Alice Calugaru

(1886 - 1957)
n gradina
Poveste
Pe drum
Ploaia
Cntec strain
Cntec de ploaie
?erpii
n gradina
Vazduhu-i plin de ciripiri;
De sus, o ploaie de lumina
neaca-n raze, n gradina,
nsngera?ii trandafiri.
?i prin miros patrunzator
?i-ame?itor de iasomie,
Un vnt de vara-ncet adie,
D-alinta florile u?or.
Am rupt o galbena lalea,
Pierduta-n valuri de sulfina,
?i-am ridicat-o la lumina...
Frumos trec razele prin ea!
ntreaga-n aur o cuprind
?i da printr-nsa sa strabata,
De pare toata-nflacarata
?i parca foile-i se-aprind.
Acolo rd n taina blnd,
?i cata parca sa se-ascunza
Crai?e doua sub o frunza:
Cu drag le-am sarutat pe rnd.
?i-un fluture din zbor l-am prins,
Ce ratacise prin gradina,
Pierdut n marea de lumina
?i alb de parca era nins...
Strngndu-mi florile la piept,
Pe toate, toate din gradina...
Ma-mbat de flori ?i de lumina
?i-a? vrea sa nu ma mai de?tept...
La inceputul paginii
Poveste
Valea-i potop de via?a
?i cerul de lumini,
Vntu-i un zbor de fluturi
Ce bate prin gradini.

Izvoarele se-arunca
Frngnd n val sclipiri,
Din crng se-nal?a-n ceruri
Un cor de ciripiri.
Doar codru-n parasire
De mult ramas-a mut:
Din el un brad ?i-o pluta
n lume s-au pierdut;
Bradul, catart pe valuri,
?i pluta verde-o barca
S-au dus, s-au dus departe,
Sa nu se mai ntoarca.
La inceputul paginii
Pe drum
Ah, nu mai ?tiu pe care ?arm, ca moarta,
Sunt azvrlita iar! n care parte
A lumii valul zilelor ma poarta!
Dar simt ca pretutindeni sunt departe.
Att de trista-n suflet se ridica
Be?ia zborului mereu-nainte,
Ca nu ma uit n urma, caci mi-e frica
De suferin?-aducerii aminte...
Cnd ma de?tept n noapte cteodata,
Din visu-mi trist, ma-ntreb n care ?ara
Am adormit - ?i ct de-ndepartata,
Plecnd spre ziua, voi lasa-o iara?
Ma-ntreb, ce mari s-aud vuind n noapte,
Pe ce ora? cad ropote de ploaie,
Ce fluviu-nal?a catre geamu-mi ?oapte
Ca-n suflet ntristarea-mi s-o ndoaie?
?i-ncerc atunci ca sa-mi aduc aminte
Ce zari vor rasari spre diminea?a,
Cnd soarele-n lumina sa fierbinte
ncet le va desfa?ura din cea?a.
Acolo... e un lac ca apa verde
Carunt de paseri albe ?i de spuma,
?i mai departe-un munte ?ters se pierde,
Ce-n zori se va nvine?i sub bruma...
Ori poate, ntre ?armuri nevazute,
Cu ve?nic rennoita ei coloare,
Cu barci ratacitoare ?i pierdute,
Se legana, cu cntu-i lung, o mare.
n veci, deasupra zorilor schimbate,
Perdeaua sor?ii mele cea fugara
Se-nlatura pe cer ca sa-mi arate
Alt ?arm, alta cetate, alta ?ara...

Ca sa ma-nve?e iara?i sf?ierea

Plecarii mele ve?nic mai departe,
Ne mai nfa?i?ndu-mi nicaierea
Pe-acei de care via?a ma desparte!
Vo ice-a?i voit ca soarta sa
Spre voi, o ! cum a? vrea sa
Dar cum sa va urmez n larga
Cnd nsami eu nu ma mai pot

ma-ndrume
nu m-alunge!
lume
ajunge ?

A? vrea sa dau via?a mea ntreaga,

?i inima-mi n care patimi lupta !
De inima-mi de cte ori se leaga,
De-attea ori de-un nou exil e rupta !
?-atuncea
Ca sa fiu
Purtata-n
A ramurei

resemnarea nu ma lasa
smulsa ?i ratacitoare
veci cu lenea dureroasa
de iedera pe mare

La inceputul paginii