REALIZAREA UNEI LUCRRI sTIINIFICE

Realizarea unei lucrari stiintifice este un proces intelectual complex care are n vedere
informarea si documentarea pe tema propusa, redactarea lucrarii si realizarea aparatului critic
urmata de comunicarea rezultatelor n forme specifice.
Sunt considerate lucrari stiintifice sau care raspund unor asemenea exigente, documente,
indiferent de suport sau mediu de stocare, apartinnd unei tipologii variate de la simple referate
tematice ale studentilor la tratate de specilalitate elaborate de colective academice sau rapoarte
ale unor proiecte de cercetare. Putem enumera: referatele si rapoartele tematice, lucrari de
licenta, dizertatii, teze de doctorat, articole, studii, comunicari stiintifice, lucrarile conferintelor,
congreselor, publicatii seriale de specialitate, monografii, tratate, dictionare, enciclopedii,
rapoarte de cercetare, etc.
Lucrarile stiintifice pot fi lucrari teoretice sau prezentari ale unor cercetari aplicative sau
combinari de cercetari teoretice si cercetari aplicative; pot avea un singur autor sau autori
multipli si realizarea unor asemenea lucrari trebuie sa aiba n vedere specificitatea fiecareia..
n elaborarea unei lucrari stiintifice sunt avute n vedere urmatoarele etape:
1. Identificarea si formularea unei nevoi de informare
Temele de lucrari cu caracter stiintific se stabilesc, n general, pornind de la aria tematica
cunoscuta de potentialul cercetator iar n cazul studentilor, de cele mai multe ori temele se
stabilesc n urma discutiilor cu profesorii ndrumatori. Se tine cont de noutatea temei,
posibilitatile practice de realizare a ei, familiaritatea cu tema propusa.
Dupa definirea temei de cercetare se stabilste un plan de lucru provizoriu n care se
includ principalele aspecte ale subiectului care ar trebui dezvoltate, dupa care se identifica
conceptele principale si cuvintele cheie pentru dezvoltarea ulterioara a unor strategii de cautare
n cataloage, bazele de date sau pe Internet.
2. Identificarea si reperarea surselor de informare
n aceasta etapa se urmaresc aspecte privind dezvoltarea de strategii informative coerente
si eficiente. Aceasta presupune o cunoastere temeinica a tipologiei documentare, a naturii,
formatului si structurii documentelor, a regulilor de indexare si catalogare.
n realizarea lucrarii sale autorul poate lucra cu documente tiparite sub forma
documentelor originale sau a fotocopiilor, nr 14314i820o egistrari din baze de date bibliografice
sau nregistrari din bazele de date full-text aceesibile online sau offline, documente n format
PDF, mesaje preluate din listele de discutii prin intermediul postei electronice, fisiere realizate
prin efort propriu, fisiere primite sau fisiere preluate din retele, site-uri institutionale sau chiar
personale sau alte resurse informationale din reteaua Internet.

O asemenea diversitate documentara presupune cunoasterea unei varietati de instrumente

si programe informatice de lucru precum: programe de prezentare ; programe de reperare ;
programe de interogare a bazelor de date ; programe de mesagerie electronica ; navigatoare ;
programe de prelucrare de text ; editoare de text ( obisnuite sau HTML ). S-a observat ca nu
exista o tehnologie sau un singur program care sa permita gestionarea n totalitate a datelor si
documentelor personale utilizate ntr-o activitate se cercetare. Un ansamblu de tehnici si
programe raspunde exigentelor impuse de necesitatea constituirii unui sistem de gestiune a
informatiilor personale.
Cunoasterea regulilor care au stat la baza indexarii si catalogarii documentelor permite
autorilor sa-si construiasca strategii de cautare. n OPAC se folosesc chei de cautare precum
autorul, titlul, cuvinte din titlu, vedeta de subiect, indicele CZU si chiar cautari prin combinarea
mai multor chei de regasire. Aceleasi elemente de regasire sunt folosite si n cazul interogarii
bazelor de date. n plus, interogarea bazelor de date necesita cunoasterea mai temeinica a
limbajelor documentare. Reperarea surselor de informare Web se realizeaza utiliznd operatorii
booleeni prin diverse motoare de cautare (si formele de cautare simpla si avansata). Precizia
regasiri prin utilizarea acestor operatori logici este data de cunoasterea regulilor de formulare a
descriptorilor si cuvintelor cheie, de performantele robotului de indexare din cadrul motorului de
cautare, de performanta n sine a motorului de cautare.
Sursele electronice ncep sa fie preferate de autori n realizarea temelor lor de cercetare
ntruct furnizeaza n cele mai multe cazuri, informatia de ultima ora a domeniului, chiar prepublicatii sau rezumate ale unor studii ce urmeaza a fi publicate, permit constituirea de
"comunitati virtuale" ale specialistilor, permit comunicarea prin posta electronica cu alte
persoane interesate de anumite subiecte (n cadrul listelor de discutii sau nu), si fac posibila si
participarea la seminarii si conferinte.
Documentarea n vederea realizarii lucrarii stiintifice
Documentarea pentru partea teoretica si metodologica a lucrarii se refera la consultarea
literaturii de specialitate cu privire la subiectul abordat n lucrare. De obicei, odata cu
definitivarea planului lucrarii se stabileste si bibliografia initiala care urmeaza a fi consultata.
Pentru realizarea eficienta a documentarii pentru partea teoretica si metodologica propunem
cteva repere:

documentarea teoretico-metodologica se refera att la bibliografia de specialitate, ct si la

orice alte surse de informare asupra domeniului: radio, televiziune, dezbateri stiintifice de
orice natura, reviste de specialitate, cotidiene etc.;
documentarea teoretico-metodologica trebuie finalizata prin fisele de lectura.

Avantajul de a ntocmi fise de lectura consta n faptul ca este foarte usor de a le grupa, fie n
functie de sursele bibliografice, fie n functie de capitole sau paragrafe. Gruparea dupa domeniu
este necesara atunci cnd trebuie elaborata partea teoretico-metodologica a lucrarii, iar gruparea
dupa autori este necesara atunci cnd se elaboreaza aparatul stiintific al lucrarii.

O lucrare stiintifica, n cele mai multe cazuri, trebuie sa se finalizeze cu o aplicatie practica,
aplicatie care demonstreaza capacitatea autorului de a valorifica cunostintele de natura teoreticometodologica ntr-un domeniu operational. Documentarea pentru partea aplicativa se refera la
culegerea datelor empirice necesare exemplificarii demersului teoretic din primele capitole ale
lucrarii. Aceasta documentare se face diferit, independent de gradul de abordare a temei. De
exemplu, n cazul studierii temei la nivel international sau national, documentarea empirica se
va face n baza documentelor, a publicatiilor care contin sau analizeaza astfel de date. Daca tema
lucrarii abordeaza situatia la nivelul unei firme, organizatii, institutii, atunci sursele de date
empirice necesare analizei trebuie preluate sau mprumutate de la sursa respectiva (firma,
organizatie, institutie).
Dupa investigarea bibliografiei trebuie sa se faca selectia documentelor dupa anumite
criterii:

familiarizarea cercetatorului cu subiectul studiului;

delimitarea domeniului tematic;

determinarea genurilor documentelor necesare (manuscrise, carti, periodice, brevete,

standarde etc.);

perioada de timp care trebuie cuprinsa de cercetare;

limba n care sunt scrise documentele;

importanta mijloacelor de informare pentru cercetator.

Sursele de informare
1.

Revistele stiitifice reprezinta cea mai importanta sursa de documentare specializata. Aici
avem n vedere publicatiile periodice, n special, cele ce reflecta probleme de interes ale
grupurilor profesionale, care apar ca publicatii oficiale sau ca publicatii ale unor grupuri de
specialisti, deseori organizati n diferite societati, cum sunt asociatiile economistilor, ale
juristilor, ale lingvistilor, ale bibliotecarilor etc.

2.

Articolul stiintific, studiul stiintific sunt lucrari stiintifice de sine statatoare, tiparite ntr-o
revista stiintifica, sau culegere de lucrari stiintifice ale conferintelor, congreselor. Gradul de
generalizare a ideilor, a faptelor descoperite de cercetare se afla aici la un nivel nalt de
generalizare.
Exemplu:
BLUCHER, Gebhard. Contributii la istoria tiparului, cu privire
speciala asupra tiparului chirilic din tara noastra n secolul al XVI-lea.
n: "Trgoviste cetate a culturii romnesti: lucrarile sesiunii stiintifice
din 21-23 decembrie 1972: partea I: studii si cercetari de bibliofilie"/

Muzeul Judetean Dmbovita. Bucuresti: Editura Litera, 1974, p. 159175.

3. Monografii. Prin monografie se ntelege un studiu stiintific amplu care trateaza detaliat si
multilateral o problema sau un anumit subiect dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii sau al
artei.
MARINOIU, Costea. Istoria cartii vlcene: sec. XVII-XVIII. Craiova:
Editura: Scrisul romnesc, 1981, 140 p.
4. Tratatul expune n mod sintetic totalitatea cunostintelor dobndite ntr-un domeniu, pe baza
unui material vast.
CPRARU, stefan. Tratat de drept civil. 5 vol.- Bucuresti: Editura
Academiei, 1989.
5.

Manualul este o lucrare cu caracter didactic cuprinznd notiunile fundamentale dintr-un

anumit domeniu teoretic sau practic.
POLITOLOGIE : [pentru studenti] / Calin Vlsan, Alexe Andris, Emil Racila ... [et
al.] . - Bucuresti : Editura Didactica si Pedagogica, 1992 . - 188 p

n mod special este nevoie de consultarea materialelor de referinta: enciclopedii,

lexicoane, glosare, vocabulare, dictionare. Aceste lucrari pot fi considerate mijloace de
documentare generale sau speciale.
innd cont de importanta informatiei care o poate oferi lucrarile de referinta, cercetatorul
are nevoie de anumite cunostinte referitoare la structura, scopul si modul de utilizare a acestora.
Am putea defini aceste lucrari ca documente destinate pentru regasirea ct mai rapida a
informatiei si n care aceasta este aranjata ntr-o ordine, ce faciliteaza consultarea ei. Lucrarile de
referinta contin rezultatele teoretice, elementele stiintifice fundamentale, datele esentiale pentru
toate domeniile sau pentru unele dintre acestea cu scopul de a le furniza operativ. n asemenea
lucrari apar, sub forma condensata, date, fapte extrase din documentele primare cu un nivel de
generalizare mai redus.
Enciclopedii. n enciclopedii informatia se prezinta sub forma de articole, care pot fi:
articole de sinteza, articole informative, articole explicative, articole-trimiteri.
The New Encyclopaedia Britannica, editia a 15-a consta din 34 de volume. Enciclopedia
este divizata n trei parti:

Propaedia (1 volum) reprezinta un ghid sistematizat pentru utilizarea enciclopediei;

Micropaedia (12 volume) contine articole de referinta, aranjate n ordine alfabetica

fara bibliografii;

Macropaedia (17 volume) contine articole de sinteza, nzestrate cu bibliografii de

carti si articole n diferite limbi;

The Encyclopedia Americana International consta din 30 de volume. Este o enciclopedie

alfabetica, constituita din articole de sinteza nzestrate cu bibliografii;
La Grande Encyclopedie Larousse n 45 de volume. Enciclopedia contine 400.000 termeni
si 8.000 de articole cu referinte bibliografice, ilustratii color, regasirea informatiei dupa
subiecte este posibila cu ajutorul volumului auxiliar;
Encyclopaedia Universalis consta din 30 de volume. n 23 de volume ale enciclopediei
informatia este aranjata n ordine alfabetica, 4 volume reprezinta un tezaurus-index, iar
ultimele 3 volume sunt numite Symposium n care sunt prezentate articole de sinteza pe
probleme actuale pentru societate si date statistice cu comentariile respective.
Brockhaus Enzyklopadie - este o enciclopedie germana n 23 de volume, care se reediteaza
cu o anumita regularitate ncepnd din 1796. n aceasta enciclopedie articolele sunt expuse
succint, mai amplu fiind prezentate biografiile personalitatilor din Germania;
Enciclopedia Italiana di Science, Lettere ed Arti cunoscuta sub numele Enciclopedia
Treccani, dupa numele editorului; consta din 35 de volume, 5 volume suplimentare si 1
volum de indici;
Enciclopedia Universal Ilustrada Europeo-Americana (Enciclopedie Spaniola) consta din
109 volume, 38 volume suplimentare si 1 volum de indici.
Enciclopedia Romna este prima enciclopedie romneasca, publicata n perioada 18981904;
Enciclopedia Romniei n 4 volume, publicata n perioada 1938-1943.
Dictionare sunt lucrari de referinta cu caracter lexicografic care codifica lexicul unui sistem
lingvistic. Sunt editii care contin totalitatea unitatilor lexicografice - cuvinte sau fraze ale unei
limbi, termeni privind o anumita stiinta, ramura a tehnicii etc. - asezate, de obicei, n ordine
alfabetica, definite succint sau explicate pe scurt n aceeasi limba sau traduse n una sau mai
multe limbi straine.
- Dictionare lingvistice sau dictionare lexicografice sunt dictionare care se alcatuiesc cu
scopul prezentarii lexicului si a normelor gramaticale ale limbii literare. n aceasta categorie de
dictionare se includ: dictionarele generale ale limbii, dictionare de sinonime, antonime,
neologisme, dictionare explicative, ortografice, frazeologice, etimologice, dictionare de maxime,
de rime, de argouri, dictionare de frecventa etc.
sINEANU, Lazar. Dictionar universal al limbii romne. Bucuresti :
Editura Litera, 1998. Prima aparitie n 1896. Aceasta editie include

77.000 de articole care se refera la vocabularul general al limbii

romne.
La aceste dictionare se adauga dictionarele terminologice care, de asemenea, sunt surse de
documentare speciale. Dictionarele terminologice explica pe scurt sensul termenilor din anumite
ramuri ale stiintei, tehnicii si activitatii practice: matematica, fizica, chimie, economie,
informatica, sociologie, istorie, politologie etc.
Toate aceste dictionare sunt monolingve, dar exista dictionare bilingve si multilingve, care
ofera posibilitatea de traducere n mai mult de doua limbi. Dictionarele bilingve si multilingve
pot constitui si ele mijloace de documentare generale sau speciale.
- Dictionarele biografice prezinta date biografice referitoare la viata si activitatea diverselor
personalitati si dictionarele biobibliografice ofera date privitor la biografia anumitor persoane
(din sfera stiintei, culturii, artei etc.), care sunt urmate de bibliografia publicatiilor acestor
persoane si literatura despre ele. Exista o varietate foarte mare de dictionare biografice si
biobibliografice care sunt instrumente necesare n procesul de documentare: Dictionarul
scriitorilor romni, Dictionar de poeti etc. Unele dintre cele mai cunoscute tipuri de dictionare
de acest gen sunt dictionarele Who's who .
MATEI, Horia C. Civilizatia lumii antice : mic dictionar biografic . Bucuresti : Editura Eminescu, 1983 . - 560 p.
- Bibliografiile sunt resurse deosebit de importante pentru orice cercetare, ntruct ofera
descrieri ale documentelor care sunt necesare pentru studierea operei unui autor, unui subiect sau
a unei perioade. Exista bibliografii generale care semnaleaza orice categorie de documente pe
toate problemele, domeniile de cercetare si activitate si bibliografii speciale care semnaleaza
documentele referitoare la o tematica bine conturata, respectiv documente de o anumita
categorie.
Sursa principala despre semnalarea documentelor publicate pe teritoriul Romniei este
Bibliografia Nationala a Romniei. Bibliografia Nationala a Romniei cu seriile:
-

Carti, albume, harti

Publicatii seriale

Note muzicale. Discuri. Casete.

