mereu poti
inainta in
rugaciune.
Cine renunta
la urgaciune,
renunta la
progresul in
ea.
Cat trebuie sa
se roage omul
ca sa-l
miluiasca
Dumnezeu?
M-am
intre%at si eu:
de cate ori
tre%uie sa
zica cineva
"Doamne
miluieste-ma"
ca sa-l
miluiasca
Dumnezeu+
Si m-am
gandit la fiul
risipitor. iul
risipitor cand
s-a intors si-a
facut intii o
socoteala:
"Ma voi duce
la tatal meu si
voi spune:
tata, am gresit
la cer si
inaintea ta, nu
sunt vrednic
sa ma
numesc fiul
tau, primeste-
ma ca pe unul
din slu&itorii
tai". Si cand s-
a apropiat de
casa, tatal l-a
vazut de
departe si a
alergat
inaintea lui si
a cazut pe
grumazul lui si
l-a sarutat.
Deci nu l-a
pus in studiu,
sa zica: sa
vedem ce
face acum
cand se
intoarce, sa
vedem ce
zice. u l-a
pus in studiu
pentru ca nu
era cercetator
stiintific, ci era
tata, si inima
de tata il
ing(esuia sa-l
primeasca.
oi credem
ca Dumnezeu
e 4atal
nostru. Cand
l-a primit a
inceput sa
zica: "4ata,
am gresit la
cer si inaintea
ta nu sunt
vrednic sa ma
numesc fiul
tau". u a
mai zis si
"primeste-ma
ca pe unul din
slu&itorii tai",
cum isi facuse
el socoteala.
Si