Lasandu-se greu in vazduhul cuvantului, Eminescu a cantarit cu el insusi bucuria si durerea noastra. Bijutier de mare precizie, care se arunca pe sine in balanta. Este ceea ce se scade, cand fericirea ar fi sa ne copleseasca. Este ceea ce se adauga, cand ne lipseste totul. Este ceea ce ne ramane, pururi noua. Opera sa - firul cu plumb in abisul sufletului romanesc. e el coboara !at-!rumos, din lacrima in lacrima. O, fir cu plumb, tu, funie maiastra, "in aripi largi de pajura vibrand, #aind in bezna tainica fereastra, Spre licarirea ultima din gand$...