Romanica

Teze de doctorat

Articole din publicatii seriale. Cultura (lucrarea apare din anul 2000, relund, numai pentru
domeniul sus amintit, bibliografia de articole aparuta n perioada 1953-1988. Bibliografia are
o periodicitate lunara. Cuprinde articole din publicatiile de cultura existente n depozitul legal

al bibliotecii nationale. Lucrarea dispune de index alfabetic de nume, index alfabetic de

surse, index alfabetic de subiecte).
3. Evaluarea si organizarea resurselor informationale
Evaluarea unei surse poate incepe chiar nainte de a vedea acea sursa .O prima apreciere a
sursei de informare se poate realiza pornind de la notita bibliografica.O notita bibliografica este o
descriere dupa norme standardizate a unei carti, articol din periodic sau a oricarui alt material
publicat si are n principal urmatoarele trei categorii de date: autorul, titlul, datele de publicare.
Aceste elemente sunt utile n determinarea masurii n care o sursa de informare poate fi sau nu
utila. Multe din criteriile de evaluare utilizate pentru documentele tiparite pot fi aplicate si
resurselor Internet. Deoarece sunt disponibile tot mai multe resurse informationale sunt necesare
criterii si competente de evaluare a ceea ce se regaseste.
Fiecare lucrare stiintifica trebuie sa raspunda anumitor exigente, etapele muncii intelectuale
bazndu-se la rndul lor pe urmatoarele etape:
a) Delimitarea materialului, ncadrarea lucrarii ntr-un anumit domeniu n acord cu planul
provizoriu stabilit n prima etapa. O lucrare practica va avea un material documentar net inferior
unei lucrari de sinteza.
b) Stabilirea planului final al lucrarii si structurarea lucrarii n acord cu acesta. Planul este
proiectul dupa care se executa o lucrare destinata publicarii. Pentru a-si ndeplini rolul, un plan
trebuie sa fie adaptat continutului si scopului lucrarii. Astfel, un plan trebuie sa includa:
1. Introducerea (trebuie sa pregateasca pe cititor n vederea lecturii, a ntelegerii, a
asimilarii si a aprecierii lucrarii. Se va ncepe cu enuntarea problemei la care autorul a
ncercat sa raspunda prin cercetarea sa; se vor formula principalele idei la care s-a oprit n
etapa de delimitare a materialului; se va prezenta pe scurt domeniul mai larg din care face
parte lucrarea; se va ncerca o radiografiere a stadiului problemei respective nainte de
nceperea cercetarii, cu referire la cercetarile precedente; se va prezenta punctul sau de
vedere; nfatisarea stadiului dupa efectuarea cercetarii si poate aduce lamuriri asupra
planului lucrarii.
Astfel, introducerea are menirea:

sa explice sensul, importanta si delimitarea problemei ce va fi cercetata;

sa justifice alegerea subiectului;

sa anunte obiectivele si planul de ansamblu al lucrarii (descrierea schematica a

continutului lucrarii, pe capitole);

sa precizeze metodologia de cercetare aplicata n demersul argumentativ (prezentarea

succinta a materialelor, a surselor, a textelor folosite n lucrare; modul n care au fost
folosite -anchete, sondaje, observatii personale etc.);

sa avanseze punctul de vedere critic al autorului (ce aduce nou cercetarea), n raport cu
celelalte puncte de vedere enuntate de predecesorii sai;
descrierea succinta a rezultatelor scontate.

2. Tratarea subiectului sau Cuprinsul propriu-zis al lucrarii (n care sunt expuse

premisele teoretice ale lucrarii; se definesc principalele notiuni cu care va opera si n
special termenii noi; se precizeaza principiile metodei sale de lucru si principalele ipoteze
si aproximatii de la care a plecat; se prezinta dezvoltarea subiectului respectiv,
particularizeaza prin exemple ncheind cu concluzii interpretate)
Cuprinsul poate fi structurat n mai multe parti, fiecare parte fiind mpartita n capitole,
subcapitole, sectiuni si subsectiuni. Fiecare capitol trateaza o problema sau un aspect mai
important al lucrarii. Este recomandabil ca titlurile capitolelor sa descrie exact continutul
acestora; de asemenea, este recomandabil ca fiecare capitol sa fie mpartit n paragrafe, ale caror
titluri sa exprime clar principalele argumente, idei prezentate. Prin parcurgerea titlurilor
capitolelor, ale subcapitolelor si ale paragrafelor cititorul familiarizat cu domeniul stiintific
abordat, trebuie sa poata reconstitui demersul propus de autorul lucrarii.
Cadrul teoretic al problemei studiate va fi redactat ntr-un singur capitol (Capitolul I).
Aceasta parte a lucrarii realizeaza o evaluare critica a literaturii de specialitate relevanta pentru
tema cercetata. Se vor prezenta principalele teorii / modele explicative, indicnd dezvoltarea si
progresul adus de cercetarile recente, precum si posibilele lacune sau limite. Trecerea n revista a
literaturii va fi realizata dupa un criteriu explicit mentionat, care poate fi cronologic, tematic, sau
de alta natura.
Prin continutul ei, baza teoretica trebuie sa se orienteze spre fundamentarea ipotezelor
avansate. Aceasta parte a lucrarii trebuie sa demonstreze capacitatea autorului de a selecta
sursele bibliografice relevante, de a le analiza critic, de a-si formula propriul punct de vedere
asupra subiectului studiat.
Capitolul II prezinta, de obicei, obiectivele si metodologia cercetarii proprii si va contine
urmatoarele aspecte: formularea explicita a ipotezelor cercetarii; prezentarea variabilelor;
descrierea procedurii de investigare; descrierea metodelor de analiza a datelor etc.
Capitolele urmatoare prezinta analiza datelor si rezultatele cercetarii, interpretarea
acestora. Tabelele si figurile care redau rezultatele cercetarii vor fi incluse n aceasta parte a
lucrarii. Sunt recomandabile explicatii alternative si contextuale, precum si descrierea
implicatiilor rezultatului discutat. Interpretarea datelor proprii va fi facuta si prin raportare la
datele din literatura de specialitate, indicndu-se similaritati si diferente.
Concluziile (reliefeaza ntr-o forma concentrata esentialul din tratare si ofera raspuns
ntrebarilor ridicate n introducere). Concluziile au aceeasi importanta ca si introducerea, fiind
ntr-o relatie de complementaritate cu aceasta. Daca introducerea a plecat de la un aspect general
- definirea domeniului de studiu - si a ajuns la particular - lucrarea de fata -, concluzia parcurge
drumul invers, de la particular la general. Aceasta :

rezuma rezultatele cercetarii si importanta lor n raport cu stadiul actual de cercetare a

temei;

evita intrarea n detalii (se gasesc n cuprinsul lucrarii);

evidentiaza complexitatea cercetarii, fara sa ignore dificultatile;

indica posibile cercetari viitoare, plecnd chiar de la problemele nesolutionate n lucrare;

ofera un comentariu personal despre rezultatul cercetarii, n raport cu obiectivele

propuse, care au fost enuntate n introducere.

Notele folosesc pentru:

a indica sursele citatelor;

a adauga alte indicatii bibliografice de ntarire despre un subiect discutat n text;

a face trimiteri externe si interne;

a introduce un citat pentru argumentarea unui punct de vedere exprimat n text;

a conferi veridicitate afirmatiilor din text;

a corecta unele afirmatii din text;

a reda traducerea unui citat din text.

Anexele au rolul de a aduce o informatie originala si pertinenta si de a completa continutul

informational al lucrarii propriu- zise. Se pot constitui, de exemplu, din texte care nu au fost
niciodata publicate, din chestionarul folosit pentru ancheta privitoare la tema, texte legislative
sau documente de alta natura.
Glosarul
Rostul unui glosar este de a-l ajuta pe cititor sa nteleaga sensul termenilor de specialitate
folositi n cercetare. Acesta este plasat dupa anexe, naintea listei bibliografice.
Conform standardului de prezentare redactionala pentru carti si brosuri, STAS 8660 - 82,
standard care ar trebui utilizat pentru realizarea unei lucrari care se doreste a fi publicata, ordinea
de asezare a partilor dintr- un volum este:
a) coperta I-II;
b)foaia sau foile de titlu;

c) prefata sau coespondentele ei (cuvnt nainte, studiu introductiv etc);

d) rezumatul si cuprinsul n limba de expunere (putnd fi trecute nainte de prefata sau la
urma volumului);
e) lista de simboluri si abrevieri folosite;
f) lucrarea (sau, pe rnd, fiecare lucrare) de la introducere la concluzii (inclusiv tabele,
material ilustrativ, note etc);
g) diferitele anexe (texte, tabele, ilustratii, cnd se dau separat de lucrare), la sfrsitul
fiecarei lucrari;
h) notele finale, la sfrsitul fiecarei lucrari (sau capitol);
i) bibliografia (cnd se da o lista), la sfrsitul lucrarii (sau capitol);
j) indici (de autori, de materii etc);
k) postfata;
l) lista ilustratiilor din volum;
m) nota bibliografica, rezumatul si cuprinsul, ntr-o limba straina (grup repetat de fiecare
limba);
n) rezumatul si cuprinsul, n limba de expunere (cnd se dau la sfrsit);
o) "addenda et corrigenda" sau erata (cand apare n ultima coala tiparita);
p) nota tipografica (caseta tehnica);
q) planse si pliante, cnd se aseaza la sfrsit;
r) erata (cnd nu se tiparette n ultima coala);
s) coperta III- IV.
4. Realizarea si comunicarea rezultatelor
Realizarea lucrarii n forma de prezentare presupune competente de analiza si sinteza, de
integrare a elementelor informationale colectate ntr-o forma coerenta si unitara care sa expuna
si sa argumenteze un punct de vedere, un aspect al unui subiect etc., evitndu-se plagiatul si
parafrazarea.

Lucrarea sau proiectul trebuie realizate n concordanta cu forma de comunicare aleasa :

comunicare orala, scrisa, multimedia sau sub forma de pagina Web. Utilizarea WWW ca mediu
de comunicare necesita transpunerea textului n limbaj HTLM.
Autorii trebuie sa cunoasca, de asemenea, si aspectele legale si etice care nsotesc
informatia ; sa prezinte sursele de informare n note de picior, note finale si bibliografii.
Stilul si limbajul de redactare
O lucrare de cercetare trebuie sa tina cont de anumite exigente ale stilului stiintific.
Lucrarea trebuie redactata ntr-un limbaj academic impersonal, caracteristic lucrarilor de
cercetare. Exista cteva conditii si principii impuse textelor redactate n acest registru stilistic.
Lucrarile stiintifice se prezinta n linii mari ca o serie de consideratii si demonstratii.
Exactitatea acestora depinde de multilateralitatea cercetarii obiectului sau fenomenului dat.
Criteriile care trebuie respectate sunt: rigurozitatea argumentarii logice, exactitatea faptelor
studiate, multilateralitatea cercetarii si obiectivitatea expunerii ce se caracterizeaza prin tendinta
de standardizare a mijloacelor de exprimare.
Expunerea stiintifica se remarca si prin lexicul terminologic, special, livresc, neutru din
punct de vedere stilistic, utilizat pentru redarea general-abstracta a materialului, pentru definirea
exacta a notiunilor, a fenomenelor si a proceselor, fara de care ar fi cu neputinta reproducerea
exacta si obiectiva a rationamentelor si definitiilor. Utilizarea terminologiei de specialitate este
un indiciu al competentei profesionale. Baza oricarei expuneri stiintifice o constituie elementele
lexicale de uz general, comune si altor stiluri functionale ale limbii literare. S-a constatat ca
elementele lexicale de uz general alcatuiesc o jumatate din componenta lexicala a unei opere
stiintifice, formnd scheletul ei. Ele reprezinta tesutul neutru al textului stiintific sau al vorbirii
profesionale. O circulatie larga au, mai ales, unitatile lexicale ce exprima operatiile gndirii
logice.
Terminologia de specialitate serveste pentru redarea ct mai exacta a diverselor notiuni
stiintifice, pentru argumentarea si expunerea obiectiva ntr-un anumit domeniu stiintific .
n stilul stiintific propriu-zis se face, de obicei, abstractie de persoana autorului, textele
stiintifice caracterizndu-se printr-o frecventa mai mare a pronumelor nepersonale, situatie
impusa de caracterul impersonal al comunicarii. Deoarece n stilul stiintific toata atentia este
concentrata asupra continutului si a caracterului logic al comunicarii, iar nu asupra subiectului,
modul principal de exprimare este impersonal.
Aparatul stiintific al lucrarii
Prin aparatul stiintific
se ntelege ansamblul notelor explicative (care nu fac parte
integranta a textului lucrarii) precum si trimiterile bibliografice la ideile altor autori,
comentariile, citatele etc. Menirea aparatului stiintific al lucrarii consta n urmatoarele:
1. indica sfera de referinte bibliografice pe care se bazeaza lucrarea elaborata care
demonstreaza nivelul stiintific al tezei;

2. constituie o dovada a probitatii stiintifice a absolventului;

3. reprezinta indicatii utile pentru cei care doresc sa continue sau sa analizeze mai profund
cercetarea efectuata n lucrare, oferindu-le astfel informatii privind sursele primare.
Citarea textelor de alti autori este de doua tipuri:

se citeaza un text asupra caruia ne oprim din punct de vedere interpretativ;

se citeaza un text n sustinerea propriei interpretari.

Umberto Eco a propus zece reguli pentru citare:

Regula 1. Fragmentele obiect de analiza interpretativa sunt citate cu o rezonabila amploare.
Regula 2. Textele din lectura critica sunt citate numai cnd ideile coreleaza, confirma o
afirmatie a noastra.
Regula 3. Citatul presupune sa fie mpartasita ideea autorului citat; fragmentul sa nu fie
precedat sau urmat de expresii critice.
Regula 4. Pentru orice citat trebuie indicat limpede autorul si sursa tiparita sau manuscrisa.
Regula 5. De preferinta, trimiterile la surse primare trebuie facute la editia critica sau la editia
adiacenta.
Regula 6. Atunci cnd se studiaza un autor strain citatele trebuie sa fie n limba originala. n
anumite cazuri poate fi util ca citatul sa fie urmat de traducere n paranteze sau ntr-o nota.
Regula 7. Trimiterea la autor si la opera trebuie sa fie clara.
Regula 8. Atunci cnd un citat nu depaseste doua-trei rnduri se poate insera n corpul unui
paragraf ntre ghilimele. Atunci, nsa, cnd citatul este mai lung, este mai bine de a-l pune cu un
spatiu mai n interiorul paginii. n acest caz nu sunt necesare ghilimelele.
Regula 9. Citatele trebuie sa fie exacte. n primul rnd, cuvintele trebuie transcrise asa cum
sunt n text, n al doilea rnd, nu trebuie eliminate parti ale textului fara a marca acest lucru.
Regula 10. A cita este ca si cum ai depune marturie ntr-un proces. Trebuie sa fiti totdeauna n
masura sa demonstrati ca sunteti credibili, de aceea referinta trebuie sa fie exacta (nu se
citeaza fara a indica denumirea documentului si pagina) ca sa poata fi controlata de oricine.
Organizarea referintelor bibliografice

Mentionarea lucrarilor care au ajutat la ntocmirea unei lucrari stiintifice este

obligatorie.1[1]De asemenea, se face distinctie ntre bibliografia folosita la finalul lucrarii si
utilizata pentru lucrare ca ntreg (se recomanda a fi trecuta sub forma unei liste la finalul
lucrarii), si bibliografia incidentala utilizata sub forma notelor de subsol sau de capitol.
Aparatul stiintific al lucrarii poate fi prezentat sub diverse forme:
-

se pot utiliza note de subsol. Trimiterea la nota de subsol se face n text:

"Tiparirea cartilor slavone nu-si putea gasi un adapost n Balcani, n
acel sfrsit al veacului al XV-lea, cnd ultimele ramasite de stapnire
crestina se necau n noianul turcesc. Mesterii trebuiau sa-si caute un
sprijin, un ocrotitor, dincoace de Dunare, unde se pastrau vechile forme
de stat. Aceasta ndreptare spre noi era cu att mai impusa, cu ct
Venetia nu mai voi sa se ocupe cu lucrul tipografic pentru slavi..."1

[1] N. Iorga. Istoria literaturii romnesti. Ed. a 2-a. Bucuresti: Editura Pavel Suru, 1925,
p.138.
-

n text pot fi inserate numarul de ordine al sursei bibliografice (numar care corespunde
documentului din bibliografia de la sfrsitul lucrarii) si pagina la care se afla referinta
respectiva n sursa bibliografica mentionata, dupa modelul urmator:
"Clasarea alfabetica fata de clasarea cronologica are avantajul ca
numele poate arata relatiile dintre actele unei colectii, cum si ntre
autori si destinatari"(43, p. 171)

n fiecare capitol, trimiterile de subsol se numeroteaza ncepnd cu cifra 1. Avantajul

acestei metode este acela ca indicatia bibliografica poate fi vizualizata imediat.
n vederea evitarii redundantelor din text sau din cadrul referintelor se utilizeaza
urmatorii termeni:
Apud

se foloseste n cadrul unei citari indirecte; "citat dupa".

1. Al. Oprea. n cautarea lui Eminescu gazetarul. Bucuresti: Minerva,
1983, p. 37.
2. Apud. Ibidem, p.193
Traian Herseni. Sociologia romneasca. Bucuresti, 1940, p. 67-68.
Apud. I. Capreanu. Eseul unei restituiri. Iasi: junimea, 1988, p.123.

1.

Leibniz. Principes de la Nature et de la grace. Apud. R. Assunto.

Barocul, p. 67-68

Ibid (lat. ibidem)

"n aceeasi lucrare"; indicativ urmat de trimiterea la diviziunile
lucrarii. Se foloseste ori de cte ori cele doua referinte vin una n continuarea celeilalte.
1.

A. Sacerdotenu. Predosloviile vechilor carti romnesti. Bucuresti,

1939, p. 34.
2. Ibidem, p.56
3. Ibidem
Id (lat. idem)
"acelasi". Se foloseste pentru a nu mai repeta numele autorului cnd
urmatoarea referinta difera de ce precedenta numai prin titlu si celelalte date specifice ale
acesteia (se foloseste cnd se citeza mai multe lucrari ale aceluiasi autor, neintercalate cu lucrari
de alti autori).
1. T. Cipariu. Principia. n: "Organul luminarei", nr. XXV, 21 iunie 1847, p. 130.
2. Idem. Crestomatia, p. 16
Op. Cit.(lat. Opere citato) "n lucrarea citata". Se foloseste pentru a nu mai repeta titlul si
celelelte elemente ale referintei bibliografice. Aceasta prescurtare este precedata de numele
autorului si se foloseste cnd se citeaza aceeasi lucrare alternativ cu lucrari de alti autori.
G. Calinescu. Opera lui Mihai Eminescu. Bucuresti: Minerva, 1970, p. 8-9.
L. Blaga. Spatiul mioritic. Bucuresti: s.n., 1978, p. 180-181.
G. Calinescu, op. cit. , p. 20-21.
Loc. Cit.
"la locul citat". Se foloseste cnd lucrarea a mai fost citata si cnd ntre cele doua
citari sunt trecute alte referinte bibliografice. Este un indicativ care urmeaza titlului.
1. G. Mihaila. Istoria culturii romnesti. Bucuresti, 1971, p. 80-86.
2. G. Prnuta. Istoria nvatamntului romnesc. Iasi: Junimea, 1968, p.105.
3. G. Mihaila, op. cit., loc. cit.
Supra

"mai sus; mai nainte"

Infra
"mai jos; mai departe" Se folosesc la trimiteri din lucrare n locuri anterioare,
respectiv ulterioare locului unde apar. Daca aceste trimiteri nu se refera la aceeasi pagina sau la
acelasi paragraf, cuvntul este completat cu locul citarii.
Sup. p. 342, nota 1.

Inf., cap. V, p. 16
Cf.(lat. confer)

Pentru trimiteri n care autorul nu arata legatura.

Comp.

"compara cu" Pentru trimiteri n care autorul nu arata legatura.

v.

"vezi"

Conf.

"n conformitate cu"

pro

"pentru"

contra

se prezinta o teza contrara

Pentru trimiteri n care autorul nu arata legatura.

n sensul acestei teze

Descrierea bibliografica recomandata pentru ntocmirea bibliografiilor

ncepnd cu 1958 s-a pus problema (pe plan mondial) a unificarii descrierilor
bibliografice si n acest scop s-a nfiintat Organizatia Internationala de Standardizare care a
elaborat standarde de descriere pentru fiecare gen de publicatie. n domeniul bibliografic, cel mai
utilizat standard este ISO 690/1996 Referinte bibliografice. Continut, forma si structura care
nlocuieste STAS 6158-90 si identic cu Standardul International ISO 690:1987.
Editarea referintelor bibliografice pentru carti, articole, periodice si alte documente, folosite
pentru ntocmirea bibliografiilor presupune cunoasterea unor reguli minime de ntocmire a
acestora:
1. Principala sursa a informatiei continute n referinta bibliografica este documentul. Prima
sursa de informare n cadrul documentului este pagina de titlu sau echivalentul ei (de
exemplu, eticheta de pe o nregistrare audio, imaginea titlului unui microformat etc.).
Cnd documentul nu are pagina de titlu sau un echivalent al acesteia, o alta sursa, cum ar
fi coperta, caseta, antetul unei microfise etc. poate furniza informatia necesara.
2. Informatia cuprinsa n referinta bibliografica trebuie sa fie asa cum apare n sursa de
informare.
3. Descrierea bibliografica a documentelor prevede folosirea unui sistem coerent de
punctuatie. Fiecare element al referintei bibliografice trebuie separat de elementul
urmator printr-un semn de punctuatie -punct, linie -(optional)
Dupa Dan Simonescu2[2] bibliografia dispune de cinci forme pentru caracterizarea unui
document:
A. descrierea bibliografica
B. adnotarea bibliografica

C. adnotarea referativa
D. referatul
E. recenzia
Descrierea bibliografica
Prin descrierea bibliografica sunt analizate elementele exterioare care caracterizeaza
documentul consultat, ntr-o anumita ordine. n unele cazuri la descrierea bibliografica se adauga
adnotarea, referatul sau recenzia (o descriere de continut). Principala metoda de recoltare a
elementelor descrierii bibliografice este observatia care se exercita asupra documentului ca
unitatea fizica si n principal asupra foii de titlu (metoda de visu). Stabilirea elementelor
descrierii bibliografice presupune nu numai o observatie exterioara, ci si o informatie culturala,
posibilitatea de a realiza un studiu comparat, punerea n relatie cu alte informatii bibliografice.
Cerintele pe care trebuie sa le ndeplineasca o descriere bibliografica sunt:
Completitudinea n functie de scop deoarece acesta este elementul care dicteaza numarul
elementelor si amploarea unora dintre ele. De exemplu o bibliografie generala asupra
unui domeniu (management) nu are nevoie de extrem de multa informatie (autor,
titlu, editura). n schimb o bibliografie de recomandare asupra unui aspect specific din
domeniul respectiv (planificare) necesita elemente de identificare mult mai multe (nr.
pagini).
Exactitatea: indiferent de destinatie informatia trebuie sa fie verificata si necontradictorie
Claritatea: trebuie respectate cu strictete regulile si standardele n vigoare
Uniformitatea: presupune respectarea ordinii elementelor si a punctuatiei
A. Esdaile n lucrarea "Studii de teorie bibliografica" considera ca exista mai multe tipuri
de descrieri bibliografice:

Minima (cuprinde autorul si titlul si este legata de necesitati elementare de identificare.

Istoriceste, acest tip de descriere este legata de nceputuri cnd documentele erau nca putine
ca numar. n prezent este legata de indicatii de orientare, fara sa aiba scopuri analitice)
Scurta, care cuprinde autorul, titlul, editorul, locul de aparitie, anul aparitiei si formatul.

Scurta standard cuprinde pe lnga elementele de mai sus, editia, traducatorul, prefatatorul,
postfatatorul, paginatia, tipografia, tipul legaturii, pagini lipsa.

Completa standard cuprinde pe lnga elementele enumerate mai sus si ilustratia, detalii
privind imperfectiunile documentului.

Pentru descrierea exterioara a documentului baza culegerii elementelor o constituie, dupa

cum deja am amintit, pagina de titlu de unde se culeg urmatoarele date:

Numele si prenumele autorului n urmatoarea forma: NUME, Prenume

Titlul si subtitlul documentului

Datele de aparitie: Loc: editura, an.

Caracterizarea cantitativa (colatiune)

Informatii bibliografice

Numar standard

AUTORUL este elementul fundamental de continut al descrierii, care nu ofera doar o

cheie de identificare formala, ci si informatii privind sfera tematica, perioada istorica,
notorietatea, apartenenta nationala. In cataloage, autorul este punct de acces si este numit n
limbaj de specialitate "vedeta autor persoana fizica". n general vedeta autor persoana fizica este
alcatuita din:

Nume (cuvnt de ordine). Acesta poate fi simplu sau compus din doua sau mai
multe parti separate ori legate ntre ele printr-o linioara sau o particula
gramaticala.

Prenume, care poate fi alcatuit din unul sau mai multe cuvinte separate sau legate
prin linioara

Elemente de individualizare n cazul autorilor identificati prin nume personal sau

al autorilor omonimi (Mardarie Cozianul)

TITLUL este un element de baza si primul ca importanta istorica. Este elementul formal
cel mai aproape de partea de continut, uneori exprimnd concluzia autorului. Dupa stil, acestea
pot fi:

Directe (ne trimit la idei de baza ale continutului- in special pentru cartile stiintifice)

Sugestive (sugereaza un continut- cartile din domeniul stiintelor umanistice)

Criptice (sunt specifice, de regula unor perioade dictatoriale)

Sublimate (sunt compuse din expresii lapidare, care nu trimit exact la subiectRascoala-M.Sadoveanu)

Dupa forma pot fi:

Condensate: titluri n care sunt adunate toate informatiile de baza, dar n care nu se
specifica, de fapt, nimic (Mihai Viteazul)

Dezvoltate: se mai numesc si explicative- Scurta istorie a bibliotecilor

Compozite: titluri care contin si elemente privind continutul documentului, elemente
de forma si localizare. Acestea au fost utilizate mai ales n perioada cartii vechi.

La titlu vom descrie n bibliografie:

- culegeri de lucrari independente sau parti de opere de diversi autori publicate sub un titlu
general;
- opere cunoscute mai ales dupa titlul lor dect dupa numele autorului;
- lucrari ai caror autori nu au putut sa fie identificati (anonime sau criptonime) nici din
lucrarea respectiva, din izvoare externe;
- lucrari care au mai mult de 3 autori, fara ca unul din ei sa fie autorul principal;
- lucrari periodice, seriale si alte lucrari care sunt cunoscute dupa titlul lor;
- culegerile publicate sub un titlu comun, fara un alcatuitor sau al caror alcatuitor nu este
indicat la vedere, pe pagina de titlu
SUBTITLUL(informatie la titlu): precizeaz sau completeaz titlul cu care sunt n
rela ie specificnd natura, con inutul sau scopul apari iei lucr rii. Ofera detalii convergente
titlului, dar exista si subtitluri derutante.
DATELE DE APARIIE cuprind elemente formale care pot caracteriza complex un
document:

Locul: este semnificativ pentru zona de limba si poate trimite la timpuri trecute
(Lugduni-denumirea veche a Parisului)

Editura: are semnificatii de identificare, continut si valoare

Anul: permite evaluari de tip temporar

CARACTERIZAREA CANTITATIV este foarte importanta pentru descrierea

bibliografica deoarece poate oferi informatii importante despre o lucrare, n sensul ca numarul de
pagini indica importanta acesteia.
COLECIA ofera informatii privind destinatia lucrarii (Biblioteca pentru toti, Lyceum,
Clasicii nosti)
INFORMAIILE BIBLIOGRAFICE au valoare informationala si pot particulariza
lucrarea.

NUMRUL STANDARD PENTRU CARTE (ISBN) - International Standard Book

Number -este un numar international standard pentru identificarea publicatiilor, compus din 10
cifre, grupate n patru segmente separate prin linioara. Primul grupaj de cifre poate contine de la
una la trei cifre si este numarul de identificare al grupului national geografic sau lingvistic unde
documentul este publicat. Al doilea grupaj de cifre poate contine de la doua la sapte cifre si
reprezinta numarul de identificare al editorului care a publicat documentul. Al treilea grupaj de
cifre poate contine de la doua la sapte cifre si codifica titlul publicatiei, fiind atribuit de catre
editor, iar al patrulea grupaj este o cifra de control prin care se poate verifica exactitatea cifrelor
componente ale segmentelor anterioare.
SURSE DE INFORMARE: par ile definitorii ale documentului sau documentul ca
ntreg precum si lucrarile de referin a care furnizeaza informa iile necesare ntocmirii
descrierii bibliografice. Par ile definitorii pot fi: pagina de titlu sau substituentul ei (pentru
monografii), eticheta (pentru disc), genericul (pentru film), containerul
(pentru
materiale audio-vizuale), cartusul (pentru o harta) etc.
Sursele de informare pot fi:
- surse principale
- surse complementare (inclusiv surse exterioare)
Sursele principale sunt acele surse de informare aflate n cadrul documentului care
con in cele mai multe si mai relevante informa ii si au prioritate n furnizarea datelor
bibliografice fa a de alte surse de informare.
Sursele complementare de informare : surse de informare altele dect cele principale
din care sunt preluate informa iile atunci cnd sursa principala nu le con ine sau nu exista.
Surse complementare pot fi: alte pagini de titlu, verso-ul fiecarei pagini de titlu, coperta, foile
liminare, casu a tipografica etc. Surse complementare sunt considerate si sursele exterioare:
lucrari de referin a, bibliografii etc.
Exemplu:
sERBNESCU, Andra. Consulta ii de gramatica: tipuri de exerci ii: modele de
rezolvare: subiecte posibile/ Andra serbanescu._ Ed. a 2-a revazuta si
adaugita ._Bucuresti: Vestala: Alutus, 1993._ 128 p; 20 cm ._ (Biblioteca
scolara)._ISBN: 973 - 96063 - 0 - X (Vestala)._ISBN: 973 - 96077 - 2- 1
(Alutus)
Treptele bibliografice
ADNOTAREA reprezinta o forma de adncire a caracterizarii bibliografice. Cuvntul
provine din latinescul adnotatio (observatie, nota). Adnotarea nu poate exista fara descriere
bibliografica, fiind o complementaritate a acesteia. Adnotarea este o nota adaugata titlului sau
altor elemente ale documentului n vederea explicarii sau comentarii acestora. Aceasta:

Economiseste timpul de studiu

Faciliteaza selectia publicatiilor

Permite cercetarea literaturii de specialitate

Contribuie la depasirea barierei lingvistice

O adnotare trebuie:

Sa reflecte scopul lucrarii (de ce a fost scrisa)

Sa reflecte rezultatele (cum s-a finalizat cercetarea)

Sa reflecte concluziile

Sa reflecte aspecte de specialitate (diagnosticul)

S-a publicat un ghid (UNESCO-1968) pentru ndrumarea autorilor de adnotari care

trebuiau sa respecte urmatoarele cerinte:

Sa utilizeze fraze complete

Sa fie scurta

Sa oglindeasca documentul

Sa nu depaseasca 200-250 cuvinte

Sa fie scrisa ntr-o limba de circulatie internationala, daca scopul documentului este
acesta
Sa respecte o anumita forma standard:
o

Descrierea

Corpul (prezentarea)

Semnatura adnotatorului

Clasificarea adnotarilor:
1. Dupa autorul adnotarii:
-

adnotare de autor (autorul lucrarii). Aceasta, chiar si atunci cnd se supune unor reguli
obiective nu reuseste sa reflecte continutul documentului altfel dect prin optica de

importanta pe care o subliniaza el nsusi. S-a constatat ca cei mai incapabili sa se rezume
sunt chiar autorii
-

adnotare de specialist (bibliograf) este foarte aproape de normele de adnotare standard,

dar nu ntotdeauna foarte aproape de continutul si ierarhia valorica a documentului.

adnotarea profesionala (specialist) este formula cea mai scumpa, dar si cea mai sigura n
ceea ce priveste pertinenta datelor.

2. Dupa scop:
-

explicativa, si propune prezentarea continutului documentului

indicativa, semnaleaza tema, domeniul

critica, este foarte putin practicata n adnotare pentru ca si propune o evaluare

speciala, se refera la documente complexe care pot fi tratate att indicativ ct si

informativ

3. Dupa forma:
-

telegrafica, bazata pe o standardizare rigida

statistica, bazata pe tabele si grafice

normala, nu are exigente speciale de continut, ci raspunde primelor cerinte indicative si

informative.

n general, activitatea de adnotare este legata de periodice si mai putin de monografii. n

privinta acestora, intra n aceasta sfera capitolele de carti.
Caracteristicile adnotarii
-

concizie (eliminarea ambiguitatii, redundantei, oricaror formule parazite)

claritate (respectarea unei anumite formule de redactare si utilizarea unor termeni cu

sensuri cunoscute)

coerenta (reflectarea unei anumite relatii ntre partile adnotarii)

obiectivitate (nu se poate vorbi de o obiectivitate perfecta)

flexibilitate (iesirea dintr-o rigiditate extrema. Structura este data de tipul lucrarilor
adnotate, de scopul adnotarii si de destinatie)

Exemplu adnotare:
BIBLIOTECILE PUBLICE sI SOCIETATEA INFORMAIEI/J. Thorhauge, G. Larsen, H.P. Thun,
H. Albrechtsen; coord. trad. si recenzie stiintifica /Doina Banciu.- Bucuresti: ABBPR, 1998.
Lucrarea "Bibliotecile publice si societatea informatiei" reprezinta un raport elaborat pentru Directia
Generala XIII/E/4 a Comisiei Europene, Luxemburg, sub controlul PROLIB/PLIS 10340 si prezinta
rezultatele studiului cu acelasi nume.
Acesta urmareste accelerarea procesului de schimbare la diferite nivele prin analizarea cerintelor,
tipurilor de servicii posibile, barierelor si oportunitatilor n diferite comunitati europene. n atingerea acestor
scopuri studiul a definit un set de modele si scenarii care ofera bibliotecilor publice un ghid practic, cuplat cu
recomandari pentru Comisia Europeana si institutiile la nivel national sau regional responsabile pentru
biblioteci, pentru actiuni n sprijinul modernizarii bibliotecilor publice n Europa.
Rezultatele se bazeaza pe 11 rapoarte de tara, care acopera Franta, Marea Britanie, Germania,
Danemarca, Portugalia, Italia, Irlanda, Spania, Suedia si Finlanda, 5 studii de caz ( Croydon-Marea Britanie;
Koln -Franta; Eindhoven- olanda; Silkeborg-Danemarca) referitoare la unele exemple semnificative de
biblioteci publice, o analiza a cooperarii regionale ntre bibliotecile din Italia, precum si pe o cercetare
documentara. Recomandarile se refera la modul n care pot ndeplini bibliotecile publice rolul lor de
informare, prin redefinirea strategiei, stabilirea de noi competente si dezvoltarea unor noi servicii.
Concluzia care se desprinde din studierea acestui studiu vizeaza doua aspecte: rolul si locul
bibliotecilor n contextul actual al societatii bazate pe informatie si pe tehnologizare, precum si modificarile
survenite n activitatea bibliotecilor si n meseria de bibliotecar.
Se spera ca studiul sa serveasca ca sursa de inspiratie pentru dezvoltarile ulterioare ale bibliotecilor
publice n Societatea informatiei.

Adnotare de Lector. dr. Agnes Erich

REFERATUL reprezinta expunerea continutului unei monografii sau articol de serial,
analizndu-se si apreciindu-se metoda folosita si rezultatul obtinut n acea lucrare. Referatul este
compus din descrierea bibliografica si referat, care trebuie sa fie apreciativ.
Clasificarea referatelor:
-

informativ (cuprinde elementele de noutate selectate de referent, necomentate.

Prezinta metoda elaborarii documentului, concluziile si chiar aplicatiile)

indicativ sau descriptiv ( cuprinde prezentarea generala a lucrarii, structura,

obiectul, scopul si rezultatele)

Deosebirea dintre cele doua tipuri de referate este data de selectarea elementelor de
noutate, participarea analitica a referentului avnd caracter critic. Referatul trebuie sa se
caracterizeze prin claritate, concizie si exactitate, iar referentul trebuie sa se adecveze la scop si
sa faca prezentarea n functie de tipul de document la care se refera.

Referatele sunt utilizate cu precadere n evaluarea si aprecierea lucrarilor de cercetare de

tipul lucrarilor de licenta, tezelor de doctorat, rapoarte de cercetare.
RECENZIA se constituie n cea mai dezvoltata treapta analitica, fiind o treapta prin
excelenta critica. Recenzia reprezinta aprecierea critica si motivata a unei carti, aratndu-i
greselile, lacunele, ndreptndu-le si completndu-le. Aceasta este formata din descrierea
bibliografica si din referatul critic. n afara selectarii elementelor de noutate, recenzantul poate
lua n consideratie orice trasatura a documentului si poate intra n dialog critic cu autorul. n
acest caz avem de-a face cu o intrare n continut si cu o apreciere critica.
Caracteristicile recenziei:
-

necanonica (tenteaza la dimensiuni mari)

lenta (fiind vorba de un proces critic)

prea angajata (permite exprimarea unor opinii)

Exemplu recenzie
MUCCHIELLI, Alex
Les Sciences de l`Information et de la Communication . - 3-me dition revue et mise jour(2001) . - Paris:
Hachette, 2001. - 160 p . - (Les Fondamentaux. La Bibliotheque de l`tudiant. Sociologie/Communocation) .
- ISBN : 2-01-145415-8.
Lucrarea Profesorului Alex Mucchielli, de o reala valoare stiintifica, sintetizeaza domeniile si
problematica (problematicile) stiintelor Informarii si Comunicarii (SIC).
stiintele Informarii si Comunicarii (SIC) sunt considerate o necesitate obiectiva a Societatii
contemporane numita "Societatea Informatiei", "Societatea Cunoasterii"; SIC reprezinta o reuniune de
domenii interdisciplinare sau chiar transversale care ajuta toate celelalte stiinte sa-si structureze, comunice,
utilizeze, evalueze informatia. Mai mult dect att, SIC si-au definit propriul domeniu de cercetare (informatia;
teoriile, procedeele si tehnologiile de comunicare; fenomenul media); propriile modele, metode si instrumente
si prin urmare sunt asimilate disciplinelor si stiintelor recunoscute.
La nivel european SIC au dobndit recunoasterea mediului academic si social si si-au definit urmatoare
domenii de cercetare:
o
o
o
o

Noile Tehnologii ale Informarii si Comunicarii (NTIC);

Comunicarea de masa;
Comunicarea de tip publicitar (incluznd aici comunicarea sociala si comunicarea politica);
Comunicarea organizationala.

Noile Tehnologii ale Informarii si Comunicarii (NTIC) - Sunt considerate n opinia lui Alex
Mucchielli:3[3] "un domeniu privilegiat de studiu, o preocupare pentru toti actorii vietii sociale". Analizd influentele si

mutatiile produse de NTIC asupra societatii n general precum si asupra sectoarelor sale observam ca sunt
utilizate ca metode studiul comparativ si antiteza; se pot lua toate problemele: sociale, economice, politice,
educationale, ecologice, etc. si sa fie puse n fata: "NTIC si." De fapt, n orice sector ncercam sa observam
cum s-a schimbat continutul activitatilor sub influenta NTIC si ce este absolut nou si va determina schimbari
fara precedent.
Comunicarea de masa este un proces social, este un proces care se deruleaza ntr-un timp scurt si implica
un spatiu public; un spatiu delocalizat sau multiplu; un spatiu care permite fiecaruia sa-si expuna ideile sau sa
participe la dezbateri care vizeaza comunitatea careia i apartine.Studiile privind comunicarea de masa sunt la
originea stiintelor Informarii si Comunicarii ca domeniu stiintific. Conceptualizarile si teoretizarile ulterioare
precum si influenta NTIC au dus la largirea domeniului.
Comunicarea de tip publicitar se bazeaza pe faptul ca mesajul transmis are un destinatar, un receptor bine
precizat; ncearca sa convinga un grup de indivizi de calitatile, meritele a ceva ce poate fi produs, om , obiect
sau idee. Comunicarea de tip publicitar are la baza studii de psihologie aplicata, semiotica aplicata, etc. si a
dezvoltat ca subdomenii comunicarea sociala si comunicarea politica.
Comunicarea sociala este utilizata de catre guvern, administratiile centrale si locale, agentii publice, asociatii,
organizatii profit sau non-profit, etc., pentru a se adresa publicului larg si a-i aduce la cunostinta o problema,
pentru a explica o masura luata sau pentru a induce o atitudine sau un comportament cetatenilor.
Relatiile publice si afla locul n cadrul comunicarii sociale deoarece rolul lor este de a crea o imagine
favorabila unei organizatii, structuri, institutii sau personalitate, n fata unui public potential care ar putea
utiliza sau cumpara un serviciu sau produs.
Comunicarea politica este ansamblul de tehnici si procedee utilizate de actorii politici pentru a seduce,
administra si influenta opinia.
Comunicarea organizationala sau de firma este un ansamblu de tehnici si tehnologii de gestionare a
socialului; a relatiilor unei structuri institutionale cu mediul sau extern si intern. Obiectivele comunicarii
organizationale sunt: afirmarea identitatii firmei; favorizarea si afirmarea unui nou management de lucru;
participarea la modernizarea activitatilor (n principal sub influenta NTIC).
Valoarea deosebita a cartii lui Alex Mucchielli consta n faptul ca reuseste , la un nalt nivel academic,
sa clarifice ntreaga problematica a stiintelor Informarii si Comunicarii si sa fixeze locul acestui domeniu ntre
celelalte domenii academice.
Recenzie de Conf. dr. Elena Trziman

Exemple de descriere bibliografica a documentelor

1. Carte cu un autor
IORGA, N. - Istoria literaturii romne n secolul al XVIII-lea. - ed. a 2a. -Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, 1969. - 2 vol.

2. Carte cu doi autori

SIMONESCU, Dan; PETRESCU, Victor. -Trgoviste-vechi centru
tipografic romnesc.- Trgoviste: Muzeul Judetean Dmbovita, 1972.135p.
3. Carte cu trei autori
LAZR, Dumitru; MARINOIU, Costea; MATEIESCU, Petre. Catalogul preliminar al colectiilor de carte veche din judetul Vlcea.Rmnicu-Vlcea: Editura Almarom, 2001. -97 p.
4. Carti care se descriu la titlu (fara autor)
TRGOVIsTE cetate a culturii romnesti: lucrarile sesiunii stiintifice
din 21-23 decembrie 1972: studii si cercetari de bibliofilie/ Muzeul
Judetean Dmbovita. -Bucuresti: Editura Litera, 1974. - 583p.
5. Dictionare sau enciclopedii
DICIONAR al presei literare romnesti: (1790-1982) / I. Hangiu ;
argument de Ion Dodu Balan.- Bucuresti : Editura stiintifica si
enciclopedica, 1987. - 511 p.
6. Articole din periodice
BNIC, Mariana. An jubiliar Matei Basarab: 350 de ani de la
instaurarea ca domn al arii Romnesti. n: "Buridava" , 1982, nr. IV , p.
109-114.
7. Articole din culegeri
POPA, Atanasiu. Originile si circulatia unor motive ornamentale
coresiene. n: "Trgoviste cetate a culturii romnesti: lucrarile sesiunii
stiintifice din 21-23 decembrie 1972: partea I: studii si cercetari de
bibliofilie"/ Muzeul Judetean Dmbovita. Bucuresti: Editura Litera,
1974, p.185-194.
9. Articole din publicatii continue
REGNEAL, Mircea. Integrarea bibliotecilor n fluxul informatiilor
economice. n: Studii de bibliologie si stiinta informarii.- Nr. 7, 2003,
p.9-19.
10. Descrierea unui capitol dintr-o lucrare

SACERDOEANU, Aurelian. Izvoarele si istoriografia arhivisticii. n:

"Arhivistica". - Bucuresti: Editura didactica si pedagogica, 1971. - p. 1735
11. Documente oficiale
ROMNIA.LEGI. DECRETE.CODURI DE LEGI
Legea nr.18/1991 privind fondul funciar.-Bucuresti:Guvernul
Romniei, 1991.-24 p.; 20 cm.
12. Citarea unui pasaj dintr-un fond arhivistic:
ARHIVELE Statului Bucuresti, Arhiva Istorica Centrala, fond scoala de
Arhivistica, dosar nr. 32-1942, f.12.
13. Resurse Internet
- o monografie electronica, baze de date si programe de calculator (mentiunea de
responsabilitate, titlul, tip suport, editie, loc publicare, editor, data publicare, data
actualizarii, data citarii, disponibilitate si acces, numar standard )
UNESCO and an Information Society for all [online]. Paris: UNESCO,
1996. [cited 10-14-2005].
Available from web: http://www.unesco.org/webworld/telematics/gis.htm
-

o contributie ntr-o monografie electronica, baze de date sau programe electronice

(mentiunea de responsabilitate, titlul contributiei, responsabilitatea principala a
documentului gazda, titlul documentului gazda, tip suport, editie, loc publicare,
editor, data publicare, data actualizarii, data citarii, localizare n cadrul
documentului gazda, disponibilitate si acces, numar standard)
MCCONNELL, W.H. Constitutional Historz. In: The Canadian
Encyclopedia [CD-ROM] Macintosh version 1.1. Toronto: McClelland&
Stewart, cop. 1993. [cited 17 01 2007]. ISBN 0-7710-1932-7.

o publicatie seriala electronica (titlu, tip suport,editie, loc publicare, editor, data
publicarii, data citarii, disponibilitate si acces, numar standard)
D-Lib magazine [on line]/produced by the Corporation for National
Research Initiatives. [cited 15 01 2007]. Eleven times a year. Available
from Internet: http://www.dlib.org/

o contributie ntr-un periodic electronic (mentiunea de responsabiliate, titlul

articolului, titlul publicatiei seriale, tip suport, editie, numar, data actualizarii, data
citarii, localizare n cadrul documentului gazda, disponibilitate si acces, numar

standard)
LAWLOR, Debbie A.; EBRAHIM, Shah ; SMITH, George Davey.
Socioeconomic position in childhood and adulthood and insulin
resistance: cross sectional survey using data from British women's heart
and health study. In: British Medical Journal [online]. 2002, Volume
325, Issue 7368[cited 10-14-2002]
Avaible from web: http://bmj.com/cgi/content/full/325/7368/805
-

aviziere electronice, liste de discutii si mesaje electronice (a. Sistem de mesaje

complet: titlu, tip suport, loc publicare, editor, data publicarii, data citarii,
disponibilitate si acces; mesaje electronice: responsabilitate principala a mesajului,
titlul mesajului, titlul sistemului mesajului gazda, tip suport, responsabilitate
secundara, loc publicare, editor, data publicare, data citarii, numerotare n cadrul
sistemului gazda, disponibiltate si acces)
Sistemul de e-learning:forum [on-line]. Trgoviste: Universitatea
Valahia, decembrie 2004- [cited 6 ianuarie, 2007 ].
Available fon Internet: listserv@valahia.ro
TRZIMAN, Elena. Re: Utilizarea cartii electronice n procesul de elearnig. In: Sistemul de e-learning:forum [on-line]. Trgoviste:
Universitatea Valahia, 12 ianuarie 2007; 14:28:32 [cited 6 ianuarie,
2004 ].
Available from Internet: listserv@valahia.ro
Redactarea unei bibliografii

O lucrare stiintifica trebuie sa se bazeze n argumentarea punctelor sustinute pe o bibliografie

solida. Aceasta corespunde unei liste de referinte ntocmita referitor la tema respectiva. O
bibliografie poate fi organizata astfel:
1. alfabetic (in functie de numele autorului si aprimului cuvnt din titlu pentru operele
anonime sau care au mai mult de trei autori).
2. cronologic (n functie de data aparitiei-prima editare)
3. tip documente (carti, articole din volume, periodice, legislatie, fonduri arhivistice, resurse
web etc)
4. tematic (lucrari generale, lucrari literare, lucrari istorice etc)
5. ntr-o succesiune numerica, urmarind corespondenta dintre documente si citarile din text.
Din punctul de vedere al perioadei la care se refera si al completitudinii citarilor referitor la
tema de cercetat, bibliografia poate fi:
1. exhaustiva (cuprinde toate referintele privitoare la tema cercetata)
2. selectiva (cuprinde numai anumite referinte privitoare la tema cercetata)

3. retrospectiva (cuprinde referinte ale unor lucrari care au aparut ntr-un anumit interval
de timp)
4. curenta (cuprinde referinte ale unor lucrari care continua sa se editeze)
ntocmirea unui indice de publicatii
Indexul unei publicatii reprezinta o lista de subiecte, nume de persoane, denumiri geografice,
denumiri de locuri, evenimente si a altor materii tratate, preciznd locul n care pot fi gasite.4[4]
Dupa modul de arnjare a vedetelor, indexurile pot fi clasate:
1. alfabetic (subiecte, nume de persoane etc)
2. sistematic (subiecte, nume de persoane etc)
3. cronologic, numeric, alfanumeric (evenimente istorice, brevete, rapoarte, indici CZU etc)
Indexurile nu vor repeta ordinea de asezare a materie: de exemplu, o lucrare sistematica nu
poate avea un index sistematic.
Indexurile cu subordonari pot combina mai multe criterii. De exemplu, un index legislativ
poate grupa actele normative n ordine ierarhica (legi, decrete, HG, standarde, norme interne), iar
fiecare dintre aceste grupari n ordine cronologica, cele emise n aceeasi zi n ordine numerica sau
alfabetica.
Dupa natura vedetelor, indexurile pot fi:
1. generale (o lista ce cuprinde toate categoriile de vedete care urmeaza sa figureze n
index)
2. speciale
a. persoane fizice si colectivitati
b. toponime
c.

alte subiecte

d. abrevieri, sigle, simboluri

e.

citari

f.

titluri de lucrari

g.

anunturi

Dupa natura adreselor pot fi:

1. cu adrese la volum, prin indicarea paginilor
2. cu adrese la lucrare, prin aratrea celor mai mici diviziuni numerotate n continuare
Exemple de indexuri:
I. Drept
-

civil

constitutional; v. si ordinea de -

ul familiei

international

- privat

- public

Damaschin, 164, 167, 168, 201, 210, 211, 214, 221, 275
Daniil Panonianul, 91
Divanul sau glceava nteleptului cu lumea, 2, 125, 273
Dosithei, patriarhul Ierusalimului, 104, 107, 108, 109, 225
Dosoftei, 2, 4, 7, 9, 13, 105, 106, 109, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 175, 193,
205, 224, 251, 252, 273, 275, 278, 280
Duca, Gh, 6, 107, 118, 120, 121, 122, 124, 170
5. Evaluarea si autoevaluarea procesului

Autorul si apreciaza propria munca stiintifica prin compararea rezultatului obtinut cu

obiectivele propuse dar si prin compararea rezultatelor proprii cu rezultatele obtinute de alti
cercetatori care au abordat teme similare sau complementare. n cadrul grupei sau echipei de
lucru, fiecare membru ar trebui sa poata sa-si determine contributia n ansamblul rezultatelor
generale obtinute si sa-si fixeze pozitia ntr-o eventuala ierarhie. Autoevaluarea rezultatului
presupune si o identificare a punctelor slabe (sau chiar necuprinse n tema de cercetare sau n
proiectul practic realizat). Rezultatele finale sunt evaluate si de profesori (n principal de
profesorul ndrumator al proiectului), colegi, personal de specialitate din domeniul ales,
comunitatea stiintifica.

METODOLOGIA ALCATUIRII UNEI LUCRARI STIINTIFICE

1. Elaborarea unei lucrari de interpretare

(un studiu, o carte)
Pe de o parte, lamurirea conceptelor cu care operam, pe de alta cunoasterea stiintelor auxiliare ale
istoriei ajuta pe student sa-si formeze sau sa-si consolideze o conceptie stiintifica si, deopotriva, sa-si
cunoasca bine meseria. Aceasta, atat pentru a-si insusi cu intelegere cele predate de profesor sau
studiate personal, cat si pentru a-si face ucenicia stiintifica, astfel ca dupa absolvire sa se poata integra
optim in munca didactica, in cercetarea de specialitate si in orice alt resort in care competenta ii este
solicitata. Daca la seminariile generale isi insuseste in primul rand deprinderile didactice, la cursurile de
aprofundare si la seminariile aferente lor (sau chiar independente de curs) studentul, pe de o parte, isi
insuseste metodologia cercetarii, aplicata imediat la intocmirea de referate si la dezbaterile din seminarii.
Aplicarea celor insusite se continua la cercurile stiintifice studentesti prin prezentarea de carti nou
aparute (in domeniu) si referate stiintifice. Adancirea specializarii, chiar in facultate, il conduce pe
student in a prezenta, la cerc, chiar unele comunicari stiintifice la un subiect ce i s-a dat in studiu sau el
insusi l-a propus dupa serioase investigatii asupra ineditului acestuia (sau: insuficient cunoscut, incorect
abordat pana atunci), solicitand si sprijinul/indrumarea profesorului sau specialist in domeniu. O recenzie
la o carte de specialitate este mai pretentioasa, aici regula fiind ca recenzentul sa stie, profesional, cel
putin cat autorul cartii si chiar ceva mai mult, pentru a se pronunta in cunostinta de cauza; altfel, risca sa
greseasca. O etapa stiintifica accesibila pentru student, in pragul absolvirii, este prezentarea (la cerc sau
seminarul de aprofundare) a unui capitol sau mai multe din lucrarea de licenta si, in sfarsit, lucrarea de
consacrare stiintifica la acest nivel este aceasta din urma. Daca, intre timp, prin aprofundarea unui
domeniu al istoriei, studentul reuseste sa elaboreze si o recenzie sau un studiu, acestea pot fi considerate

drept elemente de consacrare stiintifica intr-o prima etapa. Consacrarea stiintifica insa, de regula, o da
doctoratul.
Pentru a urca aceste trepte ale formarii si consacrarii stiintifice, este necesar ca studentul, in paralel cu
insusirea cunostintelor de specialitate, sa cunoasca procedeele si tehnicile de elaborare ale unei lucrari
stiintifice in domeniu, intr-un cuvant metoda alcatuirii ei.
Un prim sfat este acesta. Intrucat, de cand e lumea, meseria cum s-a spus se fura, in cazul
nostru se invata, studentul sau oricine a pornit pe calea aceasta e bine ca in paralel cu studierea unei
lucrari stiintifice, sa ia seama, atent, si la metoda folosita de autor pentru elaborarea ei, pentru a se face
cat mai bine inteles de cititor: cum face o analiza, o demonstratie, cum trage o concluzie (daca ea este
adecvata demonstratiei); consecventa cu care foloseste un stil stiintific; cum imparte textul in capitole,
subcapitole, paragrafe, cum si cand face sublinierile in text (notand ale cui sunt: ale sale sau ale altui autor
folosit); cum introduce citatele si cum face parafrazarile, trimitand, cu probitate, la sursa utilizata; cum
intocmeste aparatul critic (infrapaginal sau la sfarsitul capitolului ori al lucrarii), cu toate elementele lui;
cum isi intocmeste (dupa caz) lista de prescurtari, pe care o ataseaza la inceputul lucrarii, sau cum la un
studiu mai restrans anunta, in nota, aceste prescurtari, la prima citare; cum isi intocmeste indicele; cum
elaboreaza introducerea la lucrari, eventual prefata (indiferent daca o elaboreaza el sau i se face de
altcineva: un coleg de breasla sau o autoritate in domeniu, ca recomandare; cum alege si cum pune in
pagina iconografia lucrarii, hartile, tabelele sau alte anexe care intregesc lucrarea; in sfarsit, daca autorul a
fost atent la tinuta grafica a lucrarii (calitatea hartiei si a copertilor, intai pentru a rezista in timp, al 2-lea
pentru a crea o prima impresie placuta, deci favorabila, cititorului). Si un secret profesional, pentru a
par o anumita tentatie a editorului: in contractul cu acesta si in pagina tehnica (la inceput) a lucrarii
daca autorul a avut grija sa-si consemneze drepturile rezervate (copyright-ul).
Daca va fi atent la toate acestea, studentul va invata din mers meseria. Alte invataturi le primeste,
desigur, de la fiecare profesor sau asistent. In sfarsit, o sinteza, ordonata, a tuturor acestora o prezentam
noi aici.
Alegerea temei de cercetare nu este atat de usoara, cum s-ar parea. Daca o repartizeaza sau o
sugereaza profesorul specialist, in mod normal o face in cunostinta de cauza. Si chiar daca o propune el,
studentul il consulta pe profesorul sub coordonarea caruia lucreaza. Alegerea temei presupune: 1) sa fii
edificat deplin asupra necesitatii abordarii respectivei teme, fie din punctul de vedere al cercetarii
fundamentale, fie din cel al celei aplicative, practice; 2) sa ai cunostinte aprofundate asupra domeniului
abordat, in cuprinsul caruia tema poate fi necercetata, partial cercetata (deci, insuficient) sau gresit
abordata/interpretata, situatie care indreptateste cercetarea/recercetarea ei; 3) sa stii daca ai acces (in tara
sau in strainatate) la baza de documentare (istoriografica sau de surse inedite) si daca, dupa caz, stapanesti
limbile lucrarilor publicate sau ale surselor inedite.
Titlul lucrarii, la inceput, are o formulare aproximativa dar cat mai adecvat temei. El se va
definitiva pe parcurs in functie de anumite aspecte reiesite pe parcursul documentarii. Oricum, in forma
finala, titlul trebuie sa acopere, in cateva cuvinte, continutul lucrarii.
Intocmirea bibliografiei, pentru tema aleasa, este absolut necesara. Ea este obligatorie, de pus in
lucrare, pana la teza de doctorat inclusiv, dar e necesara si ulterior, in cartile publicate. Lucrarile
istoriografice, cu care incepe intocmirea bibliografiei, se consemneaza pe fise bibliografice (1/8 dintr-o
coala A4). Pe fisa bibliografica se trec, in ordine: Numele si prenumele autorului (sau autorilor) sau, daca
e o lucrare colectiva, ale coordonatorului sau ale sefului de colectiv); titlul lucrarii (daca este un studiu
intr-o revista, se mentioneaza: in revista , deci titlul revistei in ghilimele, anul de aparitie al revistei,
anul calendaristic, numarul revistei, locul, paginile intre care se afla studiul); eventual, editia a II-a, a III-a

etc.; locul editarii, anul editarii, numarul paginilor; ilustratii, anexe sau alte materiale in afara textului ori
distribuite in text.
Dupa bibliografierea cartilor, studiilor, chiar a recenziilor importante la anumite lucrari, urmeaza
bibliografierea surselor inedite (de arhiva), ca si mentionarea izvoarelor de traditie (dupa caz).
Schema bibliografiei ar putea fi aceasta (alfabetic, pe capitole, numerotate de la 1 pana la final):
I Lucrari de sinteza: ori impreuna, ori a) Sinteze generale (lucrari de larga sinteza ex.: Tratate,
Istorii, pe tara; Istorii universale); b) Sinteze speciale (consacrate special domeniului in care intra
subiectul abordat de noi; aici intra si monografiile).
II Lucrari speciale (consacrate direct subiectului sau unui cadru ceva mai larg in care acesta intra,
in sfarsit orice alt studiu pe care l-am utilizat, in afara celor de mai sus).
III Izvoare (toate, utilizate):
III-1. Edite
III-2. Presa
III-3. Inedite
III-4. Izvoare de traditie (unde e cazul)
N.B. Nu optam pentru trecerea izvoarelor la inceputul listei bibliografice. Pentru noi, ordinea in
schema aceasta reflecta drumul cercetarii: de la marea sinteza la izvorul inedit.
Dar nu este gresit sa fie mentionate: izvoarele la inceput, subliniindu-se valoarea documentelor ca
surse primaree documentare.
IV. Instrumente de lucru (enciclopedii, dictionare, atlase etc., asezate intr-o ordine)
Organizand bibliografia astfel, in lista bibliografica definitiva, putem economisi spatiu tipografic
(care este tot mai scump!) si efort, putem renunta la cea mai mare parte a aparatului critic infrapaginal
(sau la sfarsit de capitol sau la finalul lucrarii), citand, pur si simplu, in text, intr-un spatiu restrans, intre
paranteze rotunde, pozitia (nr.), din Bibliografie, a lucrarii citate, eventual editia, volumul, pagina:
(25/vol. I, 26, sau 25/I,26)).
Bibliografia se completeaza continuu, chiar si in etapele de documentare si elaborare, chiar si dupa
elaborare, cand se amendeaza cu ultimele informatii survenite, evident si cu sursa lor bibliografica. Dupa
ce am intocmit lista bibliografica finala, cu care am lucrat si am citat din ea, noile pozitii bibliografice se
intercaleaza alfabetic, bisand pozitia (20 bis) sau folosind primele litere ale alfabetului (20a; 20b etc.);
astfel se renumeroteaza intreaga bibliografie si se corecteaza numerele in cuprinsul cartii.
Planul lucrarii, intr-o prima varianta, se poate intocmi, provizoriu, de la inceput.
Documentarea este una din cele mai indelungate etape in munca noastra de intocmire a unei lucrari
stiintifice. Pe fisa de cercetare/documentare se noteaza toate informatiile utile care ne vor folosi la

elaborare, spre a nu mai fi obligati sa revenim in biblioteca, pentru a mai nota, de pilda, o pagina pe care
am omis-o.
Fisele de cercetare/documentare sunt: a) fisa rezumat; b) fisa regest; c) fisa extras. Indiferent de
tipul fisei, aceasta trebuie sa contina (in rezumat, regest, extras) o singura idee/problema. Arhitectura
lor insa se diferentiaza intrucatva in functie de natura lucrarii fisate: carte/studiu/atlas sau izvor istoric
(edit, inedit). Dam mai jos aceste tipuri de fise, diferentiate:

Fisele de cercetare, acasa, se aseaza in cutiute special construite (din carton sau lemn), pe
dimensiunea lor, despartite, pe probleme (eventual chiar pe capitolele/subcapitolele lucrarii, conform unui
plan al ei, chiar daca provizoriu), prin cartonase mai groase, putin mai inalte decat fisa, dar suficient de
late sus, pentru a se trece pe ele problema gruparii de fise ce urmeaza (sau un eventual titlu al
capitolului/subcapitolului). Pastrarea fiselor in plicuri devine greoaie in etapele urmatoare. De preferat
pastrarea in cutiute care se pot pune chiar intr-un raft mic (de 4-8 cutii, cu eticheta privind continutul cutiei).
Urmeaza lectura/studiul fiselor de cercetare, foarte atenta lectura, completandu-se informatia, cu
fise atasate (capsate) de prima, cu notite marginale scurte de trimitere la alte informatii, chiar cu reflectii
pe care le-am putea folosi in etapa elaborarii; acestea se pot face si pe verso-ul fisei, concis.
Planul lucrarii, intr-o varianta mai completa, se poate intocmi dupa lectura integrala a fiselor de
cercetare, cu operatiunile amintite. Planul trebuie sa fie cat mai analitic, cu capitole si subcapitole, cu
precizarea materialelor care se dau in anexa. Planul inca se mai perfectioneaza/amendeaza in etapa
elaborarii si a lecturii/lecturilor lucrarii dupa elaborare.
Elaborarea lucrarii este, prin excelenta, etapa de creatie stiintifica, in care studiul profesional si
reflectiile permanente care il insotesc se topesc, prin stilul care te va reprezenta tot mai mult, in opera
finala.
Aparatul stiintific/critic (note/trimiterile la sursa, cat mai exacte si complete, pentru a fi controlabila
orice opinie sau demonstratie) s-a pus si inca se pune, la modul ideal in josul paginii (infrapaginal),
utilizandu-se sistemul de prescurtari pe care autorul l-a adoptat si pe care, obligatoriu, il anunta la
inceputul lucrarii, inainte de a incepe expunerea. Pentru economisirea spatiului tipografic (care devine tot
mai scump!), ca si pentru usurarea muncii pe computer, aparatul critic (notele, numeratiile: 1n) se trec,
compact, la sfarsitul capitolului sau chiar la sfarsitul cartii (pe capitole sau toate, in ordine: 1n). Se
realizeaza astfel si fluienta textului; pentru control operativ la lectura, se pune un semn de carte la pagina
unde incep notele. In acest sistem, operele utilizate se transcriu, la prima citare, cu toate elementele
bibliografice: Autor/autori (incepand cu primul) sau coordonator (cu litera normala, minuscul si
nesubliniat), titlul operei, complet (cursiv/italic (la prima citare, apoi in prescurtarea adoptata), eventual
editia, editura, locul si anul editarii, eventual volumul, in sfarsit, pagina; daca este un studiu intr-o
revista, dupa titlul acestuia se da, intre ghilimele, numele revistei (complet sau cu prescurtarea adecvata),
cu celelalte elemente bibliografice (an de aparitie, an calendaristic, numarul, locul aparitiei revistei, in

sfarsit pagina cu informatia sau opinia, ideea). Un sistem mai functional ni se pare a fi cel deja mentionat:
lista bibliografica in anexa lucrarii (v. mai sus), iar trimiterile/notele se fac direct in text, intre paranteze
rotunde (ex.: 52/II, 86, aceasta insemnand: lucrarea de la pozitia 52 din bibliografie, vol. II, pagina).
Elementele de baza ale fisei bibliografice sunt: autorul si titlul operei. Cand ambele aceste elemente
de baza se repeta la o citare imediat urmatoare, se scrie doar: Ibidem si se pune pagina, se subliniaza si in
consecinta se va scrie cu italice. Cand doar autorul se repeta, iar opera este alta, in locul autorului se pune
Idem (nesubliniat). Cand ambele elemente se repeta, dar citarile sunt distantate (peste 2-3 etc. pozitii), se
da numele autorului citat, apoi se scrie op. cit. (= opera citata, cu italice) sau loc. cit. sau art. cit. Apud,
dar si confero (cf.) se utilizeaza atunci cand nu s-a luat informatia direct de la sursa primara, ci dintr-o alta
lucrare in care se citeaza sursa respectiva; se citeaza si sursa primara, dar nu se omite a se mentiona: apud
sau cf.
Anexa lucrarii (ilustratii, tabele, grafice cate nu se trec in text, harti, eventual unele documente
reprezentative etc.) e bine sa se intocmeasca la inceput, prioritar, pentru a putea face trimiterea si la ea,
dupa caz, si a o folosi in etapa elaborarii. Anexa, dupa caz, se compartimenteaza (ilustratii/tabele/grafice
etc.), numerotandu-se fiecare piesa in compartimentul ei, si se pagineaza si ea in continuare.
Indicele cartii se executa ultimul si ocupa ultima paginatie. Pentru a nu face de doua ori munca, e
bine ca indicele cartii sa se faca atunci cand cartea este la semnal (primele exemplare, de proba). Acum
insa, cu utilizarea computerului, indicele se poate face si la sfarsitul procesarii. Este de preferat a se utiliza
indicele general (nu separat: onomastic, toponimic, de materii), caci e mai functional.
Cum se intocmeste indicele? (operatiune oarecum plictisitoare, dar e bine sa-l intocmeasca autorul,
care il poate executa cel mai bine; daca nu poate angaja pe cineva specializat in intocmirea de indici
evident, dupa indicatiile autorului): se face lectura foarte atenta a cartii; pe fise de format mai mic sau mai
mare (1/8 sau dintr-o coala A4, depinde cat de detaliat vrei sa-l faci) se trec toate numele intalnite (de
persoane, toponime, hidronime, osonime, de materii), iar sub aceste nume se trec toate paginile din carte
in care se afla numele respectiv, dupa care toate aceste fise se ordoneaza alfabetic si se proceseaza. Daca
postrile in care respectivele nume se afla in pagini prezinta un interes aparte, se mentioneaza pe fisa
numelui acele posturi, cu paginile respective (de ex.: Balcescu, Nicolae: familia, 5, 17, 32; invatatura, 21,
29; 36, 37; editeaza Magazin istoric pentru Dacia, 39, 47, 56 etc.). Daca un nume este des mentionat in
carte, in dreptul lui se trece: passim.
O Introducere, daca este cazul, autorul o elaboreaza la sfarsit dar, fireste, o aseaza in fruntea
lucrarii, inainte de inceperea textului acesteia. In aceasta Introducere concisa, densa , autorul
explica/justifica necesitatea tratarii temei si prezinta principalele concluzii la care a ajuns. Ea are menirea
sa-i prezinte cititorului, foarte pe scurt, continutul lucrarii; daca cititorul va fi interesat, va trece la
studierea ei.
Prefata, daca este cazul, cuprinde, foarte pe scurt, cele mai importante atentionari si precizari
menite sa atraga atentia asupra cartii. Daca prefata este scrisa de o autoritate in domeniu, ea este, in
principal, o recomandare pentru autor, pentru cititor si pentru carte. Ea se pune in fata Introducerii.
Cuprinsul, definitivat ca ultima componenta a lucrarii, este de preferat sa fie analitic, pe capitole si
subcapitole etc., mentionandu-se la fiecare pagina de inceput (la capitole in marginea din dreapta, la
subcapitole imediat dupa titlul acestora, pentru economie de spatiu.
Corectarea lucrarii, dupa procesare, cade in sarcina autorului, exclusiv, care stie cel mai bine cum
s-o faca. Operatorul computerului scoate erorile semnalate, adauga completarile. Autorul revede textul

astfel corectat de operator, controland daca s-a operat totul; eventual, mai scoate si alte erori, scapari.
Erorile de orice fel ramase cad in raspunderea autorului, exclusiv.
Grafica lucrarii trebuie sa stea si in atentia autorului, la incheierea contractului de editare: hartie
buna, cu mult alb si rezistenta, copertile din carton rezistent, cu un design adecvat, dar si estetic, si o buna
legatura in cotor. Un amanunt important: sa se imprime si pe cotorul cartii numele autorului si titlul
acesteia (intreg sau prescurtat), eventual volumul.

2. Elaborarea unei editii stiintifice

de izvoare istorice
Asa cum, la critica izvoarelor, ne-am ocupat de izvoarele scrise/literare, de texte, si aici avem in
vedere editarea unor asemenea izvoare. Alte categorii (clase/subclase) de izvoare reclama o pregatire mai
speciala care se da studentilor, dupa necesitati, la cursuri de aprofundare in domeniu. Este cazul, de pilda,
al izvoarelor arheologice, numismatice, etnografice, antropologice, epigrafice, de arhitectura, de habitat
etc., pentru care sunt necesare multiple cunostinte tehnice, mai ales, de specialitate. Asemenea editii sunt
rezultatul unei munci de echipa, din care sa faca parte, obligatoriu, specialistii domeniilor respective.
Referindu-ne, deci, numai la izvoarele scrise/literare, este necesara o observatie prealabila. La
modul ideal, adica absolut stiintific, cele de mare intindere, in primul rand ,,cronici, ,,istorii, memorii,
opere ale istoricilor mai vechi din Antichitate, Evul mediu, chiar o buna parte din Evul modern trebuie
publicate integral, in editii stiintifice. Daca sunt in alte limbi decat cea proprie, atunci trebuie publicate cu
textul original si cu traducerea, in paralel (original si traducere), paginile aflandu-se fata in fata, in primul
rand pentru controlul operativ al traducerii, cu aparatul stiintific infrapaginal pe o pagina si pe alta, dupa
cum cere textul. Publicarea numai in traducere, oricat de mare specialist ar fi editorul (specialistul care
pregateste editia), este contraindicata. Publicarea cu cele doua texte (original si traducere) dispuse
succesiv ingreuneaza utilizarea editiei, ulterior. La noi, de regula, si aproape intotdeauna din motive
materiale, pentru izvoarele in limbi straine mai ales, dar uneori si pentru cele in limba romana, s-a utilizat
crestomatia de texte, adica publicarea, doar, a pasajelor care se refera strict la istoria noastra. De
asemenea, s-au publicat, in cazul izvoarelor documentare, si editii de regeste sau numai de rezumate.
Desigur, respectivii autori au fost constransi sa realizeze o economie materiala, foarte daunatoare insa sub
aspect stiintific.
Pentru uz didactic mai ales, dar avand si utilitate stiintifica, s-au practicat si se practica antologiile
de izvoare documentare. La acestea insa, uneori din incompetenta dar, de regula, din motive materiale,
aparatul stiintific este deficitar. Un caz de cea mai mare gravitate, petrecut se pare si sub presiune
politica, a fost prima editie a corpus-ului de izvoare documentare interne privind istoria Romaniei
(D.I.R.), editie in care documentele in limbi straine au fost publicate numai in traducere, iar aparatul
stiintific indice, glosare n-a fost prezent la fiecare volum. S-a incercat, ulterior, o ,,reparatie, dar n-a
fost dusa pana la capat. Academia a oprit o astfel de editare, dupa ce se cheltuisera, substantial, efort si
bani, si s-a inceput noua editie, stiintifica: Documenta Romaniae Historica, cu 4 serii: A (Moldova), B
(Tara Romaneasca), C (Transilvania), D (relatiile dintre Tarile Romane), editie care a inaintat greu, iar
acum, din motive materiale, inainteaza si mai greu.
In ansamblu, desi Academia Romana lansase, inca de la inceputul secolul XX, un program de
editare a izvoarelor, din motive materiale in primul rand dar si datorita coordonarii insuficiente de catre
factorii de raspundere, am ramas mult in urma fata de alte tari in ce priveste publicarea stiintifica a
editiilor de izvoare, fapt pentru care elaborarea de lucrari stiintifice in domeniu are mult de suferit.

Elaborarea unei editii stiintifice de izvoare istorice scrise (documentare si narative) este una din
obligatiile majore pentru viata noastra stiintifica si nu numai pentru cercetarea in domeniul istoriei. In
conditiile moderne ale unei abordari stiintifice interdisciplinare, la astfel de editii fac apel specialisti din
diverse domenii, dar si echipe mixte pentru multe probleme stiintifice care se cer a fi rezolvate. Nu este
doar o problema a istoricilor, a ,,frontului istoric, ci a culturii stiintifice in ansamblu si nu numai.
Este, deci, necesara, elaborarea sub egida Academiei, ca for stiintific suprem a unui plan,
strategic daca vreti (caci presupune o insemnata angajare stiintifica si materiala), bine chibzuit si
coordonat, stiintific si realist, pornind de la ce s-a realizat corespunzator pana acum, in care sa se
integreze toate institutiile si persoanele fizice capabile si doritoare sa editeze izvoare, fiecare cu aportul ei.
Important este ca orice editie realizata sa aiba tinuta strict stiintifica, iar conditiile grafice ale fiecarui
volum sa fie corespunzatoare unei asemenea lucrari de indelungata rezistenta.
In acest spirit expunem mai departe modul de realizare al unei asemenea editii repetam: de
izvoare scrise/literare.
Etapa pregatirii editiei dupa stabilirea clara a obiectivului si incadrarea in planul de editare se
face in primul rand prin critica externa a izvoarelor despre care am vorbit (v. mai sus), partial si prin
critica interna (pentru a se stabili cat mai stiintific izvoarele dubioase sau false, izvoare ce urmeaza a fi
publicate in editia noastra, intr-un ,,compartiment al lor catre sfarsitul volumului; o buna parte din critica
interna ramane pe seama istoricilor ulterior.
O atentie deosebita trebuie data elaborarii aparatului stiintific al editiei, atat cel de la sfarsitul
fiecarui document (in cazul izvoarelor documentare), cat si a celui infrapaginal (la izvoarele narative dar
si la cele documentare, precum si a celui din fruntea volumului si de la sfarsitul lui.
Astfel, la sfarsitul fiecarui izvor documentar se redau, in paranteze, succint (,,telegrafic) toate
elementele ,,fisei tehnice a documentului, de la cota pana la cromatica si stare de pastrare. La un izvor
narativ (de intindere), descrierea lui ,,tehnica se face spre finalul Introducerii intr-un subcapitol anume.
In fruntea volumului, prefata este facultativa, dar Introducerea este obligatorie. Ea nu trebuie sa fie
un ,,studiu de caz pe baza documentelor publicate cum s-a procedat mai demult, cand lipseau studiile
in domeniu (vezi de exemplu, N. Iorga, Studii si documente privind istoria romanilor, 30 volume) , ci un
studiu stiintific privind prezentarea izvoarelor, inclusiv corespondenta cotelor arhivistice (daca acestea sau schimbat) si mai ales precizarea valorii lor pentru cercetarea stiintifica.
Tot in fruntea volumului, dupa Introducere, se pune lista cu prescurtarile utilizate (pentru
economie de spatiu), apoi lista rezumatelor la documentele editiei, rezumate care insa nu trebuie sa
lipseasca nici din fruntea fiecarui document (pe motiv ca s-ar face o economie).
In Anexa, intr-un prin ,,compartiment, se publica documentele dubioase si documentele
considerate de noi false, cu cate un ,,microstudiu la fiecare, privitor la demonstrarea caracterului dubios
sau fals. Intr-un al 2-lea ,,compartiment al Anexei se dau in facsimil/foto documente reprezentative, ca
,,mostra sau integral; daca permit conditiile materiale, se dau cat mai multe este si o masura de
prevedere, daca s-ar pierde sau deteriora originalele. Redarea unor alte ilustratii (personalitati, edificii
etc.) este excesiva si neindicata pentru editia de izvoare; ele isi au locul in alta parte.
Indicele este unul din cele mai importante elemente ale aparatului stiintific al unei editii de izvoare.
S-au practicat cele 3 feluri de indici: onomastic, toponimic si de materii. Experienta a aratat ca indicele
general este cel mai operativ atat stiintific cat si in economia editiei. El se executa cand editia a ajuns in

faza de lista finala, gata pentru tipar. Nu este o munca usoara dar editiile cu indice sunt cele mai pretuite.
Dimpotriva, absenta indicelui constituie o mare lipsa a editiei.
Concret, indicele se executa pe fise dispuse alfabetic, cu un cuvant pe fiecare fisa, sub care se
noteaza, alfabetic, postrile sub care cuvantul se gaseste, in volum, in dreptul carora se trec, in ordine,
paginile la care se gaseste. De exemplu:

Dimitrie: -

barbier, pagina respectiva dar fara sigla p.

cioban, p.

dulgher, p.
-

Apoi, toate aceste nume se

introduc in computer, se corecteaza
si se da lista finala cu paginatia
rezervata. Cand un nume este foarte
des mentionat in volum, in dreptul
lui se trece: passim (pentru a nu
incarca inutil indicele)

etc.

O editie de izvoare istorice

vechi are nevoie si de un glosar un
sol la Poarta, .
dictionar de cuvinte iesite din uz
(arhaisme). Noi nu avem un
dictionar de arhaisme si de aceea cautarea intelesului unui arhaism necesita timp indelungat.
Conditiile grafice ale unei editii de izvoare trebuie sa fie foarte bune. Sigur, si estetica isi are locul
si importanta ei, dar ne referim in primul rand la calitatea hartiei, la coperti, la legatura in cotor. Este o
lucrare care urmeaza sa infrunte timpul si sa reziste la numeroase utilizari. Deci, trainicia ei conteaza
foarte mult. Mare atentie, in Tipografie, trebuie sa se dea la imprimarea si la legarea volumului, pentru a
se evita defectiunile la pagini sau la coperti si pentru a se lega filele in ordine.
In sfarsit, titlul unei editii stiintifice nu este unul comercial, ci este un titlu sobru, dar nu este lipsit
de importanta daca are si un design mai atragator.
BIBLIOGRAFIE
ADANALOAIE, NICHITA, Tehnica elaborarii unei lucrari stiintifice de istorie, in ,,Studii si articole de istorie,
XXI, 1973.
EDROIU, NICOLAE, Introducere in istorie si stiintele auxiliare ale istoriei, Univ. ,,Babes-Bolyai, Cluj-Napoca,
1977.
MACIU, VASILE, Metode de cercetare in istorie, in ,,Forum, 2, 1970.
SACERDOTEANU, AURELIAN, Indrumari in cercetari istorice, Bucuresti, 1943.
SACERDOTEANU, AURELIAN, Metoda alcatuirii unui studiu de istorie, in RA,IX, 1967, nr. 1.

ETAPELE DE ELABORARE A UNEI

LUCRRI sTIINIFICE
VII.1. Conditiile necesare pentru elaborarea unei lucrari
stiintifice
a.
b.
c.
d.

parcurgerea obligatorie a unor etape ntr-o succesiune logica

planificarea timpului
ndrumarea conducatorului (profesor, magistru)
pastrarea unui caracter continuu al cercetarii (de la simplu la complex; de la lucrarea
de seminar la lucrarea de licenta)

VII.2. Etapa 1: alegerea domeniului, temei sau subiectului

a.
b.
c.
d.

definirea termenilor
factorii de care depinde alegerea temei, subiectului, domeniului
criteriile pentru alegerea temei
puncte de plecare pentru alegerea temei

VII.3. Etapa 2: formularea subiectului (titlului)

a.

factorii de care depinde formularea subiectului

b. sfatul ndrumatorului si posibilitatile de documentare

c. despre concordanta ntre titlul formulat si subiect

VII.4. Etapa 3: depistarea bibliografiei-schitarea planului

a. cursul cu bibliografia orientativa
b. profesorul conducator si rolul sau
c. investigatia personala

VII.5. Etapa 4: informarea si documentarea

a.
b.
c.
d.
e.

ntocmirea fisierului propriu de documentare

clasificarea informatiei
ierarhizarea informatiei
ncadrarea n context
formarea unei competente informational-documentare

V.6. Etapa 5: cautarea de noi surse primare (izvoare)

a.
b.
c.
d.

cercetari n muzeu
cercetari n biblioteci
cercetari n arhive
crearea unei documentatii inedite prin cercetari personale

V.7. Etapa 6: clasificarea informatiilor si stabilirea stadiului

cunostintelor
a. analizarea temei n functie de scop
b. alcatuirea unei scheme de clasificare a informatiei

V.8. Etapa 7: ntocmirea planului detaliat al lucrarii

(introducere, tratare, concluzii, aparat critic)
a. planul se face ntr-o faza avansata a informarii si documentarii
b. cautarea unui model existent
c. stabilirea structurii generale a planului (introducere, cuprins/tratare,
concluzii/ncheiere)
d. examinarea critica a datelor cunoscute

V.9. Etapa 8: elaborarea primei forme a lucrarii

a.

alegerea metodelor de lucru si formularea lor

b. redactarea propriu-zisa n prima forma

a. dezvoltarea ideilor fixate n plan
b. formularea concluziilor; formularea de ipoteze noi si argumentarea lor
c. respectarea unor principii referitoare la: etica stiintifica, aspectul tehnic,
modalitatile de exprimare, critica istorica, confirmarea sau informarea unor ipoteze
vechi
c. recitirea primei redactari, corectarea si completarea ei
d. redactarea finala (elaborarea n forma finala; unificarea textului, ntocmirea aparatului
critic)

V.10. Etapa 9: elaborarea finala a ntregii lucrari

a. ntocmirea foii de titlu
b. cuprinsul
c. prezentarea externa
Bibliografie:
Lucrari speciale
Nicolae Adaniloaie
Dan Berindei
Mariana Vasilescu
Aurel Iordanescu

Nicolae Iorga
B. B. Berceanu - I.
Panaitescu
xxx
Ewald Standop
Oskar Peter Spandl

Daniel N. Fischel
Gh. Bartos - Valeriu Vlad Voichita Vlad

Tehnica elaborarii unei lucrari stiintifice de istorie, n Studii si

articole de istorie 21, 1973, p. 69-76
Caracterul si tipologia lucrarilor stiintifice de istorie si structura
lor, n Studii si articole de istorie 19, 1972, p. 73-78
Tehnica elaborarii lucrarilor de metodica a istoriei, n Studii si
articole de istorie 20, 1972, p. 86-93
Criteriile de alegere a unui subiect de lucrare istorica sau metodica
si conditiile desfasurarii cercetarii, n Studii si articole de istorie 17,
1972, p. 83-90
Cum se scrie istoria? Generalitati cu privire la studiile istorice,
Bucuresti 1944
Prezentarea lucrarilor stiintifice. Metodologia activitatii
autorului, Bucuresti, Editura stiintifica, 1968
Metodologia ntocmirii lucrarilor stiintifice. Biblioteca Pedagogica
II, Bucuresti 1985
Die Form der wissenschaftlichen Arbeit, Heidelberg 1973
Die schriftliche wissenschaftliche arbeit. Die Anfertigung von
Seminar-, Zulassungs-, Diplom- und Doktorarbeiten. Schriftenreihe
"Studienhilde fr Universitten und Hochschulem" 4, Gerestried
1971
A practical guide to writing and publishing professional books:
business, technical, scientific, scholarly, New York 1984, 289 p.
Munca inteletcuala. ndrumari pentru cei ce studiaza si scriu,
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1971, 110 p.

V.1. Conditiile necesare pentru elaborarea unei lucrari stiintifice

a. parcurgerea obligatorie a unor etape n succesiune logica

Elaborarea unei lucrari stiintifice (indiferent de tipul ei sau de persoana care o ntocmeste) impune
parcurgerea n chip obligatoriu a unor etape. Aceste etape se succed ntr-o ordine logica, de la
etapa alegerii subiectului pna la predarea n forma finala. Aceste etape sunt obligatorii, indiferent
de domeniul cercetat (chimie, biologie, matematica, istorie, teologie). Fiecare domeniu n parte
impune acestei ordini logice generale particularitatile specificului ei. Astfel, pentru domeniul
istoriei succesiunea etapelor este influentata de particularitati specifice cercetarii istorice.
Succesiunea etapelor este impusa de metoda de cercetare. Aceasta trebuie sa porneasca de la
situatie, de la fapte, de la realitati concrete, sa asigure o analiza ct mai aproape de exhaustiv, pe
care sa se bazeze apoi concluziile.
Metoda de cercetare de acest fel impune n chip obligatoriu succesiunea etapelor cercetarii, care
principial are trei faze: I. documentarea; II. analiza; III. Sinteza. Fiecare din aceste trei etape are
subetape, care apoi mpreuna alcatuiesc totalitatea etapelor logice.
Trebuie urmarit:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
b.

solutia/solutiile propuse
argumentele n favoarea ei/lor
argumentele contra
cum pot fi contracarate aceste argumente contra
documentele pe care se bazeaza solutiile
critica fata de solutiile propuse
ipotezele si supozitiile facute?
Indicatii prin care se poate completa bibliografia
planificarea timpului

Trebuie subliniat de la nceput faptul ca n general cercetarea cere o mare cantitate de timp.
Timpul acesta este alcatuit din mai multe elemente:
d. timpul pentru pregatirea prealabila
e. timpul pentru o ndelungata familiarizare cu materialul
f. timpul pentru o abordare multilaterala a subiectului n scris
Aceasta nseamna ca n momentul cnd studentul si-a propus sa elaboreze lucrarea, el este obligat
sa parcurga n mod preliminar ntreaga literatura de specialitate. El trebuie sa dispuna de o lista a
studiilor, articolelor, notelor, recenziilor din literatura de domeniu, nainte de a aborda subiectul
propriu-zis.
Ambele aceste faze sunt cornofage. Mari cronofage!

g.

c. n cazul pregatirii pentru cercetare a studentilor, se recomanda urmatoarele:

studentul sa lucreze sub ndrumarea unui cadru didactic sau cercetator, cu care sa colaboreze
nca de la primele etape

d. cercetarea sa nceapa n timpul studiilor si sa dureze pna la sfrsit, sa aiba deci

caracter continuu, pentru a avea eficacitate si a crea ndemnare
h. daca studentul lucreaza toata perioada studentiei la un domeniu relativ bine precizat sau chiar
limitat, el poate finaliza aceasta cercetare ntr-o lucrare de licenta.
Este ideal ca lucrarile de seminar sa se dezvolte n lucrari de licenta. O astfel de continuitate
asigura aprofundarea problemelor (asa cum se impune); se poate asigura atingerea ntregii
complexitati a subiectului; studentul este familiarizat si cu epoca si cu izvoarele si literatura de
specialitate.
V.2. Etapa 1: alegerea subiectului, temei sau domeniului
a.

Definirea termenilor

Domeniu (DLRC II, p. 148) se numeste sfera unei stiinte, a unei arte, a unei activitati sau
ndeletniciri.
Tema (DLRC IV, p. 110) este cercul, limitele n cadrul carora exista sau se desfasoara o activitate,
actiune, respectiv
Tema (DLRC IV, p. 409) = problema principala dezvoltata ntr-o expunere, opera, subiect.
Subiect (DLRC IV, p. 281) = totalitatea actiunilor, evenimentelor, datelor din care reiese
continutul esential al unei opere
b. Factorii de care depinde alegerea domeniului, temei, subiectului
Alegerea temei o face studentul singur sau n colaborare cu conducatorul seminarului. Alegerea
impune un anumit nivel de cultura generala si o anumita pregatire n domeniul (specialitatea) de
care tin suiectul, tema. n foarte multe cazuri est eindispensabila cunoasterea a minimum doua
limbi straine, iar pentru istorie si teologie si a doua limbi clasice (latina si greaca).
Din punct de vedere obiectiv, o tema trebuie sa se caracterizeze prin urmatoarele:
a. sa fie determinata, respectiv precisa si bine determinata n timp si spatiu
b. sa fie proportionata, respectiv nici prea extinsa, nici prea ngusta, n asa fel nct sa
poata fi solutionata
c. sa fie pozitiva, respectiv sa se preteze la o cercetare porinid de la izvoare si aplicand
metodologia
d. sa aiba elemente de noutate si originalitate
e. sa permita dezvoltarea certecarii prin argumentarea noua
f. sa fie actuala, respectiv aportul ei sa se poata reflecta n cercetarea curenta
Alegerea temei depinde de trei factori:
i.

sfatul conducatorului de lucrare

j. lecturile lucrarilor generale

k. reflectiile personale pe baza lecturilor speciale
Nu se recomanda alegerea unei teme bazate exclusiv pe polemica sau negativiste sau care se refera
la persoane si institutii de care a fost sau este legat autorul sau care pun probleme de actualitate.
n cazul lucrarilor de seminar, subiectul poate fi limitat. Pentru comunicarile la cercurile stiintifice
se aleg probleme de mai mare specialitate, mai putin sau deloc cercetate.
c.

Criteriile pentru alegerea temei

Punctul de plecare pentru alegerea unei teme trebuie sa fie dorinta de a clarifica unele probleme de
baza din problematica si de a gasi un raspuns adecvat.
Criteriile pot fi subiective, respectiv sa depinda de preferinta personala (interes nou, curiozitate,
adaptare la nclinatii proprii); pot fi obiective (tendinta de a umple un gol n literatura de
specialitate, grad mai mare de exigenta n elucidarea unor probleme).
De aceea, la alegerea temei:
1. sa fie de utilitate pentru persoane, pentru o institutie sau chiar pentru stiinta respectiva
2. sa tina cont de circumstantele de timp (durata de lucru, adunarea si ordonarea
materialului, vrsta autorului etc.)
3. tema trebuie sa tina cont de mijloacele de lucru la dispozitie
4. tema trebuie sa fie aleasa n conformitate cu specializarea autorului.
Trebuie evitate o serie de erori, ca:
a.
b.
c.
d.

tema sa nu fi fost tratata si de alte ???

sa nu se trateze polemic, pentru ca polemica mpiedica obiectivitatea
sa nu se nchida ochii la greselile existente n domeniu
sa se evite criticarea vreunui autor.

Se recomanda ca de-a lungul anilor de studii studentii sa lucreze sub conducerea unui cadru
didactic cu care sa colaboreze si la alegerea domeniului, temei si subiectului lucrarii de licenta.
Practica a aratat ca o cercetare studenteasca este mai eficace daca e continua pe toata durata
studiilor, precum si fixarea cercetarii la un domeniu care apoi sa se ncerce a fi epuizat prin
licenta.
Modele de alegere pentru cazul istoriei sunt urmatoarele: a. eveniment istoric; b. proces istoric; c.
perioada istorica; d. personalitate istorica.
n cazul filologiei se poate alege:
a.

un moment al istoriei literare; b. un personaj literar mai putin cunoscut; c. studii asupra
unei anumite prese (din punct de vedere literar); d. toponimie rurala.

V.3. Etapa 2: formularea subiectului

Formularea subiectului se poate face numai n strnsa legatura cu preocupari de cercetare
anterioare, cu un anumit nivel de cultura generala (care sa asigure o anumita viziune generala), cu
cunoasterea generala buna a subiectului. Formularea subiectului depinde de posibilitatile de
documentare si informare ale studentului.
a.

factorii de care depinde formularea subiectului

Sfatul ndrumatorului este foarte important n faza lucrarilor de seminar si chiar de licenta. n faza
urmatoare, personalitatea studiosului poate fi mai importanta dect sfatul ndrumatorului.
Conducatorul poate fixa singur subiectul pentru lucrare, n functie de un program general al
facultatii sau al cercetarii n general. Dar el poate alege subiectul si n functie de capacitatea
studentului.
b. Formularea subiectului trebuie facuta n asa del nct ntre titlu si continut sa fie o
concordanta perfecta.
c. Deodata cu formularea subiectului trebuie precizate:
l. scopul lucrarii
m. domeniile conexe care pot furniza informatii
n. titlul lucrarii
Enuntarea subiectului poate fi initiala si provizorie. Ea are o parte logica (reflectndu-se asupra
fiecarui element, raportul cu alte elemente, nscrierea n cadrul general). Aceste operatii de
diviziune, reflectare, seriere, ordonare schematica, punere n context, permit o clarificare a titlului.
Enuntarea are si o parte estetica legata de claritate.
V.4. Etapa 4: informarea si documentarea
n uzul stiintific se folosesc termenii informare si documentare pentru activitati sau servicii care au
adeseori aceleasi atributii. Termenii tind catre sinonimie si folosirea lor alaturata pare pleonastica.
si totusi, ntre cei doi termeni trebuie facuta o distinctie.
n acceptiunea de astazi, a documenta nseamna a depista, a colectiona, a conserva, a pune la
ndemna cercetatorului sursele tuturor cunostintelor anterioare, dobndite deja, asupra unui obeict
de studiu, cu scopul de a ajuta sa evite ignorarea acestor cunostinte, sa economiseasca timp.
Documentarea presupune deci o informare prin intermediul documentelor, a unor marturii
prezentate sub forma scrisa, concretizata n obiecte.
Informarea nseamna (n sens tranzitiv si reflexiv) orice activitate prin care cineva ia la cunostinta,
este ncunostintat, pus la curebt cu privire la un fapt, o idee, o persoana. Activitatea de informare
presupune deci modalitati de comunicare orala a unor cunostinte care nu trebuie neaparat fixate
material si care depasesc sfera documentarii tehnico-stiintifice.

Documentarea constituie baza cercetarii, este o conditie prealabila pentru munca de cercetare si
creatie. Deficientele n documentare pot compromite n chip iremediabil celelalte parti ale lucrarii.
Practica a dovedit ca niciodata culegerea de informatii nu a suferit din cauza excesivitatii, ci mai
ales prin lacune. O documentare temeinica permite o analiza minutioasa a datelor, asigura si
perenitatea unei lucrari.
Documentarea este o activitate menita sa ajute att la nsusirea a ceea ce s-a creat pozitiv pna la
un moment dat, ct si transformarea acestor cunostinte ntr-un instrument de lucru.
Documentatia s-a constituit ca o necesitate practica. Ea este de fapt un instrument al cercetarii,
evolund si dezvoltndu-se odata cu aceasta. Tocmai din acest motiv, ea a evoluat de la
informarea individuala la faza documentarii colective, institutionalizate si la organizarea moderna,
sociala a documentarii. Aceasta situatie a impus cteva particularitati:
o. atitudinea critica fata de documente
p. imposibilitatea tot mai mare a cercetatorului de a consulta personal sursele
q. necesitatea de a desparti activitatea de informare de cea de investigare
r. necesitatea creerii unor organisme si metode noi de documentare (clasificarea stiintelor,
cataloagele pe materii, reproducerile de documente)
Cercetatorul a dirijat n procesul de documentare de ndrumatorii n documentare, producatorii de
surse secundare, care usureaza accesul spre documente. ntr-o forma simplificata, etapele
documentarii pot fi schitate astfel: stabilirea subiectului; stabilirea surselor primare; stabilirea
punctelor de documentare; documentaristul; locul instrumentelor de orientare n documentare;
bibliograful; bibliotecarul; arhivistul.
Metodologia documentarii presupune forme de receptare, prelucrare si obiectivare a informatiilor.
Ea consta n sisteme de operatii de analiza determinate de:
s.
t.

campaniile informationale oferite de structurile si activitatile serviciilor de informare

tendintele contradictorii datorate supraproductiei de informatii, barierele de limba si limbaj si
timpul disponibil au impus metode si tehnici de fixare a informatiei
u. optimizare a transferului de cunostinte prin documente specifice
v. convertibilitatea rezultatelor de fixare a informatiei
Documentarea si informarea se pot face numai dupa ntocmirea fisierului propriu asupra
subiectului ales, deci dupa studierea sistematica a fiecarei lucrari.
a.

ntocmirea fisierului propriu de documentare-informare

ntocmirea fisierului permite prima stabilire a stadiului de cunostinte n domeniu, tema sau
subiect.
Mijloacele de realizare a fisierului propriu sunt lectura si munca individuala concreta cu
informatia. Acum apare fisa n toata plenitudinea ei.

Formarea fisierului propriu presupune:

w. F1: redactarea fiselor bibliografice dupa lucrarile de referinta din lista bibliografica
antepropusa
x. F2: redactarea fiselor de adnotare
y. F3: redactarea fiselor de referinte
z. F4: redactarea fiselor de citate
aa. redactarea fiselor cu note personale cu caracter critic sau de completare asupra fiecarei lucrari
citite
V.5.b. Clasificarea informatiei se face ntr-o ordine logica personala sau alfabetica
(generala).
n primul rnd se scot deoparte informatiile din sau despre sursele primare (izvoarele). Urmeaza
apoi autorii moderni n ordine cronologica, pentru a sesiza si eventualele progrese de la o etapa la
alta. si n fine se studiaza articolele din reviste (note, articole, studii), care reprezinta ultimele
realizari din domeniu.
V.5.c. Ierarhizarea informatiei nseamna a selecta materialul, eliminnd informatiile neimportante.
Pe baza fiselor se poate stabili o ierarhie critica a izvoarelor sau informatiilor de referinta. Critica
izvoarelor suprinde patru operatii: critica externa sau analiza istorico-critica, care stabileste
originalitatea si autenticitatea; critica interna, care stabileste analiza structurala; interpretarea;
valoarea izvoarelor.
Pentru ca munca cu informatia sa fie completa, trebuie ndeplinite cteva conditii:
1. O prima lectura completa, pentru a depista si nsemna partile care intereseaza direct;
pentru a stabili siguranta lecturii, ea trebuie sa fie nsotita de reflectii personale.
2. Ideal este ca izvorul sa fie citit n limba n care a fost scris.
3. O a doua lectura completa, pentru a identifica spiritul temei alese, detectarea celor
importante; pentru a ntocmi fisele de referinta si citatele.
4. Parcurgerea autorilor moderni are ca scop sa constatam realizarile din domeniu pna la
studiul prezent, sa se stabileasca stadiul cunostintelor; sa se stabileasca ceea ce se poate
si ce trebuie facut. Parcurgerea autorilor moderni trebuie sa fie critica si exhaustiva.
Operatia consta n: ntocmirea de fise bibligorafice si de referinta, de citate, de adnotare
etc.; parcurgerea n ordine dupa continut; gasirea de lucrari speciale de critica a
izvoarelor, lucrari care se refera la detalii; parcurgerea n ordine dupa forma: originale,
contributii sintetice, articole mici; parcurgerea dupa aparitie (cronologic).
5. Confruntarea bibliografiei din ultimii 5-10 ani (generale, speciale, recenzii).
6. Selectarea datelor pe baza de importanta.
7. Compararea cunostintelor generale cu cele mai recente texte.
8. Lectura critica.
9. Notarea observatiilor personale.
10. O a doua lectura, atenta, mai detaliata, sistematica.
11. Reorganizzarea materialelor n ordinea documentara (izvoare, autori moderni,
observatii personale).

Ce trebuie citit n aceasta faza: pentru lucrari de seminar: lucrari generale; pentru lucrari de
licenta: izvoare, lucrari generale si lucrari de specialitate; pentru lucrari mai avansate (doctorat):
izvoare, lucrari generale, lucrari speciale, articole, studii, recenzii.
V.5.d. ncadrarea n context istoric se face pe baza reflectiilor personale asupra temei.
Operatiile de mai sus provoaca idei noi, reflectii, pozitie critica si duc la solutii noi. Toate acestea
alcatuiesc asa-zisele reflectii personale. Acestea provoaca activitatea autorului. Aceasta activitate
consta n: elaborarea reala cantitativa si calitativa
bb.
cc.
dd.
ee.

verificarea schemei (planului) si definirea lui n functie de documentare

o eventuala redimensionare a temei/subiectului
formularea sintezelor partiale
forumlarea si elaborarea exacta a planului

V.5.e. Formarea unei competente informationale este urmarea fireasca a procesului de

documentare care a parcurs n chip obligatoriu toate cele cinci faze:
ff.
gg.
hh.
ii.
jj.

documentarea generala
consultarea surselor de informatii
consultarea bibliografiei
determinarea cmpului de investigatie
orientarea n problema

Etapa aceasta se desfasoara n arhive, biblioteci sau muzee si se materializeaza prin fisare.
Etapa de documentare-informare aduce pe cercetator/student ntr-o situatie noua n domeniul
studiat:
a. mbogateste datele bibliografice si permite un grad ridicat de originalitate
b. transcrierea documentelor ntr-un catalog sau regest constituie o baza documentara
c. atesta deprinderea studentului de a lucra cu izvorul si cu informatia n general
Informarea si documentarea pun n contact pe cercetator cu autorii moderni. Aceasta nseamna:
kk. o selectie rapida a ntregii literaturi
ll. a citi atent toate contributiile
mm.
ntocmirea fiselor
nn. ordonarea informatiei
Procesele n ordinea lor sunt:
oo. lectura de placere, de informare, de nvatare
pp. lectura profunda cuprinde trei momente: sinteza
analiza
judecata asupra cartii

n procesul de lectura - n cazul cartilor propriu-zise - e benefic si sistemul de subliniere a unor

texte sau note, n cazul n care nu se fiseaza.
Lectura se face ntr-o ordine anumita:
1.
2.
3.
4.

introducerea - pentru a vedea scopul, metoda, rezultatele

indicii
capitolele cu argumentatia
construirea schemei operei

Lectura trebuie sa fie: activa si critica

teleologica sau finalistica
intuitiva
inteligenta
economica
constienta
Recomandari: - nu se poate citi totul
qq. trebuie citit numai ce e necesar
rr. punerea de semne la ntreruperea lecturii
ss. lectura sa fie legata de tema
tt. lectura sa fie dirijata spre editii ultime
uu. pentru aprecierea unei lucrari a se consulta enciclopediile
vv. lectura sa nceapa fara idei preconcepute
ww.
lectura sa fie obiectiva, pentru a putea ntelege spiritul autorului
xx. lectura sa fie cu creion si hrtie
yy. lectura sa fie critica
V.4. Etapa III: depistarea si studierea bibliografiei
a. Cursul sau bibliografia orientativa data de sustinatorul cursului reprezinta ntotdeauna baza de
pornire n orice proces de cercetare studenteasca. Bibliografia cursului constituie primul pas spre
introducerea n domeniu.
b. Profesorul constituie pasul urmator n progresul cercetarii studentesti. Deja initiat n problemele
legate de alegerea subiectului, el este acela care poate recomanda caile generale de urmat
(dictionare, enciclopedii etc.; lucrari generale - lucrari speciale - articole - note - studii), dar si sa
nominalizeze lucrarile cele mai sigure si "la moda", cele care corespund cu punctul de vedere al
stiintei respective, fara a fi nici prea pozitiviste nici prea negativiste.
c. Informarea individuala prin investigatii proprii este cea mai importanta faza n aceasta etapa de
depistare. Aceasta informare se face n biblioteca sau mai ales n biblioteca si se opereaza prin
fise. n biblioteca se consulta mai nti fisierul tematic (pentru sursele de referinta), apoi fisierul

alfabetic; urmeaza apoi bibliografiile. Daca biblioteca (bibliotecile) nu ofera toate datele sau
indicatiile necesare sau daca indicatiile din fise trimit la surse documentare, munca poate continua
n arhive.
Astfel se poate stabili: cantitatea informatiei; calitatea informatiei (surse directe - surse
indirecte).
Drumul urmat ntr-o actiune de depistare a bibliografiei poate fi succint definit astfel:
1.
2.
3.
4.
5.

enciclopedii, dictionare, lexicoane

bibliografii, ghiduri de referinta
lucrari de sinteza (generale)
fisarea lucrarilor depistate
organizarea fisierului propriu

V.6. Etapa a V-a: cautarea de noi surse primare (izvoare)

Pornind de la stadiul pe care l ofera fisierul propriu (care n mod teoretic ar trebui sa fie exhaustiv
din punct de vedere al bibliografiei), se poate trece la stadiul cautarii de noi surse primare.
a.

Cercetari n muzeu/muzee se fac mai ales pentru epocile de istorie veche, arheologie
laica si crestina, etnografie, limba
b. Cercetari n biblioteci se fac mai ales pentru materiile umanistice, biblioteca oferind n
chip continuu date noi pentru stiinte ca istoria medie, moderna, contemporana (inclusiv
a Bisericii), pentru stiintele filologiei, pentru psihologie, filosofie si teologie.
c. Cercetari n arhive pentru materiile istorie medie, moderna si contemporana sau
pentru toate celelalte stiinte, daca sursele primare s-ar putea afla n arhive speciale,
eventual.
Sunt categorii de izvoare care ofera tot timpul date noi, mai ales pentru istoria moderna si
contemporana; de exemplu presa.
n cazul izvoarelor se pune problema reproducerii exacte a datelor bibliografice, identificarea
autorului, identificarea sursei de informare.
Autenticitatea izvoarelor trebuie verificata. Izvoarele trebuie ierarhizate n ordinea importantei.
Trebuie stabilit caracterul izvorului, perioada cnd a fost elaborat, gradul de obiectivitate al
emitentului (n cazul izvoarelor narative, memorii, corespondenta, articole de presa). Trebuie
calculata apropierea de evenimentul studiat si raportul cu el.
Pentru profilul personalitatii unui personaj intelectual viitor sunt necesare n acest proces cteva
prioritati formulate de savantul german Hans Steinbuch.
a.

pregatirea necesara si capacitatea de a nvata constant pentru a contribui personal la

solutionarea unor probleme de constiinta
b. bucuria constienta de a putea rezolva problema

c.

capacitatea de a gndi logic, analitic, critic si structural, a gndi operational, a planifica

timpul, mijloacele; a propune scopuri si a opta; a persevera, a fi statornic la solicitari
grele.

Pornind de la conducere, de la cerintele unui stil de munca eficient se contureaza o strategie

globala pentru formarea competentei informationale.
I.
a.
b.
c.
d.
e.
f.
g.

Principii n baza carora se poate proceda la implementarea competentei

informationale
fiecare capacitate va fi formata si exersata functional, n sensul aplicarii la o anumita
disciplina
studentul va fi orientat spre ntelegerea sensului si a scopului asimilarii acestor
capacitati
pentru formarea unei capacitati de tip informational, primele etape vor fi controlate de
profesor
asistenta n formarea deprinderilor va fi individualizata
procesul de formare al capacitatilor de informare se va desfasura n etape cumulative
formarea si dezvoltarea capacitatii informationale va fi dezvoltata nu linear, ci
arborescent
lista de inventar a capacitatilor destinate nvatarii va avea n mod prioritar ca scop
modulurile de cunostinte operationale privind localizarea, organizarea si evaluarea
informatiei, observarea lor, comunicarea lor orala si n scris, interpretarea lor.

Competenta informationala si metodologica se va prezenta logic astfel:

1. localizarea informatiilor: a. lucrul cu cartea (dictionare, enciclopedii, periodice); b.
cunoasterea modalitatilor de regasire a unui material servind la ntocmirea fisei; c.
culegerea de fapte de teren.
2. Organizarea informatiilor
3. Evaluarea informatiilor
4. nsusirea informatiilor prin lectura rapida
5. Obtinerea de informatii prin ascultare si observare
6. Comunicarea orala si n scris
7. Interpretarea ilustratiilor
8. Respectarea normelor muncii n grup
9. Formarea si dezvoltarea sensibilitatii la informare
10. Formarea unui stil de munca eficient si intelectual
V.6.d. Crearea unei documentatii inedite prin cercetari personale
Documentatia inedita personala este cea care se va adauga documentatiei bibliografice (care
trebuie sa fie ntocmita n aceasta faza).
Munca consta tot n ntocmirea unor fise (bibliografice, de adnotare), creste ponderea fiselor cu
citate din textele noi si mai ales a fiselor explicative asupra izvorului.

Documentatia inedita se poate face global la subiectul studiat sau pe parti, astfel nct ea se poate
prezenta fie ca un ntreg, fie nca de la nceput segmentata pe problemele subiectului (acolo unde
se poate aduce o contributie).
V.7. Etapa VI: clasificarea informatiilor si stabilirea stadiului cunostintelor
a. Operatia consta mai nti din analizarea temei n functie de scopul dorit
b. Alcatuirea unei scheme de clasificare a informatiei, care permite stabilirea aspectelor
sub care trebuie urmarite documentele. Schema trebuie sa fie: reala; completa;
extensibila; precisa; omogena.
Schema se ntocmeste dupa studierea surselor, n urmatoarea ordine:
zz. generalitati despre tema
aaa.
scopul cercetarilor
bbb. metoda de lucru
ccc.
izvoarele
ddd. starea cercetarilor; contributia autorilor precedenti.
Schema se ntocmeste dupa studierea surselor.
La sfrsit avem o prezentare micromonografica a subiectului abordat (definirea, indicarea fazei de
cunoastere, descrierea), putndu-se formula observatii asupra situatiei, lipsurilor, posibilitatilor de
contributie.
V.8. Etapa VII: ntocmirea planului lucrarii
ntocmirea planului lucrarii trebuie facuta ndeplinindu-se o serie de conditii:
a. se face ntr-o faza avansata a documentarii, dupa organizarea materialului fisat
b. este recomandat a se face la sfrsitul etapei de documentare, pentru c aplanul sa
includa toate fazele cercetarii, toate ideile deosebite care vor fi cuprinse n lucrare
c. se recomanda cercetarea unor planuri de lucrari similare sau sa se apeleze la ajutorul
profesorului
Planul definitiv trebuie sa cuprinda urmatoarele caracteristici:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

sa fie clar, respectiv sa respecte schema si diviziunile cu etapele demonstratiei

sa convearga spre scopul enuntat
sa fie coerent
sa fie n conformitate cu scopul
sa fie complet
sa reflecte o anumita simetrie care sa contina o exigenta estetica si o eleganta a
constructiei

Orice lucrare stiintifica are n mod obligatoriu trei parti clasice: introducere, cuprins, ncheiere.
Lor li se adauga titlul, aparatul critic (notele si bibliografia - la lucrarile mari), anexe documentare
(ilustratii, harti, desene, documente) si indici (nume, locuri, teme).
Titlul trebuie sa acopere integral continutul. Acelasi lucru trebuie sa reflecte si titlurile de capitole.
Introducerea cuprinde mai multe parti:
a.
b.
c.
d.

importanta subiectului ales; comentarii privitoare la subiect

stadiul cercetarilor, cu aprecieri critice complementare
izvoarele mai importante (daca nu toate)
precizari de natura metodologica, respectiv felul cum autorul abordeaza subiectul,
modul cum foloseste izvoarele, modul cum prezinta lucrarea
e. arata intentiile principale ale autorului (respectiv scopul lucrarii)
Cuprinsul - sumarul este partea centrala a lucrarii, partea de greutate, si are mai multe parti care
sunt expuse fie n ordine cronologica, fie tematica.
Cuprinde de fapt doua operatii importante: a. dezvoltarea seriei de argumente n directia scopului
lucrarii; b. argumentarea ipotezelor.
Cuprinsul prezinta cteva caracteristici importante:
a.
b.
c.
d.
e.
f.

materializeaza actul de creatie (munca)

pune n valoare noutatea (sau realitatea) cercetarii
cuprinde argumentarea demonstratiei
trebuie sa fie proportional cu materialul document adunat de autor
reflecta izvoarele existente
reflecta contributiile anterioare examinate critic.

Organizarea cuprinsului este foarte importanta. Ea reclama integrarea faptului studiat ntr-un
proces mai complex din care face parte; n cazul istoriei, a faptului istoric n procesul istoric.
Organizarea cuprinsului presupune articularea si corelarea diferitelor fapte istorice, utiliznd
deopotriva analiza si sinteza. Organizarea cuprinsului este de fapt o etapa a creatiei propriu-zise,
n care se enunta tezele fundamentale ale lucrarii.
Organizarea sumarului se bazeaza pe tehnica de combinare si clasificare a fiselor documentare
conform planului. Organizarea cuprinsului nseamna acuratete, acribie, spirit de organizare, multa
exactitate. Organizare nseamna stabilirea tuturor legaturilor, conexiunea faptului studiat ntr-un
proces, nseamna raportul ntre cauza si efect. Organizarea cuprinsului duce la o judecata de
valoare asupra evenimentului sau procesului studiat.
Organizarea are n vedere mai ales economia lucrarii, respectiv raportul ntre partile ei. Mai are n
vedere organizarea destinatia finala a lucrarii (lucrare de seminar, comunicare, lucrare pentru
tipar) si chiar caracterul ei.

Concluziile sunt partea finala a lucrarii. Ele trebuie sa fie:

a.
b.
c.
d.
e.

partea cea mai restrnsa a lucrarii

recapitularea ideilor principale
rezuma n cteva propozitii tezele fundamentale ale lucrarii
arata perspectivele pe care le deschide problematica cercetata
indica semnificatia (istorica a) noilor aspecte pe care le evidentiaza

Sumarul trebuie sa fie o privire de ansamblu clara, sinoptica asupra lucrarii, informnd asupra
structurii ei de baza.
Cuprinsul se plaseaza mai ales la nceputul lucrarii. Plasarea lui la sfrsit nu este relevanta si
implica un efort n plus.
V.9. Etapa VIII: elaborarea lucrarii
Consta n redactarea propriu-zisa a lucrarii. Aceasta redactare presupune: a. analiza, care trebuie
efectuata metodic, nu arbitrar, urmarind epuizarea tuturor aspectelor concrete; b. existenta unor
principii cu privire la modalitatea de exprimare; c. dezvoltarea ideilor folosite n plan; d.
redactarea presupune si principii care tin de aspectul tehnic al lucrarii; e. foarte importanta este
prezenta criticii, care permite deosebirea adevarului de eroare si nseamna obiectivitate.
a. alegerea metodelor de lucru si formularea lor
Alegerea metodei de lucru depinde pe de-o parte de subiectul ales, pe de alta parte de stilul de
munca al autorului, de posibilitatile sale de analiza sau sinteza.
b. redactarea propriu-zisa n prima forma
Elaborarea unei lucrari cuprinde trei etape: prima redactare; verificarea si corectarea, completarea
primei redactari; redactarea finala. n general, redactarea este partea care da satisfactie autorului. O
elaborare care nu a fost redactata de cel putin doua ori nu este redactare.
Prima redactare nseamna trecerea de la fise la text. Ea nu nseamna transcrierea fiselor, ci o
reelaborare a lor n functie de planul propriu-zis. Reelaborarea trebuie facuta cu grija, ca sa nu se
depaseasca limitele normale ale lucrarii. Redactarea se poate face dupa plan, n cazul ca fisele au
fost ordonate dupa plan. Se poate nsa ncepe cu oricare punct al planului, n functie de
oportunitate. Prima redactare (si n general redactarea) depinde de stilul de munca si de
temperamentul autorului.
Oricum, ideile din interiorul cuprinsului trebuie deja legate ntre ele. Unirea lor trebuie sa fie
structurala. Se pune deja pret oe elemente formale:
a.

stilul va fi adoptat dupa titlul ales si dupa tipul lucrarii (nota, articol, studiu, teza de
licenta)
b. referintele si notele trebuie introduse

c. citatele trebuie deja folosite

d. se scrie deja pe foile formatului pe care va fi scrisa lucrarea
c. recitirea primei redactari, corectarea si completarea ei
Este o operatie indispensabila pentru orice tip de lucrare.
1. Lucrarile mici (note, articole, studii, eseuri etc.) se corecteaza n ansamblu.
2. Lucrarile mai mari (teze de licenta, doctorate etc.) se recitesc si se revizuiesc capitol cu
capitol.
3. Se verifica continutul, dispunerea partilor.
La continut se verifica: integralitatea, succesiunea ideilor, dezvoltarea tematica clara, precisa a
temei pe subpunctele planului, daca problemele temei au fost atacate din toate punctele de vedere,
chiar daca nu integral, asigurarea caracterului stiintific.
4. Se verifica respectarea proportionalitatii partilor.
5. Se verifica daca a fost asigurata calitatea limbii; exprimarea corecta, gramaticala,
morfologica si sintactica. Se verifica stilul: limbaj ngrijit, clar, simplu si natural,
concis, elegant; eliminarea formulelor echivoce, eliminarea metaforelor si formulelor
retorice n plus.
d. redactarea finala. Operatiile cre trebuie incluse n aceasta etapa sunt:
eee.
se da lucrarii o prezentare exterioara care sa exprime clar continutul. Acum apar trei
elemente importante legate de text:
paragraful si alineatul: semnaleaza trecerea la o sub-parte. Se marcheaza prin spatii albe la
nceput de rnd. Se evita nsa aliniate prea largi.
evidentieri n text: sublinieri sau reliefari grafice n text
colontitluri: titluri de capitole plasate n partea superioara a paginii
fff. normele de redactare finala au caracter de precept si nu de indicator
ggg.
formularea concluziilor trebuie sa cuprinda n chip obligatoriu doua aspecte: confirarea
sau infirmarea unor ipoteze mai vechi; formularea unor ipoteze noi.
VII. Etapa IX: elaborarea finala a lucrarii
Elaborarea finala include, pe lnga revizia finala a textului propriu-zis redactat si verificat, si
revizia anexelor. Aceasta etapa este obligatorie.
1. Trebuie ntocmita foaia de titlu (pagina de garda).
2. Trebuie scris cuprinsul lucrarii ntreg: sumarul este o privire sinoptica asupra lucrarii
care se plaseaza mai ales la nceput.
3. Prefata este o informatie relevanta asupra continutului. Ea poate influenta motivatia
lecturii, respectiv ce e nou, prin ce se deosebeste de alte lucrari. Poate fi facuta de autor
sau de o alta persoana din domeniu.
4. Cuvnt nainte: de obicei al autorului. Explica conditiile de elaborare si scopul.
5. La text trebuie anexate auxiliarele lucrarii, care reprezinta toate mijloacele ajutatoare
de pe si din lucrare care favorizeaza gasirea si ntelegerea buna si rapida a
informatiilor. Acestea contin de fapt si pagina de garda si sumarul.

6. Dar mai mult se refera la aparatul critic (notele si referintele, bibliografia, indicii,
prescurtarile - bibliografice, tehnice, personale), verificndu-se numerotarea,
prescurtarile, uniformizarea.
7. n aceasta faza se verifica prezentarea externa (calitatea hrtiei, marginile, numerotarea
paginilor, prezenta paragrafelor, spatiile dintre rnduri, titlurile curente, paginile albe.
Plasarea titlurilor de capitole, existenta unor paragrafe sau evidentieri n text sunt foarte
importante pentru aspectul estetic al unei lucrari.
8. Alcatuirea partii grafice a aparatului critic: harti, tabele, imagini (fotografiate sau
desenate)
9. n aceasta faza, autorul nsusi trebuie sa stabileasca gradul de obiectivitate al lucrarii.
n stabilirea acestui fapt sunt de multe ori dificultati, fie din cauza intoxicarii practicate
de o anumita parte a bibliografiei care permite interpretari false, fie din cauza limitelor
autorului. Trebuie facuta acum distinctia ntre falsele probleme datorate influentei
bibliografiei sau a unei parti din ea si adevarul.
O lucrare buna trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii:
a.
b.
c.
d.
e.
f.
g.
h.
i.

organizarea continutului
lizibilitatea
stilul limbajului
densitatea informatiei
material documentar bogat
material grafic si ilustrativ care sa ntregeasca lucrarea
programarea informatiilor
feed-back, respectiv raportul ntre informatie si calitatea raspunsului
n formularea concluziilor, autorul trebuie sa porneasca de la ideea calauzitoare ca n
orice domeniu evolutia este permanenta, deci ca lucrarea este numai un punct n
procesul mersului nainte.

Lucrarile destinate tiparului n reviste stiintifice impun o pregatire speciala:

1. dactilografierea de face la un interval de 2 pauze ntre rnduri
2. trebuie sa fie 31 de rnduri pe pagina, respectndu-se normele de plasare
3. titlurile lucrarilor si numele autorilor vor fi dactilografiate dupa uzantele revistelor
respective
4. prescurtarile trebuie sa le respecte pe cele ale revistei, cele n plus fiind anexate sau
dactilografiate aparte
5. referintele si notele trebuie sa respecte att regulile generale ct si pe cele ale revistei
respective
6. se anexeaza un rezumat ntr-o limba de circulatie intern